Romanulu, septembrie 1866 (Anul 10)
1866-09-21
SALA SLATINIANUJ SOCIETATEA AMICILOR CONSTITUTION 11 Joui la 22 Septembre 1810, ȘEDINȚA PUBLICA. Obiectul disensiunii: ALEGERILE ȘI COMITATELE ELECTORALI. DD. Getățianu a simții invitați a se aduna la 7 și jumătate ore. tumuri VT 20 RSpciun ® Din UI 2 Prunerele Domnului, publică în Ordinea (18 Septembre) suptă tiilu de adevăruri și neadevăruri, unui articlu în care aruncă asupră-ne, totă noroiurii cea putută aduna uă mănă, care condusă de cea mai orbă turbare a măniei, nu se mai sfiesce d’a apuca totu ce iese ’nainte. Fiindăcă țliariulă Ordinea, în înnaltură seu comitatű și cu iluștrii sei aderinți, caută, necontenită și cu cea mai mare sete, luptă, și luptă cu orice preță, și pînă la mórte, contra celoră de la Românulű, și numai contra soră, suntemă siliți, după ce vomă constata din noă, și numeră cu numeră, că domnia lora aă atacată necontenită și numai domnialoră, vomă fi siliți și noi s’o priimimă, și se nu ne mărginimă ca pîn’acumu, nn nisce rare și mice apărări, ci se luptămă cu tóte puterile contra celoră cari ne lovescă cu tóte puterile ce aă și ce potă aduna cu orice preță. Dacă omenii politici de la ordinea caută cu atâta stăruință lupta, trebue negreșită se se fi convinsă că ea este neapărată pentru binele, pentru fericirea țerei. Daca domnialoră ne lovescă necontenită, în tote numerele, și cu totă felulă de arme, aă recunoscută negreșită că nu póte fi bine pentru acesta țară pînă ce nu voră isbuti a ucide moralicesce pe cei de la Romănulă , singurulă cea făcută și face tóte relele. Fiăcare ește datoră se facă binele, după cumu ili conduce mintea sea și se lovescă reală și vițială ori unde îi aretă ochiulă seă. Ordinea dară, își împlinesce datoria dupe cumă simpte și înțelege dănsa , va recunosce însi celă pucinu că onorea ne ordină, se ni întorcemă și facia cealaltă lovirilori ce ne dă ordinea, că instinctuli de conservare cere se nu ne lăsămi a peri far’a ne apăra. Intr’unulă din no. vistório vomi respunde D-lui X, la tóte acusările cele grave ce ne face. Pentru astă^ ne mărginimă a-i respunde numai una din acusârile ce face Romănulu și d-lui C. A Rosetti. E că ce tfic țliabulă Ordinea. ..Inumilă din numerile precedente, Romanul i^lie că la Ploiesci se videcă legea nepriimindu se jurămentulă Comandantelui legiuni guardei ce tățcuesci, și întrebă ce însemndijă acesta dorîder a leget? Daru nepartinitorulu și dreptului Romă nulă nu spune că acea lege nu mai era verginică ca fusese mai ăntîiu violată, și greu violați prin numirea d-lui Grigorescu, care n’a fostu nie soldatui măcarii, ca șefă de legiune, pe căndu ori 18 din legea guardei proscrie positivu că șefi de legiuni se voră alege din Coloneii scii Locotenenții-Coloneli în retragere. Căndi s’a făcut acesta fără de lege numire, tocmai fiindu D. C . Rosetti ministru constituționalii, de ce n’a aretatu Romănulu că se vicidă legea, de ce a’ strigată că este derîdere a legei? Orc Romanul se fi conservată în religiunea sea, obiceiuri di ceremoniile păgâne ale strămoșilor noștri Romani, cari, departe de a numi violare, consideraă ca celă mai plăcută presență oferită Șeulu căndă marele pontifice însuși sacrifici feciora paltarulă lui Priape ?