România literară, octombrie-decembrie 1971 (Anul 4, nr. 41-52)
1971-10-14 / nr. 42
Ansamblul „China “ la Bucureşti IRT A dansului cunoaşte în ” China o milenară tradiţie. In zilele noastre, cele mai frumoase semnificaţii, de un nobil patriotism împletit cu un accentuat caracter social, au fost preluate de pe poziţiile unei arte militante, reliefînd pregnant lupta poporului pentru o viaţă mai bună. Am avut prilejul să asistăm la două spectacole oferite de Ansamblul de balet China ; ele reprezintă o mărturie cu rezonanţe multiple a prieteniei dintre popoarele noastre. Spectacolul a cuprins un diptic alcătuit din Fluviul Galben (Concert pentru pian şi orchestră, creaţie colectivă a Orchestrei Simfonice Centrale) şi baletul Detaşamentul roşu de femei, un alt opus conceput pe o temă revoluţionară contemporană, creaţie colectivă a Ansamblului de balet China. In prima lucrare putem vorbi de un discurs muzical în care a fost metamorfozată cantata Fluviul Galben, compusă de Sien Sin-Hai. Avînd ca temă războiul de rezistenţă împotriva imperialismului japonez şi reliefînd Fluviul Galben drept simbol al naţiunii chineze, concertul tălmăceşte cu vitalitate şi dinamism eroismul revoluţionar al proletariatului şi totodată slăveşte spiritul de sacrificiu al celor mulţi. Lucrarea concertantă cuprinde 4 părţi : Preludiu (Cîntecul barcagiilor de pe Fluviul Galben), Odă Fluviului Galben, Mînia Fluviului Galben şi Apărarea Fluviului Galben. Această compoziţie se remarcă printr-un stil accesibil, care are la bază cîntecul popular şi ritmurile dansante ale?* folclorului chinez. în acest sens, melodiile sînt luminos colorate, încadrate în moduri vechi — iar din acest punct de vedere remarcăm expresivul „pentatonic", mod arhaic pe care-l găsim şi în muzica populară românească, bulgară şi maghiară, caracterizat printr-un luminos diatonism, opus cromatismului ; nu întimplător melodiile încadrate în acest mod relevă nuanţe optimiste. Armoniile sunt adecvate — cu alte cuvinte putem vorbi de o sobră armonie modală, la care se adaugă o paletă orchestrală foarte simplă, dar sugestivă. Pianul este tratat cu virtuozitate și creează o plăcută fuziune cu masa orchestrei. Am apreciat în mod cu totul deosebit interpretarea solistului In Cen- Tzun şi a dirijorilor Han Tzun-Ge, Wan Jo-Tzun. Ei au ştiut să îndrume cu forţă emoţională ansamblul, să creeze o gamă bogată de nuanţe, pornind de la lirism şi ajungînd printr-o judicioasă gradaţie la culminaţia în care se profilează pregnant tema Apărarea Fluviului Galben, cîntecul Răsărit roşu ; peste acestea se suprapune armonios imnul Internaţionalei, semnificînd victoria revoluţiei populare chineze. Baletul Detaşamentul roşu de femei este inspirat din lupta dusă de masele oprimate împotriva păturilor suprapuse, în perioada anilor „Războiului civil de 10 ani“ (1927—1937), în insula Hainan. Se reliefează lupta tinerei U Cinhua, fiică de ţărani săraci, împotriva moşierului despot Nan. După un preludiu foarte dramatic, actul I ne înfăţişează pe eroină care se îndreaptă spre regiunea roşie. Actul al 2-lea ne prezintă pe U Cinhua înrolată în Armata Roşie. Actul al 3-lea este un tablou nocturn, ce evidenţiază lupte crîncene. Actul al 4-lea este simbolic intitulat „Partidul îşi pregăteşte eroii“, urmat de „Lupta de la trecătoare“, ce constituie peisajul