România literară, octombrie-decembrie 1996 (Anul 29, nr. 39-52)

1996-10-02 / nr. 39

2 CONTRAFORT O mie de ani prezidenţialism dinastie D­EŞI campania electorala a început cam de multişor, nu prea se vad semne de agi­taţie din partea competitorilor. Luptele par a se duce mai degrabă în tranşeele invizibile, decît în acelea accesibile elec­toratului. Bătaia pentru un loc pe listă îi preocupa pe politicienii de ambe orien­tări - democratică şi totalitara - infinit mai mult decît programele electorale şi popularizarea ideilor cu care-şi propun sa conducă ţara. Pîria în clipa de faţă au lipsit marile subiecte, după cum au lipsit şi dezvălui­rile senzaţionale. Nu e exclus ca şi unele şi altele sa iasa la iveala pe ultima sută de metri a campaniei. Inafara gogoaşei umflate iscata de imprudenţa lui Emil Constantinescu, privind instaurarea mo­narhiei în România, şi a reacţiei istorice a PDSR, nimic demn de menţionat, în ţipatul de groază al pedeseriştilor e uşor sa descoperi nu numai spaima reala de Regele Mihai, ci şi frustrarea celor care se văd deposedaţi de o posi­bila formula de guvernare. Racolaţi­­ sau, mai bine zis, ţîşnind din­­ rîndurile fostei nomenklaturi comuniste, poten­taţii de azi ai României au fost construiţi în modelul monarhiei de partid. Struc­tura perfect piramidală a puterii comu­niste imită, radicalizează şi degradează modelul regal. Cînd, în 1990, Ion Iliescu a lansat formula „despotului luminat“, el era mai puţin naiv decît părea. Sintagma cu pricina nu era consecinţa elocinţei scăpate de sub control, ci prefigurarea plinâ de ambiţie a unui model precis. Regele Mihai provoacă atîta derută în rîndul suporterilor iliescieni pentru câ în mintea lor poluata de doctrina lenin­­ist-stalinistâ rolurile s-au inversat com­plet. Obişnuiţi sâ vadă în negru alb şi în alb negru, dacă aşa vrea partidul, pentru aceasta categorie umană uzurpatorul potenţial e Regele Mihai! Pentru că el este singurul care poate sâ ridiculizeze pretenţiile la putere absoluta şi nelimi­tată în timp a titanului din Olteniţa. Primul act al domniei lui Ion Iliescu a început din clipa în care Curtea Con­stituţionala a decis ca actualul preşe­dinte e liber sâ candideze şi pentru man­datul care începe în 1996. Or, dacâ în ciuda tuturor argumentelor posibile­­ şi juridice şi morale - un grup restrîns de indivizi decide în mod discreţionar asu­pra unei probleme atît de importante, înseamnă câ România a regresat vertigi­nos pe scara istoriei pînâ în cel mai întu­necat Ev Mediu. Dar nu acesta e lucrul cel mai sur­prinzător. Era de aşteptat ca oamenii numiţi în funcţie de Iliescu însuşi sâ punâ umărul­­cu obrazul şi l-au pierdut oricum­ la baterea în cuie în funcţia supremă în stat a zîmbitorului protector. Surprinzătoare , resemnarea cu care acest abuz grosolan a fost acceptat de către opinia publică - includ în acest ter­men nu numai cetăţeanul conştient, ci şi mass-media. Peste noapte, editorialiştii cei mai guralivi, juriştii cei mai compe­tenţi, politicienii cei mai convinşi câ am păşit deja în statul de drept s-au meta­morfozat în întristate variante ale Mio­riţei - cea de dupâ anunţarea complotu­lui ungureano-vrîncean. Probabil câ marionetele de la Curtea Constituţională mizau tocmai pe vocaţia resemnării la români. Zecile, sutele de împrejurări în care, dupâ 1990, urmaşii Mioriţei au înghiţit gâluştele fără sâ spună nici pîs i-au încredinţat câ ei vor pune şi de data aceasta bărbia în piept şi nu s-au înşelat. Nu se vor înşela, probabil, nici cînd un grup vioi de par­lamentari în serviciul comandat al preşedintelui va propune multiplicarea mandatelor acestuia pînâ în pragul mile­niului patru. Dacă n-am avut, ca Austro- Ungaria, dinastie de o mie de ani, sâ avem măcar o preşedinţie mai lungă decît mileniul! în felul acesta, le vom demonstra eternilor noştri prieteni de peste Tisa ca oricîte tratate vom semna, nu ne vor întrece niciodată în inventivi­tate şi în arta de a confunda căciula furată cu o coroană regală pierdută. Probabil câ unii politicieni din opo­ziţie mizează pe revolta mocnita a ale­gatorului. Raţionamentul lor e pe cît de naiv, pe atît de pagubos. în primul rînd, electoratul