România Liberă, mai 1978 (Anul 36, nr. 10424-10449)

1978-05-01 / nr. 10424

Pagina a 2-a — 1 mai 1978 SUB SEMNUL MUNCH INFRA TITC Sîntem cu toţii o mare familie muncitorească Nicolae Viciu şef atelier, Combinatul industrial pentru construcţii de maşini Bistriţa-Năsăud Sini inginer şi lucrez la Combinatul industrial pentru construcţii de maşini din o­­raşul Bistriţa. O unitate cu o istorie nu prea lungă, ca de altfel — cu citeva excepţii — întreaga industrie de pe a­­ceste meleaguri. Dar această istorie, noi oamenii muncii, români, maghiari şi germani, umăr lingă umăr, aşa cum am făcut-o in toate împrejură­rile, de veacuri, am ştiut şi in aceşti ani plini de vigoa­rea timpului socialist să o facem bogată. Astăzi cind sintem­ un combinat cu citeva mii de muncitori, sudaţi in­­tr-o mare familie de con­structori de maşini, ramură absolut nouă in judeţul nos­tru, nu pot să nu subliniez tabtul calitativ pe care între­gul nostru colectiv l-a făcut spre marea performanţă in­dustrială. Chemaţi de partid să împlinim un destin nou pentru acest colţ de ţară, oa­menii din toate părţile jude­ţului, de toate virstele, dar obişnuiţi in general cu munca cimpului, au venit aici, au învăţat o meserie străduin­­du-se să o facă cit mai bine. Şi au reuşit pe deplin. Cum altfel s-ar putea ex­plica faptul că noi, care la început am fabricat, nu fără greutăţi, electrofiltre după proiecte făcute de alţii, as­tăzi producem şi pentru ex­port. Am reuşit în acelaşi timp, ca prin forţele noastre tehnice să lansăm, incepind din acest an, in producţia de serie un filtru nou proiectat in întregime de specialiştii uzinei noastre, in colabo­rare cu Institutul de cerce­tări şi studii pentru protec­ţia muncii, utilaj care se re­marcă prin parametrii săi de nivel mondial. Calea pe care am ajuns aici si pe care vom merge mai departe este, cred, firească , munca unită, indi­ferent de naţionalitate, do­rinţa de perfecţionare şi aut­operf­ecţionare. Urmind îndemnul tovară­şului Nicolae Ceauşescu de a lupta permanent pentru in­troducerea noului, aş sub­­­­linia faptul că s-a reuşit asi­milarea unor piese de schimb pentru maşinile-unelte din import, ceea ce ne aduce im­portante economii valutare. Dintre cei care se ocupă de această problemă amintesc pe maistrul Bălan George şi pe Ioan Theil, tehnician com­petent, şi secretarul organiza­ţiei de bază. Acestea sunt, poate, la prima vedere, fapte mărunte. Dar eu le văd ca importante acumulări cantita­tive care duc la saltul cali­tativ. La început a­i fost o fabrică, acum suntem un com­binat cu­­ fabrici. De la pri­mul electrofiltru de capaci­tate mică am ajuns să facem altele uriaşe, destinate unor mari combinate industriale din ţară şi din străinătate. Volumul producţiei, numai in acest an, va creşte cu 20 la sută faţă de 1977. Şi, odată cu familia noastră, a con­structorilor de maşini bis­­triţeni, români, maghiari, germani, legaţi de aceleaşi ţeluri şi idealuri, vor creşte şi alte ramuri pe această plat­formă şi in alte localităţi, care vor înscrie judeţul Bis­­triţa-Năsăud pe coordonatele cele mai înalte ale civiliza­ţiei şi bunăstării socialiste. Făurim împreună viitorul patriei comune Boldizsár Zoltán maistru la mina din Deva Se ştie că in Republica Socialistă România trăiesc şi muncesc laolaltă cetăţeni ro­mâni, germani, maghiari şi de alte naţionalităţi. Ne-au unit puternic munca, egalita­tea deplină şi comunitatea de interese, iar politica pe care o duce Partidul Comunist Ro­mân ne îndeamnă să realizăm mereu mai mult şi mai bine,­in folosul patriei comune şi al nostru. Lucrez la mina din Deva şi am satisfacţia că unitatea noastră se afirmă cu realizări deosebite. „ Una dintre aceste realizări este creşterea rapidă