România - Capitala, iulie 1940 (Anul 3, nr. 765-780)

1940-07-22 / nr. 771

CENTIK aSOCIATHMt" UNI 22 IULIE 1940 12 pagini „Nu putem fi o ţară mare, bogată şi puternică, decât dacă temelia ţării—satul — este bogat şi fiecare agri­cultor din sat de asemenea" D. Ion Gigurtu preşedintele Consiliului de miniştri TELEFOANE: Direcţia­­ 5.57.85. Secretariatul 4.52.00 Red. 5.57.70. Provincia interurban 41. Ad­straţia 5.57.77 Serviciul Publicităţii 4.89.05 3 (fost Imobiliara) BIROURILE: Pasajul Victoria Calea Victoriei 50. Direcţia şi Redacţia Et. I. Administraţia: Scara A. ZIAR AL PARTIDULUI NAȚIUNII Scara , Et. II De la Mareşalul Petain, la C. Dobrogeanu-Gherea întoarcerea la pământ e întoarcerea pe pământ.­O expe­rienţă care ne-a elunt şi nouă înainte­­ a n fi n­p­a târziu S­e discută în presa străină — atâta cât mai ajunge până la noi — dureroasa sbatere a Franţei pentru a-şi statornici un alt făgaş de viaţă. Nu spunem UN NOU făgaş de de viaţă. CI ALTUL. Fiindcă nu pare că va fi atât de nou. Va însemna o reluare şi o adap­tare a unui fir vechiu, întrerupt de ruinătoarele experienţe ale unui veac şi jumătate, de când gene­roasele poate la origină idei ale Revoluţiei Franceze, pogorîtă din sfera abstractelor în practica tere­stră, au degenerat în cel mai hâd electoralism şi au ruinat te­meliile Patriei. In această strădanie pentru a restaura o altă ordine, rolul Ma­reşalului Pétain este şi va fi co­vârşitor. Prestigiul său de ostaş, sinceritatea convingerilor, dure­rosul eroism de a se recunoaşte învins după ce fusese biruitor în celălalt răsboiu; eroismul încă mai impresionant de a se adresa poporului pentru a-i arăta cu se­­iveră dojană că pricinile înfrân­gerii mocneau lăuntric în delăsa­rea poporului şi în nesaţiul indi­vidual; toate împreună, vor pro­iecta în istorie figura octogena­rului patriot, ca o providenţială apariţie în ceasul prăbuşirilor, pentru a salva tot ce mai poate fi salvat dintr’o nimicire totală. S­e pune la îndoială dacă soluţii­le sale vor fi însuşite până la sfârşit, cu sinceritate. Dacă faliţii politicei de eri, nu vor scoate cumva iarăşi capul îndată ce se va limpezi un început de intrare in normal. Dacă nu cumva no­mazii ideologi, politicaştri şi a­­genţi ai plutocraţiei internaţio­nale, care astăzi au umplut lu­mea pribegind din port în port şi cerşind un adăpost, nu se vor întoarce atunci pentru a unelti ca să-şi reia nefasta lor operă de termite. , Nu aceasta interesează pentru moment. Ne oprim numai la temeiurile, acestea indiscutabil sincere, ale Mareşalului Pétain, pe care te­meiuri venerabilul patriot nădăj­duieşte să reconstruiască Franţa. Rostirile şi apelurile sale au formulat câteva principii, un program, un crez. N’au nimic oportunist. Le-a mai rostit Mareşalul Pétain şi al­tădată. Numai că n’au găsit a­­scultare atunci, nici în Franţa, nici aiurea. Poate că nici n’au fost deplin cunoscute. Ce impor­tanţă aveau, cine să plece urechea la ele, când tot delirul era pen­tru Frontul Popular? L­a 19 Septembrie 1927, când pe­lerinii Franţei mergeau la inaugurarea (nu la „sfinţirea“ căci cuvântul ar fi ofensat gro­zav timpanul laicei Franţei) — aşa­dar, când pelerinii mergeau la inaugurarea osuarului din Douaumont, celebrul fort al Verdu­­nului. Mareşalul Pétain rostea a­­ceastă evocare care nu-i trebuia nimănui. „Din ce oţel era atunci făurit acest soldat al Verdunului pe care Franţa