Rampa, noiembrie 1934 (Anul 17, nr. 5042-5067)
1934-11-01 / nr. 5042
Aniul 17 No. 5042 REDACȚIA, ADMINISTRAȚIA ȘI ATELIERELE GRAFICE INTRAREA 2ALOMIT No. 1 TELEFON NO. 3824 PIIIIIINIUI ABONAMENTE Trai luni................................... . . L«i 300 S«M Ioni............................................L«i 500 en«i................................................Ui 1000 In străinătate dublu Biiiniitimii Publicitatea: RUDOLF MOSE S. A. Birourile: B-dul Brătian 22 — Telefon * 2.40.07 Director, SCARLAT FRODA 0 Expoziţie Derain acum 25 de ani la Bucureşti Sunt douăzeci şi cinci de ani de atunci. La 1 Noembrei 1909 s’a deschis în sălile Ateneului, o expoziţie de pictură organizată de galeria Ileinheim Jeune et Co. din Paris, cuprinzând lucrări semnate de Derain, Galanis, Porain şi per. Pictura de Derain n’a fost bine primită de esteţii noştri de pe vremea aceea. Cel mai picţuit dintre expozanţi a fost desigur cel mai puţin valoros: Galanis. Forumi era cunoscut în cercurile aristocratice abonate la diversele reviste în cari apăreau desenele sale, astfel încât renumele stabilit peste hotare nu putea fi desminţit de competenţa bucureşteană. Galanis era pe gustul pictorilor noştri consacraţi de pe vremea aceea: academic, serios, tratând lucrări cu subiecte literare, cu emfază, patos şi procedee şcolare. Deraia aducea formula unei arte noi. Iată cum au reacţionat esteţii bucureşteni: „Sunt artişti cari cred că in„ventând o manieră nouă de a „picta se vor face mai interesan„fi publicului prin factura lor „îndrăneaţă, scrie Vasile Raovici, pictor şil critic plastic, în numărul din Decembrie 1909 al revistei „Arta Română". Şi continuă: „Aceştia încep prin a supri,,ma forma, culoarea, toate regulele artelor plastice stabilite de mult, de zeci de ani, de „artişti adevăraţi pe cari o lumine întreagă i-a consacrat artişti şi cari au fost şi sunt încă ..admiraţi prin operile lor de „artă. Zic sunt artişti care suprimă totul, pentru a lăsa nu, „mai ideia să predomine în lucrarea lor. Dar dacă eu, unul „şi mulţi alţii ca mine, într’o a„semenea lucrare nu văd nici o „formă precisă, nici o mişcare, „nici chiar o culoare oricât de „convenţională ar fi ea, atunci „cum să mai pricep ideia, când „nimic nu o reprezintă pe pân„ză decât doar nişte pete mo„horâte, tonuri brusce de culoare fără valori şi fără absolut nici o formă şi proporţie. „In rândul acestora trec pe d. „Derain, căci în cele 12 lucrări „expuse n’am găsit absolut ni„mic care să-mi provoace celpuţin interesul, deşi am căutat „a le studia şi a le înţelege”. Bietul Vasile Ravici dacă şiar reciti astăzi, după 25 de ani, aceste rânduri în cari se arăta atât de categoric şi atât de sever cu Derain, poate că ar regreta. In orice caz, vremea na confirmat opinia lui Ravici, deoarece actualmente Derain e un artist necontestat şi opera lui e preţuită cum se cuvine. Rândurile extrase din colbul unei biblioteci şi redate la iveală după 25 de ani, oglindesc însă o epocă şi o mentalitate. 1909. Pictura românească nu cunoştea decât două talente mari şi necontestate: Th. Aman şi Nicolae Grigorescu. Pictorul la modă, în care se puneau toate speranţele, era Costin Petrescu, iar printre artiştii cei mai cotaţi cităm pe C. Pascali, D. Serafim, Aricescu etc. Şi totuşi, pe vremea aceea, Luchian dăduse cea mai frumoasă parte a operii sale, dela minunata „Safta florăreasa” până la acea „Bucătărie călugărească’ pictată la Mănăstirea Brebec. Cu toate acestea, la expoziţia sa dela Ateneu, din 1904, Luchian n’a putut să vândă nici un singur tablou, fiind nevoit să-şi plătească chiria sălii cu câtevapânze! ! 