“ X. Căte una singură cuvântă astăm spre întimpinarea acestoră acusări atâtă de grave și în termeni arată di delicați, arătă de nobili, f-iă D. Grigorescu nu este numită colonelă, ci locotenento Colonelă, astăfelă precumă a fostă numită și d. Dimitrie Ghica, și d. C. G. Cantacuzino, și s’a numită numai provisoriă Comandante de legiune. Legea dară nu este călcată prin acele numiri. 2. Chiară d’ară fi uă călcare de lege d. Grigorescu nu s’a numită fiindu d. C. A. Rosetti ministru constituționale, ci după eșirea domnialui din ministeriă și după ce s’a alăturată pe lângă triarulă Ordinea domnulă, care se pricepe arătă de bine în cea ce privescă pe Priapi și altarele loră. Priimită din Ploesci să depeștă subscrisă de 7 cetățiani, cari protestă contra unui cuvântă ținută de D. Urlățianu, primă procuratore d’acolo, lasă adunare electorale. Credemă că protestarea onorabililor cetățiani nu este întemeiată. Oricare cetățiană are dreptul ă d’a pune în discusiunea publică opiniunile sale, cu condițiune numai se nu ușeze de puterea materiale ce ar ave spre a impune altora voiința sea. A interzice cetățianilor, desbaterile publice, este a lovi libertatea cugetării. In țerele libere, chiară miniștrii vină în adunările poporane a-și explica politica loră. Se lasă mă dară tutuleră acestă libertate, reservăndu-ne a protesta atunci căndă se violeză legile, căndă se falsifică adevărata espresiune a alegetorilor, prin amestecul oficiale ală autorităților, în operațiunile electorale, în înscrierile în liste, în colegiile adunate, «Io prin centituirea neinotivată a primarilor, și alte asemeni. EPISTOLE PUBLICE cătră D. DUMITRU GHICA. A TREIA EPISTOLĂ. (Vezi No. de cri). Căndă unu omă, bine născută și bine crescută, este silită a vorbi de elű insuși, dumniata scu férte bine, că n’o face împinsă d’uă orbă și ridiculă iubire de sine, ci că se servesce de împregiurarea, totădeauna neplăcută, cea pusă persona sea in jocu, pentru a merge de la particulariă la generale. Astfel o căndă s’a ’ntemplată se fii silită a vorbi de dumniata ensuțb nu te ai supusă negreșită la acea siluire de cătă atunci căndă ai putută face ca cestiunea particulariă se fiă pretestată pentru a servi interesele generale. Dovadă este însa și epistola dumitale d’alaltăieri prin care dechiari antei, c’ai vorbită unui amică ală raeă tocmai pentru a me sili a pune cestiunea in desbaterea publici, c’ai vorbită de persona domniei-tale, — reputațiunea dumitale fiindă deja stabilită, — numai pentru a opri, pe câtă stă în putința omului, că „ómenii probi se nu se disguste d’a-și servi cu devotamentu ț era căndă ară vede că servnțele loru suntă resplătite la noi cu batjocure și defăimări.“ Vei înțelege dară și vei permite, celă puțină dumniata, se profită și că de acuzarea de corupțiune ce mi-ai făcută, spre a provoca cugetarea publică la cestiuni de interesă politică. Prin nimică nu pate făptui cineva mai bine uă națiune pentru despotismă de cătă isbutindă a o face a nu mai crede nici chiară în onóre, în probitate. Ca se pótáuă națiune se lupte contra ideieloră ș’adesea a credințeloru rătecite, vechi seu noue, contra obiceiurilorărele, a iresurilor ș’a nesclinței, soli bine dumniata cătă strădanie și căte sacrificie îi trebuescu pînă ce se pótä eși învingătorie. Scii asemene c’atăta lupta cătă și sacrifîciele trebue se fiă înzecită mai mari pentru națiunea care, ca a nostră, va avea lupta totă d’uădată și contra cotropirii străniloru. Pe ce dată va pune ea părghia pentru a rădica și resturna acei munți uriași de-i vomă lua puntură de lațlimă, credința în moralitatea publică și privată? Căndăuă