România - Capitala, iulie 1939 (Anul 2, nr. 405-420)
1939-07-24 / nr. 413
] CARTEA CEA MARE Cartea cea mare a apărut. Pentru ritmul în creştere al culturii româneşti, pentru încadrarea noastră în marea cultură europeană, apariţia întâiului volum al operei eminesciene înseamnă accentul grav peste rostirea acestui cuvânt: cultură. Nu este rezultatul unui entuziasm ţâşnit din vitaminele legendei, ci fapta care umple cu proporţii de monument platforma veacului. După marea carte a tuturor timpurilor, după Biblia tălmăcită în grai românesc, şi trasă în tiparniţa şi editura Fundaţiilor Regale Carol II, „Opere" de Mihail Eminescu, întâiul volum, înseamnă, Cartea cea mare — întâiul volum al cărţii celei mari, care va fi alcătuită din zece volume cuprinzând, toată întinderea operei eminesciene. întâiul volum, este compus din „Poezii tipărite în timpul vieţii'*, cu introducere — Note şi variante. Anexe, o ediţie critică îngrijită de d. Perpessicius. " ! Ca să mai insistăm asupra editorului acestei cărţi care cuprinde greniul poetic eminescian, ar fi de prisos, pentru marele renume de autoritate pe care îl are ca o dominantă în literatura noastră, şi apoi în spaţiul restrâns al cestui articol, ar fi o imposibilitate. D. Perpessicius, cu metoda d-sale de lucru, cu marile resurse şi putere de pătrundere a sensului grandios al operei, şi grandiosul planului unei astfel de ediţii de „Opere" Eminescu, a realizat, o operă editorială pe respiraţie de veac. Bogăţia variantelor, a notelor, a anexelor, a manuscriselor majorităţii poemelor, aflate în colecţia de manuscrise ale Academiei Române, fac din această lucrare, un moment, perfecţia peste a cărei limită, nu se mai află nuanţe în plus. In prefaţa sa, autorul, aminteşte cuvintele profesorului N. Iorga, care vorbind despre gândul întâiei realizări a „operelor complete" spune: „Dar e o datorie, pentru noi, păstrătorii preţioaselor caiete, pentru noi cari am îngrijit atâta timp moştenirea literară a lui Alexandri, să începem, printr’o comisiune la care bucuros aş primi să mă alipesc, ediţia integrală a lui Eminescu, care trebue să fie un monument naţional şi pe care n’o poate da decât Academia Română Editura Fundaţiilor Regale, care a tipărit Biblia, nu putea să lase fără ecou acest mare elan şi limpede conştiinţă Ea a început opera, aflându-i omul cel mai apropiat în înţelegere şi putere de muncă. Primul volum nu înseamnă oare garanţia, ciclului întreg de zece volume, care va cuprinde „opere complete"? Toate elementele cari îl alcătuesc, mărturisesc aceasta. Şi pe deasupra, se poate afirma, că este una din cele mai perfecte ediții monumentale, din cultura europeană. . 4\ЛЛЛ1МПЛЛЛПЛЛЛЛЛЛЛААЛЛЛПЛЛПNo\ЛЛАЛАЛЛЛЛЛЛЛАААЛЛ/УиДОУЦДО& CĂLĂTORIE SI ROMANTISM De multe ori, când te afli pe-o zi frumoasă la munte, privind cum curge fapul din ţăpoaie alcătuind clăi mari ori stoguri, te cuprinde o linişte mare, o pace sufletească de parcă te-ai aşeza undeva la soare şi-ai tot sta, ai sta mult, ascultând cum; L&tíöa.ffitföSi'#oVií>q$a ÍT ijfstihMfi йЩди&ШЦ. Лс~?§Ге doua versuri aşa de expresive, deşi se slujesc de adjective banale ,e lung şi mare — sau tocmai de aceia — îţi sună în minte ca un cântec şi te faci să visezi la codri înalţi peste care soarele trece ca peste un zid şi la câmpii tăcute ce se întind la nesfârşit, topindu-se în zarea mioapă de-atâta depărtare. Cel care a scris versurile de mai sus, poetul Gheorghe Topîrceanu, a murit acum un an pe vremea liliecilor înfloriţi şi-a dus cu dânsul sentimentul acesta puternic şi înfrigurat al tăcerii nemărginite. Topîrceanu iubea natura cu pasiune — aşi putea zice — şi se bucura de fiecare zi din viaţa lui ca de or floare rară pe care i-ar fi dăruit-o cineva. —* Eu nu înţeleg cum poate cineva să spuie că se plictiseşte!... — spunea