dramatic al actului al 5-lea. Interludiul — unde se zugrăveşte cu plasticitate şi cu expresive mijloace, tipic coregrafice, lupta Armatei Roşii — anunţă luminozitatea actului al 6-lea : „înainte, pe drumul înroşit de sîngele celor căzuţi“. Şi în această lucrare putem vorbi de o expresivă prelucrare a folclorului chinez. Sub acest raport, ne-au atras atenţia melodii modale concepute într-un atragător mod pentatonic, la care se adaugă o armonie simplă, elemente eterofonice ce amintesc de o polifonie medievală tîrzie, precum şi o aerată paletă instrumentală, unde mai cu seamă instrumentele de percuţie, cu sunete determinate și nedeterminate precis, creează un tot unitar convingător. Interpretarea a fost remarcabilă; în acest sens îi amintim pe balerinii Liu Cin-Tan, Van Guo-Hua, Van Gia-Hun, Sue Cin-Hua, Iu Lai-Ti, Cian Tzao, Sun Sen, Lu Tzao-Lai, U Cin, Lin Sin-In, Liu Po-Dun, U Kuen-Sen, Cen Nun-Pu, Wan Ci-U, Tzao Gi-Sin, reliefăm măiestria dirijorilor Van Jo-Tzun, Han Tzun-Ge, precum şi fantezia bogată a directorului de scenă Lian Han-Ciun. Spectacolele oferite de artiştii chinezi au fost primite cu multă căldură şi îndelung aplaudate de spectatori. Ele reprezintă mărturia unei arte pline de vitalitate, concepută într-o expresie dialectică a discursului muzical şi cu un colorit bogat, în care nuanţele întunecate cedează viguroaselor nuanţe luminoase. Şi in acest fel creatorii au preluat de pe poziţii contemporane esenţa basmelor populare : lupta binelui contra răului, cu triumful binelui. Doru POPOVICI Toamna muzicală CE AM VREA SA REMARCAM de la bun început ? Extrem de ridicatul nivel al participărilor interpretative, exigenţa şi gustul desăvîrşit care au patronat alegerea repertoriului, ţinuta şi valoarea deosebită a lucrărilor alese, Festivalul înscriindu-se şi în acest an sub zodia afirmării responsabile a creaţiei muzicale româneşti. De altfel, această toamnă muzicală este un profund omagiu adus aniversării a 90 de ani de la naşterea lui George Enescu. Alături de insistenţa şi binevenita programare a creaţiei simfonice şi camerale enesciene (Suita I, Dictuorul, Octuorul, Simfonia a III-a, Simfonia de cameră, Vox Maris), de oratoriul Strigoii, manuscris enescian recent descifrat de Cornel Ţăranu, de conferinţa compozitorului Vasile Herman, în care este analizat spiritul enescian aşa cum transpare el în creaţia compozitorilor clujeni, merită subliniată programarea unor compozitori români, atit de diverşi, de serioşi, exemple convingătoare ale impulsului pe care l-a constituit gîndirea şi creaţia lui Enescu pentru muzica noastră : Vieru, Mihailovici, Ţăranu, Herman, Voiculescu etc.Ştacheta ţinutei artistice a fost ridicată extrem de sus încă de la concertul inaugural, datorat Filarmonicii cehe. Colectiv simfonic cu o personalitate distinctă, unul din cele mai bune din Europa, omogen, format din muzicieni cu înalt profesionalism, Filarmonica cehă şi-a dezvăluit plenar calităţile prin interpretarea a două piese, atît de diferite ca Suita a II-a din Damnis şi Chloe de Ravel şi Simfonia I de Mahler. Precizia în sublinierea nuanţelor, sincronizarea perfectă a orchestrei, puternica personalitate a lui Neumann, sobrietatea şi consecvenţa în exprimarea concepţiei sale asupra lui Ravel şi Mahler au fost cîteva din elementele care au făcut din această prezenţă un