Ramuri, 1983 (Anul 20, nr. 1-12)

1983-01-15 / nr. 1

OMAGIU PREŞEDINTELUI ŢĂRII Cu inimile lingă inima ţării In paginile cărturarilor noştri de seamă, în scrierile călătorilor ce ne-au străbătut ţara din cele mai vechi timpuri şi înmănunchiate în tomuri de valoare, tezaurizate în biblio­teci sau arhive de renume din ţări cu vechi tradiţii culturale, descoperim amănunte des­pre ospitalitatea ancestrală a românilor. Ne-am întîmpinat totdeauna oaspeţii cu pîi­­ne şi sare iar la răscruciuri de drumuri, lîngă ctitoriile voievozilor, sub tîmplele munţilor sau in cîmpurile toropite de căldurile verilor, a­­flăm cîte o fîntînă ce îmbie drumeţul să-şi potolească setea, să-şi răcorească sufletul şi să primească, astfel, cu mulţumire frumuse­ţile din jur. Asemenea fîntîni ce îţi atrag de multe ori luarea aminte prin simplitate, adă­postite sub acoperişuri simple, împodobesc pretutindeni marele nostru spaţiu mioritic. O astfel de fîntînă te îmbie după ce ai stră­bătut Scorniceştii, la o margine a lui, pe unde şerpuieşte pîrîul Plapcea. Pe un orna­ment al acoperişului stă scris : „Fîntînă lui moş Andruţa". Simplu. La cîţiva metri se a­­flă şi casa celui ce a lăsat în marginea dru­mului o fîntînă cu apă bună în calea dru­meţului. Modestă, cu prispa mică, aşezată spre răsăritul soarelui, îmbătrînită de anii, de vînturile şi de ploile ce au trecut peste ea, casa lui moş Andruţa pare că e o re­licvă a istoriei ce îţi îngăduie să afli cum s-a scurs timpul pe aceste meleaguri şi că istoria nu poate fi concepută fără prezenţa ei la o margine de sat românesc. In această casă, în familia lui Andruţa Ceauşescu s-a născut, la 26 ianuarie 1918, cel ce avea să devină prin marile sale virtuţi de revoluţio­nar şi patriot înflăcărat, secretarul general al partidului şi preşedintele ţării. Din această casă, deci, a plecat la vîrsta de 13 ani tînărul Nicolae Ceauşescu să îşi dedice munca şi întreaga viaţă fericiriii po­porului şi să devină fiul ei cel mai iubit. Conducînd în fragedă tinereţe Consiliul Na­ţional Antifascist într-o perioadă cînd fascis­mul ameninţa Europa, desăvîrşit organizator al activităţilor sindicale, arestat la Craiova, judecat la Braşov, întemniţat la Doftana, la Jilava, la Caransebeş, internat în lagărul de la Tîrgu Jiu, comunistul Nicolae Ceauşescu a înfruntat cu dîrzenie prigoana, a stat per­manent, neînfricat, în primele rînduri ale ce­lei mai nobile lupte pe care o duce poporul român de-a lungul existenţei sale. Bătrînii satului, cei ce au mai rămas din leatul lui moş Andruţa, precum şi tineri de pe toate plaiurile ţării, poposesc adesea lîn­gă fîntînă aceasta de pe valea Plapcei, pri­vesc cu emoţie casa care a căpătat valoare de monument istoric sau documentele din muzeul comunei, legate de îndelungata ac­tivitate revoluţionară a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, dovezile înaltului prestigiu de care se bucură în întreaga lume pentru abnega­ţia desăvîrşită cu care s-a dedicat luptei pentru fericirea poporului român şi înflorirea patriei, pentru cauza păcii pe planeta noas­tră, care are mai mult ca oricînd nevoie vi­tală de pace. „Tovarăşul Nicolae Ceauşescu aparţine ţă­rii întregi — spun locuitorii din Scorniceşti — dar avem bucuria să îl vedem adesea prin­tre noi, pe meleagurile natale“. Ne-am obişnuit să spunem că ţara este cabinetul de lucru al secretarului general al partidului şi preşedintelui ţării, fiindcă tova­răşul Nicolae Ceauşescu este prezent mereu, neobosit, acolo unde se ctitoreşte o nouă citadelă industrială, unde se stabilesc în mod concret coordonatele pe care urmează să se dezvolte un oraş, acolo unde rîurile se trans­formă în cascade de lumină sau îşi încep călătoriile pe noi vaduri pentru a fertiliza pămîntul ţării, acolo unde se scurtează dru­mul Dunării spre mare, în largul cîmpurilor tinde se experimentează o maşină necesară pe frontul noii revoluţii agrare, în pieţele o­­raşelor, pretutindeni unde este nevoie de o Indicaţie, de un îndemn la înnariparea forţe­lor pe drumul marilor noastre deveniri. Şi astfel au avut prilejul şi locuitorii din Scor­niceşti să îl aibă în mijlocul lor, să îl asculte, să îl urmeze. Iar comuna aceasta de pe vechi drumuri ce coboară din munte spre şe­­­surile mănoase, spre cîmpia unde