l-a găsit în anume clipă pentru a face faţă unei si­tuaţii excepţional de gravă şi care a putut înfrunta fără mur­mur încercările cele mai aspre? Era el uns cu un mir deosebit pentru a se fi lăsat astfel cu­prins de un atât de firesc eroism? „Noi care l-am cunoscut, noi ştim foarte simplu că era un om ca oricare altul, cu virtuţile şi slăbiciunile sale; un om din po­porul nostru ale cărui gânduri şi afecţiuni rămăseseră legate, cu toate cele optsprezece luni de răsboiu, cercului de familie, ate­lierului, biroului, satului, gospo­dăriei de ţară unde a crescut. „Dar tocmai aceste legături in­dividuale a căror plasă constitu­iau legământul de patrie, au fost ceia ce i-a impus obligaţia de a apăra fiinţele şi lucrurile care al­cătuiau în ochii săi preţul vieţii, care-l împingeau la devotamen­tul total. Alte sentimente mai contribuiau de asemeni: drago­stea de pământ la ţăranul care găsea natural să se sacrifice pen­tru apărarea câmpului părintesc; supunere religioasă la hotări­­rile Providenţei pentru cel cre­dincios; apărarea unui ideal de civilizaţie la intelectuali*. Iar pentru complectare, din studiul Mareşalului Pétain apă­rut la 1929, LA BATAILLE DE VERDUN, desprindem alt citat, privitor la morţii pateticului epi-MI4»fWMWWWWWW/WMMWMWW sod întitulat TRANŞEIA BAIO­NETELOR: „Oamenii care-şi dormeau a­­colo înfricoşatul somn erau Van­­dceni, soldaţi admirabili, însufle­ţiţi de o mare credinţă religioasă. Mulţi muriseră încleştându-şi la piept cruciuliţa, hotărîţi foarte natural a nu ceda un deget din terenul care le-a fost încredin­ţat, fiindcă şefii le-au spus că soarta Verdunului şi a Franţei cere acest sacrificiu**I­ată, aşa­dar, taina de rezisten­ţă a Verdunului de atunci, când Franţa nu era încă de­plin a Frontului Popular, când nu era încă desăvârşit subminată de politica, de mentalitatea, de ura cu pumnii strânşi a lui Leon Blum, faimosul răsturnător de guverne, idolul presei iudaice din măcar patru continente din cinci. Şi iată, cronologic verificată, origina temeiurilor cardinale din programul pe care Mareşalul Pétain îşi reazămă nădejdea de a reînvia Franţa, altă Franţă. Nu e o convertire subită, opor­tunistă. Sunt ideile şi sentimen­tele vechi ale ostaşului, pe care chiar politica Franţei în care dormita germenul prăbuşirilor, îl găsea singurul vrednic a merge lângă guvernul naţionalist al lui Franco, pentru a face să uite şi să repare, tot ce object uneltise împotriva Spaniei naţionaliste, guvernul Frontului Popular. Ţăranul, pământul, familia, credinţa, cam aceste noţiuni re­vin în toate rostirile , manifes­­tele de acum, ale Mar­ului Pe­tain. Acestea reveneau ■ m ros­tirea Mareşalului Pétain la inau­gurarea osuarului din Douaumont, atunci când Franţa moştenitoare a anticlericalismului combist în­­genunchiase cu totul politicei lui Leon Blum şi îl băga în temniţă pe Charles Maurras, fiindcă în­­drăsnise mizerabilul, să antici­peze istoria, pomenind despre o apropiată şi irevocabilă punere la stâlp a marelui talmudist par­­­lamentar. Ş­i pentru a ne întoarce acum la noi, deschidem un volum al lui C. Dobrogeanu-Ghe­rea, coreligionarul şi tovarăşul de idei politico-sociale al lui Leon Blum. Nu pentru a demonstra ceia ce a fost demonstrat: neaderenţa socialism­ul­ui­ internaţionalist la realităţile româneşti. Ci pentru a exemplifica incapacitatea rasei iudaice de a se identifica oricând şi oriunde cu o