România Pitorească, 1983 (nr. 1-12)
1983-01-01 / nr. 1
Cine străbate drumul naţional numărul 65 din Bucureşti prin Piteşti către Slatina întilneşte după 45 de kilometri de la ieşirea din capitala Argeşului şi la 21 km de cea a Oltului localitatea Scorniceşti. Aşezare aflată în plin şi profund proces de reînnoire, ca numeroase atîtea altele de pe cuprinsul României, Scorniceştii au intrat pentru totdeauna în conştiinţa ţării şi a lumii. Aici, la 26 ianuarie 1918, s-a născut tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretarul general al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România, cel mai iubit şi stimat fiu al poporului român, personalitate marcantă a lumii contemporane. Multimilenara istorie a poporului român îşi găseşte o strălucită întruchipare şi o elocventă expresie în ceea ce reprezintă Scorniceştii — una din vetrele proeminente de cultură materială şi spirituală din patria noastră. Printre vestigiile arheologice descoperite în zona Scorniceşti se află unelte din silex — cioplitoare unifaciale şi bifaciale — specifice paleoliticului inferior, topoare şi dălţi din piatră şlefuite, provenind din epoca neolitică. Acestora li s-au adăugat materiale din epoca bronzului, respectiv cultura Glina, cît şi din aşezările geto-dacice din secolele II, I î.e.n. de la Rusciori, şi „Puţul lui Gueşteanu", dintr-o necropolă daco-romană din secolul III e.n. şi dintr-un cimitir medieval românesc din secolele XVI—XVII, toate situate în perimetrul comunei Scorniceşti. Din aceste locuri au fost scoase la iveală exemplare din străvechea ceaşcă dacică emblemă a culturii strămoşilor noştri, vase globulare, un vas borcan, o fibulă de bronz cu arc romboidal (piesă unicat), din primele secole ale erei noastre datează alte obiecte valoroase: strecurătoare din lut, căniţă cu toartă, strachină ş.a., lucrate la roată, cît şi greutăţi pentru războaiele de ţesut, fusaiole etc, toate probînd varietatea îndeletnicirilor practicate de oamenii acestor locuri din cele mai îndepărtate timpuri. Continuitatea de viaţă materială şi spirituală a locuitorilor meleagurilor scorniceştene este puternic evidenţiată, atît pentru statul dac centralizat şi independent din urmă cu peste 2050 de ani în vremurile lui Burebista, apoi ale lui Decebal, cît şi din timpul convieţuirii daco-romane, din perioada formării limbii şi poporului român din toate epocile care au urmat. De mare interes naţional şi ştiinţific este tezaurul descoperit la Scorniceşti-Teiuş, cuprinzînd aproape 6000 monede de argint, din care 2000 emise în Ţara Românească pe vremea lui Vlaicu Vodă (1364—1377) şi Radu I (1377—1384), celelalte fiind bulgăreşti, ungureşti, veneţiene. Acest tezaur evidenţiază faptul că zona Scorniceştilor a jucat un rol deosebit de important în viaţa economică a Ţării Româneşti, în legăturile permanente dintre populaţia românească de la Carpaţi, Dunăre şi Marea Neagră. Locuitorii scorniceşteni au avut, secole de-a rîndul, preocupări specifice populaţiei sedentare, formînd o comunitate închegată, legată de glie. Cele mai vechi sate din componenţa comunei au fost atestate documentar: Suhca — la 1505, pe vremea lui Radu cel Mare; Negrenii — la 1519, amintit într-un act de danie, autentificat de Neagoe Basarab; Scorniceştii şi Tătarii — la 1549, menţionate în registrele vamale braşovene ca avînd negustori în oraşul de la poalele Tîmpei etc. Ţărani liberi, moşneni, locuitorii de aici au stăpînit în toate timpurile, în comun, în cadrul obştilor ţărăneşti, pămîntul de muncă, păşunile, pădurile şi apele din bazinul Plapcea Mare, Plapcea Mică şi Negrişoara. Dăruiţi cu trup şi suflet apărării vetrei şi fiinţei neamului, locuitorii comunei şi-au dat obolul de cutezanţă şi sînge în toate momentele de răscruce ale istoriei poporului nostru. Din aceste locuri au alergat de fiecare dată la chemarea voievozilor nenumăraţi bărbaţi, care şi-au pus piepturile la hotare, stavilă în calea invadatorilor, aşa cum s-au petrecut lucrurile în vremurile lui Mircea cel Bătrîn, Radu de la Afumaţi, Mihai Viteazul şi ale altor dominatori iscusiţi. Tudor Vladimirescu a avut în pădurea Scorniceştilor o importantă bază de susţinere în revoluţia de la 1821. Cu înflăcărat patriotism şi hotărîre s-au manifestat scorniceştenii în timpul anului revoluţionar 1848, mulţi dintre ei slujind ca dorobanţi în oastea lui Magheru la Rîureni. O vie preocupare au stîrnit pe plaiurile Scorniceştilor evenimentele care au condus la înfăptuirea Unirii Principatelor în 1859. Unul dintre cei mai de seamă tribuni, deputat în Divanul Ad-hoc, luptător neobosit pentru dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza şi ziarist de talent — Nicolae T. Orăşanu — a trăit multă vreme pe meleagurile scorniceştene, in satul Chiţeasca—Scorniceşti, unde este şi înmonnîntat. Ca de atîtea ori în zbuciumata existenţă a patriei, oamenii Scorniceştilor s-au aflat în primele rînduri, cu impresionante jertfe materiale şi de sînge, în războiul din 1877—1878 pentru cucerirea independenţei de stat a României. Cuvintele rostite de M. Kogălniceanu în parlamentul ţării „Sîntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare“ au fost primite cu nestăvilit entuziasm în satele comunei. S-au tras toate clopotele bisericilor şi s-a sunat prelung din goarnele şi trompetele cîte se aflau în „casele aleşilor satelor“ (primăriile), strigîndu-se din om în om şi din cătun în cătun:„Am scăpat de osmani!