Rampa, martie 1948 (Anul 37, nr. 121-124)
1948-03-07 / nr. 121
Me da c fia Sl J% d?wiievi«vlr af ia , revistei noastre »•' • . . '. /• V ’•i funcţionează la noul sediu din sîr. Cieieleşeanu 3 DUMINICA 7 MARTIE 1948 Revistă săptămânală de teatru, muzică, plastică și cinema **ur^*i 'iiritun»ip^iwTjinii\i sfinimjiir Cont CEC Nr. 26371 ANUL 37 (Seria IV) Nr. 121 TAXA POSTALA plătită în numerar conform aprobării Dir. Gen. P.T.T. Nr. 221.618 din 946. Birourile: BUCURESTI Str. Otetelesanu Nr. 3. Tel. 6.34.78 — 1NSOCIATIUW IN CAMPANIA ELECTORALA De câteva zile a început în toată ţara campania electorală pentru alegerea Marii Adunări Naţionale, care va fi chemată să înscrie în textele unei noi Constituţii şi să le consfinţească astfel noile realităţi economice, politice, sociale şi culturale pe care le cunoaşte tânăra noastră Republică Populară. Poporul este chemat a doua oară la urne, după aşezarea democraţiei de tip nou, a deocraţiei reale, populare la noi în ţară. Vor fi alegerile din Martie, substanţial diferite de cele de până acum şi chiar de cele din toamna lui 1946, nu numai prin deosebitele aspecte sociale, politice şi economice care au configurat atunci manifestările electorale şi acelea care le configurează azi, dar şi prin perspectivele pe care ele le deschid vieţii poporului nostru. Trecutele alegeri, din vremea regimurilor burgheze, iniţiate şi conduse de clasele exploatatoare, nu ofereau poporului decât perspectiva deloc surâzătoare de a vedea înlocuindu-se la cârma statului metode diferite în aplicarea aceloraşi sisteme de jefuire a muncii, de oprimare şi de dispreţuire a claselor truditoare şi producătoare de la oraşe şi sate. Rareori covârşitoarea majoritate a poporului îşi vedea în cadrul acestor alegeri, promovat vreun reprezentant de al ei. Când se întâmpla aceasta — ne gândim de pildă la cei cinci candidaţi ai Blocului Muncitoresc Ţărănesc aleşi în 1931— culisele sau cinismul ori pur şi simplu brutalitatea lipsită de orice scrupul chiar faţă de legile pe atunci existente, alungau din Camera deputaţilor pe rarii dar realii reprezentanţi şi promovatori ai intereselor poporului. Aspectele sociale şi politice s-au schimbat după război. Parlamentul alcătuit după alegerile din 1946 înfăţişa o cu totul altă compoziţie socială, decât cele din vremea când singurele probleme care interesau şi erau în realitate avute în vedere erau acelea ale capitalului moşieresc sau burghez — şi într’un caz ş’ în celălalt exploatator. Nu se poate spune că lupta electorală din 1946 nu a avut şi ea un profund caracter de clasă, in compoziţia Blocului Partidelor Democratice de atunci — care înfăţişa contraponderea massivă a partidelor democratice şi net progresste faţă de coaliţia îndârjită a reacţiunii, — se găsea şi un reprezentant al acestei reacţiuni care acceptase alianţa temporară cu clasa muncitoare şi ţărănimea muncitoare. Această raliere la programul de conducere al partidelor claselor muncitoare, din partea unei excrescenţe vădit reacţionare, îşi avea desigur o explicaţie — aceea de a încerca, după victoria partidelor democratice — să frâneze prin participarea ei la conducere — reformele de structură anunţate şi poate chiar să încerce a sugruma întinderea puterii şi autorităţii pe care partidele muncitoreşti le câştigaseră. Intenţiile ascunse ale acelui aliat au trebuit să apară în cele din urmă