România Liberă, iulie 1949 (Anul 7, Nr. 1491-1517)

1949-07-28 / nr. 1514

PAGINA 2-a Festivalul cinematografic internațional de l­a Marianske Lazne In momentul de față,, se desfășoa­ră la Marianske Lazne cel de al patrulea festival, cinematografic int­­ernaț­ional. Acest important eveni­ment cinematografic, constitue un nou­ prilej pentru a se scoate în e­­vidență filmele care slujesc cu ade­vărat ideile de progres, democrație și pace. De aceea criteriul esențial după care vor fi acceptate și jude­cate filmele prezentate la acest fes­tival, este lozinca „Pentru un om nou, pentru o umanitate mai bună”. Numeroase state participă la acest festival, cu producții proprii cine­matografice. U.R.S.S. va prezenta capodopere­le distinse cu premiul Stalin pe a­­nul 1949: „Mîciurin”, „întâlnire pe Elba”, „Academicianul Ivan Pavlov” și ultima mare realizare cinemato­grafică sovietică „Bătălia de la Sta­lingrad”. Filmul cehoslovac va fi prezent prin producția „Domnul Habetin pleacă”. Cinematografia po­loneză s-a înscris cu două filme in­titulate „După voi vor veni și alții” și „Comoara”, iar Ungaria cu fil­mul „Un petec de pământ”. Franța se prezintă de asemenea la festival cu filmele: „Le point du jour” (Re­­vărsat del zori) și „Parada timpului pierdut” iar cinematografia italia­nă cu „Pământul se cutremură" și „Fără miül”. Producția germană ci­nematografică din zona sovietică va participa în cadrul acestui festival cu filmele: ,„Afacerea Blum” și „Fal­sul Morgenrot”. Alte state printre care Republica Populară Bulgaria, Belgia, India, Suedia, Statele Unite și Anglia, vor participa cu filme de scurt metraj, științifice și jurnale de actualități. La festivalul de la Marianske Lazne țara noastră i-a fi reprezentată prin filmele documentare „Orașul nu doarme niciodată”, în regia lui Jean Mihail cu mu­zică de Alfred Men­delsohn și „Lunca Prutului” (în re­gia lui Puiu Constantinescu), precum și printr-un jurnal de actualități ci­nematografice. Aceste filme, vor fi prezentate de cei doi delegați ro­mâni la festival dr. Natalia Scurtu consilier în Ministerul Artelor și regizorul Victor Iliu. După festivalul de la Marianske Lazne, filmele premiate se vor re­prezenta în centrele industriale Most, Plzen, Ostrava, Gotwaldov și Bratislava. „Culegere de fragmente pentru lecturi în grup“ Revista „Călăuza bibliotecarului’’ a întocmit o „Culegere de fragmente pentru lecturi in grup”, des­­tinată bibliotecarilor din întreaga țară. Culegerea con­ține fragmente alese din operele scriitorilor români și sovietici, precum și din lucrările scriitorilor pro­gresiști din alte țări. Cartea cuprinde următoarele materiale: I. Poves­tiri despre Lenin și Stalin; II. Fragmente despre via­ța și realizările oamenilor sovietici; III. Fragmente despre viața și lupta oamenilor muncii din țările de sub jugul capitalismului; IV. Fragmente despre viața și lupta oamenilor muncii din țara noastră, in trecut­­ și astăzi; V. Fragmente pentru combaterea supersti­țiilor. Fiecare fragment este însoțit de o prezentare a autorului și operei din care a fost extrasă bucata, precum și de indicații asupra felului cum trebue fă­cută lectura în grup. Volumul mai cuprinde o intro­­­­ducere care tratează despre importanța lecturilor în grup și despre felul de a le organiza. Tipărind „Culegerea de fragmente pentru lecturi în grup” revista „Călăuza bibliotecarului” a întreprins o operă de un real folos. Cartea va putea constitui un bun mijloc de desvoltare a gustului pentru a cetit în sânul oamenilor muncii, putând fi utilizată cu mult succes de către bibliotecari și cercurile de lec­tură. îBr . U<1 .ROMANIA LIBERA” A. S. ALEXANDROV: „Aspectul moral al oamenilor sovietici" EDITURA C. G. M. Editura «Confederației Generale a Muncii aduce — prin publicarea broșurii de față — un nou aport la cunoașterea