România Liberă, iunie 1966 (Anul 24, nr. 6725-6750)
1966-06-01 / nr. 6725
„Romînia libera" nr. 6725 — t.vi.me — vag. a 2-^ 1 Iunie -Ziua internaţională a copilului CERBI ŞI CAPRIVIRE Cicerone Theodorescu Cerbi şi căprioare sub ferestre ? Nu.. Din parcuri, ropot de copii Ce nălucă ritmică-mi dă veste Şi-n galopul gîndului sclipi ? Turmele de cerbi şi căprioare... Între ele-am fost şi le-am uitat ? Sînt în mine încă ? Vor dispare — Un ecou, un vuet depărtat ? Pleoapele minunilor din frunze. Soarele-n pădurea de cleştar. Pîlpîie-n poienele ascunse . Şi-amintesc, mă ştiu, clipindu-mi iar... Ce vă spune fratele mai mare Alergînd cu gîndul înapoi, Singuri veţi afla, fără mirare, Soră mică, frate mic, şi voi! Un văzduh vrăjit e valea largă Ochilor deschisă-ntre copaci. Vîrfurile, urieşi, aleargă Poruncind în cerb să te prefaci. Dacă laşi ca vraja să te prindă, Frate mic —- un cerb şi tu acum — Din volumul in pregătire : „PĂDUREA Răscoleşti covoarele de ghindă Ce ne-aşează pocnitori în drum. Ca-ntr-un vis, nimica nu te miră ; Gîfîi fericit şi-n goană treci; Cerbii tăi frumoşi ce-adînc respiră, Ritmice năluci peste poteci !... Dacă simţi că vraja te-nfăşoară Legănîndu-şi crengi subţiri de fum, Soră mică, poate-o căprioară Lîngă mine eşti şi tu acum. Uite-n preajmă forfotă puzderii Căprioarele.. Ce-aproape vin ! Eşti şi tu de-a lor. Să nu le sperii Taina care ţine-aşa puţin. S-o culegem mai departe-n şoapte, Să nu pierdem un ecou măcar, Să răsune încă — ziuă, noapte, — Inima pădurii de cleştar. Ropotul de cerbi şi căprioare Mai adine, mai pur, în voi l-ascult! Şi vă-ndeamnă fratele mai mare Să-l păstrăm, să ţină cît mai mult... DE CLEŞTAR“. Foto : MIHAI POPESCU VIRSTA FERICITĂ (Urmare din pag. 1) paludismul ţi paralizia infantilă, încă am înțelege amploarea luptei In care orinduirea noastră socialistă n-a precupeţit nici un efort. Dar la aceasta trebuie adăugate marea ţi crescînda operă educativă, ideea creşterii noilor generaţii în spiritul umanismului socialist, în spiritul păcii, al colaborării, al muncii creatoare, al celor mai înalte principii etice. Ne mîndrim că micuţii noştri, mişcîndu-se într-un univers liliputan de jucării, între cuburi colorate ţi autobasculante, între excavatoare cît podul palmei ţi trenuleţe cu resort, visează să devină constructori de fabrici ţi de oraşe noi, constructori de căi ferate şi de şosele, constructori de vapoare ţi de tractoare, profesori şi savanţi. Ne amintim uneori cu un amestec de tristeţe ţi duioşie de propria noastră copilărie. Noi n-am avut parte de o copilărie atît de generos şi de frumos ocrotită ca a copiilor de astăzi. Dar e neîndoios că asta face să sporească simţul nostru de răspundere în problema educaţiei, grija ca vîrsta generaţiilor actuale de copii să poată fi numită fără ezitare „vîrsta fericită". Nu e răsplată mai mare, mai frumoasă şi mai binemeritată pentru cei cărora acum încep a le încărunţi tîmplele, decit conştiinţa că, într-un cămin de amploarea patriei întregi, creştem copiii sub lumina strălucitoare a orînduirii socialiste. Trăind în comunism, ei vor spune fără îndoială, perpetuînd propria noastră mîndrie : „părinţii noştri au fost cei mai buni din lume". Teatrul Naţional „I. L Caragiale“ . „NUNTA ÎNSÂNGERATĂ“ de Federico Garcia Lorca Scriitori compatrioţi ai poetului, prieteni care l-au iubit şi admirat, au depus mărturie că Lorca, atît de pasionat de teatru, nu se arăta prea