Romanulu, iunie 1869 (Anul 13)

1869-06-25

442 ROMANULU 26 IUNIU 1869 totre țesăturele m­isterióse. In can s’a legală acésta nenorocită prigonire dintre Statu și acela Hristache Stefanescu. Spre a mĕ apela însă de loviturele unui omö mascată și a scote la lumină in ace­­la­șî timp si dreptățile Statului, atâtă de ve­­dite, dére sucite de cei interesanți, cu scopă d’a esplota averea publică, nu voi« recurge a Împrumuta »»ici sofisma, nici frasele meș­teșugite ale autorului anonimii, ce a umpluții 5 colane ale țăiarului Pressa cu insulte și calomnii. Căușele drepte, pentru ca se triumfe, n au trebuință de cătți de uă sinceră espunere a faptelorö. Voiă Începe déré a face istoriculu pe scurtă alu acestei prigoniri dintre Stată și Hrista­che Ștefănescu, pe teremuri civile și corec­­țională; voiu aréta întrunii mode câtă se póte de estetă tóte fasele prin cari a tre­cute, și mé voiu sili pe cătii­imî va sta in putință a pune justiția fereî în posițiune nu de a fi influințată, precumű dice autorulu anonimii, ca se dobêndéscu Statulu unu ver­­dictu osânditoru, spre a scuza conduita a­­depțiloră cutăru,a sca cutăruia, nu pentru a infricoșia sufletele slabe,“ — fiindu­ca chiar­ prin publicarea unoră asemeni aser­țiuni ascunse, ce­a ce se presupune a fi in­teresate, — se lovesce justiția, ci pentru a se pronuncia pînă la ultimele instanțe, in cea mai deplină cunoscință de causă, atătii pe teremură civilii călii și corecționalii. — Eă crede mai multe zi justiția fereî mele, în cătu­ să mai ame trebuință a afla de la unu omö, ce strigă din intunericu, că justiția e luminată și onestă. Déru ori cătu de luminată și onestă ar fi fi, a maî aprinde cine­va, De chiarü omulu celü mai ne­insemnatü, o fadă înainte­, in­tro epocă de eclipsă ca acea ce strebate sora nóstra, nu crede că este nici de prin 30S0 nici vátemotoriu și eu unule mé în­­doiesec forte, me temü chiar­, că cele ce strigă lumină, întruă afacere ca acea ce tra­­tămii, și stă la Intunerice, nu numai că nu țintesc e­a lumina și a face acte oneste, dérő Încă e capabilă se facă tocmai acea ce ele imputa altora. Eră acum Inceputule acestei prigonit­i——și rugămă De autorulu anonimu, pe magistra­ții cari au luată parte in procesulă civilă, pe cei ce voru judeca la 2­7 cuvinte proce­sule martorilor­ mincinoși, pe d. ministru de finance și pe publică ca să citescu cu luare aminte cele ce urmezu. Rugamit mai dimainte Insă să nu ni se impute că voime a ataca justiția sau a o influența, căci nu ne vomă pronunța nici deea tóte sentințele, ce s'a date péné acume la acésta afacere, sunt­ juste și legali pentru uă parte sau alta șî Întemeiate pe actele de prigonire, nici cumü trebue să se dea cele viitoire. Noi vomü pune înainte numai acte, vomő arăta fapte, și române a se aprecia de flă­care omü imparțială și juste In furom unia séa celei alte părți. Incepemu dorit . Prin hrisovule lui Constantină Nicolae Vodă, de la anulu 1737, și prin alegerea de hotărnicie din anulu 1­7­42, Martie, 20 sub Domnia luî Mihail Racoviță vodă, se vor­­besce că luî Dragomiră Lungașu, feciorulö luî Dum­itrașcu de la Gocorestă— Mislea și vă­­rulu său Radu Lungașu, s’aö alesă la capulu moșiei despre Țintea, pe lângă moșia monastirei Mărgineni, 392 s­ânjenî. In cartea de alegere din 1­7­42 se deslușașce și mai lămurită că s’a alesă moșiei Coco­­reșiî 940 stânjeni a’î stăploi in pace, osebită de stânjenii lui Popa