Rampa, august 1926 (Anul 11, nr. 2628-2653)
1926-08-01 / nr. 2628
ANUL. XI Nr. 2628 ■•^^OTWgl^^lillllHil^'^'''^'",,^iaMl^”l^'-'u,MT'nrTi^»T*^^^.j!iiiiiiiiiiiiiin REDACȚIA, ADMINISTRAȚIA Şl ATELIERELE GRAFICE : BUCUREȘTI, CALEA VICTORIE! Ne. SI ’ EtEIO» 188 Publicitatea concesionați exclusiv Societății Anonime Rudolf Moss« Bulevardul Academiei. 4. Anuneiurile se primesc la toate agenţiile de publicitate şi la administraţia ziarului. DUMINICA 1 AUGUST 1926 ABONAMENTELE MI ŢARA Trei luni . e ........ . 200 !«» Şase luni ........................... . . 400 „ Un an . . a . j ......................* . ?0Q „ IN STRĂINĂTATE, Trei tun» ............................ SOOle* Şase tuni 000 „ IJffl Äff* 1600 Direct©?.^- v 7*risn Redactor : SCARLAT FRODA Moonomnnieta a» plfttoao înainta «I moaa la t aau la 15 ale fiecărei luni. In fine o operă originală... »Nunta tragică“ de Alexis catargi. — Supiectul opărit« » Personalitatea autorului. Muzica Odată cu începerea activităţii de organizare a viitoarei stagiuni îa „Opera Romai**''se reia din nou problema at&t de dezbătută a repertoriului original.* De astă dată împrejurările par a fi însă mai favorabile decât oricând si se pare că vom putea asista Iacă în această stagiune la premiera unei opere originale. • Intr’adevăr direcţiunea Operii Române se află de câtva timp in posesia unui interesant manuscris care conţine partitura complectă a unei PERSONALITATEA COMPOZITORULUI loc, cu un deosebit succes premiera operii ..Nunta cea tragică” operă într’tm act şi două tablouri, poemul de Louie Cernol, muzica de Alexise Catargi. SUBIECTUL OPERII tolor între violenţa si delicateţa cerută de acţiunea dramatică. Liniă, sa melodică, în care reminiscenţa de muzică populară românească se distinge ades, este suplă şi fină. Or, lîestraţia bogată ,şi armonioasă desăvârşeşte calităţile partiturei. Aceste aprecieri sunt extra®« din criticile unormuzicografi valoroşi ca Jules Mery şi H. de Curzon, de a căror sinceritate nu ne putem îndoi. Direcţiunea Operii române va cerceta la rândul ei lucrarea lui Alexis Catargi şi nu va întârzia desigur, în căzu acceptăm, să o înscrie în repertoriul actualei stagiuni. Subiectul poemului lui Cerne face un caracter pronunţat românesc, deşi nu are nici o legătură cu istoria României. In timp ce Dragoş, bătrânul rege al Balcanilor, luptă contra Turcilor, o pasionată dragoste se naişte Intre soţia sa Florica si prinţul Vlaicu. La întoarcerea regelui victorios cei doi amanţi îşi jură credinţă vecinică şi hotărăsc moartea lui Dragoş. Florica ezita încă, însă între Vlaicu şi Dragoş ea îl alege pe cel mai tânăr : Dragois va muri. Plină de teamă, regina aşteaptă reîntoarcerea soţului şi în faţa lui, ea rămâne rece şi indiferentă. Presimţiri ciudate îl chirmesc pe Draga, şi Florica, văzând planul ei pierdut, îl amăgeşte pe Dragos cu cel mai pasionat si mai perfid amor. Im clipa în care Vlaicu intră în odaie pentru a-1 ucide pe suveran cu un pumal, Florica nu-şi poate stăpâni un strigăt de groază. Totul e pierdut; regele a înţeles trădarea şi o groaznică pedeapsă îi aşteaptă pe cei doi amanţi criminali. Pentru a ispăşi amorul lor criminal ei vor fi căsătoriţi şi mormântul, un singur mormânt, va fi naitul lor nupţial. Tabloul următor ne transportă în sala tronului în care se celebrează, cu dansuri şi cântece misterioasa căsătorie, apoi intră cortegiul nupţial precedat de rege. In fata, poporului, suveranul acuză Ine Florica si pe Vlaicu de îndoita ori Alexis Catargi, fiul lui Alexandru J mă de adulterşi de ucidere. El pre- Sastargi care a fost 12 ani ministrupudiază pe Florica şi smulge eoxoa- ienipotentiar, apoi ambasador al Ro ma regală dupe frunte ei iiscoate meroniei la Londra, nu a fost numai unul de la deget iar palosul trădătorului ,un diplomat ci si un artist de mare valoare, un