experienței Marii Țări a Socialismu­lui. De astă dată este vor­ba, după cum reese și din titlu, de înalta morală a omului sovietic. M. I. Ca­­linin spunea: „Principiile moralei comuniste — pri­vite sub aspectul lor sim­plu — sunt principiile o­­mului cu o cultură supe­rioară, sunt principiile o­­mului cinstit, de frunte: dragostea pentru Patria Socialistă, prietenia, spi­ritul tovărășesc, omenia, cinstea și dragostea pen­tru munca socialistă”. Aceste principii stau în adevăr la baza moralei o­­mului sovietic. Noua mo­rală sovietică, izvorâtă din învățătura marxist-le­­­ninistă a ju­­at un rol imens în nimicirea Ger­maniei hitleriste. Strălu­cita victorie repurtată în Războiul pentru Apărarea Patriei, a fost o strălucită dovadă a măreței forțe mobilizatoare și organiza­toare a moralei comu­niste. Am cunoscut atâta timp cât am trăit în societatea împărțită pe clase, o anu­mită „morală”, morala cla­selor dominante. Căci în ultima instanță morala este determinată de mo­dul de producție al bunu­rilor materiale ale socie­tății. La rându-i această morală ca și alte forme ale conștiinței sociale — in­fluențează viața materiala a societății, putând con­tribui la împingerea înain­te a societății, sau putând duce la frânarea, la oprirea desvoltării ei. Morala co­munistă grăbește progre­sul societății sovietice și face să sporească resur­sele forței și puterii și. Arătând­­ superiecitaței, ■ de morala burgheza auto­rul spune : „In societatea bazată pe proprietatea pri­vată, condițiile de viață provoacă o desbinare a oamenilor. In această so­cietate interesele recipro­ce ale oamenilor, ale indi­vidului și ale colectivului sunt contrarii, de neîm­păcat”. Și într’adevăr există în această societate o necon­tenită luptă și concurență. Pe acest temei, al luptei și concurenței reciproce, ia naștere psihologia indivi­dualistă, dușmănia din­tre oameni. Și pentru că imperialismul înseamnă — așa cum a arătat Lenin — expresia cea mai reacțio­nară în toate domeniile ideologiei, inclusiv mora­la, decadența morală se manifestă puternic în a­­ceastă perioadă a socie­tății capitaliste. Practica tuturor statelor burgheze contemporane dovedește prezența unei totale imo­ralități, în relațiile dintre oameni. Și acest lucru poate fi exemplificat prin zeci și zeci de fapte. Fas­cismul a rupt barierele formelor morale prin te­roare, prin cruzime, prin barbarie. Astăzi dease­­meni imperialiștii din la­gărul anti-democratic și războinic, ajung până la negarea oricăror obligații morale. Ei folosesc falsitatea și ipocrizia în toate dome­niile : ei proclamă în chip ipocrit respectarea legătu­rilor familiare, dar prac­tic promovează imoralita­tea în relațiile dintre sexe, transformând dragostea în marfă și căsătoria într'o cinică afacere bănească; ei trâmbițează sgomotos fraze despre democrație, despre „drepturile omu­lui” și „libertatea” pre­sei, a cuvântului și a în­trunirilor , dar în dosul a­­cestor fraze zgomotoase se suprimă drepturi și li­bertăți, răspândindu-se tot mai mult spiritul fascist. In U. S. A. se strigă la fiecare pas : „Noi suntem poporul cel mai iubitor de pace”. Se cheltuește însă 45,7 °­ C din bugetul de stat pentru înarmări... Imoralitatea a pătruns în adevăr adânc în viața socială a actualei societăți burgheze; și Ire Wali­­fert, scriitor progresist american face o remarcă ironică pe deplin justifi­cată : „Pentru ce e nevoie de morală în această îm­părăție? I sol profitului, în cap.., jj fiecare îi persecută pe celălalt, pentru a nu fi singur persecutat?” Individualismul este transformat de burghezie într’o unealtă a politicii sale de clasă. Egoismul este propovăduit ca un mijloc prin care-ți poți croi drum în „lume" și-ți poți asi­gura fericirea personală. Propaganda pentru negli­­jarea intereselor obștești se face în operele filoso­fice, în