Romanulu, octombrie 1872 (Anul 16)

1872-10-28

918 Citima în VA venir national. Circulă ’n acestă momentu va scrie forte seriosă, pe care o ’nregistrămă supt totă reserva. Se vorbesce despre o ă ’naintare de 400 milióne pe cari companiele drumuriloru de serii le-arci cere bancei. Nu credemii ca acestă mare stabilimentu de credită se potă primi acesta cerere, pentru mai multe motive, dintre cari cele mai de căpetenia e că companiele drumurilor de ferü n’ar pute ofere nici uă garanția seriosă, deorece liniele esistente sunt și garanția obligațiunilor emise. Unii membrii din centrul- dreptă ale Adunării, și chiară unii din centrul stânga, ’și-ară propune se organiseze ’n provincie uă petiționare ’n favorea preșidinții pe vieță. Numerose imprimate, unü mare numeru de foi albe pentru supsemnăturî erau gata se plece, cândă d. Thiers în cunoscința pe organisatorii acelei manifestări că ’î ruga se nu dea urmare proiectului lorü. In urma nouelor funcțiuni ce’lü oprescu a’și împlini da torțile pe cari i le impune președința centrului stângi, d. generale Chanzy a luat hotărîrea d’a demisiona, nu din mandatula sea de deputată, precum au anunțată unele diare, ci numai din acea președință. Generarele Chanzy va comunica acesta otărîre colegilor sei din Adunare, în primele zile ale întrunirii ei la Versailles. Citima în V Independance beige, Generarele Riviere, grație autoritării ce i s’a putut da din partea guvernului germană, prin intermediul baronului d’Arnim,are se mergă se visiteze orașială Metz și se stabilescă mă felă de anchetă retrospectivă, spre a’șî da bine socotela despre posibilitatea de resistență ce mai rămânea, când mareșialele Bazaine a crezută că trebuie se capituleze. D. Lachaud, apărătorul mare și ale lui, a sosită de la Metz. ROMANULU, 29 OCTOMBRE, 1872. LACRIMILE UNGARO-NEMȚILORU pentru MIDHAT-PAȘIA. Federatiunea din Pesta confirmă vederile nóstre în privința căderii lui Midhat-pașta, esprimându-se ’n modula urmatorii: Căderea marelul viziru alü Sublimei Porte otomane, faimosulu ucidătoru alü chreștiniloru bulgari, Midhat-pașia, cu trei code de casă, a făcută mai mare sferă decâtă este și póte se fiă importanța unui viziru turcescu, unu felui de palatina alü unui statu în decadință. Cine se bucura și cine se supera de căderea acestui călan? Se bucurau Serbii, Românii, Muntenegrenii și, afară de aceștia, tóte popórele chrestine din imperiulu turcescu, și pentru ce? Pentru că drăgălașiulă Midhat vrea nu numai se atace Muntenegrulu, ci planuli seü mergea mai departe de câtapene unde alungă puterile domnului acestui sclavă îngânfată, s’a găsită adică dovedi, cari adeverescă că acestă Turcă tindea a reașeza, în Serbia și România, dominațiunea completă a „Sublimei Porte,“ ideia „sublime“ acesta în capul unui ministru turcescu, deja contraria tuturorü tratatelor închiate prin Români în specie și prin puterile europene, cu privire la aceste principate și posițiunea loră faciă cu Porta otomană. Contraria în fine, după legile naturale, puterilor unui stată în putrersiune. Sultanulă, cum năucă cum este, a pricepută totuși, că politica cea descreerată a sclavului săit Midhat ’lu pute costa forte scumpă, provocândă neapărată intervențiunea europena, deci la alungată, scoțându-lă din viziriată, ceea ce face ca Turcii nostrii chrestini se țipe de durere. Islamele turcesci și cele jidănesci ale chrestiniloru d’aici din Pesta și peste totă cele austro-unguresci aveau, încă abia câte va zile mai nainte, ună adevărată culții pentru sântulă loră Turcă Midhat, și organula cela evreiescă ală Turciloră chrestini proclama, în gura mare, că guvernamentală lui Midhat-pașta promitea multă și că acestă Turcă păgână ară fi omulă Turcilor- chreștini din Pesta. Acestă față povestea încă, că solulă austro-ungurescă ară ave astăfelă de influință „amicale“ asupra marelui-viziră, câtă guvernală rusescă și solulă sau la Sublima Portă nu’și puteau ascunde necasulă provenită din pre marea zerotipsă. Necasulă și supărarea s’aă întorsă, cei ce mai nainte se bucurau, jelescă astăzi pe ângerul floră căzută din paradisă. Ifiamele maghiare și nemțesci din Pesta deplângă amară căderea lui Midhat care, după densele, ar fi fostă singură omulă de a înfrâna pezulanțele chreștinilor din Turcia și „mai alesă tendințele de emancipațiune totale ale Serbei și României libere.