România Liberă, ianuarie 1951 (Anul 9, nr. 1952-1975)

1951-01-04 / nr. 1952

GINA 2-a misiunea Permanentă de învăţământ Public de pe lângă Sfatul Popular al regiunii Ialomiţa sprijină lucrăr­i Coristului Executiv In cei şapte membri ai Comisiuunii trmarse­nte de învăţământ Public de pe Sfatul Popular al regiunii Ialomi­ţa. trei muncesc cu râvnă pe ogoare: o colectivistă, Sanda Stroe, din comuna Gârbovi, raionul Urziceni şi doi ţă­rani muncitori din raionul Feteşti, Ni­­colae Miciu şi Ilie Crăciun. Oamenii, aleşi cu încredere la cârma treburilor locale, se văd in faţa unor munci noi, pe cât de măreţe, pe atât ile grele. Grea e munca şi pentru cei specializaţi în problemele de Învăţă­mânt, care lucrează la secţiunea respec­­tivă, dar mi­te pentru ei, oameni sim­pli, fără multă ştiinţă de carte, oameni care au cunoscut din plin exploatarea regimurilor burghezo-moşiereşti. Alţii le citeau pe atunci scrisorile şi ziarele, care nu vorbeau niciodată de năzuinţele lor, de satul lor. .pai,­­în anii din urmă, ei au putut cu­prinde şi soarbe cu nesaţ lumina cărţii, lumina cuvântului bun şi drept, răspân­dit în mii şi mii de broşuri, reviste, ziare, prin grija Partidului. Lumina a­­ceasta ii călăuzeşte şi acum, îi oţeleşte, îl determină să înfrunte cu tărie orice fel de probleme cu caracter gospodă­resc. Iată-l, de pildă, pe deputatul Niculae Miciu, cât de bine şi-a început munca. Mai întâi, s-a documentat temeinic, cer­cetând Decretul pentru organizarea şi funcţionarea Sfaturilor Populare, cerce­tând problemele de Invăţămât, oprin­­du-se mai mult asupra lipsurilor avute In acest sector de activitate de fostul­­Comitet Provizoriu regional. Apoi, a trecut la munca practică pe teren. El e din comuna Ţăndărei. Şi la Ţăndărei .­ In satele Incojurătoare, el se intere­sează de felul cum sunt aprovizionate şcolile cu combustibil, de frecvenţa la cursuri a elevilor, de munca de alfabe­tizare. Legătura cu organizaţiile de massă a început s o ţină temeinic, căci aceasta ii este sarcina principală in comisiunea permanentă. O sugestie a lui a fost însuşită de curând de comisiunea permanentă pentru învăţământul Public în cadrul şedinţei ţinută de Comitetul Executiv al Sfatului Popular regional cu reprezentanţii organizaţiilor de mas­­să, s’a pus accentul pe atragerea în rândul cadrelor voluntare pentru munca de alfabetizare, a elementelor corespun­zătoare din cooperaţie,­­ elemente care la sate întrec numeric pe cele din alte instituţii. Pe urmele lui Miciu a început să cal­ce şi colectivista din Gârbovi, care are in comisiunea permanentă responsabili­tatea muncii din sectorul preşcolar. Membrii de specialitate, în afară de sar­cinile generale, şi-au asumat dease­­meni o serie de atribuţii separate: prof. Elena Vasiliu munca de coordonare a comisiunii permanente; prof. Ion Cons­tantin, şeful secţiunii de învăţământ a Sfatului Popular regional, problemele de învăţământ elementar; prof. Silvia Tăbăcaru, problemele de învăţământ mediu; învăţătorul Gh. Roman din co­muna Lehliu, munca de alfabetizare. Ju­dicioasa împărţire a sarcinilor pe oa­meni, a dus la obţinerea unor rezultate pozitive, numai după zece zile de la constituirea comisiunii permanente. Aşa s’a intensificat munca de alfabetizare, atât în cartierele din oraşe, cât şi la gospodăriile agricole colective, gospo­dăriile agricole de Stat, Staţiunile de Maşini şi Tractoare. In această muncă, au început să fie atrase­­n­oi cadre vo­luntare, care şi-au manifestat dorinţa să facă parte din activul comisiunilor permanente locale de învăţământ. La propunerea comisiunii permanente re­gionale de învăţământ, Comitatul E­­xecutiv al Sfatului Popular regional a aprobat începerea‘"reparării şcolii ele­mentare din comuna Făurei, raionul Lehliu. Tot comisiunea permanentă re­gională a sprijinit deschiderea a două cluburi pentru elevii utemişti din oraşul Călăraşi şi a 5 cluburi pentru pionieri d­in Călăraşi, Feteşti, Lehliu, Slobozia şi Urziceni. Pe linie didactică, deputaţii delegaţi de comisiune au efectuat un amănunţit control la şcoli cercetând munca de încheiere a