Romanulu, octombrie 1868 (Anul 12)
1868-10-26
AJU ALU DOUK-SPRE DECILE ÍIEBOI: ȘI VEI PUTEA LEI N. LEI N. ,K A— CAPITALE 48 DISTRICTE 58 (.üGLIHJ „ 24 )> 29 PgILÜNJ „2 „ 15 -------- fi si UNU K8KMPLAHU 2 4 BANI p,BD PARIS PK TBIMK8TRU l'B. 20 pKU AUSTRIA . . Din causa serbatoriei de astă-țiîrjiariulu a va eși mâne. ADMINISTRATIUNEA PASAGIULU ROMANU No. 1. -REDACTIUNEA STRADA COLȚIA No. 42. FIOR. 10 VAL. AUST. Artic lele trimise și nepublicate se vorii arde. — Redactorii respinzetorii Ifingeniu Carpen. SAMBATA și DUMINICA, 21—28 OCTOBRE 1868. LUAt AHEZATE ȘI VEI PI ------HOI-----PENTRU ABONAMENTE, ANONțURI ȘI RECLAME A SE ADRESA ÎN BUCURESTI, LA ADMINISTRATIUNEA ZIARULEI IN DISTRICTE LA CORESPONDINTÎ DIABIULUI ȘI PRIN POSTA, - LA PARIS LA D. DARRAY-HALLEGRAIE HUE DE L’ANCIENNE COMÉDIE NO. 5. ANUNIURILE LINIA DE 30 LITERE.............................40 BANI INSERTIUNI ȘI RECLAME, LINIA . . 2 LEI NOD ATENEULU ROMÂNI. Secțiunea literiloră și belebră artî. Rogă pre toți domnii membrii ai Secțiunii, se bine-voiască a se Întruni In ședința de secțiune negreșită Sâmbătă 26 Octobre, la ora 1 post-merid in localulu Academiei române de litere, etc. (Palatul Universităței). Președinte Secțiune!, V. A. Urechiă. DEPEȘSE TELEGRAFICE (Serviciul privată ală MONITORULUI). MADRID, 2 Noembre.— Guvernului va reduce efectivulu armatei. — S’aă trimisă la Cuba câteva bataliane provinciali. — Ministerulu de interne publică țiă decretu, regulăndu dreptulu de întruniri.— întrunirile voră căla se flă declarate cu 24 ore înainte.— Ele nu voru pute fi însă nici periodice, nici permanențî. — Decretul opresce purtarea armelor. MADRID, 3 Noembre. — Astăzi a avut o locünă conferință la Oloraga unde asistaă mai mulți omeni politici importanți. — S’a constituită una comitată compusă din 4 democrați, 4 unioniști și 4 progresiști, cari voru redigeră declarațiune In favorea monarhiei constituționale, avându dreptă beasă sufragiule universale, principiele cele mai liberale. — Declarațiunea va apăre petemane. BERLIN, 4 Noembre. — Regele, la deschiderea Camerei, a lișit, la discursul- seu, că echilibrul budgetarü va fi restabilită prin crescerea comerciului, Industriei și prin sporirea veniturilor federali. — Guvernulă promite desvoltarea autonomiei provinciale și comunali. — Relațiquîle cu puterile straine sunt pretutindeni mulțumităre și amicali. — Regele crede că Spania se va restabili, regăsindu-șî prosperitatea sa ln nonele instituțiuni. Discursul termină tfscenda că Simțământele suveranilor și trebuințele păcei poporelorü inspiră încrederea că prosperitatea publică se va desvolta, fără perturbări și liberă de temerile ce inamicii păceî se silescă de a esploata. Prin urmare, Dieta trebue se’șî urmeze lucrările sale de pace. Bucuresci.‘ SSS* La 17 Octobre,jiabulă Pressa a publicată suptă scutulu comodului anonimă se tilice, că „guvernulă ar fi luată bonuri rurali în valore de mai bine d’ună miionă de la Casa de depuneri, pe cari le ar fi îngagiată la Banca României spre a găsi bani împrumută.“ Juiariulă Pressa adjisă atunci: „Rugămă pe d. Ministru de Financie se denimită mă scomptă care circulă în pradă, și pe care noi nu voimă se să credemă.