la iveală. Nu înainte însă ca statul major al reacţiunii şi trădării naţionale, să nu fi suferit o lovitură puternică în urma descoperirii şi pedepsirii complotului naţional-ţărănist. Alegerile din 1946 se făcuseră sub semnul unei alianţe de suprafaţă între o serie de partide sincer democratice şi un partid care convenise perfid să-şi însuşească punctul lor de vedere. Ale„RAMPA“ (Continuare în pagina 7) Fă- e curând, Comitetul Ontral al Partidului Bolşevic din U. E. S. S. şi-a spus un drastic și hotărâtor cuvânt de apreciere asupra muzicii compozitorior sovieticii , contimporani, asupra alaunului pe care tindeau, unii dintre ei, sâ-l imprime muzicii sovietice. _ .... dacă privim mai adânc împrejurările şi modul cum s'a ajuns la această apreciere sintetizată lapidar intr’o rezoluţie, dacă privim la fel ecoul acestei rezoluţii în întreagaUniune Sovietică, ne putem da seama de întreaga ei justificare şi importanţă, întradevăr istorică. Se ştie că mai cu seamă în Uniunea Sovietică, toate artele, inclusiv muzica, împlinesc un rol social bine determinat .Există toate motivele pentru ca lucrurile să se petreacă aşa. In Uniunea Sovietică, nu există interese contradictorii de clasă, care să facă pe artişti slujbaşii mărturisiţi sau nemărturisiţi ai unei cauze CITITI IN PAGINA 7-a DEZECHILIBRU si DISPROPORŢIE ARTA BURGHEZA antipopulare sau al „artei pure". Nu, aceste poziţii nesincere, viciate, nu-şi au raţiunea de a exista acolo. Compozitorii scriu pentru un public larg, de un nivel muzical ridicat şi exigent, care ştie ce să apară compozitorilor săi. . . ! ■Sr _______ Unul din motivele principale ale decadenţei artei burgheze a fost tocmai izolarea artistului (sub presiunea interesele unei clase oprimante) de publicul larg. Nerăspunzând foamei de muzică a unui public cu un gust sănătos, muzica şi-a pierdut scopul şi însăşi raţiunea de a fi (devenind astfel „pură”). Pierzându-şi raţiunea de a fi, ea s-a alterat descompunându-şi forma cu uşurinţă. Tot ceea ce construise istoria muzicii în anii de experienţe, confruntate cu simţul muzical al unui public larg, a devenit arbitrar. Astfel s’a deschis calea celor mai arbitrare şi inutile „inovaţii”. Aceste „inovaţii” fac istoria muzicii ultimelor decenii. „Inovaţiile”, n’au fost produsul unei energii creatoare, care sparge tiparele, le lărgeşte, îşi creează altele noi. De când există muzică, ea a progresat, schmbându-şi formele de expresie. Dar întotdeauna schimbarea urmelor de expresie, venea pe urma unui fond nou. Niciodată inovarea formei muzicii, nu devenea un scop în sine. Clasicul revoluţionar, creator de forme noi în muzică este Beethoven. Dar la Beethoven se poate urmări perfect cum noutăţile formei răspund necesităţilor conţinutului. Beethoven a adus în muzică o realitate nouă. Cu toate acestea în opera lui muzicală, el nu a aruncat la coş moştenirea muzicală a trecutului, cum au făcut „inovatorii” şi nu a venit cu un limbaj muzical „personal”, absolut nou. Toate „noutăţile” beethoveniene nu sunt arbitrare ci se grefează pe stadiul de atunci al muzicii, pe care îl continuă şi îl depăşeşte. Ori după cum se poate vedea, la modernii decadenţi, inovaţiile au cu totul alt sens. Ei proclamă supremaţia formei, deci şi inovaţiile sunt pur (Continuare în pagina 7) STRUNGURI DECORATE CU BRAD In atelierul de reparat şi de confecie a pieselor de, locomotivă, am