România literară, aprilie-iunie 1980 (Anul 13, nr. 14-26)
1980-04-03 / nr. 14
. Svb ' România literară | DIRECTOR: George Ivaşcu. Redactor , şef adjunct: G. Dimisianu. Secretar Ife# responsabil de redacție : Roger Câmflpcanu. ■ • T MĂRTURII RĂIREA în cea mai ardentă contemporaneitate a conştiinţei noastre scriitoriceşti constituie prin chiar expresia ei specifică mărturia cea mai pregnantă a profundului generator de gîndire şi de sentiment care este devenirea poporului român sub semnul atotcuprinzător al revoluţiei creatoare de nouă, mereu semnificativă istorie. Mai mult ca oricînd dealungul existentei sale bimilenare, incepind cu treapta purtînd sigiliul de grandios impact civilizatoriu al regelui Burebista, această omenire din arcul carpatic, de sub cerul Maramureşului şi Bucovinei, din dropia bătrinului Danubiu pină la Bontul Euxin, iat-o astăzi suitoare in timp cu convingerea că mai mult ca oricînd este făuritoarea propriului destin, că-şi construieşte vătorul precum îi este vrerea şi strădania, că dimensiunea, prezentului constituie suprema chezăşie a acestei lucrări în certitudinea celei mai luminoase perspective. Căci, in datele lui de cutezătoare înscriere în noul timp istoric incumunind 15 ani de cind în fruntea partidului comunist se află revoluţionarul cel mai devotat cauzei propăşirii poporului român, acest prezent şi-a înnobilat semnificaţia în ziua de 28 martie 1980 prin realegerea în continuare ca preşedintel Republicii a tovarăşului Nicolae Ceauşescu. De sub arcadele Marii Adunări Naţionale au răsunat pentru a treia oară, prelungindu-şi şi amplificâdu-şi ecoul în inimile tuturor fiilor ţării, stanţele solemnului JURAMINT : „Jur să slujesc cu credinţă patria, să acţionez cu fermitate pentru apărarea independenţei, suveranităţii şi integrităţii ţării, pentru bunăstarea şi fericirea întregului popor, pentru edificarea socialismului şi comunismului în Republica Socialistă România ! Jur să respect şi să apăr Constituţia şi legile ţării, să fac totul pentru aplicarea consecventă a principiilor democraţiei socialiste, pentru afirmarea în viaţa societăţii a normelor eticii şi echităţii socialiste ! Jur să promovez neabătut politica externă de prietenie şi alianţă cu toate ţările socialiste, de colaborare cu toate naţiunile lumii, fără deosebire de orînduire socială, pe baza deplinei egalităţi în drepturi, de solidaritate cu forţele revoluţionare, progresiste de pretutindeni, de pace şi prietenie intre popoare ! Jur că imi voi face întotdeauna datoria cu cinste şi devotament pentru strălucirea şi măreţia naţiunii noastre socialiste, a Republicii Socialiste România !“ SUNT cuvinte ale căror faţete de cristal oglindesc sinteza supremului angajament de dăruire patriotică, întru apărarea şi slujirea celor mai îndreptăţite cuceriri ale revoluţiei sociale şi naţionale, pentru promovarea celor mai nobile dintre imperativele noii istorii a poporului român, pentru traducerea în faptă, mereu creatoare, a idealurilor sale de propăşire, în spiritul celei mai depline solidarităţi cu forţele înaintate ale omenirii, al păcii şi prietenii cu toate naţiunile lumii călăuzite de principiul deplinei egalităţi în drepturi, de voinţa construirii unei lumi înaintînd in deplină securitate sub soarele certitudinii intr-un viitor mai bun, ferit de războaie şi îmbrăţişînd integral afirmarea — pretutindeni — a civilizaţiei şi culturii în ceea ce au ele mad propriu şi mai creator ca înflorire a geniului uman. IN AMPLA cuvintare rostită în faţa plenului aleşilor naţiunii, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, relevînd cu pregnanţă ceea ce impune efortul noii etape de dezvoltare a construcţiei socialiste, a subliniat : „Realizarea Programului partidului, a hotăririlor Congresului al XII-lea necesită spirit revoluţionar, luptă hotărâtă împotriva a tot ceea ce este vechi şi perimat, promovarea fermă şi neabătută a noului, devotament şi răspundere fără limită faţă de interesele patriei, ale poporului, ale cauzei socialismului şi comunismului.