națiune va ajunge a crede că ni pate fi nici ună omă, flăcâtă de ’ncercată, care la unu momentă critică se nu-și vîndă, p’unu preținere care, onorea sea, consecința sea, sufletulu sufletului seă, vieța sea d’aci și de dincolo de mormêntu, numele seă ș’ală părințiloră, ș’ală copiiloru sei, cine nu ’nțelege c’acea națiune nu mai pote lupta nici contra cotropirii străinului, nici contra despotismului din întru, pentru că nu mai are in ea nici una resortă care s’o împingă spre sacrificie, nici uă putere care susținendu-o nu întru iei se potă nimici lovirile din afară. Rădică unei națiuni credința că iubirea de patriă, virtutea, onórea, probitatea suntă în adevere atribute ale omului, realități, devine învederată, și scii că istoria ne-o arată necontenită, că acea națiune se moleștesce, se destramă, și d’aci ori ce ai încerca spre a o regenera servesce din contra spre a o deprava și mai tare, că speraclul slăbiciunii ș’ală perversității ăltimei este uciderea morale cea mai lentină.Jlu-i legile cele mai bune, îndată ce lipsesce credința în moralitate ele nu voră servi de cătă spre a mări imoralitatea făcându-o mai dibace, și spre a grăbi perderea iei dovedindu-i prin faptă că nici uă lege, nici uă constituțiune, nici uă instituțiune nu póte îndrepta uă societate, nu póte face ca omul să nu fiă depravată, se nu fiă lupă pentru oiă, (homo homini lupus). Dă-i cea mai mare libertate, dacă i-ai luată credința în virtute, libertatea dată va servi numai spre a o făptui și mai bine pentru sclaviă, facendu-o se creista că ceea ce se numeșce libertate nu este de cătă destrămarea cea mai nerușinată ce se face în publică și fără sfială. „O, virtute tu nu esci de cătă ună cuventu!* Acesta fucea după urmă strigare, cea după urmă credință în care muri ultima virtute a Romei republicane, d’asupra căriia despotismul apoi își aședă îndată domnia care dăinui fără temere pînă ce s’afundă cu națiunea întregă. Nu este omă, destulă se fi citită ceva și se fi cugetată puțină, care se nu cunoscu acestă adeveră, acesta metodă prin care vițiulu conduceuă națiune la perie. Acestă sistemă s’a ’ntrebuințat în tóte țețele, și ’n tóte epoeele s’am vedutu-o întrebuințându-se și la noi în tôte epocele în cari națiunea s’a ’ncercată a se regenera. Toți cei de vîrsta dumitale, domnule Ghica, sciu forte bine cuma, suptă domnia lui Al. Ghica, aginții străinului ș’ai imoralității, reitondă că națiunea intrase într’uă epocă de regenerare, se siliră a ucide prin calomnie, pe celă cari atunci luase în mâni stindariulu naționale și ne chiăma la luptă pentru înlăturarea protectoratului rusă, și pentru dobîndirea unirii Principatelor( luptă unu principe ereditarii’) dintr’una din familiele domnitoric în Occidinte. Calomniele de totă felulă, șioptite și scrise, în prosă și’n versuri, „vîndarea Cămpinianului,“ căderea draciloră,“ curgeau pe totă zina asupra națiunii ca rîurile de flăcări ce ne spune biblia că plouau asupra Sodomei. Cămpinianu s’a dusă se vîmflă țera la Turci, Cămpinianu s’a dusă se lucreze pentru a resturna pe Vodă Ghica ș’a se suipra pe tronu; și căndă actele dovediră că Cămpinianu lucrase la Paris și în London pentru unirea Principateloră și domnia unui principe regale; căndă Cămpinianu fu închisă, pentru a opri națiunea d’a se descepta pe deplină ș’a susține drapelulu mântuirii ce puterea materialei nu făcuse se ca$ă din manele lui Cămpinianu, îndată gurile