muzician remarcabil. Elev al lui Gedalge pentru curajozire muzicală, Alexis Catargi este Vlaicu este frânt, Patriarhul uneşte apoi pe cei doi a mamii Prin binecuvântarea nupţială.. .... în timp ce Florica şi Vlaicu slăvesc de un grup de axtaşti entuziaşti, cari în primul rând atras de muzica pură]într’un admirabil dup moartea mân-[erau gata să se sacrifice pentru tari astfel în 1917 el termină o mare iluitoare care va fi triumful dragostei, deplinirea operei sale nemuritoare. ..Simfonie cu coruri” care ,în tară lui lor, servitorii ,aduc cupa cu otravă. Pe timpul repetiţiilor se mai lucra noi nu e cunoscută. Totuşi această Dragoş este însă gelos de această în teatru la, desăvârşirea lucrărilor importantă lucrare a fost executată în moarte sublimă pe care amanţii o au- ;de zidărie ,şi la pictarea decorurilor. 1919 la concertele »»Colonie” fiind teantru cu resemnare. El ridică cupa ?i ! Repetiţiile se^ ţineau dimineaţa ^şi aplaudată cu entuziasm -si lăudată de [o golişte spunând: [după masă .si Wagner era prezent în întreaga critică, pariziană „pentru nu-1 deci voi rege si reginai Văl toate părţile r în. orhestră, pe scenă. -âOkxZammwj.ilEl cântaif»XHflrca artiştilor gesturile __ ^ î mronâtTneT îM'ârlmfa. ipe' cef'^ac'S’ bite Anonim de presa franceza. nu au’trudiaf.” ” jcura.iati si anima toată activitatea cu avut nici un ecou în tară si atât. Apoi el moare în fata lui Vlaicu şi spiritul său superior. Simfonia cu coruri”, compusă pentru a Flefichei, îngroziţi de priveliştea, su- Wagner avea atunci 63 de ani. glorificareavictoriei „României Mari verariului mort. 1 % şi, întregite” cât şi opera. ,.Nunta ceai Partitura,, conţine o muzică pito-* tragică” nu au fost niciodată exe-trească, caldă şi ingenios descriptivă, cutate în ţară. Compozitorul posedă calităţi deose-Raoul Gonsburs, care după bite de colorist în combinarea, contrast. « se ştie este de origine românească şi conduce de mulţi ani Opera din Monte Carlo, a auzit la Pari® Simfonia şi a îndemnat pe Alexis Catargi să compunâ o lucrare dramatică pentru opera din Monte Carlo. încurajat de succesul simfoniei sale, compozitorul a început- să lucreze cu un viguros cian , o partitură pe poemul poe■ul'i francez Louis Cernol. Prințul de Monaco, un generos sprijinitor al oricărui efort artistic s’a interesat de aproape de espectele eminentului muzician acordându-i toată ospitalitatea la Opera princiară din Monte-Carlo. Intr adevăr la 25 Martie 1922 a avut LIVIU ARTEMIE Alexis Catarg! Mere „Des noves tragnaves", lucrarea unui compozitor român, Alexis Catargi, decedat acum câţiva ani. uZaţie Concurs de frumuseţe Ziarele publică un concurs de frumuseţe pe care un consorţiu compus din trei mari case nordice de filme li deschid printre candidatele din România. • Intr’iin film care urmează a se turna, e nevoe de fapte femei frumoase. Consorţiul caselor de filme se adresează femeilor frumoase din România invitându-le să concureze fi asigurând aceleia care va reuşi să întrunească unanimitatea sufragiilor, posibilitatea da a face carieră made în cinematograf. . Această invitaţiune ar trebui să re- *E- • voluţioneze lumea noastră femenină şi e de dorit ca participarea frumuseţilor noastre să fie cât mai bogată. Ptn'adevăr, credem că nu exagerăm, socotind România ca una din ţările cari posedă splendide exemplare de frumuseţe femenină. Uitaţi-vă, de pildă, la vedetele ecranului, la acele celebre stele cari ne sunt înfăţişate ca reprezentând maximum-ul de frumuseţe femenină şi comparaţi-le cu fetele şi femeile pe care d-ta cetitorule, le cunoşti căci le-ai întâlnit la teatru, pe stradă, în familie, la concerte, pe băncile universităţii, la magazine, ş. a. m. d. Fără a voi să manifestăm un patriotism exagerat, credem că putem afirma că dacă la acest concurs vor voi sa participe toate fetele