Rampa, ianuarie 1923 (Anul 7, nr. 1555-1577)
1923-01-29 / nr. 1576
1TD / » Magazinul „LEOMOR !“ 46 Strada Lipscani 46 A adus Cu ocazia sărbătorilor mare asortiment de agrafe, de rochi, cordoane, genţi, fermoare cu lanţ, brăţări, ciorapi, mânuşi muşchetar, batiste, piepteni, tricotaje de dame, flanele, diftine, catifele etc. Preturi reduse. 4281 . . Cântăreţi. Oratori Ani7.j.şi FegE Profesori, Preoţi, Învăţători, ele, dacă tuşiţi, dacă vă doare pieptul, plămânii, dacă suferiţi de tuşă nervoasă, cereţi la Droguerii şi Farmacii chiar astăzi BOMBOANELE PECTORALE „VOREL“, in plicuri de lei 6 sau in cutii cu Lei 26 lei vă veţi vindeca de suferinţa D-voastră. Veţi putea cânta veţi putea vorbi. Mai recomandăm Gudronul „Vorei“, Siropul Garpaţilor „Vorei“, Ceaiul Carpaţilor „Vore“ cele mai cunoscute In vindecarea tusei şi a boalelor de piept Cerem prospectul gratuit Depozitul Central: Farmacia „VOREL“, Piatra-Neamţ Turneul Vesel C. TănaseTurneul Celebrei Tragediane Marioana Ideutiscu Care vi străbate toti »prinsul ţărei c’ult repertor amuzant şi o trupă compusă din elementele cele mai valoroase. Repertoriul: MINUNICA în 3 acte de P. Gavault tradusă de E. D. Fagure. Arbitrii principali sunt: Tănase, Protopopescu, Pizone, Gh. Popescu, D. Demetrescu, Şerbănescu, d-nele Natalia Pavelescu, Virginia Tănase, Virginia Gheorghiu, Eliza Dobrescu, CHAMPIGNOL cu senzaţionala piesă Dansatoarea Roşie (Dailleuse Rouge) Senzaţionala piiesă în 4 acte deHenry Hirsch D-na Marioara Voiculescu va juca rolul MATA HARI celebra dansatoare Indiană care a fost împuşcată în timpul Războiului pentru spionaj Salomeea In rolurile principale: d-necu montare fastuoasă In rolurile principale : d-nele Marioara Voiculescu, d-ra Sandri, d-ra Maria Sandu, etc. D-nii Vasile Leonescu, Ion Sârbu, Alexandru Economu, Dimitriu, Lascu, Bruno, etc. Regia: V. Burabeşti. Comedie in 3 acte de Feydeau Să râde eu lacrămi. Să cânt! cuplete duete. ITINNERARIUL* 29, 30 Kişinău. 31, 1 Febr. Bălţi. 2 Febr. Iaşi. 3, 4 Febr. Botoşani. 5, 6 Februarie, Cernăuţi. 7, 8 Febr. Suceava. 9 Februarie, Dorohoi. io, ii Febr. Roman. 12, 13 Febr. P.Neamţ 14, ig Febr. Bacău. ii6 Februarie Tecuci. ii, 18 Februarie, Focşati. 119, 20 Februarie, Ploeşti. 21 Februarie, Roşiori. 22, 23 Februarie, Alexandria. 24, 25 Februarie Piteşti. 26 Februarie, Roşiori. 27, 28 Februarie, R. Vâlcea. 1, 2 Martie, Caracal. 3, 4 Februarie, Craiova. 5, 6 Februarie, Tg.-Jiu. 7, 8 Febr.T. Severin. 9 Februarie, Lugoş. 10, 11 Februarie, Timişoara. Restul la timp. Reclama este sufletul comerţului INTINERARIU 90 Trimisio. Arări Cereţi pretutindeni PRODUSELE RUJURI p. obraz şi buze CREIOANE de sprâncene în toate nuanţele 4676 Sunt absolut cele mai fine Depozit general p. en. gros Institut de Beauté Parfumerie Royale STR. C. A ROSEITI 7 A apărut Oglinda lumei No. 4 RAMPĂ * * Luni, 29 Ianuarie, 1928 O telegramă urgentă primită din Roman. înă hotărăşte, fără voia mea, să-mi las toate treburile şiinteresele de aici şi să plec, chiar în seara acelei zile, ajunul Bobotezei. Nevasta îmi pregăti bagajul cu inima înduioşată de această plecare neaşteptată, care schimba cu totul planul nostru pentru Bobotează şi Sf. Ion. — Dar vezi, dragul meu, întoarce-te curând, să nu cumva să lipseşti de ziua lui Ionel!, îmi spuse ea în clipa despărţirii. Trenul pleca la orele 10 seara. Afară ploua. O ploae deasă şi măruntă, dar neliniştită de vântul care mi-o arunca in faţă. Ajuns la gară, iată-mă instalat în compartimentul meu şi înghemuit în colţul dinspre