România Liberă, decembrie 1966 (Anul 24, nr. 6881-6907)
1966-12-01 / nr. 6881
„România liberă" nr. 6m — l.xn.me — pag. 2-a 75 de ani de la naşterea lui Gh. M. Vasilescu - Vasia In scurta sa viaţă, Gh. M. Vasilescu-Vasia a izbutit să desfăşoare o activitate deosebit de bogată. Activist revoluţionar — prezent la majoritatea evenimentelor importante din frămîntata epocă în care trăieşte — else face cunoscut totodată, ca unul dintre publiciştii de frunte ai mişcării muncitoreşti din ţara noastră. S-a născut la 1 decembrie 1891 la Călăraşi, într-o familie nevoiaşă cu mai mulţi copii. Terminase numai doi ani de gimnaziu cînd i-a murit tatăl, fiind nevoit pentru întreţinerea familiei să se angajeze ucenic la o tipografie din oraşul natal. Munceşte şi în acelaşi timp citeşte cu nesaţ numeroase lucrări de literatură socialistă şi beletristică. Cu fiecare an care trece îşi formează o cultură tot mai bogată. La numai 16 ani simte chemarea către una din profesiile sale — ziaristica — faţă de care rămîne credincios toată viaţa, în coloanele publicaţiilor „România Muncitoare“ şi „Tribuna transporturilor“ îşi publică cele dintîi articole, adresate muncitorilor din Călăraşi pentru , a se organiza în sindicate. Intre timp, Vasilescu face cunoştinţă îndeaproape cu I.C. Frimu, Ştefan Gheorghiu şi cu alţi militanţi de frunte ai mişcării muncitoreşti, ceea ce îl ajută să păşească din fragedă tinereţe pe drumul activităţii revoluţionare. La 21 de ani este delegat la Congresul al IV-lea al Uniunii Generale a Sindicatelor. Un an mai tîrziu, în 1913, el devine membru al Partidului Social-Democrat. De acum înainte îşi consacră cu pasiune forţele şi energia, luptei pentru cauza oamenilor muncii. Prin numeroase articole, apărute în ziare muncitoreşti ale vremii ca : „Lupta“, „Socialismul“, „Tineretul Socialist“, „Viaţa muncitoare“ etc., la care este fie redactor, fie colaborator, el demască regimul burghezo-moşieresc, militează pentru interesele poporului. In anii 1914—1916, Vasilescu se ridică cu vehemenţă, împreună cu alţi socialişti români, împotriva războiului imperialist. El scrie în coloanele ziarului „Lupta“ o suită de articole prin care demască scopurile taberelor imperialiste aflate în conflict „pentru interesele de expansiune ale capitaliştilor, care rîvnesc noi pămînturi, noi pieţe de desfacere şi noi robi de exploatat“. Trimis pe front, el desfăşoară în 1917 o intensă activitate revoluţionară printre ostaşii din Moldova. Gh. M. Vasilescu participă tot mai frecvent cu arma scrisului la majoritatea evenimentelor importante, înfăţişează eroismul clasei muncitoare în timpul manifestaţiei de la 13 decembrie 1918 şi al grevei generale din octombrie 1920. Publică în ziarul „Socialismul“ articole prin care demonstrează necesitatea obiectivă a creării unui partid marxistrevoluţionar al clasei muncitoare din România. Pentru activitatea ce o depune în vederea creării partidului comunist — participă activ la lucările Consiliului General al partidului şi sindicatelor din 31 ianuarie-3 februarie 1921 — siguranţa îl arestează. Din această cauză nu poate fi prezent la Congresul de creare a P.C.R. împreună cu cei arestaţi la congres şi cu alţi revoluţionari, el este implicat în odiosul proces din Dealul Spirit In cadrul procesului, Gh. M. Vasilescu are o ţinută demnă, revoluţionară. El declară : „Poate că domnul comisar regal crede că prin activitatea mea comunistă am făptuit o crimă contra burgheziei capitaliste, îmi însuşesc această crimă şi primesc pedeapsa cu fruntea senină“. Eliberat din închisoare după un an, Vasilescu participă în 1923 la Congresul sindical ce s-a ţinut la Cluj, manifestîndu-se ca un neobosit luptător pentru păstrarea unităţii sindicale. Tot timpul cît este secretar al Comisiei locale a sindicatelor unitare din Bucureşti, el militează pentru acţiuni comune de lupta ale clasei muncitoare. Energic, principial, profund devotat cauzei partidului comunist, Vasilescu îşi îndeplineşte cu cinste numeroase sarcini. Intre 1923—1925 este secretar al Secţiunii Bucureşti a P.C.R. în septembrie 1924 ia parte la Congresul al III-lea al P.C.R., ţinut la Viena, fiind ales membru supleant în Comisia de control de rezervă a P.C.R. în anul următor, împreună cu Elena Filipovici şi cu alţi comunişti, el conduce redacţia ziarului „Viaţa muncitoare“, organul