Rampa, mai 1925 (Anul 8, nr. 2252-2275)
1925-05-01 / nr. 2252
ANUL Wili Wo, 2352 LUMINA ESTE VIATA Purtat* numai sitele bombate de ochelari ale fabriciUului veti avea vederea clară. Serviţi-vă de produsele aceste fabrici. Aparate fotografice de proiecţiune. Microscoape, benocle de câmp, de teatru, cari sunt neîntrecute in calitate şi soliditate. Depozitul (1 reprezentanta generalei pentru RomAnia HEINRICH EINHORN, Str. Carol No. 10 — 12 Predici In pustiu de VICTOR EFTDH3U Știu că predic In pustiu, dar o fac pentru plăcerea de a-mi asculta propriul glas. * Nu e nevoe să ai prea multe idei sau rânduri de haine, totul este ■ă le variezi. * Jonglând cu trei idei, asemeni Jucătorului abil, care face minuni cu cele trei bile de biliard, un om inteligent poate să-şi uimească secolul. * N’avem, încă, tradiţii. Avem, cel mult, năravuri.e Cinematograful a reabiliatt „justiţia imanentă" : tot mai vezi virtutea răsplătită şi viciul pedepsit... # Singurul merit pe care-1 aduc unii In funcţiunile lor, e cinstea. Ca şi acum această biată datorie (către tine Însuţi, în primul rând) ar avea puteri creatoare. * Astăzi, ne Închinăm In faţa omului cinstit. Mâine, ne vom extazia la faţa domnului care intrând într’un salon Îşi scoate galoşii plini de noroi. * Nu te lăuda cu armele ce le posezi. Laudă-te numai după ce vei fi fost în stare să-ţi ucizi, cu ele, adversarul. * Nu cel ce n’a răuşit în viaţă e ratat, ci numai acela care a râvnit lucruri peste puterile sale. Cine semulţumeşte să fie sergent-major toată viaţa, nu este un ratat. Ratat e colonelul care n’a ajuns general. * Trăim într’un veac plin de oameni demni; de aceia, poate, politeţa a dispărut: i-a fost frică să nu fie luată drept linguşită. * Nu cer nimănui să mă regrete : regretul este solul grăbit şi melancolic al celeilalte lumi. * Scriitorule, să nu-ţi Închipui că dacă nu dai nimic la iveală, eu am să cred că stai acasă şi „cizelezi...“ * Inteligenţa este avocatul tembelismului nostru, căruia li găseşte cele mai ingenioase şi înălţătoare justificări. Ca să-şi scuze lipsa oricărui efort, anii îşi zic conservatori, tradiţionalişti. Ca şi cum a păstra ceva, eu înseamnă, totuşi, a face sforţări. # De nimic nu se satură omul mai repede ca de bine. Totuşi, fereşte-ne Doamne, de un nou război ! # Talentul şi puterea de muncă n’ajung, ca să reuşeşti. Iţi mai treime şi Un mare Instinct de tiranie. « America şi praful de puşcă n’au fost inventate spre agrementul Ploilor-Roşii. # Se pare că recunoştinţa e un sentiment subaltern, iar ingratitudinea una din formele libertăţii, ale progresului : numai părăsind pământul care te-a creat te poţi ridica în slavă. # Aiurea, când ai un crez politic, te înscrii într'un partid. La noi, ca să poţi avea o credinţă, trebue să stai la afară de partide. * Fă, mai bine, zece politeţi, decât o mojicie necesară. * Ne încântă când apare un talent nou, dar tot atât ne încântă şi când speranţele nu se realizează. * Pentru tine, gândeşte cu mintea vârstei tale, pentru ceilalţi, însă, gândeşte cu mintea vârstei lor, dacă vrei să vă înţelegeţi. * De cele mai multe ori, ne pierdem demnitatea fiind siliţi să revenim asupra unor violente manifestări de vanitate. * Sunt oameni plini de vanitate dar lipsiţi cu totul de simţul demnităţii . Demnitatea are aavntajul că o pierzi în