încrezător în valoarea propriilor sale opere dramatice, şi nu se lăsa clătinat, în această judecată, de marile succese pe care le înregistrase. Fără îndoială, adevărul era de partea lui, dar în sfera exigenţei necruţătoare şi a aspiraţiei ei sublime spre perfecţiune. Om de teatru prin convingeri estetice şi ideologice, animator şi organizator de trupe, îşi dădea prea bine seama desigur de necesităţile atît de stringente ale genului şi simţea cu adine, superior instinct artistic, că nu le putea satisface. Nu pentru că forţa talentului său nu ar fi putut atinge plafonul acestor exigenţe, ci pentru că îl spărgea, spre a-şi croi drumul în sus, mult mai sus. Era poet, cea mai profundă şi cea mai cuprinzătoare putere a sa, de trăire a vieţii şi de cunoaştere a universului, era lirismul, cea mai spontană, cea mai directă şi cea mai originală formă de exprimare, era forma lirică. Era poet, adică era liric , liric — adică era contemplativ monologal, imaginativ, subiectiv, ego-centric, (în sensul bun al cuvîntului), etc., etc. în această direcţie, toate calităţile lui erau majore şi nimic nu poate pune în discuţie situaţia şi rangul său de poet fruntaş, reprezentativ, al Spaniei şi al lumii, între cele două războaie. Dar era mult prea poet faţă de exigenţele genului dramatic, exigenţele de acţiune, conflict, psihologie, dialog, obiectivitate, analiză, pe care le cere drama. Nu pentru că nu ar fi putut apare cu aceste mijloace, dar pentru că excepţionala sa forţă lirică, Ie depăşea, spărgea plafonul construcţiei, aşa cum spuneam mai sus, pentru a-şi continua zborul în zone din ce în ce mai înalte. Rezultatul este mai întotdeauna admirabil în planul poeziei, însă drama, ca atare, îşi pierde, risipite în zone superioare dar străine, substanţa, forma, dinamismul. S-ar putea spune, în mod paradoxal, că dacă n-ar fi fost atît de mare poet, capacităţile salede dramaturg ar fi dat rezultate mai închegate. Toate acestea se văd foarte bine, deşi nu în măsuri egale, în Casa Bernardei Alba, în Yerma, în Mariana Pineda, dar se văd mai ales în Nunta însîngerată, pe care ne-o prezintă astăzi, Teatrul Naţional, într-o traducere excelentă, atît din punct de vedere dramatic, cît şi din punct de vedere poetic, la a cărei realizare au colaborat poetul Teodor Balş şi Victor Const. Bercescu. Nunta însîngerată este un poem tragic, dar autorul a fost îndrituit s-o intituleze tragedie, în accepţia cea mai antic-clasică a termenului, datorită cadrului monumental, în cuprinsul căruia vedem desfăşurîndu-se o forţă nu o lege, irezistibilă, cu caracter extraindividual, al cărei şuvoi smulge oamenii, ca o furtună, dintr-un precar echilibru şi îi prăbuşeşte crîncen, în disperare şi moarte. Dramatic vorbind, oamenii se găsesc în poziţie fixă, încremenită, pe Radu Popescu marginea abisului, în ultima clipă care precede prăbuşirea, la modul antic, totdeauna afară din scenă. In această totală lipsă de mişcare, eroii sunt puşi să-şi exprime, in lungi tirade versificate, chemarea tragică, „de singe, voluptate şi moarte“. Violenţa temperamentului popular spaniol, cristalizată în cîteva categorii tradiţionale, — onoare, dragoste, intransigenţă morală, justiţie individuală, răzbunare — se dezvăluie în trista şi simpla poveste a doi tineri care se ucid pentru aceeaşi femeie, în chiar noaptea nunţii acesteia cu un mire neiubit. Sîngerosul epitalam este o cantată cu mai multe voci, pe fond