“. Mari eforturi au fost făcute de scomiceşteni pentru întreţinerea trupelor române din Divizia I activă încartiruită la Constantineşti, Tătărăi, Mogoşeşti şi Negreni-Scomiceşti. Mari cantităţi de alimente, îmbrăcăminte şi însemnate sume de bani au fost donate de cetăţenii comunei pentru susţinerea războiului. „Sper. Domnule Ministru, — scria învăţătorul I. Mihăilescu de la Şcoala primară din Negreni-Scorniceşti — că obolul săracului va fi primit ca şi aurul bogatului". Oştenii scorniceşteni s-au acoperit de glorie nepieritoare în sîngeroasele bătălii de la Griviţa, Plevna, Smîrdan. Peste 100 de fii din toate cele 14 localităţi ale comunei au încununat cu jertfa supremă a vieţii lor — victoria. încercări dintre cele mai grele s-au abătut asupra scorniceştenilor în timpul primului război mondial. Toate satele comunei au căzut sub ocupaţia Puterilor Centrale, fiind supuse unei spolieri aproape totale. Ocupanţii au luat clopotele bisericilor, vitele şi păsările din curţile oamenilor, porumbul şi grîneie din pătule, ba au tăiat şi cărat pînă şi cel mai frumos şi străvechi codru de stejari de peste 100 de hectare de la Jitarul Scorniceşti. Ostilitatea faţă de ocupanţi s-a manifestat atunci în forme dintre cele mai aprige, în sabotaje, în lovituri necruţătoare date pe timpul nopţii. 472 fii ai Scorniceştilor, de la generalii Nicolae Lînaru şi Dumitru T. Rădulescu, căpitanii Andrei Gheorghe şi Rădulescu Constantin, sergenţii Crăciun I. Ilie, Crăciun I. Traian, caporalii Piroi Radu şi Georgescu Marin, soldaţii Badea R. Constantin, Badea R. Ion, Badea R. Florea (fraţi) au udat cu sîngele lor eliberarea pămîntului românesc la Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz. în al doilea război mondial, dintre fiii plaiurilor scorniceştene au căzut pe cîmpurile de luptă 934 de ostaşi. In semn de pioasă şi profundă preţuire, numele tuturor eroilor comunei căzuţi în luptele pentru apărarea patriei, în îndepărtate sau mai apropiate timpuri au fost înscrise în toate localităţile comunei, în piatra unor impozante monumente şi, înainte de toate, în inimile urmaşilor. Scorniceştenii au fost şi sunt oameni de deosebită sensibilitate, de largă deschidere faţă de ideile înaintate, faţă de acţiunile novatoare. Constituirea partidului politic al muncitorimii române în 1893 a avut un profund şi însufleţitor ecou printre ei. In 1899, pe teritoriul comunei activau cluburi socialiste la Bălţaţi şi Biroii. După primul război mondial, în 1919, autorităţile judeţene semnalau Bucureştiului că la Scorniceşti s-a constituit „un sfat revoluţionar al ţăranilor“. Nu peste mulţi ani, de aici, din Scorniceşti, din casa cu 10 copii a lui Andruţă Ceauşescu (1890—1972) şi a Alexandrei Ceauşescu (1889—1977) se ridica cel mai vajnic luptător pentru drepturile celor mulţi, pentru drepturile poporului român, tînârul comunist Nicolae Ceauşescu, personalitate de ample dimensiuni istorice, expresie a multimilenarei spiritualităţi româneşti. Cei mai mulţi dintre locuitorii plaiurilor scorniceştene au ştiut de fiecare dată că Nicolae Ceauşescu desfăşura o intensă activitate revoluţionară la Bucureşti, la Craiova, la Braşov. Ei au fost martori ai aducerii din post în post în 1936, sub loviturile nemiloase ale jandarmilor, a tînărului Ceauşescu, în satul natal. Dîrzenia sa, hotărirea cu care îi înfrunta pe oprimatori, le insufla încredere, credinţă vie în dreptate şi adevăr. N-a fost om al plaiurilor Scorniceştiului care să nu fi ştiut cînd tovarăşul Nicolae Ceauşescu se afla întemniţat la Doftana, la Jilava, la Caransebeş, la Tg. Jiu, că activa la Bucureşti, în Dîmboviţa, la Slatina, Constanţa sau Craiova, că Partidul Comunist Român, care lupta pentru doborîrea claselor exploatatoare, avea în fiul satului lor un strălucit revoluţionar patriot. După declanşarea revoluţiei de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă, în august 1944, activa SGORNICEŞTI -VATRĂ DE ISTORIE ŞI DE CIVILIZAŢIE ROMÂNEASCĂ „Munca politico-ideologică trebuie să cultive mindria patriotică a oamenilor muncii. Oră deosebim de naţionalitate, faţă de trecutul glorios de luptă al poporului nostru, faţă de minunatele realizări in făurirea socialismului, să dezvolte puternic sentimentul de dragoste faţă de popor, de patrie, faţă de partid, hotărirea de a fi gata in orice împrejurări să servească interesele ţării, cauza socialismului". NICOLAE CEAUŞESCU Din Raportul prezentat la Conferinţa Naţională a partidului 13 di 1 . 1. Centrul civic al Scorniceştilor. I. Formaţia artistică a elevilor liceului din localitate