rate, dar o poţi recâştiga dintr’o dată, toată printr’un act de orgoliu. * Locomotivele îmi fac impresia că aleargă aşa de vertiginos, ca să nu se observe cât sunt de ridicule când stau pe loc. Ca şi ele, biciuim viaţa, ca să nu vedem neantul existenţei. * Mergi până în fundul lucrurilor 1—1 dar vezi să nu rămâi acolo. „ * învăţăm, nu din dorul de a ne Instrui, cât din nevoia, mult mai imperioasă, a altora, de a da învăţături, te Uni cred că dacă se supără, fac mai bună treabă. Să nu prea regretăm „lumea bună“ dinaintea războiului, căci p’atunci, lumea proastă eram noi... * E bună economia de bani, dar nu strică nici cea de nervi cheltuiţi în griji şi supărări, pentru a banului economia. * Dă dreptate celui ce te contrezice şi fă-i treburile. Nimic nu scorneşte mai repede imaginaţia noastră, decât pretextele ingratitudinei. 1. Apreciem numai acea libertate care ne Îngăduie să atentăm la libertăţile altora. In fond, suntem reacţionari cu toţii. Unii, însă, vorbim şi de democraţie. Şi aceştia totuşi, chiar numai aşa, aducem reale servicii democraţiei de mâine. * Tot ce vreau izbândesc. Fiindcă nu vreau decât ceea ce se poate. * Trăim în veacul sentimentalismului organizat: patriotism cu program, dragoste cu program. * Sunt scriitori, cari imitând pe Mallarmé se cred mai originali decât cei ce imită pe Bolintineanu. # Ne place numai „noutatea“ pe care o aducem noi înșine. A altora ne indispune. * Suntem definitiv convinşi de geniul nostru, dar nu ne displace când ni se găseşte oarecare talent. * Calităţile marelui dispărut erau ale sale. Defectele, ale ţării. * Din viciile supuşilor săi, tiranul inteligent face complicii virtuţilor sale. Munca nobilează societatea, dar degradează pe individ. * Cine vrea să aducă la noi din lucrurile bune văzute aiurea, e privit cu surâsul compătimitor care ar însoţi pe pământeanul reîntors din Marte cu gândul să taie canaluri pe planeta noastră. * Când ai o credinţă, ţi se iartă şi lucrurile urâte pe cari le faci. Lipsa de credinţă, însă, nu e scuzată nici chiar de frumuseţea operei tale. Orgoliul ne împinge să socotim nu numai acţiunile, dar chiar intenţiunile noastre, superioare realizărilor laborioase ale celorlalţi. # Expresionismul este, dacă vreţi, tot simbolismul de altă dată. Deosebirea constă în faptul că simbolismul e cerebral, exterior și rece, in vreme ce expresionismul tinde să răsfrângă, simbolizându-le extazele și grimasele sufletului * Alb şi negru. Ce luminos e un ciorap alb într’un pantof negru ! Un ciorap negru într’un pantof alb e ceva funerar... Bătrânețea începe în clipa când nu mai vrei să vezi pe nimeni spânzurat. * In fond, ingratitudinea nu vine din răutate. Lăsăm deoparte soba, pălăria de paie și umbrela, când le-a trecut vremea. Aceasta însă nu înseamnă că la prima ocazie nu vom căuta să ne servim de ele. * Nu aleargă nimeni după fericire, căci vanitatea noastră n’o mai doreşte. Dacă ne-ar întreba ursitoarele: — „Iţi dau bani, glorie, măriri, femei, satisfacţia tuturor ambiţiilor — dar odată cu ele, nu-ţi dau fericirea...