“ Totodată, trecind in revistă actualele aspecte ale situaţiei internaţionale care evidenţiază cu atît mai mult necesitatea participării, pe baza deplinei egalităţi în drepturi, a tuturor statelor la soluţionarea complexităţii realităţii mondiale contemporane, preşedintele României a declarat : „De la înalta tribună a Marii Adunări Naţionale asigurăm prietenii noştri de pretutindeni, toate statele şi popoarele lumii că România socialistă nu va precupeţi nici un efort pentru a contribui la destindere, la respectul independenţei naţionale şi realizarea idealurilor de pace ale întregii omeniri, la înfăptuirea unei lumi mai drepte şi mai bune, in care fiecare naţiune să se simtă deplin egală şi liberă“. MII ŞI MII de telegrame din toate părţile ţării, totodată expresiile de felicitare din partea tuturor conducerilor de state cu care România întreţine relaţii diplomatice, ca şi cele în numele partidelor comuniste şi muncitoreşti, al altor organizaţii progresiste, al diverselor instituţii internaţionale şi personalităţi din întreaga lume conferă evenimentului de la 28 martie 1980 dimensiunile întregii lui semnificaţii, marcînd un moment de multiple rezonanţe în istoria noastră contemporană. Semnificaţie pe care cei dăruiţi întru arta cuvîntului au exprimat-o şi continuă a o exprima pe calea undelor, pe micul ecran, în paginile presei noastre cotidiene şi culturale Sînt tot atîtea mărturii sugerînd sentimentul — mai elevat ca oricînd — al stimei, al recunoştinţei, al dragostei neţărmurite pentru omul ce identifică însuşi simbolul devenirii noastre istorice în orizontul iradiind de pe acum zorile mileniului ce vine. „România literară" 2 România literară A Om, Preşedintele CUM cincisprezece ani, poate faptul cel mai de preţ de care avea nevoie ţara — Şi nu cred că exagerez spunînd că literatura înregistra această nevoie cu o sensibilitate mirată, a dramei uneori, a insatisfacţiei alteori — era o redimensionare a noţiunii de om, a înţelesului cuvîntului omenie în raport cu revoluţia, cu transformarea societăţii, cu ceea ce izbîndise poporul eliberat şi, mai cu seamă, cu marile sale resurse sufleteşti, năzuinţe, idealuri. Bărbatul care, cu cincisprezece ani în urmă, era ales în fruntea Partidului Comunist Român, care avea să fie primul Preşedinte al României socialiste, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, a legat istoria de numele său şi numele şi l-a legat de istorie prin descoperirea, înainte de toate, a înţelesurilor de om şi omenie, a înţelesului de omenie al revoluţiei, a adevărului că, îndreptată spre binele omului, revoluţia nu poate fi despărţită de om ca individ, de om ca valoare personală de creaţie, de om, ca întîia bogăţie a acestui pămînt. Orei care sunase pentru România de acum un deceniu şi jumătate, comunistul Nicolae Ceauşescu i-a dat expresie de faptă, de acţiune, raportînd-o în permanenţă la omul care se confruntă cu întrebări, probleme, dificultăţi spre a înţelege şi folosi, şi aplica, şi perfecţiona, şi inventa atîtea şi atîtea tehnologii moderne complexe, la omul pe care îl bate soarele, îl prinde ploaia pe cîmpuri, la omul mereu încercat şi mereu învingător. Această adîncire în omenesc reprezentînd cea mai importantă cucerire a revoluţiei, accentuată şi nuanţată în ultimii cincisprezece ani, caracteristică