Rampa, ianuarie 1923 (Anul 7, nr. 1555-1577)

1923-01-29 / nr. 1576

1TD / » Magazinul „LEOMOR !“ 46 Strada Lipscani 46 A adus Cu ocazia sărbătorilor mare asortiment de agrafe, de rochi, cordoane, genţi, fermoare cu­ lanţ, brăţări, ciorapi, mânuşi muşchetar, batiste, piepteni, tricotaje de dame, fla­nele, diftine, catifele etc. Preturi reduse. 4281­­ . . Cântăreţi. Oratori Ani7.j­.şi Fe­gE Profesori, Preoţi, Învăţători, ele, dacă tuşiţi, dacă vă doare pieptul, plămânii, dacă suferiţi de tuşă ner­­voasă, cereţi la Droguerii şi Farmacii chiar astăzi BOMBOANELE PEC­TORALE „VOREL“, in plicuri de lei 6 sau in cutii cu Lei 26 lei vă veţi vindeca de suferinţa D-voastră. Veţi putea cânta veţi putea vorbi. Mai recoman­dăm Gudronul „Vorei“, Siropul Garpaţilor „Vorei“, Ceaiul Carpaţilor „Vore“ cele mai cunoscute In vindecarea tusei şi a boalelor de­ piept Cerem­ prospectul gratuit Depozitul Central: Farmacia „VOREL“, Piatra-Neamţ Turneul Vesel C. TănaseTur­ne­ul Celebrei Tragediane Marioana Id­eutiscu Care vi străbate toti »prinsul ţărei c’ult repertor a­­muzant şi o trupă compusă din elementele cele mai valoroase. Repertoriul: MINUNICA în 3 acte de P. Gavault tradusă de E. D. Fagure. Arbitrii prin­cipali sunt: Tănase, Protopope­scu, Pizone, Gh. Popescu, D. Demetrescu, Şerbănescu, d-nele Natalia Pavelescu, Virginia Tă­nase, Virginia Gheorghiu, Eli­za Dobrescu,­­ CHAMPIGNOL cu senzaţionala piesă Dansatoarea Roşie (Dailleuse Rouge) Senzaţionala piiesă în 4 acte de­­Henry Hirsch D-na Marioara Voiculescu va juca rolul MATA HARI cele­bra dansatoare Indiană care a fost împuşcată în timpul Răz­boiului pentru spionaj Salom­eea In rolurile principale: d-ne­­cu montare fastuoasă In rolurile principale : d-ne­le Marioara Voiculescu, d-ra Sandri, d-ra Maria Sandu, etc. D-nii Vasile Leonescu, Ion Sârbu, Alexandru Economu, Dimitriu, Lascu, Bruno, etc. Regia: V. Burabeşti. Comedie in 3 acte de Feydeau Să râde eu lacrămi. Să cânt! cuplete duete. ITINNERARIUL* 29, 30 Kişinău. 31, 1 Febr. Bălţi. 2 Febr. Iaşi. 3, 4 Febr. Botoşani.­­ 5, 6 Februarie, Cernăuţi. 7, 8 Febr. Suceava. 9 Februarie, Dorohoi. io, ii Febr. Roman. 12, 13 Febr. P.­Neamţ 14, ig Febr. Bacău. ii6 Februarie Tecuci. ii, 18 Februarie, Focşati­. 119, 20 Februarie, Ploeşti. 21 Februarie, Roşiori. 22, 23 Februarie, Alexandria. 24, 25 Februarie Piteşti. 26 Februarie, Roşiori. 27, 28 Februarie, R. Vâlcea. 1, 2 Martie, Caracal. 3, 4 Februarie, Craiova. 5, 6 Februarie, Tg.-Jiu. 7, 8 Febr.­­T. Severin. 9 Februarie, Lugoş. 10, 11 Februarie, Timişoara. Restul la timp. Reclama este sufletul comerţului INTINERARIU 90 Trim­isio. Arări Cereţi pretutindeni PRODUSELE RUJURI p. obraz şi buze CREIOANE de sprâncene în toate nuanţele 4676 Sunt absolut cele mai fine Depozit general p. en. gros Institut de Beauté Parfumerie Royale STR. C. A ROSEI­TI 7 A apărut Oglinda lumei No. 4 RAMPĂ * * Luni, 29 Ianuarie, 1928 O telegramă urgentă primi­tă din Roman. înă hotărăşte, fără voia mea, să-mi las toate treburile şi­­interesele de aici şi să plec, chiar în seara ace­lei zile, ajunul Bobotezei. Nevasta îmi pregăti baga­jul cu inima înduioşată de a­­ceastă plecare neaşteptată, care schimba cu totul planul nostru pentru Bobotează şi Sf. Ion. — Dar vezi, dragul meu, întoarce-te curând, să nu cum­va să lipseşti de ziua lui Io­nel!, îmi spuse ea în clipa des­părţirii. Trenul pleca la orele 10 seara. Afară ploua. O ploae deasă şi măruntă, dar neliniştită de vântul care mi-o arunca in faţă. Ajuns la gară, iată-mă in­stalat în compartimentul meu şi înghemuit în colţul dinspre fereastră. Căutai să-mi