tăcut (cel care nu citeşte ziare şi nu se mai uita la televizor din 22 decembrie 1989) habar nu are de sub­tilele dezbateri de idei iscate de pot­logăria iliesciana a mandatelor ba scoase din, ba băgate în mînecă. Pentru jumă­tate din populaţia ţârii, jocurile politice rămîn la fel de indiferente ca mişcarea planetei Jupiter sau ca rata de schimb a genului faţă de rupie. în al doilea rînd, chiar acea parte a populaţiei care a auzit de controversa mandatelor iliesciene a ajuns la concluzia ca dacă tribunalul a hotărît că Ion Iliescu are drept să can­dideze, dreptatea a fost de partea lui. Aşa cum a fost şi cînd i-a chemat pe mineri, şi cînd i-a făcut scăpaţi pe te­rorişti, şi cînd a semnat umilitorul tratat cu defunctul URSS, şi cînd s-a folosit fără scrupule de lipsa de obraz a lui Vă­dim, Păunescu, Funar şi toţi ceilalţi de­mocraţi. Aşadar, drumul spre tron al lui Ion Iliescu s-a netezit considerabil, cu com­plicitatea criminala a Curţii Constituţio­nale. Prezidentul poate să-şi dea deja comandă de sceptre, coroană şi tron. Mai greu va fi cu asigurarea succesiunii. Dar probabil că psihologii de la Cotro­­ceni au gîndit deja o alternativă. Soluţia ideală ar fi înfierea, de pe acum, a lui Adrian Nastase. Nu de alta, dar după sîmbetele pe care i le poartă mulţi dintre colegii de partid, e greu de crezut câ pedeseristul super-greu va avea cea mai neînsemnată şansă fără protecţia mare­lui său înaintaş. Dar, la o fire neastîmpăratâ precum a lui Ion Iliescu, nu ar fi exclus sâ retrăim scenariul dupâ care a lucrat în Spania dictatorul Franco. Adică să asistăm la o pregătire a replantârii în ţară a monar­hiei tocmai de către urmaşul celor care au răsturnat, cu o jumătate de secol în urmă, tronul. Totul e posibil. Ţara care i-a dat pe Radu cel Frumos, pe Radu Negru, Radu Praznaglava, Radu cel Mare şi pe Radu de la Afumaţi îl va su­porta - dacâ enteresele naţiei o cer­­ şi pe Radu Duda! România literară D­ESPRE şansa de a publica? Ea există. Depinde de dv. dacâ se va întâmpla într-un viitor apropiat. Câteva poeme, cu micile lor uşor de remediat imperfecţiuni sunt de pe acum demne de un debut veritabil.Transcriu în continuare Vânătoarea inorogului, seara, luându-mi din când în când libertatea de a înlocui cuvinte şi versuri cu varianta ideală sau omiţând pur şi simplu ce mi se pare în plus. Poemul are destule merite, ca sâ mai suporte micile accese de teribilism, sufocat pe deasupra şi de atât de multele şi neputincioasele semne de punctuaţie. Deci: „Ceasul căzuse sub dig/ udându-i valurile, secundele,/ fâcându-se scoici, nisip,/ redevenind timp, vieţile noastre/ măsurându-ne,/ înserările, dimineţile/ spulberân­­du-le.// Cele patru uşi/ care dădeau spre ea, pluteau înfipte în cer/ acoperite (...) de nori,/ zgâriate (...) de pescăruşi/ în ţipătul lor./ Cele patru uşi/ mereu închise, ale căror trepte/ porneau de sub dig, tremurau sub (bătaia secundelor)­­/ respiraţia cea­sului pierdut sub stânci/ dispăruseră.// De trei secole tot întorceam,/ tot întorceam,/ întorceam capul spre tine,/ aşa încât până la urmă/ tot universul părea răsucit/ iar pe tine/ te pierdusem.../(Şi acel ceas, doamne, unde este?/Şi acel ceas, doamne, unde e?/ Şi acel ceas, doamne, unde este?)// Degeaba strigam,/ (Numai) peştii se uitau la mine/ înnebuniţi de ticăitul de sub dig,/ cerându-mi (parcă) iertare că nu m-au iubit/(câ nici nu m-au ştiut)/ (...) până atunci“. Ar fi multe de spus pe marginea tex­telor dv„ chiţibuşerii de-ale meseriei, desigur, dar cu efect real, binecuvântat. Poate câ va mai fi un răspuns, aici. Sau o discuţie, pe viu. Nu ştiu. Până la un debut sub­stanţial ar mai fi ceva cale de parcurs, deşi, veţi spune cu îndreptăţire, pentru câ aşa este, atât de mulţi au debutat la vremea lor cu texte infinit mai modeste. In ceea ce vă priveşte pot sâ spun câ sunt pretenţioasă. Puteţi şi singur perfecţiona, cu inteligenţa şi cu toată grija de a nu păstra pe pagină eşecul şi a nu elimina în schimb îngerii. Chinuit, cum singur spuneţi, de câţiva ani buni, de poezie, prietenii cărora le-aţi citit rămânându-vă în preajmă, mă adaug lor fiind convinsă câ aveţi ceva important de spus. (Adrian Mihălţianu, Bucureşti) • Dacă