1909! Vasile Ravici era pictor ,preţuit şi critic de artă, pe când, L urinau murea de foame şi era mulţumit să vândă 36 de valori pentru o mie de lei. N. Tonitza, publica scrisori din Mfinchen şi fragmente din „Jurnalul unui artist”, A. D. Xenopol şi Ştefan Popescu făceau să apară în „Arhiva” o corespondenţă asupra picturii iar C. Brâncuşi împreună cu Paciurea şi Iordănescu îşi împărţeau premiul al doilea de 1000 de lei, obţinut la „Expoziţia oficială a Ministerului Instrucţiunii publice” care avea să devie mai târziu Salonul Oficial. Nu sunt decât 25 ani de atunci şi totuş ni se pare că e o altă lume, depărtată în trecut, a cărei naivitate o privim cu duioşia cuvenită morţior. Ionuț Jianu Taine, autor sovietic Editura de stat sovietică, va face să apară în curând la Moscova, într-o luxoasăediţie, traducerea „Filosofiei artei“ de Taine. Marele filosof, obţine deci în Rusia un loc oficial printre maeştrii aleşi din tot ce are mai marcant intelectualitatea europeană. Romain Coolus vine la Bucureşti Cunoscutul autor dramatic Romain Coolus, preşedinte de onoare al Societăţi Autorilor dramatici şi compozitorilor dramatici va veni la Bucureşti la 10 Noembrie pentru a ţine câteva conferinţe Știri de la teatrele din Paris Gaston Baty directorul teatrului Montparnasse va pune in scenă piesa: Furtuna de Shakespeare, sub titlul Prosper. . '...ii'. * * Gaby Morlay după ce se va întoarce dintr'un lung turneu pe carel face în Franța, va crea rolul principal dintr’o piesă de Henri Duvemois intitulată: Rouge. : I * • Teatrul Vieux Colombier, va monta pieisa La gouvernante de Simone și Francois Parche. * 3 Teatrul des Capucines a trecut sub conducerea d-nei Berthez și se va re-Yves Mirande deschide cu o comedie semnată de Yves Mirande. • • Teatrul Daunou se va redeschide la 1 Decembrie sub direcţia actorului Raymond Rouleau. Primul spectacol va fi o piesă de Armand Salacron al cărei tilu nu e încă fixat. • • Teatrul Vieux Colombier trecut sub direcţia lui Rene Rocher se va deschi d® cu piesa Le Crepuscule du Theatre de H. R. Lenormand. Un rol important va fi jucat de artistul Roger Gaillard. LAURITZ MELCHIOR LA OPERA DIN PARIS Celebrul tenor Lauritz Melchior va cânta în trei reprezentaţii cu opera de Wagner la opera din Paris. NOUA REVISTA DE LA „FOLIES BERGERES In noua revistă de la Folies Bergeres care va trece pe afiş în Noembrie nu va mai juca Mistinguett. Paul Derval a angajat ca primă vedetă pe actriţa Edmonde Guy, pe artistul de cinematograf Jean Sablon pe fantesistul Rogers şi pe comisul Orbal care a figurat şi in precedenta revistă. O PIESA DESPRE SARAH BERNHARDT. Rene Fauchois lucrează actualmente la o piesă intitulată Sarah Bernhardt în care va schița principalele episoade din viața marei tragediame. Piesa va fi jucată probabil la teatrul Ambassadeurs cu actrița Lucienne Bogaert în rolul Sareh Bernhardt. Actualităţi teatrale vieneze Carl Zuckmayer cântă o nouă,formă pentru drama modernă ..Ca o simpli Instituţia de amuzament -spune celebural autor al „Căpitanului din Köpenick-teatrul nu poate susţine concurenţa ca cinematograful radiofonic O trupă formată dintr'un singur actor reprezintă „Macbeth* Stagiunea vieneză stagnează dec curenta cu amuzamente mai uşo acamdată; evenimentele cele mai importante se anunţă, nu se produc. Burghtheater-ul anunţă o premieră interesantă: „Siretul din Bergen” de Carol Zuckmayer şi o reluare festivă a „Mariei Stuart" de Schiller cu ocazia celei de a 175-a aniversări a nașterii marelui poet, care va avea loc la 10 Noembrie. Piesa lui Zuckmayer e o încercare de a preia o nouă formă de dramă modernă — cel puțin așa crede autorul, într-un interview publicat de „Neues Wiener Journal“. Piesa e, succesiv, realistă şi poetică. Scenele de dragoste sunt chiar în versuri rimate. „Sunt