primului semestru, avizând secţiunea de învăţământ in pri­vinţa unor lipsuri constatate şi făcând propuneri pentru măsurile ce trebue­sc luate. Paralel cu aceste lucrări, o subcomi­sie de deputaţi din «o misiunea perma­nentă a început să lucreze la alcătuirea proectului de plan pentru perioada de la 1 Ianuarie — 31 Martie 1951. Co­misiunea permanentă de­­Învăţă­mânt îşi propune­ să sprijine îmbună­tăţirea calităţii învăţământului prin­­intensificarea activităţii cercurilor pe­dagogice pe specialităţi şi pe clase şi prin reorganizarea grupelor de învăţă­tură, conduse direct de profesori; orga­nizarea de vizite cu elevii la gospodării agricole colective, precum şi organi­zarea de schimburi de experienţă între elevii din clasele a Vil-a elementară şi efteruii de la şcolile tehnice agricolei, pentru atragerea a cât mai mulţi elevi la şcolile agricole şi formarea în acest domeniu de muncă a cât mai multe ca­dre, atât de necesare regiunii Ialomiţa, să sprijine efectiv munca de electrifi­care cu posibilităţi locale, a unor co­mune, să pregătească deschiderea în bune condiţiuni a grădiniţelor sezoniere, la 1 Aprilie, îngrijind din timp de pro­curarea mobilierului, materialelor didac­tice, etc. La viitoarea şedinţă, proectul de plan va căpăta formă definitivă. M­ircea Scripcă Am fost la Moscova, in ziua alegerilor pentru Sovietele locale D­ elegaţia noastră care a vizitat re­cent Uniunea Sovietică, a avut prilejul să vadă măreţele reali­­,4 ori ale poporului sovietic, «­f»ni­tmula care oamenii muncii le pun în slujba construirii comunismului, in slujba păcii. Noi am găsit pe oamenii sovietici pregătindu-se să întâmpine o mare săr­bătoare, alegerile de deputaţi in Sovie­tele locale, raionale şi regionale. Am vizitat uzine, fabrici, şcoli, in­stituţii de cultură şi învăţământ din Moscova, Chiev, Leningrad, oraşul erou şi peste tot am văzut cu câtă bucurie, cu câtă dragoste oamenii sovietici au întâmpinat prin munca lor această zi a alegerilor, dându-şi votul pentru cei mai buni fii şi fiice ai Patriei lor scumpe, pentru cel mai iubit conducă­tor şil omenirii muncitoare, pentru cel mai dârz şi neclintit apărător al păcii, tovarăşul Stalin. Mereu îmi aduc aminte de vorbele unei muncitoare stahanoviste de la uzi­na Calilor-Moscova, care spunea: «inima mea est­e în sărbătoare şi aştept cu bucurie clipa în care voi vota pentru Stalin. A vota pentru marele Stalin, înseamnă a vota pentru pace, pentru prietenia stalinistă intre popoare, pen­tru comunism». In sărbătoare era şi inima Republici­­­­lor Sovietice, măreaţa Moscovă. Seara când lumina electrică inunda totul, par­că îmi dădeam mai bine seama de mă­reţia sărbătorii care se apropia. Chipul drag a! marelui Stalin încadrat de lu­mină, lozinci luminoase, case ale căror­­ contururi erau deasemeni încadrate cu , becuri, chipurile oamenilor pline de fe­de ANETA ŞTEFĂNESZI, Vice-preşedintă a Comitetului Central U.F.D.R., membră a delegaţiei ARLUS care a vizitat Uniunea Sovietică lioirea unei zile de muncă rodnică, dă­deau oraşului un aspect sărbătoresc, mă­reţie şi putere de neînvins. Casele ale­gătorului, unde cu mult înainte de ale­geri cetăţenii se întâlneau cu candidaţii lor, erau­ în mod deosebit pavoazate. încă din zorii zilei cetăţenii Mosco­vei se îndreptau spre secţiile de votare grăbindu-se fiecare să voteze primul, pentru că acest lucru este considerat ca o mare cinste. Am vizitat secţia de votare nr. 1 din raionul Stalin. Votanţii care se aflau acolo ne-au primit cu căl­dură şi bucurie. «Au venit atât de mulţi alegători încă Înainte de ora 6 dimineaţa, — ne poves­teşte preşedinta secţiei de votare ing. Zenaida Kondraiova, laureată a Pre­miului Stalin, — încât ni s’a pus în faţă o grea problemă de rezolvat. Cine să voteze primul? pentru că fiecare alegă­tor ar fi vrut să dea el primul vot pen­­tru iubitul nostru Iosif Vissarionovici. După o consfătuire cu comisia elec­torală, am hotărît să acordăm a­­ceastă mare cinste frezorului Victor Izosimov, de la uzina de transformatori, care a propus la primul meeting can­didatura lui I. V. Stalin pentru