Ramuri, 1983 (Anul 20, nr. 1-12)
1983-01-15 / nr. 1
OMAGIU PREŞEDINTELUI ŢĂRII Cu inimile lingă inima ţării In paginile cărturarilor noştri de seamă, în scrierile călătorilor ce ne-au străbătut ţara din cele mai vechi timpuri şi înmănunchiate în tomuri de valoare, tezaurizate în biblioteci sau arhive de renume din ţări cu vechi tradiţii culturale, descoperim amănunte despre ospitalitatea ancestrală a românilor. Ne-am întîmpinat totdeauna oaspeţii cu pîine şi sare iar la răscruciuri de drumuri, lîngă ctitoriile voievozilor, sub tîmplele munţilor sau in cîmpurile toropite de căldurile verilor, aflăm cîte o fîntînă ce îmbie drumeţul să-şi potolească setea, să-şi răcorească sufletul şi să primească, astfel, cu mulţumire frumuseţile din jur. Asemenea fîntîni ce îţi atrag de multe ori luarea aminte prin simplitate, adăpostite sub acoperişuri simple, împodobesc pretutindeni marele nostru spaţiu mioritic. O astfel de fîntînă te îmbie după ce ai străbătut Scorniceştii, la o margine a lui, pe unde şerpuieşte pîrîul Plapcea. Pe un ornament al acoperişului stă scris : „Fîntînă lui moş Andruţa". Simplu. La cîţiva metri se află şi casa celui ce a lăsat în marginea drumului o fîntînă cu apă bună în calea drumeţului. Modestă, cu prispa mică, aşezată spre răsăritul soarelui, îmbătrînită de anii, de vînturile şi de ploile ce au trecut peste ea, casa lui moş Andruţa pare că e o relicvă a istoriei ce îţi îngăduie să afli cum s-a scurs timpul pe aceste meleaguri şi că istoria nu poate fi concepută fără prezenţa ei la o margine de sat românesc. In această casă, în familia lui Andruţa Ceauşescu s-a născut, la 26 ianuarie 1918, cel ce avea să devină prin marile sale virtuţi de revoluţionar şi patriot înflăcărat, secretarul general al partidului şi preşedintele ţării. Din această casă, deci, a plecat la vîrsta de 13 ani tînărul Nicolae Ceauşescu să îşi dedice munca şi întreaga viaţă fericiriii poporului şi să devină fiul ei cel mai iubit. Conducînd în fragedă tinereţe Consiliul Naţional Antifascist într-o perioadă cînd fascismul ameninţa Europa, desăvîrşit organizator al activităţilor sindicale, arestat la Craiova, judecat la Braşov, întemniţat la Doftana, la Jilava, la Caransebeş, internat în lagărul de la Tîrgu Jiu, comunistul Nicolae Ceauşescu a înfruntat cu dîrzenie prigoana, a stat permanent, neînfricat, în primele rînduri ale celei mai nobile lupte pe care o duce poporul român de-a lungul existenţei sale. Bătrînii satului, cei ce au mai rămas din leatul lui moş Andruţa, precum şi tineri de pe toate plaiurile ţării, poposesc adesea lîngă fîntînă aceasta de pe valea Plapcei, privesc cu emoţie casa care a căpătat valoare de monument istoric sau documentele din muzeul comunei, legate de îndelungata activitate revoluţionară a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, dovezile înaltului prestigiu de care se bucură în întreaga lume pentru abnegaţia desăvîrşită cu care s-a dedicat luptei pentru fericirea poporului român şi înflorirea patriei, pentru cauza păcii pe planeta noastră, care are mai mult ca oricînd nevoie vitală de pace. „Tovarăşul Nicolae Ceauşescu aparţine ţării întregi — spun locuitorii din Scorniceşti — dar avem bucuria să îl vedem adesea printre noi, pe meleagurile natale“. Ne-am obişnuit să spunem că ţara este cabinetul de lucru al secretarului general al partidului şi preşedintelui ţării, fiindcă tovarăşul Nicolae Ceauşescu este prezent mereu, neobosit, acolo unde se ctitoreşte o nouă citadelă industrială, unde se stabilesc în mod concret coordonatele pe care urmează să se dezvolte un oraş, acolo unde rîurile se transformă în cascade de lumină sau îşi încep călătoriile pe noi vaduri pentru a fertiliza pămîntul ţării, acolo unde se scurtează drumul Dunării spre mare, în largul cîmpurilor tinde se experimentează o maşină necesară pe frontul noii revoluţii agrare, în pieţele oraşelor, pretutindeni unde este nevoie de o Indicaţie, de un îndemn la înnariparea forţelor pe drumul marilor noastre deveniri. Şi astfel au avut prilejul şi locuitorii din Scorniceşti să îl aibă în mijlocul lor, să îl asculte, să îl urmeze. Iar comuna aceasta de pe vechi drumuri ce coboară din munte spre şesurile mănoase, spre cîmpia unde Oltul se