Rampa, martie 1923 (Anul 7, nr. 1601-1627)
1923-03-28 / nr. 1624
NOMARE 8 PAGINI: LEI 2 ANUL VII No. 1624 Miercuri 28 Martie 1923 Rampa Abonamentele se plătesc Înaintea sa n Manuscrisele nepublicate se distrug un Anunciurile se primesc la administraţia ziarului şi la toate agenţiile de publicitate Biurourile, Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. Sărindar No. 7, parter—Telefon 1/59 ABONAMENTELE Un an Şase luni Trei luni IN TOATA TARA Lei 500 Lei 300 Lei 150 IN STRĂINĂTATE Lei 700 Lei 400 Lei 200 MEMENTO MOTTO&EL Vin Tămâios ———————— ~ —sa—*——■ Biruri pe cultură Când actualul guvern a decis revizuirea reformelor financiare ale d-lui Titulescu şi înlocuirea lor cu altele mai practice, din punctul de vedere al technicii fiscale, am crezut, şi ne-am exprimat această nădejde şi în scris, că actualii noştri guvernanţi nu vor pierde prilejul de a reveni şi asupra unor biruri vexatorii pentru propăşirea culturală a neamului românesc. Era vorba de impozitele de spectacole. Am dus la timp campanie pe această chestiune, pentru a mai fi nevoie să revenim pe larg asupra ei. Voim doar să remarcăm că ceea ce prevăzusem noi, s-a întâmplat Anul acesta, în cursul actualei stagiuni, nu au avut reale succese materiale, nici unul din teatrele bucureştene. Cele cu preţurile de intrare urcate nu prea erau frecventate, iar cele cu accesul eftin, deşi vecinie pline, nu-şi puteau acoperi nici ele, bugetul se va. Una din cauzele principale ale acestei Crize teatrale, ale carei consecinţe extrem de primejdioase pentru cultura românească, nu sunt atât de greu de prevăzut, este, fără îndoială, birul greu, care măreşte preţul biletului de intrare. Nu s’a revenit asupra acestei erori, şi probabil că nici nu se va reveni atât de curând, de aceea nu am reluat chestiunea decât pentru a căuta să împiedicăm o nouă şi primejdioasă greşală, pe cale să se înfăptuiască. In adevăr, suntem informaţi că, în curând, ministerul de Finanţe, prin ministerul Cultelor şi Artelor, va pune o nouă taxă— considerată ca taxă de lux — şi asupra biletelor de intrare la conferinţe. E lesne de înţeles cum de s’a ajuns la această ideie. Iarna aceasta, am avut neobicinuit de multe conferinţe. Ochiul de Argus al fiscului a căzut asupra lor, şi a întrezărit posibilitatea unei noui surse de venituri pentru Stat — dat fiind că aceste conferinţe au fost neobicinuit de mult frecventate. In definitiv conferinţele sunt astăzi cel mai practic mijloc de propagandă culturală in masse. După cum arătam şi altă dată, în secolul nostru de oameni nerivoşi, când lupta pentru existenţă a devenit atât de acerbă, când lipsa de timp este o boală generală, greu se mai poate cere cuiva să citească, în rarele clipe de răgaz, o carte. Marelui public, cel care are mai multă aevoie de cultură, îi sunt închise teatrele, din pricina preţurilor urcate, aşa cum arătam mai sus! Singura cale de a-l instrui rămâne tot conferinţa, care într’o oră, o oră jumătate, necernd deci o prea mare sforţare de atenţie, serveşte succint şi concentrat rezultatul practic a două trei lecturi. Apoi conferinţele se pot improviza şi ţine oricând Sunt de ajuns o sală, scaune şi un conferenţiar. Nu trebuie nici actori, nici decoruri nici recuzită, nici lumină specială. De aceea, conferinţa urma să rămână cel mai puternic instrument de imprăştiere a culturei, de care publicul are nevoie, şi simte nevoie fiindcă altfel cum s’ar explica faptul că toate seriile de conferinţe de la Fundaţie: „Poesis”, „Anale”, „Universitatea liberă” au fost foarte frecventate, mai ales că preţul biletului de intrare era foarte redus? Taxele pe conferinţe vor curma scurt