Rampa, decembrie 1924 (Anul 8, nr. 2145-2154)
1924-12-17 / nr. 2145
UNUI. VRI NO. 3145 4 PAGINI 3 LEI paraHNIC Dire otor: M. FAUST MOHR. Prim-Re daotor: SCARLAT FRODA. «artarii« : Bataroid, «tr. Sirlmftr 7, tratal I. Tilifonie: Dirtitlt 47/35. Rtdadilt |l Adminis fr*da : 1/M. Notiţe sentimentale Condoleanţe anonime... de EMIL ISAC :Vieaţa intimă a unui om nu se educe In discuţie niciodată. Viaţa unui poet trebueşte Insă să fie carte deschisă. Politicianului imbecil i se iartă orice, chiar şi a fi cinstit — poeţii trăesc, — după concepţia burghezilor inculţi — din ambrozie şi nectar. „Ambrozie“ şi „nectar“ se numeşte un trai lumesc, şi încă unul care nu este nici bun, nici pietos. Am suferit o lovitură grozavă.... Sânt sigur, să fi murit oricare fruntaş“, nu m'ar fi sdrobit atât de tare durerea. Căci în zilele noastre de patimă şi necinste, se ridică valori intelectuale de brutală nulitate fără nici o ruşine. Avocaţi de provincie, cu minuscul intelect şi ridicolă redingotă, îşi iau atitudini marţiale de Herostraţi, şi de Cavouri români diletanţi şi cabotini inundă presa şi teatrul, stârnari ordinari se lăfăesc în bunuri câştigate cu furt— şi unde-i biciul? Se adună în cete amfibiii şi purtătorii de smirnă, se declară mari şi puternici, n-au suflet mare, generos, larg ca marea şi curat ca lacrima, dar sânt fuduli ca berbecii — iar minunaţii purtători ai ideilor pe tavele culturei, miile de intelectuali, muncitori, sutele de mii de braţe ale trudei, tinereţele jertfite şi mansarde în lumina gogoloiului de său şi în velnicile ameninţări ale bolilor, chinurilor şi mâncărilor ieftine, purtate în buzunărie se ofilesc în speranţele unui viitor frumos. Onoare vouă, cei săraci şi cinstiţi. ]Şi poate de aceasta, acuma când serile mele le petrec cu amintirea unui mort bun, reamintindu-mi zâmbetul amar, gesturile desnădăjduite, tuşea şi hârăitul plămânilor chinuiţi — mă gândesc cu mare, mare recunoştinţă la voi anonimilor!... Au adus sicriu flori oameni incolori, fete şi eri pe care nu i-am văzut niciodată. Au adus cuvinte de mângâere anonimii, cari răsplătesc cu anoni-I mat gloria deşartă. Anonimii aceştia, drojdie bună şi curată a românismului, cari nu-1 vezi nici In automobil, nici in loji, nici in arene publice făcând bale din gură — anonimii aceştia sânt musafirii galeriilor de la teatru, aceştia inundă locurile gratuite ale museelor, bibliotecilor şi cumpără din restul micei lor economii jurnale. Aceştia învaţă versurile pe de rost, descriu din lexicoane biografia oamenilor celebri — se oferă, să ajute văduva căzută pe stradă, opresc calul care răpeşte trăsura, se aruncă înaintea automobilului ca să scape vieaţa copilaşului trecător cu jucării — anonimii aceştia sânt cea mai frumoasă cunună pe fruntea unui poet, nu laurii, predaţi cu dese complimente şi Înclinări de genunchi şi semne făcute cu joben. Anonimii aceştia, cari nu vor fi niciodată miniştri, nici măcar primari şi totdeauna vor fi gata să plângă ori să moară, să se jertfească la poruncă, să plătească biruri, să tacă şi să sufere — totdeauna să tacă şi să sufere, sânt musafirii sufletului meu, şi lor le mulţumesc pentru strângerea de mână caldă ca unui copil şi sinceră ca moartea. Căci nu cer dânşii nimic şi nu le-am dat nimic, poate numai au Înţeles prin cuvintele mele, că lumea mare şi frumoasă, nu este a celor ce o exploatează; poate numai dânşii cred în minunea lumei de apoi, când se vor deschide toate porţile luminei ca să poată năvăli „împăraţii şi