coral, cu toate personagiile familiei şi vieţii ţărăneşti — bătrîni care au ieşit încolo Cronica teatrală iaţi la capătul tragicei experienţe a vieţii, tineri care se îndreaptă spre ea zîmbind, cîntînd şi dansînd. Eliminînd din scenă actul dramatic, cele trei acte nu sînt decit o lungă şi plurală confesiune, sub semnul naturii, al singelui, al morţii, ale căror simboluri intervin direct în scenă. Admirabilă, în toată povestea, este utilizarea poeziei populare (cîntare de leagăn, oraţii de nuntă, bocete) şi geniul specific din „Romanero jitano“ și „Cante Jondo“, în atmosfera atît de aparte a întregii poezii a lui Lorca. Reprezentarea acestei cantate, lirice, a acestui poem coral, este o problemă dificilă, ale cărei date sînt greu de definit și nu sînt definisabile decit după închegarea spectacolului, care nu poate fi decît fructul unui moment de inspiraţie deosebit. Din păcate, cu toate că veleitatea de mare tragedie poetică nu i-a lipsit regizorului Miron Niculeţu, spectacolul său a ieşit terestru şi greoi. Cîteva din elementele exterioare ale tragediei colaborează aci la individualizarea eroilor, în modul cel mai contraindicat şi absurd, poemul este supus dramei, deşi e clar că secretul operei zace în raportul contrar, în timp ce drama, coborîtă pe pămînt, la concret şi la individual, încearcă să se deghizeze zadarnic, în cenuşa şi zdrenţele poeziei, smulse de pe un trup mort. Regizorul a dovedit că n-are suficient nici simţul poeziei, de substrat şi de năzuinţă, a operei, nici cunoaşterea necesară a cîtorva reguli de declamaţie poetică, fapt evidenţiat în mod manifest în maniera cu care a condus rolurile cîtorva excelenţi recitatori de versuri ai Naţionalului, prezenţi în distribuţie. Din toate aceste cauze, spectacolul este lînced, gravă nedreptate la adresa lui Federico GarciaLorca. Sunt aci, patru roluri importante, de prima mărime, dar nu simetrice din punctul de vedere al compoziţiei dramei, sau, dacă vreţi, de o simetrie secretă, care implică şi simetria cu alte roluri, mai puţin importante. In rolul „mamei logodnicului", Tanţi Cocea a fost chemată la îndeplinirea unei sarcini pentru care remarcabilul său talent, îndelungatul său meşteşug, o pot recomanda ferm , este o mamă închisă în nenorocirea unei experienţe tipice, pe care o proiectează asupra lumii în zguduitoare lamentaţii, cînd înspăimîntătoare, cînd însemnate , aşa a văzut-o cu multă simţire şi simplitate. Tanţi Cocea, cu limpede declamaţie fără efort. „Logodnicul“ a fost interpretat de un tînăr debutant, Traian Stănescu, în ale cărei frumoase calităţi suntem îndreptăţiţi să credem. In rolul adversarului său, Leonardo, l-am văzut pe Emanoil Petruţ, a cărui pătimaşă asprime a găsit prilejul de a impresiona. In schimb, interpreta „logodnicei“, Adela Mărculescu, ne-a arătat că nu are suficientă vocaţie pentru teatrul poetic şi nici pregătirea onorabilă pentru rolul versificat. Elena Galaction a dovedit calităţi de poezie, interpreta reuşind să creeze în jurul său o aureolă de emoţie. Pe nefericita nevastă a lui Leonardo, ajucat-o cu convingătoare emoţie de soţie şi mamă Elena Sereda. In rolul şters prin el însuşi al unui ţăran bătrin, Chirii Economu a fost foarte corect. Eva Pătrăşcanu a interpretat un personaj simbolic şi fantastic — moartea — într-un stil euritmic foarte plauzibil. George Paul Avram, care a încarnat simbolul „Lunii" a fost evident condus pe calea nepreciziei