“ Sau: — „Nu-ţi dau nimic din toate astea, dar Iţi dau fericirea l“ care din nou ar alege fericirea ? VICTOR EFTIMIU * * * • * 09 Salonul Refuzaţilor de D. KARNABATT Cei câţiva artişti pictori şi sculptori ale căror opere au fost refuzate de juriul Salonului oficial, continuă polemica . De data asta obiectivul principal al atacului îl constitue mai presus de juriul incriminat şi de directorul artelor, acuzat de parţialitate principală estetică, însăşi persoana d-lui ministru al artelor, dl. Al. Lapedatu. Nu vom insista nici asupra expresiei stilistice din noul protest al artiştilor refuzaţi, nici asupra acuzaţiilor de natură strict personală aduse d-lui ministru al artelor — cum este bunăoară aceia a politeţei sale ln raporturile cu ceilalţi oameni, cari nu sunt miniştri. Toate aceste Incidente constituind elemente în afară de problemele artei româneşti, şi In special în afară de chestiunea Salonului oficial, care trebue să facă obiectul principal şi singurul serios, al acestei polemice. Nu putem fi acuzaţi nici de parţialitate şi nici de simpatie faţă de majoritatea minorităţii pictorilor refuzaţi de juriul Salonului oficial din acest an. Dar la materie de judecată şi de justiţie estetică—ca şi în cel mai elementar proces de natură inferioară — trebuesc ascultate toate părţile. Operile acestor artişti au fost socotite insuficiente, sub raportul estetic, a figura în actualul Salon : era un drept al juriului constituit ca instanţă suverană în materie. înşişi artiştii refuzaţi — cari astăzi contestă dreptul d-lui ministru al artelor de a numi acel juriu, precum şi competenţa acestui juriu şi-au recunoscut legitimitatea şi autoritatea în momentul când şi-au trimis operele a fi supuse judecăţei şi verdictului lui.Când nu recunoşti autoritatea şi legitimitatea unui judecător, refuzi a te înfăţişa înaintea instanţei lui mai cu seamă când nu eşti forţat, de constrângeri materiale, cum e cazul în materie de artă. Dacă acest juriu al Salonului ar fi admis operile, celor cari astăzi îi contestă orice legalitate şi competenţă, desigur el ar fi fost recunoscut perfect legal şi autorizat. S’a putut interzice accesul acestor artişti în Salonul oficial —şi noi credem că în mod legal şi pentru cei mai mulţi cu bună dreptate estetică, s’a făcut acest lucru. Dar aceşti artişti nu pot — şi nu trebue exterminaţi. Au dreptul la o judecată mai largă — pe care noi nu o socotim mai favorabilă ca a juriului: aceia a marelui public. Ei au cerut ministerului artelor să li se pună la dispoziţie o sală în care să poată expune operile refuzate de juriu cu nădejdea —după noi vană — că judecata marelui public va fi o strălucită consacrare a operilor iar restabilirea unei nedreptăţi în ale cărei erori presupuse se drapează ca victime şi răzbunarea justiţiei care e imanentă în artă, ca şi în viaţă şi care trebue să fie astfel mai cu seamă în artă să li se ofere o asemenea sală . Refuzându-li-se, nu numai că realmente se face o nedreptate acestor artişti, cari au dreptul la iluzia auto talentului, mai cu seamă la judecata publicului, într’un proces în care există contestaţii, dar se creiază o eroare funestă şi o păgubitoare falsificare de situaţii. Un asemenea refuz poate lua proporţiile unei prigoniri la care nu se gândeşte nimeni, poate crea martiri fără merit, fără talent, poate pune miragii şi aureole pe frunţi goale, nu numai de păr, dar mai cu seamă de substanţă cerebrală. Cei refuzaţi nu numai de juriu dar şi de un minister a cărui raţiune de a fi este, cel puţin principial, ocrotirea artelor româneşti — vor cădea