“ Ca diamă seriosă și cunoscetară în afacerile politice și financiarie, elăa adaosă ca închisiare: „Faptulă nu pare atâtă de monstruosu, încâtă nu putemă crede se se fi comisă. Dară, pentru că creditul Statului ca și ală particulariloru se struncină prin circularea unoră asemene scriî, rugămă ancă vădatâ pe d. Ministru de Financie, ca în interesul Statului Română se demințiă numaidecâtă prin Monitoră aceste seorpte.“ La 19 Octobre, secretarul- generale alu Ministeriului de Financie respunde prin Monitoră că acelașe filie este neadeverată. Elă demonstră ână prin logica lucruriloră câtă de asurdu este acelă scomptă. Casa de depuneri are în numeraliă vre 5 milione lei. Guvernul are prin lege dreptă lua bani cu împrumutare de la a jisa casă: pentru ce dară se ia bonuri oru nu bani, cândă legea opresce și pe guvernă și pe Casa de depuneri a da asemene efecte. Guvernulă are elă însuși bonuri: pentru ce dară se ia pare altora și se nu se servască cu ale sele. Creditulă Statului este ați redicată, și guvernală, la casă de trebuință póte găsi îndată bani, făr a depune emaneturi. In sfârșită, secretarul generale face încă cunoscută in acelă comunicată, celeră de la Pressa că însuși directorele bancei, citind cele scrise de Pressa, a trimisă ministerulouă adresă, prin care deminte acelă scomotă, și adaugă cacea adresă este în Ministerium de Financie. Direptorele Casei de depuneri dă asemene ună comunicată prin care deminte acelă scomotă și demonstră a lui asurditate. Ce face Pressa, care declarase că nu face decâtă a reproduce ună simplu scomptă? Ce face Pressa care ceruse, și încă prin repetire, a se deminți acelă scomptă, spre a nu se struncină creditulă Statului? In urma acestoră întreite demințiri, Pressa, înnoscă de la 22 Octobre, scrie și publică cele urmatore: „Acestă comunicată conține pe câte cuvinte pe atăteam adeveruri! Bonuri rurale în valore de mai multe milióne s’au depusă din Casa de Consemnațiuni la banca României ca amanetă pentru banii ce s’au luată cu împrumutare. Bonurile se află și astăzii în casa bancei Române și este chiară dificultate de a căpeta cupanele de dobenzi cari suntă venitulă particulariloră, fiinducă banca, cu dreptă cuvântă consideră cuponele ca făcândă parte din amanetă. A astă operațiune minunată s-a făcută fiinducă Casa de Depuneri și Consumnațiuni, avândă totii capitalulă eî împrumutată ministeriului de finance, și acestă din urmă neputându’i da nimica înapoi, ea se găsea în neputință de a satisface cererile zilnice de Înapoiere de deposite. „Intre noi, cari afirmămă aceste fapte și guvernulă, dimpreună cu totă clrca și cu tóte codele lui de la „Românulă“ care nugă Iată, ar fi mă mij’locă forte espeditivă de a vede numai de cătă cine are dreptate și cine spune adeverulă; acestă mijlocii ar fi de a se da pe faclă registrele Casei de Depuneri și Consemnațiuni, unde trebue se fă treată totá operațiunea. In acestă râmpă de mare moralitate ânse amă ajunsă la aceia că nici registrele publice se nu mai probeze nimicit; cătă despre comunicatele și declarațiunele „Monitorului“ opiniunea nóstra este de multă încă formată și stă și astăziî neclintită. In asemenea stare de lucruri mai este încă ună mijl’locă de a proba adeverulă; acestă mijlocă sunt registrele bancei României. Operațiunea de care este vorba trebue se fiă trecută in acele registre și se póte face prin urmare