România literară, ianuarie-martie 1971 (Anul 4, nr. 2-13)

1971-01-14 / nr. 3

proiecta literare — Pe cititorii noştri i-ar interesa să afle la ce lucraţi acum... — Pun la punct o culegere de articole­­pamfiet la adresa men­talităţii regimului tre­cut, în general a socie­tăţii capitaliste. Volu­mul de circa 400 de pagini pe care l-am in­titulat „Comedia uma­nă“ va apărea, în cin­stea aniversării a cinci­zeci de ani de la înte­meierea partidului, în Editura „Cartea Româ­nească“. Paralel cu acest nou volum completez o altă culegere de articole, a­­supra problemelor lite­rare, în care cred că pot aduce unele puncte de vedere mai stabile,­in vălmășagul teoriilor literare de azi. — Aţi publicat de curînd cîteva secvenţe memorialistice extrem de interesante... Demostene Botez — Fac parte din pri­mul volum de „Memo­rii“ pe care Editura „Minerva“ l-a tipărit re­cent. Cartea are aproa­pe 500 de pagini şi e îm­părţită în trei capitole mari. Printre alte figuri de rezonanţă ale litera­turii noastre, aici pot fi întîlnite şi cele ale lui C. Stere, Ionel Teodoreanu, Al. O. Teodoreanu, Al. Philippide, G. Ibrăilea­­nu, G. Topîrceanu, Mi­­hai Codreanu, Otilia Cazimir, Panait Istra­­ti. Dar eu dispun de material pentru alte cî­teva volume masive de amintiri, în care ar tre­bui să evoc şi unele în­­tîlniri cu scriitorii stră­ini pe care i-am cunos­cut în viaţa mea.. Al. RAICU Desen de ROSS Un destin literar (Urmare din pagina 1) este acela al prozatorului Titus Popovici, rea­dus în actualitate prin apariţia nuvelei Moartea lui Iou (Editura Albatros, 1970). Nuvela revine la acelaşi zăcămînt de impresii şi experienţe umane din care germinaseră roma­nele Străinul şi Setea, perioada războiului, anul-hotar 1944, sfîrşit şi început de eră. Insă dintr-o perspectivă radical restructurată, anun­­ţînd înnoirea substanţială a unei viziuni litera­re şi într-un fel renaşterea unui scriitor. Apărute la mijlocul deceniului 6, Străinul şi Setea vesteau, neîndoielnic, un talent de voca­ţie robustă, axat pe una din marile direcţii ale prozei : realismul epic şi social. Noul autor do­vedea capacităţi de amplă cuprindere nara­tivă, priceperea de a interfera mai multe planuri de acţiune, ştia să populeze întinsele naraţiuni cu un mare număr de figuri umane. Cultul epocii pentru fresca socială a propulsat repede cele două cărţi ale lui Titus Popovici în linia opere­lor de prima mărime, alături de Moromeţii sau Bietul Ioanide ignorîndu-li-se totuşi defecte cel puţin la fel de mari ca şi meritele: bogatul epos era slujit de protagonişti cam linearizaţi, iar is­toria şi dramele umane erau privite prea simplu, cu o optică doar superficial-edificată asupra fe­nomenelor complexe din viaţa socială. In anii următori apariţiei romanului Setea (1958), mutaţiile sensibile din conştiinţa literară a momentului, determinate, nu în ultimul rînd, şi de afirmarea unei noi promoţii de prozatori (Velea, Fănuş Neagu, D. R. Popescu ş.a.) îm­ping treptat cunoscutele romane ale lui Titus Po­povici în zone mai umbrite. Autorul însuşi se retrage în activităţi care-l ţin la distanţă de do­meniul timpuriei sale afirmări glorioase, nedu­merind totuşi pe mulţi prin gestul de abdicare al unui