locul de deputat în Sovietul Regional Moscova». Mulţi din cetăţenii Moscovei au venit în grupuri, pe străzi sau pe case, să-şi dea votul, arătându-şi astfel dragostea, încrederea şi recunoştinţa pentru ma­rele lor conducător, tovarăşul Stalin. Comisia electorală s-a Îngrijit din timp să dea posibilitate mam­elor cu copii mici să voteze, amenajând în acest scop o cameră specială pentru copii lângă secţia de votare. Deasemeni pen­tru cei bolnavi s’au luat măsurile ne­cesare ca şi ei să voteze, in cazurile mai grave, membrii Comisiei electorale s’au deplasat cu urna la fiecare bolnav acasă. Până la ora 10 dimineaţa, la secţia nr. 1 din raionul Stalin, raion în care a candidat tovarăşul Stalin, votaseră 70 la sută din alegători. Prin felul cum au participat cetăţenii Uniunii Sovietice la vot noi am văzut cu ochii noştri, cum poporul sovietic este strâns imit în jurul Partidului Co­munist bolşevic, în jurul Guvernului Sovietic, am văzut cât de mare este dragostea pentru conducătorii poporului sovietic, pentru tovarăşul Stalin, cât de hotărîtă este lupta oamenilor sovietici pentru întărirea şi înflorirea Patriei lor, pentru apărarea păcii în lumea în­treagă. „ROMANIA LIBERA• Oamenii sovietici au întâmpinat anul 1951 cu un bogat bilanţ de victorii ENERGIA ELECTRICĂ IN SLUJBA AGRICULTORILOR de MIHAIL EVREINOV membru al Academiei Unionale pentru Ştiinţe Agricole „V. I. Lenin” A­nul 1950 a însemnat un an de mari succese in electrificarea agricul­turii socialiste din U.R.S.N. In 11940, capacitatea staţiunilor electrice­­ de la sate era de 275.000 kilowaţi. In 1950 , această capacitate a ajuns la peste 1­­.000 000 kilowaţi. In U.R.S S. sunt e­­lectrificate zeci de mii de colhozuri. Energia electrică este larg intrebuin­­­­ţată în producţia colhoznică. Pregătirea m­utreţului, mulsul electric, tunsul elec­­­­tric al oilor, trec,rişul electric, curăţirea şi selecţionarea grăunţelor, nu sunt de­­­cât câteva din muncile colhoznice care ■ folosesc electricitatea. După război au fost construite şi puse in funcţii md. zeci de staţiuni hidro­­electrice, care deservesc unul sau mai multe colhozuri. Noile construcţii stali­­niste — cele mai mari staţiuni hidro­electrice din lume — centratele de pe Volga şi Nipru, vor furniza economiei sovietice cantităţi uriaşe de energie elec­trică ieftină. Această energie va ajuta oamenii sovietici să transforme natura, să creeze un belşug de produse de con­sum, una din condiţiile cele mai însem­nate ale construirii luminoasei societăţi comuniste. P­rin mari succese în muncă întâm­pină poporul sovietic anul nou, 1951. Sarcinile de bază ale Pla­nului Cincinal de după război au fost îndeplinite cu succes. Industria sovie­tică produce In prezent cu 70 la sută mai mult decât In anii de dinainte de război. Şi mai mult se desvoltă industria sovietică pentru construcţia de maşini, care a depăşit nivelul de dinainte de război cu peste două ori. Planul Cinci­nal care s’a terminat la 31 Decembrie 1950, a fost marcat nu numai printr’o uriaşă creştere a productivităţii, dar şi printr’un nebănuit progres tehnic. E plăcut şi îmbucurător faptul că în aceste succese se află contribuţia mun­cii a colectivului de mii şi mii de oa­meni ai muncii de la uzina din Ural pen­tru fabricarea maşinilor grele, uzina la care muncesc şi eu. In anii de după război noi am Început fabricarea a nu­meroase tipuri de maşini noi, sonde pentru Industria petroliferă, escavatoa­­re puternice, laminoare şi altele. In trimestrul 3 al anului 1950 uzina noas­tră a fabricat aproape acelaş număr de maşini şi mecanisme la In tot cuprin­sul anului 1946. In anii de după război s’au ridicat, în uzina noastră mii de stahanovişti, inovatori ai producţiei. Fiecare dintre ei a contribuit serios la Îndeplinirea Cincinalului. Eu personal mi-am luat angajamentul să dau in cursul Cinci­nalului 30 norme anuale şi m’am ţi­nut de cuvânt. Pentru succesele mele în muncă Statul Sovietic m’a răsplătit cu ordinul „Semnul de onoare“. Pentru participarea mea la construirea unui tip de escavator puternic am fost dis­tins cu Premiul Staiin. Cu