Romanulu, octombrie 1869 (Anul 13)
1869-10-09
Amu ALU TREISPREZECELEA VOIESCE ȘI VEI PUTCA. Levi. Lei pe anö.....p. capitală 48 p. distr. 58 Pe șase luni « « 24 « 29 pe trei luni « « 12 « 15 pe ua lună « « 5 « 6 Unu esemplar fi 24 bani. Pentru Paris, pe trimestru fr. 20. Pentru Austria « fior. 7 val. aust JOUI, 9 OCTOMBRE 1869. LUMINEZA-RE ȘI VEI FI. Pentru abonamente, anunciuri și reclame a se adresa în Bucuresci, la administrațiunea pariului. In districte la corespondinții pianului prin poștă. La Paris la D. Darras-Halfe grain rue de l’ancienne comedie No. 5. ANT II SIȘIT TRIX/E Linia de 30 litere................ 40 bani Inserțiunî și reclame, linia.. 2 lei noul SERVICIU TELEGRAFIC« A IiRU1UMM I. PARIS 19. Octombre, plariuri oficiale desminte schimbarea ministeriului. Miniștrii se ocupă la Compiègne a pregăti proiecte de legi. Cazare. Trupele austriace au ocupatü fără luptă innălțimele de la Codeme ; bateriele bate ceilaltă parte a costei. înălțimea Sea Domnulu Româniloră a adresatu Pré S. S. mitropolitului primatu alu României urmarirea de peștă din Neuwied, cu data de 6 Octombre curentu: Em. S. mitropolitului primatii alu României. Placenda divinei provedințe a corona în fine dorința ce am avutü, de a găsi oă socie demnă de asociată pentru înalta misiune, ce mi-am propusă în iubita mea patrie, mă grăbescă a ruga pe Pretenția Vostră, precumă și pe totă clerula română, a înălța rugi către celă a totă Putințe, pentru binecuvântarea acestei uniuni, atâtă de scumpă inimea mele. CAROL. Mai toți suveranii Europei au adresatu deja Inălțiimea Séle felicitările lor, pentru felicita sea logodnă cu principesa Elisabeta. Bucurescî, 2o Brumărelu. Loteria Comunei Bucurescu este destulă de cunoscută acumă Romăniloră. Arătă prin cele arătate de noi, câtă și prin cele ce a publicată foia comerciale din Frankfurt, scia Românii cacestă lotăriă păgubitore pentru noi, din puntură de vedere materiale și morale, este nu numai ilegale, dar fi încă nu oferă cerutele cfi,iezește nici chiar pentru jucătorii la lotărie. Se facemă astăzi cunoscută celoră cărora le placă jocurile la norocă ce spune, despre acestă faimosă lotărie, și citarculă din Viena Neue-Freie-Prese din 13 Octombre, „împrumutului urbei Bucurescî. Citimü In foile Berlinesci că subscripțiunea se face la 12, 13 și 14 Oct. Se emita 15 milióne franci In loturi de căte 20 franci, cu cursuri de 18. După tóte căte amu aflatu, invitamu pe publicu la precauțiune și prudință. Suma reale a Împrumutului nu este de 15, ci de 10 milióne, diferita intră în pungile asociațiloru, cari Împrumută orașiulO. Gazeta de la Frankfurt dice că prețulu emisiunei ar fi pré mare, facéndu comparațiune cu cursulil actuale alü obligațiunilor si drumului Srato román ü (cursulü 71 g, dobendă 7.1) cari suntu celu puținii totű atâtü de secure, ca presintele imprumutu, credernile ar fi potrivită și justü ca împrumutului urbei Bucurescu se se emită cu 10 franci In locu de 18.1 bileturi. După planulu tragerii, primele represintă dobânda de 5 la sută, la uă dobândă atâta de mică este cursul de emisiune de 921 camü straordinarü.“ ADMINISTRAȚIUNEA IN PASAGIULU ROMANÜ, No. 1. - REDACȚIUNEA IN STRADA COLȚEA No. 42. Anunciurile lotariei se resfață pe zidurile Bucurescilor, rejendă astfelă de legi și de repetitele voturi ale camerelor, și nici procurorele D-luz Ricciardi, secretară al liberului conciliu din Neapole. 