Oltul se îmbrăţişează cu Dunărea, a cunoscut şi cu­noaşte în continuare pecetea împlinirilor din acest ev luminos, alături de toate aşezările patriei. Legaţi din cele mai vechi timpuri de cli­­nurile dulci ale dealurilor ce se prelungesc pe malurile Plapcei, locuitorii din Scorniceşti au înţeles că sursa cea mai sigură pentru împlinirea unor planuri îndrăzneţe o repre­zintă pămîntul, marea noastră avuţie naţio­nală. Pornind de la această convingere, ei i s-au angajat cu pasiune la o muncă plină de tenacitate, hotărîţi să dea smolniţei pe care au trudit de veacuri, valoare de cerno­ziom. Şi au reuşit. In sprijinul lor au venit cercetătorii din Caracal, care, aşa cum au făcut şi în alte localităţi, au înfiinţat în punc­tul numit Teiuş un centru de cercetări cu loturi demonstrative, urmărindu-se stabilirea practicilor agrotehnice superioare în valori­ficarea pămîntului. Le-au venit în ajutor me­canizatorii din localitate care folosesc cu randament superior cele 430 de tractoare moderne, 135 de combine şi alte maşini din zestrea mecanică a unei puternice staţiuni pentru mecanizarea agriculturii. Am avut prilejul să-i întîlnesc pe mecani­zatorii din Scorniceşti în zile tîrzii de toamnă, brăzdînd pămîntul în vreme ce Plapcea îşi purta şuvoaiele pe sub solzi de ghiaţă. Am stat de vorbă cu ei în toiul verii cînd soarele dogorea fierbinte şi ei se grăbeau să în­cheie secerişul ca să mai poată însămînţa încă o dată pămîntul de pe care strînseseră grîul. Au nume care nu pot fi uitate : Nicolae Ene, Gheorghe Mirică, Alucică Şerban, Iulian Andreescu. Pe şeful secţiei de mecanizare de la Scorniceşti îl cheamă Florea Scărişoreanu. Mecanizatorii aceştia împreună cu ţăranii cooperatori, împreună cu specialiştii, au trăit momente de bucurie, de frumoasă demnitate cînd pe tarlalele de la Negreni sau Lelea, au pătruns în lanurile de porumb avîndu-l în mijlocul lor pe tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi au constatat că smolniţa pe care o visau fertilă, aşa cum este cernozio­mul, le-a dat peste douăsprezece mii de ki­lograme de porumb la hectar. S-au conside­rat nişte învingători. Şi erau. Mulţi dintre ei păstrează fotografiile făcute cu acest prilej. Iar Alexandru Diaconu, directorul staţiunii pentru mecanizarea agriculturii şi Ilie Manea, inginerul şef al cooperativei agricole de pro­ducţie, îşi aduc aminte că momentele au fost imortalizate atunci cînd secretarul general al partidului le spunea că pămîntul poate şi trebuie să producă mai mult. Şi aşa s-a în­­tîmplat. Producţiile agricole au continuat să crească. Aurul lanurilor a dat strălucire me­daliilor şi ordinelor cu care au fost distinse unităţile agriculturii socialiste, iar dintre a­­cestea cooperativa agricolă de producţie poartă cu cinste titlul de Erou al muncii so­cialiste. Serele de la Scorniceşti trimit acum tru­fandale­­ recoltate în primăverile impuse de oameni sub cupolele de sticlă atunci cînd colindătorii trec prin omături­­ partenerilor co­merciali de dincolo de fruntariile ţării şi se realizează astfel venituri de milioane. Alte milioane reprezintă în fiecare an roadele muncii într-un sector zootehnic de elită, în atelierele cooperativei. Multe dintre aceste împliniri sunt legate de numele Eroului mun­cii socialiste Vasile Bărbulescu, cel care a fost mulţi ani preşedintele cooperativei agri­cole de producţie. La Scorniceşti, pe valea Plapcei, dominată de smolniţă, s-a demonstrat că munca făcută cu pasiune, cu pricepere şi în numele unui ideal, poate schimba radical şi rapid puterea şi structura economică a unei comune pe cale de a deveni oraş. Femeile din Scorni­ceşti lucrează acum într-o fabrică de con­fecţii, unitate de prestigiu a industriei noas­tre uşoare. Mulţi tineri au învăţat să pre­lucreze metalul şi masele plastice în unităţi specializate. Uliţele de care îşi amintesc bine bătrînii din leatul lui moş Andruţa, dar şi alţii mai tineri ca ei, s-au ascuns sub panglicile de asfalt ale străzilor modernizate. Un adevărat bulevard face o deschidere luminoasă prin mijlocul comunei şi este flancat de blocuri cu balcoane cochete, de clădirile impunătoare ale liceului agroindustrial, spitalului sau ca­sei de cultură. In blocurile din zona cen­trală a localităţii (dotate cu încălzire