Romanulu, iunie 1869 (Anul 13)
1869-06-25
442 ROMANULU 26 IUNIU 1869 totre țesăturele misterióse. In can s’a legală acésta nenorocită prigonire dintre Statu și acela Hristache Stefanescu. Spre a mĕ apela însă de loviturele unui omö mascată și a scote la lumină in acelașî timp si dreptățile Statului, atâtă de vedite, dére sucite de cei interesanți, cu scopă d’a esplota averea publică, nu voi« recurge a Împrumuta »»ici sofisma, nici frasele meșteșugite ale autorului anonimii, ce a umpluții 5 colane ale țăiarului Pressa cu insulte și calomnii. Căușele drepte, pentru ca se triumfe, n au trebuință de cătți de uă sinceră espunere a faptelorö. Voiă Începe déré a face istoriculu pe scurtă alu acestei prigoniri dintre Stată și Hristache Ștefănescu, pe teremuri civile și corecțională; voiu aréta întrunii mode câtă se póte de estetă tóte fasele prin cari a trecute, și mé voiu sili pe cătiiimî va sta in putință a pune justiția fereî în posițiune nu de a fi influințată, precumű dice autorulu anonimii, ca se dobêndéscu Statulu unu verdictu osânditoru, spre a scuza conduita adepțiloră cutăru,a sca cutăruia, nu pentru a infricoșia sufletele slabe,“ — fiinduca chiar prin publicarea unoră asemeni aserțiuni ascunse, cea ce se presupune a fi interesate, — se lovesce justiția, ci pentru a se pronuncia pînă la ultimele instanțe, in cea mai deplină cunoscință de causă, atătii pe teremură civilii călii și corecționalii. — Eă crede mai multe zi justiția fereî mele, în cătu să mai ame trebuință a afla de la unu omö, ce strigă din intunericu, că justiția e luminată și onestă. Déru ori cătu de luminată și onestă ar fi fi, a maî aprinde cineva, De chiarü omulu celü mai neinsemnatü, o fadă înainte, intro epocă de eclipsă ca acea ce strebate sora nóstra, nu crede că este nici de prin 30S0 nici vátemotoriu și eu unule mé îndoiesec forte, me temü chiar, că cele ce strigă lumină, întruă afacere ca acea ce tratămii, și stă la Intunerice, nu numai că nu țintesc ea lumina și a face acte oneste, dérő Încă e capabilă se facă tocmai acea ce ele imputa altora. Eră acum Inceputule acestei prigoniti——și rugămă De autorulu anonimu, pe magistrații cari au luată parte in procesulă civilă, pe cei ce voru judeca la 27 cuvinte procesule martorilor mincinoși, pe d. ministru de finance și pe publică ca să citescu cu luare aminte cele ce urmezu. Rugamit mai dimainte Insă să nu ni se impute că voime a ataca justiția sau a o influența, căci nu ne vomă pronunța nici deea tóte sentințele, ce s'a date péné acume la acésta afacere, sunt juste și legali pentru uă parte sau alta șî Întemeiate pe actele de prigonire, nici cumü trebue să se dea cele viitoire. Noi vomü pune înainte numai acte, vomő arăta fapte, și române a se aprecia de flăcare omü imparțială și juste In furom unia séa celei alte părți. Incepemu dorit . Prin hrisovule lui Constantină Nicolae Vodă, de la anulu 1737, și prin alegerea de hotărnicie din anulu 1742, Martie, 20 sub Domnia luî Mihail Racoviță vodă, se vorbesce că luî Dragomiră Lungașu, feciorulö luî Dumitrașcu de la Gocorestă— Mislea și vărulu său Radu Lungașu, s’aö alesă la capulu moșiei despre Țintea, pe lângă moșia monastirei Mărgineni, 392 sânjenî. In cartea de alegere din 1742 se deslușașce și mai lămurită că s’a alesă moșiei Cocoreșiî 940 stânjeni a’î stăploi in pace, osebită de stânjenii