România - Provincie, iulie 1940 (Anul 3, nr. 764-779)

1940-07-16 / nr. 764

i şi Biva TELEFOANE. Direcţia 5.57.85. Secratariatul 4.52.09 Red. 5.57.76. Provincia interurban 41. Adestraţia. 5.57.77 Serviciul Publicităţii 4.89.05 C­a un tulbure tumult de ape readus la zăgazuri, sufletul ţării se clarifică. După durerea, mânia, îngrijo­rarea aţâţată de svonuri şi de stimuţările posturilor de radio mai mult sau mai puţin clandes­tine, după convoaiele tragice ale pribegilor care şi-au găsit în sfâr­­şit vremelnice aşezări, ne vinde­căm rănile şi ne întărim cuge­tele. Am învăţat, cu o sfâşietoare experienţă, că în suferinţă rămâi singur. Egoist, soaptit, opac sus­pinelor care nu interesează, fie­care îşi vede de grijile sale, cel mult meditând cum ar specula mai cu folos pentru el, o surpare din sufletul tău. N’ai drept a te dovedi slab, căci viaţa nu iartă celor slabi. Singura ta Providen­ţă in tine o afli. Providenţa ta eşti tu. Aceasta a intuit-o poporul cu adâncul săli instinct care l-a păstrat prin mai crunte şi încă mai devastatoare furtuni. Poporul cel mult, trainic, sănă­tos, ţărănesc, hrănit din pă­mânt efl sticul viu al pământului. El n’a uitat că mai are hotare de păzit. Ogoare de prăşit. Spice de secerat. Fânul poenilor de co­sit şi cărat şi clădit. îndeletnicirile acestea milenare, care nu îngăduiesc întârziere de-o Săptămână şi lamentări cu ochii la cer, prin mecanica lor simplă, automată, imperioasă, ca funcţiile unui organ ce se desăvârşesc în afara voinţelor şi peste voinţe; îndeletnicirile acestea a trei sfer­turi de ţară agricolă în plin torii de munci agricole au întărit ar­mătura morală a României în im­pasul pin care am trecut. Cău­­tându-şi­ de treburi, oamenii braz­delor au avut mai puţin răgaz s’aplece urechea la svonuri, să le împartă în patru şi să le risi­pească apoi în patru vânturi cu aripile închipuirilor de peste noapte. amenii târgurilor cu rădă­cinile în asfalt, s’au dove­dit însă încă odată de o mai şubredă conzistenţă sufle­tească. Ei au purtat svonuri, născociri, neastâmpăr, ipotezele cele mai absurde şi soluţiile cele mai fantastice. Ei s’au dovedit fără centru de gravitate, ca omuleţii de celuloid în care joacă măr­geaua de plumb desprinsă în­­lăuntru, culcându-i pe-o parte şi pe alta, după clătinarea vân­turilor de la ceas la ceas, de la mi­nut la minut. Dar aceasta a trecut. A biruit calmul adânc al poporului adânc, lăsându-ne nouă, surtucarilor, dojana şi umilinţa unui cuget împuţinat, meschin, şovăelnic, gata celor mai oportuniste con­cesii şi sugrumat de cele mai scârbavnice socoteli egoiste. Să ne-o spunem în faţă, de la obraz, ca să ne dogorească obrazul. Şi ca primeniţi sufleteşte de pocă­inţă, cuminecaţi, să ne întoarcem mai curaţi, mai tari, mai strânşi uniţi către viitor. Nu e timpul răfuelilor. Nu e timpul învinuirilor. Nu e timpul jelaniilor. Nu e timpul manevrelor de pa­raponisiţi politici sau de noui a­­crobaţi ai trambulinelor politice.