România literară, aprilie-iunie 1980 (Anul 13, nr. 14-26)

1980-04-03 / nr. 14

­ . Sv­b ' România literară | DIRECTOR: George Ivaşcu­. Redactor­­ , şef adjunct: G. Dimisianu. Secretar Ife# responsabil de redacție : Roger Câm­­fl­­­pcanu. ■ • T MĂRTURII RĂIREA în cea mai ardentă contemporaneitate a conştiinţei noastre scriitoriceşti constituie prin chiar expresia ei specifică mărturia cea mai pregnantă a profundului generator de gîn­­dire şi de sentiment care este devenirea poporului român sub semnul atotcuprinzător al revoluţiei crea­toare de nouă, mereu semnificativă istorie. Mai mult ca oricînd dealungul existentei sale bimi­lenare, incepind cu treapta purtînd sigiliul de grandios impact civilizatoriu al regelui Burebista, această ome­nire d­in arcul carpatic, de sub cerul Maramureşului şi Bucovinei, din dropia bătrinului Danubiu pină la Bontul Euxin, iat-o astăzi suitoare in timp cu convin­gerea că mai mult ca oricînd este făuritoarea pro­priului destin, că-şi construieşte vă­torul precum îi este vrerea şi strădania, că dimensiunea, prezentului constituie suprema chezăşie a acestei lucrări în cer­titudinea celei mai luminoase perspective. Căci, in datele lui de cutezătoare înscriere în noul timp istoric incum­­unind 15 ani de cind în fruntea partidului comunist se află revoluţionarul cel mai de­votat cauzei propăşirii poporului român, acest prezent şi-a înnobilat semnificaţia în ziua de 28 martie 1980 prin realegerea în continuare ca preşedintel­ Republicii a tovarăşului Nicolae Ceauşescu. De sub arcadele Marii Adunări Naţionale au răsunat pentru a treia oară, pre­­lungindu-şi şi amplificâdu-şi ecoul în inimile tuturor fiilor ţării, stanţele solemnului JURAMINT : „Jur să slujesc cu credinţă patria, să acţionez cu fermitate pentru apărarea independenţei, suvera­nităţii şi integrităţii ţării, pentru bunăstarea şi fe­ricirea întregului popor, pentru edificarea socialis­mului şi comunismului în Republica Socialistă România ! Jur să respect şi să apăr Constituţia şi legile ţării, să fac totul pentru aplicarea consecventă a prin­cipiilor democraţiei socialiste, pentru afirmarea în viaţa societăţii a normelor eticii şi echităţii socia­liste ! Jur să promovez neabătut politica externă de prietenie şi alianţă cu toate ţările socialiste, de colaborare cu toate naţiunile lumii, fără deosebire de orînduire socială, pe baza deplinei egalităţi în drepturi, de solidaritate cu forţele revoluţionare, progresiste de pretutindeni, de pace şi prietenie intre popoare ! Jur că imi voi face întotdeauna datoria cu cinste şi devotament pentru strălucirea şi măreţia naţiu­nii noastre socialiste, a Republicii Socialiste România !“ SUNT cuvinte ale căror faţete de cristal oglindesc sin­teza supremului angajament de dăruire patriotică, în­tru apărarea şi slujirea celor mai îndreptăţite cuceriri ale revoluţiei sociale şi naţionale, pentru promovarea celor mai nobile dintre imperativele noii istorii a po­porului român, pentru traducerea în faptă, mereu creatoare, a idealurilor sale de propăşire, în spiritul celei mai depline solidarităţi cu forţele înaintate ale omenirii, al păcii şi prietenii cu toate naţiunile lumii călăuzite de principiul deplinei egalităţi în drepturi, de voinţa construirii unei lumi înaintînd in deplină securitate sub soarele certitudinii intr-un viitor mai bun, ferit de războaie şi îmbrăţişînd integral afirma­rea — pretutindeni — a civilizaţiei şi culturii în ceea ce au ele mad propriu şi mai creator ca înflorire a geniului uman. IN AMPLA cuvintare rostită în faţa plenului aleşilor naţiunii, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, relevînd cu pr­egnanţă ceea ce impune efortul noii etape de dez­voltare a construcţiei socialiste, a subliniat : „Reali­zarea Programului partidului, a hotăririlor Congresu­lui al XII-lea necesită spirit revoluţionar, luptă hotă­râtă împotriva a tot ceea ce este vechi şi perimat, pro­movarea fermă şi neabătută a noului, devotament şi răspundere fără limită faţă de interesele patriei, ale poporului, ale cauzei socialismului şi comunismului.