săracii“ la judecată. Te iubesc imens popor de săraci, şi vă mulţumesc tuturor, cari necunoscuţi aţi făcut să vă recunosc. Cettinge Dar nu mai e timp prea mult pentru examinarea tipurilor, dacă nu vrem să ne-apuce noaptea la Niegus, un rămas bun lui Sava, — aşa se recomandă vameşul — şi ‘nainte spre Cettinge. Iar intrăm îm imperiul aiorţei, şi urcăm mereu aproape un ceas în zig-zaguri, tăiaţi în faţă de un vânt rece, spre zarea cenuşie, par'că suntem nişte fantome; dar priveliştea care ni se desveleşte când ajungem în cele din urmă pe al doilea platou, e grandioasă. Rămânem înmărmuriţi Ne uităm unii la alţii par'c'am vrea să ne atragem atenţia reciproc. — Aţi văzut? De acolo, din vârf, din înălţimea năprasnică se vede tot Muntenerul, pântr'n Albania — întocmai ca intr'un aeroplan — munţi, munţi şi iar munţi, înzecit de giganţi ca acel în culmea căruia suntem, toţi negri şi pleşuvi, dându-ţi impresia „dune tempete immobilisée" cum la descris sugestiv Loti. „Un peisagiu din lună sau din Marte“ cum a mai exclamat altul. E groaznic şi măreţ. „Dumnezeu, spune o legendă, când a făcut lumea, a trecut cu sacul cu munţi pe-aci, şi rupându-se sacul, s-au rostogolit unii peste alţii“, aşa cum vedem (2). Cel mai Înalt, Cernagora: Muntele Negru. „Cât va fi Monte-Negro, patria slavă nu va pieri“ cântă muntenegreanul la serbări, aşa de îndrăgostit de pistrile lui, că unul dintre prinţii ţării, Petru al II-lea, a lăsat cu limbă de moarte să fie înmormântat în vârful Lowcenului. Turcii zic şi azi prinţului Muntenegrului Caludger, Călugărul negru, aluzie probabil la vechii lor prinţi, domni şi vlădici. Deodată, departe ‘n vale, luceşte lacul Scutari, şi nu mult apoi, cârmind spre dreapta, jos, apar câteva case albe: Cettinge. Sosirea noastră e un eveniment. Pe singura stradă a oraşului, aproape toţi cei patru mii de locuitori pe care-i are, scot capul la ferestre să ne vadă; ici, colo, grupurile adunate în colţuri, comentează. Ai absolut impresia că te afli la noi intr'un sat de munte. Rucăr: 1) Din notele de călătorie, cari vor apare în volum (Editura librăriei Socec et Co). 2) Ca titlu de curiozitate, notez că o poveste similară există şi în ţara noastră, anume că atunci când a Împărţit Dumnezeu nătărăii pe pământ, s‘a răsturnat căruţa cu proşti la Caracal. Cer scuze cetăţenilor din oraşul oltenesc din care s‘au recrutat atâtea personalităţi distinse, că am relevat anecdota, şi-i rog să facă dovada că legenda nu-l priveşte, surâzând iertător, de RADU D. ROSETTI sau aşa ceva. Unde-ţi Întorci capul, numai bărbaţi cu iatagane şi pistoale la brâu, în costumul fioros descris mai sus, adevăraţi bandiţi de operă. Observ ce trecusem cu vederea la Niegus, câte un N. I. pe marginea tichielor. „Grand Hotel“ banul la care tragem să ne odihnim, alungă prin numele lui franţuzesc, şi prin electricitatea din odăi, toată culoarea locală. Pe mesele sălii de mâncare, apele minerale ale diferiţilor consuli locali, Vichy, Giesshubler, etc... internaţionalizează şi mai mult localul. A doua zi, matinali, suntem pe stradă. Am degerat peste noapte toţi, şi acum mergem sgribuliţi în aerul tare al dimineţii. Bruma nu s-a ridicat încă de pe acoperişuri. Liniştită viaţă patriarhală! Nici o prăvălie şi nici o cafenea ! Unde-or fi târguind oamenii aceştia? De-a lungul aşa zisului Bulevard, pustiu. Intr-o jumătate de ceas vedem tot: Tumnul, unde se agăţau capetele turcilor prizonieri, Ambasada Rusă, interesantă fiindcă e singura clădire din Cettinge care