numele lui Staiin — inspiratorul şi creatorul victoriilor noastre păşim noi în anul nou. Acesta va fi un an de noi şi mari victorii ale comunismu­lui. PE CĂILE PROGRESULUI TEHNIC de V. PONOMAREV muncitor calificat la Uzina pentru con­strucţia de maşini grele din Gral, laureat al Premiului Stalin AM ÎNTÂMPINAT ANUL 1951 PE PĂMÂNTUL SFANT AL STALINGRADULUI de PETR TEPLOV Inginer constructor la Stalingrad Sunt nespus de bucuros că am întâm­pinat anul 1951 in eroicul Stalingrad. Am venit aici pentru a participa la construirea giganticei hidrocentrale e­­lectrice și la construirea, canalelor de f­­renare care vor aproviziona cu apă 13 milioane hectare de pământ fertil în jurul Volgăi şi Caspicet. "E greu să exprim sentimentele cu care am păşit pe pământul sfânt al Sta- Ungradului. Măreaţa construcţie se va desfăşura în 1951 pe un front larg. Deja, ■d şi noapte fără întrerupere, urie mo­toarele unui mare număr de eană», geologii care cercetează minuţios poziţia şi structura solului de pe ma­lurile fluviului. Intr’un tempo rapid se construesc orăşele pentru constructori. Din toate părţile ţării vin aici fără întrerupere eşaloane încărcate cu pu­ternice maşini şi mecanisme. Zări noi apar deasupra Stalingradului, sunt ză­rile unei măreţe ere de construcţii care vestesc apropierea victoriei depline a comunismului în U.R.SS. Inspiratorul grandioaselor construcţii ale comunis­mului estte iubitul, conducător al po­porului, I. V. Stalin. Noi toţi, partici­panţii la construcţia de la Stalingrad­, ne mândrim cu faptul că vom munci pentru realizarea pem­uritor staliist. Cincinalul culturii L­a capitolul învăţământului şi cul­turii, Planul Cincinal votat Intr’o obştească însufleţire de Marea Adunare Naţionala, prevede înainte de toate, stărpirea cu desăvârşire a neşt­iutei de carte. Aşa­dar, in leatul al optulea dela facerea Republicii noastre, nu se vor mai pomeni necunoscători de slovă până in cele mai singuratice că­­tiune din creerii munţilor. Nu mai e deci ca pe vremea când un dascăl fran­ţuz ţinea băcănie in Iaşi şi un ,,pension pentru tinerii nobili”, nici ca pe timpul când Dinicu Golescu deschidea „pensi­on” de fete boeroatce la moşia sa „Bel­vedere” unde, drept scriptură, ţăranii foloseau numai răbojul, nici ca atunci când, pe malurile Dâmboviţei se da un bacalaureat francez. In 1955 vom avea peste două milioa­ne de elevi şi studenţi porniţi de la ve­trele celor care bat cu ciocanul, ori care răstoarnă brazda. Se vor investi 34 mi­liarde pentru combinatul poligrafic al Casei Scânteii, Casa Radiofoniei, Tea­trul Naţional, Opera de Stat, Centrul Cinematografic de la Buftea... Iată un nume de loc cu parc secular şi criptă princiară, unde de-acum o jumătate de veac străluceau la castel policandre e­­lectrice, dar dincolo de baltă, la Flă­mânzeni, pe moşia regească, oamenii orbecăiau in beznă şi sărăcie. Dincolo de Flămânzeni este un cătun unde, în vremea când făceam acolo pe învăţătorul, creşteau mulţi oţetari, co­pacii ruinelor. Numai luna, dacă nu era nor, ne miluţa cu văpaia ei noap­tea, sau câte o stea rătăcitoare. La şcoala cu gemuleţ cât o gură de jug, cu trei laviţe drept bănci, cu bruftvială de balegă şi pământ pe jos, nimeni, ni­meni nu s’a abătut, din cei mai mari, doi ani cât am zăbovit acolo, nici vreo domniţă dela castel, nici felcerul din Buftea, nici revizorul dela București. Numai Intr’un amurg s’a oprit călare la gardul de nuiele arendaşul moşiei şi mi-a strigat: — Tu ai sens jalba ?... — Eu. — Să-ţi faci calabalâcul!.. Mâine să nu te mai prind aici!... Făcusem bătrânilor din sat o plânge­re către stăpânire că oamenii din sat nu mai pot trăi de răul arendaşului, care pe ei îl jupuia de vii, iar subpre­­fectului din Buftea îl trimetea purcei la tavă. Mi-am făcut calabalâcul. Acum, la Buftea, se înalţă Centrul Cinematografiei. Unde e vestitul sfet­nic liberal, ce-şi spunea „Omul şcolii", să-l vadă?.. Sub oblăduirea sa m'a a­­lungat arendaşul dela şcoală ca pe ori ce vechil de pe moşie. Dar sfetnicul cu pricina n’avea cum să m’audă. El avea de rezolvat treburile de pe propriile lui