a producti­vităţii muncii. Dacă in anul 1952 se extrăgeau circa 1,5 tone de minereu pe post de lucru, in ultima vreme s-a a­­juns la recordul de * 15—16 tone, mai ales datorită mă­surilor organizate care s-au luat pentru introducerea teh­nicii noi şi a unor metode de lucru cu mare randament. Aş vrea să se reţină că acest salt spectaculos nu ar fi fost posibil fără nişte eforturi din partea întregului colectiv, fără munca unită, a oameni­lor. ■ Prin munca înfrăţită şi plină de responsabilitate muncitorească obţinem re­zultate de prestigiu. De fapt, la noi omenia se confruntă cu munca şi responsabilita­tea­­ care sunt principalii lianţi ai frăţiei şi unităţii. Nu o singură dată m-am sfătuit cu inginerul Aurel Marina, unul dintre oamenii cei mai pasionaţi pentru teh­nica nouă, cu maistrul Gheorghe Marcu şi cu alţii. Nu de multă vreme in aba­tajele minei s-au introdus perforatoarele­­grele montate pe cărucioare-suport. Ideea nu este a mea dar am văzut că este valoroasă şi am făcut tot ce am putut pentru a o finaliza. Deoarece şi ceilalţi mineri au înţeles acest lucru am ajuns la o productivitate de circa două ori mai mare decit se obţine in alte ţări cu tehnică minieră avansată. Aş vrea să mai menţionez ceva. La noi, la mina din Deva lucrează mai mulţi mi­neri de naţionalitate română decit, maghiari. Cu toate a­­cestea m-au ales pe mine secretar al organizaţiei de partid. Şi pot spune că mă străduiesc să răspund pe de­plin acestei încrederi. Colectivul nostru cinsteşte ziua de 1 Mai cu toţi indica­torii de plan şi principalele angajamente depăşite. In ul­timele luni s-a livrat, supli­mentar o mare cantitate de minereu.­Să fiu sincer, nu am auzit pe nimeni spunând „eu am făcut“. Ne-am obiş­nuit să spunem cu toată mindria­­,succesele noastre, realizările colectivului nos­tru". De fapt, tot ce facem este meritul colectivului? Pe aleea fruntaşilor, la fel ca şi în abataje, pot fi văzute, a­­lături, chipurile minerilor ro­mâni şi maghiari. Prin mun­ca unită, îndeplinim mereu mai bine sarcinile trasate de conducerea partidului, indi­caţiile date de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al partidului şi Mi­ner de onoare. Ştim că, in felul acesta, ne facem datoria faţă de patria­ noastră comu­nă. Republica Socialistă România. Imagine din zona industrială a orașului Miercurea Ciuc Sentimente călite la flacăra muncii Agneta Medi controlor de calitate la „Libertatea“ Sibiu Ziua de 1 Mai, Ziua in­ternaţională a celor ce mun­cesc, imi prilejuieşte de fie­care dată ginduri despre viaţa noastră din trecut şi de azi. Lucrez in această întreprin­dere din anul 1957 neîntre­rupt­. Iar cind am intrat, ca tinără absolventă a şcolii­ profesionale, urmele condi­ţiilor de muncă dinainte de naţionalizare erau încă vizi­bile. Secţiile erau vechi, ilu­minate prost, utilajele înve­chite, de mic randam­ent. Dar roadele măsurilor iniţia­te de Partidul Comunist Ro­mân începeau să se afirme cu tărie. Curind am beneficiat de cea mai modernă, pe atunci, ţesătorie din ţară, instalată intr-un corp de clădire mo­dern, luminoasă şi igienică, unde am intrat şi eu alături de alte sute de femei, românce, germane şi maghiare. In clo­cotul, muncii per­tru societatea socialistă sentimentul tovă­răşiei, al înfrăţirii, al priete­niei, s-a sudat indestructi­bil. Acţionăm umăr la umăr pentru realizarea planurilor pe care ni le-a trasat parti­dul şi care sunt ale noastre, ale tuturor. Prin mina mea, au trecut peste 50 de fete, românce, maghiare şi ger­mane, pe care le-am ajutat să deprindă meseria. Nu de mult am fost promovată controlor de calitate şi îm­preună cu Elisabeta Popa desfăşor o exigentă activita­te pentru ca produsele noas­tre să fie apreciate in