seamănă cu ale noastre, şi vechiul castel al lui Petru al II-lea, numit Biliarda, fiindcă originalul monarc, plictisindu-se în creerul munţilor,... juca toată ziua biliard ! A mai rămas Palatul. Ne mai pierdem vremea pe la răspântii, şi potrivim să trecem pe dinaintea lui — o căsuţă tot aşa de modestă ca celelalte — pe la rece, când „papa“ Nikita I îşi primeşte supuşii — unii veniţi pe jos cu zilele, numai ca să-i sărute mâna — sub un pom bătrân, ca înţeleptul Solomon. Nikita I este un suveran modern, cu studiile făcute la Paris, şi se ocupă mai mult — cu poezia. Deşi toate femeile din Muntenegru sunt de-o frumuseţe rară, fetele regelui în special ar lua la un concurs premiul I-iu. Aşa se şi explică faptul că deşi sărace, s-au măritat numai cu capete încoronate şi cu prinţi. Una „ţine“ pe Petru al Serbiei, alta pe Victor Emmanuel al Italiei, alta un mare duce rus etc... Nu-i vorbă, nici mama soacră, prinţesa Milena, nu-i de lepădat. Gurile rele spun că Nikita I e foarte şiret. Printre alte snoave, se povesteşte că bugetul minusculului principal fiind prea microscopic, când eşti în trecere prin Muntenegru, Majestatea Sa te invită la palat, şi după ce te ciupeşte la poker, te decorează cu un „Danillo“ oarecare, să nu-ţi pară rău. Grăbim pasul, să nu intrăm „messa“ — şi înapoi la Cattaro. Dintr-o fereastră deschisă, un cântec melancolic din Guzla, vioara naţională cu o singură coardă, duios şi monoton ca Doina noastră, ne urmărește pân‘ la automobil. RADU D. ROSETTI . .COLABORATORII NOȘTRI Desen de Kapralik JB. Radu Ji, Rosetti Autorii noştri dramatici De vorbă cu principele Anton Bibescu• O piesă românească jucată la Washington. — Mişcarea teatrală din Statele Unite. — Gustul publicului american Printre puţini noştri autori dramatici jucaţi în străinătate te numiră fără îndoială principele Anton Bibescu, ministrul României in Statele Unite, Rampa s-a ocupat Ut timp de reprezentaţiile ultimei tale piese jucate la Washington acum câteva luni. Profitând de prezenţa medprială a principelui Ariton Bibescu,nu am credut interesant să-i solicităm o convorbire în jurul lucrărilor sale dramatice şi a mişcărei teatrale din America. Cu o deosebită amabilitate ne-a răspuns la toate întrebările făcute. DOUA PIESE JUCATE LA PARIS *— Piesa reprezentată recent la Washington e prima d-voastră lucrare dramatică ! “■ „Nu. Am mai avut încă două reprezentate la Paris. Prima a fost o comedie „Le Jalour“ jucată în 1904 la teatrul Marigny din Paris iar a doua e intitulată ,Jacques Abrand tot o comedie jucată în 1911 la teatrul Réjane“. COMEDIA JUCATA LA WASHINGTON — „Teatrul meu, continuă principele Bibescu, e influenţat de tradiţia prietenului meu Georges de Porto Riebe şi a lui Henry Becque. Piesele mele sunt scrise cam In acest gen'*. si Ce este comedia ..0 căsnicie bucată la Washington ? — „O piesă de moravuri. Voi încerca să-i schiţez subiectul, deşi nu «unt bun povestitor. ..Acţiunea se petrece intr'un menaj care nu merge tocmai bine. Soţia e o fire aventuroasă şi cheltuitoare. „La sfârşitul primului act bărbatul e adus acasă grav rănit Intri un accident de automobil şi se pare că va muri. „In actul al doilea, femeia rămasă văduvă, încearcă sfioşi refacă viaţa. E nehotărîtă pe care dintre adoratorii ei să-l aleagă. O mătuşă care face spiritism o sfăitueşte să consulte spiritul soţului defunct. Spectrul mortului apare. ,.In ultimul act se lămureşte că apariţia spectrului nu a fost decât un vis, şi concluzia e că soţia nu-şi găseşte fericirea pe care o aştepta“. rsonagiile sunt americanei — „Da. Au totuşi un caracter general. „Consider problema căsniciei ca o problemă mondială. N’am tratat-o nici intrio formă prea romantică nici întruna prea realistâ.. .