Rampa, martie 1930 (Anul 15, nr. 3632-3658)
1930-03-01 / nr. 3632
ANUL XV, No. 3632 redacţia administraţia ŞI ATELIERELE GRAFICE STR. CONST. MILLE, ?, (fost Sărindar) Telefon TO1/5* B U C UJţJ $ T Pub zifare a concesionat exclusiv Societăţi Anonime .Rudolf Mosse“ Calea Victoriei, 31 Anunţurile se primesc la toate agenţiile de publicitate şi la administrația ziarului Pe marginea unui volum de poezii de V. Timuţ «Cântece de rob» de Ion Maria Sadoveanu. Aşteptam de mult acest volum de versuri. De mulţi ani, de când seamănă în revistele noastre metaforele unei fantezii cutezătoare. Numai două, trei din stanţele risipite odinioară stau azi adunate în mănunchiul volumului. «Cântecele de rob» sunt însă o altă poezie, nouă, mare, poezia gândului. Nu mai este efuzia în vers a primei tinereţi , chiotul de bucurie vestind întâia biruinţă în primăvara vieţei, nici lamentarea sublimă a primei dureri, a primei înfrângeri şi deziluzii. E drept că am iubit cu toţii efluviile acestor sensibilităţi proaspete, accentul de sinceritate şi patetic al întâielor versuri — căci versurile se scriu in prima tinereţe. Dar ce poet nu-şi reciteşte cu zâmbet sinceritatea primei mărturisiri. Căci între adevăr şi sinceritate e mai mult decât o nuanţă... Şi ce mai rămâne adesea adevărat din ceea ce am crezut sincer odinioară. «Cântecele de rob» ale lui Ion Marin Sadoveanu sunt în afară de îndoiala sincerităţii şi trecătoriului. Sunt poezia maturităţii a sufletului care nu se mai înşeală. E poezia înfrângerei în împăcare, a retranşării în suflet după ce îndoiala a trecut prin sita gândului. Nimic din lamentarea inutilă, nimic din bucuria impudică şi efemeră. Natura moare şi învie stereotip, mecanic, femeea lasă, în sânge zvâcniri de o clipă în suflet răni uitate în cicatrice de amintiri. Singura valoare rămâne eul. Din «eu» pornesc adevăratele întrebări şi îndoeli, în «eu» se întorc gândurile şi marile hotărâri. De aci izvorul poeziei, care de la o vreme, te mai încântă şi înţelege. Senină, mândră, dispreţuitoare o înfrăţeşti cu gândul şi o preţueşti în suflet. Nu te vei regăsi în nici una din simţirile poetului, în nici unul din gândurile lui, te vrei însă legat, de atitudinea lui. Parnasiană în formă, poezia «Cântecelor de rob» are cuvântul dăltuit de oţelul ideei, armonia verbului vine de la sine, ca o restrângere în resonanţă. Dela marea poezie a: «Cuvintelor potrivite de T. Arghezi, volumul lui Ion Marin Sadoveanu, e al doilea care s’a lăsat mulţi ani aşteptat. Poetul a dat drumul timpului să-şi treacă nestatornicia. In retorta sufletului şi-a adunat gânduri şi dorinţi, le-a cercetat în voe cu râvna de alkimist. In «Cântece ele role» a închis apoi o parte din ele şi le dărueşte căutătorilor rari de poezie şi frumos. Din enşea suflemlui CHELTUELI EXAGERATE Nui așa, scumpule, îmi vel clan, păra mâine un colier de perle... — Cum ! Cel pe care ti l.am dăruit anul trecut s’a uzat P BALETISTA ȘI DON JUANUL —Frumoasă domnișoară. îmi permit să.ti ofer un mic cadou și.o mare dragoste... — Ași fi preferat contrariul REDUCERE Lacăpătâiul ■soţului bolnav, soţia discută cu medicul. Doctore, sper că nu vei face o reducere , ştii doar că soţul meu a adus gripa în acest cartier. MILA Cunoscutul scriitor E. B. este un mare sgărcit. Fiindcă bucătăreasa Va părăsit — desigur că pentru neplata lefii ~ ia masa împreună cu familia compusă din soţie şi doui copilaşi — la restaurant. — Eşti ridicol, dragul meu, suntem patru la masă și tu comanzi numai tiiuă prăjituri, îl apostrofează sofia. — Credeam că se vor bucura copiii scutindu-i de desert. INVITAŢIE Abraham Levy are serviciu la o sovietate petroliferă, la Pucheni, lângă Câmpina. Zilele astea fiind prin CapitalB, se ’ntâlnește cu vechiul său prieten Jacob Kahn. — Vino la noi Duminică. Nu-i greu de loc : iei trenul până la Câmpina, cobori, faci la stânga pe prima stradă din fața gării, ajungi la barieră, faci un kilometru pe şoseaua spre Pucheni, ca s’o mai scurtezi pe primul cot, la dreapta al şosetei, o iei pe câmp şi intrând în sat, mergi pe drumul principal, unde vei vedea o casă, cea mai frumoasă din sat, a treia după asta este cea unde locuesc eu. Are o grădină din față cu grilaj. Deschizi poarta cu piciorul și intrig. — De ce numaidecât cu piciorul ? — Fiindcă mâinele ifi vor fi ocupate de pachetele cu cadouri. NEVOIE Vă amintiţi de blonda oxigenată care cuprinsă de friguri cinematice, nu pierdea nici un concurs fie de frumusețe, fie de fotogenie, doar, doar seva remarca şi va putea filma, scopul intregei sale vieţi. Intr'o bună zi a dispărut din Bucureşti. Ce se ’ntâmplase ? Ce a făcut, ce-a dres, dânsa ştie. Dar fapt cert este c’apornit.o spre Hollywood, fata Ulmului, dar via Constantinopol. Aici un turc sa amorezat, cum era și fi, vese, de dânsa, astfel că a doua zi, mama ei primi următoarea telegramă: „Suntem legalmente tiniti, Tulul s’a făcut.. Trimite.mi Ungaria mea şi binecuvântarea ta, de care am atâta nevoe“. ZESTREA Uouii țărani discută : — Ginerele meu mi.a mâncat zes. Irea fetii in două luni de zile, ■ < ■■ — Vai! Și ce zestre i-ai dat ! — Trei găini,și.un cocos. mote Szabó Deszo şi Leon Donici Cazul scriitorului maghiar In care s’a trezit dintr’odată o vechie rumămtnte cu care tot intenţionează să vie, a străbătut în coloane largi presa. Laudele nu stabilit de pe acum hte piedestal de o glorie, pentru omul viu, deşi această reclama nu e însoţită de loc de cunoaşterea talentului săli scriitoricesc. O reputaţie se stabileşte astfel cu o vâlvă neobţinută de alţi scriitori localnici — cu o vâlvă pe care sunt sigur că nici romancierul nu a avut-o în ţara de unde vrea să plece. Cazul d-sale rămâne un Frumos subiect de articol — şi ca atare d-sn a izbutit să fie comentat de două popoare. D-sn a găsit şi un nume pentru când va avea să scrie româneşte, dovedind prin asta că ce e mai greu a făcut, rămâne ca d-sa să vie, dar mai ales să şi scrie bine. Fireşte nu vreau să diminuez entuziasmul cu care tot primim pe colegul nostru care tot nu vine. Scuzele sunt legitime. Până îţi aranjezi rosturile, până găseşti un vagon-rus — până pui la vagonul de marfă literatura, şi până pui la vagonul de dobitoace pe Pegaz calul înaripat al poeţilor, trebuesc tot felul de formalităţi. Pe urmă căutarea patei, uitaţii în suflet e o problemă buclucaşe — mai ales când începi să te întrebi de eşti nepot lui Atila sau Iu. Traian — într’un moment ce coincide cu o jenă materială de geniu nepreţuit. Momentul de jenă poate sa treacă, şi bineînţeles noi rămânem cu entuziasmul scos., Dar până atunci nu am preţui mai mult un caz real ? pe Leon Donici