România Liberă, august 1979 (Anul 37, nr. 10812-10837)

1979-08-01 / nr. 10812

Pagina a 2-a — 1 august 7979 9 Artistul în cetate a Fimmmwm, pripala şansă DE AFIRMARE A FALFMIN­ — Sînteţi autorul unui film considerat astăzi —• prin con­sensul general al j’jubileului şi al criticii — drept film­ politic Puterea şi adevărul“. Mai mult chiar, filmul este citat adesea ca exemplar. Ce înseamnă pen­tru dumneavoastră­­filmul po­litic ? — Caracterul politic al orică­rei creaţii rezultă din angajarea politică a autorului, din modul in care înţelege el să se facă interpretul opţiunilor şi idealu­­rilor politice ale societăţii in care trăieşte. Politicul este unul din modurile de a fi ale artis­tului în cetate, printre semenii săi, poate că principalul mod. Dar ceea ce vă spun nu este propriu-zis o definiţie, ci sînt doar nişte gînduri ale mele. Re­venind la filmul despre care m-aţi întrebat, am încercat să transpun unul dintre cele mai interesante scenarii pe care ex­celentul meu colaborator, Titus Popovici, le-a scris in cariera lui. A fost, dacă vreţi, unul dintre realele momente în care două conştiinţe mature s-au în­­tîlnit şi s-au străduit să vor­bească despre o epocă pe care au trăit-o şi au cunoscut-o foar­te bine amîndoi şi pe care sim­ţeau în mod necesar nevoia s-o dezvăluie cu frumuseţile, aspe­rităţile, neliniştile, îrntr-un cu­­vînt cu adevărul ce-l conţinea. Singurul meu regret este că a­­cest film n-a fost urmat şi de altele. — Dar „Clipa“ ? — Din păcate, au trebuit să treacă şapte ani ca să apară „Clipa“. După părerea mea, s-au pierdut ani preţioşi­ mai ales pentru o cinematografie ca a noastră. Este adevărat că s-au produs filme care s-ar putea re­vendica, într-un fel sau altul, din acest concept, dar ecoul lor n-a fost cel pe care-l aşteptam. — Care ■ este după părerea dvs. calitatea esenţială a unui film politic ? — Cantitatea de adevăr conţi­nut, perspectiva politică, necesi­tatea imperioasă a realizării lui intr-un anume moment de dez-Convorbire cu regizorul Manole Marcus voltare a societăţii. Aici ajun­gem din nou la raportul artist­­societate. — Ideea de film politic la noi n-a apărut odată cu „Puterea şi adevărul“ totuşi... — Sigur. Pentru mine, filme­le pe care le-am făcut înainte­­ au reprezentat tot atîtea etape de acumulare. Este vorba de „Străzile au amintiri“, „Cartie­rul veseliei“, „Canarul şi vis­colul“. — Aş zice, mai degrabă, ex­­tinzînd discuţia şi la alte peli­cule, că trepte ale filmului po­litic sînt „Conspiraţia“, „Depar­te de Tipperary“, „Capcana“... — Dacă tot aţi amintit de a­­ceste filme, eu consider că, după „Puterea şi adevărul“, un film politic, în sensul conceptului despre care am discutat r­înă acum a fost ..Actorul şi sălba­ticii“. — Asta confirmă că filmul politic poate fi atît de actuali­tate cit şi istoric. Vedeţi posi­bile delimitări in acest sens ? — Da. Filmul istoric operează cu realităţi consacrate, stratifi­cate. Fată de el, realizatorul beneficiază de o anumită deta­șare iar elementele predomi­nante de informare rămîn arhi­vele, cronicile. — Poate și memoria vie a oa­menilor... — Atîta timp cit oamenii care au cunoscut evenimentul mai sînt în viață, după părerea mea, nu se poate vorbi încă de film istoric. — V-aș contrazice. Din multe puncte de vedere „Puterea şi adevărul“ este după opinia mea, un film istoric. După cum şi un film de actualitate stringentă poate deveni mărturie de istorie pentru mâine. — „Puterea şi adevărul“ n-are acea detaşare de care vorbeam mai înainte, el este încă „fier­binte“, deci extrem de subiec­tiv. Poate că tocmai acest lucru ii atribuie un element de atrac­­tivitate în plus, dar există şi primejdia erorii, lucru viabil, dacă vreţi, şi pentru filmul „Clipa“. Nu acelaşi lucru se poa­te spune despre un film ca „Mi­­hai Viteazul“. Aici n-ai ce să greşeşti... — Din punct de vedere al con­ţinutului, nu şi al realizării... — Bineînţeles. — Să ne întoarcem la filmul de actualitate. — După cum bine se ştie, o cinematografie naţională nu se poate afirma ca atare decit le­gat de capacitatea ei de a rea­liza cît mai multe şi, dacă se poate, ci­ mai bune filme de ac­tualitate. Din acest punct de vedere, noi sintem­ încă, din pă­cate, încă la început. — Numărul filmelor de actua­litate nu este totuși de neglijat... — Nu ne putem plînge că n-am făcut cantitativ destule filme de actualitate. în schimb ne putem reproşa că n-am reu­șit încă să facem, ceea ce pu­blicul aşteaptă de mult de la noi, un f­ilm cu adevărat de ac­tualitate. — Ce consideraţi că le lipseşte celor ce se intitulează „de actua­litate“ şi totuşi nu sînt ? — Adevărul vieţii. — Numai atît ? — Mai sînt şi altele. Conflic­tul le lipseşte, de cele mai mul­te ori, perspectiva politică. Au, în plus, o tendinţă a schemati­zării, a împărţirii farmaceutice în „buni“ şi „răi“, o acumulare de probleme care nu se pot re­zolva într-o oră şi jumătate şi, în sfîrşit, lucrul care mi se pare cel mai grav, o acută necu­noaştere a vieţii.