24 Septembre, 1869. Domnule. Apelul liberei Italie, a Neapolelui, contra Romei, ne-a mișcată forte. Vom fi forte fericită a fi cu voi în adevăratulu conciliu, care va judeca pe cele mincinoșii. Gloriosul vostru orașiu care cu atâta cerbicie a respinsă inchisițiunea, avea titlulu celü mai frumosu pentru a priimi Inaltulu juriu alü liberei cugetări. Suntu alu vostru încă din junețea mea. Singurulu meu măiestru a fostă marele Vico, emancipatorele istoriei, profundulu jurisconsultă. Era celu d’ăntâiă una inițiată ca ideia acelui jude supremă, Justiția, de care depinde Dumnezeu ca și omenii, de la care bisericile, ca și tronurile, acceptă și îndură judecata. Culpabile ce vi s’aduce, conciliulücelu mincinoșu de la Roma' este osândită din nainte prin basea dogmei séle, arbitrariumu, Anti-dreptulu. Este osândită prin istoria și actele acestei biserici, prin stăruitorulu sĕu adulteriu cu tiranulă. Cine l’acusă?..............Seu, mai bine, cine nu-lă acusă? Marele amfiteatru alu Neapoleui, ș’ală Vesuviului nu va fi încăpătură pentru atâția acusatorî. Tóte națiunile voru pute veni pentru a denunda acestă ligă, ce perpetuă servitudinea, pe preotulu tirană, sugrumându pe omu și dânduri tiranului rege. Nenumărată adunare, morții chiarü voru veni, toți invitațiî la ocnă pentru ucidere și fură, fugise după câțîva ani și trecuse în Spania. Acolo, într’uă strimtóre pustie, intemindü uni oficialu francesti, pe cornițele de Saint-Hélène, ílű ucisese întâmplarea facéudü ca elü se semene cu victima’î, îl veni în minte se se dea dreptu cornițele. Prin adjutorulu hhărtieloru mortului, prin câteva epistole adause la aceste hhărtiî, de conținutul ă cărora se petrunse, mulțămită mai cu semá udcî audacie de necredutu și unui rară spiritu de intrigă, reeși ași juca rolulu. In 1815, și un anu cari urmară, împrejurări favorabile și regalismulu séu esaltatulu rădicară la unu grada înaltă. Elü se ’mpodobia cu cutezare cu titlul său de comite, devenise o Joann Huss a reapărută chiar d ín anulă acesta, mai viu decâtă ori condil, nemărginită între două lumi: Germană și Slavă, aclamată de una sută milione de omenii . Unu fotoliu, te rogu, în conciliul nostru pentru Joan Huss, unul pentru Luther, unu altulű pentru Galileii, unul pentru apărătorul lui Calaf. 1) Alorii se fiă președinta și a domniloru jurisconsulți, carii, în acesta lungă triumfă alți nedreptului arbitrariu, au remasa nemișcați pe stânca eternă a dreptului. Căndă ne ascuptă atătea cestiuni, (grave și pălpitore) ar fi rușine a mai urma p’acei copii bătrâni în deși artele lorü berfeli. Lucrul este seriosit. Omenirea venomeză; acusați, respunde-ți și nu rabotați! Lăsați încolo immaculatele vostre ș’ală vostru Sacre- coeur și Sacre-Sang. Sângele, de care acuma este vorba, este sângele ce necontenită sau vărsată în torente: acea mare de sângiurî se rădică spre cem și necontenită strigă contra vostră! I. Michelet, nici Prefectură Poliției n’ascultă strigarea ardeiului 350 din coduri penale, care dice: „Acei carii vor ține casă de jocuri de norogű, primindu obștesce pe jucători, sau după recomandațiune, precum și acei carii fără autorisațiunea legii vorü fi deschisă că lotărie publică, se voru pedepsi cu inchisore pănă la 6 luni și cu amendă de la 100 pînă la 4000 lei. „Către acesta se vomu lua pe sema stabilimentelor publice de binefacere toți banii sau biletele de bancă sau alte valori, ori lucrurile carie vor fi espuse la jocuri sau la lotărie.“ Decă însă nimine n’aude strigarea codului, a moralității ș’a întereseloru publice, prefectului poliției are cea mai d’aprope îngrijire pentru d. C. A. Rosetti. Aginții poliției nu numai că veghieză locuința sea ca ochii din capu, deru nu lasă pe omu a face unu singura pasa, fără fi veghiatu și urmărită de către întradinșii gardiană. Se ne permită éase d. capitalü asecurării publice a’lu ajuta și noi în misiunea sea printr’unu slutu. Urmărirea nu se face bine, cănd flaginții urmăritori sunt în uniformă. Se dea deja ordine se se lepede uniforma și se se schimbe pe totă diua urmăritorii. Făraceste neapărate precauțiuni, este lesne de ’nțelesfi, mai cu semă pentru un barbatii inteliginte ca aptualele capit alu securității publice, că urmărirea nu póte ave nici unu efectu. îndată ce urmăritorulu este vedutu, urmăritulu se feresce, lupăncă mare de câtă a voi, spre a amăgi, încurca pe urmăritori ș’alu face