de mult de părere — spune Zuckmayer — că drama şi teatrul se găsesc în faţa unor probleme noui şi se îndreaptă spre o formă nouă. Ca simplă instituţie de amuzament teatrul nu poate susţine con Trupa Ernst Reinhold, care nu reprezintă decât piese de Shakespeare în limba engleză, sa mutat de la Burgtheater la Theater in der Josefstadt, şi a dat primul spectacol, „Macbeth“, cu acelaş succes cu care, în trecut a reprezentat „Richard III“ şi „Othello“. Trupa aceasta se compune dintr un ansamblu foarte redus. Erme şi mai uşor accesibile ca filmul, radiofonia, etc„teatrul se va putea menţine deci numai dacă — şi văd în asta o fericită reîntoarcere la originile şi misiunea sa iniţială — îi va oferi spectatorului ceea ce constitue pentru el astăzi o necesitate elementară, sufletească, o exaltare sărbătorească a vieţii“. Se va vedea în ce măsură a izbutit Zuckmayer să răspundă acestei necesităţi.Est Reinhold este directorul, regisorul, starul şi întreaga distribuţie a piesei. Singur, între patru draperii roşii, Ernst Reinhold interpretează rând pe rând toate rolurile piesei. Nu le citeşte, le declamă. Şi nare sufleul. E a treia piesă de Shakespeare pe care învăţat-o în întregime, de la prima până la ultima scenă. Şi recitalul său shakespearian constitue, realmente un eveniment. Sala, arhiplină, urmăreşte cu încordare acţiunea, de parcă ar vedea toate personagiile pe scenă. Prin nuanţe, gesturi şi intonaţii diferite, Reinhold reuşeşte să redea magistral toate caracterele. Presa e plină de elogii la adresa acestui fanatic apostol al lui Shakespeare. Toată lumea îl îndeamnă să facă... teatru viu. Dar Reinhold nu ascultă pe nimeni. învață acum a patra piesă, pe care o va interpreta tot singur, în stagiunea viitoare. • * Renaşterea nuvelei N. R. F. a creat o nouă colecţie „Renaissance de la Nouvel- 10”, condusă de Paul Morand. Noua colecţie, cu un titlu atât de sugestiv, publică nuvele semnate de mari romancieri. Semnificativ. Genul acesta, suprimat de editori, reînvie tot graţie lor. Casele de editură preferă, din principii comerciale romanul. Deaceia ei au provocat şi o pervertire a termenului şi a definiţiei de roman. Fenomenul Fam înregistrat şi noi în actualitatea literară autohtonă. Cărţi care erau fundamental opuse romanului, care n’aveau nici proporţiile necesare, se întitulau cu inocenţă şi candoare romane. Lucrul acesta îl pretindea editorul. Şi îl pretinde încă. Mentalitatea celor mai mulţi dintre indivizi nu vrea să conceapă că o carte poate fi pur şi simplu carte şi numai atât. Nuvela a fost aruncată în disgraţie şi desconsiderată. Dispariţia ei nu s’a întâmplat decât superficial, fiindcă ingeniozitatea editorilor a reuşit să facă confuzie între ceea ce e un roman şi ceace e o nuvelă. Intr’adevăr, între nuvelă şi roman, diferenţa e mai puţin de structură şi mai mult de proporţie. Da, aşa ar fi, dar dacă am sufla publicarea de eroi şi confuzii am descoperi imediat linia definitivă de demarcaţie. Nuvela e un subiect. Romanul e o acţiune cu mai multe planuri şi ramificată episodic. Ceea ce separă nuvela de genul romanului e imposibilitate ei de a fi frescă. Romanul însă nu poate fi decât frescă. E singura lui justificare. Dar nimic nu legitimează lovitura de moarte dată nuvelei. Genul acesta, care nu solicită o responsabilitate socială, e mai favorabil subtilităţii şi poate fi un intermezzo între poem şi literatura de realitate. O renaştere a nuvelei e mai mult decât necesară. Arbitrariile comise cu romanul sunt atât de stridente, atât de insuportabile, încât trebue numaidecât să se strige: „întoarceţi-vă la nuvelă’’. Nu e o dovadă de maturitate să scrii numai roman. Sunt nuvele capodopere şi există romane