Revista Fundaţiilor Regale, iulie-septembrie 1936 (Anul 3, nr. 7-9)

1936-07-01 / nr. 7

NOTĂ LA «TEZE ŞI ANTITEZE) 197 impresionant prin realizarea acestui Muzeu permanent. După cum ţăranii, cu sensibilitatea intactă, au respins « stilul Brumă­­rescu », tot aşa vor respinge şi orice încercare de « modernizare » făcută fără o prealabilă cunoaştere a vieţii sufleteşti rurale. Cei zece ani de muncă ai Seminarului de Sociologie, condus de d. D. Gusti, şi cei doi ani de experienţe fertile ale Echipelor Stu­denţeşti la sate, create din voinţa Regelui, ne asigură că, cel puţin în acest domeniu, România nu va încerca o reformă hibridă şi insuficientă. Totul ne face să credem că există astăzi, atât în Bucureşti cât şi în oraşele de provincie, o sumă de oameni bine pregătiţi şi entuziaşti, care cunosc pe teren realităţile româneşti. Lucrul acesta, atât de simplu în aparenţă, este totuşi revoluţionar. Căci toate reformele făcute în România modernă, şi privind viaţa socială, politică şi spirituală a satelor, au fost făcute fără o preala­bilă cunoaştere ştiinţifică (adică documentată) a realităţilor româ­neşti. Au fost unele reforme pline de intenţii lăudabile; au fost, altele, simple reflexe ale mişcărilor ideologice din Apus. Este timpul să începem reforme fundate pe o cunoaştere adâncă şi pe o înţelegere a sensibilităţii ţărăneşti. Reforme, se înţelege de la sine, care nu pot porni din « politic », ci trebue să conducă, după o lungă perioadă de prefaceri, la conştiinţa politică a ţărănimii. MIRCEA ELIADE NOTĂ LA «TEZE ŞI ANTITEZE»1) Aparenta lipsă de organizare, cu care d. Camil Petrescu a ţinut să-şi prezinte ultimul volum, nu trebue să ne înşele. Puţine cărţi de critică sunt mai strâns gândite, mai coherent concepute, decât aceste « Teze şi antiteze » care, sub o derutantă neglijenţă de « plan », ascund o fermă unitate de spirit. Nu e prima oară când d. Camil Petrescu alege această formă de « dosar » pentru cărţile sale — dosar în care se întâlnesc docu­mente, fapte şi texte la primă vedere disparate, dar relevându-şi la un mai atent examen, solidaritatea lor intimă, ce merge până la rădăcinile aceleiaşi gândiri şi ale aceleiaşi sensibilităţi. Tot un dosar fusese şi « Patul lui Procust », roman construit pe câteva planuri, cu o desfăşurare de multe ori eliptică, cu o sumă de rami­ficări, ce păreau — cel puţin la început — digresive şi cu o foarte precară unitate anecdotică. Dincolo de această « dezorganizare » tehnică însă, rămânea o puternică operă, excepţional articulată, nu prin momentele ei !) Camil Petrescu : «Teze şi antiteze» Editura Cultura Naţională.

Next