România - Capitala, iulie 1940 (Anul 3, nr. 765-780)
1940-07-22 / nr. 771
CENTIK aSOCIATHMt" UNI 22 IULIE 1940 12 pagini „Nu putem fi o ţară mare, bogată şi puternică, decât dacă temelia ţării—satul — este bogat şi fiecare agricultor din sat de asemenea" D. Ion Gigurtu preşedintele Consiliului de miniştri TELEFOANE: Direcţia 5.57.85. Secretariatul 4.52.00 Red. 5.57.70. Provincia interurban 41. Adstraţia 5.57.77 Serviciul Publicităţii 4.89.05 3 (fost Imobiliara) BIROURILE: Pasajul Victoria Calea Victoriei 50. Direcţia şi Redacţia Et. I. Administraţia: Scara A. ZIAR AL PARTIDULUI NAȚIUNII Scara , Et. II De la Mareşalul Petain, la C. Dobrogeanu-Gherea întoarcerea la pământ e întoarcerea pe pământ.O experienţă care ne-a elunt şi nouă înainte a n fi npa târziu Se discută în presa străină — atâta cât mai ajunge până la noi — dureroasa sbatere a Franţei pentru a-şi statornici un alt făgaş de viaţă. Nu spunem UN NOU făgaş de de viaţă. CI ALTUL. Fiindcă nu pare că va fi atât de nou. Va însemna o reluare şi o adaptare a unui fir vechiu, întrerupt de ruinătoarele experienţe ale unui veac şi jumătate, de când generoasele poate la origină idei ale Revoluţiei Franceze, pogorîtă din sfera abstractelor în practica terestră, au degenerat în cel mai hâd electoralism şi au ruinat temeliile Patriei. In această strădanie pentru a restaura o altă ordine, rolul Mareşalului Pétain este şi va fi covârşitor. Prestigiul său de ostaş, sinceritatea convingerilor, durerosul eroism de a se recunoaşte învins după ce fusese biruitor în celălalt răsboiu; eroismul încă mai impresionant de a se adresa poporului pentru a-i arăta cu seiveră dojană că pricinile înfrângerii mocneau lăuntric în delăsarea poporului şi în nesaţiul individual; toate împreună, vor proiecta în istorie figura octogenarului patriot, ca o providenţială apariţie în ceasul prăbuşirilor, pentru a salva tot ce mai poate fi salvat dintr’o nimicire totală. Se pune la îndoială dacă soluţiile sale vor fi însuşite până la sfârşit, cu sinceritate. Dacă faliţii politicei de eri, nu vor scoate cumva iarăşi capul îndată ce se va limpezi un început de intrare in normal. Dacă nu cumva nomazii ideologi, politicaştri şi agenţi ai plutocraţiei internaţionale, care astăzi au umplut lumea pribegind din port în port şi cerşind un adăpost, nu se vor întoarce atunci pentru a unelti ca să-şi reia nefasta lor operă de termite. , Nu aceasta interesează pentru moment. Ne oprim numai la temeiurile, acestea indiscutabil sincere, ale Mareşalului Pétain, pe care temeiuri venerabilul patriot nădăjduieşte să reconstruiască Franţa. Rostirile şi apelurile sale au formulat câteva principii, un program, un crez. N’au nimic oportunist. Le-a mai rostit Mareşalul Pétain şi altădată. Numai că n’au găsit ascultare atunci, nici în Franţa, nici aiurea. Poate că nici n’au fost deplin cunoscute. Ce importanţă aveau, cine să plece urechea la ele, când tot delirul era pentru Frontul Popular? La 19 Septembrie 1927, când pelerinii Franţei mergeau la inaugurarea (nu la „sfinţirea“ căci cuvântul ar fi ofensat grozav timpanul laicei Franţei) — aşadar, când pelerinii mergeau la inaugurarea osuarului din Douaumont, celebrul fort al Verdunului. Mareşalul Pétain rostea această evocare care nu-i trebuia nimănui. „Din ce oţel era atunci făurit acest soldat al Verdunului pe care