central al Consiliului General al Sindicatelor Unitare. Prin presă, ca şi prin activitatea practică, el face tot ce-i stă în putinţă pentru apărarea intereselor vitale ale clasei muncitoare, împotriva ternarei burgheziei şi moşierimii. Prigonit cu sălbăticie, în 1927 este din nou întemniţat, în cazematele fortului Jilava. Schingiuirile, lipsurile materiale, munca extenuantă de ani de zile i-au slăbit mult organismul în care s-a cuibărit tuberculoza. La 18 martie 1929 a încetat din viaţă. Intr-un impresionant cortegiu, mii de oameni ai muncii din Capitală l-au condus pe ultimul său drum. Gh. M. Vasilescu-Vasiarămîne în istoria mişcării muncitoreşti din ţara noastră o figură luminoasă de militant revoluţionar, de ziarist entuziast, devotat cauzei celor mulţi, intereselor poporului român. ION SPALATELU i Mica publicitate ANGAJĂM femeie externă sau internă pentru ajutor în casă şi îngrijire copil 3 ani. Tel. 12 99 76. (30520) SFATURILE populare ale raioanelor Hirşova şi Negru Vodă, angajează jurisconsulţi — şefi de oficii juridice. Relaţii tel. 31 43 Constanţă. (36560) Întreprinderea de produse din lemn pentru construcţii Bucureşti str. Lipscani nr. 65 (Intrarea Hanul cu Tei), angajează urgent tîmplari manuali şi tîmplari mecanici. (7061 A) U.R.C.M. Bucureşti, str. Pictor Verona nr. 13, angajează economic principal la Serviciul preţuri, contabil principal şi dactilografă principală cu respectarea condiţiilor de studii şi stagiu. (7059 A) ÎNTREPRINDEREA 506 instalaţii Braşov str. Gheorghe Lazăr nr. 1, tel. 6130 angajează instalatori de încălzire centrală şi de ventilaţie pentru Şantierele din Sibiu Cluj şi Oradea. (7053 A) CAUT femeie externă, pricepută, cu recomandaţii, pentru copil 4 ani şi menaj. Tel. 75 31 74, între orele 15—20. (30977) UZINA de sârmă Buzău, angajează electricieni întreţinere linii tehnologice automatizate. Se asigură locuinţă. (7049 A) ÎNTREPRINDEREA accesorii mecanice pentru industria textilă cu sediul în str. Fecioarei 13, tel. 11 39 00 angajează: paznici, dactilografe, conducători auto, frezori, rabotori, strungari, ascuţitori scule, lăcătuşi, instalatori termici, instalatori sanitari, tinichigii, vopsitori, dulgheri, zidari, mozaicari, tîmplari, electricieni, muncitori necalificaţi pentru construcţii, încărcători. (7052 A) UZINA mecanică fină Sinaia, angajează urgent ingineri mecanici tehnologi, specialitatea tehnologia construcţiilor de maşini. , Informaţii la tel. 1344, interior , 129. (7050 A) DACTILOGRAFE cu îndeplinirea condiţiilor de studii şi stagiu, angajează întreprinderea de instalaţii Bucureşti, str. Pictor Verona nr. 17, raionul 30 Decembrie, tel. 1265 00, interior 96 (vizavi de Cinema Patria). (7143 A) CAUT femeie serioasă, cu recomandaţii, internă, menaj şi copil. Tel. 32 67 15, după orele 18. (30996) UZINA „Neferat" din Bucureşti bd. Biruinţei nr. 100, raionul 23 August, tel. 35 38 00 angajează : magazioneri, muncitori necalificaţi, topitori, dactilografe, un economist, mecanic auto, electricieni de circuite secundare categoria 7 şi 8. Angajarea se face pe bază de buletin de identitate Bucureşti sau din comunele subordonate oraşului Bucureşti şi a îndeplinirii condiţiilor de studii şi stagiu prevăzute de nomenclatorul indicatoarelor în vigoare. (7051 A) ÎNTREPRINDERE de stat cu sediul în Bucureşti în imediata apropiere a Uzinei 23 August, angajează tehnicieni mecanici şi electromecanici. Informaţii numai la tel. 12 31 36, zilnic între orele 16—18. (7043A) Cumpărării HAINA bărbătească, guler vidră, căptuşeală burţi bizam, stare bună, viad. Tel. 21 12 28, orele 12—15. ________________________________(303391 VlND apartament ultracentral, hol, două camere, baie, bucătărie, cămașă, 30000 lei, liber prin schimb apartament similar perimetrul central. Butunoi, str. Constantin Exarcu 3, lângă Ateneu. (30374) GARSONIERĂ mare, cameră dublă și baie, ultracentral, calorifer gaze, liberă, vând. Răspundeți Căsuța agenți 30338. CANAPEA, fotoliu, apartament central, demisol, confort, liber schimb, vând. Tel. 5745 Cl, orele 6:8.72._________________________(3 CM 6) GARAJ PFL, schelet metalic și blană lutru purtată, vînd. Tel. 23 47 65. ._____________________________(30549) TRABANT 601 alb, 16000 km, stare perfectă, vînd. Cluj. Tel. 155 57. ________________________________(30551) LARGACTYL tablete (produs franțuzesc), Impletor tablete (german), cumpăr. Tel. 11 80 66.