el, cu uimire, când se ivea prilejul. Orice zi, — zicea el, — îşi are frumuseţea şi caracteristica ei. Zile ploioase, cu Cântecul lor, zile însorite cu lumina de aur, zile posace cu spovedania lor şoptită, zile cu vânt visător ori vijelios, zile îngheţate în gânduri tragice, zile umede de teamă, zile cu lumină albă şi sprintenă, zile de iarnă duiosă, de ger aspru, de toamnă melancolică, de primăvară oftigoasă, de vară putredă... Nici o zi nu samănă cu alta, fiecare răsărit de soare aduce cu el alt şir de idei, alte sentimente şi altă dispoziţie. Cum dar să te plictiseşti? Desigur, asta era pricina pentru care poetul nu simţea nevoia să călătorească şi-a refuzat chiar un prilej minunat de-a vedea ţări străine şi centre de civilizaţie ca Parisul, Londra, etc. — Acesta să fie motivul? — m-a întrebat Seriana Corbu cu care stăteam de vorbă şi-i spuneam cele de mai sus.—Nu crezi că groaza de deplasare, de osteneală ori alte considerente practice l-au împiedecat pe Topîrceanu să călătorească? — S’ar putea, — am răspuns eu prudent. — E, într’adevăr, foarte greu să desluşeşti de unde vine îndemnul acesta de-a porni spre alte orizonturi de-a vagabonda prin ţari necumoscute, uneori la întâmplare. In orice caz, Topîrceanu n’avea chemarea voiajurilor și nu se putea număra printre acei — cum spune foarte just domnul Eugen Herovanu — călători romantici. Fără îndoială că Baudelaire are dreptate când spune Mais les vrais voyageurs sont ceux la qui partent Pour partir, coeurs légers, semblable aux ballons De leur fatalité jamais ils ne s’écartent Et, sans savoisr pourquoi disent toujours „Allons!” Foarte frumos, strâns legat, bogat documentat, d. Eugen Herovanu distcută problema atâta desbătută a acestui ,,călător romantic” îndrăgostit de plăceri și de hoinăreli. Ii dă acest nume, mai ales în amintirea acelor voiajori din epoca romantismului care îşi mângâiau sufletele cu peisagii şi senzaţii noui, căutându-le Heine, Shelley, f—: lung şir de periUlităţfc -fleUcide stoyMoroato^ din tremcelea ce lasa brurmă-le aureoii slăvite. Călătoria şi sentimentul ce îndeamnă pe om s-o facă a avut argumente pro şi contra şi mulţi au spus că nu e nevoie de-a pleca din locul în care îţi duci viaţa pentru a călători. Şi că e chestiune de temperament, ci nicidecum vorba de o pasiune ori cum am zice un „talent special, o înclinare ori o însuşire pe care o ai ori n’o ai. Asta-mi aduce aminte, — a zâmbit bătrâna Steliana Corbu — de piesa lui Fulda „Prostul” — pe care am cetit-o de mai multe ori cu plăcere. Iţi aduci aminte de acel Iustus care vorbea de călătoriile lui minunate prin toate ţinuturile lumii? Spunea cu precizie, descriind peisagii,, obiceiuri şi caracteristice, şi el nu păşise niciodată afară din oraşul în care trăia. Călătoriile lui se mărgineau la un atlas de geografie, ori la un glob pământesc, pe câre îmi aduc aminte. Şi era foarte mulţumit de călătoriile lui şi nici nu s’ar fi gândit, Doamne fereşte, c’ar fi putut să le facă altfel, suindu-se în trenuri, vapoare ori aeroplane. Cazul lui Justus Heiberling, însă, nu poate fi luat decât ca o curiozitate şi nu însamnă să-l genera’izezi. Şi mai cu samă aici e vorba de o visărie şi-o dorinţă de-a cunoaşte lucruri interesante, pe când adevăraţii călători, spune Baudelaire, sunt: Ceux là dont les désirs ont la forme des nues, Et qui rêvent, ainsi qu'un conscrit le canon, De vastes voluptés, changeantes, inconnues, Et dont l’esprit humain n’a jamais su le nom! Voluptăţile neprecise pe care ţi le rezervă călătoria şi care sunt independente de cumoştinţi, instrucţie şi învăţături câştigate. Sfârşind, prietina mea a zâmbit linei năluci depărtate pe care, se vede, o cunoscuse cândva, pe vremea când vârsta îi permitea să pornească prin lume, în cele patru puncte cardinale. Eu mă uitam la liniştea