avântul pe care-l luase această activitate culturală la noi. Şi — fără îndoială — aceasta nu va fi în folosul nimănui. Fiscul va beneficia prea puţin, iar cultura va pierde prea mult. E bine ca atunci când se iau măsuri pentru remedierea unei situaţii momentane, să se ia în consideraţie şi interesele generale ale viitorului. Aceste interese cer nu îngrădirea, ci dimpotrivă, lărgirea cât mai mult posibilă, a activității cercurilor noastre culturale. Sly. Acum o lună, la apariţia romanului lui Joubert, ne-am ocupat pe larg de această ignobilă carte, am cerut, împreună cu întreaga presă, aplicarea sancţiunilor de rigoare , necuviinciosului străin, şi am avut satisfacţia să vedem pamfletul confiscat iar autorul transportat peste graniţă. Ştirea despre această întâmplare a ajuns în sfârşit, şi la Paris, iar ce scrie ”.L’Oeuvre“ sub titlul: „Liberte n’est pas licence": „Uitând acest lucru, romancierii riscă adesea supărătoare mezaventuri. Cea mai recentă e aceea a unui ziarist francez din Bucureşti. Nemulţumit că zugrăvise câteva „garconne" în cartea lui ,,Femmes sans pudeur“, ce apucă să-i adauge subtitlul atrăgător, dar imprudent : „Moeurs roumaines“. „Consiliul de miniştrii din Bucureşti se seziză de acest lucru şi un decret de expulzare cu toate formele cuvenite fu dat împotriva culpabilului. Acesta din urmă nu putu să-i evite efectele, decât făcând o lamentaibilă amendă onorabilă, într’o scrisoare deschisă de„ explicații, acceptate cu multă greutate“, „L’Oeuvre“ pare să ignoreze că scuzele nu au fost acceptate și că Joubert a fost expulzat.» cu toate formele cuvenite. Ce chestie Femmes sans pudeur - Un ecou îndepărtat — Ky. rjk ^ Ghiciţi î Lenin, ghiciţi ce s’a întâmplat cu el ? a murit ? Se aşteaptă desminţirea. Pacea în Orient Tratativele cu Angora par că le vor relua. Dar asupra locului şi mai ales asupra datei, diplomaţii nu s’au putut fixa încă. E vorba ca noua conferinţă să înceapă după Paşte. Cum sunt amestecaţi şi Grecii s’ar putea spune: la calendele greceşti, sau, pe româneşte la Paştele Cailor! Forrelgn-Office -------xxxx------ E c our I Feydeau, cunoscutul autor de comedii, era aşa de leneş la scris, ca rar vreo piesă de a sa intra în repetiţii complect terminată. Se repetau de două luni primele două acte din „Occupe-toi d’Amélie“ la teatrul Nouveautis, şi directorul era îngrijat că nu le are încă pe celelalte două. Într’o seară, îl întrebă pe autor, cum merge cu actul al treilea. — E gata, îi răspunse autorul. II mai revăd puțin diseară. — Bine! Minit la io sunt la d-ta ca să mi-l citești, îi spuse directorul. Feydeau, aiurit, se întoarse către unul din prietenii săi și îi mărturisi că n'a scris nici o replică. Feydeau se apucă de lucru și la 1o ceasuri începu să citească directorului actul al treilea, cel mai bun din piesă. — Ți-a trebuit mult ca să-l scriu îi spuse directorul. Dar e bun! In Franţa e vorba să se desființeze distribuitoarele automatice de ciocolată din gări. Chestiunea reaminteşte o glumi tostimă a lui Alphonse Allais. Băgase doi gologani intr’un distribuitor dintr’o gară mică. Trase de mâner, îşi luă bucata de ciocolată și apoi trimise pe un hamal să cheme pe şeful gărei. Şeful era tocmai la masă, şi veni cu şervetul în mână. — Ce, nu funcţionează aparatul ! întrebă el cu gura plină. — Ba da, răspunse calm Alphonse Allois, şi tocmai de acea v’am chemat. In cazuri când nu funcţionează, ştiu că vă deranjează destul de des cu reclamaţii. Eu ţin să vă spun că funcţionează foarte bine, şi să vă felicit! Tot la tribunal, procese penale. — Domnule President, clientul meu n’a comis decât un furtuşor! rosteşte avocatul, încheiănd