___________(30552) TELEVIZOR Rubin 102, stare perfectă vînd urgent. Tel. 15 83 56. _______________________________(30547) TELEVIZOR E 47 şi frigider Fram, ambele în funcțiune, vînd. Tel. 17 89 09.________________________(30544) VlND Trabant 600 , cumpăr apartament 2—3 camere, dependințe. Tel. 55 26 57, orele 13.______________(30538) HAINĂ piele, portbagaj, cauciuc, cameră Moskvici 403, ceas Tellus, covor persan, vînd. Tel. 23 32 13, ora 19—21.__________________________(30534) HAINĂ mutan dore și saxofon (tenor), vînd. Tel. 75 05,74. (30536) MOBILĂ bucătărie, bicicletă bărbătească, transformator, pleduri, covor persan, vînd. Tel. 15 55 03. ________________________________(30469) VlND 800 lei, sobiță teracotă „Sonametan" pentru gaze, butelie. Tel. 13 46 96.___________________(30449) VlND liber, cameră, antreu, bucătărie, Calea Rahovei 209, stația Chirigiu.___________________________(30580) VlND imobil dau liber cameră, hol, bucătărie, str. Mitropolitul Iosif 6 A, vizitare 10—12 — 17—19. (30578) CINCI stupi cu albine, vînd. Str. Şelari nr. 26.___________________(30576) SUFRAGERIE stil, vînd 5000. Bocănete str. Aurel Vlaicu 87 vizitare 16—20 (30573) VlND urgent mașină „Oldsmobile" tip 1956 automată, cu 6 locuri, preț convenabil. Tel. 631562, orele 17—21. (30572) WARTBURG lux 312/1 1966, alb cu 7 camere, vînd. Tel. 51 29 96 .____________________________(30571) RENAULT major 10, vişiniu, cu 18000 km, vînd. Tel. 32 69 35. (30566) ȘIFONIER, studiouri, saltele lină, toaletă, tablouri, pătuțuri, saltele zegras, godin, cristale, tacîmuri, porţelanuri, butelie, vînd. Tel. 153500. ________________________________(30563) ARAGAZ cu două ochiuri vînd, str. Nucuşoara 31, Maşina 38, stația Breaza, ____________________(30561) RIMNICU-Vilcea, vînd urgent casă foarte centrală, cu două apartamente, liber cameră, antreu — 25000 lei. Răspundeți căsuța agenției 30562. CASĂ vînd 20000 lei, str. Mavrogheni 6 (Spitalul Colţea) vizitarea ora 16_________________________(30560) CAMERĂ centrală calorifer, liberă imediat, vînd 10000 lei. Tel. 12 28 27. . (30558) IMOBIL cu apartament liber, 2 camere, separat curte, vînd. Tel. 63 46 96.________________________(30557) DORMITOR modern, plus masă extensibilă, şase scaune, şifonier, masă televizor, fotoliu pat, radio Fantezia, vînd total 9500 lei. Tel. 11 75 93. ________________________________(30590) DORMITOR splendid franțuzesc, vînd. Tel. 12 93 62, orele 9—13. ________________________________(30591) BUFET, servantă, elegante, din panel, rădăcină nuc, vînd. Tel. 55 23 53.________________________(30592) CUMPĂR casă modestă, pînă la 14000. Indiferent cartier sau comune subordonate. Răspundeţi la căsuţa agenţiei 30588. VlND două camere, dependinţe, teren, liber la vînzare, 2 fotolii englezeşti, şifonier cubist, Str. Stănileşti 26 Bucureștii Noi. (30583) CIMPINA apartament mic, central, gaze, vînd. Str. Plevnei 16 C. (30581) TOALETĂ cu oglindă, scaune, mese, cuier pom, platouri, pleduri, obiecte casnice, îmbrăcăminte fetiță 10 ani, fustă tergal gri-fer, vînd. Tel. 37 23 04.___________________(30918) TRABANT combi, vînd. Str. Vînători 13 (Operetă) orele 13.30—16.30. (30944) BUTELIE, aragaz, saltea, plapumă lină, somieră, vînd. Tel. 11 74 21. ________________________________(31016) IMPORT mohair fulare, ochelari, batic, taior, mătase, vînd. Tel. 35 55 65. (31017) SCHIMB apartament 3 camere, contra 2 garsoniere. Tel. 22 83 83. ________________________________(305931 SCHIMB apartament 2 camere termoficare, gaze, Giuleşti, contra 2 garsoniere centrale, exclusivitate. Tel. 17 98 78.________________________(30555) TIMIŞOARA ofer apartament două camere, dependinţe, complet separat contra similar Bucureşti. Tel. 13 22 48. Bucureşti 1 45 15 Timişoara. (30545) OFER două locuințe centrale, adrese diferite, contra apartament, două camere, gaze. Tel. 63 77 53, după ora 16. (310181 CAUT temporar cameră acces, încălzire gaze. Tel. 5745 01, orele 18— 22. (30115) MAGAZIE zidită, uscată, caut indiferent cartierul, pentru depozitat mobilă și lucruri de uz casnic. Tel. 55 73 73, orele 12—15._________(30540) DOMN singur caut cameră mobilată, semimobilată, nemobilată, intrare separată. Tel. 17 26 27._________(30565) DOAMNĂ singură caut garsonieră liberă sau cameră acces dependințe. Tel. 12 80 12 orele 17—20. (30459) CĂSĂTORIŢI liniştiţi caută cameră mobilată sau nemobilată pentru 5—6 luni, încălzire centrală, aceea dependinţe. Tel. 12 56 55, orele 16—27 (31028) DACTILOGRAFA licențiată formez elevă, 3 luni, particular. Tel. 11 46 26, seara.