şi femeile frumoase din România, munca juriului va fi foarte grea şi alegerea extrem de dificilă. E drept că pentru film se cer anumite însuşiri de fotogenie, talent de mimică o expresivitate a figurei, ştiinţa atitudinilor. Unele din aceste dotiri, trebue să fie native, altele se pot dobândi prin studiu şi muncă. Concurentele să pornească cu curaj la luptă, va fi interesant şi frumos pentru sexul slab din România, ca rezultatul concursului să confirme, aceia ce susţinem în rândurile de fală, că România are cea mai bogată şi splendidă colecţie de femeifrumoase. O nouă operetă la Viena La Theater an der Wien ce va reprezenta în curând o nouă operetă de Oscar Strauss. Bruno Granichstaedten este autorul libretului. 0 lună petrecută în acest oraş, — şi încă luna cea mai importantă a anului, — mi-a procurat câteva aminti ce-mi vor rămâne mult timp întipărite în minte. Intr’adevăr, spiritul religios si traditional atinge, în Bahia, culmea imaginaţiei, ' \ ii;-, :J .. -4 Unul din primele oraşe fundate in Brazilia, de către, portughezii catolici ai secolului XVI, Bahia — al cărui nume adevărat este Cidade do Salva, dar (Oraşul Mântuitorului), — este situat pe coasta Atlanticului, la intrarea enormului golf numit Bahia de Todos os Santos (Golful Tuturor sfinţilor), la jumătate distantă între Tropicul Capricornului și Ecuator. De la 1549 și până la 1763, timp de peste două secole, Bahia a fost capitala Braziliei, care era colonie a portughezilor. Spiritul religios al acestora a pătruns adâncîn caracterul nouei rase, al cărui centru de formaţiune devenise Bahia. Corăbiile ce duceau sclavii negrii din Africa, aci işi descurcau mizerabila, marfă umană. Optzeci de tipuri diferite de negrii au fost amestecate şi încrucişate în promiscuitatea sclavajului, în acest enorm laboratoriu de rase. Rezultatul se vede şi azi încă. Ba, hia e orseul brazilian cu cea ttiiai înaltă proporţie de negrii si mulatrii. Deşi ei formează una din caracteristiea local«. r*- -vjt sa c readă. ‘ totai că dânşii, oferă aspectul negrilor africani. In Brazilia, ideile democratice, de libertate, fratemnitatesi egalitate, sunt o realitate, astfel că un nou sosit se miră din primul moment, văzând ca multe persoane din societate, autorităţi si comerţ sunt de o culoare cafenie sau cam aşa ceva. Bucurându-se de aceleaşi drepturi ca oricare alţi muritori, brazilienii1 I de culoare contribue în mod strălucit la progresul acestei ţări, în care nu există nici o umbră măcar de dispreţ, ură sau o desconsideraţie faţă de dânşii. Aseară chiar, cu ocazia sărbătorii naţionale de 2 iulie, aniversarea consolidării independenţei naţionale, obţinută în 1823, în urma unui succes al trupelor braziliene din Bahia, compuse din albi, negri şi indieni, — am ascultat cu multă plăcere în măreaţa sală : „Instituto Historico e Geographico da Bahia”, frumoasa conferinţă a unui ilustru inginer, Dr. Theodoro de Samnaio, care numai alb nu e, ceea ce însă nu-l împiedică a fi o forţă intelectuală de prima ordine. Dacă aşi încerca să citezpe toţi cei cari, nefiind albi, sunt totuşi talente ce fac onoare Braziliei, n’aşi isprăvi ata curând. Altă caracteristică locală o formează bisericile. Catolicismul avea o bază solidă în Bahia. La spiritul religiosal' npţmffhoţilor «V »,mastecat cel superstiţios al sufletului african. Nu e de mirare, deci, că, în pofida timpului şi a civilizaţiei, cele 365 biserici ale oraşului (numărul nu e controlat de mine ; sunt atâtea, încât se spune că ar exista una pentru sfântul fiecărei zi a anului !), sunt pline în fierte Duminecă sau sărbătoare. Aproape fără excepţiune, fiecare casă îşi are micul său altar, împodobit după starea stăpânului său, în care tronează sfântul preferat. Si astfel se explică de ce mirosul particular al Bahiei este cel de tămâie. Spuneam la