“ Totodată, trecind in revistă actualele aspecte ale si­tuaţiei internaţionale care evidenţiază cu atît mai mult necesitatea participării, pe baza deplinei egali­tăţi în drepturi, a­ tuturor statelor la soluţionarea com­plexităţii realităţii mondiale contemporane, preşedin­tele României a declarat : „De la înalta tribună a Mar­ii Adunări Naţionale asigurăm prietenii noştri de pre­tutindeni, toate statele şi popoarele lumii că România socialistă nu va precupeţi nici un efort pentru a con­tribui la destindere, la respectul independenţei naţio­nale şi realizarea idealurilor de pace ale întregii ome­niri, la înfăptuirea unei lumi mai drepte şi mai bune, in care fiecare naţiune să se simtă deplin egală şi liberă“. MII ŞI MII de telegrame din toate părţile ţării, tot­odată expresiile de felicitare din partea tuturor con­ducerilor de state cu care România întreţine relaţii diplomatice, ca şi cele în numele partidelor comuniste şi muncitoreşti, al altor organizaţii progresiste, al diverselor instituţii internaţionale şi personalităţi din întreaga lume conferă evenimentului de la 28 martie 1980 dimensiunile întregii lui semnificaţii, marcînd un moment de multiple rezonanţe în istoria noastră con­temporană. Semnificaţie pe care cei dăruiţi întru arta cuvîn­­tului au exprimat-o şi continuă a o exprima pe calea undelor, pe micul ecran, în paginile presei noastre cotidiene şi culturale Sînt tot atîtea mărturii sugerînd sentimentul — mai elevat ca oricînd — al stimei, al recunoştinţei, al dragostei neţărmurite pentru omul ce identifică însuşi simbolul devenirii noastre istorice în orizontul iradiind de pe acum zorile mileniului ce vine. „România literară" 2 România literară A Om, Preşedintele CUM cincisprezece ani, poa­te faptul cel mai de preţ de care avea nevoie ţara — Şi nu cred că exagerez spunînd că literatura înregistra această ne­voie cu o sensibilitate mirată, a dra­mei uneori, a insatisfacţiei alteori — era o redimensionare a noţiunii de om, a înţelesului cuvîntului omenie în raport cu revoluţia, cu transfor­marea societăţii, cu ceea ce izbîndise poporul eliberat şi, mai cu seamă, cu marile sale resurse sufleteşti, nă­zuinţe, idealuri. Bărbatul care, cu cincisprezece ani în urmă, era ales în fruntea Parti­dului Comunist Român, care avea să fie primul Preşedinte al Româ­niei socialiste, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, a legat istoria de numele său şi numele şi l-a legat de istorie prin descoperirea, înainte de toate, a înţelesurilor de om şi omenie, a înţelesului de omenie al revoluţiei, a adevărului că, îndreptată spre bine­le omului, revoluţia nu poate fi despărţită de om ca individ, de om ca valoare personală de creaţie, de om, ca întîia bogăţie a acestui pă­­mînt. Orei care sunase pentru Româ­nia de acum un deceniu şi jumătate, comunistul Nicolae Ceauşescu i-a dat expresie de faptă, de acţiune, raportînd-o în permanenţă la omul care se confruntă cu întrebări, pro­bleme, dificultăţi spre a înţelege şi folosi, şi aplica, şi perfecţiona, şi in­venta atîtea şi atîtea tehnologii mo­derne complexe, la omul pe care îl bate soarele, îl prinde ploaia pe cîm­­puri, la omul mereu încercat şi me­reu învingător. Această adîncire în omenesc repre­­zentînd cea mai importantă cucerire a revoluţiei, accentuată şi nuanţată în ultimii cincisprezece ani, caracte­ristică