forte ușoră lumina: „Acuma ca ce dume se merite indignațiunea, afirmările și comunicatele „Românului“ și Monitoriului Ofirală alu țereî in acastă cestiune, ca ce epiteta se se pote da unui guvernă care, în afacere de registre publice și de mânuire de bani publici, vine și nugă totü ce s’a făcută și ne tratază pe noî de calomniatori, și de conspiratori ai străinilor, în contra creditului țereî ? acesta o lăsămă în apreciarea publicului celi mare care, grație Domnului, nu este pate compusă numai de soldați de ai „Românului“ carn aă dreptă de visă de a crede fără a cerceta.“ Daca cunoscința și afirmarea acestui faptă, acestei hoție a guvernului Ania de la Pressa, pentru ce a produsu-o *ffântână ca ună simplu scomptă? Dacă era otărită a nu da cred emânță afirmăriloră Monitorélul, ș’a nu le da nici chiară atunci căndă acele afirmări fură înt eite și supscrise una de secretarul generale ală ministeriului de financie, alta de direptorele Casei de Depuneri ș’alta de însuși direptorele bancei, pentru ce însăși a cerută uă simplă demințire, adăugându că ș’aceaa n'o cere de cătă împinsă de patriotismulă seă, de cătă ca se nu se struncine creditulă Statului ș’ară particulariloră ? Asemene învărtiturî și cotituri suntă ore patriotice saă celă pucină leale ? Se’nsemnă mă âncă că Pressa, în urma întreitului respinsă ce i-a dată guvernulă, nu numai că susține ș’afirmă faptulă, dară âncă adaugă că: „Bonurile rurale s’aă luată în valore de mai multe milióne. „Proprietarii bonurilor nu-șî potă lua nici chiară cupanele de dobânesî, banca fiindu in dreptă a le ține ca emanetă. „Casa de Depunere nu mai are bani, fiindă că în dată pe toți ministeriuluî de financie. „Abusulă și imoralitatea guvernului au ajunsă pu va falsifica și registrele In faeia unoră acasărî, de violări de lege, de jăfuire a averii particularilor, de falsificarea registrelor, de golirea Casei de depuneri, — în contra legii —■ prin a o lăsa se nu mai aibă bani, de imoralitate, de ruinarea creditului Statului ș’ală particularilor și de afirmări minunóse, ce trebue să facă guvernulă ? Se tacă? Dară atunci creditulă publică este un adeveră perdut. Se demințiă din nuoă? Dară la ce ar folosi acea Două demințire in facia unei afirmări atâtă de positive ș’a unoră acasărî atâtă de despletite, căndă la orice demințire Pressa i-ar respunde ca și’ntâiă, minți! Guvernul ă nu mai avea altă mijjlocă, cându âră vorba nu de el, ci de creditură publică, decâtă a pune în posițiune pe cei de la Pressa a dovedi oficiale și ’n modă positivă’ afirmările lor, fără delegile și imoralitatea guvernului. Monitoréin de a$i ne spune c’așia a și făcută guvernulă. Eea ce publică elă a<j! suptă supscrierea onorabilelui și venerabileloî secretară generale ală Ministeriului de Financie, domnu Winterhalder. „Diabulă Pressa, nesocotindă comunicatul ministerială și desmințirea formale ce s’arată pretinsului scomptă, publicată In acestă $iriă, cumă că ministerulă financeară ar fi luată de la casa de depuneri și consemnațiuni bonuri rurali peste ună minonă și le ar fi depusă la banca României, cu scopă d’a contracta una împrumută, revine în Noică de la 22 Octobre asupra acestui neadeverit și merge cu imprudința prin a afirma acelă ’ scomptă pretinsă. „Uă asemene cutesanță, prin care se