(Critica americană mi-a reproşat totuşi, că personagile deşi vorbesc o limbă perfect americană, au o psihologie europeană. Argumentarea ara, că firea americanului e mai puţin deschisă decât am prezentat-o au. Găsesc totuşi că această critică nu « Îndreptăţită *. ■s Unde a fost jucată piesat. — „La teatrul Bellasco. A avut cincisprezece reprezentaţii fixate die mai apainte. Succesul a fost mare şi piesa va fi In curând reluată la New-York“. îi Intenţionaţi să d 'jucaţi ţi fn ţară ! — ,,Da. Am şi luat cu mine versiunea românească şi o voi prezenta unuia din teatrele de aci“. «—! Aveţi in perspectivă fi alte lucrări dramatice ! — „Da. Mai lucrez la încă două piese cari vor fi jucate tot în Statele Unite“. TEATRUL IN STATELE UNITE Asupra mişcărei teatrale din Statele Unite, principele Bibescu ne spune: — Mişcarea teatrală e foarte intensă mai ales la New-York. Sunt 80 de teatre cari joacă în fiecare seară. „Producţia originală a Început să fie mare şi Intru cât căderea unei piese ar însemna o mare pierdere din punct de vedere financiar, directorii de teatre au recurs la sistemul de a Încerca o piesă timp de două săptămâni Intr'un oraş mic şi depărtat de New-York. .Acolo se vede dacă o piesă a prins, autorul li face îndreptările necasare, regisorul mai schimbă eventual interpreţii şi abia după această încercare piesa trece la New-York. „Ceiace e caracteristic in America , că toate teatrele aparţin celor două mari trusturi teatrale,principiul conducătorilor acestor trusturi e de a lansa piesele în serie câte 8—10 piese odată. Cel mai mare impresar american e Maurice Gest, şi după declaraţiile pe care mi le-a făcut persistă din ideea de a lansa pe d-na Elvira Popescu la New- York. Cele mai mari încasări le fac teatrele cu revista. Reţetele trec de patruzeci de mii de dolari săptămânaT. GUSTUL PUBLICULUI AMERICAN M Cam spre ce se îndreaptă preferinţele publicului american ? — „Le plac piese cu subiecte neobişnuite. Dintre piesele franceze au făcut succes drame In genul „Hoţului1 2" lui Bernstein. Teatrul lui Shaw e foarte apreciat acutalmente, dar i-au trebuit douăzeci de ani autorului ca să ajungă la acest rezultat. Autorii unguri Molnár, Lengyel şi Vajda au avut succese considerabile pe scenele americane cu piesele ,,Lebădia“, ,,Fani Morgana“, şi „Sancho Pancha". „Sunt sigur că şi autorii dramatici români ar putea găsi un debuşeu pe piaţa americană. In limitele timpului de care dispun mă sunt gata să dansez făcând să se reprezinte câteva piese româneşti, adaugă principele Bibescu. , Mişcarea literară din ţară Îmi inspiră o mare simpatie şi nu am altă dorinţă decât să văd ridicându-sa scriitorii noştri la înălţimea lui I!„ Sf.gaua gelinei Lugerul“, s»? Credeţi că un ciclu de reprezentaţii româneşti ar interesa publicul? — „Cred că nu. Publicul american nu ar veni pentru că nu cunoaşte limba, iar românii de acolo cari câştigă în medie 2—3 dolari pe zi nu-şi pot permite luxul de a plăti 2 dolari un loc la teatru“. AUTORII DRAMATICI AMERICANI ea Cam sunt autorii dramatici cari se bucură de cel mai mare succes in America ? . ..Literatura originală a luat mare avânt acolo. Intre cei mai apreciaţi contează. Eugene D‘Neil Piesa sa „Imperatorul Jomes“ a avut un succes enorm“. M Dar Galsworthy? întreb pentru că unul din teatrele noastre inlen. finnen i/i innrfi runa /Un. rAfiielf». ^-VIVVW»H, «U, Z*------- — sale. — „E unul din vechii mei prieteni. Acum douăzeci de ani i-am tradus fin franţuzeşte romanul său ,,Le Mannoir“, Piesa „Loyalty“ a cărei acţiune se petrece Intr'un mediu evreesc, cred că va face succes şi la Bucureşti“.