proaste. Scriitorul trebue să concentreze viaţa în opera lui. Contrariul, îl ameninţă platitudinea. Cred că nuvela e mai indulgentă cu sensibilitatea. Poate fi graţioasă, scrisă în vârful peniţei. Nu forţaţi pe oamenii delicaţi să scrie roman. Nu desconsideraţi înaintea orcărui alt argument, nuvela. Nu epoca, nu criticii i-a declarat decesul, ci editorii. Editorii care induc publicul în eroare cu o literă groasă şi cu un număr de pagini exagerat. Sau, cum s’a întâmplat la noi, o suită de nuvele a fost întitulată fără pudoare, roman. Foarte puţine din cărţile bune apărute în ultimul timp au fost într’adevăr romane. Acum, când reportajul periclitează serios destinul romanului, să nu se mai înfăptuiască aberaţii literare. Să nu se mai pervertească regulile. Colecţia lui Paul Morand a şi determinat puţină rumoare în jurul nuvelei. Marii romancieri s-au şi anunţat. Cu nuvele pe care alţi editori le-ar fi publicat în volume speciale, întitulate pretenţios roman. * * Joi 1 Noembrie 1934 3 Lei ASTA SEARA PREMIERA NIION Comedie muzicală ca JENYICAMR la Teatrul REGINA MARIA D. Caton Theodorian autorul „Bujoreştilor“ piesă care se reia astă-seară la National Autorul Bujoreştilor s’a născut la Craiova la anul 1877. Educaţiunea a primit-o pentru studiile primare în casa părinţilor săi şi pe urmă în şcolile publice. Studiile secundare începute la liceul Carol I, le întrerupse pentru ca după via dorinţă a familiei sale să intre în şcoala militară. Dar cariera armelor nu se potriveşte temperamentului său independent. Pleacă de acolo — fuge — înainte de a fi ieşit ofiţer şi de pe la 16 ani se dedă scrisului. Se iveşte în paginile „Literatoriului“ cu versuri şi proză, de care ţine seama în „Istoria literaturii române“, d. Nicolae Iorga. Scrie schiţe şi nuvele ce apar prin „Revista Literară“. Ehiminica lui Iuliu Cezar Săvescu şi adolescent apare ca un prim-volum de proză: Petale, volum ce poartă în frunte o scrisoare prefaţată a marelui poet Alexandru Macedonsky. Pe la 20 ani, oferă Teatrului Naţional din oraşul său natal o localizare „Manopere electorale“ şi la aceiaşi vârstă se prezintă la Teatrul Naţional din Bucureşti cu o originală „Patimă“ ce toare de viitor. Pe urmă pleacă din ţară. Se duce la Paris, unde urmează studii de economie politică şi diplomatică. La întoarcere face un stadiu de gazetărie. II găsim pe la „Democraţia“ lui Delavrancea şi N. Xenopol, „Adevărul“ lui Beldiman, secretar de redacţie la „Naţionalul“ lui I. N. Iancovescu, la „Gazeta Poporului“ a partidului liberal pe care o conduce Palade. Vreo doi ani conduce singur ziarele partidului liberal din Craiova, „Oltenia şi Voinţa Craiovei“. In 1906 apare iar cu o colecţie de schiţe publicate în copilărie fie prin reviste ca: „Literatoriul“, „Revista Literară“ ş. a., pe care d-l Iorga o remarcă elogios în „Semănătorul“. Adevărata sa carieră literară începe la 1908 cu romanul Sângele Slovenilor editat de „Minerva“. In anul următor dă la aceiaşi editură volumul Calea Sufletului, în 1911 La masa calicului, în 1914 Flacăra, la care colaborează asiduu, editează Povestea unei odăi, volume de schiţe şi nuvele deopotrivă de preţuire de criitică. La 1915 i-apare volumul Cum plânge Zinca în „Biblioteca pentru toţi”. In teatru se manifestă abia în 1912 cu Ziua cea din urmă, un act scurt şi fulgerător jucat de compania Marioara Voiculescu, la Teatrul Modern. Peste trei ani, la 25 Martie 1915 se joacă la Teatrul Naţional din Bucureşti, comedia sa dramatică în patru acte „Bujoreştii1“, care obţine un succes răsunător şi lungeşte un sfârşit de stagiune până în luna Iunie a acelui an. In anul următor Teatrul Naţional îi primeşte Comedia inimii, piesă pe care isbucnirea războiului o