începutul acestei scrisori că luna Iunie e, aci, cea mai importantă a, anului. Acest lucru încetează de a fi un mister când voiu spune că cei trei sfinţi mai iubiţi de către Babianos sunt sfinţii Anton, Ion şi Petre, care cai din trei zile diferite ale lunei Iunie, în 13, 24 şi 29. Santo Antonio, cel din Lisabona, este sfântul soldat, erou, iubit de portughezi si de fetele dornice de ase mărita ; Sao Joao este patronul Braziliei, popular şi cel mai stimat ; Sao Pedro, în fine este încarnarea cea mai mare a spiritului catolic. Sfântul Anton, nu vi speriaţi, este... ofiţer în armata braziliană si are gradul de colonel! In viată, a fost ofiţer, căpitan al unui regiment portughez din Lisabona. După moarte, si fiind santificat, urma a fi considerat ca făcând parte din acel regiment, dar nimeni nu se gândise a-1 avansa. Unul din vice-regii portughezi ai Braziliei, la sfinţirea mănăstirii cu numele acestui sfânt, în Rio de Janeiro, a decretat avansarea lui la gradul de colonel, iar solda respectivă , revine şi azi acelei mânăstiri, ceea ce constitue azi una din tradiţiile cele mai originale ale Armatei braziliene. “■k’-'iii Anton- T»» si Petre, sunt sărbătoriţi cu mare alaiu în toată ţara, dar adevărata sărbătoare e în acest oraş, care face o singură petrecere ce durează toată luna iunie. In fiece seară se dansează în toate casele, de acord cu anumite tradiţii, în care joarca un rol important şi un lichior extras din fructa Gemipapo, al cărui gust nu e tocmai rău... Pe stradă, copiii aprind mii, zeci şi sute de mii de pocnitori, artificii şi baloane, de toate formele, mărimile, sunetele şi culorile. Prima mea impresie a fost că m’am crezut din nou în epoca infernală în care zeppelinurile şi avioanele germane vizitau Bucureştii. In cele trei seri, în ajunul sărbătorilor sfinţilor pomeniţi maisue, sgomotul ei gălăgia au întrecut orice ideie îmi făcusem în serile anterioare, de experienţe. Au trecut patru zile de la ultima seară, cea a sfântului Petre, şi scriu aceste rânduri având încă în ureche sgomotul asurzitor al pocnitorilor şi celorlalte instrumente infernale ce constitue, o lună pe an, bucuria copiilor şi chiar a oamenilor sefncişi din cel mai U tradit înfele oraş brazilian. Dar să nu uit. O tradiţie veche cere ca în cele trei seri să se aprindă în fiecare curte sau în faţa casei, pe stradă, câte un foc de lemne, spre a, încălzi temperatura nopţii şi a goni spiritele ambulante. Ce e drept suntem acum în plină iarnă tropicală. Inchipuitivă că termometrul a scăzut într’una din aceste nop,ti până la -I- 20° C’ Două zeci de grade deasupra lui zero ! O fi cald, dar calendarul indică iarna şi tradiţia cere să se facă focuri şi nimeni nu uită acest lucru, ţaţă deci toate străzile lăturalnice şi multe curţi, iluminate de flăcările roşă î nalte ale Fogueira* da Sao Joan, împrejurul cărora grupuri de bărbaţi şi femei beau tradiţionalul lichior de „genipapo” şi mănâncă tradiţionala Cangiia (un fel de mălai verde, amestecat cu lapte de Cocos şi alte specialităţi tropicale), pe când copiii se distrează sărind peste focuri. Ceea ce nu-mi explic este faptul că cu toată această fantastică domnie de o lună a M. S. Focul, nici un incendiu şi foarte puţine «ecident© s’au înregistrat în acest răstimp. Se vede că o fi adevărată zicătoarea braziliană care pretinde că Dumnezeu e brazilian ! (In Bahia se adaugă că s’a născut chiar aci !). In fine, luna petrecerilor a trecut ei anul acesta. A încetat muzica, sgomotul, băutura si mâncărurile speciale, și a reînceput activitatea, munca cea de toate zilele. Bahia iSi-a reluat aspectul său de port, al treilea, după Rio de Janeiro ei Santos, din Brazilia. Statul Bahia, a cărui capitală este, e mare cât Franţa, iar produsele sale, toate tropicale, sunt cele mai variate. Cacao e principalul articol de