pară noaptea mai scurtă, îngânându-mă cu somnul, în zbuciumul neobo­sit al trenului, în goana spre Roman. In dimineaţa zilei, la lumi­na care pătrundea sfios în compartiment, examinez mu­trele istovite ale tovarăşilor mei de drum, cari — ca şi mi­ne se torturaseră o noapte întreagă de frig şi oboseală. Ceasornicul îmi arăta ora 7. Mă credeam aproape de Ro­man, când însă conductorul a­­bia anunţa gara Sascut. Cu două ore întârziere, a­­jung la Roman. Către seară, vântul rece şi aspru care se desfăta în voe in lungul străzilor pustii şi neluminate ale oraşului, în­cepe să vânture în sbucium fără milă uşorii fulgi de ză­padă. In drumul spre casă, înghe­muit în trăsurica mică şi în­gustă caracteristică oraşelor din Moldova, încep să resimt deabinelea tăria viforului ca­re caută să-şi măsoare puterea cu mine, care nu eram de loc pregătit să-i rezist. Timpul până la plecare a trecut, acasă, pe nesimţite. Uitasem cu totul de viforul de afară. Abia când am ple­cat, mi-am dat seama că cu o aşa vreme nu se glumeşte. Vis­colea în toată puterea parcă se rupsese cerul, aşa era de des valul fulgilor purtaţi de viscol. Cu gândul la bucuria reîn­toarcem acasă, nu ştiu când a trecut timpul, cât am stat în gară, până m’am văzut insta­lat singur-singurel într’un compartiment cald şi comod al expresului ce venea din Cer­nâuti. Tolănit pe lungul cana­­pelei unoi, am adormit curând. Mă credeam ajuns aproape de casă, când mă deşteptai spre ziuă. Dormisem bine și nederanjat de nimeni. In clipa ceia, trenul nu mer­gea. De­sigur ce oprise în vreo statie. Prin fereastra în­g­hețată a vagonului, puteam i stinge lampioanele încă ne­stinse de pe peronul gării. Trecuse o bucată bună de vreme, dar trenul nu mai ple­ca. Lucrul acesta mă nelinişti. Tăria viscolului de afară şi furia cu care lovea geamul, nu mă înduplecă să-mi pără­sesc culcuşul cald şi bun. In cele din urmă ,neliniştit de atâta aşteptare, mă sculai. Pe culoarul vagonului nici o mişcare. Totul în linişte. Deschid cu greu uşa înţepeni­tă de îngheţ, şi primesc în fa­ţă furia neînduplecată a vifo­rului ce stăpânea văzduhul. O mare albă de zapădă, în­văluia trenul. Potopul fulgi­lor urgisiţi de furia furtunei se adăpostiseră timizi în lun­gul trenului. Mă aplec în afară dar nu-mi pot da seama unde eram. Totul părea pustiu. Peronul, în lungul lui, era şi el un bun­ adăpost fulgilor mistuiţi de oboseala siuciu­­mului de peste noapte. Zăpa­­­da acoper­ise totul, iar valuri­­le ei, aşternute în chip nere-' gulat îţi dădeau impresia ta­lazurilor furioase ale mării, a­­pr­opiindu-se tot mai înalte şi măreţe, până la înălţimea ţăr­mului stâncos de care se sfar­mă. La Iod deschis şi în largul ei, furia vântului era fără cruţare. In faţa năprasnicii ei por­niri, am cedat curând, şi în­chizând uşa,, mă retrăsei în vagon.­­ Abia acum îmi dădeam sea­ma de ce am dormit nesupâ­­rat de nimeni. Curând aflai că eram în ga­ra Bacău, şi orice nădejde de plecare era exclusa. Potopul lui D-zeu­ s’a por­nit cu toată urgia lui şi a pi­­onit pe loc totul ce se mişcă n voe până acum. Retras în compartimentul meu, am rămas multă vreme­­în contemplarea puterii de ca­re depindem toţi şi a nesigu­ranţei noastre pe clipa de­­apoi. Trecuse lungă vreme, de când tovarăşii mai de vagon începuseră să coboare în ga­ră, când in fine mă hotărîi şi eu să-i urmez. Pe urmele făcute de ei, prin noianul neumblat până atunci­­străbătui drumul până în res­taurantul gării. In jurul meselor lungi şi în faţa ceaiurilor din care abu­rul răspândea un miros pla­cut şi atrăgător, îşi împărtă­şeau păsurile, ce­i care — ră­maşi în voia soartei, — îşi ve­deau zădărnicite toate planu­rile. De la şeful staţiei, aflarăm că toate trenurile sunt înzăpe­zite şi că pe podul de la Cos­­meşti au deraiat trei vagoane şi locomotiva, iar după indi­caţiile autorizate eram ame­ninţaţi să rămânem multă vre­me pe loc. Prima grijă a tuturor fu să anunţăm pe cei de acasă de soarta noastră. Chestiunea era insă destul de grea, căci gara era departe de oraş şi nici un mijloc de transport până a­­colo. Cu prima sanie sosită în gară, plecat în oraş, însoţit de un prieten care venea din Germania şi care trebuia cu orice preţ să comunice cu Bu­­cureştiul, pentru nişte intere­se care îi puneau întreaga a­­vere în joc. Prin mânia vremii ce-şi a­­rata isprava făcută în timpul unei nopţi de sbucium, stră­bateau uliţele întrocnite ale oraşului. Grăn­ezile­ de zăpa­dă care erau dispuse în lun­gul drumului, după placul ur­giei vântului aveau înfăţişa­rea unor baricade cari opreau intrările caselor şi acopereau ferestrele. Ici, colo câte un­­ drumeţ, înotând prin noiam­rile din lungul trotuarei­, îşi blestema cumplit soart ce-l­ silise să-şi părăsească a­dăpostul pe aşa o vreme. In faţa bisericii din cenţii­ oraşului, trei cruci frumoase e z !... şi mari de ghiaţă, îmi dădeau să înţeleg necazul autorităţi­lor, preoţilor şi norodului, că­rora vremea le-a zădărnicit serbarea bobotezei, cu pompa cuvenită. . . Intre timp, aflasem că se pregătise chiar parada specia­lă în onoarea ministrului de Domenii, care era oaspele ora­şului. In palatul Poştei, după ce mi-am desmorţit oasele, am avut mulţumirea atât eu cât şi prietenul meu, de a ne fi putut anunţa pe cei de acasă. Reintors in gară, ne-am re­­trasit în jurul aceloraşi mese din restaurant, la ora prân­zului. In după amiaza zilei, visco­lul care devenea din ce în ce mai îndârjit, ne spulberă, vă­zând cu ochii, orice nădejde intr'o plecare apropiată; fieful gărei era din ce în ce mai pesimist, căci telegrame­le sosite de pe linie erau din cele mai alarmante. Pasagerii consternaţi, nu-şi mai găseau locul şi discuţiile lor se rezumau numai în ju­rul plecării, lăsând loc fante­ziei lor în cautarea celor mai prielnice soluţiuni In tovărăşia fostului depu­tat Madgearu din Botoşani, cu care reînoisem o cunoştin­ţă de 14 ani in urmă la Slă­­nicgi din­ Moldova şi a varu­lui său, judecătorul Rădulea­­cu, râmasem toată după masa in vagon. Spre seară, un tren de per­soane sosit din Cernăuţi, urm­­au să aibă aceiaşi soartă ca şi expresul. Pentru deconges­­tionarea gării, şeful staţiei no tărăşte a îndruma acestrea înapoi spre Paşcani. O idee propusă de judecă­torul Madgearu este accepta­tă de nioi cu entusiasm. Cât ne întoarcem la Roman, unde, în cercul cunoştinţelor noastre, vom petrece timpul exilului cât mai plăcut. I­ară multă şovăire, ne lua­­răm bagajele şi ocuparăm loc intr’un compartiment al tre­nului ce trebuia să plece. In compania venerabilului avocat Romanescu din Fălti­ceni, şi graţie memoriei lui prodigioase­­şi snoavelor sale pline de spirit şi fără sfârşit, timpul ne-a trecut pe nesim­ţite până la plecarea trenului. In legănatul tacticos al tre­nului, adormisem, când, deo- o dată, uşa compartimentului să deschide şi glasul conductoru­lui răsună. — Cine mai rămâne la Ro­man? Deșteptat din reveria unui vis plăcut, realitatea^ clipelor prin care treceam, îmi păru mai aspră ca până atunci. Erau orele 12 jum. când, co­borâţi in gară furăm întâm* pinat* de Madgearu, care c inas«1 mai nainte să îngrijeas­că de same. MAIOR G. CARACAS Laureat al Academiei Române Prinși In zap (Urmare în membrul de Marţi)

Next