realitate a pă­mântului unde s’a aciuiat, pen­tru a dovedi tenacitatea, uneori sinceră şi subconştientă, dar în­totdeauna funestă, cu care inte­lectualul evreu, chiar când schim­bă de nume şi de patrie şi se so­­coate descătuşat de rasă şi de re­­ligie; pentru a dovedi tenacitatea aceasta, de a săpa temeliile re­zistenţelor naţionale din provizo­ria sa patrie în numele marii idealuri de umanitate. Cartea a fost prea cunoscut pe vremuri. A făcut vâlvă. Cu­prinde un teribil rechizitoriu al societăţii româneşti din preajma răscoalelor din 1907, un rechi­­toriu adeseori just, dar mărtur­ieşte în soluţii o totală incapaci­tate de a ne fi pătruns felul no­stru de-a fi, raţiunea noastră de a fi. E vorba, după cum aţi înţe­les, despre faimoasa NEOIORA­­GIE, apărută în 1910. Cităm numai câteva pasage din concluzia volumului: „In realitate, o societate ţără­nistă ar fi o societate înapoiată şi economiceşte şi politiceşte şi culturaliceşte. Ar lipsi din ea, ce-i dreptul, sbuciumul şi fră­­mântarea societăţilor moderne,­­ dar în schimb ar lipsi şi cultura mintală şi sufletească, speranţele mari, lumina ce răsare din acea­stă luptă şi din acest sbucium... O societate bazată pe cultura mică agrară şi pe industria cas­nică ţărănească ar fi ţara mize- t riei economice şi, deci, şi cultu- 5 rare şi morale, naţionale... O, nu. Nu în staulul unde se rumegă a­­tât de liniştit, unde se vegetează atât de domolit şi potolit, şi nu in curtea din dos, unde găinele, raţele, gâştele scormonesc pă­mântul, cocoşii vestesc zorile şi unde Rostand a găsit material şi inspiraţie pentru poema sa păsărească. Şi nu într’o societate rustico-idilică poate fi idealul nostru şi al ţării. Acolo, unde fierbe viaţa şi lupta, acolo unde strigătul strident al sirenei chia­­mă mulţimea muncitoare la mun­că, acolo unde massele munci­­citoare în mine răscolesc mâ­­runtaele pământului (etc. etc., căci scurtăm tirada! N. R.) a­co­­lo şi numai acolo poate fi idealul nostru şi al ţării !“ Să ţinem socoteală că tirada lui C. Dobrogeanu-Gherea se a­­dresa României de atunci, cu în­că mai puţine izvoare de materii prime şi cu mai puţine şanse lo­gic economice de industrializare. Ce importă? Lui Dobrogeanu-Gherea, core­ligionarul lui Leon Blum şi tova­­­răşul său întru socialism inter­­naţional, indiferent de distanţa în timp şi în spaţiu, îi era nece- 31­­ară industria cu orice preţ, реп- Ц tru proletariatul industrial cu orice preţ, care singurul ar fi în­găduit o victorie oarecare a unui front popular oarecare. Punând în paralelă scrisele Mareşalului Pétain pentru Fran­ţa, după experienţa tragică a Franţei, cu scrisele de odinioară ale lu­i Gherea, pentru România care din fericire a fost cruţată de experienţa Franţei, lăsăm concluzia la discreţia cititorului. Nu o concluzie. Un potop co­pleşitor de concluzii. CEZAR PETRESCU NU !iii NICIODATA CÍNE ASCULT 0 1 PELERINAJUL CAVALERILOR ORDINULUI VITEAZUL” LA MORMÂNTUL REGELUI FERDINAND I CURTEA DE ARGEŞ (Prin telefon). Vineri, seara 19 Iulie la orele 11, au sosit în localitate cavalerii ordinului „Mihai Viteazul”, veniţi în pelerinaj la mormântul Regelui Ferdinand I. Dela gară, cavalerii s’au îndreptat în grup spre cripta Regală, unde în­tr’o impunătoare reculegere au făcut priveghii la mormintele Regelui Fer­dinand și Reginei Maria. La ora 1.45, în prezenta unei nu­meroase asistente P. S. S. episcopul Dionisie, a început oficierea servi­ciului religios. La 2.15 noaptea servi­lul a fost întrerupt. S’a făcut o tă­cere profundă. D. general Rujinski, preşedintele Cavalerilor, a anunţat ora 2.15. 