care şi-a simfit cu adevăr redeşteptat în suflet românismul şi fără speculă s’a înrolat în slujba gândului românesc, după ce talentul îi fusese recunoscut de Andreiev după ce îl lăudase în scris Maxim Gorki. Ei, bietul Donici nu a anunţat cu trâmbiţe şi timpane că are de gând să scrie româneşte, ci a şi scris. A dăruit aproape în toate gazetele şi revistele noastre nuvele minunate, iar când după moartea lui a apărut unul din romanele sale, să nu uităm că s’a scris mai puţin despre opera pozitiv prestată de marele Donici, decât de oaspele ce ni se tot anunţă — şi asta în chiar biblicaţiile pe care scrisul lui Donici le cinstea. Donici nu a fost nici mriseur nici reclamagiu. Şi să nu uităm că prin manuscrisele de gunoi ale Teatrului Naţional se află şi acum o piesă nejucata scrisă tot de acest Donici care ne apară la Paris drepturile Basarabiei româneşti. Aşa încât în aşteptarea carierei viitoare făgăduite — am proceda , mai cuminte poate, făcând operă de dreptate literară pentru sărmanul Donici — care nu e actual dar e talent regăsit. ADRIAN MANIT icuiplüs Director: SCARLAT FRODA 4 PAGINI 3 LEI SAMBATA MARTIE 1900 ABONAMENTELE IN TARA Trai luni .................................... , fc,« 300 Sase luni , *00 Un an *.•#••••*•••«• a IQOO IN STRAINATATE DUBLU Abonamentele sa pl&tesc Inamist la 1 sau ia îs aia (laoAral luni Be Torba ca Iftia Dino Celsbnul bariton evoacă amintiri din cariera sa.Primul triumf al lui Titta Ruffo.“ „Demonii“, rolul favorit." Ultima Întâlnire cu Battistini Celebrul bariton Titta Ruffo se află de câteva zile la Viena unde urmează să concerteze în cadrul marelui său turneu european. Cu prilejul vizitei sale la Viena Titta Ruffo a primit pe corespondentul «Rampei» şi i-a făcut o serie de declaraţiuni inedite asupra carierei sale strălucite. PRIMUL TRIUMF «Mam născut la Pisa, spune Titta Rufo, şi mi-am petrecut acolo întreaga copilărie. Debutul mi -am făcut însă la Roma, la teatrul Constanzi transformat de câtăva vreme de Mussolini în «Teatrul Regal». De debutul meu îmi aduc aminte ca si azi. Primul meu rol a fost acela al Crainicului din «Lohengrin». Vedeţi deci că mi am debutat intr’o operă italiană ei într’ima germana. La "Viena mi mai am cântat de peste 20 de ani. In anul900 am apărut pentrt ultima dată la Pipera de stat. Am cântat o singură dată rolul titular din «Rigoletto». Amicul meu Carusso cânta rolul Ducelui de Mantua iar Selms Kurz, neîntrecuta soprană de coloratură era Gilda. Acest spectacol a constituit primul eveniment important al carierei mele De fapt cariera mea a început de abea în aceia zi. Trebuie să recunosc și azi că Alerta m’a lansat ca «celebritate». Căci atunci când am venit la Berlin și Paris, criticile ziarelor vieneze îmi deschiseseră calea succesului. De atunci însă nu mi s’a mai oferit prilejul să reapar la Viena. Acum , trei ani am cântat la Bu-ROLUL PREFERAT AL LUI TITTA RUFFO Cânt toate robirile de bariton. Totuși dintre toate robirile prefer trei : pe «Figaro» din «Bărbierul din Sevilla» — rol pe care l-am studiat trei ani de zile în Spania —, «Hamlet» de Thomas și «Demonul» de Rubinstein. Ciudat, tocmai acest din urmă rol, care nu are nimic romantic ci numai un misticism slav îmi place mai mult decât toate celelalte. Din, nefericire această operă nu este înscrisă