Dumitru, lui Popa Vladă cu frații lui, și lui Vasile Bivolă și George și Stoian și toțî tovareșiî soră de moșie, cari insumeza 600 stânjeni, osebită de stânjenii lui Dragomiră Lungașu ai lui Constantin Fi­­lipescu și alții. Că Dragomiră Lungașu doru și verulă scă Radu au­ avută stânjeni 392 in moșia Cocorești Misii, acesta se vede din crisovulă și cartea de alegere citate. Că acești m­oșnenî n’aă posedată acești stânjeni prin mijloculu moșiei Cocoreștiî Mis­ii, seă in estremitatea despre apusă, acésta se constată léi ași din cartea de alegere ci­tată mai susu, care fi­ce astă­ felă: S'a a­­jesă monastireî Misii stânji­ni 940 din hota­rulă Sineasca pope in moșneni. După acea s­a alesă osebită 600 sluvi­­ni moșnenilor!­, adică preoții oră Popa Dumitru, Popa Vladă, cu frații lui Vasile Bivolă, Ge­orge, Stoiană și toți tovareșii loră de moșie din hotarele monastirei Mislea péne în Dra­­gomiru Lungașă. Apoi luî Dragomiră Lungașă și lui Du­­mitru Soloca și altoră părtași ai loră, pene in hotarulă luî Constantină Filipescu, apar luî Constantină Filipescu alesu-i-a moșia ce a avută zlo — î­n —z­­ od­î Co­coreșcenî cu zapise, péne ia hotarele Plope­­nescei, care se vede și astăzî­ situată la ră­sărită. Tóte aceste fâșii, pietruindu-se între ele și dându-se la mâinile fie­căruia cărți Domnesc­ de pacinică stăpânire. (Dos. mon. fila 36.) Că 240 stânjeni din 3­92 al Lungașiloră sunt­ cumpărați de monastirea Mislea, acesta este bine constatată din urmätorele acte, con­sfințite de judecată: 1. Zapisulă luî Dragomiră sin Dumitru Lungașu și ală veruluî săn Radu sin Lun­gașu, prin care vinde monastirea Mislea stân­jeni 90. (1741, Decembre 8.) 2. Zapisulă Vișlea, soția lui Dragomir Lun­gașu și Radu Lungașu, verulă luî Dragomir, prin care vinde monastirea Mislea partea loră de moșie din Cocorescu, din partea lui Dra­gomiră Lungașu alți stânjeni 110, care mer­ge „alciurea cu moșia Filipescului din cru­pene in­ciu.“ (1649 Decembre 10). 3. Zapisulă Ioanei Lungășoi, prin care vinde monastirea Mislea alți 40 stânjeni, partea Lun­­gașului. (17­7­6, Februarie 20) Cei alți 152 stânjeni dérő, ce aă mai re­­masă Lungașiloră, după aceste vinderi și cari se pretind astâțjî ale Statului, nu se scie ce s’aă făcută, căci de la anulă 1776, cândă S’a ur­mată vinderea celoră 40 stânjeni și Ioani Lungăș­i către monastirea Mislea, nu se mai scie nimică de acésta linie de moșneni, nu se maî véde nicăirî péne la 1839, adică peste 63 anî, căndă ună Mateiă sin Radu și u­ă Ilie sin Dragomir, cu Popa Vasile ve­ruță loră, toți din sătulă Baicoiu, ce se află situată in mare depărtare de Cocoresciî Misii, s’aă îmbrăcată cu numele de Lungașî și, în­temeiați pe crisovul­ Domnescă din 1737 și pe cartea de alegere din 1742, vorbite mai susü, reclamă contra monastirei Mislea că se cunoscu călcați de moșia monastirei „Ce este rezasă.“ (subliniam acésta frasă, ca să se veda că moșia Lungașiloră se constată, chiar după reclamația pretinșiloră Lungașî, că era reza­să cu moșia Cotoreșciî Misii, ere nu în tru­­pulă ci. (Dos. fila 37). Aci este loculă a spune încă că, după cartea de alegere din 1742, posterior a cri­­sovului din 1737, stânjenii Lungașilor­ sunt a­fișați la suma numai de 346 s. 5 p. 4 degete. Judecătoria în urm­a­ reclamației lui Mateiă sin Radu și Ilie sin Dragomiră cu popa Va­sile, toți din Baicotă, hotărașce: „că, spre a se putea cunosce de suntă călcați de mo­nastire, în sorocă de 4 luni se se ica ho­tarnică, care, după legi se facă lucrarea cu cercetarea documenteloră în facia locului. (Dos. fila No. 37, litera Z).