lui Popa Dumitru, lui Popa Vladă cu frații lui, și lui Vasile Bivolă și George și Stoian și toțî tovareșiî soră de moșie, cari insumeza 600 stânjeni, osebită de stânjenii lui Dragomiră Lungașu ai lui Constantin Filipescu și alții. Că Dragomiră Lungașu doru și verulă scă Radu au avută stânjeni 392 in moșia Cocorești Misii, acesta se vede din crisovulă și cartea de alegere citate. Că acești moșnenî n’aă posedată acești stânjeni prin mijloculu moșiei Cocoreștiî Misii, seă in estremitatea despre apusă, acésta se constată léi ași din cartea de alegere citată mai susu, care fice astă felă: S'a ajesă monastireî Misii stânjini 940 din hotarulă Sineasca pope in moșneni. După acea sa alesă osebită 600 sluvini moșnenilor!, adică preoții oră Popa Dumitru, Popa Vladă, cu frații lui Vasile Bivolă, George, Stoiană și toți tovareșii loră de moșie din hotarele monastirei Mislea péne în Dragomiru Lungașă. Apoi luî Dragomiră Lungașă și lui Dumitru Soloca și altoră părtași ai loră, pene in hotarulă luî Constantină Filipescu, apar luî Constantină Filipescu alesu-i-a moșia ce a avută zlo — în —z odî Cocoreșcenî cu zapise, péne ia hotarele Plopenescei, care se vede și astăzî situată la răsărită. Tóte aceste fâșii, pietruindu-se între ele și dându-se la mâinile fiecăruia cărți Domnesc de pacinică stăpânire. (Dos. mon. fila 36.) Că 240 stânjeni din 392 al Lungașiloră sunt cumpărați de monastirea Mislea, acesta este bine constatată din urmätorele acte, consfințite de judecată: 1. Zapisulă luî Dragomiră sin Dumitru Lungașu și ală veruluî săn Radu sin Lungașu, prin care vinde monastirea Mislea stânjeni 90. (1741, Decembre 8.) 2. Zapisulă Vișlea, soția lui Dragomir Lungașu și Radu Lungașu, verulă luî Dragomir, prin care vinde monastirea Mislea partea loră de moșie din Cocorescu, din partea lui Dragomiră Lungașu alți stânjeni 110, care merge „alciurea cu moșia Filipescului din crupene inciu.“ (1649 Decembre 10). 3. Zapisulă Ioanei Lungășoi, prin care vinde monastirea Mislea alți 40 stânjeni, partea Lungașului. (1776, Februarie 20) Cei alți 152 stânjeni dérő, ce aă mai remasă Lungașiloră, după aceste vinderi și cari se pretind astâțjî ale Statului, nu se scie ce s’aă făcută, căci de la anulă 1776, cândă S’a urmată vinderea celoră 40 stânjeni și Ioani Lungăși către monastirea Mislea, nu se mai scie nimică de acésta linie de moșneni, nu se maî véde nicăirî péne la 1839, adică peste 63 anî, căndă ună Mateiă sin Radu și uă Ilie sin Dragomir, cu Popa Vasile veruță loră, toți din sătulă Baicoiu, ce se află situată in mare depărtare de Cocoresciî Misii, s’aă îmbrăcată cu numele de Lungașî și, întemeiați pe crisovul Domnescă din 1737 și pe cartea de alegere din 1742, vorbite mai susü, reclamă contra monastirei Mislea că se cunoscu călcați de moșia monastirei „Ce este rezasă.“ (subliniam acésta frasă, ca să se veda că moșia Lungașiloră se constată, chiar după reclamația pretinșiloră Lungașî, că era rezasă cu moșia Cotoreșciî Misii, ere nu în trupulă ci. (Dos. fila 37). Aci este loculă a spune încă că, după cartea de alegere din 1742, posterior a crisovului din 1737, stânjenii Lungașilor sunt afișați la suma numai de 346 s. 5 p. 4 degete. Judecătoria în urma reclamației lui Mateiă sin Radu și Ilie sin Dragomiră cu popa Vasile, toți din Baicotă, hotărașce: „că, spre a se putea cunosce de suntă călcați de monastire, în sorocă de 4 luni se se ica hotarnică, care, după legi se facă lucrarea cu cercetarea documenteloră în facia locului. (Dos. fila No. 37, litera Z).