acestei perioade, datorează atît de mult Preşedintelui nostru, tovarăşului Nicolae Ceauşescu ! Datorează atît de mult şi în cîteva din ipostazele esenţiale ! Anii la care mă refer au reprezentat pentru România aflarea, în deplinătatea-i istorică, numelui ei de România, au însemnat regăsirea strămoşilor — vai, uneori şi nu fără pricini străine intereselor noastre — uitaţi ; au fost ani ai întăririi în sufletele noastre a cuvintelor ţară şi neam şi hotar, a acestor cuvinte cu care niciodată n-am voit a supăra pe nimeni, a încerca pe nimeni ; au fost ani în care, în mersul revoluţiei, calităţile, valoarea, creativitatea omului şi-au dobîndit rolul primordial, recunoscut, firesc în istoria modernă, în care vorbele au trebuit să facă loc faptelor, s-au cerut validate de acele fapte, adesea împinse pe planul secund și nechemate la judecarea dreaptă a meritelor în epoci anterioare. La toate acestea, cîteva din multe, te gîndeşti astăzi, cind vezi unanimitatea ţării în realegerea în funcţia de înalt prestigiu, de Preşedinte al Republicii Socialiste Rortmânia, a tovarăşului Nicolae Ceauşescu. Te gîndeşti la cel mai apropiat şi cotidian bilanţ, cel din suflete, unicul pretutindeni prezent, în bilanţurile economice, industriale, politice, bilanţul în care să se vadă în ce măsură omul din România de azi este stăpîn al faptei şi destinului său. Iar omul României de azi şi-a trăit şi , îşi trăieşte viaţa demnă şi liberă în noul spirit de democraţie şi cinste creat în ţară prin exemplara faptă pentru ţară a Preşedintelui Nicolae Ceauşescu. Realegîndu-l în fruntea ţării, am reales, noi toţi, un OM. Platon Pardău Vocaţia istoriei ISTORIA poate aduce, şi trebuie să ne aducă, acea treaptă a înţelegerii de sine pe care se împlineşte voinţa matură a oamenilor chemaţi să facă pămîntul rodnic, să făurească vise pentru ei, să împlinească dorinţa supremă spre bine şi spre mai bine.« Azi, istoria poate încununa cu harul său, plămădit de noi pe pămîntul Ţării, belşugul primăverii noastre. Aşa cum istoria se scrie prin noi cu inscripţii pe fire de aur, tot aşa ea, în modul cel mai obiectiv, îşi creează personalităţile sale dintre vitejii neamului. Am avut, în acest proces de întrupare a propriei noastre istorii, oameni de seamă în fruntea Ţării, dar nicicînd darul luminii nu şi-a găsit străluciri mai puternice ca astăzi, cind făurar este poporul şi cîrmaci este Preşedintele Nicolae Ceauşescu. Oameni pentru fapte mari şi viaţă cuprinsă de soare. Oameni şi istorie modernă a României. Ecoul faptelor noastre se răsfrînge cu putere asupra destinului nostru comunist. Ghe udată de izvoarele rodniciei şi omul demn al demnităţii noastre se află reales la cîrma Ţării. Demnitatea lui este şi demnitatea noastră. Revoluţia promovată de El este revoluţia noastră, munca ce o dăruim eternităţii şi revoluţia propriilor noastre conştiinţe. Ogorul pregătit pentru sămînţa belşugului are, acum, chipul de primăvară. Chipul pămîntului rodnic este chipul Lui şi propriile noastre chipuri. Ţara s-a pregătit pentru rodul de mîine şi pentru opţiunea noastră unanimă. Preşedintele reales al României este semnul sigur al izbînzilor care îşi aşteaptă noile întruchipări, prin noi şi prin El însuşi. Aşa încît primăvara aceasta înseamnă belşugul de mîine. Primăvară cuprinsă de zorile zilelor ce vor veni — primăvara vocaţiei noastre, vocaţia noastră de a făuri istoria pentru azi şi pentru zidirea viitorului. Horvath Dezideriu Virtuţile tradiţiei ÎNTR-O vreme în care atîtea şi atîtea sînt puse pe seama cuvîntului — de multe ori el însuşi „împovărat“ —, cind o fantastică energie se cheltuie pentru liniştea lumii, pentru lumina ei atît de