Romanulu, septembrie 1870 (Anul 14)
1870-09-19
ANULU ALD PATRU-SPRE-fIECELEA Adminiatgațfrnnga la F&st ginlft Roman, Mo» L. Bedr.oținnea Strada Colțeano. 42. SAMBATA, 19 SEPTEMBRE 1870 VOIBESCE ȘI VEI FATO ABONAMENTE l. n. D. n. Onă anu .... în capitale 48 districte 58 I SS-Juni , „ 24 „ 29 Trei luni „ „ 12 „ 1» Uit lună „ „ 5 . Abonamentele Inceput la 1 și 16 ale lunei .6 Unü esemplaru 25 bani. Francia, Italia și Anglia trimestru franci 20 Austria și Germania trim. fl. arg. v. aus. 7 A.isruN'TITlul L. b. Linia de 30 litere. .....—40 Inserțiuni și reclame, linia ... 2 — g.ügIIfeZ&TB ȘI VEI Pî Pentru abonamente și anunțuri a se adresa: In Bucuresci, la Administrațiunea Ziarului In Districte, la corespondenții sei și cu poșta LA. 3PARIS Pentru abonamente: La d. Darras-Nallegrain Rue de l’ancienne comedie, 5. Pentru anunțiurl: La d-il Órain, Thomas et C-ie Rue Lepeletíer, 23. Z.A. VIEBA Pentru abonamente : La d. G. B. Popovicî, T5 Fleisch markt. Pentru anunțțuri: La domnii Haasenstein și Vogler, 11. Neuermarckt Numere din Românulu, care conține CARTA PARISULUI CU TÓTE FORTIFICAȚIUNILE ȘI LUCRĂRILE SALE DE APĂRARE, Visecită cu tóte explicările necesarie și istoricului fortificării Parisului, suntu depuse spre venire la administrațiunea acestui istoriO. Cetățianii de prin districte, cari voru bine voi a lua mai multe numere spre a procura conjudețianiloru loru acesta cartă, atâta de neapărată pentru cei ce urmăresc peripețiele resbeluluî uriașii, ce urmeza In jurulii Parisului, se vorii adresa către administrațiune prin epistole francate și alăturândfi costulii numerilorö ce dorescu a lua. Costulü spsdițiunii numeriloru va fi pe sema administrațiuniî. Pretiuse unui numeru : 25 bani. Bucurescî, Răpciune, 1870. Incepuserămă a scrie revista Șilei, cândă priimirămănă epistolă a d-lui C. A. Rosetti, de la Venezia, cu data 16 Septembre. A<^î suntemă în 30 st. n. Epistola a călătorită 14 Șile, péne se potă fi în fine pusă suptă ochii cititoriloru Romanului! Sî lăsăm îi doru cu grăbire spațială ce era destinată pentru revistă, atrăgândă luarea aminte a cititorilor, că, de patru-sprezecerile deja și fiindă atâtă de departe de România, directorele acestui Șiamă prevedea furtuna gata a căde asupra patriei lui, ne arăta disposițiunile Rusiei în împrejurările actuale, ne prevestia de lovitura care agită a fi deja capitala României! In adevăr,se susține că guvernul rusescă a notificată deja guvernului României, că, deslegându-se de angalamentele tratatului de la 1856, va relua partea din Basarabia pe care o rededese atunci României. N’avemă nevoie, și ne este peste putință a spune ce resimțimă aflând acestă sorie, și ce fericire ară fi d’a o vede de smințită câtă mai curendă. Detoria Monitorului este d’a vorbi de ’udată, d’a ne spune da ca trebuie se ne pregătimă a ’ntinde bradele nóstre — pe cari politica trădătore a putere! le-a desarmată—d’a le ’ntinde, chemă, desarmate cătușieloră muscălesci; se spuie boieriloră, vechi și noi, déci trebuie se pregătescă buchetele loră cele ma frumóse pentru cotropitori, decă trebuie se ’mpodobescă pepturile loră cu decorațiuni și se spurce din aoă pânea și sarea românescă, eșindă cu densele ’naintea invasiunii; se spuie, în fine, națiunii decă opera de aservire,de terorisare,de desarmare urmărită cu ’nvierși mare de putere, a produsă fructele sale asceptate, și decă România nu mai are decâtă a s’acoperi cu celulă de doliă, ș’a reîmpie lacrima mulă martiriului seă, pe care unirea, autonomia și mai cu semă alegerea unui principe străină, dintru o mare familie domnitóre, păreaă că trebuie se’să usuce pentru totudeuna! A OPTA EPISTOLA Către cititorii „ROMANULUI“. (n Venezia, 16 Septembre 1870. q ■f • In sfârșită e cămă în Venezia cea m *£ frumoasă ce n’am mai veduti-o de la 1844. Atunci Venezia era în sclaviă și ómenii politici ai timpului diceau că va fi pentru eternitatea și lumea oficiale și oficiosă, ’ deprinsă în genere a crede în tăria regilor, era nu în puterea națiuniloru ș’a dreptului, repeția în convingere cuvintele lui Metternich, î naintea căruia bătrânii Europei se ^ închinau numindu’să mare omu de , Stată, repeția, c — „Italia nu este uă națiune, ci uă simplă spresiune geografică!