“ La 5 Septembre 1845, Tribunalul Prahova invită pe madelnicerulă Diamandi Cica, cu adresa No. 6755, cu se facă ca hotarnică alegerea cerută de numiții reclamanți. La 1849, Iuliă 22, se face cartea de alegere de către medelnicerulă Diamandi Cica, care se resumă în acestea: „Combate ca plăsmuită adusă de vendarea ală celor 40 st. de către Iona Lungoșiaia, consființesce cele alte două vendări, făcute în urma hrisovului de la 1 ”37 și conchide că o dată reclamanțiloră (pe care li numesce moștenitori ai lui Dragomiră Lunga siul 192 stânjeni la o parte, la marginea despre sóreresare, alăturea cu moșnenii, din trupulucelii cumpărații de la Constantin Filipescu,“ adică lénga Plopenî, spre apusă, fiindăcă Filipescu avea stănjinî lângă Plopeniasca și Plopeneasca csistă și astățji la răsărită. Eră in loculă slănjeniloră Filipescului, se gasescu arsî moșnenii Goruntnî și Țiparcșcenii. Asupra acestei hotărnicii tribunalulă de Prahova pronunciă, sub No. 89 du la 30 Noembre 1851, o sentință in acésta cuprindere, pe scurtă : „Că, infățișănduse in judecată Medalniceru Diamandi Cica, vechilü din partea moșneni, loră și Stătescu din partea monastirei, și citându-se hotărnicia depusă de Cica, s’a ve^ut că se dă moșneniloru st. 192 masă, înfățișărdă spre susținerea drepturilor moșnenilor pe acești stânjeni originalulă hrisovului lui Constantin Vodă, din anulă 1737 Marte 6, prin care se alege Lungașiloră 392 st. cu acel 200 venduțî în urmă. Er vechilulă monastirea ț zice, că, în urma acestui hrisovă, s’a făcută hotărnicia de 48 boieri 1 din porunca domniooă, «o anul 1742, Marte 30 fi că întinsa se țlice Intre altele că s’aă alesă și lui „Dragomir Lungașu, și lui Dumitru Soloaca și altoră părtași ai lor” , partea loră în 3 trasuri, 4 deg. formândă o masă de 346 st. 5 p. mai dicându că pe acésta parte aui Dragomir, nefiindă livezi, le dă dată se și le fie găsite pe partea celorlialți moșneni, dreptă care pămează aici live fiilor űieru nu pădure seculară de stejari ca cea de astă dî dă moșneniloru spre despăgubire stânjeni 15 din partea lui Dragomir. După aceea adăugă vechilulă monastirea că reclamanții n’au avută nici aă vreo stăpânire de stânjeni in moșia Cocoreșciî, probândă acésta cu dovedi de martori scrise, prin cari se aretă că n’aă stăpânită de câtă numai câte o înfundătură pe lunca apei Doftănețu. Apoi înfățișiă cele 3 zapise, prin cari Lunga șiî au vendutu monastireî 240 st. precumă și ună altulă ce se vede trecută In condica monastireî și necontestată de vechilulă moșneniloru, purtândă dată din anulă 1749, suliă 28, subiscălițî de Dumitru Soloacă (acela care se coprinde în hrisovulă susă așternută, pe obrazulu căruia din preună cu Dragomiră și alții li s’a alesă st. 346), că a vendută monastireî partea lui de moșie din Cocoreșci Misii, stînjenî 44. Prin urmare judecătoria, luândă în considerare espusa hotărnicie de 48 botrî și seadenda din cei 346 st. palme 5, deg. 4, aleși neamului Lungașiloră , 15 st. dați de Dragomiră moșneniloră în dreptă de livezi, stînjenî 44, partea luî Soloaca, vendută monastireî, și st. 240, vânduți ieră șî monastireî cu zapise, română pe séma jefuitorlară numai st. 47 p. 5, deg. 4, cari și