fereastră. Căutai să-mi pară noaptea mai scurtă, îngânându-mă cu somnul, în zbuciumul neobosit al trenului, în goana spre Roman. In dimineaţa zilei, la lumina care pătrundea sfios în compartiment, examinez mutrele istovite ale tovarăşilor mei de drum, cari — ca şi mine se torturaseră o noapte întreagă de frig şi oboseală. Ceasornicul îmi arăta ora 7. Mă credeam aproape de Roman, când însă conductorul abia anunţa gara Sascut. Cu două ore întârziere, ajung la Roman. Către seară, vântul rece şi aspru care se desfăta în voe in lungul străzilor pustii şi neluminate ale oraşului, începe să vânture în sbucium fără milă uşorii fulgi de zăpadă. In drumul spre casă, înghemuit în trăsurica mică şi îngustă caracteristică oraşelor din Moldova, încep să resimt deabinelea tăria viforului care caută să-şi măsoare puterea cu mine, care nu eram de loc pregătit să-i rezist. Timpul până la plecare a trecut, acasă, pe nesimţite. Uitasem cu totul de viforul de afară. Abia când am plecat, mi-am dat seama că cu o aşa vreme nu se glumeşte. Viscolea în toată puterea parcă se rupsese cerul, aşa era de des valul fulgilor purtaţi de viscol. Cu gândul la bucuria reîntoarcem acasă, nu ştiu când a trecut timpul, cât am stat în gară, până m’am văzut instalat singur-singurel într’un compartiment cald şi comod al expresului ce venea din Cernâuti. Tolănit pe lungul canapelei unoi, am adormit curând. Mă credeam ajuns aproape de casă, când mă deşteptai spre ziuă. Dormisem bine și nederanjat de nimeni. In clipa ceia, trenul nu mergea. Desigur ce oprise în vreo statie. Prin fereastra înghețată a vagonului, puteam i stinge lampioanele încă nestinse de pe peronul gării. Trecuse o bucată bună de vreme, dar trenul nu mai pleca. Lucrul acesta mă nelinişti. Tăria viscolului de afară şi furia cu care lovea geamul, nu mă înduplecă să-mi părăsesc culcuşul cald şi bun. In cele din urmă ,neliniştit de atâta aşteptare, mă sculai. Pe culoarul vagonului nici o mişcare. Totul în linişte. Deschid cu greu uşa înţepenită de îngheţ, şi primesc în faţă furia neînduplecată a viforului ce stăpânea văzduhul. O mare albă de zapădă, învăluia trenul. Potopul fulgilor urgisiţi de furia furtunei se adăpostiseră timizi în lungul trenului. Mă aplec în afară dar nu-mi pot da seama unde eram. Totul părea pustiu. Peronul, în lungul lui, era şi el un bun adăpost fulgilor mistuiţi de oboseala siuciumului de peste noapte. Zăpada acoperise totul, iar valurile ei, aşternute în chip nere-' gulat îţi dădeau impresia talazurilor furioase ale mării, apropiindu-se tot mai înalte şi măreţe, până la înălţimea ţărmului stâncos de care se sfarmă. La Iod deschis şi în largul ei, furia vântului era fără cruţare. In faţa năprasnicii ei porniri, am cedat curând, şi închizând uşa,, mă retrăsei în vagon. Abia acum îmi dădeam seama de ce am dormit nesupârat de nimeni. Curând aflai că eram în gara Bacău, şi orice nădejde de plecare era exclusa. Potopul lui D-zeu s’a pornit cu toată urgia lui şi a pionit pe loc totul ce se mişcă n voe până acum. Retras în compartimentul meu, am rămas multă vremeîn contemplarea puterii de care depindem toţi şi a nesiguranţei noastre pe clipa deapoi. Trecuse lungă vreme, de când tovarăşii mai de vagon începuseră să coboare în gară, când in fine mă hotărîi şi eu să-i urmez. Pe urmele făcute de ei, prin noianul neumblat până atuncistrăbătui drumul până în restaurantul gării. In jurul meselor lungi şi în faţa ceaiurilor din care aburul răspândea un miros placut şi atrăgător, îşi împărtăşeau păsurile, cei