export, Bahia fiind unul din cele mai mari centre de producţiune din lumea întreagă. "Totuşi mare importanţă au şi celebrele ţigări de foi şi tutunurile ce se fabrică aci. Apoi : uleiurile vegetale, lemnele grele ale tropicelor, fructele exotice pentru Europa, şi multe alte articole. Şi toată această întindere de pământ bogat, mare cât Franţa, n’are decât 3 milioane şi jumătate de locuitori, dintre care 400.000 ai Capitalei ! E drept că, deși clima e bună,urmează in pag. II, ' Scrisori din Brazilia In Bahia, orașul celor 365 biserici Coiful muzical Zilele de glorie de la Bayreuth — Cu prilejul jubileului de la Bayreuth — La 13 August 1876 a avut loc memorabila inaugurare a Ciperei din Bayreuth cu „Rheingold”. Au urmat trei reprezentată ciclice cu „Ring des Nibelungen”, gigantica tetralogie, compusă de Wagner pentru scena din Bayreuth. In mijlocul pregătirilor înfrigurate pentru festivităţile viitoare, Wagner găsea totuşi vremea pentru a instrumenta „Die Gotterdaemerung” şi pentru a lua parte la discuţiunile care se ducea, între artişti. Wagner nu se lăsa învins de greutăţile materiale îngrijorătoare si era într’adevăr nevoie de inteligenta și de puterea unui om de valoarea sa intelectuală pentru a putea suporta toate luptele si toate neplăcerile acestei întreprinderi. Totuși la 1 Iulie 1876, adică două luni înainte de deschiderea Operii, tot personalul artistic era la Bayreuth şi repetiţiile puteau începe. Munca pe care o depunea Wagner era mai mult decât poate suporta un om. Era vorba de inaugurarea nu numai a unui teatru nou, dar şi a unui stil absolt nou, care trebuia să fie mai întâi explicat şi aplicat unui personal alcătuit din mai multe sute de oameni : instrumentişti, corişti şi solişti. Tot acest popor numeros trebuia găzduit în acel oraiş mic şi amorţit care se numeşte Bayreuth. Că Wagner a reuşit să rezolve cubine toate aceste probleme rămâne şi până azi o minune inexplicabilă. Este drept, că Wagner era ajutat repetiţiilor In fine veni şi vremea generale. Regele Ludovic al Bavariei. protectorul operei de la Bayreuth, se interesase luni înainte, prin scrisori şi telegrame de activitatea de la Bayreuth. Pentru repetiţia generală el venise totuşi, incognito la Bayreuth, fiind primit în gară numai de Wagner. Trenul sosise la 1 noaptea şi regele discută la castel, până la 4 dimineaţa, cu Wagner. A doua zi, în 17 August avu loc repetiţia generală a „Aurului Rinului” în faţa unui singur spectator : regele Ludovic. A doua zi se repetă „Walkiria”. De astă dată, regele îngădui îşi prezenta publicului şi pentru prima dată admirabila dramă muzicală impresiona marele public. O zi înainte de premieră, era in 12 August, soseşte cu un tren special Wilhelm, bătrânul împărat al Germaniei, şi Duminică în 13 August are loc prima reprezentaţie. Toate scenele Germaniei şi ale Austriei avea reprezentanţi iluştrii în ansamblu. Viena era reprezentată prin Amalia Materna, Franz Reichenberg, Hans Richter, numeroşi instrumentişti şi corişti. Decorurile erau achitate de pietoni vienez Josef Hofmann. Cele patru reprezentaţii avură loc în mijlocul entuziasmului unanim al unui auditoriu alcătuit din reprezentanţi ai tuturor naţiunilor civilizate. După ultimul acord al „Crepusculului zeilor” toată sala se ridică în picioare dezlănţuind o furtună de aplauze. După ce publicul se mai linişti puţin, se ridică un domn din primele rânduri ale parchetului — era George Davidson şeful-redactor al ziarului „Berliner Borserkurier” — care făcu apologia. Maestrului si a idealurilor sale artistice. In cele din urmă apăru si Wagner în faita cortinei pentru a pronunţa mişcat, următoarele cuvinte : „înfăptuirea acestui ideal îl datorez bună-voinţei voastre şi străduinţelor neobosite ale colaboratorilor mei. Ceea ce aş avea încă de spus este o axiomă. Aţi văzut ce