victimele unui explicabil iluzionism, se vor socoti naiv şi ori se vor erija înemanatic, în martirii talentului neînţeles şi artei persecutate. Sentimentalitatea publicului — în imposibilitate de a se rosti fiindcă nu are la cunoştinţă elementele procesului — se va înduioşa, se va revărsa cu un exces de slăbiciune şi erori asupra victimelor care vor fi proclamata martiri şi asupra presupuşilor prigoniţi cari vor fi decretaţi genii. Se va vorbi astfel de călăi şi de o inchiziţie a artei: a şi Început să se vorbească, prin ziare care nu de ob-Sta nu se consacră decât faptelor iverse şi prin cafenelele tachinate intrigilor publice şi cancanurilor picante. Un artist refuzat de un juriu oficial apare, in sensibilitatea de romanţă a marelui public, cel puţin ca un martir, dacă nu ca un geniu. Courbet Edouard Manet, Claude Monet şi atâţia alţi pictori de mare talent au fost refuzaţi de juriul oficial. Având prilejul să se manifeste în expoziţii de protestare, cauza lor a fost câştigată în faţa marelui public. Asemeni cauze însă pot fi pierdute când nu sunt susţinute de eloquenţa şi justiţia talentului personal. Asemenea cauze, chiar când nu au de partea lor talentul şi justiţia artei, nu pot fi condamnate dacă li se închide posibilitatea judecăţei publice. Ministerul artelor să ofere o sală, sau cât mai multe, îşi are la dispoziţie câteva săli — artiştilor refuzaţi de Juriul Salonului oficial din acest an căci menirea acestui minister poate fi oricare, afară de aceia de a crea martiri fără virtuţi. D. KARNAB ATT Ia 4 PAGINI 3 LH APARE ZILNIC Director : BL FAUST MOHR. Prim -Redactor :SCARLAT FRODA. Redacţia 9 Biirourile: Bucureşti, str. Sărindar 7, etajul I. Telefoane 1 Direcţia 17/39 Administraţia 11/59. Demisia directorului general al teatrelor Convorbire cu domnul I. Valican Greaua situaţie bugetară prin care trece Statul, cauza demisiei UN PROGRAM NEREALIZAT. — O MARE PROBLEMA DE ORDIN NAŢIONAL ! UNIFICAREA SUFLETEASCA. — 500 DE MILIOANE AR FI SUFICIENT PENTRU SUSŢINEREA INTREGEI MIŞCĂRI TEATRALE. — ÎNFIINŢAREA TEATRULUI DE VEST. — MIŞCAREA ARTISTICA MINORITARA. — SUCCESORUL Se zvonise in ultimul timp de schimbări radicale ce se vor face In sânul ministerului artelor. Fel de fel de păreri circulau şi fiecare „om de teatru“ se credea bine informat. Pentru a vedea intru cât aceste zvonuri corespund realităţii, am crezut oportun să ne adresăm d-lui Valjean, directorul general al teatrelor, care a binevoit să ne dea următoarele lămuriri: — Se Împlinesc două ani de când am primit delegaţiunea de director general al tatrelor. Părăsind teatrul Naţional în care am exercitat o bună parte din atribuţiunile mele, mă hotărâsem să păstrez delegţimea numai pentru direcţiunea generală, care îmi înlesnea desăvârşirea programului ce executam. „Din nefericire situaţia bugetară actuală nu mi-a ingăduit să realizez ceea ce socoteam eu neapărat necesar în politica noastră culturală. Nu mă împăcăm ca această situaţia şi de aceea am rugat pe d-l ministru Lăpedatu să-mi primească demisia”. UN PROGRAM NEREALIZAT — Ai putea preciza câteva puncte din programul privitor la direcţiunea generală? — „Voiu aminti câteva, deşi este foarte greu să fixezi în cadrul unei scurte convorbiri întreaga mişcare pe care o proectasem. „Pentru că teatrele interesează la primul