Românul, septembrie 1912 (Anul 2, nr. 192-206)

1912-09-19 / nr. 205

OUA Anul II, Arad, Mercuri 19 Sept. (2 Oct.) 1992. N-rul 205. ABONAMENTUL: Pe un an . . 28'— Cor. Pe jumătate an 14­— , Pe 3 luni . . 7'— „ Pe o lună . . 2­40 , Pentru România și străinătate : Pe un an. . 40'— franci T­e­le­f­o­n pentru oraș și interurban Nr. 750. REDACȚIA și ADMINISTRAȚIA Strada Zrínyi N-rul­l­a. INSERȚIUNILE ne primesc la adminis­trație. Mulțămite publice și Loc deschis costă șirul 20 fii. Manuscriptele nu se in­­napoiază. Primejdia răsboiului. Arad, 1 Octomvrie. Telegraful ne aduce știrea alarmantă că toate statele din Balcani, Turcia, Bulgaria, Grecia, Serbia și Muntenegru au mobilizat armatele lor și așteaptă numai clipa potrivită în care să se încaiere întreolaltă. Știrea a­­ceasta a fost anunțată în mod solemn și în delegațiunile austriace de către ministrul no­stru de externe, contele Berchtold, care a­­dause­­ că monarhia noastră se va orienta după mersul evenimentelor din Balcani și va lua măsurile necesare. Mobilizarea aceasta generală era de aș­teptat. Revolta Bulgarilor din cuza masa­crării fraților lor la Cotceana, surescitarea Sârbilor din pricină că Turcia le-a oprit ma­terial de răsboiu în preț de mai multe mi­lioane, îndârjirea Montenegrinilor în luptele lor de la graniță cu ostașii turci, fierberea din Grecia din pricina insulei Creta, revolta Al­banezilor cari cereau autonomia țării lor, zdrobirea Junilor Turci, toate aceste momen­te, împreună cu nemulțumirea generală a Turcilor din cauza prelungirii răsboiului cu Italia, au contribuit ca fioroasa catastrofă generală a imperiului otoman să fie așa de a­­proape. Patru state împotriva Turciei! Se credea un moment că le va reuși di­plomaților ca să înlăture primejdia unui răs­boi general în Balcani. Se puneau mai ales mari speranțe în demersul contelui Berch­told pentru introducerea unor reforme ra­dicale în Turcia, dar demersul acesta n’a a­vut nici un rezultat, tot așa și cel al mini­strului rus Sassonov. Diplomația europeană și-a făcut datoria în mod cinstit, spunându-și ultimul cuvânt, din care pricină puțină spe­ranță mai este ca să putem aștepta ceva de la dânsa. Unica piedică, în adevăr seri­oasă, care s’ar putea pune în calea răsboiu­lui ce pare inevitabil, este criza financiară de care sufăr toate statele din Balcani. Fie­care răsboi cere imense jertfe de bani, față de cari statele balcanice nu vor putea face față, cu toată însuflețirea momentană a su­pușilor lor. Dar și pe noi ne interesează de aproape un răsboi eventual. Monarhia noastră nu poate sta pasivă față de poftele Slavilor din sud care voesc să-și mărească teritoriile în dauna Turciei și a echilibrului balcanic, și de aceea ea va trebui să intervie în orice caz. Se vestește că ministrul de externe, șeful sta­tului major și ministrul de răsboiu au fost alaltăieri în audiență la M. S. discutând cu această ocazie atitudinea ce­ ar trebui să o iee monarhia noastră față de precipitarea eveni­mentelor în Balcani. De o mobilizare n’a fost vorba deocamdată. Unicul stat din Orient serios pregătit pentru orice eventualitate, este România, în­zestrată cu o armată pregătită în mod ad­mirabil de marele ei Căpitan și dispunând de finanțe înfloritoare, — anul acesta a avut un excedent de o sută de milioane­­— mobi­lizările din Balcani au aflat-o pe România chiar la începutul marilor manevre regale, la care iau parte peste 60.000 de oameni de toate armele: infanterie, cavalerie, artilerie, marină și aeroplane. Pentru asigurarea lini­­ștei înlăuntru, regele Carol are de gând să facă un puternic guvern coaliționist, compus din toate partidele politice din țară, cari în­țelegând seriozitatea situației politicei exter­ne, vor uita toate diferend­e ce le despart și se vor uni pentru binele României. Semnificativ și destul de caracteristic pentru importanța politică a României este și faptul că chiar în zilele aceste regele Carol a fost numit de împăratul Rusiei mareșal al armatei rusești. Importanța acestui act sur­prinzător ne o putem aprecia în destul, deoa­rece nu știm ce tendință politică urmărește el. Să fie începutul unei apropieri între Ru­sia și România? Să fie o aprobare din par­tea Rusiei pentru cazul când România ar interveni în Balcani? Sau poate bastonul de mareșal rusesc, dat regelui Carol, vrea să deschidă cale oștilor rusești prin­ România pentru începerea unui nou răsboiu ru­so-turc? Viitorul ne va lămuri. In tot cazul, dacă România prin even­tuala formare a unui guvern coaliționist va avea liniște înlăuntru, ca să poată avea mâ­nă liberă în politica ei externă, nu putem spune acelaș lucru și despre monarhia noa­stră, în special despre Ungaria, unde pati­mile politice dintre guvern și opoziție conti­­­­nuă să se deslănțuiască cu aceeași