tulburată, cind acest, sfîrşit de veac pare încărunţit mult prea devreme, cind atîtea şi atîtea se pierd cu mult înainte ca dimineaţa să le găsească împlinite, cind mugurii lumii par otrăviţi, iar ignoranţa se întinde ca o iederă prin oraşele lumii încrîncenate... cind prea multe sînt puse pe socoteala cuvîntului, să treci prin patrie nestingherit, cu sentimentul celei mai depline încîntări ! Să străbaţi satele şi oraşele noastre, să înnoptezi sub cerul pe care niciodată nu l-ai simţit altfel decit limpede, apoi să-ţi continui drumul, să asculţi, săvezi, să înţelegi... Ce rezervă de imaginaţie ! Cită dăruire şi cu entuziasm curg prin venele acestui popor care nu şi-a altoit niciodată rădăcinile. Care nu şi-a inventat niciodată istoria. Şi-a trăit-o. Şi-a construit-o intr-un mod esenţial, durabil. Nu încîntarea retorică îţi va părea nimerită. Călător (şi martor), îţi vei da seama de o realitate care ne reprezintă şi ne aparţine pe de-a-ntregul, ne defineşte în ochii noştri şi ai lumii. Aşadar, să colinzi prin patrie şi bucuria curată să-ţi fie călăuză. Intr-o vreme în care veacul, pe atîtea şi atitea meridiane, este zguduit de sumbre presimţiri, să ai imaginea unei patrii care munceşte, creează, se construieşte pe sine, redescoperindu-şi permanent izvoarele nesecate ale tradiţiei, revitalizîndu-le, reintegrîndu-le în circuitul vital al existenţei sale. Cu grija la chipul ei de mîine. Permanent descoperind talente, ridicîndu-le în lumină. Intr-o competiţie înnobilată nu doar de entuziasm şi efort. Şi acest poem neîntrerupt care a devenit o realitate fascinantă, prin amploarea şi certele valori descoperite şi promovate, acest poem naţional pe care-l numim „Cîntarea României“, iniţiat de Preşedintele ţării, este, prin natura şi statutul său, o mare probă de frumuseţe. Cea mai puternică manifestare creatoare a ţării este, totodată, prin emulaţia pe care, justificat, a stîrnit-o, o scenă deschisă fiecăruia, indiferent de naţionalitate, profesie, vîrstă, dar exigentă cu fiecare. Desigur, multe dovezi grăitoare putem invoca, iar statisticile — şi ele • semnificative —, dincolo de „rigiditatea“ lor, nu fac altceva decit să înregistreze coordonatele participării colective. Ceea ce însă n-a trecut — şi nici nu putea trece — neobservată, şi care oferă şi temeiuri de durată, este amploarea fără precedent a acestei descătuşări. Din porţile de soare ale Maramureşului, din dealurile Moldovei, ale Munteniei şi Banatului, din fascinaţia Dobrogei, din patrie, s-a născut — şi pentru patrie — frumuseţea acestui cîntec neîntrerupt, a cărui strălucire n-o poţi însă contempla cu adevărat decit punînd la socoteală, în parte, strălucirea fiecărui vers. Semnificaţiile acestei deosebit de fertile iniţiative sunt multiple, festivalul muncii şi creaţiei libere, prin complexitatea manifestărilor sale, constituindu-se, acum, după o experienţă acumulată, într-o şcoală de formare multilaterală. Este, acesta, unul din temeiurile devenirii sale. Pe de altă parte, valorificînd tradiţiile noastre, conferindu-le sensuri contemporane, a creat o stare competitivă atît de necesară tinerei generaţii, profitabilă în ultimă instanţă în planul creaţiei. Vorbim de rezerva de imaginaţie şi de resursele inepuizabile ale poporului nostru. Cind ai prilejul să urmăreşti, astăzi, îndeaproape, atîtea şi atitea fapte care dau garanţie şi împlinire ţării, în locul încîntării patetice îşi va face loc un sentiment mai adine, pe care-l vei purta cu tine pretutindeni. A respira propria istorie înseamnă a construi pentru patrie, pentru binele ei, în timp şi pentru un timp îndelungat, în consens cu virtuţile tradiţiilor noastre. Viorel Sâmpetrean