rând, voiu aminti toate silinţele ce mi-am dat pentru înjghebarea „Teatrului de Vest“. Fireşte organizarea acestui teatru era numai începutul unei mişcări. Dar nici începutul nu s-a putut înfăptui. Avem de nevoe de cel puţin 3 teatre mari, bine organizate, la teritoriile alipite: la Timişoara, la Cernăuţi şi Chişinău. In afară de aceste trei teatre socoteam de mare folos Înjghebarea unui teatru sătesc destinat comunelor de pe graniţă“. UNIFICAREA SUFLETEASCA — Care era scopul ce urmăreaţi prin înfiinţarea acestor teatre? — „înfiinţarea unor asemenea teatre ar fi rezolvat o mare problemă de ordin naţional. Mă explic: unificarea sufletească atât de mult dorită, nu se poate realiza decât prin răspândirea graiului românesc, în deosebire acolo unde el n’a putut străbate. In această privinţă teatrul are aceeaş înrâurire, ba poate o înrâurire mai puternică, de cât şcoala. Deseori reprezentaţiuni teatrale bine conduse s’au transformat la sărbători naţionale. Care este situaţia noastră sub raportul acestei propagande? Să luăm de pildă Satul Mare. Un elev de şcoală care în 1918 ar fi avut vârsta de 10 ani, deci la stare de a urmări un spectacol, are astăzi în 1925, — 17 ani. Se apropie deci de absolvirea liceului. Ce a văzut la acest timp? Teatru vorbit maghiar (comedie şi dramă), operă şi operetă maghiară. Foarte rar câte o trupă românească şi câteva încercări ale diletanţilor din localitate. E un sistem ciudat de unificare, nu-i aşa? „Dacă statul nu se decide să facă sacrificii în această direcţiune, rezultatul va fi că elevii noştri se vor desăvârşi în studiul limbilor minoritare“' SACRIFICIILE — Sunt mari sacrificiile pe cari ar trebui să le facă statul in această privinţă? — ‘‘Nn 58 de milioane anual ar fi suficent pentru întreţinerea întregii mişcări teatrale. Suma este destul de mică şi statul nu ar face decât să restitue Artei ceea ce i-a luat prin taxa pe spectacol. — Suma este atât de mică la raport cu bugetul statului şi problema ce s-ar rezolvi atât de importantă, la cât sunt convins că soluţia nu va întârzia. Ştiu că d. ministru al artelor intenţionează să organizeze pe ziua de 1 Septembrie col. „Teatrul de Vest“. Era vorba ca reprezentanţiunile să încapă la 1 Ianuarie, s-au interpus eternele dificultăţi bugetare. Ar fi o fericire ca cel puţin la 1 Septembrie motivul acesta să nu reapară. De altfel şi comunele respective sunt gata să contribue la înfiinţarea acestui teatru. Cunosc frumoasele intenţiuni ale d-lui ministru Lapedatu şi sunt convins că va face tot ce-ţi stă în putinţă ca să nu amâne mult aşteptata inaugurare. mişcarea artistica MINORITARA — Ce credeţi despre mişcarea artistică minoritară — căci ne dăm seama că asupra unei chestiuni atât de importante va trebui să revenim? — „Mişcarea culturală maghiară este singura interesantă. Ungurii, — şi-ifelicit pentru aceasta şi-au dat seama pe deplin de înrâurirea covârşitoare pe care o pot avea spectacolele asupra tineretului cu 8 echipe teatrale cari se descompun în trupe de dramă comedie, operă şi operetă. In oraşele mai mari au loc câteodată 3 reprezentaţiuni pe zi. In faţa acestei complecte organizaţiuni cu ramificaţiuni în tot cuprinsul ţării, va trebui să ne gândim la restabilirea echilibrului „Desvoltarea pe care ungurii au dat-o spectacoleori este consecvenţa logică a unei concepţiuni politicoculturale de invidiat. M-a interesat de aproape mişcarea teatrală maghiară şi la ce priveşte linia de conduită ce mi-am impus-o la direcţiunea generală a teatrelor, cred că nici concepţia mea nu era greşită: a crea, a organiza, pentru ca numai pe calea unei acţiuni pozitive, să poţi afirma însuşirile culturale ale neamului tău. Orice altă acţiune va fi iritantă şi lipsită de folos. SUCCESORUL — Cine credeţi că va fi succesor la direcţiunea generală?