­ Deschideţi orice elementar ma-4 nual de istorie la capitolul epo-­ cilor analoage din viaţa tuturor­­ popoarelor — căci toate au tre-^ cut prin asemenea cicluri negu-* roase. A biruit timpul, numai nea­murile care au ştiut să se u­­nească, să facă front în faţa evenimentelor, să înăbuşe instinc­tele, resentimentele, răfuelile de^ persoane şi grup, ideile şi faptele­­ disolvante. S’au năruit în haos,­ ori au căzut pradă tutelelor străi­ne, numai neamurile care orb sfâşiindu-se lăuntric pentru am­biţii, socoteli, mizerii mărunte şi vremelnice, n’au ştiut să-şi izo­leze din elementele disparate ale vremii, propria şi unica lor Provi­denţă. Una singură, simbolică, repre-­ zintând toate aspiraţiile şi gal- ^ vanizând toate energiile naţio­nale. Această Providenţă noi o avem. SUVERANUL! Incarnarea permanenţei mo­narhice şi dinastice, a continuită­ţii identificată cu continuitatea naţiei, prin care Principatul ro­­ananesc din 1866 s’a eliberat, a de­ja­ venit regat, a statornicit reforme şi rânduele desăvârşind în trei­­ sferturi de veac opera întârziata a veacurilor, a eliberat fraţi înstrăi­naţi, a pus temelie de ţară mai mare şi mai încăpătoare. Istoria însă nu se scrie pe-o foaie netedă şi albă, fără între­rupere, fără ştersături şi întoar­ceri, ca un prea frumos şi idilic basm dinainte regizat de imagi­naţie. Istoria se trăieşte mai întâi, mn Spaţiu şi timp,­ scrisă cu litere de sânge şi de foc, în trupul oame­nilor şi în trupul ţării. Numai după aceia vin cronicarii să reia povestea trăită, s’o înşire crono­logic, s’o tălmăcească. Firul cronologic, permanent, cine oare îl ţine în afară de Rege, de încarnarea permanenţei mo­narhice şi naţionale, atunci când în iureşul evenimentelor oamenii se schimbă, ideile se schimbă, situaţiile se schimbă, prieteniile şi adversităţile se schimbă? Cu cine se aliază oare timpul, ma­rele meşter si atoatefăcător, în afară de cel care reprezintă du­rata in timp a, naţiunii şi a Sta­tului? S­ă ne amintim grelele împre­jurări şi coaliţia de vrăjmăşii, în care Regele Carol I ne-a cucerit independenţa şi a făurit regatul. Au fost ceasuri de des­­nâdejde, eroisme pierdute, alian­ţe înşelătoare şi lacome, au fost zavistii interne care au clătinat la un anume moment chiar fiinţa Statului mic şi şubred de atunci. Toate le-a biruit Suveranul ţă­rii, biruind mai întâi clătinarea lăuntrică a sufletelor, căci unii erau gata la orice capitulare şi alţii la orice inutilă, temeritate. Acum când Istoria României din­ timpul Regelui Carol I e carte încheiată, totul ni se pare sim­plu, firesc, ordonat, fiindcă re­zultatul final ne-a făcut să ui­tăm durerile facerii. Ele au exis­tat totuşi şi n’au fost mai puţin dramatice decât acum, dacă n’ar fi să pomenim decât smulgerea celor trei judeţe basarabene după un răsboiu victorios alături de armatele Ţarului. S­ă ne amintim, mai apoi, epi­soadele celuilalt răsboiu, de eliberare, cu tot се-am în­durat alături de Regele Ferdinand cel Loial. Fost-a ea oare soarta armelor şi a păcilor, netedă şi mereu triumfală ca din carte, fără ceasuri de răstrişte, fără su­­ferinţi, fără o neîndurată vamă plătită morţii şi durerilor şi des­­nădejdiilor? N’am trecut oare prin întâm­plări şi abandonări care amenin­ţau însăşi fiinţa Statului? Şi nu ne-a mântuit din aceste schimbătoare succesiuni de eve­nimente, singurul element sta­tornic, Regele Ferdinand, Regele, Monarhul, Dinastia, care repre­zintă permanenţa naţiei şi a