­­ Dintre filmele de actuali­tate aţi cita unul care scapă de acest plus şi minus, adică o excepţie ? — „Cursa“ lui Mircea Danie­­liuc, finalul din „Iarba verde de acasă“ (regia : Stere Gulea), sin­ceritatea din „Mere roşii“ (re­gia : Alexandru Tatos) şi mai sunt şi alte reuşite, dacă nu în totalitate, măcar parţial. Aceasta ne dă speranţa şi ne ambiţio­nează pe noi, pe regizorii din toate generaţiile, de a realiza acele filme pe care publicul nos­tru, care urmăreşte cu atîta in­teres filmul românesc, le merită din plin. Florica Ichim Despre tinereţe (Urmare din pag. I) de la atelierele şcoală să se în­­tilnească cu cadre tehnice din invăţămintul superior şi cu dele­gaţii de elevi (în care să se afle eşantioane de la nivelul cel mai scăzut pină la premianţii clasei) pentru a găsi împreună pe teme şi capitole, anticipativ, prospec­tiv, cele mai indicate căi de transmitere a cunoştinţelor. Pe plaiurile sătmărene se în­vaţă mecanica, utilaj chimic,­ s­e fac excursii, versuri, cenaclul liceului se poate mindri cu­ ta­lente promiţătoare : Perea Cocu­­leanu, Corina Santa (foarte bună în sport, inimoasă la drumeţii dar şi la carte). Maricica Be­­reţchi, o bună colegă, o utecistă activă. Dar unde-şi publică ver­surile tinerele condee de mai sus ? — şi, spre mihnirea noas­tră, am aflat că revista şcolii nu mai apare de doi-trei ani de zile, stingindu-se după o frumoasă apariţie de cîţiva ani. Acelaşi teatru şi cu­ atît mai dureros cu cit aceasta reuşise să ia acum doi ani un premiu pe ţară cu piesa „Nota zero la purtare“. Explicaţia ce ni s-a dat nu ne-a convins. Dacă elevii actori au terminat liceul în seriile trecute nu se mai puteau găsi alţi elevi care să-i înlocuiască ? Recent, cercul de turism „Steaua polară“ se pregăteşte de un amplu program pentru va­canţa de vară. Nu de num timp ei au­ cîştigat premiul „Cortul de mătase“ ceea ce ne face să cre­dem că cei care, din şapte lu­crări de literatură trimise la se­siunea judeţeană şase au fost premiate, ştiu că după muncă vine şi răsplată, ca­ să se reîn­toarcă in septembrie, revitali­­zaţi. Sus în nord puberii dezmint teza „Imaturităţii virstei“. Dar se poate şi mai mult. * La Petroşani s-a redeschis, după lucrări de reorganizare, Muzeul mineritului. * La Cîmpina, s-a încheiat faza finală a Festivalului cultural ar­tistic „Bucuria muncii“, ediţia a IV-a, manifestare la care au partici­pat 160 formaţii numărînd 2 000 artişti amatori din întreprinderile şi instituţiile locale. Uzina „Neptun“, I.C.P.P.G. şi întreprinderea de piese turnate sunt laureaţii festivalului. * Tabăra de sculptură de la Măgura, judeţul Buzău, se pregă­teşte pentru inaugurarea ediţiei din acest an. Totodată ea se va „im­ita“, de la poalele Cetăţuii mai spre vîrf. In prezent se lucrează la amenajarea drumului de acces şi la transportul blocurilor de pla­n­trt. Dlți dintre,­­participanţi şi-au anunţat intenţia de a realiza lu­crări mai deosebite : una consacrată regelui dac Burebista şi cealaltă voievodului de origine buzoiană, Vlad Vintilă, exponent al luptei de eliberare de sub dominaţia otomană. * La invitaţia asociaţiei folclolrice „Mioritza“, d­in Franţa, ansam­blul „Alunelul“, formaţie reprezentativă a judeţului Teleorman, va susţine 11 spectacole în oraşul Bart Les Ordes, departamentul Cor­es­e. * Expoziţii de artă plastică în Capitală : la Galeria „Orizont“ — Expoziţia de tapiserie ; la „Eforie“ — Kaspar Teutsch ~~ gravură şi Petre Matei — ceramică. * Teatrul de stat „Valea Jiului" pregăteşte spectacolul „Ceea ce nu se uită“ de un autor* petroşănean. : Dumitru Dem, Ionaşcu. Lu­crarea evocă eroicele lupte din 1929 ale minerilor de la Lupeni. * Galeria de artă „Metopa“ din Piteşti găzduieşte expoziţia „Orna­mentica în arta populară din Argeş“ organizată de Complexul mu­zeal Goleşti.