furie ca mai înainte. Hotărât lucru că cu un astfel de guvern slab și cu astfel de împrejurări de ab­solută anarhie politică internă, nu ne pu­tem prezenta cu destulă siguranță în fața gravelor evenimente externe. Iată de ce am spus-o de atâtea ori, și o Momente culturale din viața reului.Garol I. — După memoriile regelui. — Trad. de Ascania. Ziua de 10 Mai. — Prințul Cuza și Prințul Ca­rol. — La gurile Dunării. — O nouă călătorie prin Moldova. — Pe Valea Bistriței. — Călare prin muntii Vrancei. — împărăteasa Eugenia și Românii. — O expoziție românească la Paris. In ziua de 10 Mai 1867, fiind prima aniver­sară a intrării Prințului Carol în București, se organizează serbări mari. Peste tot Românii nu pregetă a-și manifesta, prin semne exterioare, devotamentul lor cătră noul Domn; fiecare cor­porație si sărbătorește azi prin discursuri prea frumoase, iar din județe au sosit delegațiuni, al căror orator este Mihail Cogălniceanu­. După Te-Deum, primire solemnă în sala Tronului. Cu acest prilej, Prințul rostește cea dintâi cuvân­tare a Sa în limba românească. Seara, prânzul de gală în Palatul de pe Calea Victoriei. După masă, Prințul străbate pe jos străzile iluminate și numai târziu de tot se întoarce la Cotroceni, unde și-a stabilit reședința din pricina căldurilor de nesuferit. La 14/26 Mai, Prințul primește din Paris o scrisoare a fostului Domnitor Cuza, care-l roa­gă să-i dea voe a se întoarce în țară, deoarece tribunalele românești l-au citat într’un proces de presă și interesele sale particulare îl cheamă de asemenea acasă. In cuvinte elocvente, Prințul Cuza face o scurtă re"r­ivire asupra domniei sale de șapte ani, în cursul căreia a transformat trei milioane de clăcași în trei milioane de pro­prietari, a introdus votul universal și a smuls din mânile clerului grecesc a cincea parte din pământul patriei. Fostul Domnitor accentuiază apoi, că dela 1857, când a fost alcis deputat în sfatul țării, a luptat întotdeauna pentru Unirea Moldovei cu Muntenia și pentru alegerea unui Prinț dintr’o Casă domnitoare europeană. Du­­pă ce a fost înălțat pe Tronul, pe care nu l-a râvnit, dânsul a declarat iarăș, că va socoti drept cinstea și gloria sa, ca să așeze pe capul unui Prinț străin coroana, pe care o consideră numai ca pe sfântul feud. Prin chemarea Prințului Ca­rol de Hohenzollern s-au îndeplinit acuma toate dorințele sale pentru România și el, Cuza, re­gretă un singur lucru acela de a nu-i fi putut oferi el însuși în numele țării, acest Tron! Prin­țul Cuza își încheie scrisoarea cu asigurarea, că vrea să se întoarcă în România ca simplu particular și se gândește a se devota numai fa­miliei și intereselor sale, trăind cu totul retras de lume. Personal, Prințul Carol ar fi dispus a-și da învoirea pentru întoarcerea lui Cuza în patrie, dar ține să lase hotărîrea pe seama con­siliului de miniștri. Peste câtva timp, la 2/13 iunie, consiliul de miniștri decide că­ nu se poate îngădui întoar­cerea lui Cuza în țară. Prințul Carol trimite de­tronatului Domn o scrisoare, împărtășindu-i, în chipul cel mai cruțător, această hotărîre: odată ce Prințul Cuza a fost nevoit să părăsească țara, din pricina unor evenimente politice atât de serioase, ar fi înțelept­ lucrul să-și amâne cât mai mult întoarcerea acasă. O prelungire a pe­trecerii sale în străinătate ar fi în propriul in­teres al Prințului Cuza și ar tăia posibilitatea tuturor agitațiunilor politice păgubitoare.­­ La sfârșitul scrisorii, Prințul Carol își exprimă con­vingerea, că Prințul Cuza, în dragostea sa de patrie, va aproba considerațiunile, de care a fost călăuzit consiliul de miniștri, și va renunța de bună voe la planul său. ❖ In ziua de 3/15 iunie, Prințul Carol pleacă la gurile Dunării, însoțit de ministrul Dimitrie Brătian­u și de profesorul de istorie Desjardius de la Universitatea din Paris. Acest profesor, re­comandat foarte călduros de însuși împăratul Napoleon III, s'a făcut cunoscut printr-un studiu prețios despre gurile Ronului, iar acuma vrea să publice o lucrare de acelaș fel asupra guri­lor Dunării. Călătorii străbat, prin nori de pulbere, stepa Bărăganului, lipsită de arbori, și ajung la Bră­ila, după un drum de patrusprezece ore cu po­ștalionul. Deși arșița e grozavă, Prințul nu-i obosit de loc, plin de aceeaș vioiciune, Dânsul asistă la toate recepțiile oficiale. A doua­ zi, înainte de amenzi, sunt vizitate bisericile, școalele, cazărmile și sinagog­a din oraș. După amenzi, la ceasurile patru, Prințul se îmbarcă pe canoniera franceză „Le Magicien”, unde i se pregătește o primire foarte călduroasă. La Galați, ziua următoare trece cu inspecții și vizite pe la așezămintele publice. Noaptea Prințul o petrece pe canoniera „Le Magicien”, iar a doua zi pleacă pe Dunăre în sus, spre Su­­ ­ 4* .A"■MM

Next