“ La 5 Septembre 1­845, Tribunalul­ Pra­hova invită pe madelnicerulă Diamandi Cica, cu adresa No. 6755, cu se facă ca hotar­­nică alegerea cerută de numiții reclamanți. La 1­8­49, Iuliă 22, se face cartea de a­­legere de către medelnicerulă Diamandi Cica, care se resumă în acestea: „Combate ca plăsmuită ad­usă de vendarea ală celor­ 40 st. de către Iona Lungoșiaia, consființesce cele alte două vendări, făcute în urma hrisovului de la 1 ”3­7 și conchide că o dată recla­­manțiloră (pe care li numesce moștenitori ai lui Dragomiră Lunga siul 192 stânjeni la o parte, la marginea despre sóre­resare, alăturea cu moșnenii, din trupulu­celii cumpărații de la Constantin Filipescu,“ adică lénga Plopenî, spre apusă, fiindă­că Fi­lipescu avea stănjinî lângă Plopeniasca și Plopeneasca csistă și astățji la răsărită. Eră in loculă slănjeniloră Filipescului, se gasescu arsî moșnenii Goruntnî și Țiparcșcenii. Asupra acestei hotărnicii tribunalulă de Prahova pronunciă, sub­ No. 89 du la 30 Noembre 1851, o sentință in acésta cuprin­­dere, pe scurtă : „Că, infățișănduse in judecată Medalniceru Diamandi Cica, vechilü din partea moșneni, loră și Stătescu din partea monastirei, și ci­tându-se hotărnicia depusă de Cica, s’a ve^ut că se dă moșneniloru st. 192 masă, înfăți­­șărdă spre susținerea drepturilor moșnenilor pe acești stânjeni originalulă hrisovului lui Constantin Vodă, din anulă 1­737 Marte 6, prin care se alege Lungașiloră 392 st. cu acel 200 venduțî în urmă. Er vechilulă monas­­tirea ț zice, că, în urma acestui hrisovă, s’a făcută hotărnicia de 48 boieri 1­ din porunca domniooă, «o anul 1742, Marte 30 fi că întinsa se țlice Intre altele că s’aă alesă și lui „Dragomir Lungașu, și lui Dumitru Soloaca și altoră părtași ai lor” , partea loră în 3 trasuri, 4 deg. formândă o masă de 346 st. 5 p. mai dicându că pe acésta parte a­ui Dragomir, nefiindă livezi, le dă dată se și le fie găsite pe partea celorli­alți moș­neni, dreptă care pămează aici live fiilor ű­­ieru nu pădure seculară de stejari ca cea de astă­ d­î­ dă moșneniloru spre despăgu­bire stânjeni 15 din partea lui Dragomir. După aceea adăugă vechilulă monastirea că reclamanții n’au avută nici aă vre­o stă­pânire de stânjeni in moșia Cocoreșciî, pro­­bândă acésta cu dovedi­ de martori scrise, prin cari se aretă că n’aă stăpânită de câtă numai câte o înfundătură pe lunca apei Doftănețu. Apoi înfățișiă cele 3 za­pise, prin cari Lunga șiî au vendutu monasti­reî 240 st. precumă și ună altulă ce se vede trecută In condica monastireî și ne­contestată de vechilulă moșneniloru, pur­­tândă dată din anulă 1­749, suliă 28, sub­­iscălițî de Dumitru­ Soloacă (acela care se coprinde în hrisovulă susă așternută, pe o­­brazulu căruia din preună cu Dragomiră și alții li s’a alesă st. 346), că a vendută monastireî partea lui de moșie din Cocoreșci Misii, stînjenî 44. Prin urmare judecătoria, luândă în considerare espusa hotărnicie de 48 bot­rî și seadenda din cei 346 st. pal­me 5, deg. 4, aleși neamului Lungașiloră , 15 st. dați de Dragomiră m­oșneniloră în dreptă de livezi, stînjenî 44, partea luî So­­loaca, vendută monastireî, și st. 2­40, vân­duți ieră­ șî monastireî cu zapise, română pe séma jefuitorlară numai st. 47 p. 5, deg. 4, cari și