Românul, ianuarie 1912 (Anul 2, nr. 3-24)
1912-01-14 / nr. 11
Psg. 2. ROMANUL Nr. 11—1912. Astfel fiind, partidul național, în momentul când își alege comitetul național, prin conferința sa, îi dă dimpreună cu cea mai mare onoare și cea mai grea misiune, o misiune, cum nici un partid din Europa — altul decât cele naționale ale popoarelor subjugate — nu o poate avea. Misiunea aceasta nu-și are comparație decât cu cea a misionarilor de credințe. Acest partid fără a putea promite nici un avantaj material unei persoane, sau unei categorii de persoane, este silit necontenit să ceară jertfa de necontenite avantajei personale acelora care-l urmează. Veniți la mine zice el. Eu nu vă pot da decât satisfacția conștiinței că v’ați făcut datoria voastră de români, în schimb voi toți care mă urmați veți fi lipsiți de toate avantajele ce le poate oferi un stat susținut din banii voștri, pe deasupra voi veți fi necontenit persecutați, necontenit hărțuiți ca dușmani de moarte, în țara voastră. Dacă oamenii ar fi îngeri și nu oameni cu nevoi omenești, atunci desigur ei și-ar înțelege datoria de la sine și nu ar fi nevoie de nici un element de influență morală din partea comitetului spre a obține îndeplinirea datoriei, adică jertfa fiecăruia. Dar fiindcă omul e om și oricât de ales ar fi, întotdeauna firea omenească îl trage spre cele materiale, spre odihnă, spre traiul comod, de aceia este necontenit nevoie de forțe care să reînvioreze energia morală, durata de voință pentru sacrificiu, în sufletul fiecărui român atât de ispitit a se lăsa pe panta înclinărilor materialiste. Pentru a stimula aceste forțe idealiste o condiție neapărată este ca autoritatea morală a aceluia care se pretinde să rămână întreagă. Atâta timp cât comitetul național se bucură de autoritate el poate pretinde și obține jertfele necesare cauzei pe care o conduce. De îndată ce prestigiul acestui organ superior este atins de mâna criminală a unui inconștient, cum va putea pretinde încordarea voinții și sacrificii materiale pentru cauza ce servește ? * Dar mai e ceva. Situația în care se află acești membrii ai comitetului deși foarte onorabilă ca una ce este o distincție superioară din partea neamului lor, este o situație care implică cele mai mari sacrificii. Sacrificii de timp, sacrificii de bani, sacrificiu al liniștii și al libertății de mișcare a fiecăruia. Prin urmare și din acest punct de vedere în greaua misiune ce au de îndeplinit, poate că au nevoie mai mult de încurăjurările noastre, de sfaturile prietenești și binevoitoare ale fiecăruia, decât să fie vecinie terfeliți * Nu zice însă d. dr. A. D. în virtutea teoriei sale: „Partidul suntem noi cei mulți, cari nu suntem ce-i drept în comitet dar avem desigur oarecare drepturi asupra acestei corporații îndcă este un rezultat al voturilor noastre“. Deci această corporație poate fi terfelită de oricine, mai ales de indivizi care desigur în viața lor nu au făcut nici un sacrificiu pentru partid. Când comitetul, prin organul ce-i stă la dispoziție îndrăznește să răspundă calomniților, atunci acest comitet este încărcat cu tot felul de epitete. „Sinedriu“, „organ ce nu există“, „dictatori“, „consorțiu de cointeresați“ etc. etc. Pentru ca un comitet să fie ideal, după d. dr. A. D., se cere ca el să înghită totul, să lase prin tăcerea la a se acredita versiunea că membrii lui sunt niște adevărați „măgari care pasc pe coastele Vezuviului“ și că tot patriotizmul și intransigența și virtutea românească s-au refugiat numai la primenitori ca d. Bocu etc. * Dar să privim lucrurile și sub un alt aspect. Una din gogorițele cu care „Tribuna“ voește să înșele publicul și care procede iarăș îmbrăca din acelaș sistem primejdios de a-și păcătoșenia în haina unei teorii morale, este că oțeliții prin campania lor doresc să privighieze asupra intereselor naționele, neputând avea destulă încredere în aleșii poporului. Comitetul național nu este un organ permanent o instituție ereditară. Din 5 în 5 ani acest comitet se reînoiește, astfel că cei care nu au dovedit destulă capacitate să fie înlocuiți și să fie aleși alții care în acești ani s’au semnalat prin concepțiunile lor superioare și prin activitatea lor rodnică. Dar totuși să admitem că nerăbdarea patriotică a oțeliților nu poate aștepta, că atât de mare este convingerea lor în soluțiile noui ce le au de propus, atât de mare este incapacitatea comitetului încât ei trebue să vorbească. Ei bine, admitem și aceasta, dată nu ne-a trecut prin gând să ne Niciopunem în calea libertății de cugetare. Dar atunci este elementar lucru ca: 1. Dacă e vorba de noi soluții în chestia națională acestea să fie expuse precis, cu date, nu cu generalități, astfel ca să poată fi discutate. 