aceștia, necuvenindu-se reclamanțiloră, după cumă dice vechilulu monastireî, fiindăcă denșii, și de ar avè și de nu ară avè sineturi pentru acești stânjeni, însa stăpânirea monastirei de o sumă de ani întăresce dreptulă ei, ca una ce și-a avută stăpânirea pe totă întinderea, erő reclamanții numai acele înfundături, judecător la otărasce a remâne monastirea aperată de cererea numiților„ reclamanți“. Acésta sentință s’a apelată de reclamanții pretinși Lungașî și Curtea, prin membrulă seă, A Borănescu, invită la 1862 luniă 15, cu adresa No. 106,aflată in dosarulă monastire( la fila 110), pe procuratorele monastirei Meslea, a se afla la 27 ale lunei lui luniă la facia locului cu martori, cari se primesc o carte de blestemă; acesta, după autorisația președintelui curței, cu No. 1719, spre edicutarea jurnalului încrăiată de complectă, sub No. 181, din 3 Marte, anulă 1862, relativă la acela cu No. 202 din 1861, pentru acesta prigonire dintre moriastire și pretinșii Lungași. Relația membrului curții a. Borănescu către președintele curții, asupra însărcinării ce i s’arată, se resumă astăfelă: „că a mersă la facia locului, unde a găsită pe ambele părți litigante, avendu apelanții de veelilă pe Hristidhe Stefanescu, eră monastirea pe d. Dimitrie Dendrino și pe protestosulă Ion duhovnicu, ca se dea citire cărții de blestemă. Că martorii apelanțiloră au fostu în numeri de 18, din cari țnulă anume Aldea Flocénu a fostă adusă ca martoru cu acestă nume, fără se fălă și că numai 4 din eî aă primită carte de blestemă, casa și aceștia numai ca se arate că reclamanții au taieta lemne din pădure. — Că monastirea a adusă peste 70 martori din diferite sate, cari au primită carte da blestemă, omeni de câte 100 anî, cari aretară toți într’uă unire cumă că, pe loculă ce se pretinde de Lungașî, denși n’au avută nici uă dată vre o stăpânire, afără de locurele înfundate, numite delnițu, pe cari le dă și astă ci în stăpânire. Pe lânga acești martori, a mai adusă âncă doue 1) Intre acești boieri erau și aceștia: Atanasie, bivelui setrar si ispravnicii, Sacu și Sarandache, bivelii căpitanii, Ispravnicii de Prahova, J. Petre logofătuZa vistierie, toți luați pre răvașe domnesc, persóne de considerație, ținută Constantin N. Tranca și Gheorghe Steriadi, cari și aceștia au primită carte de blestemă. Se mai adaugă că apelanții, ce suntă câte trei fiecare ca de 60 ani, sunt născuți și crescuți în Barcom, unde s’a pomenită clăcașî. La 1863 curtea de apelă secția I din Bucuresci, sub No. 30, consfințesce sentința tribunalului Cecitur Slmd. La 1865, Marte 22 însă, curtea de casație comunică prin adresa no. 1512 curții de apelă că s’a casată decisiunea curții de apelă secția I din Bucuresci no. 30 din 1863, dată în procesul ă dintre monastirea Mislea cu preotulă Vasile și Mateiă sin Radu și Iliescu Dumitru. In urmarea acestora apoi, facându-se legiuitele chiămări, la cele din urmă termenă s’a înfățișată în judecată apelanții prin d. Hristache Ștefănescu, având lângă sine procuratură asistentă pe d. Pantazi Ghica, era din partea monastirei Mislea d. Dimitrie Iorgulescu. După citirea apelațieî, dată către curtea secția I și în contra sentiței tribunalului Prahova din 1851, sub no. 89, prin care se apera monastirea de pretențiile reclamaț^iloră, d. Pantazi Ghica susține: „Că, după hrisovulă domnescă din 