decât în repertoriul câtorva teatre de operă din lume şi de aceia am foarte tareori prilejul să cânt rolul meu preferat. Când am cântat pentru prima dată la Petersburg în rolul lui Rigoletto îmi avut prilejul să l ascult pe Toachim Terinkov în rolul titular din «Demonul». Am fost atât de profund impresionat de această creaţie încât am rugat pe un prieten să-mi procure nuvela lui Lermentow după care Rubinstein compusese opera sa. Bietul Tartakov a murit de curând într-un accident de automobil. Am studiat cu pasiune rolul şi trei săptămâni mai târziu l-am putut creia cu un succes atât de mare încât chiar marele men amic Feodor Şaliapin, el însuşi unul dintre interpreţii străluciţi ai acestui rol a rămas entuziasmat. Intr’oseară, la Moscova publicul ni-a cerut să repet pentru a treia oară marea arie «Copile, nu plânge...» M’am executat, cântând însă, spre surprinderea bituror lui în îndlieneşte ci în versiunea originală rusă» DESPRE BATTISTINI Vădit emoţional. Titta Ruffo eron că erxtî memoria Ini Mattia Battistîni. «El mi-a fost, ca bariton, pe scenă cel mai mare rival, dar în viaţă, ca om ce! mai bun prieten spune Titta Ruffo. Moartea Ini a constituit o pierdere ireparabilă pentru omenire. Câteva lmî înainte de a muri, ne-am întâlnit In o serată. Numai insistenţele tuturor 1-au mai putut determina să cânte. A fost ultimul lui cântec. Deşi avea 70 de ani vocea lui era proaspătă iar ţinuta tinerească, şi vioaie». —■ «Care e taina vecînicii tinereţe a unora dintre marii cântăreţi ? Tittu RufFo care a îmninit 20 de ani surâde. «Nu depinde totul numai de cultivareaclasu lui. Este aci şi o chestiune de sîmf şi de jocul naturii». Taina tinereţii rămâne totuşi nedeslegată. Titu Ruffodapesta. La Viena însă fost chemat, nu am Cu ii sc colizsrdian filiis••• 1 Mare fierbere în strada Udricani ; locatarii aşteaptă pela ferestre, negustorii şi-au părăsit dugheniile, iar slujnicele au lăsat vasele nespălate pentru a eşi în stradă. Emoţia e mare şi oarecum justificată. Doi membri din zoilor, comisia pentru controllul filmelor. Urmează să-şi facă apariţia pentru a-şi da avizul dacă filmul «Bufniţa spânzurata», produs al casei «Schimen-Film», poate sau nu să fie rulat fără ca siguranţa Statului să fie serios periclitată. D. Treifpengdender, proprietarul filmului, şi deci acela care a prilejuit adânca emoţie în paşnicul cartier, îşi dă seama de importanţa persoanei sale în acestei momente solemne ; privindu-l în poarta casei sale cum răspunde aferat salutului vecinilor, ai spune că e un comandant de oştire, care aşteaptă delegaţia care urmează să-l decoreze, preaslavindu-i meritele.. In sfârşit cei doi membri ai onoratei comisii, cari au avut grije să se lase destulă vreme aşteptaţi, îşi fac apariţia : un distins scriitor şi însuş şeful instituţiei pe care se reazemă ordinea noastră socială. Cei cinoi membri însoţiţi de morga cuvenita trec printre şirurile de spectatorii, a căror emoţie a ajuns la paroxism , puipindu-le îngrijorarea de pe fata ai saune că sunt membrii unui tribunal revoluţionar, în preajma unei importante şedinţe. Cu cuvenitele precauţii, drfreppengelender îşi conducă oaspeţii pârnă în apartamentul său situat în etajul, al treilea al clădirii şi unde se află şi sala de proecţie, o odăiţa scundă şi întunecoasă, situată chiar