Sta­tului, lucrând cu timpul, având răbdare să aştepte evoluţia tim­pului, biruind cu amarta timpu­lui? Acum, când istoria României din timpul Regelui Ferdinand I, e carte încheiată, tutul, ca şi în ciclul Regelui Carol I, totul ni se pare simplu, firesc, ordonat, fiindcă rezultatul final încă odată ne-a făcut să uităm durerile fa­cerii. Şi iată că a treia oară, trăim istoria, care se desfăşoară în timp cu episoade nestatornice, uneori vrăjmaşe, alteori nesigure, într’o epocă încă mai gravă, de nouă aşezare a lumii. Ce înseamnă pe spaţiul unde se duce acest răsboiu al lumilor care cad şi al lumilor care se înalţă, ce înseamnă în spaţiul acesta şi in timpul care va pe­cetlui victoria finală; ce înseam­nă- o, suferinţă , ca a noastră, o răşluire teritorială ca a noastră, un tribut plătit cumpenelor is­torice, ca al nostru? Un episod secundar in ansam­blu, ca altele nenumărate. Ca să rezistăm în timp şi să ne raliem timpul, ca să ne pre­gătim ordine­ finale şi să ne afle acest Judeţ al Istoriei cu toate energiile nevătămate, tari, în­­tregi, pentru a ne valorifica drep­turilor secundare pentru alţii dar vitale pentru noi; nncăodată ca să ne simţim strânşi lângă Suve­ranul Ţării, lângă Cel care re­prezintă permanenţa Statului şi a naţiei, ■ lucrând prin destinul Său dinastic cu timpul, având răbdare să aştepte evoluţia tim­pului, biruind cu alianţa thftpu­­lui. Pe urmă, după ce vor trece anii, când şi ciclul acesta va fi încheiat, desigur că generaţiilor de mâine, care vor citi istoria ca o carte netedă, totul are să li se pară iarăşi simplu, firesc, ordonat, fiindcă rezultatul final încă odată va face să se uite du­rerile facerii. Aceasta înţelegem să n’o ştie, să n’o cunoască, să n’o presimtă, o generaţie care n’a ştiut şi n’a cunoscut prin ce dureri, prin ce nestatornicii de evenimente, prin ce perfide trădări de evenimente, s’au desvărşit întregirile din vre­mea Regelui Ferdinand. Dar cei care au trăit istoria sub cei trei Regi, care au asistat şi au parti­cipat la nestatorniciile ceasului ce sunt numai ale ceasului dar nu ale Istoriei pe cicluri înche­iate; aceștia, cum uită? De ce uită? Dece uită singura poruncă a ceasului? UNIREA! Unirea face unirea. Unirea va păstra unirea. Unirea va întregi unirea. ■ S4 g§­o Chemare pentru aceste ceasuri de CEZAR PETRS­CU A ŞASEA „CARTE ALBĂ" G E R M A N A BERLIN, 13 (Rador). — Minis­terul Afacerilor Străine publică o nouă serie din documentele secrete ale statului major francez, care vor alcătui a şasea Carte Albă ger­mană. Seria aceasta cuprinde mai ales documente care dovedesc intenţia franco-englezilor de a se folosi de pretextul ajutorării Finlandei, pen­tru a ocupa Norvegia și a con­strânge Suedia să admită trecerea pe teritoriul său a trupelor fran­co- engleze, care ar fi ocupat astfel zona minelor de fer din Suedia. Unul din documente­­ aduce do­vada că d. Daladier sfătuise pe englezi să se folosescă de pretextul afacerii „Altmark“ pentru a im­pune Norvegiei protecţia engleză. Citind aceste documente, se poate urmări desvoltarea evenimentelor din Scandinavia până la debarca­rea de la Trondheim. Francezii reproşează englezilor că nu au fost în stare să acţioneze la timp. Un alt document reproduce pro­­cesul-verbal al consiliului de război francez ţinut la Ш Aprilie, din care rezultă că aliaţii plănuiau să con­struiască baze aeriene în două ţări din sud-estul Europei. I In pagina 3.