­­ * Formaţiile artistice din satele judeţului Vrancea au luat startul la cea de-a 13-a ediţie a tradiţionalei manifestări „Festivalul folclo­ric vrîncean“. Ediţia din acest an, consacrată celei de-a XXXV-a aniversări a Eliberării patriei se va desfăşura în două etape : una de vară, care se va încheia la 23 August şi alta de iarnă, în perioada 23—31 decembrie. Programul etapei de vară cuprinde, printre altele, colocviul „Tradiţie şi inovaţie în arta creatorilor populari vrînceni“ la care vor participa creatori şi specialişti din întreaga ţară. * Manifestări culturale pioniereşti în judeţul Vaslui : apariţia unei culegeri de versuri şi proză a Şcolii generale nr. 4 din Vaslui, sub titlul „Luminiţe pioniereşti"* şi deschiderea unei expoziţii de artă plastică c­uprinzînd 46 lucrări ale copiilor din comuna Văleni, deschi­să la tabăra de pionieri Poiana Căprioarei, i UNA PE ZI de MATTY — Tovarăşul acela a venit a 13-a oară ! Ce facem ? încura­jăm superstiţiile ? A Tabăra din „Pădurea fermecată“ Intre numeroasele tabere or­ganizate pentru vacanţa de va­ră a pionierilor şi şcolarilor, se înscrie şi cea din „Pădurea fer­mecată“, de la Leghea (judeţul Cluj). In serii succesive, ea va găzdui, in total, peste 1 200 de copii, mulţi dintre ei şi din ju­deţele Bihor şi Satu Mare. Nu ştim cît de fermecată este pă­durea taberei, dar programul taberei este deosebit de atrac­tiv : vizite la cariera Birtz, la Izvorul Crişului, în centrul in­dustrial Aghireş, la Cheile Ba­ciului etc. Paralel cu drumeţii­le, s-au organizat şi două con­cursuri dotate cu premii , umil pe teme de economii, intitulat „O comoară la îndemîna tutu­ror“ şi altul pe teme de circu­laţie rutieră. La care se mai adaugă concursuri de muzică, artă plastică şi mîini îndemîna­­tice, toate bucurîndu-se de un mare interes din partea copiilor aflaţi la odihnă în minunatul decor natural al „Pădurii fer­mecate“ (VIRGIL LAZAR). Rezonanţe Satul­­ Topîrcea, din judeţul Sibiu, sărbătoreşte anul acesta o serie de evenimente. Cei 170 de ani de atestare documentară (1309), care se împlinesc anul Jules Renard este cunoscut la noi mai ales pentru romanul au­tobiografic Morcoveaţă (Poil de Carotte), deşi Istoriile naturale şi Jurnalul circulau, înainte de război, în mediile de literaţi. Generaţia lui M. Sebastian şi Anton Heiban admiră sincerita­tea Jurnalului. O traducere frag­mentară a acestuia din urmă a dat­ Demos­tene Botez (Opere alese, 1987). Nici aceea foarte recentă a lui Modest Morariu (Jurnal, Editura Univers) nu este completă : din 1500 de pa­gini ale originalului, traducăto­rul a selectat ceva mai puţin de o treime. Intr-o precizare intro­ductivă, traducătorul ne spune că a preferat „însemnările c­u caracter mai personal ale omu­lui şi ale artistului“, pasajele utile pentru înţelegerea restului operei şi „notaţiile pur literare ale scriitorului“. Reducerea s-a făcut deci pe seama paginilor care priveau epoca şi pe unii din contemporanii, azi uitaţi, ai lui Jules Renard. Traducătorul a avut grijă în general ca „re­ducţia prin antologare să păs­treze, în proporţia cuvenită, toate părţile întregului“. In linii mari, a izbutit. Cititorul român de astăzi, care n-a avut acces la ediţia franceză, îşi poate face o idee limpede de cartea lui Re­nard. Mai ales câ traducerea este extraordinară, de o mare frumuseţe şi pregnanţă , lucru cu atît mai demn de laudă, cu cît Renard este un stilist („c’est un maître“, spune despre el Gustave Darvson in celebra lui Istorie a literaturii franceze, deşi nu cunoştea incă Jurnalul.) Prefaţa, semnată tot de Modest Morariu, e un ghid foarte nece­sar căci nu există la noi alte mijloace de informare asupra acestei opere. Recentul Mic dic­ţionar de scriitori francezi de la Editura ştiinţifică şi enciclope­dică trece pe Jules Renard doar la Supplementum, ceea ce e de înţeles, dar, ceea ce nu mai e de înţeles, ii menţionează Jurnalul ca­ pe un simplu titlu bibliogra­fic printre altele. In realitate, „maestrul“ ironiei şi stilistul sobru, de care vorbeşte Lanson, ar fi rămas un scriitor de a doua mină din epoca postnaturalistă (a trăit intre 1864 şi 1910), dacă, la 23 de ani, nu s-ar fi hotărît deodată să ţină acest jurnal, ce va fi considerat ulterior o capo­doperă a genului într-o litera­tură care nu ducea deloc lipsă de capodopere în materie. Apariţia Jurnalului este ea însăşi semnificativă. Jules Re­nard se pare că nu s-a gîndit numaidecît, cind îl scria, la pu­blicare, deși cochetează de cî­­teva ori cu ideea că nimeni nu scrie pentru posteritate. Fapt este că abia între 1925—1927, adică cincisprezece ani după moartea autorului. Jurnalul se tipărește in cinci volume la edi­tura Bemouard. Văduva scriito­rului colaborează la publicare cu Henri Bachelin, deşi nu e de acord în principiu, s­ocotind Jur­­na­lul o operă de interes pri­vat. Ea pretinde şi obţine elimi­narea unor pagini şi corijarea altora. Manuscrisul însuşi fiind ulterior distrus, aceste eliminări şi corijări ne lasă pentru eterni­tate in faţa unei variante epu­rate. Ediţia a II-a, care