__________________________(.30535) DAU lecţii engleză, eventual la domiciliul elevului. Tel. 51 71 83, intre 14—16. ________ (30553) CHITARĂ, acordeon, pian, curs individual, pregătire pedagogică minuţioasă, Bd. Ana Ipătescu 6 (Piaţa Romană) prof. Victor.___________(303671 iIm mH mmI ILIUŢA Lupulescu, Timişoara, Dorobanţilor 13, transmite sănătate şi viaţă lungă părinţilor cu prilejul aniversării a 20 ani de căsătorie. _______________________________(940 M) PIERDUT în oraşul Buzău căţeluşe neagră, numele Mura. Adresaţi Traian Valeriu, str. Salvării nr. 2 Buzău. Tel. 1362, aducătorului recompensă excepțională. (31323) PIERDUT dline vînătoare în seara zilei 22.XI.1966, în Drumul Taberei, rasa Pointer culoare albă cu pete negre, cu număr de marcă 593. Găsitor telefonați 3 2 69 35, recompensă. ________________________________(30567) DECLAR nulă dovada cu seria 3536/18 noiembrie 1966, eliberată I.C.L. Plinea Griviţa Roşie. (30570) PIERDUT căţeluşe, talia 40 cm, alb cu negru, urechile mari. Găsitorul va telefona 35 07 11, după ora 21. (30577) CORNELIA soţie, Igor fiu cu familia anunţă moartea preaiubitului Bogdan Alexandru. Inmormîntarea 1 decembrie ora 14 Cimitirul Reînvierea. (31233) CU adîncă durere Ion Gorjan anunţă fulgerătoarea încetare din viaţă a scumpei lui soţii LULU GORJAN, născută Sebi. Inmormîntarea va avea loc joi 1 decembrie orele 15 la Cimitirul catolic Belu. Corpul se află depus la Capela Cimitirului catolic Belu. __________________(31290) FAMILIA anunţă cu durere că dragul lor LEPSI IOSIF, doctor docent în ştiinţe biologice, fost profesor de liceu şi şef de secţie la Muzeul Gr. Antipa, a încetat din viaţă în ziua de 29 noiembrie 1966. Oficierea de înhumare începe de la locuinţa defunctului în ziua de 1 decembrie orele 15. (31316) fii ' - ' * . ' . SUCCES la examen Tănţoi ! (31262) Anunţurile se primesc la următoarea adresă AGENŢIA DE PUBLICITATE - E.S.I.P Bucureşti str. Eforiei nr. 6, raionul Lenin, telefon 16.79.43. Anunţurile din provincie se pot expedia prin poştă, costul anunţului trimiţîndu-se prin mandat poştal pe aceeaşi adresă. La Ploieşti s-a deschis recent expoziţia regională de artă plastică. Intîlnirea din acest an a membrilor cenaclului local al U.A.P. cu publicul prilejuieşte trecerea în revistă a aproape 70 de lucrări de pictură, sculptură, grafică. In clişeu : Sculptura: „Mama cu copilul“, una din cele trei lucrări în piatră prezentate în expoziţie de artistul Gheorghe Coman, distins anul acesta cu premiul I pentru sculptură al Uniunii artiştilor plastici. (Urmare din pag. 1) Iată învăţămîntul nostru, exigenţele mereu sporite, realizarea scopurilor majore ale şcolii impun, după părerea noastră, o mai mare grijă pentru asigurarea elevilor cu toate operele literare, texte integrale, prevăzute în programele şcolare şi prezentate succint în manuale. Aceasta este una din condiţiile fundamentale ale însuşirii temeinice de către elevi a literaturii române de valoare. Procesul continuu de valorificare a moştenirii noastre literare implică şi completarea programelor şcolare şi ca atare a bibliografiei. Privită sub acest aspect ne punem întrebarea : cuprind oare planurile editoriale într-o colecţie sau alta, creaţiile literare fundamentale ale unor scriitori ca L. Blaga, H. P. Bengescu, N. Iorga, G. Călinescu ş.a., în tiraje corespunzătoare, pentru ca zecile de mii de elevi ce vor frecventa cursurile clasei a XI-a în anul şcolar viitor, să le poată studia ? Ne am referit doar la cîteva lucrări ale cîtorva scriitori. Problema se pune cu aceeaşi acuitate pentru întreaga literatură studiată în şcoală pe baza programelor de învăţămînt. Considerăm că, pentru a sprijini în măsură corespunzătoare nevoile şcolii sub acest aspect, forul coordonator, tutelar, al editurilor, ar trebui să cunoască în detaliu conţinutul programelor şcolare viitoare şi să aibă mai mult în vedere cerinţele lor la definitivarea planurilor tematice ale editurilor de profil, să ţină seama şi de numărul elevilor pe clase, pentru a stabili tiraje corespunzătoare. O consultare mai sistematică