Rampa, martie 1923 (Anul 7, nr. 1601-1627)

1923-03-28 / nr. 1624

NOMAR­E 8 PAGINI: LEI 2 ANUL VII No. 1624 Miercuri 28 Martie 1923 Rampa Abonamentele se plătesc Înainte­a s­a n Manuscrisele nepublicate se distrug u­n Anunciurile se primesc la administraţia ziarului şi la toate agenţiile de publicitate Biurourile, Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. Sărindar No. 7, parter—Telefon 1/59 ABONAMENTELE Un an Şase luni Trei luni IN TOATA TARA Lei 500 Lei 300 Lei 150 IN STRĂINĂTATE Lei 700 Lei 400 Lei 200 MEMENTO MOTTO&EL Vin Tămâios ———————— ~ —sa—*——■ Biruri pe cultură Când actualul guvern a decis revizuirea reformelor financiare ale d-lui Titulescu şi înlocuirea lor cu altele mai practice, din punctul de vedere al technicii fiscale, am crezut, şi ne-am ex­primat această nădejde şi în scris, că actualii noştri guver­nanţi nu vor pierde prilejul de a reveni şi asupra unor biruri vexatorii pentru propăşirea cul­turală a neamului românesc. Era vorba de impozitele de specta­cole. Am dus la timp campanie pe această chestiune, pentru a mai fi nevoie să revenim pe larg a­­supra ei. Voim doar să remar­căm că ceea ce prevăzusem noi, s-a întâmplat Anul acesta, în cursul actua­lei stagiuni, nu au avut reale succese materiale, nici unul din teatrele bucureştene. Cele cu pre­ţurile de intrare urcate nu prea erau frecventate, iar cele cu ac­cesul eftin, deşi vecinie pline, nu-şi puteau acoperi nici ele, bugetul se va. Una din cauzele principale ale acestei Crize teatrale, ale carei consecinţe extrem de primejdi­oase pentru cultura românească, nu sunt atât de greu de prevăzut, este, fără îndoială, birul greu, care măreşte preţul biletului de intrare. Nu s’a revenit asupra acestei erori, şi probabil că nici nu se va reveni atât de curând, de aceea nu am reluat chestiunea decât pentru a căuta să împiedicăm o nouă şi primejdioasă greşală, pe cale să se înfăptuiască. In adevăr, suntem informaţi că, în curând, ministerul de Fi­nanţe, prin ministerul Cultelor şi Artelor, va pune o nouă taxă— considerată ca taxă de lux — şi asupra biletelor de intrare la conferinţe. E lesne de înţeles cum de s’a ajuns la această ideie. Iarna aceasta, am avut neo­bicinuit de multe conferinţe. O­­chiul de Argus al fiscului a­ că­zut asupra lor, şi a întrezărit posibilitatea unei noui surse de venituri pentru Stat — dat fi­ind că aceste conferinţe au fost neobicinuit de mult frecventate. In definitiv conferinţele sunt astăzi cel mai practic mijloc de­ propagandă culturală in masse.­ După cum arătam şi altă dată, în secolul nostru de oameni ner­i­voşi, când lupta pentru existenţă­­ a devenit atât de acerbă, când lipsa de timp este o boală gene­rală, greu se mai poate cere cui­va să citească, în rarele clipe de răgaz, o carte. Marelui public, cel care are mai multă aevoie de cultură, îi sunt închise teatrele, din pricina preţurilor urcate, aşa cum ară­tam mai sus! Singura cale de a-l instrui rămâne tot conferinţa, care într’o oră, o oră jumătate, necer­nd deci o prea mare sforţare de atenţie, serveşte succint şi concentrat rezultatul practic a două trei lecturi. Apoi conferinţele se pot impro­viza şi ţine oricând Sunt de a­­juns o sală, scaune şi un con­ferenţiar. Nu trebuie nici actori, nici decoruri nici recuzită, nici lumină specială. De aceea, conferinţa urma să rămână cel mai puternic instru­ment de imprăştiere a culturei,­­ de care publicul are nevoie, şi simte nevoie fiindcă altfel cum s’ar explica faptul că toate seriile de conferinţe de la Fun­daţie: „Poesis”, „Anale”, „Uni­versitatea liberă” au fost foarte frecventate, mai ales că preţul biletului de intrare era foarte re­dus? Taxele pe conferinţe vor curma scurt avântul