literatură, in școală. Societatea burgheză for­mează oameni egoiști și cruzi, însetați de câștig, — gata de orice crimă pentru a putea realiza planurile lor josnice — lepădători și ucigași. Dar încă în societatea capitalistă se na­­ște și începe să se afirme morala clasei progresiste — a proletariatului. Și într’adevăr, încă sub dominația capitalismului, în sânul proletariatului încep să se formeze înalte cali­tăți morale : fidelitate față de popor, devotament pen­tru cauza muncitorească, spirit de organizare, disci­plină, consecvență și abne­gație în lupta cu dușmanul de clasă. Tot astfel se na­ște solidaritatea tovărășeas­că, cinstea, spiritul de dra­goste și respect față de fe­meie. Pe bună dreptate cla­sicii marxismului văd în proletariat purtătorul celei mai înalte morale, care co­respunde intereselor ome­nirii progresiste. Dar cu toate că desvol­­tarea moralei proletare în păturile avansate ale clasei muncitoare are loc încă înaintea înlăturării capita­lismului, totuși în concep­țiile morale ale maselor largi deabia după revoluția socialistă s-a produs o co­titură profundă. Tovarășul Stalin arată că e vorba aici de o „revoluție in gândire”, o revoluție în ideologia cla­sei muncitoare, în care ma­sele de oameni ai muncii din Țara Socialismului vic­torios au lepădat treptat mentalitatea, tradițiile, obi­ceiurile și năravurile moște­nite de la vechea societate. In societatea socialistă s-au confirmat prevederile lui Engels: „Adevărata morală umană care se ri­dică deasupra contradicții­lor de clasă și a amintiri­lor despre ele, va deveni posibilă numai în acel sta­diu al desvoltării societății în care contradicția dintre clase nu numai că va fi în­lăturată, dar va fi ștearsă și urma acestei, contra­dicții”,, «nfittMO ,• [­»>«' # Această adevărată Mora­lă este aceea a omului so­vietic. Baza moralei comu­niste constitue unitatea, îmbinarea armonioasă a in­tereselor personale cu cele obștești, ceea ce o deosebește în mod radical de morala societății capitaliste. „Socialismul nu neagă ci îmbini interesele personale cu cele ale colectivului” spune tov. Stalin. Omul sovietic își vede fericirea în primul rând în îndeplinirea îndatoririlor sale cetățenești, a celor obștești, în lupta pentru binele Patriei. Revoluția socialistă a crescut oameni devotați pân­ă la capăt cauzei co­munismului. In anii con­struirii socialismului și a­ Marelui Război pentru Apărarea Patriei, patrio­tismul sovietic a dat na­ștere unui eroism de masă nemaiîntâlnit în istorie, iar spiritul de înaltă mo­ralitate, gravitatea și vi­tejia patrioților sovietici au uimit întreaga lume. Patriotismul sovietic, urmare a educației Parti­dului comunist­ bolșevic a ridicat masele la luptă pe viață și pe moarte împo­­­triva dușmanilor, le-a in­suflat încrederea în victo­rie. O altă față a patriotis­mului sovietic este vigi­lența. Imperialismul caută să infiltreze oamenilor ideia superiorității cul­turii burgheze. Omul so­vietic prețuește însă cul­tura socialistă care stă mai presus de cea bur­gheză; el înțelege și nu uită că admirația nejusti­ficată în fața culturii bur­gheze ne duce la ploconi­rea în fața dușmanului de clasă. O altă problemă de mare importanță care a fost rezolvată în societa­tea socialistă este legă­tura dintre individ și co­lectiv. Partidul lui Lenin și Stalin educă omul în spiritul stimei față de co­lectiv. Colaborarea tovă­rășească a oamenilor so­vietici atât în muncă cât și în apărarea Patriei, în­tărește societatea Socia­listă și-i asigură o forță de neclintit. Pe drept cuvânt spunea Henri Barbusse: „Iată înaintea noastră țara con­științei și a datoriei, iat-o cu setea ei de adevăr, cu entuziasmul și cu primă­vara ei. Ea se reliefează pe harta lumii nu numai ,pentru că Boltton,­ci și pen­tru că «»­curată.