stogului de curând clădit şi la umbrele amiezii ce se întindeau violete pe pădurile străvechi. Profira Sadoveanu* t crestături O NOUA CARTE DE D. N? IORGA* Apariţia unui nou volum de d. profesor Neculai Iorga, înseamnă creşterea unei vaste opere cu încă vreo câteva sute de pagini, de o cuprinzătoare esenţă. Ele adaugă la cultura românească sau la istoria societăţii româneşti noui alfabete, noui forme de gândire pe care să urce spiritualitatea românească. De ,astă dată ultimul volum, este acela de „Discursuri parlamentare”, volumul I partea întâia. Despre acest ultim volum s’ar putea spune destule lucruri, cari să fie mici oglinzi, ale unei activităţi şi desfăşurări de lupte politice, văzute prin prisma unor interpretări istorice, cu bogăţie de material, observat, judecat şi trecut în paralele cu alte vremuri istorice. Este o treabă însă care reclamă un spaţiu şi o seriozitate pe măsura materialului cuprins în cele câteva sute de pagini ale cărţii... FESTIVALURILE MOZART LA SALZBURG Festivalurile de la Salzburg, cuprind o specialitate care figurează în programele sale încă din anul 1924. Este vorba de serenadele mozartiene. Ele erau cântate întru început de către orhestre locale,, alcătuite din cei mai merituoşi profesori şi elevi ai conservatorului. In 1929, Filarmonica din Viena, se însărcinează cu execuţia lor. In 1933 ea fu din nou încredinţată linei orchestre salzburgheze, anume „Mozartorchester”. Programul serenadelor, este alcatuit din piese mici, auzite foarte rar la concertele clasice. Din timpul lui Mozart încă, era obiceiul să se cânte aceste piese, fie ca muzică de masă, fie seara la serenade. „Mozartorchester” care este compusă din 30 de muzicieni, este oasociaţie de artişti liberi, care au concertat în străinătate cu mult succes, în repetate rânduri. Serenadele vor fi executate de către o nouă orchestră.j.Mozarteuim-or-Chester" dirijatf-Hă#~mite” maestrul olandez Hogstraaten. Se vor cânta patru serenade de orhestră și Patru «e« k ' ^ n După cum se vede, geniul lui Mozart, și toată opera lui muzicală, este gustată de melomani şi cântată de muzicieni, cu aceiaşi consecventă dragoste, stilul mozartian, care a influenţat mulţi dintre compozitorii moderni, flutură încă dantelele de sonete pe portativele de mare climat muzical. CONDEIUL CU PREA MULTE CONDEIE mai recenzat la această rubrică, revista craioveană „Condeiul”, scoasă de un inimos publicist Eugen Constant. Avem aceleași cuvinte bune neuntru elanul redactorului , pentru idealismul de nestricată tărie, al multor scriitori din cetatea banilor, însă nu ne putem opri de la mici rezerve. Se simte nevoia revistelor literare şi in Capitala ţării şi în celelalte regiuni ale acestei ţări unde spiritualul este adesea încălcat ele alte manifestări ale tineretului. Insă se poate foarte bine subînţelege că nu este vorba de apariţia cu orice preţ a unei foi de literatură aşa cum o da Dumnezeu, fără nici o structură, fără nici un fir conducător. Tocmai de orientare duce lipsă literatura de azi, şi din alcătuirea unor reviste cum e „Condeiul" nu poate isbuti această îndrumare. Materialul divers, prolix, de toate genurile, gradele, şi nuanţele. Coloane încălecate peste coloane, zeci de poeme, netriate şi proză asemenea dau un amalgam ciudat, inform baroc. Şi cu o mai dârză triare a materialului, cu mai mult spirit de selecţie, ar fi isbutit o publicaţie curată — deşi atâta chiar nu rezolvă nimic A apărut: REVISTE „NATURA" A apărut revista „Natura” No. 7 anul XXVIII cu următorul cuprins: I. Simionescu: Cunoştinţe folositoare;I. V. Herescu; Guglielmo Marconi; I. N. Copuzeanu: Cormoranul; Herta Călinescu: In ţara otrăvii; I. Stanislavievici: Pompei; Romulus Cioată: Dispresiunea corpilor radioactivi în natură; Instituţii ştiinţifice şi culturale din România; Buletin astronomic; Industrii româneşti; Actualităţi ştiinţifice; Probleme puse spre deslegare; Reţete practice; Note, însemnări; Bibliografie. 