pe care-l luase a­­ceastă activitate culturală la noi. Şi — fără îndoială — aceasta nu va fi în folosul nimănui. Fiscul va beneficia prea puţin, iar cul­tura va pierde prea mult. E bine ca atunci când se iau măsuri pentru remedierea unei si­tuaţii momentane, să se ia în consideraţie şi interesele generale ale viitorului. Aceste interese cer nu îngrădirea, ci dimpotrivă, lăr­girea cât mai mult posibilă, a activității cercurilor noastre cul­turale. Sly. Acum o lună, la apariţia romanu­lui lui Joubert, ne-am ocupat pe larg de această ignobilă carte, am cerut, împreună cu întreaga presă, aplica­rea sancţiunilor de rigoare , necuviin­ciosului străin, şi am avut satisfacţia să vedem pamfletul confiscat iar autorul transportat peste graniţă. Ştirea despre această întâmplare a ajuns în sfârşit, şi la Paris, iar ce scrie ”.L’Oeuvre“ sub titlul: „Li­berte n’est pas licence": „Uitând acest lucru, romancierii riscă adesea supărătoare mezaven­turi. Cea mai recentă e aceea a unui ziarist francez din Bucureşti. Nemul­ţumit că zugrăvise câteva „garcon­­ne" în cartea lui ,,Femmes sans pu­deur“, ce apucă să-i adauge subtit­lul atrăgător, dar imprudent : „Moeurs roumaines“. „Consiliul de miniştrii din Bucu­reşti se seziză de acest lucru şi un decret de expulzare cu toate forme­le cuvenite fu dat împotriva culpa­bilului. Acesta din urmă nu putu să-i evite efectele, decât făcând o la­mentaibilă amendă onorabilă, într’o scrisoare deschisă de­„ explicații, ac­ceptate cu multă greutate“, „L’Oeuvre“ pare să ignoreze că scuzele nu au fost acceptate și că Joubert a fost expulzat.» cu toate formele cuvenite. Ce chestie Femmes sans pudeur - Un ecou îndepărtat — Ky. rjk ^ Ghiciţi î Lenin, ghiciţi ce s’a întâmplat cu el ? a murit ? Se aşteaptă desminţirea. Pacea în Orient Tratativele cu Angora par că le vor relua. Dar asupra locului şi mai ales asupra datei, diplomaţii nu s’au putut fixa încă. E vorba ca noua conferinţă să în­ceapă după Paşte. Cum sunt amestecaţi şi Grecii s’a­r putea spune: la calendele greceşti, sau, pe româneşte la Paştele Cailor! Forrelgn-Office -------xxxx------­ E c our I Feydeau, cunoscutul autor de co­medii, era aşa de leneş la scris, ca rar vre­o piesă de a sa intra în re­petiţii complect terminată. Se repetau de două luni primele două acte din „Occupe-toi d’Amélie“ la teatrul Nouveautis, şi directorul era îngrijat că nu le are încă pe celelalte două. Într’o seară, îl întrebă pe autor, cum merge cu actul al treilea. — E gata, îi răspunse autorul. II mai revăd puțin diseară. — Bine! Minit la io sunt la d-ta ca să mi-l citești, îi spuse directorul. Feydeau, aiurit, se întoarse către unul din prietenii săi și îi mărturisi că n'a scris nici o replică. Feydeau se apucă de lucru și la 1o ceasuri începu să citească directo­rului actul al treilea, cel mai bun din piesă. — Ți-a trebuit mult ca să-l scriu­ îi spuse directorul. Dar e bun! In Franţa e vorba să se desființeze distribuitoarele automatice de cio­colată din gări. Chestiunea reaminteşte o glumi tostimă a lui Alphonse Allais. Băgase doi gologani intr’un distri­buitor dintr’o gară mică. Trase de mâner, îşi luă bucata de ciocolată și apoi trimise pe un hamal să cheme pe şeful gărei. Şeful era tocmai la masă, şi veni cu şervetul în mână. — Ce, nu funcţionează aparatul ! întrebă el cu gura plină. — Ba da, răspunse calm Alphonse Allois, şi tocmai de acea v’am che­mat. In cazuri când nu funcţionează, ştiu că vă deranjează destul de des cu reclamaţii. Eu ţin să vă spun că funcţionează foarte bine, şi să vă fe­licit! Tot la tribunal, procese penale. — Domnule President, clientul meu n’a comis decât un furt­uşor! rosteşte avocatul, încheiănd pledoa­ria. — Auzi ,autor“ ! întrerupe indig­nat acuzatul. Asi fi vrut sa te văd pe dumneata ! Se ştie că Academia F­ranceza numără actualmente printre mem­brii ei şi pe mareşalul Joffre. Dar papa Joffre — cum îi spun francezii — nu vine prea des pe la Academie. Singurele şedinţe care-l intere­sează, sunt cele de recepţie, fiind­că atunci se ţine discursuri, atmos­fera e solemnă, iar entuziasmul mare . Dar la celelalte şedinţe, specia- lmente la cele de joi, unde se dis­cută etimologie, papa Joffre nu prea pune piciorul. — De ce veniţi aşa de rar pe la şedinţele noastre de Joi ? 11 întrebă intr’o zi, cu un ton posomorât, răposatul Frederic Masson. Limba franceză nu vă interesează . — Ah ! d-le secretar perpetuu, răspunse mareşalul Joffre, nu via, fiindcă, dicţionarul d-v prea merge încet. Şi apoi, la dreptul vorbind, limba franceză are oare nevoie de atâtea cuvinte ? Ch­. MARII PRIETENI AI ROMÂNIEI Desen de A. Petresen Generalul Berthelot ------xxxx----­ (Urmează în pag. 2­ a) O pagină din istoria muzicală a României moderne — informaţiile unei reviste franceze — Sub titlul „Muzica în Ro­mânia, — Şcoala musicalâ ro­mână“, cunoscuta revistă pa­riziană, le Guide du Concert publică următorul articol, ca­re dovedeşte o adâncă şi im­presionantă cunoaştere a miş­­cărei muzicale de la noi. „Avântul muzicei „savante" în România nu datează pro­priu zis de­cât de vre-o 20 de ani. Meritul acestei redeştep­tări muzicale a unui popor, care a moştenit un bogat pa­trimoniu popular, revine în mare măsură Orchestrei sim­fonice a Ministerului de In­strucţie Pu­lilică, fondată în a doua jumătate a secolului tre­cut, şi condusă la început de întemeetorul ei E­­duard Wachman şi mai apoi de d. D. Dinicu, până în 1919, dată la care se transformă în Orchestra Filarmonică sub di­recţi­a d-lui Georgescu. Sub a­­ceşti doi directori, orchestra din şi-a mărit me­reu câmpul de activitate. Sub direcţia d-lui Dinicu s’au îm­pământenit în România nu­mele cele mai diverse, dela cla­sici până la Debussy, Dukas şi Strauss. (Urmează descrierea personalită­­ţei d-l­ui Georgescu, în care scop se folosesc date pe cari cititorii noştri le cunosc. Apoi articolul urmează astfel­: „Educaţia muzicală a publi­cului românesc a găsit un complement necesar în repre­zentaţiile de operă date în fie­care an de diverse trupe stră­ine, italiene mai ales. Câteva încercări având ca scop completarea organizării muzicale a Bucureştiului, prin întemeierea unei opere naţio­nale eşuată sau nu obţinută decât un rezultat efemer. La sfârşit, în 1920 se consti­tui Societatea lirică română, prezidată de d. Nona Ottescu, care dădu reprezentaţii timp de 2 stagiuni. In 1921, opera deveni instituţie de stat şi pri­mi o subvenţie anuală de 5 mi­lioane lei. Primul director al operei r române, d. On­. Cocorăscu, ți­­nea un gust din cele mai bu­­­­ne, cu mari calităţi de admi­nistrator“. (IT.Cinearli lista operelor cântate în prim- stagiune a operei de stat, re­lu a endv­s. că majoritatea sunt luate din repertoriul francez; apoi articolul continuă): • Cu toate că gestiunea d-lui Cocorăscu a dat strălucite re­zultate financiare și artistice, ministrul artelor numi în 1922 în funcţia de director general al operei pe d. Georgescu, di­rectorul Filarmonicei. De a­­tunci opera a montat „Vasul fantomă“ de Wagner, admi­rabil dirijat de d. Georgescu, „Werther“, etc. D. Georgescu e secondat de obicei la pupi­tru de d-nii Nona Ottescu şi Alfred Alessandrescu pentru operele lirice franceze şi de d-nii Egisto Tango şi Pessio­­ne pentru repertoriul italian. Câteva societăţi corale au sprijinit cu folos efortul sim­­fonic şi liric în România. De semnalat în primul rând so­cietatea Carmen fondată de

Next