lângă dormitor; un puternic miros de ceapă domină mica încăpere. Mai mult tremurând, negustorul începe rularea filmului ; ecranul, în speţă, un cearşaf de paf, de o albeaţă îndoelnică, nu se află decât la o depărtare de maximum un metru de aparatul de proecţie care, face un sgomot infernal. Cei doi spectatori sunt vădit enervaţi : enervarea lor creşte când odrasla d-lui Treppengeländer, în vărsa de numai cinci ani, mare admirator al ecranului, vrea să pătrundă în camera de proecţie. Forţarea uşii are ca rezultat căderea cuverturilor de la ferestre, cari serveau pentru a nu lăsa să pătrundă în cameră lumina zilei. Enervat peste măsură proprietarul filmului nu ezită să administreze într’un anumit loc, chiar în faţa onoraţilor minbri, o binemeritată corecţie nevârstnicei sale odrasle. ; plodul ţipă de mama focului şi numai mulţumită intervenţiei unuia din cenzori tatăl admite să-şi laşi liber copilul. — Să mai creşti copii! — spune revoltat negustorul repezindu-se din nou la manivela aparatului La sfârşitul proecţiei, în timpul căreia cei doi membri şi-au manifestat pe faţă nemulţumirea, distinsul scriitor caută să demonstreze negustorului că chiar din punct de vedere istoric şi documentar filmul e complect fals. — Eu ştiu că am dat pe el o groază de parale ! — îngână amărît negustorul. Conduși din aceleași priviri curioase, cei doi membri au plecat. In urma lor, d. Treppengelender își bate crunt cei doi copii, nevasta și servitoarea In raportul lor scriitorul a scris că «filmul construe un puternic ferment de disoluţie socială», iar distinsul poliţist că titlurile filmului păcătuesc printr’o lipsă de ţinută literară. E inutil cred să vi mai spun că filmul «Bufniţa spânzurată» a fost respins pentru înalte consideraţiuni de Stat. In schimb d. Treppengeländer ciá divorţ IOAN MASSOFF * In ţaţa balaurului cu şapte capete de A. DUMBRAVEANU Sau pe româneşte: — «Rupeţi oasele!... Cine păşeşte prima oară pe scenă şi aude o asemenea urare, are impresia certă că a auzit ecoul unei stări ce domneşte în lumea teatrului... Fiindcă, ştim fiecare, că nici un actor no să ureze altuia succes. Dar de aici până la urarea ca o camaradă gata să intre în scenă, să-şi rupă oasele, e o distanţă... «Rupeţi oasele» nu este ecoul unei duşmănii, ci o urare sinceră a camaradului... E ca şi cum, muritorii îşi, spun francamente: — «Succes!.. Actorii germani au însă o tradiţie din care nu ies nici în vremurile moderne de astăzi. Daca ai spune celui pregătit să intre în scenă, succes! îţi vei atrage cu siguranţă duşmănii. Pe când, daca Cu prilejul popasului in Bucureşti al unui ansamblu german, mi-a fost dat să asist la o scenă caracteristică... Vedeta trupei, femeie foarte inteligentă şi actriţă excelentă, se pregătea să intre în scenă. Aştepta, lângă o culisă, semnalul regizorului pentru a păşi în faţa rampei... Actriţa, care are la activ o experienţă scenică de câţiva ani în oraşe mari — între cari şi Viena — avea trac... îşi revizuia toaleta, revedea, prin oglinda poşetei, grima, și asculta atenta replicele ce sburau din scenă.. La un moment dat, regizorul, cu textul in mâini, s’a apropiat de ea: ■ ~ ' — «Atenție!... Iar peste câteva clipe: —- «Acum. Actriţa a făciut câţiva paşi. Deschise o uşă. In dosul ei mai avu timp: să auda şoapta regizorului, îi urezi să-şi rupă oasele, îţi rău «Beiuubruch!... 