ţari şi peste hotare. De pildă, una din acţiunile noastre este organizarea de discuţii la „Vitrina de calitate“ in faţa produselor, atunci cind apar defecţiuni. Sunt membră a Partidului Comunist Român, la politi­ca căruia am aderat deplin, cu tot ataşamentul, sunt mem­bră în Consiliul oamenilor muncii, in lumina drepturi­lor de­ care ne bucurăm noi femeile, sunt mamă a doi copii­ — Dieter, de 16 ani, viitor electromecanic, şi Hei­ke, elevă in clasa a V-a, că­rora mă străduiesc să le dau o educaţie in spiritul vieţii noastre. Recent am beneficiat şi eu, ca şi ceilalţi muncitori din ţară, de mărirea retribuţiei. Împreună cu soţul meu, şi el maistru aici, la „Liber­tatea", am ciştigat net aproa­pe 1 000 lei in prima etapă de majorare. Apoi, se ştie, beneficiem de recentul pro­gram de reducere a Săptămi­­nii de lucru, ca şi de aloca­ţia sporită pentru copii. Sunt toate acestea mărturii grăi­toare ale faptului că grija pentru om in România so­cialistă este ţelul fundamental al politicii partidului și Sta­tului. Iată de ce azi, de 1 Măi, mă gîndesc cu bucurie, cu sentimentul împlinirii la rea­lizările noastre trecute, la înfăptuirile grandioase din patria noastră, indreptin­­du-mi cu mindrie privirile, cu ochii minţii, spre viitorul minunat al României socia­liste, cu sentimente de gra­titudine faţă de partidul nostru, faţă de tovarăşul Nicolae Ceauşescu al cărui îndemn la muncă şi viaţă demnă îl urmăm cu sfinţe­nie. 1 Şantierele, I­­­SCOSI ale educaţiei comuniste 2 Mai — Ziua tineretului se sărbăto­reşte in acest an sub semnul împlinirii a 30 de ani de la constituirea primelor şantiere naţionale ale tineretului, expre­sie a elanului şi romantismului revoluţio­nar ale tinerei noastre generaţii. Şantierul şi educaţia comunistă, lată două noţiuni care in conştiinţa noastră nu numai că se asociază tot mai mult, dar devin de nedespărţit, ele fiind formula entuziasmului re­voluţionar al muncii, însuşi secretul tinereţii romantice. E un adevăr născut în clocotul noii noastre vieţi, odată cu izbucnirea neuitatului „Hei rup !“ în piepturile tinerilor brigadieri, care la chemarea patriei şi a partidului s-au angajat, cu tot elanul lor nestăvilit, pe pri­mele şantiere naţionale deschise în urmă cu 30 de ani. Bumbeşti-Livezeni, Salva-Vişeu, Ag­­nita-Botorca, Ceanu Mare-Cluj, Complexul C.F.R. — Braşov, şi apoi Hunedoara, Bi­­caz, „Casa Scînteii“, aceste nume au căpătat o rezonanţă istorică, de ele fiind legate nu nu­mai apariţia unor construcţii durabile în peisajul românesc, in plină prefacere socialistă, ci şi mo­mente cruciale în formarea unei generaţii, re­pere pentru drumul în viaţă al altor şi altor pro­moţii de tineri. A încerca să verific acest adevăr In spaţiul de creştere al tinerilor din Dolj mi s-a părut cu atit mai oportun cu rit încă de acum trei decenii, din perioada epopeii marilor şantie­re, destoinicia şi iniţiativa lor se arătaseră la înălţime, nu puţini dintre craiovenii ajunşi azi în plină maturitate putîndu-se mîndri cu faptul că ei s-au aflat In primele rinduri la construcţia primului obiectiv economic al oraşului lor — de­poul C.F.R. Pentru actuala generaţie de utecişti, piatra de încercare au fost pe rînd inundaţiile din 1970 şi 1975 cînd deopotrivă, tinerii muncitori, ţărani, studenţi, elevi au făcut zid de nebiruit în calea apelor, pe digurile ridicate la Dunăre, pen­tru -z­is cutremurul din 1977 să se dovedească la fel de neînfricaţi şi de neobosiţi, înlăturînd rui­nele, curăţind străzile şi apoi ajutîndu-şi oraşul să se refacă. Tensiunea marilor mobilizări a fost şi este de asemenea manifestă în acţiunea de plantare a centurii arboricole a Craiovei, în ame­najarea staţiunii de agrement „Victoria“, in des­chiderea