­­Revoluția­ din Octombrie a adus în­tr’adevăr o primenire mo­rală și socială, primenire pe care până­ astăzi nicio­ reformă religioasă sau politică n’a putut-o înfăp­tui”. Și încheindu-și deosebit de instructiva lucrare A. S. Alexandrov arată că „pentru oamenii sovietici morala comunistă este un izvor nesecat de energie creatoare în lupta pentru prosperitatea Patriei lor Socialiste, în lupta pentru comunism”. Asirian tosnici« MARI PREGĂTIRI PENTRU CONEN­IUIREA CENTENARULUI LUI PETŐFI SÁNDOR SIGHIȘOARA (prin telefon de la trimisul nostru). — In vederea sărbătorir­i centenarului morții ma­relui poet Petőfi Sándor, în întreg județul Târnava Mare se desfă­șoară o febrilă activitate. La Sighișoara, sub conducerea Partidului Muncitoresc Român, s’a format o comisie de coordonare a serbărilor din care fac parte dele­gați din partea Uniunii Populare Maghiare, a Un­iunii Tineretului Muncitoresc, Frontul Plugarilor, UFDR, Comitetul Antifascist Ger­man, CDE, ARLUS, Com­i­tetele Provizorii ale Județului Târnava Mare și a orașului Sighișoara. Sâmbătă 30 iulie a.c., în sala E­­rainescu din Sighișoara va avea loc o serbare comemorativă, în cadrul căreia profesori universitari precum și scriitori români și maghiari din București, Cluj și Tg. Mureș, vor ține conferințe despre viața și în­semnătatea lui Petőfi. La aceste serbări vor participa membri ai Gu­vernului precum și numeroși dele­gați din R. Ungaria Măi­ele fărâm minaiGstori r­o­mâni și maghiari participă la flestivităță In ziua de 31 Iulie, — data când se împlinesc 100 ani de la moartea poetului — muncitorii din fabrici, funcționarii din instituții, precum și elevii tuturor școlilor din oraș, ță­ranii muncitori români și maghiari vor fi mobilizați în comuna Albești. In aceeași zi în cadrul festivită­ților ce vor avea loc, vor veni în o­­raș câteva mii de delegați ai țără­nimii muncitoare române și ma­­ghiare din județ, care vor participa la pelerinajul in comuna Albești, situată la 6 km de Sighișoara. Ser­bările se vor desfășura la monu­mentul ridicat în locul­ în care Pe­tőfi a fost văzut pentru ultima dată în timpul luptei între trupele re­voluționare maghiare și cele hab­sburgice. Cu acest prilej va avea lor, tot la Albești desvelirea unei plăci comemorative din bronz Totodată va avea loc deschiderea Muzeului Petőfi care se amenajea­ză în prezent în imediata apropiere a monumentului, muzeu în care se strâng diferite relicve, tablouri, scrisori, arme și alte amintiri pri­vind viața și lupta poetului. Aceste lucruri s-au strâns din muzeele din Cluj, Tg. Mureș și alte orașe din Ardeal. De câteva zile o brigadă de ute­­miști și numeroși muncitori din fa­bricile din Sighișoara lucrează prin muncă voluntară la repararea dru­mului, Sighișoara — Albești pentru ca serbarea la monumentul lui Pe­tőfi să se poată desfășura în condi­­țiuni cât mai bune. Duminică seara va avea loc la Sighișoara o mare serbare populară, când se vor da­ reprezentații de teatru in aer liber și se vor executa jocuri naționale române și maghiare de către echipele de dans ale cămi­nelor culturale din județ. Sîn­l șișoara își pregătește haina s­e sărbătoare împodobirea străzilor din Sighișoara și a vitrinelor a și început. S’au construit în oraș câteva arcuri împodobite cu verdea­ță. In cetatea orașului există o piață care poartă numele lui Petőfi, nume ce i-a fost dat încă în cursul anului trecut cu oca­zia serbărilor centenarului revoluției din 1848. In comuna Albești, la intrarea în parcul în care se găsește monumentul lui Petőfi, stă scris pe o pancartă mare cu litere roșii „Trăiască prietenia româno-maghia­­ră”. Astfel de lozinci încep să apară pe mai toate străzile orașului Sighișoara. In oraș domnește o atmosferă deosebi­tă. Populația muncitoare de toate națio­nalitățile caută să împodobească orașul cât mai frumos, activând intens pentru desfășurarea în cât mai bune condițiuni a serbărilor centenarului Petőfi. Gh. Esacu CORUL POPULAR RUS DE STAT «PIATNIȚKI» A PĂRĂSIT CAPITALA Ieri a părăsit Capîtaîu, corul popular rus de Stat „Piatnițki”. Corul „Piatnițki” va mai da îna­inte de a părăsi țara noastră câte­va reprezentații în Moldova.