îmbrăţişează cu Dunărea, a cunoscut şi cunoaşte în continuare pecetea împlinirilor din acest ev luminos, alături de toate aşezările patriei. Legaţi din cele mai vechi timpuri de clinurile dulci ale dealurilor ce se prelungesc pe malurile Plapcei, locuitorii din Scorniceşti au înţeles că sursa cea mai sigură pentru împlinirea unor planuri îndrăzneţe o reprezintă pămîntul, marea noastră avuţie naţională. Pornind de la această convingere, ei i s-au angajat cu pasiune la o muncă plină de tenacitate, hotărîţi să dea smolniţei pe care au trudit de veacuri, valoare de cernoziom. Şi au reuşit. In sprijinul lor au venit cercetătorii din Caracal, care, aşa cum au făcut şi în alte localităţi, au înfiinţat în punctul numit Teiuş un centru de cercetări cu loturi demonstrative, urmărindu-se stabilirea practicilor agrotehnice superioare în valorificarea pămîntului. Le-au venit în ajutor mecanizatorii din localitate care folosesc cu randament superior cele 430 de tractoare moderne, 135 de combine şi alte maşini din zestrea mecanică a unei puternice staţiuni pentru mecanizarea agriculturii. Am avut prilejul să-i întîlnesc pe mecanizatorii din Scorniceşti în zile tîrzii de toamnă, brăzdînd pămîntul în vreme ce Plapcea îşi purta şuvoaiele pe sub solzi de ghiaţă. Am stat de vorbă cu ei în toiul verii cînd soarele dogorea fierbinte şi ei se grăbeau să încheie secerişul ca să mai poată însămînţa încă o dată pămîntul de pe care strînseseră grîul. Au nume care nu pot fi uitate : Nicolae Ene, Gheorghe Mirică, Alucică Şerban, Iulian Andreescu. Pe şeful secţiei de mecanizare de la Scorniceşti îl cheamă Florea Scărişoreanu. Mecanizatorii aceştia împreună cu ţăranii cooperatori, împreună cu specialiştii, au trăit momente de bucurie, de frumoasă demnitate cînd pe tarlalele de la Negreni sau Lelea, au pătruns în lanurile de porumb avîndu-l în mijlocul lor pe tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi au constatat că smolniţa pe care o visau fertilă, aşa cum este cernoziomul, le-a dat peste douăsprezece mii de kilograme de porumb la hectar. S-au considerat nişte învingători. Şi erau. Mulţi dintre ei păstrează fotografiile făcute cu acest prilej. Iar Alexandru Diaconu, directorul staţiunii pentru mecanizarea agriculturii şi Ilie Manea, inginerul şef al cooperativei agricole de producţie, îşi aduc aminte că momentele au fost imortalizate atunci cînd secretarul general al partidului le spunea că pămîntul poate şi trebuie să producă mai mult. Şi aşa s-a întîmplat. Producţiile agricole au continuat să crească. Aurul lanurilor a dat strălucire medaliilor şi ordinelor cu care au fost distinse unităţile agriculturii socialiste, iar dintre acestea cooperativa agricolă de producţie poartă cu cinste titlul de Erou al muncii socialiste. Serele de la Scorniceşti trimit acum trufandale recoltate în primăverile impuse de oameni sub cupolele de sticlă atunci cînd colindătorii trec prin omături partenerilor comerciali de dincolo de fruntariile ţării şi se realizează astfel venituri de milioane. Alte milioane reprezintă în fiecare an roadele muncii într-un sector zootehnic de elită, în atelierele cooperativei. Multe dintre aceste împliniri sunt legate de numele Eroului muncii socialiste Vasile Bărbulescu, cel care a fost mulţi ani preşedintele cooperativei agricole de producţie. La Scorniceşti, pe valea Plapcei, dominată de smolniţă, s-a demonstrat că munca făcută cu pasiune, cu pricepere şi în numele unui ideal, poate schimba radical şi rapid puterea şi structura economică a unei comune pe cale de a deveni oraş. Femeile din Scorniceşti lucrează acum într-o fabrică de confecţii, unitate de prestigiu a industriei noastre uşoare. Mulţi tineri au învăţat să prelucreze metalul şi masele plastice în unităţi specializate. Uliţele de care îşi amintesc bine bătrînii din leatul lui moş Andruţa, dar şi alţii mai tineri ca ei, s-au ascuns sub panglicile de asfalt ale străzilor modernizate. Un adevărat bulevard face o deschidere luminoasă prin mijlocul comunei şi este flancat de blocuri cu balcoane cochete, de clădirile impunătoare ale liceului agroindustrial, spitalului sau casei de cultură. In blocurile din zona centrală a localităţii (dotate cu încălzire centrală, racorduri