'mâne recunoscător... Legenda acestei «binevoinţi» ! Nimeni n’o să creadă de exemeste extrem de curioasă... Ea da-i piu că nea Iancu Brezeanu îşi face cruce în momentul când intră în culise. Sau că d. Soreanu, de câte ori joacă în «Institutorii», n’ar schimba nici în ruptul capului, cravata pe care a purtat-o atunci când a interpretat pentru prima oară pe inspectorul Prell... Şi deşi din cravată n’au mai rămas decât câteva făşiî tăiate de mătase, d. Soreanu a descoperit un sistem propriu pentru a o reface... Actriţele, cari tremură a de obicei între culise în seara unei premiere, sunt în momentul când trebuie sa păşească în scenă, cele mai blânde fiinţe de pe pământ... Camarade cari se urăsc de moarte se îmbrăţişează... Femei care în toate zilele se privesc cu ură îşi aranjează una alteia toaletele». Toate acestea însă până în momentul când au dat ochii de lumina rampei — acest balaur cu şapte capete... Pe urmă, totul reactorul român are şi el supestiţiile lui. Massa actoricească nu este însă, în această privinţă cel puţin, unitară... E drept că nimeni nu şi-a urat I un accident... Dar fiecare îşi are obiceiul lui, înainte de a da j intra în normalul cotitidian. I ochii cu focul rampei... ———exo------——* ¥ tează de la cele dintâi începuturi ale teatrului german... Actorul Wolfgang, care-şi înfiripase o trupă de trubaduri vagabonzi era stăpânit de impresia că pe scenă i se întâmpla exact pe dos decât ceea ce gândise el când se afla în dosul culiselor... Wolfgang, va fi fost un mare cabotin, fiindcă, scriindu-și singur rolurile, le uita și improviza altele. Atât de bine încât nu se mai potriveau de loc cu cele ale restului interpreţilor. Atunci a lansat el, celor ce-i urau succes, să-i prezică mai bine un accident... Legenda nu ne spune dacă Wolfgang a reuşit până în cele din urmă să memoreze rolurile, dar lozinca lui a rămas... * Richard Strauss prelucrează pe Mozart Regizorul Watersteina pentru modificarea operelor La Opera de stat din Viena,se studiază în momentul de faţă o nouă versiune a operei «Idomeneo» de Mozart, care nu a mai fost de multă vreme cântată pe scena acelei instituţiuni. «Idomeneo» şt’a mai fost reluată în ultima vreme, deşi figurează printre operele de seamă ale lui Mozart, din cauza textului prea greoiu, ca şi a muzicei care părea încărcată. Regizorul Wallerstein a luat asupră-şi studiul înscenărei din nou a operei. Interesant e însă faptul că Richard Strauss a arătat o bunăvoinţă excesivă pentru opera lui Mozart. El a prelucrat-o în întregime, tăind inutilităţile şi scoţând în relief părţile cele mai caracteristice. Şi textul a suferit o transformare radicală. De ea, s’a îngrijit un scriitor vienez reputat care ţine însă să rămână anonim. Cu acest prilej, regizorul Wal Jerstein fiind intervievet de care un ziarist vienez a făcut câteva declaraţiuni senzaţionale. — «Idomeneo» nu este singura operă din repertoriu care are nevoe de prelucrări. Sunt aproape în toate operele vechi, texte imposibile. Ca să nu citez decât câteva , îl auzi deodată pe tenor văitându-se : — «Vai mie, ce aud ? sau — «Durere nesfârşită... Dorul mă ucide !» Sunt altele şi mai caraghioase, la care spectatorul râde. Dar însuşi titlul operelor suferă. «Trubadurul» lui Verdi e