unui şantier de confecţionat date pen­tru pavaj, in ridicarea la rang de oraşe a loca­lităţilor Pleniţa, Bechet, Barca, Poiana Mare, in atitea şi atîtea lucrări edilitar-gospodăreşti sau agricole. Ţinta drumului meu în Dolj era şantier,­rul naţional deschis aici într-o Încinsă zi de iulie a anului 1976, pe care călăuza mea, acti­vista comitetului judeţean al U.T.C., Elena Me­­chenici, mi-o evoca în tonurile ei cele mai ro­mantice. Acum însă, sîntem mai aproape de mo­mentul finalizării lucrărilor. CANALE, ANTENE, STAŢII Dealtfel o bună parte, cea mai însemnată, din pregătirile pentru marea „emisiune“ a apei ,­­sistemul de irigaţii Nedeia-Măceşu s-a şi reali­zat.­ dar ora decisivă n-a bătut încă. Zic „emi­siune“ deoarece nu ştiu ce altceva ar putea ieşi din această mulţime de „canale“, „antene“, „sta­ţii“ despre care mi se vorbeşte la Şantierul na­ţional al tineretului de la acest sistem. Mai ales cind sunt asigurat de doi tineri abia întorşi din cîmp, că „antenele" montate de ei, cu ancore de pămînt rezistente, vor face faţă probei capitale la care lucrarea va fi supusă probabil chiar în această vară. Au şi toate motivele să pledeze pentru lucrul făcut intrucît cei doi tineri vorbesc şi de pe poziţia viitorilor specialişti în îmbunătăţiri funciare ca studenţi ce sunt ai Facultăţii de construcţii a Institutului politehnic „Traian Vuia“ din Timişoara. Pe deasupra, unul dintre ei. Ma­rian Enescu din anul III subingineri, mai are şi atu-ul de a fi pe acest şantier pentru a doua oară, un prim stagiu făcindu-l aici anul trecut. Atit el cit şi colegul său din anul II, Ioan Ton­­cea, la capătul unei luni cit au lucrat aici, în cîmpia Olteniei, departe de munţii lor de prin locurile natale, din ţinuturile Bieiuşului sau Orăştiei, par să fie mulţumiţi ca toţi ceilalţi încă 30 de studenţi conduşi de asistentul Eugen Man, un pasionat al lucrărilor de acest gen, deşi preocuparea sa ştiinţifică predilectă rămîne aceea­ a drenajelor şi filtrajelor. Tînărul asistent are dealtfel experienţa unor asemenea lucrări, el numărîndu-se printre cei care au organizat celă­lalt mare şantier al tineretului din aceşti ani, Giurgiu-Răzmireşti, unde a lucrat şi comandan­tul de azi de la Nedeia-Măceşu, inginerul Traian Anghel, activist al Comitetului Central al Uni­unii Tineretului Comunist. Tot de la Giurgiu- Răzmireşti vine şi tehnicianul Ilie Zgîr, unul din şefii de lot, care, Împreună cu colegul său topo­­metrist Gheorghe Dumitru, se oferă să vedem Împreună citeva puncte de lucru din cîmp. Citeva, indicaţii misterioase date şoferului, nea Ioniţă Ivan, şi mult încercatul „ARO“, maşină care are „rău de şosea şi asfalt“, dar se simte la largul ei pe mi­rişte şi arătură, o porneşte peste tarlale, înter­­sectînd reţeaua de canale şi antene, spre staţia de pompare a apelor (SPA). Oprim la SPA 17, unde echipa lui Dumitru Dicu, formată aproape în întregime din localnici, face ultimele finisaje construcţiei din beton pentru a putea trece la montarea celor 10 pompe. O ŞCOALĂ A MUNCII ŞI A CARACTERELOR Dacă şantierul naţional al tineretului e o nece­sară şi vitală şcoală de calificare pentru nume­roşi tineri din zonă sau un excelent centru de practică­­ri specialitate pentru studenţi sau elevi ai un­or licee de profil din Craiova, Timişoara, Iaşi, el rămîne înainte de toate o mare şcoală a muncii şi a caracterelor pentru sutele şi sutele de tineri din judeţul Dolj, care trec prin această probă de romantism bărbătesc propriu tinereţii trăite în spirit revoluţionar. Cu toate că vacanţa e încă departe, de pe acum schimburile de elevi şi studenţi (circa 1 500) au fost eşalonate, mulţi dintre ei revenind în acest an pentru a continua lucrul început vara trecută. Ei încep