amână de la scenă, şi nu vede lumina rampei decât în 1920. • In Decembrie 1910 începe o lungă pribegie prin Rusia, TSuedlia,Norvegia, Anglia, Franţa şi Elveţia. La Paris, in 1917—1918, conduce un birou de presa la’ Legaţia României sau colaborează vremelnic pe la ziare ca „Le petit parisien“. De-aci Încolo , la Lausanne şi Berna, formând în Elveţia, un comitet de propagandă culturală românească, sub auspiciile faimoasei .JYoungmen (Christian association“ cu domnii Harthe şi Heckert, Constanu, Victor Eftimiu, profesorul Irimia ş. a. : „ După război mai dă Teatrului Naţioal piesele! Nevestele ei lui Pleş, Stăpâna, Greşala lui Dumnezeu şi Jucării sfărâmate, toate bucurându-se de succese remarcabile. BUJOREŞTII, care se reia, după 12 ani, a fost între timp tradusă în italieneşte de editura Carabba din Lanciano, iar acum doi ani, înscrisă printre operele originale ce formează repertoriul stabil al Teatrului Naţional. Şi mai recent, este cerută de un oficiu teatral italian şi aleasă de către marele comedian Alexandru Moissi, spre a fi jucată în Italia, Spania şi Argentina. In 1916 a fost ales membru in comitetul de lectură al Teatrului Naţional, prin expirarea mandatului lui Iacob Negruzzi, ca mandatar al Autorilor dramatici. Este printre fondatorii Societăţii Scriitorilor Români şi după lungi stăruinţe izbuteşte să întrunească pe colegii săi într’o Întovărăşire profesională, dând fiinţă ,,Societăţii Autorilor Dramatici Români“ al cărei prim preşedinte este ,depunând o activitate prodigioasă pentru susţinerea intereselor de breaslă. In 1927, colegii săi îl aleg a doua doua oară pentru calitatea de membru in comitetul de lectură al Teatrului Naţional din Bucureşti, iar anul trecut prin aclamaţii, este din nou ales preşedinte al Societăţii Autorilor Dramatici Români“. Dealtfel, există un procedeu admirabil. Acela deşi nu pune sub titlu cărţii nici o indicaţie de gen. Nici „nuvele” nici „roman”. Să se lase cititorului şi criticului prerogativa de a decide. Genul e o chestiune care nu trebuie divulgată de pe copertă. Şi trebuie să constatăm cu satisfacţie şi cu dezolare, că dacă editorii au ucis nuvela, text ei pot s’o reînvie. .---Și să facă acest gest, îndepli-1 lucrare nu de Iisus asupra lui Lazăr, cade în mâinele lui Aecanio, care cât mai repede. AL Robot 1 o distinge ca pe o lucrare promisă Caton The E Florian Kfc O convorbire cu Heinrich noon, la Praha Emigranţii.Literatura germană hitleristă.-Intre Franţa şi Rusia.- Inflaţia literară e provocată de propaganda politică.-Thomas Mann, cel mai mare dintre scriitorii emigraţi PRAGA. — Heinrich Mann aflându-se în Praga, un ziarist cehoslovac a avut o convorbire cu dânsul. Printre altele gazetarul i-a pus şi următoarele întrebări. — La ce lucraţi acum? — a fost prima întrebare. — Scriu un roman istoric, care se va intitula: „Der Hass“ (Ura) L-am scris mai întâi franţuzeşte şi apoi urmând sfaturile amicilor am început să-l traduc în nemţeşte. Am crezut că va fi gata în patru săptămâni. M’am înşelat însă, lucrul a durat patru luni. Am scris franţuzeşte pentru că socot că un emigrant trebuie să se apropie de limba poporului în mijlocul căruia trăeşte. Dacă aş fi trăit in Cehoslovacia aş fi învăţat desigur limba cehă. Azi sunt colaborator la un mare ziar francez. — In ce fel influenţează emigraţia asupra dv.? Nu se îndepărtează emigrantul de sufletul poporului? —Cred că viaţa de emigrat influenţează în bine. Suferinţa şi singurătatea adânceşte gândirea şi scriitorul câştigă artistic şi uman. Mulţi scriitori au o astfel de experienţă. Poporul şi patria nu trebuesc pierdute. Fiecare poartă sigur aspectele de altă dată. Altă rti» oîrwi /-»atm /Iîv* JpoAnf n 1nrinAmi- * nn4n «xvou