cen­trală, racorduri de apă potabilă şi canali­zare), care formează baza arhitectonică a viitorului oraş, locuiesc muncitori din unită­ţile industriale, ţărani cooperatori, specialişti statorniciţi în Scorniceşti, veniţi să pună umă­rul alături de localnici la edificarea lui. Pri­miţi cu braţele deschise în aşezarea de pe malurile Plapcei, ei s-au integrat în viaţa spirituală a acestui colţ de ţară ce îşi are izvorul în vechi şi puternice tradiţii folclorice. Cîntecele de pe aceste meleaguri exprimă sensibilitatea, dragostea oamenilor faţă de glia străbună şi setea de viaţă trăită cu dem­nitate. La rîndul lor, jocurile sunt o dovadă a vioiciunii oamenilor şi un mod de exterio­rizare artistică a temperamentului lor exu­berant. Pornind de la acest fond de spiritua­litate, îmbogăţindu-l ca să exprime şi viaţa nouă pe care o trăiesc, formaţiile artistice din Scorniceşti au fost de nenumărate ori mesagerele artei populare româneşti din a­­ceastă zonă, peste hotare. Ansamblul folclo­ric „Căluşul" a obţinut premiul I şi titlul de laureat al Festivalului internaţional folcloric de la Asele — Suedia. In Turcia, acelaşi an­samblu cucereşte trofeul „Zeiţa de aur Ar­temis", precum şi trofeul „Platoul de argint" la Festivalul internaţional de folclor de la Limasol din Cipru. La Messina, în Italia, i se conferă în semn de înaltă preţuire a artei interpretative „Marele trofeu internaţional de folclor". Şi acestea sînt numai cîteva exemple. Aşa cum minunat se exprimă membrii bri­găzii artistice din Scorniceşti, locuitorii de pe malurile Plapcei au fost din totdeauna şi sînt cu inimile lor lîngă inima ţării. Iar acum, în acest început de an nou, cînd ţara îl sărbătoreşte din inimă pe cel mai iubit fiu al ei, cu prilejul împlinirii virstei de 65 de ani, de lîngă firul de argint al Plapcei, de lîngă fîntînă lui moş Andruţa, din această străbună vatră românească, cu inima lîngă inima ţării, îi urează, după datina străbună : „La mulţi ani cu sănătate şi fericire !“ Lucian Zatt­ Scorniceşti , casa părintească RAMURI nr. 1 (223) #15 ianuarie 1983 • pagina 3 V Ilarie Hinoveanu MARELE BĂRBAT Cînd in viitorul depărtat Veţi revedea acest prezent, In ochiul vostru luminat De miezul lui incandescent Va stărui ca o comoară Cu razele­­învăpăiate Fierbintea dragoste de ţară Nestinsă in eternitate. Nemuritoarea ei lumină De curcubeu inaripat Va străluci mereu deplină Pe chipul marelui bărbat. In demna lui înfăţişare Vuieşte neamul din trecut, Atitor năvăliri barbare, La timpla Europei scut. Prin alba trecere a firii Viteazu-i chip va dăinui, El, pe tărimul fericirii, De împilări ne mintui. De unde pieptul lui de stincă, De unde visele-maree Atita-nţelepciune-adincă Urcind in slăvi de alizee ? I De unde ochii - vii comete La sărbătorile de gind, Cu-a păcii necurmată sete Pămintul tot iluminind ? I De unde flacăra minddel De a-l vedea pe cel sărac Stăpin pe tronul avuţiei, Pe sceptrul crimelor prin veac ? ! Vin toate-n el dintr-un izvor, Din strămoşească omenie, Din ne-nfricatul lui popor Zidind cu braţ de veşnicie. In casa de pe Olt, bătrină, Ianuarie pe porţi de cer l-a incrustat destinul pină La stelele care nu pier. Copilu-n lanţuri ferecat, Muşcat de cleştele restriştii, In focul luptei ne-ncetat 11 inăltară comuniştii. Nici somn, nici zimbete, nici masă, In urmă-l biciuia prigoana Către celula-ntunecoasă Din Caransebeş sau Doftana. Şi zid, şi gratii, şi zăvoare Sub glasul lui s-au prăbuşit, Era mai viu decit uri soare. Decit oţelul mai călit. De la privirea lul rotită Dinspre trecut spre viitor In muncă ţara primenită Şi-a luat puterile de zbor. In munţi, pe dealuri şi cimpii, La demiurgica-i chemare. Nenumărate ctitorii Răsar in ritmuri legendare. Sunt rodul visului purtat, Întreţinut cu bărbăţie, De vinturi neînduplecat Din bătălie-n bătălie. Azi, fiecare frunză-l cintă Azi, fiecare fiu in spume, Cind apele in zări avintă, li poartă numele prin lume. El, viu luceafăr in furtună, Prin veacu-acesta clocotit, Îndeamnă către vreme bună Catargul vieţii neclintit. Şi dacă se mai lasă seară Şi-n timp ce anii i-au mai nins, li dăm lumină de la ţară Şi flori din cimpul necuprins. In jurul lui încingem hora, Nemărginitul nostru dor, De-al şti părinte tuturora Şi patriei conducător. - J

Next