declară cele coprinse în comunicatele ministerului de financie și ale casei de depuneri precumă și în declarațiunea bancei României de neadeveră, neputându-se tolera, fiindăcă lovesce creditulă Statului, ministerulă a luată măsurile cuvenite d’a cita pe redactorele Șișului <fiară înaintea justiției spre a’șî lua penalitatea prescrisă de lege pentru calomniatori și dilamatorî. „Se refară generale elfi ministerului finanțeloru Winterhalder,1" (Comunicat). „DECLARAȚIUNE. „Banca României declară că nua primită din partea guvernului Română nici uă depunere de bonuri rurale saă alte efecte și că nu i s’a făcută nici uă cerere de împrumută. „Directore generale, De Herz." D’astă dată, celu pucină,Pressa va fi mulțămită. Ea cere a vede, nu registrele Casei de depuneri și ale Ministeriului de Financie, căci aceste sunt falsificate, ci registrele Bancei. Ea are dreptulă a face îndată aceste cereri procuratorului generale și acestua are datoria a i satisface îndată cererea. Astăfelă fiindă, justiția va constata că registrele bancei conține ceea ce Pressa a afirmată că este, și totă d’nădată falsificarea registrurilo nacpt de depuneri și ale Ministeriului de Finandie. Acestă constatare, cerută de Pressa, va trimite pe directorele Casei de depuneri și consemnări, și pe Ministru de Financii, acolo unde mirgă, unde trebue se mârgă falsificatorii, și justiția va fi satisfăcută, moralitatea publică îndestulată și creditulă Statului ș ală particularilor, va remănea nescuduită. La casă contrariu se va dovedi că oposițiunea, In acesta ca *n tóte, a calomniată cu scopă numai d’a scudui creditulă Statului ce o superă, căci elă s’a stabilită atâtă de bine suptă Ministerium actuale și numut suptă dânsulă. Totă Pressa in no. seu de Jour 24 Octobris face nisce declarări forte ciudate. Mai ânteiă că Pressa ne a spusă că păstrază anonimului abia In urma mai multoră Impoldiri, numai d I. Strata s’a declarată redaptarele ei — fiindă că ea voiesce a desbate principie âră nu a s’ocupa de ómeni. Principiele dupe Pressa, nu sunt ă represintate prin ómenig saă arenii Pressei s’aă temută a eși în publică ca represintanții principieloră ce dânsa se face altî că se susține. Ori și curau, acasta este scuza ce a dată, anonimul sele, și ’n faptă, ea mna făcută de cătă a s’adresa personele la d. C. A. Rosetti. Personele politice ale Pressei suntă atâtă de patriote și că arăta mare încredere în ele ânsele în cătă suaă ascunse dnpe paravană; ele ânse nu se oprescă d’a ataca necontenită și anume pe d. C. A. Rosetti. Acastă procedare nobile, curagiosa și leale constatată, se renimă la ciudatele mărturiri ce face în no. de erî, litrună articlu intitulată, drepturile națiunii, călcate de pretinșii liberali, și ’n care interpelă șa ta ea necontenită pe d. G. A. Rosetti. E că intre altele ce ifice Pressa: „Péne căndă d. Rosetti, numai vorbe și frase pompose de patriotismă, libertate, fra FOITA ROMANULUI MATUȘI A MEA ISABELA CUMUREMASE FETA. (A vede No. de la 24 Octombre.) A doua si eramă palidă, abătută, și abia respundeamă la intrebările micilor mele surori. — Ar jica cineva că tu nu’ți mai aducî aminte nimica din acea frumósa serbare. Strigară dânsele supărate, ai fostă are acolo ca să figură de câră. Ah! dacă ne-ar fi dusă pe noi acolo, pe