moşii, iar in „orele libere” scria o carte despre pata cea roşie din planeta Jupi­ter. prefera să nu o vadă pe cea neagră de pe pământ.,­in care forfoteau ca gândacii beciurilor, neștiutorii de slovă, optzeci şi cina la sută din locuitorii ţării. J­each am Sister VOI FI AGRONOM! de ALMA RAIBARTE specialist In cultivarea legumelor, la colhozul „Barba” din R. S. S. Letonă D­e anul care s’a terminat se lea­gă evenimente importante din viaţa mea, mi-am luat toate examenele anului III la Facultatea Academiei Agricole din R. S. S. Le­tonă, unde sunt studentă fără frec­venţă, începând din 1 ianuarie 1951 sunt studentă a anului IV. Anul 1959 va rămâne neui­tat în memoria mea, In istoria col­hozului „Barba”. Spre sfârşitul lui 1930, colhozul si s-a sărbătorit a 3-a aniversare dela înfiinţare. Venitu­rile colhozului în anul care s’a scurs au fost de 1.500.000 ruble. Situaţia materială a colhoznicilor s’a îmbu­nătăţit. Ei au primit câte 3.500 kg. cereale, cantităţi mari de legume şi câte 10—15 mii ruble în bani. Mul­te familii şi-au achiziţionat auto­mobile, motociclete, fără să mai po­menim de biciclete şi de aparate de ­­i cameră au pătruns pe nesim­ţite zorile unei dimineţi senine de toamnă. Su­b lumina lor, Ana Gârzu a privit afară, prin ochiul de geam al ferestrei. ,,Aproape să mă apuce prânzul” — a gândit ea. După ce a dat la o parte perdelele, lăsând să pătrundă mai multă lumină, s’a îmbrăcat in pripă, a deretecat prin casă punând ordine în lucrurile svărlite in ajun de copii. Ochiul ei de gospodină alunecă cercetător dintr’o parte pân'n cealaltă a odăii, oprindu-se pe pereţii albi văruiţi de curând, pe lemnul lu­cios al mobilei, pe rufăria curată, pe scaunele noi aşezate in jurul mesei şi apoi rămân multă vreme aţintite spre pătucul copiilor. De sub cearceaful alb se văd căpuşoarele cu obrajii rumeni şi cu mânuţele svârlite in lături. Ana Gârzu a zâmbit mulţumită. De multă vreme şi-a dorit ca un astfel de cămin cald, primitor, curat, unde să-şi crească mulţumită copiii. A trecut apoi în ca­mera de alături. Acolo îşi ţine buca­tele. N’a avut vreme să-şi facă maga­zie, dar şi-a pus în gând s’o construia­scă la anul. Ana învârfueşte o sită din lada plină cu făină, să frământe aluatul plămădit. In timpul acesta, în plită focul pâlpă e încet, pregătind cuptorul pentru azima din copac. Ana se grăbeşte să termine cu toate, până nu se scoală copiii. C­ apoi ţi-ai găsit de te mai lasă să faci ceva. Bine că s’a înfiinţat grădiniţa de copil şi-i poate duce acolo in timpul zilei. A pus apoi Ana Gârzu pâinea la dospit şi a trecut la sacii cu po­rumb, să ia mâncare pentru orătănii. E­­şind în ogradă, a închis cu grijă uşa roasei, să nu verse strachina cu boabe, In curte au înconjurat-o păsările. Le aruncă o parte din boabe şi restul îl duce şi-l pune lângă blidul cu apă, în coteţul porcilor. Stă apoi alături, uităn­­du-se cum animalele înfulecă cu poftă mâncarea. E mândră Ana Gârzu de gospodăria pe care şi-a înfiripat-o. Drumeţii se opresc în faţa porţii, îşi aruncă privirea peste gardul scund Şi dau din cap mi­­nunându-se. Ordinea din ogradă, căsuţa reparată şi orătăniile pe care şi le-a cumpărat în vară, când a primit avan­sul pentru zilele-muncă lucrate în co­lectiv, atrag privirea celor care cunoş­teau pe locul acesta o casă mică, cu acoperişul desfăcut, cu pereţii crăpaţi, o curte pustie unde se plimbau în voe câinii vecinilor. Multe gospodine din sat vin să ceară sfaturi Anei Gârzu, într’o privinţă sau alta. „Aş vrea — spun ele — să pun zarza­ valurile cum sunt la tine n grădină, pe rânduri drepte, să le pot uda mai uşor”. Sau: „ce dai tu la porci, Ană? Au cres­­cut repede şi sunt graşi, aproape de­­ triad­”. Gospodăria Anei Gârzu e model după care femeile din comună învaţă să-şi pună ordine în gospodăriile lor indi­viduale. In gospodăria colectivă ele au mai mult timp liber. Munca pământului cu tractorul le uşurează mult. Creşa Şi grădiniţa de copil sunt iarăşi un mijloc prin care femeile îşi pot creşte fără greutate odraslele. De câte ori Ana Gârzu vorbeşte cu cineva despre gos­podăria pe care o