a organelor de resort din Ministerul Invăţămintului de către Centrala Editurilor şi Difuzării Cărţii cu privire la aceste probleme, se impune cu necesitate. De asemenea, o coordonare mai riguroasă a celor două colecţii: „Biblioteca pentru toţi" şi „Biblioteca şcolarului", pentru editarea periodică a operelor literare solicitate de şcoală, ar fi de un real folos pentru împlinirea scopului invăţămintului. Apar, uneori, opere literare editate simultan în cele două colecţii, iar altele lipsesc în ambele colecţii, deşi sînt atît de utile pentru elevi, ca şi pentru publicul cititor larg. Considerăm că satisfacerea învăţămîntului cu literatura ce se studiază în şcoală e o chestiune de mare actualitate, ce se cere rezolvată prin participarea editurilor de profil. AL. BOJIN Editurile şi cerinţele şcolii în Sala Palatului Program de transmisii de televiziune în culori cu caracter ştiinţific medical Sala Palatului Republicii Socialiste România a găzduit miercuri un program de transmisii directe de televiziune în culori pe ecran lat — cu caracter ştiinţific medical — realizate de Institutul de Medicină şi Farmacie din Capitală, în colaborare cu firma „Ciba“ din Basel — Elveţia. Spectatorii — academicieni, cadre didactice din învăţămîntul superior medical din Bucureşti şi alte centre universitare ale ţării, cercetători de specialitate şi medici — au putut urmări direct operaţia de extragere a unui calcul renal efectuată la clinica I chirurgicală a spitalului Panduri, precum şi alte transmisii directe referitoare la probleme actuale de microbiologie, oftalmologie, histologie şi dermatologie. Printre participanţi se aflau, de asemenea, şefi ai unor misiuni diplomatice şi alţi reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditaţi la Bucureşti. (Agerpres). Carnet cultural DOUĂ VOLUME DE VERSURI Poetul HARALAMBIE ŢUGUI, timişorean prin adopţiune, face parte din generaţia lui Eusebiu Camilar, Dumitru Corbea, Eugen Frunză, Nicolae Tatomir, debutînd ca şi ei în coloanele unor efemeride publicistice ce apăreau acum treizeci de ani prin tîrgurile şi uneori prin satele Moldovei (o „Moldovă literară“, gazdă ospitalieră a multor debuturi, apărea la Mihaileni-Dorohoi). Era încă elev de liceu la Dorohoi. Cînd şi-a publicat primul volum de versuri — „Liane crude“ (1935), urmat peste patru ani de un altul. In ultimele decenii i-am întîlnit semnătura prin reviste, principala sa tribună de manifestare fiind publicaţia timişoreană „Scrisul bănăţean“, devenită mai tîrziu „Orizont“. Volumul „Poezii“ apărut de curînd în Editura pentru literatură nu este o plachetă obişnuită destinată să prezinte creşterea curentă, ci o parcimonioasă selecţie din întreaga producţie a poetului, din 1935 încoace. Mărturisindu-şi apartenenţa la generaţia lui H. Ţugui, generaţie care a sorbit cîndva „cu eroism cupa suferinţelor şi a mizeriilor“, regretatul Eusebiu Camilar schiţează în prefaţă decorul obişnuit al poeziei acestuia : „crengi încărcate cu pojar de lună, tăceri ce pîndesc sub pietroaie, podidul sălciilor îndoindu-se în troienuri de aur, mesteceni cu coapse sidefate, tezaurul timpului plîngînd în viorile nimănui, luna mărturisind despre ochii iubitei, adinei şi verzui; văzduhul cernind lumină topită ; sînziene de ceară curată ; arome colbăite arzînd în lumini“. La lectura volumului citatul de mai sus se dovedeşte o fidelă parafrază după poeziile mai vechi, incluse în volum ; universul de imagini al poetului, timbrul poeziei sale, aptitudinile şi preferinţele, cel puţin din perioada începuturilor sale literare se divulgă limpede în acest pasaj. Ca orice tînăr debutant, format în climatul literar al tradiţionalismului şi poeziei bacoviene, H. Ţugui dă glas melancoliei sale de licean, primele sale încercări poetice resimţindu-se acut de influienţa modelelor : „Mi-e sufletul prea gol, fată blondă azi", „livide, pe deal, pling zările, pling“, poeme „bolnave de tristeţe“ Unele strofe descopăr însă, chiar în această perioadă, armonii cuceritoare, ştiinţa de a spune mult fără risipă de vorbe, în construcţii simple, transparente : „nu mai sint, nu mai eşti cel de ieri, nu mai sint"; mi-e inima iadă sălbatecă ascultînd cornuri de vinătoare“; „toate erau ca în legendă“, „pe deal, luna plină dansa cu păţi de ceaţă"... O semnificativă „doină“, cu aluzii antirăzboinice scrisă