­­ Deși, a­rtiștii sovietici, depășiseră numărul de spectacole programate în Capitală ei au răspuns totuși dorin­ței vii a oamenilor muncii de ai a­­sista în număr cât mai mare la a­­ceste manifestări excepționale de artă populară, dând încă patru re­prezentații. La cele 3 reprezentații care au avut loc pe stadionul mun­citoresc Giulești au luat parte peste 60.000 de spectatori, care i-au ova­ționat îndelung pe acești minunați reprezentanți ai artei sovietice. Cu ocazia ultimului spectacol de la Gîu­­lești, tov. Voiculescu președinte al Comitetului Provizoriu al Capitalei, a oferit artiștilor sovietici în semn de admirație și recunoștință, costu­me naționale din diferite regiuni ale țării noastre și instrumente mu­zicale populare. Ultima reprezen­tație, corul „Piatnițki” a dat-o in sala Aro. La această reprezentație au asis­tat: membri ai Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român, membri ai Prezidiului Marii Adu­nări Naționale, membri ai Guvernu­lui, membri ai Corpului Diploma­tic, numeroși reprezentanți ai vieții culturale științifice și artistice, re­prezentanți ai organizațiilor de ma­să, precum și numeroși muncitori și muncitoare. Oameni ai muncii din diferite în­treprinderi și instituții au oferit ar­tiștilor sovietici buchete de flori iar ARLUS le-a făcut cadou un frumos album omagial cuprinzând fotografii luate în timpul spectacolelor date de acest ansamblu în Capitala noas­tră. Spectacolele corului „Piatnițki” au constituit un nou prilej pentru poporul nostru muncitor de a-și ma­­nifesta cu vigoare, hotărîrea de a întări tot mai mult prietenia ro­­măno-sovietică. Publicăm în cele ce urmează un fragment din lucrarea — în curs de tipărire — a tov. loan Aszódi „PETŐFI, POETUL DOMNIEI POPORULUI”. Fragmentul, care în studiul tov. Aszódi poartă titlul „Trimiteți regii la spânzurătoare” (amintind celebrul poem al lui Petőfi), aduce date deosebit de interesante asupra vieții de revoluționar a poetului, dar mai ales oglindește poziția de consecventă luptă, de ură înverșu­nată a lui Petőfi împotriva tiranilor. Cu prilejul comemorării centenarului morții lui Petőfi, socotim deosebit de interesant să contribuim astfel la cu­noașterea de către publicul nostru cititor a vieții și poziției deosebit de pilduitoare a marelui poet militant maghiar. La 6 octomvrie 1848 poporul revoluționar din Viena aflând că se pune la cale trimiterea unor trupe austria­­ce împotriva revoluției maghiare, se răscoală, ataca gara, scoate șinele dinaintea garniturii în care se aflau îmbarcate trupele, îi prinde și-l spânzură pe contele Latour, odiosul ministru de război al Austriei, și ridică baricade pe străzile capitalei austriace. Regele-împărat fuge din nou din Viena. Windischgraetz, în­ fruntea unei armate de 60.000 oameni, după ce a înăbușit în sânge revolta de la Praga, se îndreaptă spre Viena. Orașul este apărat de generalul Bem. Apărătorii Vienei cer printr-o proclamație ca armata maghiară care îl urmărea pe Jellachich să se conto­pească cu forțele revoluționare austriace și în acelaș timp, prin mii de manifeste, prin propaganda dusă în mase, mobilizează poporul să împiedice războiul inter­venționist împotriva Ungariei „Sus, popor maghiar, sări in ajutorul bravului popor vienez care s'a răsculat pentru apărarea sfintei noastre cauze... niciun fel de compromis nici cu reacțiunea, nici cu camarila, nici cu dinastia și nici cu unealta lor lasă — regele...” (Ziarul „Cincisprezece Martie”). La Innsbruck, locul de refugiu al familiei imperiale, un tânăr îmbrăcat în