apare in 1935 la Gallimard (este, cred, pri­lejul pentru M. Sebastian să scrie Nota din R.F.R. despre Re­nard şi pentru Edgar Papu să publice tot acolo un superb eseu), şi a IlI-a, în 1980, menţin textul Remouard. Văduva abu­zivă (după o expresie ironică aplicată de francezi şi altor soţii de scriitori devenite editoare) a procedat cum a procedat dintr-o Sinceritate şi stil­­ CARTEA STRĂINĂ de Nicolae Manolescu neînţelegere a sincerităţii în artă, şi ca să se apere pe ea de judecata noastră, probabil, su­­primînd (din fericire, parţial) tocmai ceea ce făcea originalita­tea Jurnalului şi din autorul ei un mare scriitor. Cazuri de imi­xtiune de acest fel sunt nenumă­rate in istoria literaturii. Spiri­tul mic burghez, achizitiv, pudi­­bonderia, egoismul ori pur şi simplu stupiditatea urmaşilor masacrează adesea operele. Cind, prin 1969, am cerut intr-un ar­ticol din „Luceafărul“, mai mult respect din partea familiilor care deţin manuscrise pentru integritatea acestora, s-a produs un fel de val de protest al mul­tor din cei incriminaţi (nenu­miţi, deşi puteam să dau exem­ple precise), care au crezut că propun o confiscare. Nu mă gindisem la așa ceva. Naivitatea mea era să-mi închipui că sim­țul de proprietate lasă locul au­tomat, cind sunt în discuţie opere de artă, unor conside­rente superioare. In cazul Jurnalului lui Jules Renard, „colaborarea“ doam­nei Renard este cu atît mai scandaloasă cu cît este vorba de o operă de „sinceritate“ deplină. Autorul, iubind pe Stendhal şi pe Rousseau, şi oarecum la con­curenţă cu fraţii Goncourt, a ur­mărit să dea, despre sine şi des­pre alţii, o imagine necorectată de convenţii şi ipocrizii sociale. Desigur, o astfel de sinceritate nu e liniară şi simplă, ci foarte complexă, făcută din retractări, răsturnări, contraziceri. Ceea ce spune într-o zi, Jules Renard neagă în ziua următoare. Starea umorală joacă un rol esenţial. Fire depresivă, pesimistă, scrii­torul francez se arată capabil de mare cruzime autoscopică şi nu se sfieşte să se surprindă în cele mai defavorabile posturi. Citeva însuşiri fac din Jurnalul lui Re­nard o operă de avangardă, deşi ea are puternice rădăcini în tra­diţia memorialismului francez. Intii, chiar sensul sincerităţii, care nu implică nici justificări etice, precum la Rousseau, nici optimismul raţionalist al lui Stendhal . Jules Renard este omul unei epoci declinante. Răz­boiul pierdut din 1870 provocase traume Însemnate intelectualită­ţii franceze. Verlaine lega depre­sia simbolistă de acest război. Re­nard este sincer din melancolie, neîncredere în sine, sentiment al zădărniciei, presimţire a morţii. Modest Morariu găseşte foar­te just un eu „vrednic de ură“ la Renard, ca şi la Pascal. Dar la Renard pascalianismul începe să semene cu un existenţialism. Omul condamnat, existenţa fără sens şi altele sunt în spiritul lui Camus, avant la lettre. A doua însuşire este fisurarea subiectivi­tăţii şi, implicit, a expresiei ei în artă : „a fi mare artist — spune Renard însuşi — înseamnă a scrie, în salturi mici, despre o sută de subiecte, ivite pe neaş­teptate, a-ţi fărimiţa, ca să spun aşa, gindirea. Astfel, nimic nu este forţat. Totul are farmecul ne­voitului, al naturaleţii. Nu provoci , aştepţi“. Ce drum de la Balzac, Hugo şi Zola, la Renard! Construcţiei îi ia locul improvi­zaţia. Declinul social e şi un de­clin interior, un presentiment al inutilităţii. In sfîrşit, stilul : Re­nard e unul din marii stilişti ai literaturii modeme. Deşi spune de citeva ori că ar fi nevoie de un stil alb, că imaginile sînt cele dinţii care se învechesc în scri­sul nostru, Renard scrie econo­micos, dar nu alb, şi e un ima­­gist original. „Posteritatea va a­­parţine scriitorilor uscaţi, con­­stipaţilor“, scrie el, fără a se nu­măra printre ei. Jurnalul cu­prinde mii de formulări frapan­te, metafore uimitoare, imagini, comparaţii, risipite parcă fără alt scop decât acela de a putea fi re­­folosite cândva. N-au mai fost folosite, rămînînd bunul acestui Jurnal, pe cît de zguduitor ca document uman, existenţial, pe atît de încintător ca artă a ex­presiei. Sinceritatea lui Renard intră în contradicţie cu stilul lui Renard , uneori. Căci unde nu există o deplină sinceritate a stilului, apare pericolul unui stil al sincerității. Ceea ce nu-l îm­piedică pe Jules Renard să fia în Jurnal un mare scriitor. MULTILATERALITATE (Urmare din pag. 1) intr-un calendar de evenimente menite să marcheze un progres consecvent în deceniul consacrat noilor creaţii ale ştiinţei şi teh­nicii naţionale şi universale şi aplicării lor treptate in viaţa şi munca tuturor locuitorilor