de apă potabilă şi canalizare), care formează baza arhitectonică a viitorului oraş, locuiesc muncitori din unităţile industriale, ţărani cooperatori, specialişti statorniciţi în Scorniceşti, veniţi să pună umărul alături de localnici la edificarea lui. Primiţi cu braţele deschise în aşezarea de pe malurile Plapcei, ei s-au integrat în viaţa spirituală a acestui colţ de ţară ce îşi are izvorul în vechi şi puternice tradiţii folclorice. Cîntecele de pe aceste meleaguri exprimă sensibilitatea, dragostea oamenilor faţă de glia străbună şi setea de viaţă trăită cu demnitate. La rîndul lor, jocurile sunt o dovadă a vioiciunii oamenilor şi un mod de exteriorizare artistică a temperamentului lor exuberant. Pornind de la acest fond de spiritualitate, îmbogăţindu-l ca să exprime şi viaţa nouă pe care o trăiesc, formaţiile artistice din Scorniceşti au fost de nenumărate ori mesagerele artei populare româneşti din această zonă, peste hotare. Ansamblul folcloric „Căluşul" a obţinut premiul I şi titlul de laureat al Festivalului internaţional folcloric de la Asele — Suedia. In Turcia, acelaşi ansamblu cucereşte trofeul „Zeiţa de aur Artemis", precum şi trofeul „Platoul de argint" la Festivalul internaţional de folclor de la Limasol din Cipru. La Messina, în Italia, i se conferă în semn de înaltă preţuire a artei interpretative „Marele trofeu internaţional de folclor". Şi acestea sînt numai cîteva exemple. Aşa cum minunat se exprimă membrii brigăzii artistice din Scorniceşti, locuitorii de pe malurile Plapcei au fost din totdeauna şi sînt cu inimile lor lîngă inima ţării. Iar acum, în acest început de an nou, cînd ţara îl sărbătoreşte din inimă pe cel mai iubit fiu al ei, cu prilejul împlinirii virstei de 65 de ani, de lîngă firul de argint al Plapcei, de lîngă fîntînă lui moş Andruţa, din această străbună vatră românească, cu inima lîngă inima ţării, îi urează, după datina străbună : „La mulţi ani cu sănătate şi fericire !“ Lucian Zatt Scorniceşti , casa părintească RAMURI nr. 1 (223) #15 ianuarie 1983 • pagina 3 V Ilarie Hinoveanu MARELE BĂRBAT Cînd in viitorul depărtat Veţi revedea acest prezent, In ochiul vostru luminat De miezul lui incandescent Va stărui ca o comoară Cu razeleînvăpăiate Fierbintea dragoste de ţară Nestinsă in eternitate. Nemuritoarea ei lumină De curcubeu inaripat Va străluci mereu deplină Pe chipul marelui bărbat. In demna lui înfăţişare Vuieşte neamul din trecut, Atitor năvăliri barbare, La timpla Europei scut. Prin alba trecere a firii Viteazu-i chip va dăinui, El, pe tărimul fericirii, De împilări ne mintui. De unde pieptul lui de stincă, De unde visele-maree Atita-nţelepciune-adincă Urcind in slăvi de alizee ? I De unde ochii - vii comete La sărbătorile de gind, Cu-a păcii necurmată sete Pămintul tot iluminind ? I De unde flacăra minddel De a-l vedea pe cel sărac Stăpin pe tronul avuţiei, Pe sceptrul crimelor prin veac ? ! Vin toate-n el dintr-un izvor, Din strămoşească omenie, Din ne-nfricatul lui popor Zidind cu braţ de veşnicie. In casa de pe Olt, bătrină, Ianuarie pe porţi de cer l-a incrustat destinul pină La stelele care nu pier. Copilu-n lanţuri ferecat, Muşcat de cleştele restriştii, In focul luptei ne-ncetat 11 inăltară comuniştii. Nici somn, nici zimbete, nici masă, In urmă-l biciuia prigoana Către celula-ntunecoasă Din Caransebeş sau Doftana. Şi zid, şi gratii, şi zăvoare Sub glasul lui s-au prăbuşit, Era mai viu decit uri soare. Decit oţelul mai călit. De la privirea lul rotită Dinspre trecut spre viitor In muncă ţara primenită Şi-a luat puterile de zbor. In munţi, pe dealuri şi cimpii, La demiurgica-i chemare. Nenumărate ctitorii Răsar in ritmuri legendare. Sunt rodul visului purtat, Întreţinut cu bărbăţie, De vinturi neînduplecat Din bătălie-n bătălie. Azi, fiecare frunză-l cintă Azi, fiecare fiu in spume, Cind apele in zări avintă, li poartă numele prin lume. El, viu luceafăr in furtună, Prin veacu-acesta clocotit, Îndeamnă către vreme bună Catargul vieţii neclintit. Şi dacă se mai lasă seară Şi-n timp ce anii i-au mai nins, li dăm lumină de la ţară Şi flori din cimpul necuprins. In jurul lui încingem hora, Nemărginitul nostru dor, De-al şti părinte tuturora Şi patriei conducător. - J