* Principele Bibescu mi-a mai vorbit de concertele lui George Enescu, cari au avut un succes formidabil. Convorbirea nespus de agreabilă, durase prea mult și nu mai puteam abuza de amabilitatea principelui Bibescu. Wam retras păstrând cele mai frumoase amintiri de cele două ore petrecute cu d.sa. AL. PETROVICI Desen de Kapralik Principele Anton Bibescu Ocean Intrun cartier de periferie este instalată o fabrică de maşini. De ani de zile totul mergea In regulă. Sirena făbricii fluera de patru ori pe zi. Dimineaţa şi după masă, la începerea lucrului şi la prânz şi seara, la sfârşitul lucrului. Intr'o bună zi sirena începu să urle toată ziua. Toţi locatarii sunt alarmaţi. Unul din ei, a cărui locuinţă era chiar în faţa făbricii se duse la intendentul fabricii spre a se interesa de ce urlă sirena toată ziua şi dacă nu s'ar putea ca lucrul acesta să înceteze. — Suntem de acord, îi spuse intendentul, numai dacă dai afară pe cântăreaţa care s'a mutat de câteva zile la d-ta. Ionescu şi Popescu, foarte buni prieteni până mai deunăzi, s'au certat. Din cauza aceasta fiecare din ei căuta să facă mici mizerii celuilalt. Popescu fade la un hotel In apropierea gării. Ionescu se duce deunăzi la hotel, la ora când știa că Popescu nu este acasă şi-i scrie cu litere mari, pe uşa camerii: Măgar A doua zi Popescu aflând că Ionescu a fost pe la el şi intâlnindu-l pe stradă, li spuse: — Mi s'a spus că ai fost pe la mine. Ştiam asta şi fără să mi se spue, odată ce am văzut că ţi-ai lăsat cartea de vizită la uşă. * Intr'un cerc de artiști se discută talentul deosebit al simpaticului regisor S. Z.S. I se aduc laude — de altminteri cuvenite — i se remarcă priceperea fi educația artistică fi mai ales rapiditatea montărilor. — Eu unul — zise sculptorul D. — mă mir cum poate lucra la două teatre dintr'odată... Şi la Naţional şi la Regina Maria. — Ar fi fost mai bine dacă... ar fi lucrat la unul — îşi dădu părerea pictorul L. — De ce?... — Fiindcă cel mai slab succes S. Z. S. l-a avut cu „Slugă la doi stăpâni". Un cunoscut şi voluminos bogătaş, C., care ţine in jurul lui numeroşi artişti — şi-a comandat la unul din cei mai distinşi sculptori ai noştri — o statuă în mărime naturală. Deunăzi, se întâlneşte cu unul din protejaţii săi — redactor la un cotidian politic. — Ştii că am fost pe la M. (sculptorul).. Ţi-am văzut statuia... a eşit admirabil... mai ales capul seamănă perfect... — Cum e? — De marmură! miercuri 17 Decembrie D-na ŞTEFANA SCHISLER anunţă distinsa sa clientelă că şi-a redeschis vechiul MACAZ HIN DE CONFFECŢIUNI ŞI CORSETE tot in CALEA VICTORIEI 35, alături de Cinema Frascati. Preţuri de reclamă. Se primesc comenzi şi cu materialul clientului. Operile postume ale lui Dostojewski Multă vreme nu s-a ştiut ce au devenit operile postume ale marelui scriitor rus Dostojewski. Se spune că manuscrisele lăsate de Dostojewski ar fi ajuns după multe peripeţii în posesia .,Cekei". De la Sebastopol unde au fost descoperite și mai întâi puse sub sechestru, au fost pe urmă trimise la Moscova, unde Lunatcharski le-a depus la Muzeul Istoric în sala Dostoievskoi. Intrumele din aceste manuscrisem găsit numeroase