să se lege de aceste locuri prin acele rădăcini durabile pe care ţi le­ conferă sentimentul tonic că, de pildă, modestul complex de construcţii simple ce adă­postesc serviciile de organizare a şantierului, dormitoarele, clubul şi, îndeosebi, reţeaua aceea de canale din cîmp, în curind pierdută pe sub şi printre holde, poartă amprenta fierbinte a inii­ii tale, a efortului liber consimţit de a fi părtaş la sporirea rodniciei acestor păminturi fertilizate de aripile argintii ale ploii. întregul sistem de irigaţii are peste 56 000 ha, ceea ce în­seamnă că tinerii au posibilitatea ca, după în­cheierea lucrării asumate pe cele 20 000 ha, să-şi extindă aria de acţiune. Perimetrul circumscris elanului lor patriotic închide în el unităţi agrico­le cooperatiste şi de stat din mai multe comune, între care Măceşul de Sus şi de Jos,­­ Goicea, Barca, Horezu-Poienari, Giurgiţa, Curmătura, Valea Stanciului. în acest perimetru tinerii au săpat circa 450 000 metri cubi de pămînt cu dra­gline şi screpere, fără să ezite insă, cînd a fost nevoie, să pună mina pe tradiţionalele unelte — hîrleţul, lopata, tîrnăcopul, sapa —, au întins, prin şanţurile făcute, 400 km antenă, au tăiat un canal de distribuţie lung de 15 kilometri care urmează a fi complet pardosit cu dale turnate da ei inşişi. VIABILITATEA UNEI TRADIŢII Mulţi dintre tinerii care, urmind o nobilă tra­diţie a muncii patriotice din aceste decenii, au împresurat aceste întinderi tot mai roditoare cu canale şi conducte vor fi departe de aceste locuri, poate pe noi şantiere (unul dintre con­structori la întrebare mea ce va face mai depar­te, îmi şi replica prompt : „Sunt prea tînăr ca să abandonez şantierul !“). Energiile cheltuite aici cu atîta generozitate de către tineri vor aduce nu numai un spor de rodnicie şi frumuseţe locu­rilor, ci, asemeni apei fertilizatoare a pământu­lui, vor înnobila fiinţa şi personalitatea fiecăruia, conferindu-le acea demnitate de o viaţă pe care numai munca o poate da. „Munca şi numai munca e izvorul libertăţii şi al fericirii“ spunea Eminescu, prefigurind înţelesurile adinei pe care le capătă aceasta în condiţiile unei societăţi ce-şi întemeiază toate valorile, înainte de toate pe cele umane, pe puterea ei transformatoare. Din­colo de materializările economice — producţii agricole sporite la hectar, plantaţii de vie sau pomi, construcţii cărora li se vor da noi desti­naţii, acest cîştig moral, această investiţie de dăruire patriotic-revoluţionară, de voinţă şi hăr­nicie, reprezintă o realizare inestimabilă, deopo­trivă pentru organizaţia comunistă de tineret şi pentru fiecare tînăr in parte, care, în acest avînt constructiv, învaţă să se descopere pe sine însuşi in tot ce are mai frumos şi ■ mai demn nu numai ziua de astăzi, ci şi aceea de mîine a patriei socialiste. Un şantier al tineretului­ este, din acest punct de vedere, şi o chezăşie pentru viitor. Niculae Stoian mm rm o/v „Şantierele naţionale şi locale organizate de Uniunea Tineretului Co­munist pentru construcţia unor importante obiective economice şi social-cul­­turale, acţiunile ce se întreprind pentru gospodărirea şi înfrumuseţarea localităţilor, pentru îmbunătăţiri funciare, plantări de pomi şi împăduriri, prezenţa în campaniile agricole a elevilor şi a studenţilor, a tinerilor militari constituie adevărate şcoli ale educaţiei comuniste, prilejuri de for­mare a tinerilor de astăzi ,în spiritul muncii şi în cultul ei". NICOLAE CEAUŞESCU : : j ' , / i­a I 4 MBS O imagine rămasă in memoria primilor brigadieri de pe şantierul Nedeia-Măceş , momentul solemn al inaugurării in iulie 1976... şi una surprinsă re­cent , unul din canale, după ultimele finisări, aşteptind să se dea drum liber apei destinate