Românul, iunie 1914 (Anul 4, nr. 119-141)
1914-06-11 / nr. 126
Anal IV ABONAMENTUL Pe un an . . 28.— Cor. Pe jumătate an 14.— „ Pe 3 luni . . 7.— „ Pe o lună . . ..40 „ Pentru România și străinătate: Pe un an . 40.—franci Telefon pentru oraș și interurban Nr. 750, Arad, Mercur, 11|24 Iunie, 1914. Nr. 126 REDACȚIA și ADMINISTRAȚIA Strada Zrinyi N-rul 1a INSERȚIUNILE se primesc la administrație. Mulțumite publice și Loc deschis costă șirul 20 fii. Manuscrise nu se înnapoiază. Listele electorale. Cu începerea lunei viitoare, se vor întocmi listele electorale. Alegerile parlamentare din primăvara viitoare se vor face pe baza acestor liste îndoită grijă trebuie să avem, deci, ca listele să se întocmească cu cea mai mare băgare de seamă. Cine și cum poate ajunge în listă, va să zică primi drept de vot, se lămurește în broșurile editate de Comitetul Național. Rugăm pe bărbații noștri de încredere, să răspândească pretutindeni acele broșuri. Alegătorii români găsesc în ele și prețioase îndemnuri, cu cine au să voteze. Mai rugăm pe bărbații noștri de încredere, să lămurească pe săteni, că în fața comisiilor pentru liste, oricine se poate supune din nou la examenul de scris și cetit!!! Se pot supune și cei ce nu au fost lăsați peste tot la examen, și cei ce s’au supus odată, dar au fost „trântiți”. Să lămurească apoi pe săteni, că examenele se fac fără plată și fără gloabă! S’a răspândit, anume, știrea prin unele ținuturi, că cel ce nu va trece la examen, are să fie globit, adecă va avea să plătească o pedeapsă oarecare în bani. Toate știrile mincinoase trebuie desmințite cu stăruință! Să-i lămurească în sfârșit, că examenele se fac românește, și după cartea de cetire din clasa a Vl-a poporală, nu după cuvintele ce-i toacă prin cap cufărui notăresel. Apelăm din nou la toți intelectualii români, mai ales la tinerime, ca peste vară să țină conferințe și sfat cu poporul, despre legea electorală, în loc de alte chestii mai puțin actuale. Adunarea învățătorilor bihoreni, la Pocola, studentul V. Oanea la Cociuba și alții în alte părți au dat pildă frumoasă ce trebuie făcut. La muncă, deci, cu totii. " BIROUL CENTRAL al partidului nat. român. Bietul Burg Kornél. ...De n’ar fi fost nu s’ar povesti... Burg Kornél, căpitanul poliției de graniță din Predeal isprăvise cetitul. Aruncând pe masă „Budapesti Hírlap”, aprinse o țigaretă românească, pe care străluceau cuvintele: „Prințul Carol” R. A. P. (Regia Monopolurilor Statului). Ziarul imperialismului maghiar îi liniștise îngrijorările patriotice. Ca să zică vizita lui Sassonoy la București și a țarului la Constanța nu sunt preludiile unei orientări nouă a politicei României. Ele sunt numai niște simple acte inofensive ale curtoasiei internaționale. Cândva, pe la sfârșitul veacului al XIX-lea îi făcuse regele Carol o vizită țarului. Acum, aducându-și aminte în veacul al XX-lea că eticheta spaniolă a curților pretinde întoarcerea vizitelor, țarul a plecat la Constanța. Atâta tot. Așa scrie la gazetă însuși Rákosi Jenő. El știe ce se petrece după culisele politicei mari; nu în zadar este ci părintele natural al imperialismului maghiar! Țarul își achită datoria socială față de regele României, ca după aceea să-l poată primi fără jenă pe contele Károlyi. După Poincaré vine țarul la rând. Tovărășia de arme a Rusiei a dobândit-o Károlyi pe seama națiunei parte prin intermediarea presidentului republicei franceze, parte prin discursurile sale ținute în America. Strămoșii lui au făcut „transacțiunea" cu Habsburgii, tradăndu-l pe Rakoczy. Strănepotul, mulțămită independenței și gennialității politice, ce i se asigură venitele moșiilor rakocziane primite de strămoși ca răsplată de la Habsburgi poate astăzi face în numele națiunei „transacțiunea” cu Muscarul’ — Și plimbându-și ochii pe norii fini de fum aromatic, Burg Kornél fantasează mai departe. — „Al naibii diplomat, Tisza nost!... Țăranii ruși din Ung și Bereg stau închiși pentru propagandă panrusă și pentru conspirație cu contele Bobrinski. Bine i-a mai purtat de nas pe proștii de ei bravul Dulișcovics, la porunca lui Tisza. Károlyi și Holló și Lovészy pot să atace Austria după plac o pot ataca și pe Germania, în adunări poporale ori în „Magyarország”. Ei pot în dragă voie slăvi Rusia care totdeauna a priceput tendințele națiunei maghiare. Da, Tisza are dreptate când ajută pe sub mână acțiunea rusofilă inaugurată de Károlyi, combătându-o tot el cu jumătate gura — în public. Neamțului din Viena, arătând asupra țăranilor lui Kabaliuc, osândiți la pușcărie — Tisza îi dovedește pe ușor sentimentele sale antirusești. Dar Károlyi e Károlyi și e deputat, împreună cu Holló și cu Lovászy. Ei nu sunt țărani ruteni. „Magyarország” e ziarul lor, ziarul ideii națiunei unitare și indivizibile maghiare. Șiret om Tisza ăsta. Ce bine momește pe nemții din Viena. Și