aceștia, necuvenindu-se reclaman­­țiloră, după cumă dice vechilulu monastireî, fiindă­că denșii, și de ar avè și de nu ară avè sineturi pentru acești stânjeni, însa stă­pânirea monastirei de o sumă de ani în­­tăresce dreptulă ei, ca una ce și-a avută stăpânirea pe totă întinderea, erő reclaman­ții numai acele înfundături, judecător la otă­­rasce a remâne monastirea aperată de ce­rerea numiților„ reclamanți“. Acésta sentință s’a apelată de reclaman­ții pretinși Lungașî și Curtea, prin membrulă seă, A Borănescu, invită la 1862 luniă 15, cu adresa No. 106,­­aflată in dosarulă mo­­nastire( la fila 110), pe procuratorele mo­nastirei Meslea, a se afla la 27 ale lunei lui luniă la facia locului cu martori, cari se primesc o carte de blestemă; acesta, după autorisația președintelui curței, cu No. 1719, spre edi­cutarea jurnalului înc­răiată de com­plectă, sub No. 181, din 3 Marte, anulă 1862, relativă la acela cu No. 202 din 1861, pentru acesta prigonire dintre moriastire și pretinșii Lungași. Relația membrului curții a. Borănescu către președintele curții, asupra însărcinării ce i s’a­rată, se resumă astă­felă: „că a mersă la facia locului, unde a găsită pe am­bele părți litigante, avendu apelanții de ve­­el­ilă pe Hristidhe Stefanescu, eră monasti­rea pe d. Dimitrie Dendrino și pe protesto­­sulă Ion duhovnicu­, ca se dea citire cărții de blestemă. Că martorii apelanțiloră au fostu în numeri­ de 18, di­n cari țnulă anume Aldea Flocénu a fostă adusă ca mar­toru cu acestă nume, fără se fă­­lă și că numai 4 din eî aă primită carte de blestemă, casa și aceștia numai ca se ara­­te că reclamanții au taieta lemne din pă­dure. — Că monastirea a adusă peste 70 martori din diferite sate, cari au primită carte da blestemă, omeni de câte 100 anî, cari aretară toți într’uă unire cumă că, pe loculă ce se pretinde de Lungașî, denși n’au avută nici uă dată vre o stăpânire, a­fără de locurele înfundate, numite delnițu, pe cari le dă și astă­ ci­ în stăpânire. Pe lânga acești martori, a mai adusă âncă doue 1) Intre acești boieri erau și aceștia: Atanasie, bi­­velui set­rar si ispravnicii, Sacu și Sarandache, bivelii căpitanii, Ispravnicii de Prahova, J. Petre log­ofătuZa vistierie, toți luați pre răvașe domnesc­, persóne de considerație, ținută Constantin N. Tranca și Gheorghe Steriadi, cari și aceștia au primită carte de blestemă. Se mai adau­gă că apelanții, ce suntă câte trei fie­care ca de 60 ani, sunt­ născuți și crescuți în Barcom, unde s’a pomenită clăcașî. La 1863 curtea de apelă secția I din Bucuresci, sub No. 30, consfințesce sentința tribunalului Ce­citur Slmd. La 1865, Marte 22 însă, curtea de ca­sație comunică prin adresa no. 1512 curții de apelă că s’a casată decisiunea curții de apelă secția I din Bucuresci no. 30 din 1863, dată în procesul ă dintre monastirea Mislea cu preotulă Vasile și Mateiă sin Ra­du și Iliescu Dumitru. In urmarea acestora apoi, facându-se legiuitele chiămări, la cele din urmă termenă s’a înfățișată în judecată apelanții prin d. Hristache Ștefănescu, având lângă sine procuratură asistentă pe d. Pan­­tazi Ghica, era din partea monastirei Mislea d. Dimitrie Iorgulescu. Dup­ă citirea apela­­țieî, dată către curtea secția I și în contra sentiței tribunalului Prahova din 1851, sub no. 89, prin care se apera monastirea de pretențiile reclamaț^iloră, d. Pantazi Ghica susține: „Că, după hrisovulă domnescă din 1737 și