Franţa l-a găsit în anume clipă pentru a face faţă unei situaţii excepţional de gravă şi care a putut înfrunta fără murmur încercările cele mai aspre? Era el uns cu un mir deosebit pentru a se fi lăsat astfel cuprins de un atât de firesc eroism? „Noi care l-am cunoscut, noi ştim foarte simplu că era un om ca oricare altul, cu virtuţile şi slăbiciunile sale; un om din poporul nostru ale cărui gânduri şi afecţiuni rămăseseră legate, cu toate cele optsprezece luni de răsboiu, cercului de familie, atelierului, biroului, satului, gospodăriei de ţară unde a crescut. „Dar tocmai aceste legături individuale a căror plasă constituiau legământul de patrie, au fost ceia ce i-a impus obligaţia de a apăra fiinţele şi lucrurile care alcătuiau în ochii săi preţul vieţii, care-l împingeau la devotamentul total. Alte sentimente mai contribuiau de asemeni: dragostea de pământ la ţăranul care găsea natural să se sacrifice pentru apărarea câmpului părintesc; supunere religioasă la hotăririle Providenţei pentru cel credincios; apărarea unui ideal de civilizaţie la intelectuali*. Iar pentru complectare, din studiul Mareşalului Pétain apărut la 1929, LA BATAILLE DE VERDUN, desprindem alt citat, privitor la morţii pateticului epi-MI4»fWMWWWWWW/WMMWMWW sod întitulat TRANŞEIA BAIONETELOR: „Oamenii care-şi dormeau acolo înfricoşatul somn erau Vandceni, soldaţi admirabili, însufleţiţi de o mare credinţă religioasă. Mulţi muriseră încleştându-şi la piept cruciuliţa, hotărîţi foarte natural a nu ceda un deget din terenul care le-a fost încredinţat, fiindcă şefii le-au spus că soarta Verdunului şi a Franţei cere acest sacrificiu**Iată, aşadar, taina de rezistenţă a Verdunului de atunci, când Franţa nu era încă deplin a Frontului Popular, când nu era încă desăvârşit subminată de politica, de mentalitatea, de ura cu pumnii strânşi a lui Leon Blum, faimosul răsturnător de guverne, idolul presei iudaice din măcar patru continente din cinci. Şi iată, cronologic verificată, origina temeiurilor cardinale din programul pe care Mareşalul Pétain îşi reazămă nădejdea de a reînvia Franţa, altă Franţă. Nu e o convertire subită, oportunistă. Sunt ideile şi sentimentele vechi ale ostaşului, pe care chiar politica Franţei în care dormita germenul prăbuşirilor, îl găsea singurul vrednic a merge lângă guvernul naţionalist al lui Franco, pentru a face să uite şi să repare, tot ce object uneltise împotriva Spaniei naţionaliste, guvernul Frontului Popular. Ţăranul, pământul, familia, credinţa, cam aceste noţiuni revin în toate rostirile , manifestele de acum, ale Marului Petain. Acestea reveneau ■ m rostirea Mareşalului Pétain la inaugurarea osuarului din Douaumont, atunci când Franţa moştenitoare a anticlericalismului combist îngenunchiase cu totul politicei lui Leon Blum şi îl băga în temniţă pe Charles Maurras, fiindcă îndrăsnise mizerabilul, să anticipeze istoria, pomenind despre o apropiată şi irevocabilă punere la stâlp a marelui talmudist parlamentar. Şi pentru a ne întoarce acum la noi, deschidem un volum al lui C. Dobrogeanu-Gherea, coreligionarul şi tovarăşul de idei politico-sociale al lui Leon Blum. Nu pentru a demonstra ceia ce a fost demonstrat: neaderenţa socialismului internaţionalist la realităţile româneşti. Ci pentru a exemplifica incapacitatea rasei iudaice de a se identifica oricând şi