căpitanul de graniță, simpaticul Burg Kornél, mai aprinse o țigaretă: Prințul Carol R. Ai. S. Apoi continuă cu fantaziile atât de dulci ale oricărui maghiar patriot. „Cu ajutorul Moscoviților Ungaria va fi emancipată de sub tutela Austriei. Visul lui Rákóczi și al lui Kossuth se va împlini. Ehei! Ce mai ma- Păianjenul. Măiastră lucrare în proză a lui Edmond Harancourt, despre care v’am vorbit în mai multe rânduri și din ale cărei fragmente, apărute în „Journal" am tradus una și pentru cetitorii acestui ziar, a apărut în sfârșit în volum. Titlul ei este Daah, cel dintâi om. Opera aceasta e o reconstituire a vieții omului primitiv, din vremea când îndepărtatul nostru strămoș rătăcea, sălbatec și gol, pe movilele epocei cuaternare sub ploile nemiluite cari cădeau din cerul veșnic mohorît. Edmond Harancourt a dat în această lucrare a sa, dovada unei intuițiuni într’adevăr geniale. El urmărește în cele dintâi ființe omenești activitatea instinctului și deșteptarea inteligenței cu o admirabilă perspicacitate. El pătrunde până în străfundul originei gesturilor pe cari le facem și astăzi în lupta noastră pentru trai. El ne explică obârșia tovărășiei, a invențiunilor, a amorului omenesc cu o neîntrecută clarvedere. Probabilitățile pe cari ni le expune marele scriitor, suntem îndemnați a le lua drept certitudini. Nici un autor n’a isbutit să trateze acest subiect cu atâta profunzime și strălucire. Cartea lui Harancourt este un eveniment literar. Ea este mai ales o operă de esență prețioasă și compusă cu o conștiinciozitate cu care majoritatea scriitorilor din ziua de azi nu ne-au prea obișnuit. Cât de interesant, cât de simpatic, cât de bine studiat și, mai ales, cât de omenesc răsare, din paginile autorului francez Daah, întâiul om! In luptele, în cruzimile, în grijile, în simpatiile și antipatiile lui, îl înțelegem așa de bine! El și Ta, muierea lui, ne apar ca niște adevărați strămoși, îmi fac o datorie, traducând aci un fragment din opera neîntrecută a lui Edmond Harancourt. Cetitorii o vor aprecia. — Adrian Corbul. In picioare, în fața muerii, Daah căsca. Prin enorma deschizătură a gurei lui, ea îi zări cerul gurei, roșu ca o rană, și foarte înalt boltit; treizeci și doi de dinți năpraznici îi împodobeau fălcile, și măselele, în fund, păreau ca niște stânci albe. El închise gura și se învârti pe loc, ca să inspecteze împrejurimile; apoi, simțindu-se obosit, se așeză pe vine lângă femeie, între ea și măciuca lui; și cum ședea astfel, cu bărbia alipită de genunchi și cu mânile la glesne, el rămase nemișcat, cu gâtul întins, cu gura deschisă; privirea îi era ațintită asupra unui tufiș la zece pași în fața sa, dar nici o imagine nu intra în el. Erau într’una din acele clipe rele când simțeau în făptura lor întreagă greutatea descurajării acumulată de atâtea eforturi veșnic aceleași și cari nu schimbau nimic în viața lor. Visarea asta jalnică, nu era decât o oboseală a trupului interpretată de creerul lor... Din când în când femeia se întoarce către bărbat, ca să-i caute în prunele direcția spiritului lui. Deodată, ea-i împinge ca să-i arate, calea, aproape de ei o viespe prinsă într’o pânză de păiajen, și care se sbate în mijlocul firelor. Daad râde. Păianjenul sosește. Perechea omenească se interesează la acest spectacol, dar femeia nu descoperă într’însul acelaș lucru ca și bărbatul. Ea resimte în nervii ei groazele animalului care va fi devorat, în vreme ce Daah triumfează la actul aceluia care va devora. El supraveghiază jocul labelor cari se întind brusc spre pradă, și cari se retrag cu prudență; el constată rezultatul mișcărilor; el concepe ideia unei curse pe care o găsește comodă și demnă de invidie; el este gelos pe acest vânător pentru ingenioasa șiretenie care-i permite să-și aștepte vânatul fără străduințe, și să-l înhate fără pericol, în loc de a-l urmări mereu, mereu... El se gândește la dânsul; rodnica invidie se mințește în el. A invidia, este aproape a căuta. Imitatorul lumei își dă el seama în fundul țricenerei lui de vre o șansă posibilă de a ști cândva să facă tot așa de bine ca insecta? Viespea e moartă. Păianjenul pântecos i-a supt măruntaele; acum el își repară plasa, și ea se apleacă să vadă cum lucrează; niciodată până acum ea n’a cercetat această pânză ușoară care oscilează și care tremură, aceste fire cari iradiază, aceste fire cari se încrucișează. Ea vede rețeaua formându-se din nou, și, în fata agilității micului animal care poate să teasă un voal, ea râde la rândul ei; râsul ei e de pe acum o admirațiune. Dar ochii ei, în curând obosiți, se înalță către arbori; lianele care se încrucișează din ramură în ramură, deasupra capului ei, seamănă cu firele pânzei; ea smulge una, și a doua și a treia; ea se întinde cu gravitate; ea se încearcă, foarte atentă, să le înoade, întocmai ca păianjenul.... #