talent ce păruse tuturora de o vitalitate prea generoasă pentru a se putea stinge definitiv. Intr-adevăr, lucrul acesta nu s-a întîmplat, dar i-a fost necesar lui Titus Popovici mai bine de un deceniu pentru a-şi limpezi nuanţa persona­lă a vocaţiei sale, revelată astăzi de o naraţiune care nu însumează mai mult de o sută de pa­gini. Spuneam că nuvela se reîntoarce la matca de inspiraţie a romanelor, numai că modul de apropiere e altul decît acolo. La fel avem evocarea unei aşezări din cîmpia Ardealului tră­­indu-şi ultimele zile de ocupaţie germană, în acel sfîrşît de vară intrat aproape într-un timp al legendei. E una din sugestiile textului care încarcă episoadele narate cu un fel de ten­siune suprareală, de puternic efect Există şi un sîmbure epic al povestirii, un eveni­ment coagulant care pune în valoare tema drama­tică. In cîmp fusese omorît, de nu se ştie cine, un soldat neamţ şi cum bănuielile cad asupra mul­tora, ocupanţii pretind locuitorilor să-l denunţe pe făptaş, altfel urmînd să fie împuşcaţi, la un anu­mit termen,­ toţi fruntaşii satului. Hotărîrea una­nimă este să fie sacrificat Ipu cel slab de minte, iar acesta acceptă imediat într-un elan de dă­ruire care-l iluminează lăuntric. („Bine, am să mă duc şi am să spun că l-am omorît eu“). Ipu e un simbol al inocenţei. O dată promisiunea smul­să, în jurul său se dezlănţuie o sarabandă a in­stinctelor egoiste şi laşe întruchipate de aceia pentru care Ipu acceptase să se jertfească. M. Ungheanu vorbea despre bogăţia semnifi­caţiilor concentrate în această povestire care ar cuprinde de fapt compactată, materia unui ro­man. Sunt într-adevăr mai multe straturi inter­ferenţe ale naraţiunii, şi chiar mai multe subi­ecte, evoluînd concentric în jurul episodului car­dinal. Descrierea notabilităţilor­­ părintele Ioan, notarul, doctorul, nevestele acestora formează obiect de satiră socială, dar nu în vechea ma­nieră caricaturizantă din Setea, ci evidenţiind i­­deea de abis moral. Apoi este cuplul celor doi: e­­roul-narator şi Ipu prietenul său, — cei care au trasat în jurul lor un cerc de netrecut pentru cei­lalţi, amîndoi stăpînii unui regat vrăjit al In­genuităţii. Aici suveran este jocul — forma de co­municare ideală între cele două reprezentări ale spiritului ingenuu : eroul adolescent (fără nume) şi Iou cel sărac cu duhul. Moartea sub forma sacrificiului e pentru acesta din urmă o culmina­ţie a jocului într-un act sublim, iar cînd el i se re­fuză (prin retragerea nemţilor din sat), auzim acel plîns sfîşietor al lui Ipu, acel plîns-blestem: eroul a înţeles că pierduse şansa supremă a unui sfîrşit consecvent cu realitatea fiinţei sale inte­rioare. , Prin reliefurile sale simbolice, prin viziunea subiectivizată a eroului-narator, ce înlocuieşte ve­chiul realism de consemnare obiectivă, prin su­­pratema-obsesie pe care o dezvoltă (ultragierea inocenţei), nuvela Moartea lui Ipu este structural altceva decît tot ce a scris pînă astăzi Titus Po­povici Aceste cîteva zeci de pagini ni se pare că vestesc resurecţia unui talent ce dovedeşte a nu-şi fi epuizat vigoarea, iar interesul nostru pentru ce ne va da în continuare autorul e lesne de înţeles. Poate că deceniul în care am intrat va întregi într-o operă de prim-ordin a literatu­rii noastre afirmarea deplină, prea mult amînată, a prozatorului. 