“ — Ancă d’atunci avui fericirea d’a crede în puterea dreptului și mã virtutea națiunilor ttancă de pe la 46 sau 47. Și ce am fi în Paris d-lui Gheorghie Costa-Foru, că națiunile se vom deșcepta în curêndu, și voru revindica drepturile loru, și România va fi liberă în totă întinderea ieî. ^— „Ești nebună “! — îmi zicea atunci înțeleptul și d. Costa-Foru. — „Ai înțeleșii că ești nebuna?“ — îmi plicea totu dumnelui la 1865, când, vorbindu-i despre actele cele rătăcite ale lui Vodă j Cuza, îi pliceamu. — „O se te scoli întruă diminăță și nu se lu mai gesesci.“— " Și la 1848 poporulu francese se sculă, luă drepturiloru omului și ale națiuniloru și Italia fu liberă, și Venezia fu liberă, și Austria fu liberă, și regii, ducii și principii Germaniei 1 se închinară tremurând î naintea ■ poporelor, și România trăi în timpu de trei luni. [ Greși alelejfeelom cărora poporului francese le incredințase drapelului [i readuse domnia asolutismului și cei mai mulți ziseră, in timpu de 11 ani, că înțelepciunea d-lui Costa- 5 Foru a ’nvinsű nebunia mea. Veni l ănsă 1849 ș’apoi 1866, și nebunia i lui Napoleon III, și nebunia lui Mazzini, Garibaldi, Manin, Cavour,i urmată de regele Piemontelui, învinse în mare parte — în ceea ce privesce pe România și pe Italia— ' înțelepciunea omenitoru de Stătu: ‘ Romănia în mare parte fu liberă, 1 Italia mai întregă fu liberă!... La 1844, primulu pașü ce fă‘ cui în Venezzia sclavă fu se insiteză temnițele în care Dogii republicei Veneziei și consiliul de dece . Inchideau pe cei cari arătau domniitorii șlilei că, pe calea aceaa, se voru perde și voru perde și Republica. La 15 Septembre 1870, primulu pasü ce făcui în Venezia liberă fu a se merge la templulü Sant-Marc, se salută cu venerațiune ș’amore osemintele, depuse în acestu mare templu, în acesta capitola de către Veenezianii liberi, ale acelui omu, ce se e rumia Daniel Manin, care avu nebunia se credă în națiunea lui, se credă că dreptulű va ’nvinge aso’ lutismul, care avu nebunia la 1848 d d’a și invinge pe puterica Austrieca da Veneziei 4—5 luni de vieță e și căruia Italia și Venezia îi datorescu în bună parte a loră re’nviuare. Și noi Românii detorimu multă lui Daniel Manin, căci era, prin consiliele séle, ampinsu pe Napoeone III l’acele acte gloriose, prin care s’a scosu din morminte România și Italia. A.. décá Napoleone III ară fi urmată necontenită și ’n tote consiliele ce-i dedese Daniel Vlanin, elu n’ară fi astăzi cădutulumperatore alu Francesilor, ci adevăratulu și eternulu Imperatore alu Europei, salvatorele tutoră naiuniloru ! Suflarea lui Marin însă se vede că n’a părăsită ancă pe regele Vittore Emanuele, căci éca’la că ’nelese ș’acumă situațiunea și urmeză și d’astă-dată pe calea naționale, eră nu pe aceaa ce se numesce diplomatică și ’nțeleptă și care totude una conduce la catastrofe, ca cele sapt cari a cădutu la 1848 fostulu rege ală Piemontelui la Novara, guvernul ă republicei francese cu prima spedițiune a Romei, principele Cuza la 1866, și Napoleon III la 1870. Francia proclamă Republica și guvernul ă iei de astăzi îndreptă îndată greșiela guvernului de la 1848, dechlară îndată Italiei c’anuleză convențiunea de le Septembre —prin care i se înterdicea intrarea în Roma— rădică oștirea francese din Roma și chiamă chiară pe Francesia cari servină în armata Papei. Acesta notă ală guvernului Republicei făcu ca Italia, înăsprită tare asupra guvernului francesc prin sângele de la