are acum plină de belşug şi mulţumire, nu se poate stă­pâni să nu le spună şi despre gospodă­ria ei sărăcăcioasă de altă dată înjghe­bată acolo în satul ei din comuna Bo­­rhozel-Bihor, de viaţa trudită pe pămân­turile chiaburilor şi moşiile foştilor boeri. Are faţa ochilor, Ana vede satul acela sărăcăcios, cu oameni supţi de muncă şi nemâncare. Se vede în căsuţa părintea­scă, aşezaţi toţi nouă în jurul mesei rotunde, pe care aburea numai câte­odată un borş sau o ciorbă de lobodă. Erau şapte copii, nouă suflete de hră­nit şi nici o brazdă de pământ! In reop­ţile lungi de lamă, strânşi In jurul sobei cu câţiva jărateci înăuntru, Ana Gâr­zu se gândea cu jind la o altă viaţă, într’un cămin cald, unde să fie bucate din belşug. Părinţii munceau din greu, făceau economii, rupeau dela gura co­piilor, doar-doar să-şi poată cumpăra un sfert de jngăr de pământ. Dar au murit fără să-şi vadă visul împlinit. Orfanii s’au răspândit in toată comuna, ca puii de potărniche, slugi la chiaburi. Ii plătea Anei pentru ziua de prăşit unul Ion al lui Creţ câte 25 de lei. Dă­dea cu sapa mai abitir decât un bărbat care era plătit de două ori cât ea. Mun­că la fel şi plată deosebită. Aşa erau exploatate toate femeile în trecut. In 1946 Ana Gârzu a fost împroprie­tărită cu 5 hectare de pământ, act in comuna Zăbrani, regiunea Arad. Şi-a luat atunci într’o dimineaţă copiii şi a venit cu bărbatu-său la loturDupă primul an, a rămas văduvă, cu doi co­pii mărunţei şi cu pământul înţelenit. S’a zbătut, a muncit la alţii, pentru arătură — că nu avea vite — asuda de cum răsărea soarele până noaptea târ­ziu, iar la recoltă se trezea plină de da­torii. E adevărat, mai vedea din când în când alb în căpiştele, dar tot n’avea de sătul. Intr’o zi, îşi aminteşte Ana Gârzu, l-a întâlnit pe tovarăşul Ignat Nicoară. — Cum o duci? — a întrebat-o el, privindu-i lung faţa slăbită şi cearcă­nele vinete de sub ochi. Nu mai ştie Ana ce i-a răspuns. Dar tovarăşul Nicoară i-a povestit atunci despre traiul ţăranilor colhoznici din Uniunea Sovietică, despre ţtjjţuî cum sunt crescuţi copiii acolo, la cre­tă, în gră­diniţe sezoniere, despre felul cum e pri­vită femeea şi cum e răsplătită munca ei în colhozuri, din Uniunea Sovietică femeile — povestea mai departe Nicoara — au timp să se ţină şi de gospodărie, pot să-şi aibă pe lângă casă porci, pă­sări, stupi, în fine, o casă cu tot rostul ei. Şi ştii că Partidul ne ajută să în­jghebăm şi noi aici în comună o gospo­dărie colectivă după exemplul colhozuri­lor sovietice. O gospodărie uinde oame­nii să-şi aducă pământul pe care îl au şi vitele mari de muncă”. Apoi i-a ex­plicat mai departe Anei Gârzu cum are să fie organizată această gospodărie co­lectivă, cum are să se ţină evidenţa muncilor făcute de oamenii din colectiv şi cum au să se împartă veniturile în raport cu zilele-muncă ale fiecăruia. La vorbele tovarăşului Nicoară, Anei Gâr­zu i-au apărut In privire două luminiţe vii. Dar tot nu prea înţelegea cum are să fie viaţa aceasta nouă, nu cumva mai grea decât acea pe care o duce? A stat un timp nehotărltă, s’a mai sfătuit cu câţiva oameni din sat şi apoi a venit la organizaţia de partid cu cererea gea ticluită. Au trecut de atunci doar câteva luni Şi spusele tovarăşului Nicoară s’au do­vedit a fi adevărate. Tânăra gospodărie colectivă a prins a se înfiripa încetul cu încetul. Lucrate cu tractorul, potecile de pământ înţelenite, strânse acum la un loc, fără răzor, au dat roadă de două ori mai mult decât cele ale ţăranilor muncitori din comună. Pe lângă gospo­dăria colectivă, a fost înfiinţată o creşă şi o grădiniţă de copil, unde Ana Gârzu împreună cu celelalte femei din gospo­dărie, îşi aduc regulat copiii, iar erei muncesc în tihnă, cu spor, înmulţind zilele de muncă lucrate. 