24. VII. 1939 ftOMANIA No.413 HiTCMTUft Mozart in concertele delà Salzburg In lumina unui oraş patriarhal renasc sunetele dulci ale operei lui Mozart şi se înalţă rodul unei şcoala de grandioasă educaţie muzicală c nu simte la auzirea acestor rector asupra Salzburgului, care nu se ascunde în faţa aceluia ce-l vizitează, dar nici nu-i desvăluie imediat toate farmecele sale. Salzburgul vrea să fie mereu descoperit. Acela care l-a simţit o singură dată, cu tot farmecul său, va fi mereu atras spre acest colţ de pământ atât de plin de lumină şi poezie. Aci trecutul se îmbină atât de firesc cu prezentul, încât nu pot fi separate unul de altul. Când cântecul clopotelor de pe piaţa rezidenţiei psalmodiază cu tonurile îndulcite de falsetto şi când ultimul cântec din munţii Dach-cuvinte, întreg farmecul unui peisagiu, care îmbină în sine, în modul cel mai perfect, natura şi arta. Cu uliţele întortochiate şi pieţele măreţe, Salzburgul nu a uitat niciodată că rămâne un oraş de provincie, care se armonizează arhitectonic cu natura înconjurătoare. De aceea nu este de mirare că tocmai acest oraş ne-a dăruit geniul lui Mozart. Salzburgul a oferit tânărului Wolfgang Amedeus un dar de naş, pe care îl resimţim şi astăzi cu nespusă emoţie: nu stăruie în toată muzica sa o notă poporană? Timpurile noastre sunt chemate să priceapă mai bine pe Mozart, care nu urmărea să exprime altceva în muzica lui decât acel înaripat acord fundamental, care se confundă structural cu însăşi natura. Cât de greşită imagine despre adevărata artă au început să ne prezinte, acum câţiva ani, interpreţii lui Mozart. Seninătatea lui era luată drept joc uşor, nostalgia lui sentimentalism, puternica forţă interioară, drept demonism. Mozart nu a urmărit nimic din toate acestea şi suntem fericiţi astăzi că muzicanţii interpretează opera lui aşa cum era în realitate, o muzică simplă şi naturală, amabilă şi uneori plină de humor. Interpretarea justă a lui Mozart a fost totdeauna marea misiune a societăţii ce-i poartă numele „Mozarteum", care de câteva zile, a fost ridicată la rangul de înaltă şcoală de stat. Pe vremuri se înfiinţase „Societatea de muzică bisericească şi Mozarteum" pentru interpretarea muzicii bisericeşti şi laice a lui Mozart; după această, a urmat, în Oct. 1870, înfiinţarea „Fundaţiei internaţionale Mozart”. Scopul ei primordial era ca, pe lângă îngrijirea moştenirii spirituale a lui Mozart, să organizeze o academie muzicală de importanţă internaţională, într’un palat potrivit misiunii sale. Realizarea acestor planuri a rămas în grija viitorului, fundaţia însă, a dat dovadă de o sârguincioasâ activitate prin publicarea primei ediţii a operei lui Mozart la Breitkopf şi Hertel în Lipsea şi prin sprijinirea bibliografiei Koeehl, care apărea în acea vreme, sub îngrijirea lui Ritter von Koeehl, cuprinzând simfoniile şi divertismentele. In Iunie 1880 s’a inaugurat muzeul Mozart chiar în casa în care s’a născut maestrul. Astăzi, acest muzeu cuprinde, pe lângă locuinţa familiei părinteşti, o curiozitate cunoscută în toată lumea: secţia de istorie a teatrului, unde, prim ajutorul modelelor plastice, se poate urmări evoluţia gustului în înscenarea operelor lui Mozart. Nu rareori se întâmplă ca decoratorul serbărilor din Salzburg să împrumute sugestii şi sfaturi de la această colecţie unică. In Septembrie 1588, fundaţia a putut să realizeze o dorinţă de mult urmărită, luând sub protecţia sa şcoala de muzică „Mozarteum". De atunci ea şi-a schimbat numele în acela de „Fundaţia internaţională Mozarteum”, iar prin crearea societăţilor „Mozart" în toată lumea s-a putut organiza un foarte puternic sprijin. In