Mentana, înăsprită pân’a face se uite chiar recunoscința ce datoreste Franciei și legământele de sânge și de interese, se începe din nou a-și întorce ochii și anima spre Francia, iiamele Italiei mai tate se reî ntorcă spre Francia. D’uă camdată Onse Venezia, ca și totă Italia, este plecată spre Roma, și este lesne de’nțelesă că nimica nu pute auzi nici vede pene ce nu’și va dobândi pe deplină aiei integritate, până ce nu se va refui pe Capitoli, de unde se potă vede, înțelege și lucra. Inteligința Regelui dérüa constată în acesta ca înțelesă gravitatea situațiunii ș’a intrată în cuvintele națiunei în locă d’a se pune în contra iei. Inteligința lui constă în acesta c’a înțelesii c’uă națiune nu este tare decâtă atunci, cândă nu ’I mai lipsesc nici unu membru și că este peste putință d’a se reface uă națiune trunchiată, d’a aduna tóte părțile iei ș’a le contopi, déca guvernă și națiune nu merg împreună cu minte și cu âuimă spre aceaași țintă, și cu nestrămutata otărîre d’a nu precupeți și d’a nu se spălta de nici unü sacrificiu. Déca regele și consiliarii sei nu ’nțelegeaă situațiunea, niminea nu se îndouiesce aci că Italia se rescula, proclama Republica, întră cu dânsa în Roma, ș’atuncî .... . ....... cine póte se spună cu securanță unde s’ar fi putută opri ună asemene avântă ală ’ntregei ginte latine! Regii dérü simtă datori recunoscință lui Vittore Emanuele, și trebuie se susție intrarea lui în Roma, décá vorű se aibă orecari sorți de domnie. Și ceaa ce ștică aci este atâtă de întemeiată, încâtă oricine va voi se-și arunce ochii pe tote c^tainele Italiei — nu vorbescă, se înțelege, de cele oficiale ș’oficiase — se va convinge, ve^ându că guvernul și regele suntă atacați numai fiindăcă ■ nu merge mai înainte în Roma și lincezescă în juru’i pentru a ’ndeplini orecare forme diplomatice, carii deși nu mai încată pe nimeni, totuși cnsé suntu cerute de vechiele deprinderi monarchice. Ună singură esemplu și va fi d’ajunsă pentru cei carii citescă seriosă și voră se -nțelege că ce <icea ieri scra, între altele, diarulu d’aci Ti tempo, (15 Septembre): „Maî nainte d’a ocupa Roma — deși fórtempiușî de națiune — ómenii nostril politici nu se crede și cum, pene ce nu vom cerșietori consimtimentul intregei Europe , și după aceste consimțimentu mai simte ânc2 trebuință d’a maî chiăma luptă arme încă 30,000 de ómenî, și dup’acesta maî simtă trebuința d’a trimite Europei să umilissimă circulare plină de proteste pentru a se justifica; și dup’acesta justificare simtă trebuita d’a declara Papei că nu mergă pentru a ocupa teritoriul, ci numai pentru a face garda de onore și poliția; și dup’acesta simtă încă trebuința d’a cere lui Ponza di S. Martino binecuvântarea; și după tóte aceste, in locu d’a merge la Roma, împinși de toți națiunea, totuși se mai sparte de propria loră frică. „Și suntă aceștia urmașii lui Manin ș’aî lui Cavour ? Și se mai găsescă Italian! caltifică c’acesta este dibăcia și că, făcendŭ intr’altă felu, ară fi trebuită se tremurămă pentru Patria!... „Discipolii lui Michel Angelo au creată barocului, discipolii lui Cavour au organisată supterfugiurile. „Acești moderați, de s’ară fi găsită i ►ostulă lui Cavour la 1895 și 1850, Italia rămiâncă ună visă ală poețiloră; după senși, se pare că Italia a fostă ursită a da urnei miserabilele spectaclu ală unui poporă [Unucă, lipsită de simțimentulă puterii și lemnitățiî séle.