putem ;teste rândul vostru să vreţi. Şi dacă veţi voi, vom avea o artă”. Aceste cuvinte fură acoperite de o nouă salvă de aplauze. Cuvintele lui Wagner au fost însă greşit interpretateşi au dat loc la diferite atacuri în ,pre®a ostilă tendinţelor sale. Pentru a se apăra Wagner ţinu o nouă cuvântare cu ocazia banchetului organizat după reprezentarea „Crepusculul Zeilor”. El preciza că nu a înţeles să spună că până la el nu a existat artă în Germania, ci că arta nu era naţională ca aceia a Italienilor sau a francezilor. El încheia cu următoarele cuvinte : „Aci se află acela care mi-a luminat pentru prima dată drumul credinţei mele artistice, într’o vreme când nimeni nu cunoştea numele meu şi fără, ajutorul căruia nu aţi fi auzit toate niciodată o notă scrisă de mine ; este scumpul meu prieten „ Franz Liszt”. Era o clipă impresionantă când Wagner se îndreptă, cu braţele deschise spre socrul său, pentru a-l mbrăţisa. In profunda sa modestie, Liszt răspunse numai : „Stau în fata lui Wagner cu acelaiş respect, ca în marilor,genii ale voniloi.Este o mândrie ,pentru ,5mine ,« a ma subordona acestui geniu”. Intre 27 si 30 August avură loc ultimele reprezentaţii ale ciclului, în prezenta regelui Ludovic. Când cortina se lăsă pentru ultima dată, Wagner apăru pe aceea si spuse : „Doresc ca artiștii mei să se prezinte alături de mine”. _Cortina se ridică din nou ei intr un cerc toti artiștii scenei si ai orhestrei îl înconjurau pe Wagner, pentru a primi în public mulțumirile lui Wagner. Două zile mai târziu, Bayreuth era din nou un orăşel pustiu. Şase ani porţile operii au rămas închise din cauza datoriilor numeroase, neachitate. Regele Bavariei ajută din nou şi in anul 1882 opera se deschise din nou pentru a reprezenta ultima compoziţie a maestrului• „Parsifal”. Nici nu se împlinise anul de la acest eveniment, când Wagner muri la Veneţia. _ . Ideia şi cultul operii din Bayreuth dăinueşte mai departe în sufletele celor doi apărători ai unei sfinte datorii : Corima, soţia Maestrului şi Siegfried, fiul demn de numele ilusttru al unui Wagner. S’a început reorganizarea ei.—Dar chestia localului n’a fost încă rezolvită S’ar părea că chestiunea Operei române este rezolvată. O notică apărută în ziare arată că d. ministru a! Artelor a aprobat bugetul, pe care i l’a înfăţişat d. Scarlat Cocorăscu, directorul general interimar al Operei române. Prin acest act de administraţiune, instituţiunea Operei române a căpătat un nou act de naştere. Ea a eşit din haosul şi nesiguranţa in care o aruncase renunţarea d-lor Georgescu si Buzeacu la contractul de concesiune şi a căpătat o bază legală de existenţă. Fireşte că legea operei române trebue complectamente schimbată, pentru a pune în armonie starea de fapt cu cea legală. Dar, în principiu şi până la complectarea acestei lacune, suntem mulţumiţi că glasul nostru a fost ascultat şi că au început pregătirile sănătoase pentru stagiunea viitoare. S’ar părea că Ministerul Artelor a destinat şî sumele necesare pentru repararea localului, lucrare care era absolut necesară. Numai in ce priveşte achiziţionarea localului, aflăm că Statul n’a făcut nici un nas înainte ; localul, nu numai că n’a fost încă cumpărat, dar se pare că ministerul nici nu l’a închiriat încă ! Opera românăcontinuă să funcţioneze în localul teatrului Lyric în baza... hitelei câştigate, adică în baza faptului că Statul deţine astăzi, ca chiriaş, acest local şi că n’a fost încă evacuat de proprietari, deşi aceştia s’ar părea că au dreptul de evacuare... Dar principiul „tutelei câştigate” este un principiu din fizică care n’are putere in relatiunile comerciale ! Ministerul Artelor face o imensă greşeală că nu caută să termine o dată cu această interminabilă chestiune a localului. Toată lumea care cunoaşte împrejurările de la noi, obiceiurile