ţării. Multilateralitatea acestor mo­dificări nu e posibil să nu pună la încercare şi materialul uman chemat să le servească. Un pro­gram special e prevăzut să asi­gure cadrele tehnice necesare, forţa de muncă cea mai califi­cată,­­ şi­ nu în înţelesul de „ro­boţi ai unei societăţi tehnotro­­nice“, ci al mariajului desă­­vîr­şit dintre munca fizică şi cea intelectuală, fiindcă in acelaşi timp, o atenţie sporită este acordată factorului etic şi cultu­ral prin recomandări ferme de schimbare, nu mai bine, a conţi­nutului şi limbajului, a metode­lor muncii politico-educative şi culturale de masă in curs de desfăşurare. Una dintre problemele pri­mordiale ale deceniului care în­cepe va fi, prin urmare, aceea a calităţii intelectuale a cadre­lor noastre, va fi valorificarea inteligenţei româneşti după cri­teriul eficienţei. Asistam, într-o vară, acum vreo 10—15 ani, la nişte cursuri şi examene cu adulţi destinaţi unei cariere funcţionăreşti de oare­care răspundere in oraşele lor. • Ascultîndu-i pe unii „cursanţi“ cum vorbeau despre rolul mase­lor în formulări uscate şi sche­matice, reţinute de la alţi das­­cali-recitatori, meditam la abso­luta nevoie de a-i pune într-o legătură mai directă şi chiar obligatorie cu omul de pe stradă şi cu grijile lui reale, cu cel care munceşte în condiţiile lui practice şi nu teoretice, şi mă gindeam că legăturile nemediate cu păturile profunde ale popu­laţiei vor contribui poate ca fie­care dintre acei tovarăşi să do­­bindească şi să folosească, în sfîrşit, un limbaj mai apropiat d­e realitate, să se elibereze de formulele de jargon, să evite repetările şi generalităţile, să fugă de acest detestabil fel de a vorbi imptc­tiv şi birocratic. l-am revăzut, mai tirziu, pe unii dintre ei, lucrind la faţa locului, confruntaţi cu adevăru­rile materiale din spatele vorbe­lor şi i-am auzit, cu multă satis­facţie, vorbind altfel decits la „şcoală“. Ei învăţaseră, în sfîrşit „de la mase“, diferenţele dintre formă şi conţinut în limbajul politic curent şi erau înţeleşi, căci înţelegeau adevărul, prin vocea poporului, şi cîştigaseră prestigiul şi autoritatea. Prestigiul se obţine, de­­ cele mai multe ori, prin calităţile personale dovedite în profesiune, sau în viaţa publică (un om de ştiinţă, un artişti un sportiv, un meşter bun etc.) Dacă la această­ recunoaştere se adaugă, şi facto­rul moral, al încrederii oameni­lor în persoana respectivă, ca reprezentant al obştii sale, a­­tunci autoritatea lui în faţa ma­selor este un fapt recunoscut, iar cuvîntul său va fi ascultat. Ocu­parea posturilor de conducere prin concurs a fost o măsură justă, cu consecinţe politice po­­zitive. Creşterea autorităţii, adică a rolului conducător al unei idei sau persoane în cadrul colectivi­tăţii ei apropiate, sau în rindul maselor, al poporului, nu repre­zintă un act de rutină impus prin cunoscutele „metode admi­nistrative ci depinde de capaci­tatea şi prestigiul celui in drept, dobîndite pe teren, după o acti­vitate omologată, — de opinia publică, de clasa muncitoare, de Partid, — după un examen autentic, o competiţie valorică autentică şi care nu poate să fie un simplu concurs de... împre­jurări. Tinărul om politic pe creșterea multilaterală a căruia ne bizuim atit de mult in programele noas­tre de viitor, trebuie să se antre­neze astfel Incit să răspundă, cu promptitudine, atît solicitărilor profesiunii sale, din punct de vedere tehnic, cît şi obligaţiilor lui sociale, de îndrumare şi con­ducere a obştii. Nu-i un secret pentru nimeni că iresponsabili­tatea, trîndăvia şi indisciplina influenţează negativ eficacitatea celor mai juste măsuri privind funcţionarea instituţiilor şi în­treprinderilor, de aceea trebuie purtată o luptă hotărîtă contra manifestărilor de indolenţă şi apatie faţă de orice nereguli, îm­potriva goanei după avantaje şi privilegii, minciunii şi tendinţe­lor de supraapreciere a rezulta­telor parţiale şi mai cu seamă împotriva acelora care împiedică exercitarea criticii. Acţionînd cu perseverenţă pen­tru corectarea netergiversată a greşelilor şi pentru clarificarea problemelor în aparenţă insolu­bile la un moment dat, pro­pagandistul­ nostru trebuie să fie pregăti să dea răspun­suri cît mai complete între­bărilor ce i se pun cu bună­­credinţă de tovarăşii şi concetă­ţenii lui, şi neobosit in a-şi pune lui­ însuşi necontenit întrebări despre cauzele şi efectele modi­ficărilor social-economice la care participă. El nu trebuie să-şi „însuşească“ nici o lozincă al cărei sens nu l-a descoperit cu propria lui minte şi din convin­gere proprie, fără a se teme că va fi izgonit