„Pe cât ştiu d-l Cornelia Moldovanu. Ii doresc din toată inima să poată rezolvi problemele destul de complicate ce i se impun, angajându-şi cât mai puţin pasul în ritmul dificultăţilor bugetare“. Am mulţumit d-lui Vâljean pentru lămuririle date. IOAN MASSOFF Wmm D-l I. Valjean Incendierea teatrului Alhamfora din Paris In noaptea de 21 Aprilie a isbucnit la teatrul Alhambra din Paris un violent incendiu. Cu toate echipele de pompieri care au lucrat timp de trei ore la stingerea focului, scena nu a putut fi salvată și a fost la întregime distrusă. In schimb sala graţie cortinei de fier nu a suferit decât pagube destul de mici, ca arderea pupitrelor din orchestră şi a celor trei rânduri de fotolii întâi. O parte din cabine au fost de asemenea salvate. Totuşi reparaţiunile cer o întrerupere de aproape două luni a oricărui spectacol. Artiştii angajaţi vor trebui însă retribuiţi cât despre personal e expus să fie concediat ceea ce a produs o adevărată panică. Cauzele incendiului nu se cunosc încă dar se crede că ar fi fost pricinuit de un scurt circuit Musticao Dimineaţa mi-a bătut la geam cu trupuri calde de rândunici, Razele soarelui îmi joacă pe gene cu picioruşe de furnici, In prispă se vântură muzical o pânză de musculiţe imateriale, Sub străşini, prigorii, ciocârlii şi vrăbii încearcă moriţi timbale Şi toţi merii Au scos pe crengi urechi sfioase de frunze s'asculte harul primăverii. întotdeauna două rândunici se vor fugări în văzduh Şi purcei somnoroşi vor treera curtea gemând fără rost, fără duh. Pe cer, steaguri de ciori, ici-colo în grabă se’nnoadă, Plutesc rătăcite, se duc, vin şi iar aşi se duc Şi’n mijlocul curţii, un câine năuc Se’nvârte schelălăind după coadă. Numai viţelul de catifea galbenă, uitat într’un coif, Mestecă in glumă,Nemişcat până la amiază — un cocean de gumă. A. POP. MARŢIAN VhwH 1 Mai 1825 In curând se va deschide 64, strada Lipscani, 64 CENTRALA MAGAZINELOR LA ORASUL LYON ca sucursale In Str. Zarafi No. 3 si 12 Ultimile noutăţi in Lenajuri, Mătăsuri Fantesiuri etc. etc. EN GROS EN DETAIL Rayon special pentru Rochii si Mantouri Telefon 69/51. Glumele lui Victor Hugo Cu toată atitudinea sa olimpiană, marele poet Victor Hugo, ştia ca la urnele ocazii, să se arate spiritual şi uşuratic. Curioasa carte a d-lui Pierre Parat „Quarante ans aprés’’ (Patruzeci de ani după) în care autorul ei pe lângă multe cugetări şi poeme inedite din ciclul Contemplaţiilor a strâns şi câteva glume ale marelui poet, e o mărturisire. Iată câteva dintre cele mai caracteristice. Era pe vremea când, după moartea lui Empis, Academia franceză alegea în fotoliul lui pe Ampere. Lamartine trecu lui Victor Hugo un bileţel cu următoarele versuri: „C‘est un état peu prospére D’aller d’Empis en Ampére” (adică : N’am făcut nici o scofală dacă în locuil lui Empis, alegem pe Ampére). Victor