se pertră urma. Sperându că d. prefectu va profita de sfatulu ce-i dămu, în interesulu publici, trecemu de la faptele cele mici din întru, la cele mari din afară. Atâta noi, câtă și mai totă Presa străină, are tarama că mișcarea din Francia, nu numai că curmă d’uă camu dată pofta de resbelű, ce aveau unele puteri, deja schimbă și ’ncercările de aliancie. Astafelu rezurumu toți cumu se curmă d’uă dată lupta cea mare dintre Prusia și Austria, cumü âncă începu a se vorbi d’uă nouă sântă aliandă a puteriloru nordului și cumu guvernulu din Viena, prin elű însuși séu prin sfaturile ce i-au datu bunii sei amici din Berlin, se pare c’am înțelege că nu mai merge cu dualismul. De mulții încă și ’n repetite rânduri amu demonstrază că, pe câtu timpu guvernulu Austriei nu se va asecura în întru, prin egala îndreptățire a tutorii naționalităților, nimeni nu se póte alia cu Austria, căci nemulțămirea popórelorű este unii vulcana ce póte isbucni în orice momentu. Ințelege-va guvernulu din Viena acesta mare ș’arătă de invederatu adevérü ? Nu scimți, vedemű numai că, de câteva zile spirite ce vino din Viena aretă ore care desceptare. In ori ce casă, noi suntemă detori se cunoscemü bine situațiunea Austriei și, din acesta punct de vedere, recomandamu unu articlu alű Federațiunii din Pesta, pe care la reproduceam mai la vale în întregulu seü. Albina din 14 Oct., dându sema despre soirile ce circulă în privința sântei aliande, dece intre altele: „Da, aliandă sântă, și Romănim cu rolu întrensa, alăturea cu Austria, Rusia,Prusia și ... . Papa? Toți se temu că mâne, poimăne, murindă marele Imperatore din Tuileriî, — morte naturale, de care nimene nu scapă, morte politică, de care d’una timpu íncepe asemene nu prea scăpată despoțiî — ce o se s’alegă de ei, de ei cu poparele nemulțămite, cu bugetele împoverate, și ’n tóte maiestriele de pén’acumă struncinați! ? „Deju lumea de astăzi nu mai este cea de nainte d’uă sută, nici cea din cincizeci și de doue deci de ani. Nu mai merge cu minciuna! „Marturimit că noi, din parte-ne, nici n’am fi amintită seriosü acestă ciudată ideiă, decă mai demă dî chiar. Esti~Lap, organul d-lui comite Andrisy, nu ne spunea la rândul- sea cuma că nu încape îndouială că Prusia, Rusia și Austria lucră la înființarea unei sânte abande.“ Și la rândul nostru ciicemn, asta se crede, acesta pate se fie lucrarea unora cabinete; dérü se nu uite ele că multe și forte multe a ’nvățată acuma ș’acea mare națiune, ce se numesce Francesa, și că mai tóte popórele au invețată și densele acumü că’n aliandă stă puterea! Cu acestă ocasiune se facemu cunoscută că Papa, capulu celu mare și puteri cu alu reacțiuniî, alü trunchiăriî ș’ală sclăviei popóreloru, vedêndu că ora de pe urmă s’apropiă, credu se recâștige vieța prin convocarea unui conciliu ecumenică. Acesta convocare, după ce provocă mari protestări chiară în sînulu bisericeî, desceptă și poporele, și d. Ricciardi făcu unii apelu „către toți liberalii din lume,“ prin care ’i convocă a se ’nfăcișia la 8 Dec. viitoru la unu sinodu în Neapole. Italia luă inițiativa d’a organisa mai bine. Scena teribilă e chirieî i se’nfățișia. Ce deliri și férise óre atunci? De bună samă proba pe care ei o cautau se putea găsi în sertarii, dérü era ea de securit acolo ? Și, decă n’ar fi găsit-o, unde arü fi are ei amêndouí? Unde arü fi acea fericire, pe care ea ’și făceauă plăcere d’a o ’nvenina, și care cu tóte aceste îi era atâta de scumpă ? Spre sfîrșitulu anului 1820 se desnodă unu procesă straniu. Cogniard, unu vechiű ocnași fi, fu osândită la marte. Cu tóte că era ’ncepută de multă timpü, afacerea se străgănase. Trebuise se se confrunte acusaturu cu consorții de ocnă, anevoie de găsită, apoi apelulu și recursulü la grade luaseră timpu. De altmintrele istoria acestui omü este straordinariă. Trimisa de fórte ténerü unu conciliu ecumenică ale liberiloru cugetători, contra conciliului despotismului calugériloru de la Roma. Marele istorică alű Franciei, d. Michelet, scrie unui ()iariu din Paris: „Neapole este orasiulu legistitorü; va fi una fapta însemnată a lu vede anatemisándu, articlu cu articlu ,otărîrile teleogiloru din Roma, și punêndu moderna morală contra moralei bisericei.