din rai dacă a muşcat din pomul cunoştinţelor despre bine şi rău şi a început „să aibă păreri“. (Părerea majo­rităţii este, desigur, democratic cea mai dreaptă, dar absenţa ori­cărei păreri este nedreaptă şi nedemocratică). De aceea, îi spuneam interlo­cutorului meu că această des­făşurare multilaterală a for­ţelor şi energiilor poporu­lui nostru, competiţia creatoa­re a inteligenţelor lui, mereu împrospătate, destinul său ca un diamant incrustat într-un Viitor de aur, sînt tot atîtea garanţii pentru ca „cele bune să se­ adu­­ne, cele rele să se spele“ şi ca începutul acestui sfîrşit de veac să fie la înălţimea speranţelor noastre. l acesta, coincid cu cei 500 de ani de la numirea primului învăţă­tor român în sat şi cu 380 de ani de la trecerea pe aci a lui Mihai Viteazul, după instalarea la Ocna Sibiului, a vistiernicu­lui Vasile. Tot în acest an, se împlinesc 175 de ani de la înre­gistrarea primului elev din ria­dul ţăranilor topliceni la liceul din Sibiu (azi „Gh. Lazăr“) ,şi 85 de ani de la întocmirea pri­mei monografii sub îndemnul societăţii literare „Astra“. De la ridicarea actualului local de şcoală în locul celui vechi, zi­dit în 1845 şi folosit pînă în 1904, calendarul consemnează trecerea a 75 de ani, iar de la înfiinţarea cadastrului — con­­firmînd toponimia românească a denumirilor de hotar, atesta­­toare­a continuităţii neîntrerup­te a poporului român — Şapte decenii (P. P.) Baia De circa 18 luni, municipiul Tîrgu Jiu beneficiază de o baie publică nou construită. Dar „beneficiază“ nu este cuvîntul cel mai potrivit, de vreme ce — aşa cum ne informa recent cititorul Pavel păscălescu — baia a fost pusă la dispoziţia cetăţenilor cu multe defecţiuni. Citam, printre altele, faptul că opt duşuri nu funcţionează, iar I­N­1- al nouălea curge continuu, ca­mera cu aer cald n-a fost încă dată în folosinţă, finisajele la­să mult de dorit, uşile din pla­caj s-au şi deteriorat etc., etc. Sesizat de aceste deficienţe, Consiliul popular al municipiu­lui Tîrgu Jiu ne-a răspuns că, în urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că semnalul critic al cititorului­ nostru este just şi că „s-a dispus a se lua măsuri pentru remedierea defecţiunilor constatate“. Cină ? Ce ? Cum ? — nu se mai spune ! Şi nu se spune nici de ce a fost nevoie de o scrisoare adresată ziarului, pentru a descoperi defecţiunile şi a le remedia ? (M. PAU­­LIAN). Tinerele folcloriste Nişte eleve ale liceului sani­tar din Galaţi merg în aceste zile de vacanţă prin satele ju­deţului, poposind în cerdacul caselor bătrîneşti ca să asculte balade şi poveşti spuse în gra­iul molcom al moldovenilor cu părul cărunt. Şi tot ceea ce aud şi văd, înregistrează pe bandă magnetică şi pe peliculă foto­grafică. Această pasiune pentru cercetarea artei populare le-a fost sădită de profesoara Tatia­na Tanait, iniţiatoarea acestui cerc de etnografie şi folclor care se intitulează „Mioriţa“. Şi, in cei şapte ani, de cînd fiinţează cercul, fetele au adunat atit de mult material, încît au deschis şi un muzeu al cercului la şcoa­­lă. Epuraş Daniela, Ivan Livi­­oara, Suveran Georgeta, Avram Ana, Ciocan Doina, Bejan Mie­­luţa, sunt doar citeva din pasio­natele membre ale cercului de folclor „Mioriţa“, care au adus de la diverse concursuri pe plan judeţean, interjudeţean sau na­ţional, numeroase premii. (V CHIURTU). Plecat la nuntă, ajuns la spital Ion Rădulescu, din Focşani, se deplasa cu autoturismul său I-VN-2167 pe DN2 la o nuntă, însoţit de cîţiva prieteni. Cu gîndul la petrecere, oamenii erau bine dispuşi, exuberanţi. Dar la intrarea în comuna Pu­­feşti, antrenaţi de atmosfera de bună dispoziţie din maşină, I. R. a pierdut controlul volanului, iar autovehicolul a părăsit şo­seaua, izbindu-se de un copac. Impactul a fost atît de puternic, incit doi dintre ocupanţii maşi­nii au fost accidentaţi mortal, iar I. R. grav rănit. (C. AZOI­­ŢII) Rubrică realizată de Pia Rădulescu ­ ?1I0 S-a scris foarte mult despre efectele pozitive ale plante­lor medicinale în vindecarea unor boli, dar, pe plan local nimeni n-a luat iniţiativa cu­legerii acestor plante. Astfel, frunzele de pătlagină au pro­prietatea de a cicatriza ulce­rul ; coada şoricelului se re­comandă în cazul gastritelor hipoacide, iar pentru cele hiperacide, muşeţelul în a­­mestec cu altele e admirabil. Dacă se lua măsura ca şco­larii să consacre o mică parte din timpul lor liber culegerii plantelor medicinale, ar fi fost o acţiune utilă, plăcută şi cu profund caracter edu­cativ. Pe plan central, n-aui auzit nici că „Plafar“ să fi iniţiat ceva. Poate ar fi mulţi cetăţeni, mai ales