intrat ca'ntr'un liman răcoros, plin de lumină. Geamuri mari, decoraţie de steaguri şi în special, nenumărate crenguţe de brad, prinse ca nişte corniţe verzi la făptura cenuşie a strungului. Carmen Răchiţeanu, sculptoriţă, vede cum se sculptează mecanic fierul. Roţi minuscule cu dinţi pătraţi, şanţuri spiralate şi nenumărate inele de fier subţire cojindu-se ca de pe o statuetă de lemn Un grătar imens acoperă o trapă în care se află piese de locomotivă. Bucăţiştii, desperechiate, care urmează unele a fi topite şi modelate din nou, altele, drese, altele, „gătite“. Prin contrast cu impresionanta Muncitorul Traian Neamţu din uzinele „Malaxa”, secţia forje de arcuri spirale (echipa Gh. Gheorghiu-Dej) Desen de Florica Cordescu II O U PROBLEMELE MUZICII ANATOLIERU de 1" oarta cu bare de fier se deschide şi grupul de artişti al U.S.A.S.Z. intră într’o lume, a cărei istorie s'a scris cu sânge şi se scrie acum cu lumină de metal incandescent : GRIVIŢA. Unii dintre noi calcă pentru prima oară întro fabrică. Pentru vechiul artist din turn, „fabrica" însemna o clădire fără graţie, opacă, la marginea oraşului, în care oameni necunoscuţi — mulţi şi nereferenţiaţi — muncesc cu gesturi inexpresive şi greoaie Astăzi, creatorul unei noue mentalităţi pătrunde în fabrică animate o fierbinte participare, cu atât mai mult cu cât ştie că va privi o muncă transformată, un muncitor dârz, conştient şi iubitor al propriei sa.* munci. Şi muncitorul şi artistul au un luflet nou. LOCUL UNDE S’A TRAS Ne împărţim în trei grupe: unul urmează să viziteze atelierele de vagoane, altul cele de locomotive, al treilea să meargă la instalaţiile termoelectrice. Grupul din care fac parte va face cunoştinţă cu locomotivele, acesta „avant-gărzi“ ale trenurilor... Ne conduce un muncitor vechi care se opreşte în faţa unei peluze şi ne spune: — Aici stăteau muncitorii. .De dincolo— Şi arată gratiile grilajului exterior trăgeau soldaţii” Din balconul acela ne-a vorbit Chivu Stoica. După represiune, l-au dărâmat, ca şi când ne-ar fi putut dărâma şi conştiinţele odată cu lemnul. Vorbeşte simplu, cu ochii plini de amintiri. Privim peluza, balconul refăcut, aleile largi, liniştite, şi ne gândim la anul măcelului, an de neuitat. Vrem să ni-l întipărim bine în minte, locul acesta în care liniştea grăieşte ca îl culoarea, — locul unde s'a tras. SUNETE PENTRU O MIE DE SIMFONII Primul atelier pe care l-am vizitat a fost cazangeria. .. foarte bruscă intra ieg prin semire. Rareori, se apropie unul şi strigă tare cu gura lipită de urechea celuilalt, dar dacă stai la doi paşi mai încolo, nu auzi nimic. Şi muncesc aşa opt şi zece ore. Mă apropiu de Andrei Tudor, de Sergiu Nadler şi de Anatol Vieru şi, mai urlând, mai prin semne îl întreb: ,,Cear scoate Hogegger din experienţa asta ?” Răspunsul îl ştim cu toţii. Ar urmări desigur, ansamblul de stimuri şi sunete ar căuta să le imite orchestral şi ar izbuti o lucrare formalistă, barbară pentru că zgomotul muncii lipsit de prezenţa umană, poate fi barbar. Ori, pe noi ne interesa atitudinea omului în mijlocul avalanşei sonore, trupul lui ascuns în scorbura cazanului, semnificaţia muncii sale — şi nădăjduiam s’o putem realiza în opere de amploare. Dar până atunci, ascultam, ascultam... fentei rămâne pe jos ca o piele de balaur. Din foc în foc musteşte sângele în clăbuci roşii. Un muncitor se apropie