181 în capăt făcuse Ana Gârzu până la împărţirea veniturilor şi pentru ele a primit numai grâu in afara avansului din vară, peste 900 kgr. şi vreo 570 kgr. porumb pe lân­gă floarea soarelui şi alte produse. Ni­ciodată munca ei ca femee nu a fost atât de bine răsplătită. Viaţa a început să i se schimbe de la o zi la alta. Nă­zuinţele de ani şi ani încep să­­ se îm­plinească. Din avansul de 15 la sută, şi-a reparat mai întâi casa, a cumpărat rufăria, maşina de gătit, cei trei porci şi o parte din găini. La împărţirea veni­turilor, vânzând o parte din produsele , ce-i prisoseau şi-a cumpărat mobilă, iar acum gândeşte să-şi ridice călături o cămăruţă, iar in curte un hambar pen­tru recoltele viitoare. Intră în casă cu zâmbetul pe buze, gândindu-se că peste câţiva ani totul în jurul ei are să înflorească. Parcă vede 7—8 stupi înşiraţi printre florile din grădiniţă, o vacă cu viţel, într-un grajd mare, încăpător, în casă lumină electri­că, radio şi copiii urmând la şcoli su­perioare în Arad sau în Bucureşti. Ana Cristea Ana Gorzu şi-a înfiripat gospodărie nouă Din activitatea Comitetelor de Luptă pentru pace Indeplinindu-şi sarcinile ce le revin, majoritatea Comitetelor de luptă pentru pace din întreprinderi, instituţii, fabrici sau circumscripţii, îşi lărgesc activul, organizându-şi munca în aşa fel ca sar­cinile trasate prin planul de muncă să poată fi îndeplinite la timp. ■ Comitetul de luptă pentru pace al Departamentului CFR (Palatul Adminis­trativ) porneşte la lucru pe anul 1951, cu un efectiv sporit cu Încă 60 de to­varăşi. Activitatea dusă de Comitet până în prezent, îndreptăţeşte credinţa că sarcinile viitoare vor fi îndeplinite in condiţii mai bune şi până la capăt. Din activitatea actuală a acestui Comitet tre­­bue semnalată constituirea — în urma muncii de lămurire duse — a unei gru­pe de 50 de agitatori, care popularizea­ză lucrările celui de al II-lea Congres Mondial al Partizanilor Păcii de la Var­şovia. In­formarea acestei grupe s-a ţi­nut seama de numărul direcţiilor De­partamentului şi de numărul funcţiona­rilor respectivi. Pe aceeaşi linie, a cuprinderii com­plete a muncii de agitaţie, Comitetul de luptă pentru pace este prezent şi în a­­gitaţia vizuală. Panourile cu fotomontagii, ziarele de perete, sunt strâns legate de lupta pen­tru pace. Inscripţia „In toate limbile Statin înseamnă Pace”, te întâmpină în haliuri, la Colţul Roşu, la ziarele de perete. Comitetul de luptă pentru pace al Pa­latului Administrativ a amenajat dease­­menea două panouri pe care s-au afişat Manifestul şi Apelul lansat de Congre­sul Partizanilor Păcii de la Varşovia şi care au fost aşezate unul la Palatul CFR şi altul în comuna Chiajna. Deoarece „Ora luptei pentru pace” de Sâmbătă de la staţia lor de radioamplifi­care nu a fost suficient de bine prezen­tată, s’a organizat un colectiv de presă care are şi sarcina de a selecţiona ma­terialul pentru Radio. Comitetul de luptă pentru pace a fost activ şi în ceea ce priveşte strângerea fondurilor pentru ajutorarea poporului coreean. Până în prezent s’au vărsat la Comitetul de luptă pentru pace al raio­nului Gheorghiu-Dej în subordona­rea căruia se găsește acest Comitet 241.496 lei. Această sumă este proveni­tă din două festivaluri organizate la Interval de două săptămâni, de Comite­tul de luptă pentru pace al Palatului, cu concursul echipelor artistice ale De­partamentului CFR. Dacă noul Comitet de luptă pentru Pace al Palatului Administrativ îşi va întocmi viitorul plan de activitate In aşa fel încât pentru fiecare sarcină in parte să răspundă un tovarăş, este sigur că activitatea sa va fi mult mai rodnică. De asemenea dacă se va trece la reor­ganizarea pe direcţii a fostelor subco­mitete, munca Comitetului va fi mult mai vie şi sarcinile mult mai uşor de îndeplinit.­­ La şcoala pedagogică de fete din Focşani, Comitetul de luptă pentru pace al şcolii a organizat zilele trecute o şe­zătoare literară, în cadrul căreia eleva Lucia Pădurescu a făcut prezentarea romanului „Mitrea Cocor” al marelui nostru scriitor Mihail Sadoveanu, roman care a primit la Varşovia „Medalia de Aur a Păcii”. La şezătoare au participat, în afară de profesorii şi elevele şcolii, părinţii elevelor şi un numeros public. Eleva Lucia Pădurescu a arătat că ro­manul „Mitrea Cocor” a fost premiat la Varşovia nu numai pentru că demască războiul de jaf şi cotropire şi exploa­tarea cruntă a oamenilor