1927 clipa încetării din viaţă a făuritoru­lui de neam. Sufletele încearcă un făuritorii României. In curte trupa şi garda partidului Naţiunei au luat pentru onor. Muzica regimentului­­ vânători de munte intonează rugăciunea; servi­ciul religios reîncepe. Soborul în gr­­­unchi se roagă şi po­meneşte întru fericita adormire pe făuritorii României.. Au fost de faţă autorităţile civile şi militare în frunte cu d. colonel Berea, prefectul judeţului, Al. Rete­voescu, primarul oraşului, Petre Bu­­curescu, prim pretor şi Marin Bodea, poliţaiul oraşului. Printre cavaleri am rem­arcat pe d-nii generali: Rujinski, Petre Geor­­gescu, comandantul Gărzii Naţionale, Bunescu, Glod, secretarul general al Ţinutului Nistru, M. Olteanu, Pan­­tazi, Pălăngeanu, Radu Teodor, N. Strat, Aramă, profesor Gh. Preoţes­­cu, etc. Solemnitatea a luat sfârşit la ora 2:30. Cavalerii au părăsit oraşul Sâm­bătă 20 Iulie cu trenul de 4.30''dim. In stânga , compania de onoare, în timpul serviciului religios oficiat la ora 2 noaptea, la mor­mântul Regelui Ferdinand . In dreapta : Cavalerii Ordinului Mihai Viteazu făcând de gardă la mormântul Marelui Rege Ferdinand SITU­AŢIU­NEA INTERNAŢIONALĂ Cuvântarea cancelarului Hitler pune Angliei alternativa: pace sau război? Isbânzile unui popo­r sunt în ra­port direct cu virtuţile sale şi destoi­nicia conducătorilor săi. In persoana Fuehrerului-cancelar, Germania — ajunsă astăzi, datorită lui la apogeul gloriei sale — a avut şi are, nu numai pe iniţiatorul doc­trinei naţional-socialiste — doctrina politică îmbrăţişată astăzi de majo­ritatea statelor Europei şi de multe din celelalte continente — dar şi pe omul providenţial care a ştiut să-şi aleagă şi să-şi organizeze până la perfecţie mijloacele de realizare ale ţelurilor sale, care a ştiut şi a reuşit să se încadreze de colaboratorii cei mai destoinici la locurile de coman­dă şi, în sfârş­t, conducătorul care a ştiut întotdeauna să-şi fixeze mo­mentul cel mai potrivit pentru des­făşurarea şi izbânda acţiunei urmă­­r­ie, până în ultimele sale conse­cinţe. Dacă la acestea toate se mai a­­daogă imensele greşeli săvârşite în decursul anilor de adversarii săi, greşeli politice, diplomatice şi psiho­logice, decurgând din lipsa de infor­­maţiuni precise şi verificate şi din­tr’o tendinţă constantă de a-şi sub­estima potrivnicul, se vor înţelege mai complect cauzele reuşitei inte­grale ale acţiunei interne, externe, diplomatice şi militare a Fuehreru­­lui-Cancelar. In expozeul său de Vineri făcut înaintea Reichstagului — convocat în şedinţă extraordinară şi în pre­zenţa ministrului Afacerilor Străine al Italiei — simbolizând ratificarea aliatei din Axă la cele realizate şi proectate pentru viitorul imediat şi mai îndepărtat de către Germania cancelarul Adolf Hitler a precizat fap­tele antemergătoar­e ca şi răspunde­rile războiului; a expus desfăşurările acţiunei diplomatice şi militare, îna­inte şi în cursul războiului eviden­ţiind, elogiând şi recompensând meritele colaboratorilor săi; a mai subliniat aspectele şi coheziunea co­­laborărei germano-sovietice, des­­minţind insinuările că Germania ar urmări ocuparea Ucrainei, şi Româ­niei, sau vreo acţiune împotriva Turciei; şi, în sfârşit a propus Marei Britanii — printr’un apel la pace — încetarea ostilităţilor pentru a se cruţa astfel pierderile inutile de vieţi omeneşti şi a se cruţa distru­gerile inerente unui război ca cel dus împotriva Angliei.