România - Provincie, iulie 1940 (Anul 3, nr. 764-779)
1940-07-16 / nr. 764
i şi Biva TELEFOANE. Direcţia 5.57.85. Secratariatul 4.52.09 Red. 5.57.76. Provincia interurban 41. Adestraţia. 5.57.77 Serviciul Publicităţii 4.89.05 Ca un tulbure tumult de ape readus la zăgazuri, sufletul ţării se clarifică. După durerea, mânia, îngrijorarea aţâţată de svonuri şi de stimuţările posturilor de radio mai mult sau mai puţin clandestine, după convoaiele tragice ale pribegilor care şi-au găsit în sfârşit vremelnice aşezări, ne vindecăm rănile şi ne întărim cugetele. Am învăţat, cu o sfâşietoare experienţă, că în suferinţă rămâi singur. Egoist, soaptit, opac suspinelor care nu interesează, fiecare îşi vede de grijile sale, cel mult meditând cum ar specula mai cu folos pentru el, o surpare din sufletul tău. N’ai drept a te dovedi slab, căci viaţa nu iartă celor slabi. Singura ta Providenţă in tine o afli. Providenţa ta eşti tu. Aceasta a intuit-o poporul cu adâncul săli instinct care l-a păstrat prin mai crunte şi încă mai devastatoare furtuni. Poporul cel mult, trainic, sănătos, ţărănesc, hrănit din pământ efl sticul viu al pământului. El n’a uitat că mai are hotare de păzit. Ogoare de prăşit. Spice de secerat. Fânul poenilor de cosit şi cărat şi clădit. îndeletnicirile acestea milenare, care nu îngăduiesc întârziere de-o Săptămână şi lamentări cu ochii la cer, prin mecanica lor simplă, automată, imperioasă, ca funcţiile unui organ ce se desăvârşesc în afara voinţelor şi peste voinţe; îndeletnicirile acestea a trei sferturi de ţară agricolă în plin torii de munci agricole au întărit armătura morală a României în impasul pin care am trecut. Căutându-şi de treburi, oamenii brazdelor au avut mai puţin răgaz s’aplece urechea la svonuri, să le împartă în patru şi să le risipească apoi în patru vânturi cu aripile închipuirilor de peste noapte. amenii târgurilor cu rădăcinile în asfalt, s’au dovedit însă încă odată de o mai şubredă conzistenţă sufletească. Ei au purtat svonuri, născociri, neastâmpăr, ipotezele cele mai absurde şi soluţiile cele mai fantastice. Ei s’au dovedit fără centru de gravitate, ca omuleţii de celuloid în care joacă mărgeaua de plumb desprinsă înlăuntru, culcându-i pe-o parte şi pe alta, după clătinarea vânturilor de la ceas la ceas, de la minut la minut. Dar aceasta a trecut. A biruit calmul adânc al poporului adânc, lăsându-ne nouă, surtucarilor, dojana şi umilinţa unui cuget împuţinat, meschin, şovăelnic, gata celor mai oportuniste concesii şi sugrumat de cele mai scârbavnice socoteli egoiste. Să ne-o spunem în faţă, de la obraz, ca să ne dogorească obrazul. Şi ca primeniţi sufleteşte de pocăinţă, cuminecaţi, să ne întoarcem mai curaţi, mai tari, mai strânşi uniţi către viitor. Nu e timpul răfuelilor. Nu e timpul învinuirilor. Nu e timpul jelaniilor. Nu e timpul manevrelor de paraponisiţi politici sau de noui acrobaţi ai trambulinelor politice. Deschideţi orice elementar ma-4 nual de istorie la capitolul epo- cilor analoage din viaţa tuturor popoarelor — căci toate au tre-^ cut prin asemenea cicluri negu-* roase. A biruit timpul, numai neamurile care au ştiut să se unească, să facă front în faţa evenimentelor, să înăbuşe instinctele, resentimentele, răfuelile de^ persoane şi grup, ideile şi faptele disolvante. S’au năruit în haos, ori au căzut pradă tutelelor străine, numai neamurile care orb sfâşiindu-se lăuntric pentru ambiţii, socoteli, mizerii mărunte şi vremelnice, n’au ştiut să-şi izoleze din elementele disparate ale vremii, propria şi unica lor Providenţă. Una singură, simbolică, repre- zintând toate aspiraţiile şi gal- ^ vanizând toate energiile naţionale. Această Providenţă noi o avem. SUVERANUL! Incarnarea permanenţei monarhice şi dinastice, a continuităţii identificată cu continuitatea naţiei, prin care Principatul roananesc din 1866 s’a eliberat, a deja venit regat, a statornicit reforme şi rânduele desăvârşind în