în 1942 („Bezna-i rece, noaptea-i grea. / Toamne oarbe pling de foi / Pe morminte mereu noi; / Freamătă de zor şi taie / Coasa morţii, de văpaie, / Fluturind tulpinele, / Umbrele, luminile“) completează universul poetic al autorului, revelînd valenţele sale social-cetăţeneşti. Poeziile publicate după „Retrospectivă lirică“, ciclu chemat să reprezinte printr-un număr de nouă piese experienţele mai vechi ale poetului, atestă o dată cu preocuparea acestuia de a se afla, cum zice prefaţatorul în „plină inimă a prezentului“ şi o anume îndepărtare de la ceea ce părea să însemne la un moment dat nişte înclinaţii organice ale poeziei sale. Văzute într-o probabilă documentare, corfele cu Cronica literară cărbune de la Aninoasa rămîn de un decorativism exterior, într-o poezie chemată să consemneze contactul poetului cu realitatea nouă, în timp ce atmosfera unei toamne prodigioase trăită în podgoria de la Cotnari, în acord cu coordonatele sufleteşti ale poetului, traduce mult mai inspirat stările sale de spirit. Poezii declarative, artificioase, mult prea simpliste prin construcţia antitetică trecutprezent, creează, in ciclul „Lauri“ impresia de eterogen, unele titluri „Hora Unirii“, „Regăsire într-o amiază de vară“ menţinîndu-se totuşi la o ţinută poetică aleasă. Haralambie Ţugui se regăseşte în celelalte două cicluri : „Pînza de aur a toamnei“ şi „Remember“, în care reflexivitatea calmă, izul nostalgic, înţelepciunea omului care pătrunde liniştit in toamna existenţei biologice capătă o reală tensiune lirică, o claritate susceptibilă şi de sugestii subtile, strofele succedîndu-se cursiv şi armonios. Versurile unui alt poet, devenit ca şi H. Ţugui localnic prin împămîntenire, ne vin din celălalt capăt al ţării, de la Iaşi. Asemenea la Topîrceanu, un alt muscelean HORIA ZILIERU, şi-a legat destinul poetic de cel al Iaşului literar, înţeles nu în accepţia îngustă spre care near putea îndrepta un titlu de revistă, ci în acea cuprinzătoare, de viguroasă mişcare culturală. „Orfeu îndrăgostit“ este al treilea volum, progresele dobîndite în raport cu primele două („Fluierul“ — 1959, „Florile cornului tînăr“ — 1961) vădindu-se în direcţia unei pregnante autodefiniri poetice. Horia Zilieru pare acum durabil ancorat într-o poezie ce aminteşte prin viziunea sa lirică şi factura formei balada modernă, aşa cum a inţeles-o şi i-a dat strălucire Ion Pillat, evident trecută prin personalitatea poetului. O poezie ale cărei constanţe tematice sunt dragostea, satisfacţia muncii şi a creaţiei, amintirea locurilor natale trăind adesea în elemente ale plasticii populare — poarta cioplită, ulciorul, îmbrăcămintea ţărănească. Spre deosebire de foarte mulţi din confraţii săi de generaţie, Horia Zilieru cultivă stăruitor, in majoritatea cazurilor cu foarte bune rezultate, o acurateţă a formei, supunîndu-se, parcă cu o anume voluptate, rigorilor versului clasic, savurîndu-i valenţele pînă la obţinerea, uneori, de ritmuri şi armonii interioare, pe care de multă vreme ne dezobişnuisem să le mai întîlnim în versurile ce apar astăzi în volume şi publicaţii periodice. Fluienţa, ritmul impecabil, muzica interioară sînt calităţi menite să aducă unui asemenea gen de poezie , comunicativitatea care se refuză în cazul teribilismelor căznite, goale de gînduri Iată, de pildă, un moment sentimental concentrat la dimensiunile unui singur catren: „Lingă ţărm / pe-a plajei iarnă, / contemplînd în unde chipul, / două mîini-perechi răstoarnă / una alteia, nisipul“ (Clepsidră). Realizînd un volum care este, prin tot ce are bun, al maturităţii, Horia Zilieru va putea, desigur, să evite cu timpul un anume retorism abstractizat (l-am regăsit, bunăoară, în poezia programatică „Poetul“.: „Şi n-are umbră că e suflet tot orbitul sînge-n vene de fantini, dar in uimire de fată cu sinii sinceri cu crinii, pe-o gură juraţi“) străin de tonusul general al liricii sale. BORIS BUZILA Breviar IN A DOUA decadă a lunii decembrie urmează să se deschidă la Galeriile Fondului Plastic din str. Oneşti din Bucureşti o expoziţie de artă decorativă. La această expoziţie participă artişti plastici din întreaga ţară, cu lucrări de artă decorativă de toate genurile ca : tapiserii, ceramică, podoabe, jucării, obiecte din metal şi sticlă etc. LA TIMIŞOARA a avut loc în sala de festivităţi a Sfatului popular