cu o rangă şi, fără tulburare, înlătură forma strane de pe jos, ii ciuruie platoşa, o fărâmiţează şi o adună deoparte. Materia care ne speria de o clipă — prin faţa ei neagră şi şerpuitoare e acum un simplu morman nefelisitor, de demm CASSSAN Edith Mayer, Mira Byk Wepper Marcela Cordescu sau Mircea Şeptilici, pentru circumstanţă pictor îşi dau seama că paleta lor trebuie să se umple mult mai puţin de culorile monstrului lucios de zgură şi mult mai mult de statura cu muşchii reliefaţi şi privirea îndârjită a muncitorului care l-a învins. Despre fierărie am aflat din cărţile de citire : ciocan, nicovală, boca-boca şi fierarul care cântă un cântec vesel, etc. Cât s’a putut schematiza şi săraci viaţa ferăriei ! O cunosc acum adevărată aşa cum este, cu zăduful ei copleşitor, cu bucăţile de fier înroşit care se asvârlă din loc în loc, cerând o atenţie încordată, cu efortul puternic al ridicării ciocanului şi izbirea lui, cunosc azi sudoarea şiruind pe fruntea muncitorului fierar şi când îi întâlnim zâmbetul, lui Saşa Pană, Victor Tulbure, celorlalţi poeţi , mie, ne vine să scriem un mare poem în care noi să ne vedem foarte puţin şi în care să sevadă doar truda şi zâmbetul plin de adânci înţelesuri. Un muncitor ne lămureşte că, de când s’a instalat gazul metan, atelierul e 'Unu'nos, că înainte era mult mai întunecos. Că durat înăbuşitor?. Ne scoatem paltoanele şi privim, privim... In mine începe să sune Cântecul odată cu ritmul ciocanelor: „Să ne’nfrăţim toţi proletarii. Să batem fierul cât e cald !" MUNCITORII IN SALA CU LAICI După ce vizităm stăria cu macaralele ei puternice şi roţile prinse două câte două, ca nişte haltere imense, intrăm în cantină. (Continuare in pagina 7) re în materie. Din liniștea de afară, cazangerie, acest atelier mi s'a panes luat în primire cu căngi, macaraie rut aproape un laborator artistic. fi ciocane, un zgomot compact. Cred că nimeni nu poate vizita îmr adevăr asurzitor O turnătorie fără să-i ducă imagi-Muncitorii de la cazangerie se întenea incandescentă în amintire multă, multă vreme. Privim cuptoarele din care curge smântână de foc, de o inexprimabilă culoare și luminozitate, cu iureş de scântei în jur, cu clipocit mocnit. Căldările primesc ihateria compactă şi o toarnă strălucitor în formele cenuşii, înnecate, care par a avea un ochi deschis aproape alb. de fier, In formă, un muncitor Se toarnă fier in dâre albe. bronz gri, - Fierorii noştri în tabriei - Frumuseţea e atât O \J I / I de gravă, poartă înţ) · li \ tr’însa atâta încrederii' A ' ]/) Y re în puterea de stă\i In II «A pârttro a omului, în\A . ij V, cât înșişi muncitorii ( J V 1. j f IV obişnuiţi cu specia/'nx ! ff \ IA l\ colul rămân di n L__ In \ \» I.} când în când să pri■ \ ‘Jf y-—ri vească năvala râului •. \ i/itLumina le bucură / ui /' [f ochii; zăbuşeala nu-1 / ^ h sperie. Deasupra unui v ochi deschis într‘0'■ "'k Ui \ îşi încălzeşte oala cu A \\ 0 lapte, prieten cu mar \X Mâinile, liber în mişt ivra,o’cări, alături de ele. Muncitorul Sta»Niculescu dela,,Malaxa” din secţia energie şi colorat ca gălbe «sodura autogenă) nuşul de ou, fontă Desen de Florica Cordescu Zgura închegată a l 11 trecut, massele împinse la resemnare şi apăsate de cârmuitorii şi slujitorii aploatărîi, cereau la cârmuire „oameni noi — la legi noi“ — la legile care promiteau demagogic şi înşelător — îmbunătăţirea vieţii