trei sferturi de veac opera întârziata a veacurilor, a eliberat fraţi înstrăinaţi, a pus temelie de ţară mai mare şi mai încăpătoare. Istoria însă nu se scrie pe-o foaie netedă şi albă, fără întrerupere, fără ştersături şi întoarceri, ca un prea frumos şi idilic basm dinainte regizat de imaginaţie. Istoria se trăieşte mai întâi, mn Spaţiu şi timp, scrisă cu litere de sânge şi de foc, în trupul oamenilor şi în trupul ţării. Numai după aceia vin cronicarii să reia povestea trăită, s’o înşire cronologic, s’o tălmăcească. Firul cronologic, permanent, cine oare îl ţine în afară de Rege, de încarnarea permanenţei monarhice şi naţionale, atunci când în iureşul evenimentelor oamenii se schimbă, ideile se schimbă, situaţiile se schimbă, prieteniile şi adversităţile se schimbă? Cu cine se aliază oare timpul, marele meşter si atoatefăcător, în afară de cel care reprezintă durata in timp a, naţiunii şi a Statului? Să ne amintim grelele împrejurări şi coaliţia de vrăjmăşii, în care Regele Carol I ne-a cucerit independenţa şi a făurit regatul. Au fost ceasuri de desnâdejde, eroisme pierdute, alianţe înşelătoare şi lacome, au fost zavistii interne care au clătinat la un anume moment chiar fiinţa Statului mic şi şubred de atunci. Toate le-a biruit Suveranul ţării, biruind mai întâi clătinarea lăuntrică a sufletelor, căci unii erau gata la orice capitulare şi alţii la orice inutilă, temeritate. Acum când Istoria României din timpul Regelui Carol I e carte încheiată, totul ni se pare simplu, firesc, ordonat, fiindcă rezultatul final ne-a făcut să uităm durerile facerii. Ele au existat totuşi şi n’au fost mai puţin dramatice decât acum, dacă n’ar fi să pomenim decât smulgerea celor trei judeţe basarabene după un răsboiu victorios alături de armatele Ţarului. Să ne amintim, mai apoi, episoadele celuilalt răsboiu, de eliberare, cu tot се-am îndurat alături de Regele Ferdinand cel Loial. Fost-a ea oare soarta armelor şi a păcilor, netedă şi mereu triumfală ca din carte, fără ceasuri de răstrişte, fără suferinţi, fără o neîndurată vamă plătită morţii şi durerilor şi desnădejdiilor? N’am trecut oare prin întâmplări şi abandonări care ameninţau însăşi fiinţa Statului? Şi nu ne-a mântuit din aceste schimbătoare succesiuni de evenimente, singurul element statornic, Regele Ferdinand, Regele, Monarhul, Dinastia, care reprezintă permanenţa naţiei şi a Statului, lucrând cu timpul, având răbdare să aştepte evoluţia timpului, biruind cu amarta timpului? Acum, când istoria României din timpul Regelui Ferdinand I, e carte încheiată, tutul, ca şi în ciclul Regelui Carol I, totul ni se pare simplu, firesc, ordonat, fiindcă rezultatul final încă odată ne-a făcut să uităm durerile facerii. Şi iată că a treia oară, trăim istoria, care se desfăşoară în timp cu episoade nestatornice, uneori vrăjmaşe, alteori nesigure, într’o epocă încă mai gravă, de nouă aşezare a lumii. Ce înseamnă pe spaţiul unde se duce acest răsboiu al lumilor care cad şi al lumilor care se înalţă, ce înseamnă în spaţiul acesta şi in timpul care va pecetlui victoria finală; ce înseamnă- o, suferinţă , ca a noastră, o răşluire teritorială ca a noastră, un tribut plătit cumpenelor istorice, ca al nostru? Un episod secundar in ansamblu, ca altele nenumărate. Ca să rezistăm în timp şi să ne raliem timpul, ca să ne pregătim ordine finale şi să ne afle acest Judeţ al Istoriei cu toate energiile nevătămate, tari, întregi, pentru a ne valorifica drepturilor secundare pentru alţii dar vitale pentru noi; nncăodată ca să ne simţim strânşi lângă Suveranul Ţării, lângă Cel care reprezintă permanenţa Statului şi a naţiei, ■ lucrând prin destinul Său dinastic cu timpul, având răbdare să aştepte evoluţia timpului, biruind cu alianţa thftpului. Pe urmă, după ce vor trece anii, când şi ciclul acesta va fi încheiat, desigur că generaţiilor de mâine, care vor citi istoria ca o carte netedă, totul are să li se pară iarăşi