care — rămaşi în voia soartei, — îşi vedeau zădărnicite toate planurile. De la şeful staţiei, aflarăm că toate trenurile sunt înzăpezite şi că pe podul de la Cosmeşti au deraiat trei vagoane şi locomotiva, iar după indicaţiile autorizate eram ameninţaţi să rămânem multă vreme pe loc. Prima grijă a tuturor fu să anunţăm pe cei de acasă de soarta noastră. Chestiunea era insă destul de grea, căci gara era departe de oraş şi nici un mijloc de transport până acolo. Cu prima sanie sosită în gară, plecat în oraş, însoţit de un prieten care venea din Germania şi care trebuia cu orice preţ să comunice cu Bucureştiul, pentru nişte interese care îi puneau întreaga avere în joc. Prin mânia vremii ce-şi arata isprava făcută în timpul unei nopţi de sbucium, străbateau uliţele întrocnite ale oraşului. Grănezile de zăpadă care erau dispuse în lungul drumului, după placul urgiei vântului aveau înfăţişarea unor baricade cari opreau intrările caselor şi acopereau ferestrele. Ici, colo câte un drumeţ, înotând prin noiamrile din lungul trotuarei, îşi blestema cumplit soart ce-l silise să-şi părăsească adăpostul pe aşa o vreme. In faţa bisericii din cenţii oraşului, trei cruci frumoase e z !... şi mari de ghiaţă, îmi dădeau să înţeleg necazul autorităţilor, preoţilor şi norodului, cărora vremea le-a zădărnicit serbarea bobotezei, cu pompa cuvenită. . . Intre timp, aflasem că se pregătise chiar parada specială în onoarea ministrului de Domenii, care era oaspele oraşului. In palatul Poştei, după ce mi-am desmorţit oasele, am avut mulţumirea atât eu cât şi prietenul meu, de a ne fi putut anunţa pe cei de acasă. Reintors in gară, ne-am retrasit în jurul aceloraşi mese din restaurant, la ora prânzului. In după amiaza zilei, viscolul care devenea din ce în ce mai îndârjit, ne spulberă, văzând cu ochii, orice nădejde intr'o plecare apropiată; fieful gărei era din ce în ce mai pesimist, căci telegramele sosite de pe linie erau din cele mai alarmante. Pasagerii consternaţi, nu-şi mai găseau locul şi discuţiile lor se rezumau numai în jurul plecării, lăsând loc fanteziei lor în cautarea celor mai prielnice soluţiuni In tovărăşia fostului deputat Madgearu din Botoşani, cu care reînoisem o cunoştinţă de 14 ani in urmă la Slănicgi din Moldova şi a varului său, judecătorul Răduleacu, râmasem toată după masa in vagon. Spre seară, un tren de persoane sosit din Cernăuţi, urmau să aibă aceiaşi soartă ca şi expresul. Pentru decongestionarea gării, şeful staţiei no tărăşte a îndruma acestrea înapoi spre Paşcani. O idee propusă de judecătorul Madgearu este acceptată de nioi cu entusiasm. Cât ne întoarcem la Roman, unde, în cercul cunoştinţelor noastre, vom petrece timpul exilului cât mai plăcut. Iară multă şovăire, ne luarăm bagajele şi ocuparăm loc intr’un compartiment al trenului ce trebuia să plece. In compania venerabilului avocat Romanescu din Fălticeni, şi graţie memoriei lui prodigioaseşi snoavelor sale pline de spirit şi fără sfârşit, timpul ne-a trecut pe nesimţite până la plecarea trenului. In legănatul tacticos al trenului, adormisem, când, deo- o dată, uşa compartimentului să deschide şi glasul conductorului răsună. — Cine mai rămâne la Roman? Deșteptat din reveria unui vis plăcut, realitatea^ clipelor prin care treceam, îmi păru mai aspră ca până atunci. Erau orele 12 jum. când, coborâţi in gară furăm întâm* pinat* de Madgearu, care c inas«1 mai nainte să îngrijească de same. MAIOR G. CARACAS Laureat al Academiei Române Prinși In zap (Urmare în membrul de Marţi)