hotărnicia lui Cica, se constată drep­tulă de proprietate ală clienților ă sei, că în­tregulă trupă ală­toră a fostă de 392 ft. din care partea adversă nu dovedesce legal­­mente că a cumperată de câtă 200 st. ; că clienții sei­a posedată alternativă, ca pres­cripția nu se mai póte invoca, de­ore­ce am­pelanțiî să întreruptă acesta prescripție prin intentarea procesului la 1839 ; că hotărni­cia din 17­42 nu se pute opune clienților ă sei, fiindă că eî n’aă luată parte la densa și că pentru aceste motive, în fine, cere infir­marea sentinței tribunalului și recunoscerea dreptului clienților­ sei. „D. Iorgulescu, advocatură publică și d. procuroră ceru confirmarea sentinței tribu­nalului, susținăndă că hotărnicia lu Cica nu póte fi invocată nici ca dovadă, necumă ca ună titlu definitivă ; că hotărîrea pregatitóre a trîbunîalului Prahova din 183­9 nu recu­­nosce vr’ună dreptă reclamanțiloră și că hrisovul ă din 1737, deși le recunosce nnă dreptă, totuși, de vreme ce posterioramente S’a urmată vonglari, acelă hrisovă nu le mai póte folosi. Eră considerantele curții din sentința dată se resumă astă­felă : „Că apelanții ’și înte­meiază dreptulă de proprietate pe hrisovulă din 4­73­7, că prin acestă hrisovă se recu­nosce apelanțiloră dreptulă de proprietate a­­supra moșii în chestiune ; ere că monasti­rea Mislea își netemeiază dreptulă scă parte pe acte de cumperatare, parte pe uă înde­lungă posesie , că din actele reproduse de intimati resultă că monastirea a cum­perată de la moșneni 2­40 stenjeni, și astă­­felă restulă de 152 stenjeni câtă se con­stată din hrisovul­ reposatului domnă că este întinderea acelui întregă trupă de mo­șie, a remasă în proprietatea aceloră moș­neni ; că prescripțiunea nu pute fi admisă, pentru că prin judecata urmată în 1839 moșnenii au întrerupt prescripțiunea stabilită prin legea din 1­847, că la propunerea fă­cută de moșneni, că ară fi posedată în in­tervale moșia în letigiă, după care ară fi și tăiată pădure, id. advocată publică n’a opusă nici ună argumentă valabilă; că chiar de s’ară proba că a posedată numai monas­tirea, totă ei moșnenii avéndu ună justă titlu de proprietate și Intrerumpendü pres­cripția prin acea judecată de la 1839, a­­cea posesiune nu póte profita monastrei, ca și hotărnicia din 1742, pe care se înte­­meieza monastirea, invocând-o ca titlu, de asemenea nu pote folosi, atâtü pentru m­o­­tivul­ că nu póte invalida hrisovul­ din 1737, câtă și pentru că la lucrarea eî n’a parti­cipată moșnenii și dorű nici Ii se póte o­­pune. Curtea decide doju. Infirmă sentința tribunalului de Prahova cu No. 89, din 1851 și ordonă ca Statu să se posedeze numai 2­40 stânjeni, câtă a constatată că a cumperată de la moșnenii Lungașî, era restulă de 152 stânjeni, pâne la Împlinirea sumei de 392­­ stânjeni, câtă este întregulă trupă, se se re­­stitue apelanțiloră“. Elă dérit, pâne la finele anului 1865, ul­tima sentință a curții de apelă, trecută și prin Casațiune, prin care se recunosce ape­lanțiloră Mateiă sin Radu și Ilie sin Dra­gomiră cu popa Vasici, pretinși Lungașî, restituirea sumei de 152 stînjeni din 392, ce au posedată la anulă 173­7 Dragomiră Lungașu și verulă se Radu, pe lénga mo­șia monastirei Mărginenii séii, cumă ifică chiară reclamanții Mateiă sin Radu și Lie sin Dragomir, cu popa Vasile, la 1839, cândă a pornită judecata, „pe lângă moșia mona­­stirea ce este rezasă (Va urma). D. PandravU. CATE­VA