plătite și corupte începură a șuiera că Cămpinianu s’a vîndută Rusiei. Calomnia prinse, și națiunea per^énda încrederea în virtute, îngenuchiă din noă, ș’abia trâmbița învinării de la 1848 putu s’o rădice în piciore, s’o facă a crede din nou în virtute,, în patriotismă, în libertate, în onorea publică și privată. Descepțiunile ce urmară fură multe în adeveră și d’aceaași veț jură muscă(jenda în rusiasmulă naționale, stă^endit treptată credința publică. Ne rădicarămu la 1859; daru vodă Cuza propagă că nu este ineră nici una omă pe care nu-lă póte căsciga. Națiunea credu și d’acea a că<lurămii din noă cu toții in nomolulă despotismului ș’ală corupțiunii de l 2 Maiă 1864, și d. Costa-Foru putu se scrie că „cuvintele de libertate, dreptate și patriotismă serviră dreptumantă spre a a acumui nimpUunea și trădarea, și putu merge păn’a domn chiar sacniciele. Piua de 11 Fevruarie, ne rădică din nou din nomală și ne împinse spre calea cea mare a virtuții, a dreptății, a naționalității și a înfrățirii omenilor onești. Și la răndulă scă, străinulă și corupțiunea începură propaganda lor, spre a se încerca din nou a face pe națiune se stinge: „virtute, nu ești de cătă ună simplu cuventu,“ și prin perderea credinței se-și de sfirșitulu, se-și de sufletule. In ce me privesce personale, s’a țiiă necontenită, de la unu capetu la celălaltă alu țereî, că Vodă Cuza, mi a dată 80,000 galbeni spre a-i da drumulă; că Israeliții mi-aă dată nouă-deci, una sută mii galbeni pentru ca se se dau drepturi politice; că boiării, adică și dumniata, domnule Ghica, mi-aă dată de la 62 și pîn’acumă nu mai sciu căte mii de galbeni, ca se-î ajută se sfărâme libertățile publice și drepturile națiunii, se-i ajută ca se se ia sătraniloră proprietatea, dreptatea, votulă universale, armata permaninte mare și bună cumă o făcuse Vodă Cuza și nu mai soă încă ce bunuri și boiari apoi se repaie din nou regulamentulă, privilegiele, și ori ce altă voră voi. N’am respunsu, cumü scii negreșitil, onorate domnă, la nici una din aceste calomnie, și nici n’amă cerută se respundeți domnia vóstra pentru mine, precumă vetilă c’ai pretinsă dumniata so te apără că, chiară contra glumeloră unei foie satirice, și care glume încă nu se să se fi morsă pîn’a ataca, a împunge măcară onorea dumitale. Și veții, onorate domnu, că că aveam ore care dreptu a cere de la dumniata și de la amicii dumitale a respinge acele calomnie, pentru că ele ziceau că domnia vostră chiară mi-ați plătită și tăcerea putea se se credă de mulțime ca confirmare. N’am cerută însă și nu ceră nimică de la nimine căci nu prin cerșitor să se aperă onerea publică sau privată; și n’am intimpinată calomniele, căci cei cari le făceau aveau două bolduri temeinice pentru a se face. Servitori sinceri ai corupțiunii și ai sorginții corupțiunii, despotismul, ei sunt siliți a lovi cu orice preță virtutea pentru a face ca națiunea se credee că corupțiunea este inerinte omului, că „virtutea, devotamentul, abnegarea, sacrificiele, nu suntă de cătă unu simpla cuventu, uă simplă licurire de amăgire.