uniformă militară,"viitorul îm­părat al tuturor popoarelor din mare țară a habsburgi­­lor, îl primește în mijlocul curtenilor pe Jellachich, de pe acum mai puțin „gloriosul ban al Croației”. Das Mongolenthum muss... ausgerotte werden...” — declară solemn tânărul militar, care a învățat mai bine lecția decât predecesorul său, ramolitul Ferdinand. Adică: „mongolii trebue să fie exterminați...” Așa suna de­clarația neoficială a tânărului monarh care, puțin după această întrevedere, urcându-se pe tronul șubred al di­­nastiei, lansează o proclamație către popoarele Unga­riei: cerând supunerea desăvârșită. De undeva din pusta maghiară, un tânăr ofițer îm­brăcat în uniforma primelor unități de milițieni îi răs­pundea printr-o poezie. Autorul proclamației, tânărul de pe tronul șubred, era Franz Josef, iar ofițerul, autorul poeziei Sándor Petőfi ■ TRIMITEȚI REGII LA SPÂNZURĂTOARE Cuțitu’n inima lui Lamberg, ștreang De gâtul lui Latour și, după rang,­­Veni-vor șî­ alții. In sfârșit, învii Popor al meu — și faptele-ți sunt vii! Dar asta încă nu-i fapta cea mare... Trimiteți regii la spânzurătoare ! Poți iarba rea s’o seceri dacă vrei, In loc de-un fir vor crește mâine trei! Din pomul blestemat, poți smulge foi, Cu timpul altele vor crește, noi; Din rădăcini stârpiți­­ până’n zare. Trimiteți regii la spânzurătoare ! Sau încă nu știi să urăști cât zece Nici azi, o, lume, numele de rege ? Gh, de-aș putea ca să revărs pe lume Turbata ură, valuri negre’n spume, Ce-mi umflă pieptul, uriașă mare, Trimiteți regui­la spânzurătoare, In inimă de mii de rele-s roși, Din pântecele mumii-i ticăloși, Din crime și păcate li­ este duhul, Se’ntunecă de ochii lor văzduhul, Și unde-s îngropați, pământul moare. Trimiteți regii la spânzurătoare ! Un sumbru câmp de luptă­! Patria toată Și-o seceră de zor moartea’ncruntată. Arde-un oraș, un sat se prăbușește, De vaiete văzduhu’ntreg vuiește; Și toate­ acestea-s regelui datoare. Trimiteți regii la spânzurătoare! Zadarnic sângele-i vărsați, eroi, De nu sdrobiți coroana în noroi. S’ar ridica din nou cumplita fiară Și-ar trebui să’ncepem lupta iară. Atâtea jerfe’n van să fie oare ? Trimiteți regii la spânzurătoare ! Iertare și’ndurare orișîcul, Dar pentru regi nu, nicio milă nu-i! Svârli-voi spada mea și lira’n vânt Și-un alt călan de nu e pe pământ, Lui­ voi însumi funiile’n zare. Trimiteți regii la spânzurătoare ! ") Ca un vulcan țâșnește ura adâncă a poetului împo­triva acestor „tâlhari încoronați”. In 1847, când Metter­nich declara că „marea masă a poporului este fericită nefiind atinsă de spiritul timpurilor...”, Petőfi îi răs­punde printr’o poezie care a înspăimântat lumea jude­țelor nobililor și a burghezilor regaliști. In aceste ver­suri poetul prevestește dispariția Austriei și odată cu ea prăbușirea tronurilor. Voi, semizei plini de’ngâmfare, Răsună era, să fugiți e timpul. Să nu vă sfarme Ruina tronurilor ce se prăbușesc... Iar atunci când salută „libertatea sfântă” și o roagă să se lase privită : „căci mult te-am așteptat”, poetul e conștient că era libertății nu poate fi întronată fără distrugerea puterii regale. Dar, iată, e sfârșită pribegia, Sdrobiți sunt cei ce groapa ți-au săpat Te-ai reîntors în țara noastră iarăși Și peste tronul regelui te-ai înălțat. Prima sa poezie antiregalistă datează încă din 1844 și a fost publicată abia în primul volum de versuri apărut după 15 Martie : poezia se intitulează „împotriva regilor”. Iată două strofe: Așa va fi: Cuțitul ce-a tăiat Lui Ludovic, în Franța, ceafa groasă, A fost doar primul fulger din furtuna ce vă pândește și-o să se pornească: Da, va veni azi­ mâine, și mă’ncumet S’o spun, căci nu-s eu primu­ i bubuit de tunet! Va fi întregul glob un mare codru al regii’n codru: fiarele turbate, Și vom vâna și-om descărca într’înș­ii cu furie armele înflăcărate. Și-om