desenuri, portrete, adnotări, observaţii, care arată îndeajuns modul ciudat de a lucra al genialului scriitor. O corespomdenţă bogată se găseşte de asemenea amestecată cu operile în chestiune. Dar scrisorile cele mai interesante sunt desigur acelea ale unui tânăr care, influenţat de faimosul roman, „Crimă şi pedeapsă” a comis la rândul său o crimă ca Raskolnikoff, ca să şi-o ispăşească pe urmă ca ei. Pe urmă numeroase notiţe au fost găsite în carnetele lui Dostoiewski. Aforisme, gândiri asupra filosofiei şi politicei, observaţii asupra acceselor de epilepsie, în prada cărora a fost adesea, reflecţii în jurul exilului său în Siberia, asupra expresiilor întrebuinţate de tovarăşii lui de închisoare, consideraţiuni asupra culturii în Rusia şi în Europa, asupra femenismului, asupra obiceiurilor şi moravurilor, analize asupra educaţiei practice şi clasice, disertaţii despre căsătorie şi nemurirea sufletului, iată ce scria Dostojewski în vreme ce soţia lui zăcea pe o saltea de pae. Operile postume, mai cuprind ele altfel ,.Un jurnal'' si ..Memoriă©1' Annei Grigoriewna cea de a doua soţie a tragedianului scriitor. Câteva pasagii au și apărut în limba germană. Aceste memorii, care în mare lor simplicitate sunt pline de o ciudată viaţă, istorisesc existenţa celor doi soţi din ziua în care s-au cunoscut şi până la moartea genialului scriitor. O parte din jurnal care a fost stenografiată, relatează toate evenimentele, luptele pe care le-au dus cei doi soţi în timpul şederii lor la Dresda și la Baden-Baden , până și convorbirile lor sunt exact redactate. Pe urmă printre celelalte noui tezaure strânse de către Muzeul Istoric din Moscova, trebue să cităm hârtiile lăsate de Mihail fratele preferat al lui Dostoivski. Acesta din urmă și-a luat ele altfel în sarcina sa naiuncite lăsate de ilustrul dispărut. Căci cu iv.„ sar„guinita enormă cu care lucra scriind cele mai multe din romanele sale în două luni. Dostoievski nu reuşea să facă faţă situaţiei nenorocite în care se găsea, in ultimul timp îşi încercase norocul .h cârti. Juca cu înfrigurare dar fără nici o scânteie de noroc. Operele postume ale lui Dostoievski care se găsesc astăzi la Petrograd sunt aproape toate lucrări literare, planuri şi fragmente de romane, pe când cele descoperite la Sebastopol privesc mai mult viaţa lui. Tot la Petrograd se găseşte şi opera postumă a cpetei Paulina Suisstowa, prietena lui Dostoievski de care marele romancier a călătorit adesea. Să nădăjduim dar ca tuute aceste minunate şi preţioase amintiri au să fie chiar în patria bolşevismului păstrate cu respectul care li se cuvine. Cronici dramatice Teatrul national: „Dinu Păturică“ comedie in 4 acte de Pillat şi Naniu — legie şi interpretare — După cum spuneau într-un interview şi autorii, meritul succesului revine în primul rând d-lui Gusti. Suntem de acord. D-l Gusti ne-a dovedit încă odată că este un spirit critic superior, un înţelegător al textului scris, un maestru pentru actori, un colaborator preţios al autorului. Felul în care d-sa a realizat pe Dinu Păturică la Naţional ca joc actoricesc, punere în scenă şi interpretare este un maximum de valorificare al textului. Şi meritul d-sale e cu atât mai mare, cu cât a ştiut să puie întro deosebită valoare, două din elementele tinere ale Teatrului Naţional, pe d-l N. Bălţăteanu şi pe d-na Marioara Zimniceanu Theodorescu. D-l N. Bălţăţeanu In rolul lui Păturică s’a relevat ca un mare artist. Este desigur creaţia cea mai integrală şi desăvârşită, ce