CUVINTE asupra raportului onor- Consiliu medicalii su­periorii, cu data de 2 Aprile 1809, către d. Ministru de Interne. (A vede numerală trecută). Onoratura consiliă se plânge că n’are li­cențiați pentru serviciul­ arondismenteloră. Roua stare, In care se află acestă serviciu, puțina plată ce iea acestă medică, sumtă cău­șele astei lipse. Pe lângă acestea, neferici­­tulă licențiată, ce ară fi numită medică la cutare districtü, măne, printru o disposițiune a consiliului județiană, ară fi ștersă luptă cuvântă de economii sau înlocuită prin­­tr’ună doctoră In medicină—desființări ce le ver jurămu nn mai multă de 20 județe, după cumă ne asecură onorabilul ă consiliă în El­sale raportă. Cine este causa ? Licențiații sau cei cari nu le dau garanții ? Ce voiesce onorabilulă consiliă se se facă 20 medici, ce sură des­ființa­t unde se se ducă ? cu ce se se hră­­nescá ? Să li se dea garanții, și se sigură că scala nostra are Licențiați pentru serviciu. Suntă énse state, precumă Francia, care are trei facultăți de medicină și 2­1 de scóle se­condare, și cu tote acestea medicii și chi­rurgii marinei suntă In mare parte studiați tn al­ II-lea și ală II lea ană. Cumfi onorabilulă consiliă găsesce că a­­cești elevi suntă puțină instruiți, pro jum­ și administrați milităresce ? Uitat’a­­re că unii dintre onorabilii membri ai acestui consiliu­ră iscălită, ca profesori ai scalei de medicină, ună procesă verbală la care se ț­icea : „Dovedi de progresul­ scalei mai pre­susu de ori-ce critică suntă esamenele briliante, ce mulți din elevi au trecută in facultățile cele mai celebre din Eu­ropa și au putută intruna timpii de un ami și jumătate sau doar a lua diplo­me de doctori în medicină la aceste fa­cultăți“? Nu este are totă acea scala, totă acei profesori? Nu este totă­ domnulă Davila di­­rectorele ei ? Ei bine acesta scala va dura pâné cândă va veni multă dorita facultate fară concursă și cu unu numeru de 10 profesori și atunc­i aceia, ce critică scóla actuale, mergendu pené acolo, in câtă avură coragială a o mami can­grena țereî, vomă vedé ce vom­ face și cum voră administra nefericita facultate fără concursă. Totă In acelă raportă , la articolulă lu­crările medico-logide, onorabilulă consiliă dice că chiămarea in funcțiune a unor­ me­dici mai sunt ma fostă uă mesură sufficiinte și că a sosită timpulă pentru a se cere mai multe garanții de la medicii primari de dis­tricte. Lăsămă pe altă dată a face c’omparațîu­­nea intre valorea științifică ce aă­ranii din­tre bătrânii medici de județe și vomă pu­blica faimosul visum et repertum ală fostului medică primară de­­alomiță. Cee­a ce saimă easc, este că anii trecuți se numiră mai mulți medici de județe fără concursă. Pentru ce nu s’aă făcută mumitile provi­­sorii ? De ce nu s’a publicată concursă, cum făcea Primăria de București și face E­­foria Spitalelor­ civile ? Cumă se dete, suntă căte­ va fide, postură de medicü primară la idistrictul­ Vasluiu ? Unde s’a ținută concursuld ? care au fostă candidații concursului ? Clare e resultatulă concursului? unde este programa? aret-o , public­ o, s’o vedemă și noîi. se șcie și țara cumă se numescă medicii din mâna cărora se ’ncredințeze viéta fiilor­ sei. Noi amu vedjută totu­ d’amina că onorabila Direcțiune Sanitară publică concursuri pen­tru locurile vacamte, déru onorabilulă con­siliă nu sc­ă, țică!... de s’a. gândit vre-nădată

Next