şi a confuziei. MmmmmmmmmMmmm. Aspect din atelierul sculptorului Marius Butunoiu, care pregăteşte o nouă lucrare intitulată „Industria şi agricultura" Foto : TOMA PÎRVULESCU Carnet cultural BREVIAR CASA REGIONALĂ a creaţiei populare din Braşov a editat o nouă culegere literară care cuprinde cele mai reprezentative lucrări ale scriitorilor din regiune. Tot la Braşov a ieşit zilele trecute de sub tipar o nouă culegere în limba germană, în prezent se fac ultimele pregătiri în vederea editării unei noi culegeri ce cuprinde cele maireprezentative lucrări în versuri şi proză, realizate de membrii cenaclului literar de la uzina „Tractorul“ din localitate. LA GALERIILE DE ARTĂ ale Muzeului regional din Bacău a avut loc vernisajul unei expoziţii personale a Iuliei Hălăucescu, intitulată „Note de drum din R.P. Ungară“. Expoziţia cuprinde aproape 70 de lucrări de pictură realizate cu prilejul unei recente călătorii făcute în ţara vecină de pictoriţa din Piatra Neamţ. O CASĂ NOUĂ DE CULTURĂ a fost dată în folosinţă la Petroşani. Cei care îşi vor petrece aici timpul liber au la dispoziţie o sală de spectacole cu 800 de locuri, bibliotecă, săli pentru cercurile de artă plastică, literare, balet şi dans. SPIRITUL GOSPODĂRESC IN ACŢIUNE Mai ales vara şi toamna, dar nu numai atunci, la silozuri şi bazele de recepţionare sunt preluate, selectate, înmagazinate, sau livrate diferiţilor beneficiari, zeci de mii de tone de produse agricole, în special cereale. Deşi lucrările sunt în bună parte mecanizate şi există o neslăbită grijă pentru evitarea risipei de boabe, la executarea acestor operaţii, destul de numeroase, se mai produc totuşi unele pierderi. Un sac rupt sau care s-a dezlegat la gură, o prelată nu îndeajuns de bine aşezată, o bandă transportoare cu o mică fisură etc. fiecare şi toate împreună fac posibilă căderea pe nisip, ţărînă sau pămînt, a unor cantităţi de cereale neglijabile la prima vedere. Rămîn, de asemenea, după diferitele selectări sau cu prilejul curăţirii spaţiilor de depozitare, o sumedenie de gazuri în multe cazuri, nevagonabile. în plus, în incintele silozurilor şi bazelor de recepţionare se mai găsesc unele cantităţi mici de boabe căzute cu prilejul diferitelor transporturi, încă cu ani în urmă, Comitetul de Stat pentru Valorificarea Produselor Agricole, preocupîndu-se de valorificarea acestor resurse furajere, a luat măsura ca, pe lîngă marile silozuri şi bazele de recepţionare a produselor agricole, să se creeze anexe pentru creşterea unor specii de animale apte să culeagă şi să transforme în carne cerealele căzute sau diferitele gazuri strînse. Iniţiativa luată a fost in multe unităţi materializată. Spre a avea o idee mai clară despre mărimea rezervelor de creştere a producţiei zootehnice pe lîngă silozuri şi bazele de recepţionare vom da cîteva exemple. La silozul de la Urziceni— regiunea Bucureşti, au fost crescute (pînă la 10 mai) peste 3 500 găini, mai bine de 3 000 de raţe şi gîşte şi 85 de curci. S-au crescut însă nu numai păsări, ci şi 1 370 de batali. Cu un simţ gospodăresc asemănător, cu posibilităţi locale de amenajare a adăposturilor şi de îngrijire a animalelor, lucrătorii de la baza de recepţionare din Ciocăneşti, aparţinînd de C.R.V.P.A.Răcari, au furajat 600 de găini, 200 de gîşte şi raţe, precum şi 384 de berbecuţi şi batali. La baza Salcia, subordonată C.R.V.P.A. Tr. Măgurele, unde există lacuri şi apă curgătoare