tot v-aţi adresat rubricii acesteia, chiar dacă aveţi 49 de ani şi o carte publicată, vă răspund aici şi pentru câ nu am altă posibilitate de a vă face cunoscută părerea mea despre poemele dv., părere la care am înţeles câ ţineţi. Pensionat pe motiv de sănătate, aţi lucrat nişte ani la ziarul Crişana. Acest detaliu m-a emoţionat. Prin anii '60, Uniunea Scrii­torilor, vrând sâ se debaraseze de tinerii săraci care eram şi care umpleam cori­doarele revistelor literare de atunci, a luat hotărârea să ne plaseze, sâ ne dea de lucru pe la ziarele regionale de partid din toată ţara, sâ facem publicistică, reportaj agri­col şi industrial, şi poate sâ şi rămânem în provincie pentru totdeauna. Mie şi soţului meu ne-a căzut la sorţi Oradea, redacţia ziarului Crişana, unde am rămas numai şase luni. Am revenit însă în Bucureşti, pentru câ aveam de dat examen la facultate, şi de urmărit altă soartă decât aceea a cocoşului din poveste trimis colo şi colo, doar, doar va înghiţi galbenul boieresc şi s-o îneca şi pieri. Revenind la oile noastre, adică la faptul câ v-aţi adresat acestei rubrici, şi pentru câ în scrisoare spuneţi orgolios şi întristat următoarele: „Nu vă ascund (i-am spus şi D-lui Alex) că visul meu (vechiul meu vis resemnat şi sceptic) a fost să public vreodată (în tim­pul vieţii) în România literară. Dar nu-i nici o nenorocire dacă nu se va împlini nici acum...“, transcriu mai jos unul din poemele pe care le semnaţi, cel intitulat Scrii ultimul. El începe defectuos cu mi­mi-­A şi a a-ul, cu un care ce se repetă în prea mare apropiere unul de altul deranjând sunetul poeziei, şi, iarăşi, cu acel coş de gunoi al Paradisului, ce nu are cum sâ fie în acel loc plin de puritate şi sfinţenie, oricât aţi vrea dumneavoasta. Deci: ,Deja-mi miros cuvintele/ a aerul pierdut/ cu care le înfrunt, viaţă stricată/ care te culci cu Dumnezeul/unei morale de temut­­/ vieţi paralele retrăind în deşert/ (acele nopţi cu densităţi de şerpi/ încolăciţi în aura icoanei)/ sufletul în coşul de gunoi al Paradisului/ îl deşerţi (de iubirea mânioasă a cui/ suntem cu toţii sterpi?) -/ umbra cuvintelor se ofileşte pe carte/ şi-n asfinţitul lor ireversibil/ cu fărâme de sânge uscat/ scrii ultimul poem despre moarte.“ Subliniez, poemul este remarcabil, patetic, şi acceptat de redactorul ce mă aflu, în proporţie de 95%. Şi cu această primă publicare în România literară, cine ştie dacă nu vor fi şi altele, vreodată, împlinindu-vi-se visul, vechiul dv. vis resemnat şi scep­tic. (Alexandru Sfârlea, Oradea). dm România literară Editată de: • Fundaţia "România literară", director general Nicolae Manolescu; • cu sprijinul Fundapei Soros pentru o Societate Deschisă Redacţia: Nicolae Manolescu - director, Gabriel Dimisianu - director adjunct, Alex. Stefanescu - redactor şef, Mihai Pascu - secretar general de redacţie, Ioana Pârvulescu, Andreea Deciu (critică şi istorie literară), Constanţa Buzea (poezie, proză), Cristian Teodorescu, Mihai Minculescu (publicistică), Eugenia Vodă (film, muzică), Marina Constantinescu (teatru, plastică), Adriana Bittel (externe), Anca Firescu (secretar de redacţie), Nina Pruteanu, Ruxandra Dinu, Simona Galaţchi, George Şipoş (corectură), Victor Ciupuliga (fotoreporter). Administraţia: Fundaţia "România literară", Calea Victoriei 133, sector 1, cod 71102, Bucureşti, Of. poştal 33, c.p. 50, cod 71341. Cont în lei: B.R.D., filiala Pipera, 4072996100089. Cont în valută :B.R.D., filiala Pipera, 1520796100089. Mihai Pascu (director executiv), Elena Raicu (contabil șef), Corneliu Ionescu (şef serviciu difuzare, tel. 650.33.69.), Andriana Fianu (corespondenţă şi difuzare în străinătate), Elena Hurducaş (secre­tariat). Corespondenţi: Gabriela Melinescu (Stockholm), Dumitru Radu Popa (New York), Tudor Olteanu (Amsterdam), Leons Briedis (Riga). Tehnoredactare computerizată: Fundaţia "România literară" - Anca Firescu, Mihaela Ivan. Introducere texte: Geta Gheorghiu. E-MAIL: romlit@romlit.sfos.ro si romlit@buc.soros.ro (INTERNET) INTERNET: HTTP?/WWW.SFOS.RO/NEWS/ROMLIT http://WWW.KAPPA.RO/NEWS/ROMLIT http://ADECIU.MES.UMN.EDU http://www.nordest.ro/search/romanian_newspapers.htm

Next