iWnfpTrinnrnni • / OIn cu sine ceva din trecutul popomlui său. Şi emigraţia e din punct de vedere cultural o legătură cu patria. Patria e altceva decât guvernul care e la cârmă. înstrăinarea nu e posibilă. Lucrul îl simte fiecare emigrant. — încotro tinde literatura în Germania? Va eşi din hitlerism o artă a raselor? —Dacă ar fi într’adevăr talente, nimeni nu s’ar îndoi de acest lucru. Nu de mult s’a acordat premiul Ștefan George unui oarecare domn Euringer, pentru că a scris versuri despre hitlerism. Astfel de scriitori sunt destui ca să dată erau contemporani: Zola, Daudet şi Maupassant; faptul acesta spune mult şi nu-l mai putem aştepta de la literatura franceză actuală. Actualitatea e foarte dezordonată şi se întâmplă ca un astfel de lucru să-l vedem adeseori în Franţa. Dm faţa acestora literatura rusă are subiecte noui, însă nu-i încă gata. Acum îşi prinde adevărata ei viaţă. Diferenţa constă în aceea dacă scriitorului îi e permis să vadă viaţa aşa cum e în realitate! Nu-i permis scriitorului să vadă că aspectul social e pierdut? Astfel e azi în Germania. Cunosc pe desfăşoară o atmosferă dintre ei cel mai de arate lumii activitatea guvernu- de altă parte romane rusești oare lui. Răsplata e destul de mare. In vremea mea Academia acorda o sumă de 5000 mărci, ca fiind cel mai mare premiu. Domnul Euringer a primit 15.000 mărci. Desigur că aceste lucruri nu au nimic de a face cu literatura. Literatura actuală din Gemania e pusă în slujba propagandei şi e supusă ordinelor Ministerului propagandei. Activitatea fiecărui scriitor e controlată. In astfel de împrejurări nu se pot naşte personalităţi. E greu de răspuns dacă în astfel de împrejurări se pot ivi talente. — Literatura suferă criza capitalismului? Ii merge mai bine în Franţa democratică sau în Rusia sovietică? — Criza atinge totul chiar şi literatura. Nu-i numai o criză economică, ci şi una morală, o criza a lumii întregi. De comparat e foarte greu. Literatura franceză şi rusă de asemenea nu se pot compara între dânsele. Literatura actuală din Germania nu atinge nivelul criticii Literatura din Franţa n’are de critică şi pesimistă. — Care scriitor granţi credeţi că e seamă? — Cred că fratele meu, Thomas Mann. Imi închipui că toată lumea e de părerea mea. — Trăim o inflaţie literară. Cum e posibil să fie oprită? — Inflaţie literară e în Germania, unde scriitorii sunt puşi în slujba propagandei. De aceea se scrie aşa de mult. In Franţa s’a scris întotdeauna maii puţin şi bun. — Vă ocupaţi şi eu politica? — Când a venit Hitler la putere a trebuit să fug, pentru că n’am votat. Altfel în 24 ore trebuia să fiu arestat. Imediat mi s’a luat cetățenia, cu toate că înainte nu avusesem nici o activitate politică. De câteva ori numai îmi manifestasem părerile într’un ziar din Berlin. Asta a fost de ajuns. Expoziţia Dignimont La librăria de artă „Hasefer" din strada Eugen Caradan, s-a deschis Duminică prima expoziţie a acestei stagiuni. Expune marele pictor francez Andre Dignimont o foarte interesantă serie de guaşe. Expoziţia este deschisă, intrarea fiind liberă a publicului în fiecare zi în orele de lucru. Inaugurarea expoziţiei lui Dignimont s’a făcut cu un fast deosebit de faţă fiind numeroase oficialităţi franceze precum şi cei mai de seamă membri ai coloniei franceze din Bucureşti. S’au reţinut cele mai multe lucrări expuse. Piese rusești la teatrul rus din Praga PRAGA. •— Compania de teatru rusesc din Praga pregătește o premieră aleasă dintre comediile de teatru din Rusia sovietică. E vorba de „Fântâna minunată” a lui Kirsen. Comedia aceasta a căpătat premiu la concursul de anul trecut de la Moscova. E o comedie plină de humor din viața tineretului rus actual.