în apropiere, s-au crescut peste 800 de palmipede. Asemenea rezultate pozitive se întîlnesc în numeroase unităţi din regiunea Iaşi (bazele Vaslui, Huşi, Banca şi altele), precum şi în regiunile Galaţi, Oltenia şi altele. Creşterea păsărilor şi a batalilor pe lîngă silozuri şi bazele de recepţionare constituie o sursă de completare a fondului central cu produse animale şi totodată un izvor de beneficii. în anul trecut, întreprinderea regională pentru valorificarea produselor agricole Bucureşti a furnizat 35 tone carne de pasăre şi 81 tone, carne de batalt. Beneficiul înregistrat a fost de 260 000 lei faţă de 186 000 cifra planificată. Un calcul sumar arată că prin realizarea în fiecare regiune a unei cantităţi de numai 130 tone carne anual, lucru perfect posibil, se pot obţine, pe întreaga ţară, peste 2 000 tone carne şi un beneficiu total de aproximativ 5 000 000 lei. Ce ar mai trebui însă să se facă pentru ca posibilităţile existente să fie mai bine valorificate ? în primul rînd este locul să ne referim la modul în care este stimulată iniţiativa cadrelor de conducere de la silozuri şi baze pentru dezvoltarea creşterii animalelor, fireşte, în limitele condiţiilor existente şi a celor ce pot fi create din resurse interne. Actualele sarcini de plan au, după cum se ştie, un caracter minimal. Apoi, defalcarea lor în cadrul raional este făcută, în multe cazuri, pornindu-se nu atît de la posibilităţi, ci mai ales de la simţul gospodăresc al celor ce conduc aceste unităţi. Cei mai gospodari primesc sarcini de plan mai mari în timp ce alţii, deşi în condiţii similare, primesc cifre care sunt departe de a reflecta realitatea. Un exemplu: la C.R.V.P.A. Drăgăneşti-Vlaşca, unde nu se acordă atenţia cuvenită pregătirii condiţiilor necesare creşterii păsărilor şi animalelor, s-a dat ca sarcină de plan să se crească în acest an doar 2 000 de păsări şi 500 de batali deşi se pot creşte peste 3 000 de păsări şi un număr considerabil sporit de batali. Rezultă deci necesitatea ca, pe viitor, Comitetul de Stat pentru valorificarea produselor agricole să determine întreprinderile regionale şi raionale să analizeze cu toată atenţia posibilităţile reale ale fiecărei baze, pentru ca planurile, fie ele şi minimale, să stimuleze larg toate colectivele la punerea mai deplină in valoare a condiţiilor existente. Apoi, întreprinderile regionale nu trebuie să se mulţumească cu realizarea, pe ansamblu, a sarcinilor de plan minimale. Este limpede că aceste sarcini fiind minimale pot fi depăşite. Important este că asemenea depăşiri să se obţină în fiecare unitate, să nu se admită ca în spatele realizărilor bune pe regiune să se ascundă unităţi care dovedesc insuficient simţ gospodăresc. Fiindcă există astfel de unităţi, în raza C.R.V.P.A. Oraş Bucureşti, de pildă, la bazele de recepţie „C. David“ şi ,,Progresul“ se pot creşte mii de păsări dar nu s-a furnizat (pînă la 10 mai) nici una. La o serie de baze cum sunt: Codăeşti, Şoldana, Drînceni etc., la silozul Sîrca, toate din regiunea Iaşi ca şi la o serie de baze pendinte de C.R.V.P.A. Titu, din regiunea Bucureşti, efectivele de păsări sau batali sunt cu mult sub posibilităţile existente. Este evidentă deci necesitatea ca, pe viitor, conducerile întreprinderilor regionale şi raionale pentru valorificarea produselor agricole să dea un sprijin mai substanţial unităţilor în care se constată un simţ gospodăresc nu îndeajuns de