eveniment muzical. Specialiştii mai puţin entuziasmaţi de Mahler se pare că au fost obligaţi să-şi schimbe opiniile, rămînînd plăcut surprinşi de interpretarea lui Neumann, de atacurile perfecte ale suflătorilor etc. în ce mă priveşte, ştiu că prin partea a III-a bîntuie o tristeţe ciudată, cu nuanţe cu totul particulare, de dragul cărora merită să asculţi şi restul simfoniei chiar de mai multe ori. De atunci, în fiecare seară, noi elemente au contribuit la conturarea acestor entuziasmante săptămîni. muzicale. Astfel, după Oratoriul Tudor Vladimirescu de Gheorghe Dumitrescu, lucrare vocal-simfonică monumentală, la succesul căreia au contribuit Octav Enigărescu, Valentin Teodorian, Elena Andrei, Cornel Rusu şi, evident, dirija clujeană lui Mihai Brediceanu — corect, precis, sobru —, a urmat extraordinarul Ansamblu din Dresda, Kreuzchor, dirijat de Martin Flamig. Formaţie de elită, cu un trecut întins pe parcursul a trei sferturi de mileniu, Kreuzcher-ul, prin tulburătoarea interpretare a capodoperei bachiene, Johannes Passion, a lăsat o amintire de neşters. In directă legătură cu acest succes se cuvin amintite contribuţiile Emiliei Petrescu, Marthei Kessler, a lui Teodorian (evanghelistul loan) şi D. Muşetescu. Trădarea şi, mai tîrziu, renegarea lui Petru, momente de o durere infinită, se reţin nu numai prin intensitatea şi vigoarea trăirilor, dar şi prin faptul că ele sînt obsesii permanente, vii. Succesul primului concert omagial Enescu (Vox Maris, Simfonia a III-a) se datoreşte corului şi orchestrei simfonice a Filarmonicii bucureştene, care, sub bagheta lui Mihai Brediceanu, şi-au onorat renumele. A urmat un concert de Beethoven (Uvertura Leonora nr. III şi Simfonia a IX-a) prin care orchestră Filarmonicii clujene, în colaborare cu corul şi soliştii Filarmonicii „GeorgeEnescu“, şisub bagheta foarte talentatului şi energicului dirijor englez Lawrence Foster au oferit o seară memorabilă. Bine pusă la punct, omogenă, Filarmonica clujeană s-a adaptat perfect exigenţelor dirijorului englez, sensibil la masivităţi sonore, adept al unei interpretări mai aspre, mai — dacă se poate spune aşa — în consonanţă cu culoarea acestor zile. Şi tot Beethoven, Concertul pentru vioară şi orchestră în Re major şi Simfonia a ViI-a, într-o caldă şi expresivă interpretare a doi muzicieni de clasă, Ştefan Ruha şi Janos Ferencsk (din R.P. Ungară), în sfîrşit, vineri seara, un sat moment memorabil al Festivalului : Formaţia de cameră Barsai din Moscova, dirijată de Rudolf Barsai, cu Simfonia nr. 49 de Haydn, Divertisment în Re major de Mozart, Concertul brandenburgic nr. 3 şi Arta fugii de Bach, în versiunea lui Rudolf Barsai. Binecunoscută în Europa şi America de Nord, pentru a treia oară în România, formaţia a uimit prin virtuozitatea tehnică, omogenitatea şi intensa trăire artistică. Rudolf Barsai, muzician fin, de o impresionantă sobrietate şi siguranţă, a făcut din formaţia sa un singur organism, capabil de cele mai mari performanţe interpretative. Dar cum acordul final al Festivalului va fi de abia peste o săptămînă (16 octombrie) alte surprize în bine nu sunt excluse , şi, în final, un amănunt deosebit de important : marele număr de tineri ce populează sălile, de unde se vede că între repertoriu și participare ar exista o anume legătură. Augustin BUZURA România literară 23