2 România literara Lumina acestei conştiinţe ! In această noapte de ianuarie mă gîndesc la poetul Eugen Jebeleanu. în această noapte bate un vint aspru, acoperişurile caselor sînt sub ză­padă subţire ca sub lumină de lună şi eu mă gîndesc la poetul român Eugen Jebeleanu. O creangă de plop, ca o sorcovă de promoroacă, in­­tîrzie la fereastră, parcă mai aud colinzi şi urări, parcă se mai vede o stea colorată. Au trecut toa­te. Urarea ultimă a primit-o poetul, şi m-am bucurat. Pentru Surîsul Hiroşimei şi pentru alte poezii, nu ştiu pentru care, şi nu ştiu pentru ţi­nuta cărei expresii adăugate, dar ştiu pentru care înţeles al lor, pentru care gest al lor faţă de uma­nitate. Nu-i atita pace in lume ca să nu mă gîndesc la Surîsul Hiroşimei, nu-i nici atita nesperanţă ca să nu surîd înaintea ei, nu-i atita linişte ca să nu mă găsesc în neliniştea poetului. Nu-i atît de puţină durere, ca să nu treacă vin­­tul aspru din zăpada subţire de pe tîmplele lui şi pe tîmplele mele, nu-i atit de puţină moarte, ca sufletul să nu cunoască statornicia umbrei. Nu-i nici atita dreptate ca să nu strig in faţa nedreptăţii, nici atita prietenie ca să nu o invoc in faţa neprieteniei Nu ştiu dacă alte neamuri vor cunoaşte vreo­dată în expresia ei originară ceea ce însemnează in scrisul lui Eugen Jebeleanu condiţia omului în răzvrătire şi in revoluţie, în năzuinţă şi in derută, in faţa realităţilor sociale, in realitatea iubirii şi a morţii, ştiu insă că în lirica româneas­că, şi în calendarele epice cu mişcări de zile şi nopţi, de timpuri istorice, de orizonturi, poetul Hiroşimei care surîde este o conştiinţă ce scapără in muchiile severe ale cuvîntului. In lumina aces­tei conştiinţe văd semnificaţia Premiului Etna­ Taormina acordat lui Eugen Jebeleanu. Dar pen­tru noi acesta înseamnă mult mai mult decât pen­tru oricine altcineva de aiurea. însemnează recu­noaşterea unei valori a poeziei româneşti, acordul cu un crez literar care, prin personalităţi de prestigiu, afirmă în lume literatura noastră con­temporană. Nu ştiu cit vor înţelege alte neamuri din fru­museţea poeziei lui Eugen Jebeleanu, cum vor putea descifra adevăratele nuanţe ale cuvîntului său de poet al României de azi, dar ştiu in ce formă am ajuns prin pasiunea lui la graiul poe­ţilor libertăţii şi cum s-au făcut cunoscuţi aceş­tia sufletului meu. Această convieţuire de cîteva decenii in spiritul luptei sociale şi al poeziei ce o înflăcărează, se adaugă înţelegerii preţuirii ce-i veni în zilele începutului de ianuarie, ca o urare. Poate că premiul vulcanic Etna­ Taormina spune de temperatura din adine a fiinţei poetului, a condiţiei lui sociale şi a pătimirilor lui, aceea ca­re se relevă in cuvîntul încins şi cristalizează in forme nebănuite. în această noapte de ianuarie mă gîndesc la poetul Eugen Jebeleanu şi rămîn credincios unei iubiri pentru gestul său poetic şi colegial, pentru prezenta lui in biografia generaţiei mele. Confe­siunea noastră ar rămîne gravă. Uneori ar evoca împrejurări nedrepte■ Dar confesiunea noastră nu s-ar putea înţelege fără credinţa in revoluţia