acestei perioade, datorează atît de mult Preşedintelui nostru, to­varăşului Nicolae Ceauşescu ! Dato­rează atît de mult şi în cîteva din ipostazele esenţiale ! Anii la care mă refer au reprezentat pentru Româ­nia aflarea, în deplinătatea-i isto­rică, numelui ei de România, au însemnat regăsirea strămoşilor — vai, uneori şi nu fără pricini străine intereselor noastre — uitaţi ; au fost ani ai întăririi în sufletele noastre a cuvintelor ţară şi neam­ şi hotar, a acestor cuvinte cu care niciodată n-am voit a supăra pe nimeni, a încerca pe nimeni ; au fost ani în care, în mersul revoluţiei, calităţile, valoarea, creativitatea omului şi-au dobîndit rolul primordial, recunos­cut, firesc în istoria modernă, în care vorbele au trebuit să facă loc faptelor, s-au cerut validate de ace­le fapte, adesea împinse pe planul secund și nechemate la judecarea dreaptă a meritelor­­ în epoci ante­rioare. La toate acestea, cîteva din multe, te gîndeşti astăzi, cind vezi unani­mitatea ţării în realegerea în func­ţia de înalt prestigiu, de Preşedinte al Republicii Socialiste Rortmânia, a tovarăşului Nicolae Ceauşescu. Te gîndeşti la cel mai apropiat şi coti­dian bilanţ, cel din suflete, unicul pretutindeni prezent, în bilanţurile economice, industriale, politice, bilanţul în care să se vadă în ce mă­sură omul din România de azi este stăpîn al faptei şi destinului său. Iar omul României de azi şi-a trăit şi , îşi trăieşte viaţa demnă şi liberă în noul spirit de democraţie şi cinste creat în ţară prin exemplara faptă pentru ţară a Preşedintelui Nicolae Ceauşescu. Realegîndu-l în fruntea ţării, am reales, noi toţi, un OM. Platon Pardău Vocaţia istoriei I­STORIA poate aduce, şi tre­buie să ne aducă, acea treaptă a înţelegerii de sine pe care se împlineşte voinţa matură a oamenilor chemaţi să facă pămîntul rodnic, să făurească vise pentru ei, să împlinească do­rinţa supremă spre bine şi spre mai bine.« Azi, istoria poate încununa cu harul său, plămădit de noi pe pă­mîntul Ţării, belşugul primăverii noastre. Aşa cum istoria se scrie prin noi cu inscripţii pe fire de aur, tot aşa ea, în modul cel mai obiectiv, îşi creează personalităţile sale dintre vitejii neamului. Am avut, în acest proces de întrupare a propriei noas­tre istorii, oameni de seamă în fruntea Ţării, dar nicicînd darul luminii nu şi-a găsit străluciri mai puternice ca astăzi, cind făurar este poporul şi cîrmaci este Preşedintele Nicolae Ceauşescu. Oameni pentru fapte mari şi viaţă cuprinsă de­ soare. Oameni şi istorie modernă a României. Ecoul faptelor noastre se răsfrînge cu putere asupra destinului nostru comunist. Gh­e udată de izvoarele rodniciei şi omul demn al demni­tăţii noastre se află reales la cîrma Ţării. Demnitatea lui este şi demni­tatea noastră. Revoluţia promovată de El este­ revoluţia noastră, munca ce o dă­­ruim eternităţii şi revoluţia proprii­lor noastre conştiinţe. Ogorul pregătit pentru sămînţa belşugului are, acum, chipul de pri­măvară. Chipul pămîntului rodnic este chipul Lui şi propriile noastre chipuri. Ţara s-a pregătit pentru rodul de mîine şi pentru opţiunea noastră unanimă. Preşedintele re­ales al României este semnul sigur al izbînzilor care îşi aşteaptă noile întruchipări, prin noi şi­­ prin El însuşi. Aşa încît primăvara aceasta înseamnă belşugul de mîine. Primă­vară cuprinsă de zorile zilelor ce vor veni — primăvara vocaţiei noastre, vocaţia noastră de a făuri istoria pentru azi şi pentru zidirea viitorului. Horvath Dezideriu Virtuţile tradiţiei έNTR-O vreme în care atîtea şi atîtea sînt puse pe seama cuvîntului — de multe ori el însuşi „împovărat“ —, cind o fantastică energie se cheltuie pen­tru liniştea lumii, pentru lumina ei atît de tulburată, cind