ne-a fost dat să vedem din partea unui actor din noua generaţie. Târâtor şi viclean fin primul act îşi ridică încet capul şi păşeşte tot mai semeţ, tot mai sigur II vezi după felul cum ştie să-şi îndoaie spinarea în faţa postelnicului şi după cum se îmbăţoşează înaintea celor mici — că va ajunge. Şi urcă repede. Dar pe măsură ce suie treptele sociale, se formează. Fondul lui de profundă lichea a rămas acelaş. E sinistru fini jocul lui dublu de arivist nesăturat, poftind mereu situaţii noi. Iată-l Apsiarşit ajuns, îmbrăcat numai în mătase, chefuind... Are gestul molatec, rictusul oboselii In colţii gurii, ochiul stins. Şi cum privea la început. Ce scrutător şi aprig! Şi cât de repede îlşi ascundea pe vremuri privirea când cineva voia să-l privească în faţă. Se temea să nu i se vadă ochii Ii ţinea tot .In pământ. Acum priveşte sigur. Dar în ultimul act, când e arestat, are gestul de târâtură, acelaş cu care intrase în casa Postelnicului. Bravo d-le Băltăţeanu, ai realizat ceva frumoas, foarte frumos! Interpretarea d-tale în Dinu Păturică, ne reinoieşte încrederea la forţele tinere ale Naţionalului. Alături de d-sa în rolul episodic al viitoarei, Kera Duduca, d-na Măritoarei Zimniceanu Theodorescu a făcut o adevărată creaţiune. Talentul atât de variat al tinerei societare, care ne-a dat intr'o ascensiune din cele mai grandioase, golurile Porziei şi Catarinei a culminat într’o lumină nouă în Kera Dudinca. Actul al doilea jucat de d-na Mariloara Zimniceanu şi N. Băltăţeanu este unul din cele mai frumoase momente realizate in teatrul românesc. Actriţa aceasta şi-a dovedit calităţi de comediană nebănuite. A avut umor, culoare, pitorescul vremurilor, ingenuitatea curtezanei, abandonul şi viclenia rolului. Felul cum se aranja in faţa oglinzii, cum se parfuma, cum servea pe Păturică sunt adevărate realizări de artă. Dar clipele când îşi pregăteşte mijloacele de seducere, când pregăteşte drumul viiitoarei asociaţii cu Păturică — pauzele acelea atât de suggestive în cari se spune mai mult ca în orice discuţie — privirile acelea languroase, detalii mici, bijuterii fine, un gest, o mişcare, sunt realizări dintre cele mai mari. D-naMarioara Zimniceanu şi-a cucerit cu acest rol o definitivă consacrare în rangul marilor artiste de comedie. Ne pare rău că d. N. Soreanu înrolul Tuzluc, n’a fost în linia rolului. Finalul actului al treilea, când postelnicul se vede ruinat şi înnebuneşte, a fost foarte slab jucat. Chiar dacă textul nu-l ajuta şi încă situaţia e atât de impresionantă, că nu cere decât un singur lucru, să nu fie compromisă prin greşită interpretare. D. N. Soreanu nu are însăsuficiente mijloace dramatice. De aci şi câteva râsete răzleţe din sală. Propunem suprimarea acestui final. Restul interpretării în notă. Şi pentru d. Guşti avem următoarele observaţii: In actul al treilea, când se goleşte casa, îi reamintim felul in care Reinhardt realizează în Ţesătorii această mişcare. S’ar putea scoate efecte mai impresionante, aşa că asupra acestui fapt, s'ar lăsa cortina. De asemenea, în actul al doilea, în scena leşinului admirabil jucată de d-na Marioara Zimniceanu, e neverosimil ca Păturică, un observator atât de fin să continue conversaţia cuTuzluc, lângă căpătâiul ei. Piesa mult aplaudată a d-lor Pillat şi Maniu este sortită unei frumoase serii. Conţine multe elemente interesante. D. Corneliu Moldovanu l-a dat cadrul pe care-l merită şi pictorul Cornescu a făcut decorări frumoase. SCARLAt FRODA de SCARLAT FRODA