pledoaria. — Auzi ,autor“ ! întrerupe indignat acuzatul. Asi fi vrut sa te văd pe dumneata ! Se ştie că Academia Franceza numără actualmente printre membrii ei şi pe mareşalul Joffre. Dar papa Joffre — cum îi spun francezii — nu vine prea des pe la Academie. Singurele şedinţe care-l interesează, sunt cele de recepţie, fiindcă atunci se ţine discursuri, atmosfera e solemnă, iar entuziasmul mare . Dar la celelalte şedinţe, specia- lmente la cele de joi, unde se discută etimologie, papa Joffre nu prea pune piciorul. — De ce veniţi aşa de rar pe la şedinţele noastre de Joi ? 11 întrebă intr’o zi, cu un ton posomorât, răposatul Frederic Masson. Limba franceză nu vă interesează . — Ah ! d-le secretar perpetuu, răspunse mareşalul Joffre, nu via, fiindcă, dicţionarul d-v prea merge încet. Şi apoi, la dreptul vorbind, limba franceză are oare nevoie de atâtea cuvinte ? Ch. MARII PRIETENI AI ROMÂNIEI Desen de A. Petresen Generalul Berthelot ------xxxx---- (Urmează în pag. 2 a) O pagină din istoria muzicală a României moderne — informaţiile unei reviste franceze — Sub titlul „Muzica în România, — Şcoala musicalâ română“, cunoscuta revistă pariziană, le Guide du Concert publică următorul articol, care dovedeşte o adâncă şi impresionantă cunoaştere a mişcărei muzicale de la noi. „Avântul muzicei „savante" în România nu datează propriu zis decât de vre-o 20 de ani. Meritul acestei redeşteptări muzicale a unui popor, care a moştenit un bogat patrimoniu popular, revine în mare măsură Orchestrei simfonice a Ministerului de Instrucţie Pulilică, fondată în a doua jumătate a secolului trecut, şi condusă la început de întemeetorul ei Eduard Wachman şi mai apoi de d. D. Dinicu, până în 1919, dată la care se transformă în Orchestra Filarmonică sub direcţia d-lui Georgescu. Sub aceşti doi directori, orchestra din şi-a mărit mereu câmpul de activitate. Sub direcţia d-lui Dinicu s’au împământenit în România numele cele mai diverse, dela clasici până la Debussy, Dukas şi Strauss. (Urmează descrierea personalităţei d-lui Georgescu, în care scop se folosesc date pe cari cititorii noştri le cunosc. Apoi articolul urmează astfel: „Educaţia muzicală a publicului românesc a găsit un complement necesar în reprezentaţiile de operă date în fiecare an de diverse trupe străine, italiene mai ales. Câteva încercări având ca scop completarea organizării muzicale a Bucureştiului, prin întemeierea unei opere naţionale eşuată sau nu obţinută decât un rezultat efemer. La sfârşit, în 1920 se constitui Societatea lirică română, prezidată de d. Nona Ottescu, care dădu reprezentaţii timp de 2 stagiuni. In 1921, opera deveni instituţie de stat şi primi o subvenţie anuală de 5 milioane lei. Primul director al operei r române, d. On. Cocorăscu, ținea un gust din cele mai bune, cu mari calităţi de administrator“. (IT.Cinearli lista operelor cântate în prim- stagiune a operei de stat, relu a endvs. că majoritatea sunt luate din repertoriul francez; apoi articolul continuă): • Cu toate că gestiunea d-lui Cocorăscu a dat strălucite rezultate financiare și artistice, ministrul artelor numi în 1922 în funcţia de director general al operei pe d. Georgescu, directorul Filarmonicei. De atunci opera a montat „Vasul fantomă“ de Wagner, admirabil dirijat de d. Georgescu, „Werther“, etc. D. Georgescu e secondat de obicei la pupitru de d-nii Nona Ottescu şi Alfred Alessandrescu pentru operele lirice franceze şi de d-nii Egisto Tango şi Pessione pentru repertoriul italian. Câteva societăţi corale au sprijinit cu folos efortul simfonic şi liric în România. De semnalat în primul rând societatea Carmen fondată de