oriunde cu o realitate a pământului unde s’a aciuiat, pentru a dovedi tenacitatea, uneori sinceră şi subconştientă, dar întotdeauna funestă, cu care intelectualul evreu, chiar când schimbă de nume şi de patrie şi se socoate descătuşat de rasă şi de religie; pentru a dovedi tenacitatea aceasta, de a săpa temeliile rezistenţelor naţionale din provizoria sa patrie în numele marii idealuri de umanitate. Cartea a fost prea cunoscut pe vremuri. A făcut vâlvă. Cuprinde un teribil rechizitoriu al societăţii româneşti din preajma răscoalelor din 1907, un rechitoriu adeseori just, dar mărturieşte în soluţii o totală incapacitate de a ne fi pătruns felul nostru de-a fi, raţiunea noastră de a fi. E vorba, după cum aţi înţeles, despre faimoasa NEOIORAGIE, apărută în 1910. Cităm numai câteva pasage din concluzia volumului: „In realitate, o societate ţărănistă ar fi o societate înapoiată şi economiceşte şi politiceşte şi culturaliceşte. Ar lipsi din ea, ce-i dreptul, sbuciumul şi frământarea societăţilor moderne, dar în schimb ar lipsi şi cultura mintală şi sufletească, speranţele mari, lumina ce răsare din această luptă şi din acest sbucium... O societate bazată pe cultura mică agrară şi pe industria casnică ţărănească ar fi ţara mize- t riei economice şi, deci, şi cultu- 5 rare şi morale, naţionale... O, nu. Nu în staulul unde se rumegă atât de liniştit, unde se vegetează atât de domolit şi potolit, şi nu in curtea din dos, unde găinele, raţele, gâştele scormonesc pământul, cocoşii vestesc zorile şi unde Rostand a găsit material şi inspiraţie pentru poema sa păsărească. Şi nu într’o societate rustico-idilică poate fi idealul nostru şi al ţării. Acolo, unde fierbe viaţa şi lupta, acolo unde strigătul strident al sirenei chiamă mulţimea muncitoare la muncă, acolo unde massele muncicitoare în mine răscolesc mâruntaele pământului (etc. etc., căci scurtăm tirada! N. R.) acolo şi numai acolo poate fi idealul nostru şi al ţării !“ Să ţinem socoteală că tirada lui C. Dobrogeanu-Gherea se adresa României de atunci, cu încă mai puţine izvoare de materii prime şi cu mai puţine şanse logic economice de industrializare. Ce importă? Lui Dobrogeanu-Gherea, coreligionarul lui Leon Blum şi tovarăşul său întru socialism internaţional, indiferent de distanţa în timp şi în spaţiu, îi era nece- 31ară industria cu orice preţ, реп- Ц tru proletariatul industrial cu orice preţ, care singurul ar fi îngăduit o victorie oarecare a unui front popular oarecare. Punând în paralelă scrisele Mareşalului Pétain pentru Franţa, după experienţa tragică a Franţei, cu scrisele de odinioară ale lui Gherea, pentru România care din fericire a fost cruţată de experienţa Franţei, lăsăm concluzia la discreţia cititorului. Nu o concluzie. Un potop copleşitor de concluzii. CEZAR PETRESCU NU !iii NICIODATA CÍNE ASCULT 0 1 PELERINAJUL CAVALERILOR ORDINULUI VITEAZUL” LA MORMÂNTUL REGELUI FERDINAND I CURTEA DE ARGEŞ (Prin telefon). Vineri, seara 19 Iulie la orele 11, au sosit în localitate cavalerii ordinului „Mihai Viteazul”, veniţi în pelerinaj la mormântul Regelui Ferdinand I. Dela gară, cavalerii s’au îndreptat în grup spre cripta Regală, unde într’o impunătoare reculegere au făcut priveghii la mormintele Regelui Ferdinand și Reginei Maria. La ora 1.45, în prezenta unei numeroase asistente P. S. S. episcopul Dionisie, a început oficierea serviciului religios. La 2.15 noaptea servilul a fost întrerupt. S’a făcut o tăcere profundă. D. general Rujinski, preşedintele Cavalerilor, a anunţat ora 2.15. 