Revista Economică, 1942 (Anul 44, nr. 1-52)
1942-01-10 / nr. 1-2
Nr. 1—2 — 10 Ianuarie 1942. REVISTA ECONOMICA 3 munca lor de organizare fără multe şouneli. Să fie delăturate sinecurele şi să fie puşi la conducere persoane selecţionate după merit. Pentru atingerea acestui scop şi coordonarea funcţiunilor în vedere se proiectează înfiinţarea alor două organe de colaborare. Primul va fi un „Consiliu de stat" unde interesele industriei şi comerţului vor fi reprezentate prin „secţii corporative“ şi secfii profesionale“. Al doilea va fi „Secfia naţională". In secţia aceasta pot figura reprezentanţi ai comerţului şi industriei chiar şi atunci când nu fac parte din secţia profesiunilor. Menirea lor este de a conlucra cu guvernul la stabilirea marilor programe de interes naţional. Guvernul, îmbrăţoşând ideia corporaţiunilor, este deplin convins că nu are la îndemână o ramificare până la cele mai mici grupuri industriale și comerciale (cum le-ar fi putut avea dacă continua mai departe cu desvoltarea breslelor) de aceea este de părerea că deocamdată să se formeze grupuri mai mari din aceste categorii economice pentru a colabora cu guvernul. In felul acesta s’ar putea forma corporafiuni pentru câte un ram mai vast economie, cum ar fi: corporafiunea cerealelor, a uleiurilor, îmbrăcămintelor etc. Agendele lor ar fi stabilirea de norme generale în chestii muncitorești, pentru coordonarea intereselor atât a patronilor cât și a muncitorilor. In sfera aceasta cade stabilirea condiţiilor de muncă; stabilirea drepturilor şi datorinţelor ucenicilor, a duratei uceniciei, asemenea cele referitoare la calfe. Aplanarea conflictelor de muncă; regularea contractelor colective. Raza de activitate a corporaţiunilor se întinde şi asupra unificării respective standardizării producţiunei, şi a fixării preţurilor. Afară de aceasta corporaţiunile au să fie şi organe de sfătuire în afaceri de stat. Ne apropiem astfel tot mai mult de principiile unui stat corporativ. Este un lucru îmbucurător că s’a priceput în sfârşit şi la noi că eu continue dibuiri în materie de cârmuire nu mai merge şi că trebuia dată ţării liniştea şi continuitatea durabilă de evoluţie de care este nevoie pentru introducerea marilor reforme. ___________ E. VANCU. O publicaţiune comemorativă Cu prilejul aniversării centenare, organizate de actuala conducere a Cassei de păstrare generale sibiene, s'a publicat o impunătoare scriere festivă purtând titlul acesta : „Hundert Jahre Hermannstädter Allgemeine Sparkassa. Geschichte der Hermannstädter Allgemeinen Sparkassa 1841—1941. Festschrift zur Jahrhundertfeier am 11 Dezember 1941 von Dr. Gustao Adolf Klein, General-Direktor der Herrn. Alig. Sparkassa“. Publicaţiunea festivă, apărută in ireproşabile condiţiuni de fond şi de formă, este de un cuprins mai concentrat, mai sintetic decât vasta monografie pe care o publicase fostul director Dr. Carol Wolff la 1891, când împlinea instituţiunea de sub conducerea sa o jumătate de veac de existenţă. Autorul recentului studiu împarte activitatea desfăşurată de banca jubilară, în cursul unui veac, în următoarele cinci faze de evoluţiune : 1. faza întâia: dela înfiinţarea băncii până la transformarea ei în societate pe acţiuni (1841—1887); 2. faza a doua: dela emiterea de scrisuri fondate până la transformarea vieţii de Stat (1887—1918) ; 3. faza a treia: dela prefacerea ei în bancă de credit mobiliar până la izbucnirea crizei bancare (1919-1930); 4. faza a patra: criza bancară şi asanarea datoriilor (1931—1934); 5. faza a cincea: opera de reconstrucţiune (1934—1941). Criteriul ce stă la baza succesiunii cronologice a acestor cinci faze de evoluţiune bancară, precum se vede chiar din enumerarea lor, nu este numai de ordin economic-financiar, ci şi de ordin politic, întrucât criteriul acesta din urmă exercită în toate împrejurările o incontestabilă influență determinantă asupra celui dintâi. Pentru fiecare fază sunt scoase în evidenţă principalele momente şi personalităţi istorice, cari au contribuit esenţial la progresul acestei instituţiuni, contemplate chiar de la început nu atât cu menirea de a înlesni îmbogăţirea unora, ci mai ales cu aceea de a promova binele obştesc (p. 7). Atât prin stăruinţa fondatorilor şi a celui dintâiu director, Frederic Mihail Herbert (1841—1879), cât şi prin excepţional de rodnica activitate a neobositului conducător al întregii vieţi economice săseşti, care a fost timp de peste 3 decenii Carol Wolff (1886—1919), s’a imprimat în structura şi îndrumarea acestei bănci o tradiţie de altruism umanitar-creştin cu atât de pu