pământului, încetineala exasperantă cu care guvernele noastre iau hotărâri şi mai cu seamă repeziciunea cu care aceste hotărâri, greu luate, sunt aduse la îndeplinire, toţi, îşi dau seama că construirea unui local propriu, pentru Opera română este un vis care nu-și va vedea realizarea nici peste 10—15 ani. Dar până atunci, ce facem cu Opera? Trebue doar s’o adăpostim într’un local. Conditiunile sunt astăzi foarte prielnice proprietarii teatrului Lyric sunt dispuşe să-l vândă. Statul are nevoe de el şi vrea să-l cumpere. Nu ştim cât cer proprietarii, nu ne interesează , nu ştim cât oferă Statul. De sigur că proprietarii, cari trăesc pe pământ nu cer un preţ mai mare decât pofneşte obiectul , de sigur că Statul, în speţă ministrul şi sfetnicii săi, cari si ei trăesc pe pământ, nu pot oferi un preţ mai mic decât valorează teatrul. Dacă este o deosebire intre pretentiuni si ofertă, de sigur că diferendul poate fi aplanat. „Mai lasă jupâne, mai dă române” este o vorbă luată din graiul românesc de toate zilele. Se poate găsi, atunci când există bună voinţă, de ambele părţi, un punct de înţelegere. Se poate face apel la sentimentele patriotice, la dragostea de instituţiunea Onerei, de cari proprietarii au, dat până astăzi destule dovezi. In sfârşit, treaba domnilor de la minister ca să termine odată cu chestiunea focalului Operei. Şi acest lucru trebue făcut repede, căci nu e exclus ca să se găsească vre-o bancă oarecare, vre-un bogătaş, dornic de a da o lovitură, care să cumpere localul pentru a-l revinde apoi Statului, cu pretul îndoit. De luni de zile presa vorbeşte de chestiunea cumpărării teatrului Lyric, consiliul economic şi guvernul dau comunicate arătând că vor cumpăra teatrul şi n’ar fi de mirare ca aceste perspective să deştepte poftele amatorilor de o bună lovitură financiară. Abia după ce Statul va fi achiziţionat localul, vom putea spune că opera română a fost reînființată, de astă dată pe temelii sănătoase. Chestiunea sistemului de angajare a personalului, o vom discuta intr’un articol viitor. (G H file II Opera?! Costumul în teatru Părerile lui Alexandru Tairoff- Costumul adevărat de teatru nu este un vestmânt destinat împodobirii, nu este un model pentru stilul cutărei sau cutărei epoci, nu este un desen are modă într’o revistă veche. Actorul nu este o păpușe sau un manechin al cărui rost ar fi prezentarea cât mai favorabilă a costumului. Nil, costumul este a doua piele a artistului, ceva nedespărţit de el. Este masca vizibilă a tabloului scenic care trebue să fie atât de strâns legată cu actorul, încât aşa cum nu poţi scoate nici un cuvânt dintr’o poezie, ,să nu poţi schimba nimic din costum fără să deformezi tot tabloul. Costumul este un mijloc nou pentru îmbogăţiea puterei de expresie a gestului , teatral, care cu ajutorul unui costum potrivit, obţine o deosebită pregnanţă, ascuţime sau moliciune, după cerinţa planului de creaţiune. Costumul împrumută actorului uşurinţă şi graţie, în loc de greutate şi răceală. Există astăzi astfel de costume. Am văzut multe schiţe minunate, cu ajutorul cărora putem afla forma costumelor din toate timpurile şi tuturor popoarelor. Costumul actorului trebue creiat de către artistul pictor azi, aşa, cum au fost create pe vremuri nemuritoarele costume ale unor Arlechin şi Pierrot. De ce sunt ele nemuritoare ? Pentru că sunt organic înlănţuite cu figurile pe cari le îmbracă şi nu poţi să-i răpeşti lui Arlechin haina, aşa cum nu poţi sâ-i răpeşti pielea. Intr’adevar, când îţi imaginezi figura lui Arlechin, te convingi că acest cârcotaş şmecher şi aventurier, avea neapărată nevoe de un costum care să-i strângă trupul ca într’o mănuşe pentru ,a lăsa să ţâşnească focul scânteietor de artificii al mişcărilor sale, iuţi, brutale caleidoscopice. Nu propun o restaurare. Figurile teatrului