1737 și hotărnicia lui Cica, se constată dreptulă de proprietate ală clienților ă sei, că întregulă trupă alătoră a fostă de 392 ft. din care partea adversă nu dovedesce legalmente că a cumperată de câtă 200 st. ; că clienții seia posedată alternativă, ca prescripția nu se mai póte invoca, deorece ampelanțiî să întreruptă acesta prescripție prin intentarea procesului la 1839 ; că hotărnicia din 1742 nu se pute opune clienților ă sei, fiindă că eî n’aă luată parte la densa și că pentru aceste motive, în fine, cere infirmarea sentinței tribunalului și recunoscerea dreptului clienților sei. „D. Iorgulescu, advocatură publică și d. procuroră ceru confirmarea sentinței tribunalului, susținăndă că hotărnicia lu Cica nu póte fi invocată nici ca dovadă, necumă ca ună titlu definitivă ; că hotărîrea pregatitóre a trîbunîalului Prahova din 1839 nu recunosce vr’ună dreptă reclamanțiloră și că hrisovul ă din 1737, deși le recunosce nnă dreptă, totuși, de vreme ce posterioramente S’a urmată vonglari, acelă hrisovă nu le mai póte folosi. Eră considerantele curții din sentința dată se resumă astăfelă : „Că apelanții ’și întemeiază dreptulă de proprietate pe hrisovulă din 4737, că prin acestă hrisovă se recunosce apelanțiloră dreptulă de proprietate asupra moșii în chestiune ; ere că monastirea Mislea își netemeiază dreptulă scă parte pe acte de cumperatare, parte pe uă îndelungă posesie , că din actele reproduse de intimati resultă că monastirea a cumperată de la moșneni 240 stenjeni, și astăfelă restulă de 152 stenjeni câtă se constată din hrisovul reposatului domnă că este întinderea acelui întregă trupă de moșie, a remasă în proprietatea aceloră moșneni ; că prescripțiunea nu pute fi admisă, pentru că prin judecata urmată în 1839 moșnenii au întrerupt prescripțiunea stabilită prin legea din 1847, că la propunerea făcută de moșneni, că ară fi posedată în intervale moșia în letigiă, după care ară fi și tăiată pădure, id. advocată publică n’a opusă nici ună argumentă valabilă; că chiar de s’ară proba că a posedată numai monastirea, totă ei moșnenii avéndu ună justă titlu de proprietate și Intrerumpendü prescripția prin acea judecată de la 1839, acea posesiune nu póte profita monastrei, ca și hotărnicia din 1742, pe care se întemeieza monastirea, invocând-o ca titlu, de asemenea nu pote folosi, atâtü pentru motivul că nu póte invalida hrisovul din 1737, câtă și pentru că la lucrarea eî n’a participată moșnenii și dorű nici Ii se póte opune. Curtea decide doju. Infirmă sentința tribunalului de Prahova cu No. 89, din 1851 și ordonă ca Statu să se posedeze numai 240 stânjeni, câtă a constatată că a cumperată de la moșnenii Lungașî, era restulă de 152 stânjeni, pâne la Împlinirea sumei de 392 stânjeni, câtă este întregulă trupă, se se restitue apelanțiloră“. Elă dérit, pâne la finele anului 1865, ultima sentință a curții de apelă, trecută și prin Casațiune, prin care se recunosce apelanțiloră Mateiă sin Radu și Ilie sin Dragomiră cu popa Vasici, pretinși Lungașî, restituirea sumei de 152 stînjeni din 392, ce au posedată la anulă 1737 Dragomiră Lungașu și verulă se Radu, pe lénga moșia monastirei Mărginenii séii, cumă ifică chiară reclamanții Mateiă sin Radu și Lie sin Dragomir, cu popa Vasile, la 1839, cândă a pornită judecata, „pe lângă moșia monastirea ce este rezasă (Va