1927 clipa încetării din viaţă a făuritorului de neam. Sufletele încearcă un făuritorii României. In curte trupa şi garda partidului Naţiunei au luat pentru onor. Muzica regimentului vânători de munte intonează rugăciunea; serviciul religios reîncepe. Soborul în grunchi se roagă şi pomeneşte întru fericita adormire pe făuritorii României.. Au fost de faţă autorităţile civile şi militare în frunte cu d. colonel Berea, prefectul judeţului, Al. Retevoescu, primarul oraşului, Petre Bucurescu, prim pretor şi Marin Bodea, poliţaiul oraşului. Printre cavaleri am remarcat pe d-nii generali: Rujinski, Petre Georgescu, comandantul Gărzii Naţionale, Bunescu, Glod, secretarul general al Ţinutului Nistru, M. Olteanu, Pantazi, Pălăngeanu, Radu Teodor, N. Strat, Aramă, profesor Gh. Preoţescu, etc. Solemnitatea a luat sfârşit la ora 2:30. Cavalerii au părăsit oraşul Sâmbătă 20 Iulie cu trenul de 4.30''dim. In stânga , compania de onoare, în timpul serviciului religios oficiat la ora 2 noaptea, la mormântul Regelui Ferdinand . In dreapta : Cavalerii Ordinului Mihai Viteazu făcând de gardă la mormântul Marelui Rege Ferdinand SITUAŢIUNEA INTERNAŢIONALĂ Cuvântarea cancelarului Hitler pune Angliei alternativa: pace sau război? Isbânzile unui popor sunt în raport direct cu virtuţile sale şi destoinicia conducătorilor săi. In persoana Fuehrerului-cancelar, Germania — ajunsă astăzi, datorită lui la apogeul gloriei sale — a avut şi are, nu numai pe iniţiatorul doctrinei naţional-socialiste — doctrina politică îmbrăţişată astăzi de majoritatea statelor Europei şi de multe din celelalte continente — dar şi pe omul providenţial care a ştiut să-şi aleagă şi să-şi organizeze până la perfecţie mijloacele de realizare ale ţelurilor sale, care a ştiut şi a reuşit să se încadreze de colaboratorii cei mai destoinici la locurile de comandă şi, în sfârşt, conducătorul care a ştiut întotdeauna să-şi fixeze momentul cel mai potrivit pentru desfăşurarea şi izbânda acţiunei urmărie, până în ultimele sale consecinţe. Dacă la acestea toate se mai adaogă imensele greşeli săvârşite în decursul anilor de adversarii săi, greşeli politice, diplomatice şi psihologice, decurgând din lipsa de informaţiuni precise şi verificate şi dintr’o tendinţă constantă de a-şi subestima potrivnicul, se vor înţelege mai complect cauzele reuşitei integrale ale acţiunei interne, externe, diplomatice şi militare a Fuehrerului-Cancelar. In expozeul său de Vineri făcut înaintea Reichstagului — convocat în şedinţă extraordinară şi în prezenţa ministrului Afacerilor Străine al Italiei — simbolizând ratificarea aliatei din Axă la cele realizate şi proectate pentru viitorul imediat şi mai îndepărtat de către Germania cancelarul Adolf Hitler a precizat faptele antemergătoare ca şi răspunderile războiului; a expus desfăşurările acţiunei diplomatice şi militare, înainte şi în cursul războiului evidenţiind, elogiând şi recompensând meritele colaboratorilor săi; a mai subliniat aspectele şi coheziunea colaborărei germano-sovietice, desminţind insinuările că Germania ar urmări ocuparea Ucrainei, şi României, sau vreo acţiune împotriva Turciei; şi, în sfârşit a propus Marei Britanii — printr’un apel la pace — încetarea ostilităţilor pentru a se cruţa astfel pierderile inutile de vieţi omeneşti şi a se cruţa distrugerile inerente unui război ca cel dus împotriva Angliei.