scrie cu-al lor sânge, împăcați. Gă prunci noi nu mai suntem, ci bărbați ! In aceste zile, săptămâni și chiar luni de cotitură, poetul scrie puțin. Ceea ce nu însemnează că și-a pus lira în cui. Nenumăratele proclamații ale „Cercului Ra­dical”, sunt aproape în întregime concepute de el. Când „Cercul Radical” deschide o subscripție pentru recrutarea unui detașament de honvezi, al cărui co­mandant urmează să fie Perczel, printre primii nouă ofițeri figurează și numele lui Petőfi. Să urmăm propunerea lui Gyula Illyés, autorul bio­grafiei lui Petőfi, și să-l reprezentăm pe poet în cămi­nul său, în halat, lângă masa sa de lucru, cu miile de hârtii de care nu s’a despărțit niciodată. Familia poetu­lui trăiește la Budapesta, într’o locuință mai mult de­cât modestă. Petőfi s’a certat și cu Jókai și cu Vörös­marty, cei mai buni prieteni ai lui. Nu i-a mai rămas decât poetul Arany care, însă, locuește destul de de­parte, la Salonta­ Mare... Cearta cu Jókai a început mai întâi pe chestiuni familiare, apoi pe chestiuni politice. Cearta cu Vörösmarty a decurs cu totul altfel. Depu­tat. Vörösmarty a votat propunerea guvernului ca noua armată de honvezi (cuvântul „honvéd” se compune din două părți: „hon” — patrie și „véd” = apărător) să fie organizată în cadrul armatei imperiale și în unele părți limba de comandă să fie limba germană. Petőfi nu i-a putut ierta asta și cu toate că-i era un vechi prieten, căruia — ne amintim doar cele petrecute în 1844 cu primul volum al poetului­) — îi datora foarte mult, l-a atacat intr-o poezie fulminantă. Fiecare strofă se termina cu refrenul: „Nu eu am smuls de pe frun­­tea-ți laurii — tu singur i-ai smuls”. Mai târziu, în coloanele unui ziar, într-o declarație explicativă, Petőfi scria: „Că trebue să-l condamn pe Vörösmarty este un sacrificiu imens pe care inima mea îl face pentru principiile mele... dar oricât de mare este acest sacrificiu, sunt gata și voi fi gata oricând sa aduc sacrificii și mai mari, pentru voi, principiile mele sfinte !”. Așa­dar, poetul locuește cu părinții săi într’o locuință din strada Lövész. O rudă a soției poetului povestește o întâmplare la care a asistat ca martoră oculară. Noi o repovestim pe baza cărții lui Gyula Illyés care, la rândul său, se referă la o revistă maghiară, „Koszorú", anul 1884, pagina 158 Vine un oaspete. El este primit de soția poetului, care privește îngrozită coșul de proporții respectabile în care se află fel de fel de bunătăți ca : slănină, ouă, unt și altele, darul unei rude de la țară pentru rudele de la oraș. „Vai cumnate, te rog, încet — exclamă tâ­năra soție a poetului — să n’audă cumva Șandor. Dacă o să afle că ai adus ceva, o să arunce totul pe fereastră. Iți mulțumesc foarte mult, dar el nu primește nimic de la nimeni. Bine, să-l ascundem undeva...” Pe urmă, vizitatorul matinal descrie locuința: două camere mici, foarte mici, mobilate cu strictul­ necesar. Pereții, mobila, totul arată că în această epocă poetul se află într’o situație materială precară. Vizitatorul îl găsește pe poet stând la masa de lucru, palid, suferind, îmbrăcat într’un halat lung de culoare roșie. Greutăți materiale de neînvins se ivesc atunci când trebue să plece la armată. Nu are bani nici măcar pen­tru uniforma de ofițer. Cu niște avansuri ridicate de la editorul său acoperă costul uniformei. Tânărul poet ro­șește când soldații de rând îi salută stelele de ofițer. Mai târziu îi este dat să vadă purtarea ofițerilor in­structori proveniți din armata austriacă sau trecuți prin școlile ofițerești imperiale. Pedeapsa cu bătaia, desființată în primele zile ale revoluției, este reintro­dusă de Görgey. Poetul se revoltă. In aceste zile apare poezia sa : „Respectați soldații de rând !”