orăşenesc, vernisajul expoziţiei regionale de artă plastică. Expoziţia cuprinde aproape 200 de lucrări de pictură, sculptură şi grafică, rodul muncii de un an a 60 de artişti plastici din Banat. PE ŞANTIERUL noului combinat al Fondului Plastic din Bucureşti, lucrările de construcţie — abia începute — se desfăşoară din plin, urmînd ca noul obiectiv să fie dat în folosinţă în anul 1967. Combinatul va grupa toate ramurile de producţie ale artei plastice, începînd cu fabricarea materialelor (culori, lichide, accesorii etc.) precum şi ateliere de transpunere, printre care : o turnătorie în bronz, o cioplitorie în marmoră şi piatră, feronerie şi altele. IN PRIMELE ZILE ale lunii decembrie se va deschide Galeria de artă din Cluj care va fi una din cele mai aspectuoase şi mai încăpătoare din ţară. Inaugurarea noii săli va avea loc odată cu vernisajul expoziţiei regionale de artă plastică. Memento PI 1 Soarele răsare la 7 h SI’ Soarele apune la 16 h 38’ —335 —1— 30 DECEMBRIE 1966 VINERI 2 DECEMBRIE PROGRAMUL 1:5: Știri : 5.06 Program muzical ; 5.30 : Gimnastică 5.40 : Program muzical ; 6 : Radiojurnal ; 6.15 : Actualitatea agrară ; 6.25 Program muzical ; 6.45 : Salut voios de pionier ; 7 : Radiojurnal ; 7.15 Marşuri sportive ; 7.30 : Melodii vesele ; 8.10 : Muzică populară ; 8.25 Moment poetic ; 8.30 : Melodia preferată ; 9.30 : Sfatul medicului 9.35 : Muzică populară ; 9.48 : Poemul sonată „Balada arhaică" pentru clarinet şi pian de Cornel Ţăranu ; 10 : Ştiri ; 10.03 : Cîntece pentru copii; 10.15: Muzică populară; 10.30: Vreau să ştiu ; 10.55 : Recital de lieduri ; 11.20 : Coordonate culturale ;11.35 : Cîntă Luigi Ionescu ; 11.45 : Muzică populară ; 12 : Ştiri ; 12.10 : Selecţiuni din opereta „Farmecul unui vals" de Oscar Straus ; 12.30 : Cîntece ; 12.45 : Simfonia nr. 104 în Re major, „Cimpoiul" de Joseph Haydn ; 13.14: Muzică uşoară ; 13.30: Melodii populare ; 14 : Știri ; 14.08 : Mozaic sonor; 14.40 : Arii din opere; 15 : Muzică populară ; 15.30 : Caleidoscop muzical ; 16 : Radiojurnal ; 16.15 : Muzică uşoară ; 16.30 : Lectură în foileton pentru tinerii ascultători ; 16.40 : Muzică corală ; 16.50 : Studioul tînărului interpret ; 17.10 : In slujba patriei ; 17.40 : Natura în creaţia pentru pian a lui Claude Debussy ; 18 : Ştiri ; 18.03 : In jurul globului ; 18.15 : Varietăţi muzicale 18.40 : Radiosimpozion ; 19 : Melodii 19.30 : Melodii româneşti ; 20 : Radiogazeta ; 20.30 : Melodii româneşti 21.05 : Atenţiune, părinţi ; 21.20 Muzică uşoară ; 22 : Radiojurnal ; 22.20 : Viaţa de concert a Capitalei ; 23 : Muzică 22.45 : Piese corale , uşoară ; 23.5.2 : Ştiri. PROGRAMUL II : 7.30 : Radiojurnal ; 7.45 : Dansuri din operete româneşti ; 7.55 : Muzică uşoară ; 8.15 : Valsuri de compozitori români ; 8.30 : Melodii populare ; 9 : Ştiri ; 9.03 : Muzică simfonică ; 9.35: Muzică uşoară ; 10.05 : Teatru radiofonic. „Jocul dragostei şi-al întîmplării" de Marivaux ; 11.14 : Din discurile lui Jan Kiepura şi Martha Eggerth ; 11.30 : Muzică populară ; 11.45 : Ilustrate muzicale ; 12 : Cîntă fanfara ; 12.10 : Ritmurile cincinalului ; 12.30 : Muzică uşoară ; 12.45 : Muzică populară ; 13 : Ştiri; 13.08 : Cîntece ; 13.20 : Muzică uşoară ; 13.30 : Concert ; 14.30 : Muzică populară ; 15 : Radiojurnal ; 15.10 : Muzică uşoară ; 15.30 : Ineluş-Învîrtecuş ; 15.45 : Melodii populare ; 16 : Recital vocal ; 16.15 : Sfatul medicului ; 16.20: Jocuri de perechi ; 16.30 : Evantai muzical ; 17 : Radiojurnal ; 17.10 : Recitalul violonistului Ștefan Ruha ; 17.30 : Muzică populară ; 17.45 : Carnet plastic ; 18 : Poemul simfonic „Vltava" de Smetana ; 18.35 : Folclor ; 19 : Știri ; 19.05 : Compozitorii au cuvîntul ; 19.30 : Noapte bună, copii ; 19.55 : Seară de operă : „Cavaleria rusticană", de Mascagni ; 21 : Știri ; 21.05 : Opera „Estrada maestrului Pedro“ de De Falia ; 21.35 : Dialog pe teme coregrafice ; 21.50 : Muzică distractivă ; 22.30 : Moment poetic ; 22.35 : Refrene fără vîrstă ; 23 : Radiojurnal ; 23.10 : Discuri inedite ; 23.48 : Melodiile nopţii 1 0.512 : Ştiri. radio ! teatre Regele moare : Teatrul naţional „I. L. Caragiale" sala ,,Comedia" (14 71 71) ora 19,30 ; Nunta însingerată : Teatrul naţional „I. L. Caragiale" sala Studio (15 15 53) ora 19,30;. Otheio : Teatrul de operă şi balet (16 48 20) ora 19,30 ; Văduva veselă: Teatrul de stat de operetă (14 80 11) ora 