-a Desconcentrări de ofiţeri, subofi­ţeri şi trupă pe ziua de 14 Iulie Ordinul No. 3 al Marelui Stat Marți 16 IULIE 1940 8 pagini „Pietara epoci istorici îşi are forma ei­­de viaţă Epoca încheiaţi a trăit în formula democratiei; epoca nouă se desvoltă în formula naţionalismului integrat, a cărui expresie politică şi al cărui organ de acţiune e partidul unic". BIROURILE: Pasagiu­ Victoria (fostImobiliara) Calea Victoriei 50. Direcţia şi Redacţia: Scara­­ Et. I. Administraţia: Scara A. Et. II ID. Nichifor Crainic Ministrul Propagandei Naţionale) ÎNALTA so­licitudine a m. s. regelui GOSPODĂRIILE GATA INSTALATE DIN „MUZEUL SATULUI” DE LA ŞOSEA AU FOST PU­SE LA DISPOZIŢIA ŢĂRANILOR MESERIAŞI REFUGIAŢI DE BAS­ARABIA ŞI BUCOVINA MAJESTATEA SA RE­GELE, în înalta Sa solici­tudine pentru refugiaţii basarabeni şi bucovineni, a binevoit a dispune ca Fundaţiile Regale să pu­nă la dispoziţia ţăranilor meseriaşi (olari, cioplitori în lemn, cojocari, dre­gători de covoare, etc.) smulşi de la căminurile şi rosturile lor, gospodăriile gata instalate din „Mu­zeul Satului” de la Şosea, urmând ca din produsul meseriei lor să se poată întreţine. Totodată MAJESTATEA SA a dispus ca din vânza­rea zilnică făcută la Li­brăria Fundaţiilor Rega­le, precum şi din vânzări­le făcute la „Luna Cărţii” pe toată durata ei, o cotă de 10% să fie afectată a­­jutorării refugiaţilor ba­­sarabeni şi bucovineni. Un Inima rom­ânească a primit o grea lovitură prin despărţirea unui ve­chiu pământ strămoşesc de intregul ţării. Această inimă colectivă româ­nească a reacţionat spontan, şi sub doliul, greu in, care s’a imbrăcat pen­tru o vreme, bătăile ei au fost pen­tru fraţii porniţi pe drumul bejeniei, dar nu fără ţintă ci către inima ţării. Inima Regelui nostru bate şi ea atât de puternic, precum întreaga bătaie a sângelui sbuciumat de tris­teţe. Ea a înţeles să vegheze cu a­­dâncă iubire asupra celor fără că­­minuri, şi întru acestea a luat na­surile cele mai repezi ca să asigure traiul celor cari au fost dărâmaţi din drepturile lor. Măsura care a fost luată din în­demn Regal, ca lucrătorii: olari, cioplitori în lemn, cojocari, d­regă­­tori de covoare, meseriaşi ţărani îm­pinşi de valul potrivnic afară din aşezările lor, să fie instalaţi în gos­podăriile din „Muzeul Satului”, un­de vor putea lucra, urmând să tră­iască din produsul muncii lor, din meseriile pe care le făceau acasă, in­ acea casă distrusă, le creiază o pa­trie simbolică, până la vremile care vor întoarce lucrurile la vadul Ior. M. S. REGELE Orientarea Ro­mâniei spre politica fie înnoiri, generale­­, victorioasei axe Berlin-Roma, a de­terminat o adâncire a, interesului nostru faţă de formele de viaţă ale Germaniei .