lor. Resemnarea n’a fost însă apanajiul mulţimilor truditoare. Lupta lor surdă sau făţişă, totdeauna grea, a dus în sfârşit la izbânda omului nu creia „cârmuire“, ci din popor. Izbânda aceasta a transformat structural societatea, a schimbat din adâncuri pe om. Şi iată, zicala veche a suferit, odată cu societatea exploatării o schimbare: „La oameni noi, legi noi“. In adevăr fundamentalele schimbări suferite de societatea românească şi perspectivele ascedentei deveniri a Republicii Populare Române nu pot rămâne în cadrele unei legi ca vechea Constituţie „istorică“, de la Carol I citire — cu toate modificările survenite carageafesc „pe ici, pe colea...“ sub Ferdinand şi „istorică“, sub Carol II şi dictatura lui, sub inexistenţa vieţii constituţionale din vremea legionarilor şi Antonescu, sub vremea revenirii la textele „istorice“ a ultimului monarh Mihai. Necesitatea unei noi Constituţii care să reflecte noua , adevărata, populară democraţie pe care în fapt o trăeşte şi o promovează omul nou al Republicii noastre Populare nu trebue justificată. Spre deosebire de vechile Constituţii „istorice“ această nouă Constituţie va exprima aşa cum a arătat d. Gheorghe Gheorghiu-Dej, în raportul politc general făcut la Congresul P. M. R„ „caracterul nou pe care-l are Statul nostru — Stat al oamenilor muncii manuale şi intelectuale de la oraşe şi sate, unde toată puterea emană dela popor, fiind exercitată prin organe alese de popor“. Noua Constituţie va fi astfel prin definiţie — nu numai un instrument care să înscrie în abstract noul caracter popular dobândit de Statul nostru — pre lupta şi izbânda masselor muncitoare, şi care să recunoască teoretic drepturile cucerite de ele, dar va fi un instrument deja de FLORIN TORNLA ranţie a exercitării acestor drepturi, de trăinicie a acestui caracter, poporul apare în Republica Populară Română — şi va fi oglindit in Constituţia ce şi-o va da — in plinătatea lui concretă, dinamică, vie. Fanfaronada sterilă şi pompozitarea goală — sub masca cărora, în vechea legiuire şi in vechea aşezare burgheză, vorbindu-se de popor — se ascundeau dispreţul, jefuirea şi asuprirea,—vor fi înlocuite în noua Constituţie prin ponderea plină de conţinut care să tălmăcească neechivoc şi limpede că noul Stat al Republicii Populare Române, nu va îngădui diversităţi de interese, de clică, promovarea unor interese artele şi mrăine intereselor poporului. Aci se află şi cheia care lămureşte de pe noua Constituţie a Republicii Populare Române, îşi va înscrie — fără ocol şi verbiaj prolix, nu numai formal ci garantând exercitarea lor practică şi efectivă — drepturi şi libertăţi „ce nu figurează în nici o constituţie a ţărilor pseudo democratiei capitaliste“, cărora acea democraţie „le refuză până şi simpla recunoaştere“. Aşa se explică şi de ce — cum nu întâlnim în constituţiile burgheze — în noua Constituţie a Republicii noastre populare — „libertatea scrisului este garantată, nu numai recunoscută, deopotrivă cu libertatea cuvântului şi a întrunirilor — tuturor celor ce muncesc, aşadar tuturor acelora care — prin funcţia ce îndeplinesc în societate, prin formaţie şi preocupări, prin număr închid în totalitatea intereselor lor, interesele şi năzuinţele poporului. Garantarea acestor libertăţi — a cuvântului şi a scrisului — priveşte deosebire lumea creatorilor de artă. Pentru ei, sub regimul democraţiei „istorice“, libertăţile acestea Însemnau ori simplă vorbă In vânt, ori dimpotrivă — lucru ce nu mai poartă aspectul paradoxului — oprelişte. Nu e departe vremea câ Jnd şl la noi — se vorbea despre libertate — aşa cum se face în apusul demo(Continuare în pag. 6-a) DISCUŢII ION MARIN SADOVEANU VECINI DIN VECINĂTATE „târzii“şi atunci pe drumul ocolit al Apusului şi la îndemnul şi prestigiul venit de acolo. Singuri n’am fost în stare să descifrăm măreţia fenomenului rusesc, ba dintr’o nefirească înciudare am rămas refractari şi puţinelor încercări şi veşti aduse de câţiva izolaţi. Răspunzători de această izolare rămân fără îndoială intelectualii de la noi, mai toţi de formaţie apuseană şi Individualistă. De aci, eterogenitatea formelor noastre de cultură şi lipsa de legătură organică, de cele mai multe ori, cu vieaţa însăşi a poporului, a cărei expresie arta şi literatura ar fi trebuit să fie. Ar fi fost suficient să cunoaştem bine fenomenul literar rus din veacul al XIX-lea pentru a ne da seamă de lucrul acesta. Există o unitate de preocupări, de climat la toţi scriitorii marelui realism critic, care impresionează. Acolo legăturile se stabilesc în două feluri: între opere şi în adâncime spre nesecatele modele ale vieţii celor mulţi. Şi dacă lucrul acesta este valabi pentru toate genurile, el se adevereşte mai a- Ies în dramă şi în oglinda ei, arta actorului. Şi la noi, drama istorică a fost călăuza de totdeauna l a tinerii poezii dramatice, începută sub semnul romantismului francez mai ales, ea nu s’a desrobit niciodată. Schimbările şi perfecţionările dobândite cu anii au fost mai mult formale. Materialul însuşi a rămas aproape întotdeauna acelaşi. Ce deosebită e acelaşi formă a dramei în Rusia! începută în tipar nou de acel ce avea să fie îndreptarul intregii literaturi din veacul al XIX lea, de Puşkin, drama istorică rusă, cu „Boris Gudunov”, face un loc larg II. construcţia ei poporului însuşi. El este chemat să joace un rol In rezolvarea istorică a subiectului, dar și în economia piesii. Iar după Pușkin acel care avea si reia problema întârziind mult asupra ei, atât de mult încât din rezolve să indice tehnic un drum a! dramei ruse, in general, a fost Ostrovski. In „cronicile lui dramatice“. In „Dimitrie Impostorul“ şi în „Gosma Minin“ mai ales, prin rolul pe care îl dă poporului, schimbă cu totul înţelesul lucrurilor. Pentru Dimitrie el tăgădueşte Interpretarea sarbădă oficială, general acceptată, arătând sfârşitul eroului în voinţa poporului de a-l răsturna; iar pentru Cosma Minin, prin prezenţa maselor — necunoscute dramei noastre istorice — el despovărează pe Cosma de sarcina de a fi înţeles ca un iluminat mistic făcându-l un conducător activ al miliţiilor salvatoare de la Nijni Novgorod. In forma aceasta „cronica dramatică“ reprezintă o formtd* muH mai largă decât drama istorică. Dar nu e numai atât. Transcrierea ei scenică, cu mulţimea pe care o cuprinde, pune o problemă de dramaturgie a maselor, care (Continuare în pag. VJ-zi)ecini fără viecinăta- g£|HRpj|Â|Tr le“, astfel s’ar putea formula poziţia jţlWyy noastră păgubitoare din trecut, faţă de arta şi literatura f* rusă, la care multe ani fi avut de învăţat. Au crescut lângă noi şi au ajuns la o afirmare ce a întrecut cu mult formulele apusene o artă a scriitorului şi o artă a actorului, despre care n’am luat cunoştinţă decât