simplu, firesc, ordonat, fiindcă rezultatul final încă odată va face să se uite durerile facerii. Aceasta înţelegem să n’o ştie, să n’o cunoască, să n’o presimtă, o generaţie care n’a ştiut şi n’a cunoscut prin ce dureri, prin ce nestatornicii de evenimente, prin ce perfide trădări de evenimente, s’au desvărşit întregirile din vremea Regelui Ferdinand. Dar cei care au trăit istoria sub cei trei Regi, care au asistat şi au participat la nestatorniciile ceasului ce sunt numai ale ceasului dar nu ale Istoriei pe cicluri încheiate; aceștia, cum uită? De ce uită? Dece uită singura poruncă a ceasului? UNIREA! Unirea face unirea. Unirea va păstra unirea. Unirea va întregi unirea. ■ S4 g§o Chemare pentru aceste ceasuri de CEZAR PETRSCU A ŞASEA „CARTE ALBĂ" G E R M A N A BERLIN, 13 (Rador). — Ministerul Afacerilor Străine publică o nouă serie din documentele secrete ale statului major francez, care vor alcătui a şasea Carte Albă germană. Seria aceasta cuprinde mai ales documente care dovedesc intenţia franco-englezilor de a se folosi de pretextul ajutorării Finlandei, pentru a ocupa Norvegia și a constrânge Suedia să admită trecerea pe teritoriul său a trupelor franco- engleze, care ar fi ocupat astfel zona minelor de fer din Suedia. Unul din documente aduce dovada că d. Daladier sfătuise pe englezi să se folosescă de pretextul afacerii „Altmark“ pentru a impune Norvegiei protecţia engleză. Citind aceste documente, se poate urmări desvoltarea evenimentelor din Scandinavia până la debarcarea de la Trondheim. Francezii reproşează englezilor că nu au fost în stare să acţioneze la timp. Un alt document reproduce procesul-verbal al consiliului de război francez ţinut la Ш Aprilie, din care rezultă că aliaţii plănuiau să construiască baze aeriene în două ţări din sud-estul Europei. I In pagina 3.-a Desconcentrări de ofiţeri, subofiţeri şi trupă pe ziua de 14 Iulie Ordinul No. 3 al Marelui Stat Marți 16 IULIE 1940 8 pagini „Pietara epoci istorici îşi are forma eide viaţă Epoca încheiaţi a trăit în formula democratiei; epoca nouă se desvoltă în formula naţionalismului integrat, a cărui expresie politică şi al cărui organ de acţiune e partidul unic". BIROURILE: Pasagiu Victoria (fostImobiliara) Calea Victoriei 50. Direcţia şi Redacţia: Scara Et. I. Administraţia: Scara A. Et. II ID. Nichifor Crainic Ministrul Propagandei Naţionale) ÎNALTA solicitudine a m. s. regelui GOSPODĂRIILE GATA INSTALATE DIN „MUZEUL SATULUI” DE LA ŞOSEA AU FOST PUSE LA DISPOZIŢIA ŢĂRANILOR MESERIAŞI REFUGIAŢI DE BASARABIA ŞI BUCOVINA MAJESTATEA SA REGELE, în înalta Sa solicitudine pentru refugiaţii basarabeni şi bucovineni, a binevoit a dispune ca Fundaţiile Regale să pună la dispoziţia ţăranilor meseriaşi (olari, cioplitori în lemn, cojocari, dregători de covoare, etc.) smulşi de la căminurile şi rosturile lor, gospodăriile gata instalate din „Muzeul Satului” de la Şosea, urmând ca din produsul meseriei lor să se poată întreţine. Totodată MAJESTATEA SA a dispus ca din vânzarea zilnică făcută la Librăria Fundaţiilor Regale, precum şi din vânzările făcute la „Luna Cărţii” pe toată durata ei, o cotă de 10% să fie afectată ajutorării refugiaţilor basarabeni şi bucovineni. Un Inima românească a primit o grea lovitură prin despărţirea unui vechiu pământ strămoşesc de intregul ţării. Această inimă colectivă românească a reacţionat spontan, şi sub doliul, greu in, care s’a imbrăcat pentru o vreme, bătăile ei au fost pentru fraţii porniţi pe drumul bejeniei, dar nu fără ţintă ci către inima ţării. Inima Regelui nostru bate şi ea atât de puternic, precum întreaga bătaie a sângelui sbuciumat de tristeţe. Ea a înţeles să vegheze cu adâncă iubire asupra celor fără căminuri, şi întru acestea a luat nasurile cele mai repezi ca să asigure traiul celor cari au fost dărâmaţi din drepturile lor. Măsura care a fost luată din îndemn Regal, ca lucrătorii: olari, cioplitori în lemn, cojocari, dregători