2. Dacă e vorba de greșeli ale comitetului care ar fi stat în putința lui să le înlăture să se spuie iarăși precis fiecare greșală, împrejurările în care s’a produs, și cum putea fi înlăturată, ca opiniunea publică iarăș — prin discuție — să știe dacă a fost într’adevăr o greșală sau dacă e vorba de o simplă calomnie. Când însă lucrurile se mărginesc la simple bănueli vagi, când toată critica comitetului se reduce la generalizări gratuite , cum e aceea că el ar reprezintă mentalitatea ungurească și tot meritul nouilor soluții la presupunerea, că alții ar avea un stil mai frumos ș. a., când orice afirmațiune cu caracter de precisiune se dovedește a fi o calomnie, atunci oricine trage concluzia, că toată campania primenirii ascunde anumite scopuri inevitabile, că această campanie nu e inspirată de năzuințe de a regenera vieața noastră publică, ci de aceea de a distruge prestigiul comitetului. De acest prestigiu, știu bine, oțeliții, că comitetul are absolută nevoie spre a obține de la popor sforțarea de a nu se lăsa târât pe panta materialismului, în momentul când tradarea va bate și când se va face apel la el spre a se trece cu arme și bagaje în tabăra mangristă. A împiedeca succesul acestui apel al comitetului, este supremul scop al primenitorilor. Pentru aceasta nu este altceva mai bun de făcut, decât a-i sdrobi prestigiul. Acesta este și mobilul primenirii, care a dat naștere la atâtea teorii de neînchipuită perversitate. Ei bine, cu toate teoriile lor, acest scop nu și-l vor ajunge. Delegațiunile. Din Viena nu se anunță: Din cauză că tipăriturile care vor trebui să fie prezentate comisiunilor comune nu vor putea fi isprăvite înainte nici un de sfârșitul lui februarie, delegațiunile în caz nu vor fi deci convocate în prima jumătate a lui martie. Guvernul comun voește adecă să satisfacă dorinței delegațiunilor, că textele proiectelor care au să fie desbătute să fie împărțite membrilor delegațiunei cu cel puțin două săptămâni înainte de convocarea delegațiunilor. Din cauza aceasta deci comisiunile comune și-au amânat desbaterile. * Situația contelui Aehrenthal. Din Viena se anunță, că starea sănătății ministrului de externe s’a înrăutățit. Ieri după amiazi și seara el a avut de câteva ori atacuri convulsive de inimă. Medicii, cari încă de mai înainte i-au recomandat odihnă, acum l-au rugat cu toată hotărârea, să-și înceteze activitatea oficioasă. De aici se explică, spune știrea vieneză, declarațiile diplomatice, apărute în ziarele vieneze, cari stau aproape de Ballplatz referitoare la apropiata demisie a ministrului de externe. Diferite motive, între cari în primul rând situația politică externă încurcată, pretinde, ca de astă dată să se evite o schimbare de persoană în ministerul de externe. Din cauza aceasta în locurile cele mai înalte se intuiește să se întârzie cât se poate demisia lui Aehrenthal, și tot din cauza aceasta i s-a recomandat lui Aehrenthal să meargă în concediu, dar dacă clima din ținuturile sudice îi va putea ajuta sănătății lui sdruncinate. Fiind puțină nădejde de o grabnică însănătoșare a ministrului de externe, primul ministru contele Khuen Héderváry făcând abatere de la planul de până acum, mâne va pleca la Viena, iar duminecă se va prezintă în audiență specială la M. Sa. Dacă în decurs de câteva zile starea sănătății contelui Aehrenthal nu se va ameliora, în cazul acesta probabil, că demisia ministrului de externe se va publica imediat după audiența celor doi prim-miniștri. Dacă însă se va arăta oarecare îmbunătățire a sănătății ministrului de externe, în cazul acesta contele Aehrenthal va merge în concediu iar în timpul acesta. La monarhul va numi un substitut.* Ședința carierei. Președintele Novay deschide ședința la 10 și jumătate. In desbatere e încă tot proiectul legii de apropriație. De față sunt numai vre-o 20 deputați. Din partea guvernului e ministrul de finanțe Lukács Intre vorbitori e anunțat și Polonyi, care declarase lustiniștilor, ca în vorbire va accentua prioritatea reformei electorale. Primul orator Stefan Szabo (part. micilor proprietari) vorbește pentru proiectul său înaintat camerei cu privire la răscumpărarea drepturilor de cârciumărit a composesoratelor urbariale. Ministrul de finanțe L. Lukács îl face atent că proiectul e în contrazicere cu o deciziune a Curiei, care spune clar, că răscumpărarea nu-i privește pe urbarialiști, ci comunele. La aceasta Szabo își retrage proiectul. G. Polonyi declară că nu votează indemnitatea neavând încredere în întreagă politica guvernului. Guvernul a creiat în Croația situații imposibile și nu crede că noul ban va putea îndrepta ceva. Desvoltă apoi pe larg stările din Croația și pretinde o regulare mai radicală. Nu primește proiectul.