Hugo, răspunse imediat pe verso biletului: Mais le destin serat pis D’aller d’Ampére en Empi (Insă ar fi fost mai rău dacă am fi trecut de la Ampère la Empis). Altădată, Victor Hugo puse în urna. de vot, în locul buletinului, acest catren crud : Je ne voteral pas du tont Car l’Envie a rempll d’embuches 1‘our le génié et pour le goüt Les urnes d’ou sortent des buches In 1870, când, ín Parisul ase-t diát, Hugo a fost nevoit, ca mult ti alţii, să mănânce şoareci, a im< provlzat acest catren : O mesdames les hétaires Dans vos grenlers je me nourris, Moi qui mourrais de vos sourires Je vais vivre de vos souris. Unei doamne frumoase care-l disprețuia, Hugo i-a scris : Il faut avoir pitié du poéte. Madame Cachez-M vos yeux. II les admi-tre trop Cachez lui votre esprit, car vous rendez son âme uvre avec un regard et foile avec un mot.,.. In tocmai ca Hercul la picioarele Omfalei.... Mussolini, autor dramatic PREMIERUL ITALIAN PE PUNCTUL DE A TERMINA O DRAMA — Ziarele italiene redau senzaţionala ştire că Mussolini, primind de curând în audienţă pe renumita actriţă italo-americană Maria Bazzi, a întrebat-o asupra activităţii sale şi-i spuse în cele din urmă că a scris o dramă, rugând-o să i-o represinte în America. Mussolini a povestit actriţei următoarele amănunte asupra dramei sale: Este o lucrare dramatică în trei acte, pe care primul ministru italian a scris-o aproape în întregime. Actul întâi a fost scris acum 15 ani, iar al doilea este aproape terminat. Nu mai lipseşte decât actul al treilea, pe care Mussolini a promis să-l scrie, imediat ce se va fi restabilit. Piesa va fi cu siguranţă terminată la începutul verei, şi va putea să fie representată în iunie. Titlul dramei lui Mussolini va fi „Signori, si incominda“ (Domnilor, se începe...“). Mussolini a dat şi amănunte asupra subiectului dramei sale. Eroina este o muzicantă ambulanţă. Actul I se petrece într’un sat italienesc, al cărui nume nu este precizat. Din trupa de muzicanţi fac parte un bărbat de 45 de ani şi o fată de 18 ani. Fata iubeşte pe bărbătul matur cu o iubire filială, căci i s’a spus că este tatăl ei. N’are nici un motiv să se îndoiască de aceasta, mai ales că el îi arată o iubire părintească. Intr’o bună zi, fata se amorezează de un tânăr, care face şi el parte din trupă. Acesta vrea s’o ia de soţie. Ea îşi mărturiseşte secretul pretinsului ei tată şi-l roagă să-şi dea consimţământul la căsătoria ei cu tânărul pe care-l iubeşte. Pretinsul tată nu mai poate să-şi păstreze secretul deoarece nu se poate resemna. El mărturiseşte fetei că nu este tatăl ei dar că o iubeşte de mult şi o revendică pentru sine. Cu aceasta drama se termină. Se spune că este foarte bogată în farmec romantic iar acţiunea ei se gradează din ce în ce până la sfârşit. Representarea dramei premierului italian va face, desigur, senzaţie. . •o**.'.#..#..#.