de covoare, meseriaşi ţărani împinşi de valul potrivnic afară din aşezările lor, să fie instalaţi în gospodăriile din „Muzeul Satului”, unde vor putea lucra, urmând să trăiască din produsul muncii lor, din meseriile pe care le făceau acasă, in acea casă distrusă, le creiază o patrie simbolică, până la vremile care vor întoarce lucrurile la vadul Ior. M. S. REGELE Orientarea României spre politica fie înnoiri, generale, victorioasei axe Berlin-Roma, a determinat o adâncire a, interesului nostru faţă de formele de viaţă ale Germaniei .» Italiei, înţelegem sub aceste forate de viaţă nu numai, organizarea politică a, celor două mari naţiuni cari au izbutit să ocupe fulgerător puntea de comandă a vieţii continentale, ci, şi aspectul intim al evoluţiei lor sufleteşti spre alte idealuri şi spre alte discipline naţionale. făgăduiam ori să publicăm câteva impresii din Germania, în legătură cu politica României faţă de Reich, bineînţeles spre a înlesni cunoaşterea, temeinică a fenomenului germanic care domină, astăzi Europă, împlinim făgăduiala, precizând, de la început, că rămânem preocupaţi deopotrivă de informaţiunile noastre directe asupra situaţiâi■ actuale din Germania, ca şi de părerea pe care o împărtăşesc cercurile berlinese asupra situaţiei din România. 1 *• . < Peintru poporul român puternica naţiune [igermană este un exemplu strălucit şi concludent din toate punctele de vedere. In primul rând avem de luat pildă dela armata, germană. ■ Socotesc de prisos • sa, mai insist în amănunte, câtă vreme această armată şi-a scris cu litere de foc Virtuţile pe frontispiciul noului veac istoric care începe. (Face treime să reţinem, ca români, din exemplul strălucit pe care l-a înfăţişat sdrobitoarea putere armată a Reichului, este giganticul efort de aproape zece ani allaţiunii germane, care şi-a fixat năzuinţele şi s'a îngrijit ca ele sa fie realizate" "în chip atât de minunat, participând, prin toate fibrele ei şi cu toată forţa de organizare de care a putut dispune, la întărirea puterii armate. Germania şi-a propus ca scopuri finale schimbări atât de profundă in ordinea politică internaţională, încât era natural să, caute în primul rând, pregătirea, instrumentului militar în stare de a impune lumii astfel de, prefaceri. Noi nu avem şi nici nu putem râvni să impunem altora, un sistem internaţional, deoarece cum spuneam în articolul de ieri, socotim, că rolul Stătător mici nu este de a da tonul în politica internaţională, ci de a se adapta ordinei pe care o stabilesc marile puteri în relaţiile dintre popoare. Suntem însă, totodată convinşi, ca pentru a putea da, acestei ordine — pe care o hărăzesc Europei puterile Axei — apottul care se cuvine din partea ■unui popor de şaisprezece milioane de români, avem nevoie de întreaga noastră independenţă, de întregul cuprins al hotarelor ţării noastre, dar şi de o armată în stare să lupte, să biruie sau să moară. „ Scopul, nostru este deci limpede: să ne păstrăm independenţa şi hotarele. AT ■ 11 Aşa limitat cum e acest ţel, el ne este nespus de preţios şi ştim că pentru a-l susţine avem nevoie în primul rând de armată, cât mai puternică. Exemplul pe care ni-l dă, Germania în această, privinţă e hotărîtor. Toate eforturile naţiunii , trebuesc investite cu o putere de organizare înzecită de cât au avut până acum, spre a servi în primul rând forţei noastre militare. Am citat exemplul armatei germane *pentru actualitatea lui acută şi cuprinzătoare, în care suntem datori a găsi elementele morale şi materiale ale unei strânse, adaptări. )ar Germania războiului actual, ca şi Germania păcii (ff, mâine, nu oferă numai splendidul exemplu al armatei sale glorioase, de o incomparabilă forţă, grandoare şi dispoziţie de sacrificiu,ci şi pe acela al unei ţinute fără egal în istorie, în împrejurări similare.. Ile spre această virtute exemplară vom mâine. orb IdPRES!) DIN GERMANIA UN EXEMPLU STRĂLUCIT: ARMATA GERMANA I t