“ Ș’apoi, nu se sciere că omulă nu póte crede într’ună simptimente ce nu l’a simplitu, ce nu-să simple nici vădată în elă ânsuși/Cum puteam daru, pe dreptate, se osândescu pe cei cari judecă pe toți după sinele, pe cei cari se uită în oglindă și făptuescu firesce pe toți dupe chipulă și asemănarea loru ! Amă însă, onorate domnă, și dreptură și datoria se intimpina cuvintele dumitale, se esprimă mirarea mea și părerea de reă că le-ai putută rosti dumneta, și se ceră cu stăruință de la dumniata se demunștri in publică, prin ce acte ala mele ai putută se-ți faci, dumniata, dumniata, domnule Dimitrie Ghica, convingerea morale că eu mi-am vândutöuă viață întregă, mi-am vândut numele și onórea amicilor mei, a părinților și a copiiloru mei, și dup’acea vintre, am căzută firesce in tóte vinele unui omă degradată, amă plătită și p’alții, ș’acei alții, ai dobindită convingerea morale, că suntă in iarnele Sentinela și Ghimpele ? Dumneza nu ești din cei cari nu sciu ceva se «fică a se susține și ce insemneză a -----—,. ..x 1 ] Asceptă dară, onorate domnă, esplica— rea dumitale. Pin’atunci este neapărată se mî dai voiă se reproducă aci căte- va pasagiu din Iliamul și dumitale Ordinea, scrise, printouă ciudată comerdință, tocmai în momentele căndă serial și dumniata epistola prin care îmi Miceai că ai convingerea morale, că eu am și bani și simplimintulă omului coruptă d’a subvenționa isharie. E ca, onorate domnă, ce d'c3 ti’8' mulă Ordinea, prin urmare totă dumniata și amicii dumitale,în numerală ce a apărutu duminica trecută. (18 — 30 Sept.) „Și cs armă mai teribile și mai mîrșavă de cătri Calomnia, care rănesce adâncii pe celi ce ea lovesce, darii care mînjesce și pe celii ce se servă cx a dansa? Calomnia iubesce în cea ce omxilii are mai sacru, mai scumpii, în onore, în respectulu de care fiă ce omii are trebuința în societate. „CalomniaȘă, calomniată mereu. Șice unii mișelfi personagiiialfi lui Beaumarchais, totu va mai românea ceva în urmă.“ Intr’adeveru cine póte provedea consecințele unui cuvinte, Șisi cxxxx și anunță, unei umbre de bănuieli asupra cuiva, căte nenorociri, căte uri și resbunărî nu se descateneză do uădată printr’ănsele în sănulă cinei societăți. Ca Proteu, calomnia screse ié mii de forme, mii de aparințe spre a se lipi de tote caracterele, a profita de tóte împrejurările, a escita ură intre frați, a rupe tóte legăturile de amiciție, a semăna discordia între clasele sociale. O! cine vre sĕ cunoscă Calomnia, se citescă admirabila descriere ce face de acestui monstru, unii scriitorîi de geniu, care adesea fostu mișcatii de dînsulfi, dară carc, mai bine de cătă oricine, a scixitü scii uimicesca. „Am vetjutfi ómenii cei mai onești apropo de „a fi sdrobițî de dînsa. Credeți că un o rentate „mai mîrșavă, nu c horrore, nu este basma mui „absxxrdxi pe care se nu le poți face a se crede „de ómenii fără de nici vă tidbă dintr’unix orașfi, „dacă vei fi putermi îndemânaticii, și noi avemü „omeni care au uă adresă!...... Auteiti vă șioptă „ușioră, care rade păiîntulii ca rîndurica înain„tca furtunii, pianissimo murmură, și trece rcpe„de, și semăna iu fxiga’î cuvîntulă înveninații. „Cutare gură nlu priimesce și, piano, picțno, țlfi „alunica cu dibăcie în urechie. Reuln este făcuții, „din genuină, se tîrasce, umblă, și rinforzando „din gură în gură, merge diavolii; și douădată, ,,nu seii cuma, vedî Calomnia ridicându-se știe„răudfi, înflăndfi, crescândă, ori cari poți vede ,,cu ochii. Ea își ia aventurü,întinde aborului, s „vîrtejeșce, împresură, smulge, răpesce, islexicncsec ! „și tună, și devine, gradă cerului, una strigată „generalü, unit crescendo publico, chorus univer„sala de ură și de proscripțiune. Cine dracu ar „resista la acedto?“ Etă portretulu Calomnii, de Beaumarchais. 1