pen­sionari, care ar fi mulţumiţi să culeagă astfel de plante, însă nu se cunoaşte o unita­te de colectare a acestora. Farmaciile nu cumpără nici ele direct, aşa că aceste leacuri naturale se irosesc pe cimpii, în livezi sau pe locu­rile virane unde cresc. Iar iarna, cînd sunt solicitate, sunt greu de găsit. Se impu­ne luarea de măsuri, în sen­sul şi organizării unor cursuri de iniţiere pentru cunoaşte­rea acestor plante, înfiinţa­rea de centre de colectare şi tipărirea, într-un tiraj mai mare a cărţilor cu privire la efectele terapeutice ale plan­telor medicinale. AURELIU PRETORIAN str. Magia nr. 17 Piteşti De ce oare se trec în mersul trenurilor, unele trenuri care, de la bun început, se ştie, cred, că nu vor circula. De exemplu, rapidul Unirea nr. 65—66, suspendat în ianuarie , dar menţinut şi în noul mers al trenului, deci suspendat „din naştere“. Pînă la intro­ducerea noului mers al tre­nului, mai exista o legătură cu Iaşii, printr-un rapid care pleca din Bucureşti pe la ora 6 şi avea, la interval de 20 mi­nute, legătură cu Paşcani, cu un tren personal. Personalul din Paşcani spre Iaşi pleacă şi, acum la aceeaşi oră, dar rapidul 57 ajunge după ple­carea acestuia. Astfel că, cine vrea să ajungă la Iaşi în ju­rul primului, ziua, nu mai are posibilitatea. TEODOR SIMA str. Av. Petre Creţu nr. 4 Bucureşti Din anul 1978 s-a introdus sistemul testării aptitudinilor în şcolile de şoferi (amatori şi profesionişti). Propun ca re­zultatele testării să fie aduse la cunoştinţa tuturor partici­panţilor mai detaliat, indi­­cindu-se punctajele înregis­trate la fiecare probă a testu­lui. Această testare constitu­ind şi un prilej de autocu­­noaştere, ea este utilă nu nu­mai pentru conducerea ve­hiculelor ci şi in activitatea profesională şi altele. Ing. DAN STĂNESCU str. Cameliei nr. 27 Ploieşti Cu mulţi ani în urmă, se găsea în comerţ un obiect de mică valoare, confecţionat din deşeuri de lemn sau material plastic, dar de real folos şi anume : „prelungitor de creioane“. Gîndiţi-vă cu­i elevi, studenţi, funcţionari, aruncă aproximativ o treime din creioane, din cauză că nu le mai pot ţine în mină ? Pro­pun ca acest produs să se re­introducă în fabricaţie şi să reapară în librării. Chiar şi cu un calcul sumar, se poate constata valoarea economiilor realizabile prin folosirea pre­lungitorului de creioane. PETRE ŞERBAN şoseaua Giurgiului nr. 58—70 Bucureşti Zilnic aproape, întilnim la punctele de desfacere a berei, răcoritoarelor, la baruri, res­taurante, braserii, cofetării, în locuri de agrement, gră­mezi întregi de capsule meta­lice, din care cea mai mare parte ar putea fi reciclate, igienizate și redate circuitului economic. In prezent, se a­­runcă, ca orice ambalaj mă­runt (cutii de chibrituri, de ţigarete etc.), în timp ce nu­meroase fabrici şi ateliere care produc răcoritoare şi sucuri, suferă de lipsa lor. Prin recuperarea, depozitarea şi reciclarea pe centre a aces­tor capsule, s-ar realiza un plus de asemenea piese au­xiliare pentru acoperirea ne­voilor, realizîndu-se, implicit, însemnate economii. Capsu­lele sînt confecţionate din tablă de calitate bună, inoxi­dabilă, puţind fi refolosite printr-o uşoară îndreptare, cît şi retopire, contribuind la obţinerea unor feroaliaje noi. Pentru cointeresarea vînzăto­­rilor, ospătarilor şi tuturor celor care desfac răcoritoare, ar fi stimulativ să primească unele premii in bani sau obi­ecte. In raport cu cotele co­lectate, din partea fabricilor producătoare sau a unităţi­lor I.C.M. VASILE NEGESCU bd. R.S.R. nr. 38 Piteşti Rubrica „OPINII" stă la dispoziţia cititorilor ziarului nostru pe care-l invităm să ne trimită in continuare, idei şi propuneri menite să determine îmbunătăţiri în orice domeniu al vieţii ob­şteşti, economice, sociale, sau culturale. Aşteptăm, aşadar, ca şi pînă acum, scrisorile dvs. pe adresa zianului nostru specifîcind „Pentru rubrica «OPINII»", TEATRE CULORILE IUBIRII (spectacol de Su­flet şi lumină) : Teatrul Mic (14 70 81), ora 21,30 la rotonda scrii­torilor din Gradina Cişmigiu ; BĂIATUL CU FLOAREA : Teatrul „Ion Creangă" la sala Majestic (14 72 34) ora 20 ; CINTAŢI CU MINE UN CÎNTEC î Teatrul evreiesc de stat (20 39 70), ora 19,30; OMUL CARE ADUCE RISUl­­ teatrul ,,C. Tanase" — Grădina Boema (13 85 43), ora 20 ; PE UN PICIOR DE PLAI : Ansamblul Rapsodia Română (13 13 00), ora 18,30. TELEVIZIUNE Programul 1 16: Telex : 16,05; Trasee istorice ; 16,25; Consultaţii juridice ; 16,45: El­veţia — Regiunea L'Appezzeî ; 17,10 : Corespondenţii judeţeni transmit... ; 17,30: Moştenire pentru viitor ; 18­, Sport ; 13,20:­­Festivalul naţional ,,Cîn­­tarea României" : 18,50: 1001 de seri; 19: Telejurnal; 19,15: Dialog despre viitor; 19,33: Program muzical folclo­ric ; 19,50: Teleci­ne­mateca ; Blocada. — Operaţiunea Iskra, premieră pe ţară. Producie a studiourilor sovietice. Regia Mihail Erşov ; 21,05: Muzică u­­şoară ; 21,35: Telejurnal. Programul 2 16: Permanenta redescoperire a României ; 16,50 : Teatrul TV „Prietenii" de Lucia Demetrius, în distribuţie : Ion Marinescu, Cornel Coman, Lumini­ţa Gheorghiu, Rozina Combos, Sorin Medeleni, Mitică Popescu, St. Mihăi­­lescu-Braila, Mihai Mereuţa, Maria Oligor, Boris Petroff ş.a. Regia Dan Puşcan : 18.05: Muzică populară ; 18.20: Construirea socialismului ; 18,50: 1001 de seri ; 19: Telejurnal ; 19,15: Viaţa de concert a Capitalei ; 19,55 : Studio T *79 ; 20,30 : De pretutindeni ; 20,45: Festivalul naţional „Datarea României" ; 21,05: Biblioteca pentru toţi ; 21,35: Telejurnal. CINEMATOGRAFE UMBRA LUI CASEY : Sala Palatului, , orele 17,15 - 20. ULTIMUL VALS : Patria (11 86 23) ,o­rele 14 - 17 - 19,30 ; Bucure? (15 61 54), orele 13,15 - 15,45 - 18 20,15; Favorit (31 06 15), orele 9,15 11,45 - 15,15 - 17,45 - 20,15 . CAZUL GORGONOVA 1 Scala (11 03 72), orele 14 - 16,45 - 19,30 ; CERTIFICAT DE PAUPERTATE s Vic­toria (16 28 79), orele 15 - 17,30 - 20 ; ŞATRA; Festival (15 63 84), 14 - 17 - 18,15 - 20 ; orele ALIBI PENTRU UN PRIETEN : Capi­tol (16 29 17), orele 14,15 - 17 - 19,15 ; Flamura (85 77 12), orele 9 - 11,45 - 14,30 - 17,15 - 20 ; Aurora (33 04 66), orele 9 - 11,45 - 14,30 - 17,15 - 20 ; Gradina Capitol, ora 21 ; Grădina Aurora, ora 20,45 ; FRAŢI DE CRUCE s Luceafărul (15 87 67), orale 14 - 16 - 18,15 -20,15 ; Grădina luceafărul, ora 21 ; TOTUL PENTRU FOTBAL ; Timpuri Noi (15 61 10), orele­ 15 - 17 - 19,30 ; COBRA S Studio (59 53 13), orele 10 - 12 - 14 - n­s - ts - 20 t'' !;,.7 7 CĂLUŢUL COCOŞAT s Doina “ (16 35 38), orele 9,15 - 11 - 12,45 -14,30 ; REVANŞA : Doina, orele 10 - 10 -20 ; MISIUNEA CAPRICORN UNU­I Ex­celsior (63 49 45), orele 9 - 11,45 — 14,30 - 17,15 - 20 ; Gloria (47 46 73), orele 9 - 11,30 - 14,15 - 17 - 19,45 ; Melodia (12 06 88), orele 9 - 11,45 -14,15 - 17 - 19,45 ; ÎNARMAT ŞI FOARTE PERICULOS ) Bucegi (1705 47), drei* 16 — 1* — 20,15 ; Grădina Bucegi, ora 20,45 ; IN RITMUL MUZICII : Feroviar (50 51 40), orele 9 - 11,15 ~ 13,30 ♦ 15,45 - 18 - 20,15 ; Modern (23 71 01), orele 9 - 11,15 - 13,30 - 17 - 18,15 - 28,15 ; Grădina Modern, ora 21 ; Gră­dina Buş­ti, ora 21 ; ȘCOALA CURAJULUI: Griviţa (17 06 58), orele 9 - 11,15 - 13,30 -15,45 - 18 - 20.15 ; NEA MARIN MILIARDAR: Lira (31 71 71, orele 16 - 18,15 - 20,30 ; Grădina Lira, ora 23 ; MOARTEA UNUI GREIER: Drumul Sării (31 28 13), orele 16 - 18 - 20 ; PÄCALA : Ferentari (80 49 85), orele 15.30 - 19 ; NICK CARTER SUPERDETECTIV : Bu­ xești (50 43 58), orele 15,30 - 17,45 - 20 ; Ciulești (17 55 46), orele 9 — 11 — 13,15 - 15,30 - 17,45 - 20 ; TINARUL DIN ISTANBUL : Dacia (50 35 94), orele 9 - 11,15 - 13,30 -15,45 - 18 - 20 ; EXPRESUL DE BUFTEA : Pacea (60 30 85) orele 16 - 18 - 20 ; UN TRECĂTOR IN PLOAIE : Fio­reasca (33.29 71), orele 9 — 11,30 — 14 — 16,45 — 19,30 ; Parc Hotel, ora 21 ; SEVERINO : Cotroceni (49 48 48), o­rele 15 - 17,30 - 20 ; Munca (21 50 97), orele 16 — 18 — 20 ; VACANTA TRAGICA: Cosmos (27 54 95), orele 15,30 - 17,45 - 30­­ HERCULE CUCEREȘTE ATLANTIDA­­ Tomis (21 49 46), orele 9 - 11,15 -13,30 - 15,45 - 18 - 20,15 ; Grădina Tomis, ora 21,45 ; Grădina Festival, ora 21,45 Volga (79 71 26), orele 9 - 11,15 - 13,30 - 15,45 - 18 - 20 ; ANTICHITĂŢI : Viitorul (11 4803), o­­rele 15,30 - 17,45 - 20 ; DE CE SA-L IMPUŞCAM PE PROFE­SOR : Mioriţa (14 27 14), orele 9-11 - 13,13 - 15,30 - 17,45 - 20 ; ULZANA CĂPETENIA APAŞILOR : Flacăra (20 33 40), orele 14 ~ 14 - 18 — 20 ; Grădina Flacăra, ora 21 ; APAŞII; Arta (213186), orele 9-11,13 - 13,30 - 15,43 - 18 - 20 ; Gră­dina Arta, ora 21 ; UMBRELE VERII FIERBINŢI; Progre­sul (23 94 10), orele 15,30 - 17,45 - 21)­­ CIOCOLATA CU ALUNE ( Popular (35 15 17), orele 16 - 18 - 20 . ÎNTOARCEREA ACASA : Grădina Ti­­tan, ora 21.15 . ,,România libera" Miercuri 1 august 1979 Soare!@ răsare la ora 6,­01 și apune la ora 20,42 PROGNOZA METEOROLOGICA Meteorologul de serviciu IOAN STANCESCU, ne comunică : STAREA­­ VREMII : Călduroasă. PRECIPITAT» c­eloi locale în sud­­vestul ţarii. In rest averse izolate. TEMPERATURA : Maximele de mîi­­ne vor fi cuprinse între 26 şi 34 grade, iar minimele de la noapte între 12 şi 20 grade. BUCUREŞTI : Vreme călduroasă. Ce­rul va fi variabil. Vînt slab pină la moderat. Temperatura maximă între 30 şi 32 grade, iar minima între 14 şi 16 grade.

Next