dezvoltat. In acelaşi scop ar fi bine venită studierea de către Comitetul de stat pentru valorificarea produselor a posibilităţilor de stimulare materială a unităţilor care obţin mari depăşiri faţă de sarcinile minimale primite. Perfecţionarea metodologiei de planificare şi lărgirea cointeresării materiale vor determina ca, încă în acest an, să se crească pe lîngă silozuri şi bazele de recepţionare efective mai mari de păsări şi batali, să se obţină un tonaj mai mare de carne, pene, lînă etc. şi deci un beneficiu considerabil sporit. Ing. V. STANCU Pe lîngă silozuri şi bazele de recepţie pot fi crescute numeroase păsări Muzeele etnografice în aer temă a unui simpozion naţional Printre muzeele de artă populară şi etnografie, funcţionează şi o serie de unităţi în aer liber, domeniu în care ţara noastră a înregistrat o valoroasă experienţă, remarcabilă pe plan mondial. Muzeul Satului din Bucureşti, de pildă, de la înfiinţarea căruia se împlinesc luna aceasta 30 de ani, a cunoscut în ultimul timp o mare dezvoltare. în muzeul bucureştean se găsesc în prezent 222 de construcţii autentice şi peste 17 000 de obiecte care oferă un bogat material de studiu cu privire la viaţa poporului român, trezind interesul a tot mai numeroşi vizitatori. In cursul anului trecut, numărul vizitatorilor a ajuns la circa 200 000 din care 75 000 de oaspeţi din 88 de ţări. în secţia în aer liber a Muzeului etnografic al Transilvaniei, situată pe dealul Hoiei din Cluj, continuă să se aducă noi construcţii ţărăneşti din Maramureş, Oaş, Zarand, Haţeg etc. In cadrul Muzeului cetăţii Bran funcţionează de cîţiva ani şi o secţie etnografică în aer liber care ilustrează cultura populară din satele străvechiului ţinut românesc al Ţării Birsei. De cîţiva ani se lucrează la amenajarea unui important muzeu etnografic în aer liber în pitoreasca Dumbravă a Sibiului. Muzeului i s-a rezervat o suprafaţă de circa 50 ha şi va cuprinde numeroase instalaţii tehnice ţărăneşti care să ilustreze ocupaţiile şi meşteşugurile populare din întreaga ţară. Viticultura şi pomicultura, îndeletniciri cu o veche tradiţie în ţara noastră vor fi reprezentate în secţia în aer liber a Muzeului din Goleşti, secţie in curs de organizare, în scopul de a face cunoscute realizările înregistrate în ceea ce priveşte muzeele în aer liber şi pentru a se facilita totodată efectuarea unui schimb de experienţă cu specialiştii din alte ţări, în curînd va avea loc la Bucureşti un simpozion cu tema „Organizarea muzeului în aer liber — principii şi metode“, iniţiat de către Consiliul muzeelor din cadrul Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă in colaborare cu Institutul de etnografie şi folclor. Pentru a afla amănunte în legătură cu acest eveniment ne-am adresat tovarăşului Liviu Ştefănescu, vicepreşedinte al Consiliului muzeelor care ne-a spus : „ In cadrul acestui simpozion naţional cu participare internaţională (7—15 septembrie) specialiştii români vor prezenta comunicările cu temele „Muzeul etnografic în aer liber — mijloc original de reflectare complexă a culturii populare“, „Cercetarea ştiinţifică, baza organizării muzeelor etnografice în aer liber“, „Constituirea colecţiilor şi organizarea complexelor muzeale", „Unele probleme privind metoda şi tehnica de transferare a unităţilor de pe teren în muzeu" şi altele. Au fost invitaţi pentru a participa la simpozion specialişti din peste 30 de ţări. Unii