“ Ca se ’nțelegemă însă însemnătatea acestui mare sinodu alű liberiloru cugetători, ce se pregătesce, și, pentru ca oricine se vedă cu ce pași răpedi și securi omenirea merge acumă pe calea libertății și a sântei abande a popórelor, se lăsămă cuvânturu marelui istorică, se reproduce cu aci îndată ceaa ce dice d. Michelet omenirii, prin epistolarea către d. Ricciardi. CALEA FERATĂ DE LA PITESCI LA CRAIOVA Priimimu mai multe scrisori, prin cari ni se cere a publica reclamațiini contra traseului drumului de seră de la Pitesci la Craiova, traseu ce, ne spună reclamanții, ar fi se se lipseze într’una modă contrariu convențiunii și vătămătorii intereselor Statului și comerciului. Resumămă aci acele scrisori, și atragemü atențiunea ministrului de lucrări publice asupra acestui puntu, de cea mai mare însemnătate. Convențiunea Strasberg dice că drumul feratű va merge de la Piteștii la Slatina și de acolo la Craiova și Severinu. Ea nu determină, este adeverată, punturile intermediarie, prin cari are se trecă, dejit, punturile principale fiind însemnate se înțelege de sine că drumul trebue să urmeze linia cea mai scurtă între ele. Se scia reclamările la cari o dată locu ocolul ű de vre-o zece kilometre, pe câtă ne aducemű aminte, făcută la Galați, ocolă aprobată de guvernulü actuale și care impune statului uă cheltuielă de mai multe milione în plată de capitaluri și dobânzî, și comercialui unai adausa perpetuă la cheltuielele de transportă, care numai pe timpul duratei concesiunii 1) Voltaire. FOITIA ROMÂNULUI MARCHISA DE CIREIX V. (Urmare) Mai mulți ani se urmară astafele. Nici vă dată nu mai fusese vorba intre marchisa și Adrian despre fatalulü secreta. Marchisa se mai gândia de la dénsula? Câte vădată, cândăuă convingere asolută, întreținută țiece ani, prin ură și desperare, nu este ni veché „Românulu“ de la 26, 27, 28, 29 și 30 Septembre 1, 4, 6 și 7 Octombre, micită prin fapte, ce nu se potü repeta, nu póte nimeni se treca la convingerea contrarie fără reserve crude și involuntarie. Contra aventurilor animei nóstre, care ne târăscu, contra elocințeî simțimentelorfi nóstre, care ne ademenesce, contra generosității caracterului care ne revoltă, suntu momente funeste în care obiceiulu trecutului ne reapucă cu gloara’i rece. Din cându în cându marchisa se’ndouia. In deșertu voia se fugă de banuiéla, o urmăria și n o mai lăsa. Este adeveratü c’atuncî, cându generaliulu era lângă dânsa, ea respira. Acésta fisionomie atâtu de deschisă ș’atâtu de francă, acești ochi lucitori, acésta voce secură, nu putea se mință; elu nu era culpabile dérit, generaliuluuă dată plecata, índouiala revenia. Obosită da fugi de bănuiala, se’ncerca s’o întâmpine și nu reeșin geluî, fu recunoscută de douî dintre consorții lui d’uă dinioră. Nevoindu séa neputându se satisfacă cerințeloruesagerate ale acestora două ómeni, puțină timpu după acesta fu denunțată de dânșii. Sorta lui se sfărîmă de acesta mică stâncă. Cu tóte că acesta aventură făcuse mare scompta în tóta Francia, nu se vorbise de câtü fórte puțină la castelul de Cheix despre densa. Nu pentru că doctorele sau abatele nu vorbiseră, însă, déca generaliulu era sau nu de față, marchiza se silise totodeuna se schimbe convorbirea. Acesta era lesne de înțelese. Oricare ar fi fost depărtarea de la cornițele de Berthelot la cornițele de Saint- Hélène, afară de ucidere, în destinatele cotenințe-generalie. Din nefericire pentru dâna acestora două ómeni erau analogie isbitore sulu, întruă revistă ce trecea dinaintea re- și înfricoșitore. In ziua în care foile de *