. Câteva luni mai târziu se iscă conflicte serioase între Petőfi și diferiți generali — are un conflict chiar cu ministrul de război. Poetul nu poate suferi zorzoanele vechii uniforme — gulerul înalt și cravata albă scro­bită. N’o poate suferi și pace. Și nici n’o poartă. In urma unui conflict iscat în jurul cravatei deja uniformă, conflict pe care Petőfi l-a imortalizat într-una din poe­ziile lui, poetul își dă demisia din armată. Petőfi este instruit de căpitanul Mack, expertul arti­­lerist al armatei revoluționare. Iosif Mack e o figură interesantă. Născut la Buda, după nume trebue să fi fost german din Buda, mai precis „șvab”. Subofițer în armata austriacă, revoluția îl ridicase la rangul de ofițer. După bătălia de la Patozd devine căpitan, iar în 1849, colonel. Este un om dintr-o bucată. După capitu­larea lui Görgey se ascunde în Ardeal; în epoca de teroare imperială de după revoluție, numele său este legat de două comploturi antihabsburgice, pe urmă fuge în străinătate și moare în emigrație în America. Ofi­țerul­ de artilerie se înțelege bine cu poetul-căpitan, dar în cele din urmă Petőfi rămâne tot în infanterie. Tot de la Mack învață și Vasvári, celălalt „căpitan­­iacob în”. Perczel, fostul subofițer din regimentul 5 de artilerie imperială, nu renunțase la vechiul său plan. Făurirea unui corp de ofițeri tineri care să preia co­manda din mâinile bătrânilor educați în școlile impe­riale. Cercul tinerilor se împrăștie repede. Perczel plea­că la Sud, Vasvári în Ardeal, Petőfi în tabăra de la Parendorf; pe urmă, când Kossuth începe turneul său de mobilizare, poetul pleacă și el în Ardeal. Acolo vede rezultatele politicii mioape a guvernului. Sunt foarte multe locuri unde nu se aplică nici măcar cele mai elementare dispoziții ale legilor din Martie. Petőfi nu ajunge decât până la Baia Mare. Dincolo arde tot Ar­dealul. Degeaba se frământă poetul și aleargă și face rapoarte, intervenind peste tot. Până la sosirea lui Bem, situația nu se schimbă cu nimic. Nu putem urmări îndeaproape toate drumurile poe­tului. Intr’un rând îi găsim urma la Budapesta, puțin mai târziu din nou la Parendorf, în tabăra lui Görgey, pe urmă deodată răsare la Satu-Mare, la Debrețin, și iar la Parendorf. Ce vede poetul în diferitele tabere mili­tare ale revoluției ? Pretutindeni, armata populară este în linie de bătaie. Lângă lacul din Verente, la Ozora, unde Jellachich a pierdut prima bătălie, se întâlnește cu unități de mili­țieni, cu răsculați îmbrăcați în fel de fel de porturi naționale, în ițari largi, cu chipiuri, înarmați cu coase. Dar mai vede și regimente întregi din armata austria­că, care au jurat pe constituția maghiară și care nu se disting de regimentele imperiale decât prin diagonala albă a infanteriei austriace vopsită în negru... Răscu­lații, trupa detașamentelor de partizani, voluntarii, bri­găzile internaționale, sunt echipate, ca și trupele re­voluției franceze, în cele mai pitorești uniforme Insă intenția conducerii militare, justă din punct de vedere politic, era să îndepărteze cât mai mult uniforma odi­oasă a habsburgilor. In general cu mici excepții, arma­tele au păstrat pitorescul uniformei și mai departe, până la ofensiva victorioasă din primăvara lui 1849. Nici generalii nu se imbrăcau la fel. Chipiul lui Damianich, pălăria cu pană albă și mantaua mereu boțită a lui Bem erau proverbiale. Aflăm dintr-o scrisoare adresată unui prieten ca poe­­tul a stat la Debrețin, ca ofițer instructor, până la nașterea fiului său, adică până la 15 Decemvrie. O lună mai târziu, poetul în drumul Ardealului pentru a se prezenta în tabăra lui Bem. PETŐFI, DUȘMAN DE MOARTE AL TIRANILOR ____________________________________ de IOAM ASZOM ____________________________________ 1) Versurile sunt prezentate în traducerea lui Eugen Jebeleanu. 2) Poetull V­orpsi­arty a fost cel care l-a ajutat pe Petőfi să-și publice primul volum de versuri.

Next