­­— Neînţelegerea drepturilor legitime de mare putere europeană ale Ger­maniei, subestimarea forţei politice şi militare pe care ea o reprezintă, cât şi speranţa adversarilor ei de a o zdrobi, au dus la războiul care a dat Germaniei stăpânirea şi contro­lul Europei de la Capul Nord până la frontiera Spaniei. In prezent — a spus Cancelarul Hitler — şi înaintea deslănţuirei ofensivei împotriva Marei Britanii, Germania învingătoare, care a dorit şi doreşte şi acuma bune legături de colaborare cu Anglia, îi adresează un ultim apel pentru a opri continuarea războiului. Nu a precizat caracterul sau co­n­­diţiunile acestei încetări de ostili­tăţi, deoarece Cancelarul Hitler aş­teaptă să cunoască în prealabil im­­presiunea cu care va fi primită pro­punerea d-sale în opinia publică bri­tanică. Această lipsă de preciziuni — foarte ablă — va pune în grea în­curcătură faţă de poporul englez pe d. Churchill: ii va lăsa d-sale, în ca­zul respingerei a acestei oferte, în­treaga răspundere a tuturor conse­cinţelor şi va duce — poate — la un divorţ între d. Churchill şi poporul britanic cu corolarul schimbărei de guvern. Până la ora aceasta, în afara ști­rilor neoficiale ale ziarelor engleze care stărue în continuarea războiu­lui, nu s’a produs încă răspunsul gu­vernului britanic la propunerea Can­celarului Adolf Hitler. In concluzie, enumerând rezulta­tele izbândei militare şi ale diplo­matei germane, Fuehrerul-Cancelar — prin discursul său din ziua de 19 iulie — pune Angliei şi numai ei, alternat­ia: război sau pace? Chiar şi adversarii cei mai îndâr­­■1 ţi ai naţional-socialismului şi ai Cancelarului Adolf Hitler vor­ trebui să ţină seama de acest fapt. J. Paleologu Aseară au plecat pen­tru două zile la Mamaia, Excelenţa Sa Domnul Preşe­dinte al Consiliului şi Doam­na I. Gigurtu, Excelenţa Sa Domnul Ministru al Germa­niei cu doamna şi d-ra Fa­­bricius, Excelenţa Sa Dom­nul Ministru al Italiei, Pelle­­grino Ghigi, Excelenţa Sa Domnul Ministru al Comu­nicaţiilor și d-na inginer Ion Macovei. COMEMORAREA REGELUI FERDINAND LA MĂNĂSTIREA MONTECATINO ROMA, 20 (Bador). Sâmbătă 20 iulie a avut loc la Montecatino, în apropiere de Napoli, un serviciu re­ligios cu ocazia comemorării celor 13 ani de la moartea Regelui Ferdi­nand. Au luat parte la această pioasă comemorare : d-na și d. N. Petres­­cu Comnen, ambasadorul României pe lângă Vatican; d-na şi d. Radu­ Bossy, ministrul României; d-na Micaela catargi; d-na şi d. colonel M. Ştefănescu, ataşat, aero-naval; d-na şi d. Alexandru Gregorian; d Gauitza, consilier de legaţie şi d Vintilă Horia, ataşat­ de presă. ■ Mănăstirea dela­ Montecatini es­te cea mai celebră din Europa, atât pentru vechimea ei, cât şi pentru biblioteca în care se găsesc manu­scrise de mare valoare. Aci se găse­şte şi un manuscris al Reginei Eli­­sabeta din 1882, donat mânăstirei după moartea micei principese Ma­na. M. S. Regele României a făcut in 1934 o însemnată donaţie din care în fiecare an se comemorează amintirea celor doi Regi ai Româ­niei. In galeria în care se află mor­mântul Sfântului Bendetto, stemele primilor doi Regi ai tării strălucesc alături de cele mai nobile blazoane ale Europei. y

Next