dintre oaspeţii de peste hotare vor prezenta o serie de comunicări care se vor referi la realităţile din ţările lor în legătură cu organizarea de muzee etnografice în aer liber. In a doua parte a simpozionului, toţi participanţii vor întreprinde o excursie ştiinţifică în ţară cu prilejul căreia vor fi vizitate muzeele etnografice în aer liber şi vor lua parte totodată la două mari serbări folclorice organizate la Bucureşti şi la Răşinari, Sibiu. f. ION Poşta redacţiei FILARMONICA DE STAT, Cluj, cere unele lămuriri cu privire la cheltuielile de montare şi pregătire a spectacolelor. RĂSPUNS : In conformitate cu instrucţiunile aflate în vigoare, în cheltuielile de montare se cuprind toate acele cheltuieli care privesc direct montarea şi pregătirea spectacolelor pînă la ridicarea cortinei pentru premieră, deci şi costul recuzitei neconsumabile (decoruri, costume etc.). De asemenea, în instrucţiunile Ministerului Finanţelor cu privire la organizarea evidenţei contabile la instituţiile artistice de spectacole, se precizează că în conturile din grupa „mijloace fixe“ se înregistrează decorurile şi costumele aparţinînd acestor unităţi, indiferent de valoare şi durata lor. în consecinţă, procurarea costumelor pentru soliştii şi instrumentiştii secţiilor de orchestră populară intră în obligaţiile instituţiilor care tutelează şi nu în sarcina interpreţilor. CONSTANTIN NICULESCU, Bacău, ne roagă să-i comunicăm cum trebuie să procedeze pentru a i se publica pierderea unui act de studii. RĂSPUNS : Pentru publicarea pierderii actului de studii, veţi trimite o cerere însoţită de o dovadă eliberată de şcoală (în care se va preciza ce act vi s-a eliberat şi cu ce număr) şi de o recipisă privind achitarea, prin mandat poştal, a taxei de 15 lei, la următoarea adresă : Biroul de publicitate al Buletinului Oficial al Republicii Socialiste România, Bucureşti, raionul 16 Februarie, str. Pompiliu Eliade nr. 2. Vă reamintim că publicarea actelor pierdute se face în partea a III-a a Buletinului Oficial. CONSTANTIN VIŞOIU, Drăgăşani, vrea să ştie cu ce se echivalează studiile absolvenţilor cu certificat ai şcolii elementare de comerţ de trei sau de patru ani. RĂSPUNS : Ministerul învăţămîntului ne comunică că studiile absolvenţilor cu certificat ai şcolii elementare de comerţ de trei sau de patru ani se echivalează cu studiile şcolii profesionale, pentru încadrarea şi promovarea în funcţii a oamenilor muncii, în meseriile şi specialităţile absolvite sau în cele înrudite cu acestea. Anul şcolar pe care l-aţi urmat la şcoala superioară de comerţ nu se ia în consideraţie la echivalare, întrucât, potrivit prevederilor în vigoare, nu se pot face echivalări prin însumarea anilor de studii absolviţi în şcoli de diferite grade. De asemenea, nu se ia în consideraţie pentru echivalări de studii vechimea în funcţie. Veţi prezenta actele de studii în original întreprinderii la care lucraţi. CORNELIA CIOIU, Bucureşti, întreabă dacă are dreptul la pensie de urmaş, întrucît după decesul primului soţ s-a recăsătorit şi acum a desfăcut şi cea de a doua căsătorie. RĂSPUNS : Aveţi dreptul la pensie de urmaş. Potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, soţia supravieţuitoare beneficiază de pensie de urmaş pînă la o nouă căsătorie. în caz de desfacere a căsătoriei prin deces sau divorţ — şi aceasta este situaţia dv. din cite ne scrieţi — se poate cere reinscrierea la pensie.