noi! Din acea di devenimü seriosă și puțină comunicativă! Serele căndă ne adunamă amin, aveamă trebuință se facă silințe pentru ca se mraretă veselă, căutamă singurătatea pentru ca se semănă cu mine însumi. D. de Champarme venea totă atăta de desă cam trecută, lui nu me aretamă asia de posomorită, ânsă cramă tăcută cu dânsură ca și cu toți. Vă dată unulă din vecinii noștriî dise Înaintea mea: — Marelui duce la placă prejmele acestui locă, după cumă se vede, elă a’nchiriată castelulu de Sant-Herem pentru restul anului. Aceste cuvinte me turburară multă, uă mulțime de cugetări imî veniră de nădată tn minte, îmi părea că eramă pentru ceva lu aducerea gustului spontaneă la Alteța Sea pentru livezile nóstre de Valois. Imi figuramă întrună modă vagă pe marele duce visitândă castelulă și cea-a ce’m’ ar puté dice mie, daca m’ar Întâlni la preumblare. Avură visuri îmbătăkte; eramă nebună.... Ne’ncetatu mĕ găndeamă la cine-va alț cărui nume nu’să pronunciasemă nici uă dată și a proposito de care nu’mî permiteamă nici uă cestiune, chiară indiscretă. Atunci devenim cu totul seriosa, eramă atătu de absorbită de tainicile mele cugetări, în cătă tota lumea băgă de samă preocuparea mea, dară cine putea se’i ghiească causa? Și D. de Ghamparnie venea mereu ! Și toți se găndeau la pregătirile măritișiului meu, și mumă-mea se ocupă cu zestrea! Mătușiă-mea Isabela, pe care n’o părăsiamă, ca se dică asia, devenise încă și mai puțină comuniativă; în timpul lungelor nóstre convorbiri intime nu era nici uădată vorba de cătă de nisce lucruri pe cătă se póte de insif linte; era ca ună felă de otărire la dânsa a se opri totădauna la suprafația unei situațiunî atătă de delicate și de grave, și unde era vorba de viitorul ă meă. Totul părea că prevestesce că me voia mărita in șase septemânî ,sâă doue luni stă la inceputulu tomnei, tocmai in tâmpul ă marilor vânătorii pentru cari ducele Theodor lăudase castelul Sant-Nerem. Deja se aședaă apartamentele spre a’lă primi și pregătirile de venatóre și sosiseră. Ca tóte acestea tată meă scrisese la tóta familia nóstra și primia ’n apoi scrisori de felicitațiune. De obicinuită aceste scrisori sosiau in tempulu dejunului, și mai nainte de a ne scula de la masă tată-meă ni le citea tare. Adesea eramă aprópe se perdu răbdarea, simțiamă că mă sfărșesră, și aveamă dorința d-a striga către mătușiă-mea Isabela: — Voiescă se facă ca d-ta, nu voia se me mărită . .. Eramă in acastă stare, căndă d-na de Prâmarchais, acea betrănă rudă la care mătușiă-mea Isabela nu voise se se rteagă, sosi ’ntruă diminuță fără se fiă anunciată. La ântâia vedere, nu’mî păru de locă mai bătrână de cătă nepata sea. După ce ne’mbrăcișiă pe tóte,jise munjeî mele. — In locă d’a scrie, am venită, nu e așia cam făcută bine ? Pentru ca se scriu, ar fi trebuită se puiu ochi ălariî, lucru pe care’să urăscă. D'almintrelea uă scrisóre nu var fi esprimată îndestulă cătă suntă de fericita de acestă noutate. Apoi aruncă uă privire în juru’i adaugénde: -- Unde este mirasa? — E că-o, respinse mumă-mea, presintându-me. Betrăna dóinna mé puse lângă densa și mé privi unu momentă in tăcere; apoi imî luă capulă cu amendoue mânele, mé sărută cu vioiciune pe frunte și ji se încetă. — N’are aeră veselă mititica, nu cumva acâstă perspectivă de