de astăzi şi ale aceluia din viitor sunt mult mai complicate ca figurile lui Arlechin sau Pierrot şi costumele lor trebuesc să fie cu totul altfel, în orice caz, trebue să se respecte principiul armoniei cu felul de acţiune a figurei scenice create de actor. Toate celelalte elemente, ale stilului, ale epocii, ale mediului* trebuesc să fie considerate roman ca apariţii secundare. Oricât de ciudat ar părea cinai epoca noastră a inventat costume înlănţuite cu figura purtătorului costumul aviatorului şi şoferului. De aceia socot nepreţuită colaborarea artistului plastic, şi cred că Gordon Craig n’are dreptate când cere ca regisorul să îndeplinească munca artistului plastic. Fiecare dintre dânşii are destule de înfăptuit pe propriul său teren. Când nu vor să fie diletanţi, ci maeştri adevăraţi ai artei lor, de-abia le-ar ajunge la fiecare o viaţă de om ca să-şi aducă la îndeplinire ideile. încercările de a uni artistul plastic şi regisorul într-una şi aceiaş persoană au dat rezultate lamentabile. Cceuli ' — China, — explică profesorul ele-,vilor, — este o ţară cu o populaţie imensă. Vă puteţi face o ideie de marele număr al locuitorilor ei, dacă vă vomspune că ie câte ori ciyuflaţi moare un chinez. Peste câteva minute, profesorul observă cum unul din elevii din banca întâia respiră adânc. — Ce faci tu acolo ? — întreabă profesorul pe micul elev. — Omor un Chinez, domnule profesor, — răspunde acesta. Bun de plată. — l-am împrumutat lui Ionescu 1 000 de lei, o să mi-i dea îndărăt, ce zici ? — Hm, da, însă să ai puţintică răbdare, sunteţi încă tânăr. Ionescu. fi Popescu întră in Wage* Restaurant. Comandă el ce comanăt mănâncă, fi când să vie plata li cere vre-o 500 lei. Ionescu plăierLs 1 %.e,VM v$8oţi exclamă — Popescule, ai văzut ăl das cuiul, ce prețuri a luat — Lasă, Ionescule, o să-i pedepseacă Dumnezeu... — l-a fi pedepsit — întrerupse vrmul si scoase din buzunarul haita doua lingurițe de argint^ Mitică se drac la bae. Xu fruet cam de multifor ft nu mai era curent cu pneturite. — Cât domnișoară ? Cincizeci dai, un bilet de clasa S-a ? — Da, domnule ! — Și mai eftin ? — Un abonament de mn băi a id 3 lei biletul ? — Bine, dar cine îmi gamnteaz mie că baia va funcţiona încă 1i ani Declaraţie. — Rozica, scumpa mea, te iubesc ! nebunie! Dacă aş avea milioane i le-aş da toate... numai cu io Im mit dobândă!. Deosebiri. Ea. — Care-i deosebirea între motan şi un bărbat ? El. — Apoi, de... motanul meselieU ochit opt zile după naștere, bărbatul — deabia a doua si după nuntă * Controversă, Lilica,gata să plece tn orașjJ — Mamă, spune-mi te rog, să-mi pun mănușile, sau... să-mi spăl mâțenile ? O faptă bună. Ea. — Vireal al naibii1 Spune-mi fc tu o faptă bună pe care ai făcut-o odată. * ■■„»*1 El. — Te-am împiedicat, să mon tată bătrână. Doi vechi prietenidin copilărie astăzi amândoi taţi de familie, discută despre viitorul odroaslelor lor. — Băiatul meu, — spune unul din ei, — vrea să se facă cu orişice chip pictor. Mi se pare că are chiar oarecare aplicaţie, ’dar aş vrea, să-l mai, învăţ ceva... — Aşa ? Ei, învaţă-l atunci să poftească... O explicaţie. Ea. — Tot timpul tău liber îl consacri ziarelor şi pentru mine nici măcar o clipă... El. — ApoiJfcfe ! ziarul îmi oferă zilnic ceva rtou... — Ce faci pe-aici ? întrebă un cunoscut pe Mitică, care se plimba cu mâinile la spate, tn faţa Bursei. — Exploatez mine ! — Prin urma-ii, din cerşetor ce-ai fost, ai devenit om mare. — Nu mă ’nţelegi, de cerşit, tot cerşesc. Insă când văd o mină tristă, fi las un pace. Din contra, când zăresc un tip cu o mină veseli, imediat , atac. Şi aşa exploatez minele tuturor... Intre prietene. — Nu înțeleg, de ce Marta umblă întotdeauna cu toalete țipătoare... — Nu știi de ce ? Fiindcă e sută! MARII COMPOZITORI m m - "" ■"-Iss ' VS % V A •*›› Rimsky-Korsakow