luat după italienescul «II trovatore», care în nemţeşte se traduce «Der Findling» şi are cu totul alt înţeles decât trubadur... Părerea mea este că aproape toate operele au nevoe de revizuiri. In ce mă priveşte, în afară cu opera lui Mozart, voiu înscena din nou «Carmen» şi cu acest prilej opera lui Bizet va fi revăzută. Textul va fi oarecum modernizat. Fac apel la un scriitor consacrat ca să-mi dea un text convenabil vremurilor moderne. Pe urmă, în cazul când încercarea mea se va bucura cu succes, o voiu repeta de câte ori va fi cu putință. E în interesul operei împrospătarea... Richard Strauss ■ spiritul omenesc dezechilibrat». După citirea acestor rânduri, Dumas,ma până unde poate să meată In fiecare an fundaţitittea, «Victor Hugo» se întruneşte, la Pantheon pentru a celebra memoria marelui poet. Anul acesta această reuniune a avut o dublă însemnătate: orie- S’a citit la Pantheon raportul cenzorilor care au condamnat „Hernani“ EdmondHaracourt a citit raportul cenzorilor însărcinaţi cu examinarea manuscrisului lui «Hernani». Patru oameni — a spus Haracourt — şi-au consumat materie cenuşie, pentru a redacta relevatul. Iată acest referat: «Oricât am stăruit asupra analizei acestei piese, ea nu poate da decât o idee neclară de bizareria acestei concepţii «» de viţiurile ei de esenţă. Piesa mi s’a părut o ţesătură de extravaganţe, căreia autorul se forţează în zadar sa-i dea un caracter de grandoare, care nu e decât trivial. Piesa abundă în greșeli de ,toate felurile. . Regele se exprimă de multe ori ca un bandit. Banditul tratează pe rege ca un brigand. Totuși cu toate viciile ei căpătate sunt de părere că nu numai că trebue la satenii lui Hugo au serbat în acd astă reprezentarea piesei, dar un timp centenarul lui «Hernaut», i trebue tăiat nici un cuvânt. Lui- au luat parte între alţii : vo- ne ca publicul să-și poată da seamond Iharacourt, Ernest Prévost, Fernand Gregh, Andre Charles Daudet etc. După ce a depus o jerbă de flori, Edmond Haracourt a pro-;Edmond Haracourt a adăugat anunţat un frumos discurs. «Am găsit nemerit să evocăm a«Maestre, am venit să vă aduc acest pasagiu în fine când se coceni ca în fiecare an, omagiul fi: memorează primul centenar al del al pietăţii noastre; astăzi, noi triumfului tău», comemorăm două lucruri: naşterea ta şi izbânda ta cu «Hernani». Ai dorit ca în Februarie 1890 săcoincidă aceste date simbolice». O maestre, în faţa sarcofagiului tău, te rugăm să-i ierţi». După câteva minute de tăcere, d-na Leland Weber de la Comeedia franceză, a declarat cu o emoţie patetică, poemul «Derniere Gerbe». ----------0X0--------- Edmond Harancourt „Bismark“ de Wedekind Viitoarea premieră a lui «Deutsches Volkstheater» din Berlin va fi noua piesă a lui Frank Wedekind «Bismark» cu Paul Wegener în rolul titular, TTH Wedekind în rolul ducesei Tohanna și Werner Kahle în rolul generalului von Roon. O piesă de Walter von Moto Până acum nu s-a reprezentat la Viena nici una din numeroaselepiese ale lui Walter von Moto, preşedintele academiei germane. Zilele trecute a avut loc însă premiera comediei sale romantice «Till Lausebums». Poetul însuşi şi-a subliniat această operă o «Baladă a vieţii». Ea a repurtat pe scena teatrului Renaissance-biline din Viena mare succes. Regia lui Josef Jamo. --------*0X0*---------