vara anului 1922, şcoala de muzică „Mozarteum" a fost ridicată la rangul de conservator, iar de la 1930 ea ţine în fiecare vară, sub patronajul fundaţiei, cursuri superioare de muzică, teatru şi dans. Cine vizitează Salzburgul în timpul serbărilor se poate perfecţiona la Mozarteum în arta dirijerii, clavir, violină şi cero, în muzica vocală şi dramă de operă şi în sfârşit în arta dansului. Cursurile acestea se bucură de o popularitate mereu sporită nu numai în Germania, ci şi în străinătatea apropiată sau de peste ocean. In fiecare an, melomanii fac pelerinagii la Salzburg, ştiind că aici vor găsi o adevărată atmosferă muzicală. In 1914, s’a putut construi, graţie râvnei vechilor întemeietori” ai fundaţiei, un minunat palat pentru concerte, care constitue astăzi una dintre mândriile oraşului; acum, s’a putut realiza şi dezideratul unei academii muzicale. Lucrul nu era realizabil în Austria sărăcită de după războiu. Astăzi însă şcoala „Mozarteum" ridicată acum câteva zile la rangul de academie de stat, va putea să îndeplinească toate misiunile impuse de tradiţie. Pe lângă aceasta, tineretul poate auzi multe din cântecele uitate, aparţinând folklorului îmbelşugat, aşa încât se poate vorbi cu dreptate de o serioasă cultură muzicală la Mozarteum. Dacă la aceasta adăugăm că d. prof. Clemens Krauss este conducătorul artistic al institutului şi că d. Cesar Bresgen conduce şcoala de muzică pentru tineret şi popor, am spus tot ce se putea despre valoarea acestei şcoale. Geniul lui Mozart planează pro- stein s’a topit în liniştea serii, se desvălue o parte din sufletul discret al acestui oraş, care rămâne totdeauna egal cu el, fiindcă este atât de firesc şi atât de adevărat. Trebue să ascultăm numai o serenadă în curtea fostei rezidenţei princiare când orchestra concertează în lumina liniştită a lumânărilor şi când toate frumuseţile ascunse şi liniile muzicei mozartiene ni se desvălue! Cine a trăit cu toată puterea simţirilor sale o astfel de seară, acela nu va uita niciodată secretul Salzburgului. O. Maxitvtiliai f ■яаяяяяяянявяяяяяяяяияняацияяянвяняяиняняияиннаняяь,- O carte despre România în limba turcă: Nejad Aytaman: România economică Sub titlul „Iktisadî Romanya” (România economică) a apărut în limba turcă lucrarea d-lui Nejad Aytaman, ataşat comercial al Turciei la Bucureşti. Autorul este bine cunoscut în ţara noastră prin activitatea sa în domeniul economic, în care a izbutit să dea o reală desvoltare relaţiilor româno-turce. D. Nejad Aytaman a ţinut să pună la dispoziţia cititorilor turci o expunere documentată asupra economiei româneşti. D-sa a reunit un valoros material informativ, pe саге-l prezintă sub o formă din cele mai atrăgătoare. De subliniat că aceasta este prima carte care prezintă publicului turc activitatea economică a ţării noastre şi care pune înhumnă bogăţiile României. Nu numai în Turcia, dar şi în celeilalte ţări ale Orientului în care limba turcă este răspândită, se va putea cunoaşte graţie acestei cărţi progresul realizat în ultimii ani de economia românească. După un cuvânt introductiv al d-lui Saphi Tankiper, ambasadorul Turciei la Bucureşti, cartea d-lui Aytamun începe prin a da informaţii preţioase asupra geografiei, situaţiei etnice, asupra actualei situaţii politice, prezentând realizările regimului Renaşterii Naţionale. Noua Constituţie, noua lege administrativă, reformele înfăptuite in ultima vreme în toate domeniile de activitate sunt înfăţişate cu un real discernământ şi cu o vădită capacitate de reliefare a esenţialului. In capitolele următoare, autorul vorbeşte de agricultura noastră, de reforma agrară, de producţia de cereale, legume, tutun, fructe, despre viticultură, creşterea vitelor, piscicultură şi bogăţia noastră forestiera. Desvoltarea industriei naţionale este amplu