muncii, ci şi pentru că el constitue o chema­re la lupta pentru pace,­­ prietenia veșnică cu popoarele Uniuni Sovietice. Şofer condamnat la moarte In ziua de 25 Noembrie 1950, şoferul Sandu V. Frantz, conducând cu viteză excesivă, deoarece era în completă sta­re de ebrietate, a intrat cu maşina în pasag­ul pentru pietoni din staţia tram­vaiului '26 (intersecţia Mihai Bravul— Dristor» din Capitală). El a provocat astfel moartea a trei persoane, rănirea gravă a altor patru persoane şi ava­riere autovehicolului. Mulţimea adunată la faţa locului a fost atât de indignată de crima săvâr­şită, încât vinovatul a putut fi scăpat cu greu de furia cetăţenilor. Fiind judecat de Instanţele judiciare, şoferul Sandu V. Frantz a fost con­damnat la moarte. Sentinţa a fost pro­nunţată în ziua de 27 Decembrie 1956. Conducătorii de autovehicole trebue să vadă in pedeapsa exemplară dată lui Sandu V. Frantz, un sever avertis­ment dat acelora cari nu respectă re­gulile de circulaţie și provoacă aseme­nea nenorocite accidente. IN ATENIA ABONAŢILOR NOŞTRI Pentru reînoire de abonamente şi î­ntru abonamente noi, adresaţi-vă la Centrul de Difuzare a Presei din lo­calitatea Dv. Preţul abonamentului este de: Lei 100 Itesar — 1200 «nai. Haar Consfăturea pe ţară a secretarilor organizaţiilor U.T.M. din învăţământul superior­­ şi a studenţilor fruntaşi in invăţătuă Marţi după amiază a avut loc la şcoala de cadre „Filimon Sârbu” a C.C. al U.T.M., deschiderea primei consfă­tuiri pe ţară a secretarilor organizaţii­lor U.T.M. din învăţământul superior şi a studenţilor fruntaşi în învăţătură, consfătuire convocată de C.C. al U.T.M. cu scopul de a examina unele rezultate ale activităţii Uniunii Tineretului Mun­citor în direcţia îmbunătăţirii pregătirii profesionale şi ştiinţifice a studenţilor şi a ridicării disciplinei studenţilor faţă de şcoală şi propriile lor îndatoriri. La consfătuire au luat parte membri ai C.C. al P.M.R., membri ai C.C. ai U.T.M., academicieni, profesori universi­tari, conferenţiari, asistenţi, secretari ai Comitetelor regionale U.T.M., secretari ai organizaţiilor U.T.M. din Institutele de învăţământ superior şi numeroşi stu­denţi fruntaşi in învăţătură. La masa prezidiului au luat loc tov. prof. univ. Leonte Răutu, Gh. Florescu, Paul Cornea, acad. Mihail Roller, acad. Constantin Balmuş, acad. dr. N. Gh. Lupu, Ion Gheorghe și Gh. Gheorghiu. Cuvântul de deschidere a fost rostit de tov. Paul Cornea, secretar al C.C. al U.T.M., care, după ce a arătat scopul consfătuirii, a subliniat că în actualele împrejurări când poporul nostru munci­tor, sub conducerea Partidului Muncito­resc Român, se angajează să aducă la îndeplinire măreţul Plan Cincinal şi planul de electrificare a ţării, cucerirea cetăţii ştiinţei devin* o problemă faIs­­teSflM» » tineretulg. ^ Tov. Voicu Alexandri* şeful secţiei învăţământului superioara Organizaţiei de Bucureşti a UmuflfS­ineretului Mun­citor, a desvoltat r­aporaportul asupra activităţii U.T.M­­.-ului­­ domeniul îm­bunătăţirii pregă­ătirii fpfesionale şi şti­inţifice a studen­ţilor.­­ După ce a adu­s confrinţei salutul Co­mitetului Organi­zaţie d de Bucureşti, tov. Voicu Alexandri a aliniat că această consfătuire este încă o expresie a grijii şi importanţei de oscrie­re care Partidul Muncitoresc Rorr­ân dia Uniunea Tinere­tului Muncitor o­feeră învăţământului superior. A ! încheind, vorbitul a arătat că fie­care student trebuţie fie conştient ca are un rol însemnat# îndeplinirea Pla­nului Cincinal şi firetului plan de e­­lectrificare, care f ■ duce ţara noastră pe făgaşul sociali/u|îui- A’ luat apoi cuJîjf’I tov. Fîorica Me­­zîncescu, ministru1'Ajunct la Ministerul învăţământului plfc, care a făcut o largă expunere ff/ra problemelor ce stau în faţa Miferiului, în cursul a­­nului 1951, în dpriveşte învăţământul superior. I­­ Cu acesta dai sfârşit prima şe­dinţă a conferiri­i de ţară a secretarilor Organizaţiilor ?T.M. din învăţământul superior şi f­riilor in învăţătură. Seara a at loc la Opera de Stat spectacolul dijarct „Macul Roșu”, dat în cinstea parcipanților la conferință.

Next