“ Și décá se jlice miniștrilor recelui Italiei, numai fiindă că mergi i hcetă, că ei credă că poporulătaliană este eunucă, ce pre avemă to! dreptulu se jicemă miniștrilor) actuali ai Principelui Carol, carii creză, prin faptele lor, că credă că poporulă română este nu ună eunucă, ierti ună melcă, încolăcită și rescolăcită și tăvălindu-se totudeuna în același locü. Dérü.................... se nu mai vorbim de miniștrii actuali și de poporulă română, în starea în care se află astăzi. Guvernul italiană merge spre Roma, deși pate camă încetă, după unii, deru tată merge în sfârșită; căci națiunea este aci, ia spatele lui, și trebuie se mârgă; la din contra ea ’i trece nainte și se duce singură. Și écá’lű deja în Roma: căci în acesta momentă uă telegramă ne spune c’a și intrată la Civitta Vechia, și tunuri bubuie. Papa, și elü d’astă dată, pare mai inteliginte. Papa nu voiesce acum, se părăsască Roma; elă stă, ș’opunt voinței naționale uă putere din cele mai complicate: aceaa a inerției. La 1848, în facia Revoluțiunii, Papa a fugită, acumă, în facia armatei italiane stă locului: ore faptulu acesta nu este pentru ministeriulC actuale să critică multă mai amară decâtă acea-a ce ver uráma că- făcu ieri si Tempo ? Ori și cum tensé, Italia merge, și nici ensuș Papa nu se póte opune unei națiuni, care nainteza. Déri națiunea cea mare, cea eroică ce face ea ore? Din nenorocire cele ce am scrisă en’acumă în trecutele-mi epistole, atâtă de criticate de unii din amicii mei—s’au adeverită. De ce se nu credă că, precumă S’a adeverită cele ce am spusă din nainte în zen, se vor adeveri și cele ce am spusă în bine? Am disă că Germania va ’nvinge, căci are ună drapelă mare, uă ideiă mare: „unitatea naționale.“ — Am disă apoi că Francia va învinge, îndată ce va rădica drapeulă de la 92. De ce ore se nu se ’mplinescu ș’acestă credință a mea? Am disă, în adeverü, că, pentru ca drapelulă de la 92 se potă învinge, este de neapărată se aibă 30 de dile cela puțină pentru pregătire; și Francia a rădicată drapelulu iei cela mare tocmai cândă invasiunea era la câteva chilometre numai de portele Parisului. Aci este reală, și de aceaa omenirea întrega ș’a oprită resuflarea pentru a se uita fără clipire la națiunea cea eroică. Și, cu tóte că drapelul de la 92 n’avu nici uă oră pentru pregătire, nu s’afirmă eră îndată prin resistența cetății oră celoră mai mici chiară prin dechlararea ambasadorilor, că nu voră pleca din Paris, prin atacurile triumfătore ale gardei mobile și naționale, prin săltarea podului de la Cresl și în sfârșită prin dechlararea gazettei Crucea din Berlin că regele Prusiei cere pe Napoleon I III pentru a negoția pacea, și prin cealaltă dechlarare a guvernului prusiană: „că nu se póte înțelege cu ómenii carii alergá la acte de violență ca acelea ale săltării cetățuiei de la Leon“? A muri pentru onorea naționale este, după guvernulă prusiană, una actă de barbă și de infamie! A!... déci guvernulă prusiană va stărui în acestă credință, dacă apoi regele Prusiei va stărui a da sema numai reginii despre resultatele vesbelului; decă va stărui a spune reginii, și numai reginii, că Dumne■jleă îlă conduce pe densula și densulă conduce armata la victorii, uităndă inteligința, cunoscințele și patriotismul Germaniei, uităndă chiară 3 pe cei 200.000 de mii de fii ai Germaniei, căluți suptă drapelură naționale, uităndă că provincii întrege ș’uni! milionu de familii suntă în două pentru in loră, atunci . . ..............atunci se-mî permită au, gustulu rege a’l spune că, după mine, e s’a pusă și dênsula pe priporulăpeirii; atunci se mî permită se să de secură că, déci va perde armata sea luptă zidurile Parisului, va găsi de secură la intórcere-i în Geramania Republica, și, Republica uădatâ proclamată în Germania, nici Úuă putere omenescă n’o mai póte clătina. In In acestă moment a priimit uă eepistolă de la socia mea cu data 8 Septembre, în care îmi spune: „Adaugă că circulă în orașiă uă miiă de asurdități, complot mazzinian descoperită, a cărui acțiune a’ncepută la Jilava, îndată ce ai trecută p’acolo; d. Băleanu este dovedită, după cum afirmă guvernul, in complicitate cu tine întrită operă mazziniană, apoi este dovedită ca primit împreună cu Brătianu, 80.000 galbeni pentru a numi pe Băleanu