­» Italiei, înţelegem sub aceste forate de viaţă nu nu­mai, organizarea politi­că a, celor două mari na­ţiuni cari au izbutit să ocupe fulgerător puntea de comandă a vieţii con­tinentale, ci, şi aspectul intim al evoluţiei lor su­fleteşti spre alte idea­luri şi spre alte discipli­ne naţionale. f­ăgăduiam ori să pu­blicăm câteva impresii din Germania, în legă­tură cu politica Româ­niei faţă de Reich, bine­înţeles spre a înlesni cu­noaşterea, temeinică a fenomenului germanic care domină, astăzi Eu­ropă, împlinim făgăduiala, precizând, de la început, că rămânem preocupaţi deopotrivă de informa­­ţiunile noastre directe asupra situaţiâi■ actuale din Germania, ca şi de părerea pe care o îm­părtăşesc cercurile ber­­linese asupra situaţiei din România. 1 *• . < Peintru poporul român puternica naţiune [iger­mană este un exemplu strălucit şi concludent din toate punctele de vedere. In primul rând­ avem de luat pildă dela arma­ta, germană. ■ Socotesc de prisos • sa, mai insist în amănunte, câtă vreme această ar­mată şi-a scris cu litere de foc Virtuţile pe fron­tispiciul noului veac is­toric care începe. (­­Face treime să reţi­nem, ca români, din e­­xemplul strălucit pe ca­re l-a înfăţişat sdrobi­­toarea putere armată a Reichului, este giganti­cul efort de aproape ze­ce ani al­­l­aţiunii g­er­mane, care şi-a f­ixat nă­zuinţele şi s'a îngrijit ca ele sa fie realizate" "în chip atât de minunat, participând, prin toate fibrele ei şi cu toată for­ţa de organizare de ca­re a putut dispune, la întărirea puterii ar­mate. Germania şi-a propus ca scopuri finale schim­bări atât de profundă in ordinea politică inter­naţională, încât era na­tural să, caute în primul rând, pregătirea, instru­mentului militar în sta­re de a impune lumii astfel de, prefaceri. Noi nu avem şi nici nu putem­­ râvni să impu­nem altora, un sistem in­ternaţional, deoarece cum spuneam în artico­lul de ieri, socotim, că rolul Stătător mici nu este de a da tonul în po­litica internaţională, ci de a se adapta ordinei pe care o stabilesc ma­rile puteri în relaţiile dintr­e popoare. Suntem însă, totodată convinşi, ca pentru a pu­tea da, acestei ordine — pe care o hărăzesc Eu­ropei puterile Axei — a­­pot­tul care se cuvine din partea ■­­unui popor de şaisprezece milioane­ de români, avem nevoie de întreaga noastră in­dependenţă, de întregul cuprins al hotarelor ţă­rii­ noastre, dar şi de o armată în stare să lup­te, să biruie sau să moară. „ Scopul, nostru este deci limpede: să ne păstrăm independenţa şi hota­rele. AT ■ 11 Aşa limitat cum e a­­cest ţel, el ne este ne­spus de preţios şi ştim că pentru a-l susţine a­­vem nevoie în primul rând de armată, cât mai puternică. Exemplul pe care ni-l dă, Germania în­ această, privinţă e hot­ă­r­ît­o­r. Toate eforturile naţi­unii , trebuesc investite cu o putere de organiza­re înzecită de cât au a­­vut până acum, spre a servi în primul rând for­ţei noastre militare. Am citat exemplul ar­matei germane *pentru actualitatea lui acută şi cuprinzătoare, în care suntem datori a găsi e­­lementele morale şi ma­teriale ale unei strânse, adaptări. )­ar Germania războiu­lui actual, ca şi Germa­nia păcii (ff, mâine, nu oferă numai splendidul exemplu al armatei sa­le glorioase, de o incom­parabilă forţă, grandoa­re şi dispoziţie de sacri­ficiu,­­ci şi pe acela al u­­nei ţinu­te fără egal în is­torie, în împre­jurări similare.. Ile spre această virtute exem­plară vom mâine. orb Id­PRES!) DIN GERMANIA UN EXEMPLU STRĂLUCIT: ARMATA GERMANA I t ­

Next