irigaţiilor „Románia liberó”• MUNCITORII CÎNTÂ MUNCA Din tot mai numeroasele scrieri ale unor talente In plină c­.W­firmare, publicăm în pagina de faţă un florilegiu de versuri cel­ reprezintă un dublu omagiu adus sărbătorii celor ce muncesc : autorii lor sint deopotrivă oameni ai muncii şi rapsozi ai ei, mî­­nuitori vrednici ai uneltelor făuritoare de noi valori materiale şi mînuitori ai condeiului, izvoditor de frumuseţi. Dincolo de va­loarea lor intrinsecă, aceste versuri sînt mărturia emoţionantă a puterii de creaţie spirituală prin care mesagerii lirici ai munci­torimii noastre, fără deosebire de limba în care-şi comunică mesajul de inimă şi conştiinţă, contribuie, şi prin vers, la înălţa­rea in glorie a izbînzilor muncii libere în România socialistă. POEM DE MAI In Mal, Pe ierburi de ral, Ca turmele. Stelele tinere îşi lasă, In cintec, Proaspete, urmele.. In Mal Pe-un roşu de grai Peste porţi de uzină Înfloreşte un pumn, Ca un snop de lumină.»­­ In Mal, Pe ierburi de ral, Repezi ca hortie, Se rotesc, in inimi şi-n timp, Luminind Sărbătoarea I Ignea Logo operator chimist, C.I.S. Timiș DRUMUL Seminţele, acele aripi în zbor subpămintean, migrind spre ceruri calde ingemănate-n pline, le-aud cum bat la poarta ţârînei ca-ntr-un geam - un stol de păsări albe alunecînd spre mîine. Sub fierul greu de plug dau chiot de lumini. In graiul lor vorbeşte parcă-o-ntreagă lume, Cind flutură pe dealuri drapelul unul spic victorioasa slavă a sorilor din lume... E drumul lor prea aspru şi Iară de popas şi le plndesc din beznă atitea vămi de-ngheţuri, Ca pentru-atita trudă rămasă fără glas nu poate vreodată să pună nimeni preţuri... Dar noi, cînd ducem simplu plinea la gură, ştim că miezul ei de miere stropit e cu sudoare şi-n fiecare seară, pe-o masă de pamint, gustăm din veşnicia intemeiată-n soare. loan Evu muncitor, Hunedoara FOC NESTINS Am venit la Reşiţa menestrel rătăcitor Nu ştiu de voi porni de aici mai departe Muncesc şi visez lingă inima celui care împarte Fumul şi focul cu bucuria de a fi nemuritor. Oţelul, ca un fluviu zidit între ierbi iese mlădiu cu sudoare şi speranţă . Iar miinile oţelarilor parcă mingiie cerbi Cind focul veghează somnul oraşului Am venit la Reşiţa, am văzut, am rămas, Intre dealuri creşte din noi cetatea, neînvins ; Iubiţi oţelul — ascultaţi-i pe drumuri marele glas, Tovarăşi şi prieteni, şi ţineţi pururi focul nestins. Ion George Şeitan murtfcitor, Reşiţa In a nopţii balanţă FLORI DE CIREŞ In căldura palmelor aspre odihnesc imaculate zăpezi parcă flori de cireş adunate parcă sufletele părinţilor adormiţi ■­in încleştări pe viaţă şi pe moarta pentru libertatea patriei clipele s-au făcut nisip străveziu şi printre degete se strecoară incet-încet împUnindu-se peste firul lor argintiu prelins doi bujori au înflorit in căuşul palmelor aspre cu urme de unelte rotunjite adine. Wilhelm Weiss turnător C.1,5. Timiş OŢELAR Arderea ta e aici, in oţelul serilor, nopţilor noastre crescind albe, în inima flăcării —­ţelul virstei inalte prin nopţi ca un gind. Iarba tăcerilor arsă-i de ploaia numelor noastre-nflorite aici. E cel mai darnic poem in văpaia iubitelor stele ce-n braţ le ridici. Daca-ai să treci sub cupola înaltă, ia-mă cu tine-n cuvintul cu har. Orice victorie, înscrisă cu-o daltă, Trece prin inima de oţelar. Ioan Suciu, tehnician, întreprinderea de autocamioane, Braşov A CU FIECE Niciodată din miinile olerului ! să nu luaţi fluierul, căci nimeni nu va cinta la fel de frumos ca el căci in fluierul lui sint munţii şi văile şi pădurile prin care-şi poartă turma ; căci în sufletul lui sint munţii şi văile şi pădurile care cu fiece cintec devin tot mai dragi Kocsis Francisc macaragiu, T.C.M. Tg.. Mureș

Next