România literară, aprilie-iunie 1971 (Anul 4, nr. 14-26)

1971-06-03 / nr. 23

­­ Proletari din toate tarile, uniti-va ! ROMANIA LITERARA s­ăptămînal de literatură și artă ^ Joi, 3 VI 1971 — 32 pagini, 2 lei Un suflet patetic Destinul omului care a fost Nico­­lae Iorga ne prilejuieşte, la centena­rul naşterii sale, cîteva meditaţii cu privire la condiţia însăşi a scriitoru­lui şi a savantului angajat. De ce nu-l vor fi mulţumit pe tî­­nărul Iorga nici studiul aplicat al izvoarelor istorice pentru care s-a pregătit în străinătate atît de te­meinic, nici cariera universitară în­cepută devreme şi sub bune auspi­cii, nici activitatea de critic literar, excepţională prin nivelul ei intelec­tual şi profesional, atins încă la 1890? De ce, totuşi, „istoria“ lui per­sonală înscrie intrarea în ,,lupta lite­rară“ a Sămănătorului, apoi, răsună­toarele campanii „pentru limba ro­mânească", pentru apărarea ţărani­lor de la 1907, pentru culturalizarea satelor, şi — ca o încununare — acţiunea îndelungată de propagan­dă, culturală şi politică, internă şi externă, în favoarea reintegrării Transilvaniei ? N. Iorga s-a dăruit cu atîta pătimaşă generozitate aces­tui ţel şi intervenţiile lui au avut un ecou atît de eficace, incit se poa­te spune că însăşi realizarea lui şi, în orice caz, recunoaşterea de către statele europene, i se datorează şi lui în bună măsură. Şi nu e o întîmplare faptul că cei mai receptivi şi devo­taţi adepţi i-a găsit printre ardeleni. Desigur că nu ambiţia meschină a reclamei, nici hipertrofia retorică a personalităţii, „apostolomania“, nu pot fi acceptate ca explicaţii pentru această deschidere către imperative exterioare profesiunii propriu-zise. Cu atît mai puţin, scontarea unor a­­vantaje personale, căci serviciile a­­duse măririi ţării au fost cu mult mai însemnate decit cele aduse pro­priei sale măriri. Şi apoi e vorba de o activitate prea consecventă, de o tendinţă manifestată în prea diver­se şi neprevăzute împrejurări, pen­tru ca să nu recunoaştem în ea a­­vîntul spre o ţintă în care se înche­ie o viaţă. Dincolo de posibile calcu­le politice se întrezăreşte o opţiune existenţială. De ce savantul nu s-a legat — ca alt Ulysse — de catargul multelor sale specialităţi spre a evita angajarea politică, de ce ,,clericul“ coboară în arenă ? Coincidenţa între o necesitate is­torică şi o disponibilitate intimă conferă destinului lui Iorga o coe­renţă exemplară. Slujirea cauzei na­ţionale e pentru el o nevoie interi­oară, un mod de a se regăsi în în­tregime, o şansă de a da personali­tăţii sale formula plenară. Disciplina riguroasă a specializării nu-i ajunge, aprofundarea izolantă a mai multor domenii nu-l satisface, o soluţie in­tegratoare trebuia găsită. Omul în­suşi nu era deplin exprimat, vocaţia sa de luptător nefiind pusă în va­loare îndeajuns. Lupta pentru apărarea tradiţiei naţionale devine planul mai înalt şi mai larg, totodată, în care se rezolvă dilemele omului şi tensiunile operei. Pentru Nicolae Iorga această aser­vire echivalează cu o destindere. Călcînd pe acest podiş spiritual, el se mişcă mai liber, sufletul său des­face mari aripi, viaţa şi creaţia i se articulează intr-un ritm unitar. Nu e nevoie să scrutăm biografia în în­tregime şi nici lucrările în ansam­blul lor. Fiecare moment al vieţii şi opera la toate nivelele ei arată a­­ceeaşi tensiune organică şi verifică aceeaşi semnificaţie globală. Mircea MARTIN (Continuare în pagina 2) NICOLAE IORGA 1871—1971 (fotografie inedită din anul 1907) Timp Va fi un timp senin, un timp de imn. Cu gestul meu voi linia văzduhul şi voi rosti doar vorbe fără pată. Vei spune „cer curat", voi spune „soare“ şi „lacrimă" şi „muzică“ şi „dor“. Din tot ce-a fost cîndva promiscuu doar sacrul va rămine — şi-am să cvnt contrastele iertate, iertătoare. Voi spune „cer curat", voi spune „soare“ şi se va face soare, cer curat în jurul meu şi-al lumii Voi lăsa vocalele să-şi regăsească nimbul. Va fi un timp senin, un timp de imn, un timp sonor şi pur, un timp de nimb. Şi va veni odată timpul. Timpul! Nina CASSIAN în acest număr. INTÎLNIRILE ROMÂNIEI LITERARE: Convorbiri literare cu studenţii ieşeni ŞERBAN CIOCULESCU Maximele lui N. Iorga N. Iorga în dedicaţiile unor scriitori şi critici români ADRIAN MARINO : Un roman actual Al. PIRU : Microcritica Ce e nou în cultura egipteană Van Wyck Brooks: Scriitorii şi viitorul Festivalul de la Cannes Omul cu magnetofonul DIALOG PSIHANALITIC ­

Next