acest, sfîrşit de veac pare încărunţit mult prea devreme, cind atîtea şi atîtea se pierd cu mult înainte ca dimineaţa să le găsească împlinite, cind mugu­rii lumii par otrăviţi, iar ignoranţa se întinde ca o iederă prin oraşele lumii încrîncenate... cind prea multe sînt puse pe socoteala cuvîntului­­, să treci prin patrie nestingherit, cu sentimentul celei mai depline încîn­­tări ! Să străbaţi satele şi oraşele noastre, să înnoptezi sub cerul pe care niciodată nu l-ai simţit altfel decit limpede, apoi să-ţi continui drumul, să asculţi, să­­vezi, să înţe­legi... Ce rezervă de imaginaţie ! Cită dăruire şi cu­ entuziasm curg prin venele acestui popor care nu şi-a altoit niciodată rădăcinile. Care nu şi-a inventat niciodată istoria. Şi-a trăit-o. Şi-a construit-o intr-un mod esenţial, durabil. Nu încîntarea retorică îţi va pă­rea nimerită. Călător (şi martor), îţi vei da seama de o realitate care ne reprezintă şi ne aparţine pe de-a-n­­tregul, ne defineşte în ochii noştri şi ai lumii. Aşadar, să colinzi prin patrie şi bucuria curată să-ţi fie călăuză. Intr-o vreme în care veacul, pe atîtea şi atitea meridiane, este zgu­duit de sumbre presimţiri, să ai imaginea unei patrii care munceşte, creează, se construieşte pe sine, re­­descoperindu-şi permanent izvoarele nesecate ale tradiţiei, revitalizîn­­du-le, reintegrîndu-le în circuitul vital al existenţei sale. Cu grija la chipul ei de mîine. Permanent des­coperind talente, ridicîndu-le în lumină. Intr-o competiţie înnobilată nu doar de entuziasm şi efort. Şi acest poem neîntrerupt care a deve­nit o realitate fascinantă, prin am­ploarea şi certele valori descoperite şi promovate, acest poem naţional pe care-l numim „Cîntarea Româ­niei“, iniţiat de Preşedintele ţării, este, prin natura şi statutul său, o mare probă de frumuseţe. Cea mai puternică manifestare creatoare a ţării este, totodată, prin emulaţia pe care, justificat, a stîrnit-o, o scenă deschisă fiecăruia, indiferent de na­ţionalitate, profesie, vîrstă, dar exi­gentă cu fiecare. Desigur, multe do­vezi grăitoare putem invoca, iar sta­tisticile — şi ele • semnificative —­, dincolo de „rigiditatea“ lor, nu fac altceva decit să înregistreze coordo­natele participării colective. Ceea ce însă n-a trecut — şi nici nu putea trece — neobservată, şi care oferă şi temeiuri de durată, este amploa­rea fără precedent a acestei descă­tuşări. Din porţile de soare ale Maramu­reşului, din dealurile Moldovei, ale Munteniei şi Banatului, din fascina­ţia Dobrogei, din patrie, s-a născut — şi pentru patrie — frumuseţea acestui cîntec neîntrerupt, a cărui strălucire n-o poţi însă contempla cu adevărat decit punînd la soco­teală, în parte, strălucirea fiecărui vers. Semnificaţiile acestei deosebit de fertile iniţiative sunt multiple, fes­tivalul muncii şi creaţiei libere, prin complexitatea manifestărilor sale, constituindu-se, acum, după o expe­rienţă acumulată, într-o şcoală de formare multilaterală. Este, acesta, unul din temeiurile devenirii sale. Pe de altă parte, valorificînd tradi­ţiile noastre, conferin­du-le sensuri contemporane, a creat o stare com­petitivă atît de necesară tinerei generaţii, profitabilă în ultimă in­stanţă în planul creaţiei. Vorbim de rezerva de imaginaţie şi de resursele inepuizabile ale poporului nostru. Cind ai prilejul să urmăreşti, astăzi, îndeaproape, atîtea şi atitea fapte care dau garanţie şi împlinire ţării, în locul încîntării patetice îşi va face loc un sentiment mai adine, pe care-l vei purta cu tine pretutindeni. A respira propria istorie înseamnă a construi pentru patrie, pentru binele ei, în timp şi pentru un timp îndelungat, în con­sens cu virtuţile tradiţiilor noastre. Viorel Sâmpetrean

Next