urma). D. PandravU. CATEVA CUVINTE asupra raportului onor- Consiliu medicalii superiorii, cu data de 2 Aprile 1809, către d. Ministru de Interne. (A vede numerală trecută). Onoratura consiliă se plânge că n’are licențiați pentru serviciul arondismenteloră. Roua stare, In care se află acestă serviciu, puțina plată ce iea acestă medică, sumtă căușele astei lipse. Pe lângă acestea, nefericitulă licențiată, ce ară fi numită medică la cutare districtü, măne, printru o disposițiune a consiliului județiană, ară fi ștersă luptă cuvântă de economii sau înlocuită printr’ună doctoră In medicină—desființări ce le ver jurămu nn mai multă de 20 județe, după cumă ne asecură onorabilul ă consiliă în Elsale raportă. Cine este causa ? Licențiații sau cei cari nu le dau garanții ? Ce voiesce onorabilulă consiliă se se facă 20 medici, ce sură desființat unde se se ducă ? cu ce se se hrănescá ? Să li se dea garanții, și se sigură că scala nostra are Licențiați pentru serviciu. Suntă énse state, precumă Francia, care are trei facultăți de medicină și 21 de scóle secondare, și cu tote acestea medicii și chirurgii marinei suntă In mare parte studiați tn al II-lea și ală II lea ană. Cumfi onorabilulă consiliă găsesce că acești elevi suntă puțină instruiți, pro jum și administrați milităresce ? Uitat’are că unii dintre onorabilii membri ai acestui consiliură iscălită, ca profesori ai scalei de medicină, ună procesă verbală la care se țicea : „Dovedi de progresul scalei mai presusu de ori-ce critică suntă esamenele briliante, ce mulți din elevi au trecută in facultățile cele mai celebre din Europa și au putută intruna timpii de un ami și jumătate sau doar a lua diplome de doctori în medicină la aceste facultăți“? Nu este are totă acea scala, totă acei profesori? Nu este totă domnulă Davila directorele ei ? Ei bine acesta scala va dura pâné cândă va veni multă dorita facultate fară concursă și cu unu numeru de 10 profesori și atunci aceia, ce critică scóla actuale, mergendu pené acolo, in câtă avură coragială a o mami cangrena țereî, vomă vedé ce vom face și cum voră administra nefericita facultate fără concursă. Totă In acelă raportă , la articolulă lucrările medico-logide, onorabilulă consiliă dice că chiămarea in funcțiune a unor medici mai sunt ma fostă uă mesură sufficiinte și că a sosită timpulă pentru a se cere mai multe garanții de la medicii primari de districte. Lăsămă pe altă dată a face c’omparațîunea intre valorea științifică ce aăranii dintre bătrânii medici de județe și vomă publica faimosul visum et repertum ală fostului medică primară dealomiță. Ceea ce saimă easc, este că anii trecuți se numiră mai mulți medici de județe fără concursă. Pentru ce nu s’aă făcută mumitile provisorii ? De ce nu s’a publicată concursă, cum făcea Primăria de București și face Eforia Spitalelor civile ? Cumă se dete, suntă căte va fide, postură de medicü primară la idistrictul Vasluiu ? Unde s’a ținută concursuld ? care au fostă candidații concursului ? Clare e resultatulă concursului? unde este programa? aret-o , public o, s’o vedemă și noîi. se șcie și țara cumă se numescă medicii din mâna cărora se ’ncredințeze viéta fiilor sei. Noi amu vedjută totu d’amina că onorabila Direcțiune Sanitară publică concursuri pentru locurile vacamte, déru onorabilulă consiliă nu scă, țică!... de s’a. gândit vre-nădată