socialistă, in ideile fundamentale ale dreptăţii sociale, nici fără căutarea, intr-o zodie a balanţei, a cuvîntului care din zgură îşi dovedeşte după ani strălucirea. Tinărul redactor care suna la uşa poetului a primit cu înfrigurare manuscrisul „Hiroşimei“, a corectat şpalturi şi pagini, cum avea să facă în acei ani şi cu „1907“ şi „Cintare omului“, sunînd in toaca porţii prisăcarului din Mărţişor. Se limpezea atunci cerul ţării, in primul rînd, şi, în zarea lui, frunţile oamenilor, în aflarea adevărului. Am sunat la casa poetului şi mi-a ieşit înainte doamna Florica, parcă mişcată din­­tr-o stampă japoneză. Şi am intîrziat intr-un fo­toliu jos, printre pistoale haiduceşti şi sub zidurile cărţilor de artă, între două suflete de lumină şi omenie. Nu pot ocoli nici acest gind, cum nu le pot ocoli pe celelalte, cum nu pot uita de Lidice, pentru că floarea desenată pe hirtie ja­poneză rămîne înclinată şi în amintirile mele. în această noapte de ianuarie mă gîndesc la Eugen Jebeleanu. O creangă de plop intîrzie la fereastră, sorcovă de promoroacă, şi din lumea mare vin veşti ce neliniştesc. Nu-i încă atita pa­ce pe pămînt, ca să nu mă gindesc la surisul poe­tului. Noutati in librării Mihai Eminescu — SĂRMA­NUL DIONIS (Editura Mi­nerva, seria „Arcade“), pro­ză fantastică, postfaţă de Aurel Martin, 256 pagini, lei 5 Gr. Alexandrescu — POEZII (Editura Minerva, seria „Ar­cade“), antologie şi postfaţă de D. Micu, text stabilit de I. Fischer, 160 pagini, lei 4,50 Zaharia Stancu — CE MULT TE-AM IUBIT (Editura Da­cia), roman (în 1. germană), traducere de Alfred Kittner, 264 pagini I. Valerian — CHIPURI DIN VIATA LITERARA (Editu­ra Minerva, seria „Memor­ialistică“), 252 pagini, lei 8 George Alboiu — EDENUL DE PIATRA (Editura Car­tea Românească), versuri, 108 pagini, lei 6,50 Platon Pardău — SCARA LUI CLIMAX (Editura Emines­cu), proză, 152 pagini, lei 3,50 Sandu Tzigara-Samurcaș — RĂSUNETE (Editura Mi­nerva), versuri, cuvînt in­troductiv de Edgard Papu, 180 pagini, lei 7,50 Ion Scurtulescu — CIMPIA (Editura Eminescu), proză, 112 pagini, lei 2,75 Nicolae Oancea — ÎNTOAR­CERILE (Editura Eminescu), versuri, 72 pagini, lei 5 Romulus Guga — TOTEM (Editura Cartea Româneas­că), versuri, 80 pagini, lei 6,75 Veronica Stanei — MAG­MATICE FLORI SUFLETE (Editura Eminescu), versuri, în loc de prefaţă de Zoe Du­­mitrescu-Buşulenga, 56 pa­gini, lei 3 Doru Popovici — MUZICA ROMÂNEASCA CONTEM­PORANA (Editura Alba­tros), 344 pagini, lei 8 E. Pavlescu — MEŞTEŞUG ŞI NEGOŢ LA ROMANII DIN SUDUL TRANSILVANIEI — sec. XVII-XIX (Editura Academiei), 576 pagini, lei 34 Edmund Höfer — VIENA (E­ditura Meridiane, colecţia „Ţări şi mari oraşe ale lu­mii“), text de Iulia Florescu şi Gheorghe Graur Florescu, 104 ilustraţii, 122 pagini, lei 22,50 •** — CIMILI, CIMILI, EU SÎNT (Editura Ion Creangă, colecţia „Traista cu poveşti"), poveşti populare româneşti repovestite de Ligia Bîrgu Georgescu, 64 pagini, lei 2 Arnold Hauser — EVOCAREA LUI ADOLF SOMMER (E­­ditura Kriterion), roman (în I. maghiară), traducere de Ferenc Jagamos Zsuzsanna, 124 pagini, lei 4 Franz Liebhard — TIMPURI ŞI OAMENI (Editura Kri­terion), eseuri şi studii (în I. germană), 155 pagini, lei 12 Ion HOREA

Next