— Neînţelegerea drepturilor legitime de mare putere europeană ale Germaniei, subestimarea forţei politice şi militare pe care ea o reprezintă, cât şi speranţa adversarilor ei de a o zdrobi, au dus la războiul care a dat Germaniei stăpânirea şi controlul Europei de la Capul Nord până la frontiera Spaniei. In prezent — a spus Cancelarul Hitler — şi înaintea deslănţuirei ofensivei împotriva Marei Britanii, Germania învingătoare, care a dorit şi doreşte şi acuma bune legături de colaborare cu Anglia, îi adresează un ultim apel pentru a opri continuarea războiului. Nu a precizat caracterul sau condiţiunile acestei încetări de ostilităţi, deoarece Cancelarul Hitler aşteaptă să cunoască în prealabil impresiunea cu care va fi primită propunerea d-sale în opinia publică britanică. Această lipsă de preciziuni — foarte ablă — va pune în grea încurcătură faţă de poporul englez pe d. Churchill: ii va lăsa d-sale, în cazul respingerei a acestei oferte, întreaga răspundere a tuturor consecinţelor şi va duce — poate — la un divorţ între d. Churchill şi poporul britanic cu corolarul schimbărei de guvern. Până la ora aceasta, în afara știrilor neoficiale ale ziarelor engleze care stărue în continuarea războiului, nu s’a produs încă răspunsul guvernului britanic la propunerea Cancelarului Adolf Hitler. In concluzie, enumerând rezultatele izbândei militare şi ale diplomatei germane, Fuehrerul-Cancelar — prin discursul său din ziua de 19 iulie — pune Angliei şi numai ei, alternatia: război sau pace? Chiar şi adversarii cei mai îndâr■1 ţi ai naţional-socialismului şi ai Cancelarului Adolf Hitler vor trebui să ţină seama de acest fapt. J. Paleologu Aseară au plecat pentru două zile la Mamaia, Excelenţa Sa Domnul Preşedinte al Consiliului şi Doamna I. Gigurtu, Excelenţa Sa Domnul Ministru al Germaniei cu doamna şi d-ra Fabricius, Excelenţa Sa Domnul Ministru al Italiei, Pellegrino Ghigi, Excelenţa Sa Domnul Ministru al Comunicaţiilor și d-na inginer Ion Macovei. COMEMORAREA REGELUI FERDINAND LA MĂNĂSTIREA MONTECATINO ROMA, 20 (Bador). Sâmbătă 20 iulie a avut loc la Montecatino, în apropiere de Napoli, un serviciu religios cu ocazia comemorării celor 13 ani de la moartea Regelui Ferdinand. Au luat parte la această pioasă comemorare : d-na și d. N. Petrescu Comnen, ambasadorul României pe lângă Vatican; d-na şi d. Radu Bossy, ministrul României; d-na Micaela catargi; d-na şi d. colonel M. Ştefănescu, ataşat, aero-naval; d-na şi d. Alexandru Gregorian; d Gauitza, consilier de legaţie şi d Vintilă Horia, ataşat de presă. ■ Mănăstirea dela Montecatini este cea mai celebră din Europa, atât pentru vechimea ei, cât şi pentru biblioteca în care se găsesc manuscrise de mare valoare. Aci se găseşte şi un manuscris al Reginei Elisabeta din 1882, donat mânăstirei după moartea micei principese Mana. M. S. Regele României a făcut in 1934 o însemnată donaţie din care în fiecare an se comemorează amintirea celor doi Regi ai României. In galeria în care se află mormântul Sfântului Bendetto, stemele primilor doi Regi ai tării strălucesc alături de cele mai nobile blazoane ale Europei. y