** • Agata Bârsescu rămâne la Iaşi — ANGAJAMENTUL CU MINISTERUL ARTELOR — Sub acest titlu ziarul ieşean „Mişcarea“, publică următoarele: Marea tragediană Agatha Bârsescu întorcându-se de la Viena, unde, cum am arătat, a avut o primire de printeză, cea care ne-a dus faima peste mări şi oceane, a binevoit să-şi consacre restul zilelor exclusiv tărei pe care a iubit-o totdeauna. La propunerea ce i s-a făcut de a primi să facă cursuri de declamaţie la Conservatorul din localitate, marea artistă a răspuns cu entuziasm. Vom avea-o deci în mijlocul nostru pe Agatha Bârsescu ! Va eşi din mâinile ei o generaţie de artişti care vor marca desigur o nouă înflorire a teatrului ieşean. Pentru cei 15 mii de lei pe care i-a oferit lunar, marei artiste, Ministerul Artelor binemerită de la ieșeni, iar partidul nostru e mândru că a avut cinstea să facă el gestul care dacă e şi un omagiu adus Agathei Bârsescu, e şi un mare dar ce se face teatrului românesc. Să vii cu bine, în laşul tău drag, făclie a geniului dramatic românesc ! Hac. La una din agapele scriitorilor noştri, figuraţi un domn bine îmbrăcat, elegant, cu „morgă“ ţi ,trenă" de lachei... Cu multe cunoştinţe in lumea literelor, tânărul nostru era totul un intrus tn adunările scriitoriceşti In timpul mesei, unul dintre vecinii săi, îl întrebă pe ton de glumă: — Dar tu ce cauţi printre scriitori? — Scriu ţi eu.* — Unde? — Scriu tatălui meu, să-mi trimtă bani... Cunoscutul poet şi prozator (ne-a interzis orice initiate) trăeşte nu prea bine cu soţia, care cu o periodicitate de 24 de ore îi face „zile fripte" (observaţi avantajul că din intervalul de o singura si, dânsa ii face mai multe). Intr'una din zilele acestea, după un răcoritore „duş rece“ soţul se adresă soliei cu aerul cel mai resemnat: — Lasă dragă, o să ne liniştim noi... După ce unul din noi va fi murit, eu am să mă retrag In linişte, la ţară... Actriţa A■ 1. îţi cumpăra dintr'uil magazin, un medalion încrustat cu fildeş. Cercetdndu l începe să aibă îndoeli asupra veritabilităţii fildeşului... — Cum, d-le, ăsta e fildeş?... E fals, d-le, D-ta nu vezi cum luceşte?.. — Nu ştiu, d-ră — Dar dacă ziceţi Dv. că e fals, probabil că elementul a avut dinţii falşi. Confratele I. M. e eminamente sărac, fapt care nu-l împiedică de a fi totdeauna arogant și „demn". Zilele acestea confratele nostru intră la bancherul Z. pentru a-i cere o sumă oarecare cu împrumut. Bancherul îl întâmpină de la ușă: — Ce vrei, domnule ? — Domnule, fii te rog politicos. — Ia te rog un scaun. — Domnule, dar nu știi cu cine ai de-a face. Eu sunt etc.... etc.... — Așa ? Îmi pare bine. Luați atunci două scaune. La una dintre cele două cafenele ale intelectualilor, se încinsese deunăzi o discuție între celebrități, despre felul în care fiecare devenise mai mult sau mai puțin celebru. — Mi-au trebuit zece ani până să bag de seamă că nu știam să scriu, zicea un arhi cunoscut scriitor (care nu scrie). — Și nu v'afi apucat de altceva ?.* — Nu... eram deja celebru. iernii Samuel Pushkin face un turneu de concerte ln Europ? Celebrul violonist Samuel Bushkin care a repurtat anul acesta în Statele Unite un atât de răsunător succes întreprinde luna aceasta un mare turneu de concerte în principalele orașe din Europa- Pushkin va începe cu Parisul unde va da la 6 Mai un concert în sala Gaveau cu concursul orchestrei concertelor Colonne, dirijată de Gabriel Pierne. • «»-o•'•..»•• •» IVMaurice Rostand va placa In America Un impresar american a făcut lui Maurice Rostand o fabuloasă ofertă pentru a-1 angaja într’un ,,turneu de poezie“ în America. După cum se știe Maurice Rostand era pe punctul de a primi directoratul Music-Hallului Champs Elisée. Această avantagioasă ofertă a determinat însă ca autorul Gloriei să plece în America.