19,30 ; Moartea lui Danton : Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra" sala din bd. Schitu Magureanu 1 (14 60 60) ora 19,30 ; Sfîntul Mitică blajina : Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra“ sala Studio (12 74 50) ora 19,30 ; Insula : Teatrul de Comedie (16 64 60) ora 20 ; Amooor 1 : Teatrul Mic 1 (14 70 81) ora 19,30; O noapte furtunoasă : Teatrul ,,C. I. Nottara" sala Magheru (15 93 02) ora 19,30 ; Variete-concert : Teatrul ,,Barbu Delavrancea" (12 94 23) ora 20 ; Monstrul din Samarkand : Teatrul „Ion Creangă" (12 85 56) ora 16;C Amnarul: Teatrul „Țăndărică", sala din str. Academiei 20 (15 87 37) ora 17 ; Katia şi crocodilul : Teatrul „Ţăndărică" sala din calea Victoriei 50 (15 23 77) ora 16,30 ; Revista dragostei : Teatrul satiric-muzical ,,C. Tănase" sala ,,Savoy" (15 56 78) ora 20 ; Magistrala tinereţii : Ansamblul artistic al Uniunii Generale a Sindicatelor (13 13 00) ora 20 Spectacol internaţional cu artişti germani, sovietici şi români : Circul de stat (11 01 20) ora 19,30, cinematografe Fantomele se grăbesc : Sala Palatului, ora 19,30 ; Repubuca (11 03 72) orele: 9,15 — 11,30 — 13,45 — 16,15 — 13,45 — 21,15 ; Warlok : Patria (11 80 25) orele : 9 — 12 — 15 — 18 — 21 ; Giulești (17 55 46) orele : 10 - 12,30 - 15,30 — 18 — 20,30 ; București (15 61 54) orele : 8,30 — 11 —13,30 —16—18,30 — 21 ; Arta (21 31 86) orele : 8,45 - 11 - 13,15 - 15,45 - 18,15 — 20,45; Minunata Angelica : Festival (15 63 84) orele 8,30 — 11 — 13,30 — 16 — 18,45 — 21,15 ; Feroviar (16 22 73) orele : 8 - 10,30 - 13 — 15,30 — 18 — 20,30 ; Bucegi (17 05 47) orele : 9 — 11,30 — 14 — 16,30 - 19 — 21,30 ; Gloria (Aleea I.O.R.) orele: 9 — 11,15 - 13,30 — 15,45 — 18,15 — 20,30 ; Melodia (12 06 88) orele : 8,45 — 11 - 13,30 — 16 - 18,30 —21 ; Flamura (23 07 40) orele : 9 — 11,15 — 13,30 — 16 — ,18,15—20,30; Floreasca (12 28 30) orele: 10 — 12,30 — 15 — 17,30 — 20 ; Cimaron : Luceafărul (15 87 67) orele : 10 — 12,30 — 15 — 17,30 20 ; Femeile : Capitol (10 29 17) orele : 9 — 11,15 — 13,30 — 15,45 — 18,15 — 20,45 ; Feriţi-vă automobilul t Lumina (16 23 35) orele : 8,45 — 11 — 13,15 - 15,45 - 18,15 -1 ' 20,45: Cosmos (35 19 15) biete iu'al— 18,15 — 20,30 ; Pacea (31 32 52)orele . 15,45 — 18 — , 20,15. 1. Week-end la Zuydcoote : Victoria (16 28 791 orele. 9 — 11,45 — 15 17,45 — 20,30 ; Grivița (17 08 58) orele 1 9 —11,45 — 15 — 17,45 — 20,30 : Tomis (21 49 45) orele . 9 — 11,15 — 13,30 — 16 — 18,30 — 20,45 ; învăţătorul : Central (14 12 24) orele: 9 — 11,15 — 13,30 — 16,15 — 18,30 — 20,45 ; Violenţă In piaţă : Union (13 49 04) orele : 18 — 20,30 şi In genunchi mă întorc la tine orele 9,45 — 12,30 — 15,15 ; Clinele din Baskerville : Doina (16 35 38) orele: 11,30 — 13,45 — 16 — 18,15 — 20,30 : Program pentru copil la orele 9 — 10,15 : Sălbaticii de pe râul morţii : Timpuri Noi (15 61 10) orele : 9 —-'21 în continuare ; Tunelul : Excelsior (18 10 88) orele : 9,30 — 12,15 — 15,15 — 18 — 20,45 : Modern (23 71 01) orele: 9—11,15—13,30—16,30 —18,45—21: Cenuşă: Dacia (16 26 10) orele : 9 — 19,30 in continuare : Viitorul (11 48 03) orele : 16 — 19,30j Cit timp ești sănătos : Cringași (17 38 81) orele : 15,30 — 18 — 20,30 | Vitan (21 39 82) orele : 16,30 — 18—20,15 j Nu sunt copaci pe stradă : Unirea (17 10 21) orele: 15,30 — 18 — 20,30 : Casa din Montevideo : Aurora (35 04 66) orele 8,30 — 10,45 — 13 — 15,30 — 18 — 20,30 ; Munca (21 50 97) orele 16 — 18,15 — — 20,30 și Cei 7 magnifici orele : • 10 — 12,30 ; Fantomas se dezlănțuie : Popular (35 17 17) orele : 10,30 — 15,30 — 18 — 20,30 ; Ferentari (23 17 50) orele: 10 — 15 — 17 — 19—21 ; Călătorul cu bagaj : Moşilor (12 52 93) orele : 15,30 — 18 — 20,30; Aventurile lui Werner Holtz: Colentina (35 07 09) orele : 15,30 — 19 ; Magazinul de pe strada mare : Volga (11 91 26) orele : 9,15 — 12,15 — 17,45 — 20,30 ; Femeia nisipurilor : Rahova (23 91 00) orele 15,30 — 18 — 20,30 . Angelica, marchiza ,,îngerilor" : Lira (31 71 71) orele : 10 — 12,30 — 15,30 — 18 — 20,30 ; televiziune 18: Emisiune pentru copii și tineretul școlar ; In loc de cinema : filmul ,,Aventura veselă" (III) Studioul pionierilor ; Publicitate 18,58: Ora exactă » 19 : Telejurnalul ; 19,20: Buletinul meteorologic ; 19,23: Desene animate 19,30: Gong ; 20: Clubul tinereții ; 21 : Film : „Fiii marii ursoaice" ; 22,40: Telejurnalul.