studiată arătându-se valoarea produselor româneşti şi interesul pe care ele o prezintă pentru pieţele orientale. Comerţul exterior şi politica comercială a României formează un capitol aparte, bogat în date statistice şi aprecieri judicioase. După o expunere a politicii miniere şi a finanţelor ţării, se analizează cu adâncă înţelegere schimburile comerciale între Turcia şi România. Lucrarea d-lui Nejad Aytaman constitue una din cele mai preţioase contribuţii la colaborarea românno-turcă pe plan economic. „FILOSOFIE, ŞTIINŢE MODERNE, POEZIE“ de dr. MAX RICHTER D. prof. dr. Max Richter a publicat de curând o interesantă lucrare filosofică, intitulată: Filosofie, ştiinţe moderne, poezie, în care sunt analizate raporturile dintre ştiinţe şi filosofie şi se arată semnificaţia filosofică a ultimelor rezultate la care au ajuns ştiinţele contemporane. E o lucrare, am putea spune, de introducere în filosofie, în care sunt expuse cu o deosebită claritate concepţiile filosofice fundamentale. Materialismul, spiritualismul, dualismul, monismul pur, politeismul, panteismul, monismul. O lucrare sub formă de catiserie care poate fi înţeleasă şi de acei lectori care nu au o pregătire filosofică, dar o lucrare în care nu se sacrifică nimic din exactitatea ştiinţifică. In capitolul final, d. prof. Richter se ocupă cu ciclul poeziilor lui Goethe despre „Dumnezeu Şi lume”, arătând ideile filosofice care le animă. Cultura noastră filosofică, săracă în lucrări de iniţiere, se îmbogăţeşte cu o lucrare de un incontestabil folos cititorilor. THALASSA THALASSA! IUrmare din pag. laj îmi amintesc o vacanţă a copilăriei, din vremea ghetelor înalte cu nasturi şi a ciorapilor negri şi groşi, până deasupra genunchilor; o vacanţă la celebra pe atunci aşezare răsleaţă a băilor Movilă. Mai cercetaţi şi acum arhitectura hotelului. Priveliştea la mare n’avea nici un preţ. Plaja era pentru jocul copiilor îmbodobiţi până peste urechi, „să nu-i ardă soarele”, pentru cules de scoici şi pescuit de meduze. Ceilalţi, oameni copţi şi serioşi, făceau o plimbare rituală pe faleză doar după apusul soarelui şi atât ! Toată ziua căutau umbra cu frenezie şi suspinau după răcoarea jilavă a munţilor, după şipotele reci şi isvoarele cu tufe de feregă. Pentru dânşii era faţada întoarsă spre uscat şi spre drumuri colboase, spre firava vegetaţie de oţetari şi salcâmi, spre coliva rondurilor de flori care se ofileau extenuate în dogoarea nămezilor de Iuliu. Pentru dânşii, hotelul fusese clădit cu spatele la mare, cu feresterele bucătăriilor şi closetelor într’acolo unde toată arhitectura modernă a litoralului deschide terase şi mari ferestre nestrăşenite. Ghiolurile făcătoare de minuni au trecut pe al doilea plan. Marea, plaja, soarele, au biruit. Şi se vesteşte pentru întreg ţărmul nostru de mare, un viitor pe care nici pe departe, oamenii anului 1900, nu cutezau să-l bănuiască. Dacă nu mă înşeală profanele şi vagile mele cunoştinţi filologice, chiar numele Mării Negre, vine de departe, de la Ahsaena iraniană, preluată de geţi şi de sciţi, însuşită la început de greci. Marea întunecoasă, neprimitoare, vrăjmaşă, marea unde au rătăcit purtate de vânturi şi devastate de furtuni, corăbiile Argonauţilor, căutând lâna de aur ascunsă în misterioasa Colchidă. Numai târziu, numele a fost preschimbat în Pontul Euxin, marea ospitalieră şi blândă. Poate că această metamorfoză de nume, datorită navigatorilor din antichitate pentru considerentele lor marinăreşti, după două mii şi mai bine de ani, a căpătat o a doua întărire, de astădată pentru Paradisul cel nou pe care-l înfăţişează oamenilor de Uscat, cu plajele, hotelurile, vilele, ţărmurile însorite, cu multicolora floră a costumelor presărate cu un penel de pictor pointilist pe fondul nisipurilor de aur. CEZAR PETRESCU .