măriuișiă o’nspăimântă ? — Oh! da, dómnu, îi respinseră c’uă voce arătă de jósa, in cătă numai ea singură mĕ auții. Imî slrinsemăna fórte tare ca cumă mi-ar fi ji să se tacă, și luâodă braciură muritîtnele, fu dusă în apartamentulu care’î erea destinată. Aflamm mai tânjiu că ceru îndată de la mama mea se’î dce lămuriri despre totă proiectulă de măriuișiă, de eartri părea mu atâtă de puțină încânată. — Te asecura, dómna, ca ea ’șî-a dată consimțimentulă bucurosu, z ise mama-meaiterminanduși esplicațiunile; ea scie bine că D. de Camparnie vrea în sinceritate s’o facă fericită. El o merită. In adeveră, verjă însă că el nu face mare progresă în anima ei; cu dânsulu ea n’are nici graționitate nici prevedere, ni î vioiciune: îlă sufere, âca totă. — Nici umbră de iubire! Pentru ce? Trebue se soră acâsta, și opti buna femeiă, voiu se’î vorbescă, trăinik-o la mine cu mătuși ăsea Isabela, și lasă-ne singure, te rogă. Căndă intraiu însoțită de matușia mea Isabela, d-na de Prâmarchais ne íjis> c’una aeră de bună disposițiune: — Asia, copii mei, ședețî și se vochimă, Adinâorî mirusa mi-a părută atâtă de tristă, și acumă Îmi pare gata se plângă, pentru ce? Maî ânteiă nviruia curagiule se respundfi, și ’mn puseră la ochi batista c’mnă gestă de disperare. Isabela, mișcată puțină, mă privi ca cumă mi-ar fi isi să seamă curagiă, și, velindu-me că staă mută, șiopti suspinând : — Biata mititică, un prâscie lămurită pentru ce pl ânge, și n’ași fi voită săi o spuiu. — Cumă d-ta sunî?siseiti eu in lacrime. Ea ’și cetină capulă cună aeră de compătimire și reliă, adresându-se d-uî de Pramaschais: — Iulia nu’mi a respunsă nici uă dată nimică, cu tóte că ea scie c’o iubești cu frăgezime și că i ași fi păstrată secretulă, dară pentru ce se provocă nesce confidențe pericculose, pentru ce D-țrculă meă! se esalteză astă jună imaginațiune prin an «lisa unui amoru nebună? da, nebună, Iulia mea, nu esiste altă cuvântă pentru a califica ună amoră de la care nu ascepțî nimică, de la care nu speri nimică. . . , Ah!mititico, e vorba de amoru, interupse d-na <je Prâmarchais. Eă cramă confundată de pătrunderea mătuși mele Isabela și Sugănată: — Nu scă, nu cunoscă daca amă vrâă amoru, dară n'așî voi să mé mărită după d. de Champarnie. Pentru ce? nu voia sé-o esplică. Fiindăcă plângeamă de desperare, betrăna femeiă se înarcă să mé linistască și esclamă: — Ce pécatu ! cum anima tea s’a dată numai asta! ce nebunia! ce capriciu! Crețji are că ești iubită, și speria te mărita cu acela ce iubesi? .... Vrei să fii femeia lui? ... , Imî scuturații cu vioiciune capuilă. — Cumă i nu sciî nici chiară ce vrei, re’uă ea cu blândeță, dară ce-o se dicî pentru ca să motivezi recusulă teă? Isabela me privia cu ună acră de milă desperată; d’uă dată ea strigă alergândă către uși: — Mătușica, povestesce’î istoria mea. Spuindă aceste vorbe fugi, ș’o auzită iichidânduse în camera mea. — Vino de te pune ici și ascultă-me, sumpa ma copilă, reluă betrăna femeiă; o se’țî spuiă lucruri despre cari nimenea nu s’amdouita ni uă dată, chiară ia familia, e uă istoria apape de necrezută și la care amu fostă martură. Ea se gândi uă momentă; fisionomia’î devenise seriosa. — Sermana Isabică, și opti ea; apoi îmi făcu urmatórea narațiune: ‘ (Va urma). D-na Charles Reybaudt