“ — Pester Lloyd a scrisă ună lângă articlu, în care nu putea mistui România liberă și pe principele Carol. Se scie că acestă foță este eminaminte inspirată de ideiele ce domnescă în capetele miniștrilor maghiari, se scie și acea a, că România liberă este ună mare spirit în ochii Maghiarilor, dér acea-aceau „toți“ Românii o scienă și o soră este, că politica cea săracă vai de ea! a bărbaților de stată (?) ai Ungariei se aretă în totă goliciunea ei cea idusă cu asemeni ocasiuni, prin imprudictele espectorațiuni ale unor organe plătite. Maghiarii și chiamele lorăscă fabula mai adeseori despre comunitatea intereseloră ce legă elementulă română de cele maghiară și vice-versa, despre necesitatea unei strînse fraternități și alte asemene palavre unguresci énse cu tote acestea nici ună nume, nici chiară ală Slaviloră, nu este mai invinsă, — se nu chemă urîtă, — Maghiariloră de câtă numele de Română, pe care ei l’ar șterge de pe harta politică a Europei numai de l’arti puté, dera din nenorocire mai mare le e voința decâtă putința „sokat akar a szarka, de nem birja a farka,“ !]ice chiară ală loră proverbă, eră ală nostru (lice: „non est datum canibus judicare de morte equorum, “ cam neurbană póte, dera forte potrivită. Mai servire guvernă n’a stată din epoca cea tristă a fanarioților, în fruntea României, de câtă cela ce o umilesce mereu de câți-va ani încoce, care a suferită tóte umilințele austro-unguresci și turcesci, și cu tóte acestea nici acestă guvernă nu place Austro- Unguriloră! Evidinte, ca lumina sorelui, e că numele de Română este ce nu place soră, acesta ar dori ei se dispară. Ei suă pre bine că nu Costaforii și Catargii, dară fi chiară și nume poporari, voră se -nalțe cândăva numele de Română la vechia gloriă, pitici suntă aceștia! și puține suntă chiară numele ilustre ale celoră chiămați a fi instruminte în mâna providinței. Imensa putere magică, puterea cea iresistibile a elementului românu, face în limba sea. In unitatea limbeî române este germele unității naționale. Nici Austro-Ungurulă, nici fratele séu de cruce Turcuță, nici sălbatecula Muscală, cu cnuza lui de seră, nu voră puté pune stavilă torintelui, în calea procesului séu naturale. Acestui idolă Românii se închină! Se se și închine, căci pâne cândă se voră închina lui n’aă se porte nici uă frică de vulpeaiele diplomațiloră. Eră bărbații de stată ai Ungariei, fii ai isolatului elementă maghiară, se părăsesc a funesta cărare furiștă pe care aă apucată de cândă sortea a începută a le surîde, se urmeze pe altă cale mai acomodată, singură salutare elementului maghiară și intereselor sale vitali, pe calea adevăratei înfrățiri cu Românii. Fie ca se nu mai fimă siliți a înregistra fapte din cari politica cea scrîntită a unor bărbați de stată ai Ungariei se-și mai arate colții, precum s’a întâmplată astă-dată din incidintele căderii lui Midhat—acest implacabile inamică al chreștinilor,— care, cu ferocitatea și violența sea politică, ar fi grăbită numai deslegarea cestiunii orientale și încă pe calea cea cruntă, nu pacifică, precum dorimă noi întru interesulă și spre onerea civilisațiunii, și precum cere ânsuși interesulă Turciloră, pe cari furtuna suscitată’l va mătura, ca ventura pleva. NOUELE ALEGERI MUNICIPALE. Peste puțină sosesc e ziua, în care va trebui să se reîncuiască consiliele municipale în totă țara. Cetățianii sunt chrămați de lege ca, la 1 Noembre viitorii, se realega pe mandatarii lor municipali pentru ună noă periodă de patru ani. Aceste alegeri în alte circumstanțe ară fi ună lucru însemnată pentru noi; în alte circumstanțe ară avemă semnificare pentru propășirea intereselorű localităților. In timpul guvernului ordinii, semnificarea acesta nu mai are locă; interesul publică nare nici ună rolă în alegerile acestui an. Comunele rurale încă de multă aă abdicată de la privilegiul legii, ele s’aă despovărată , prin faptă, de dreptulă loră de-a alege. Suptprefecții cu aginții loră de cancelarie facă alegerile consilieroră comunale rurale, pentru că sătianii cu bunură loră simță s’aă convinsă despre inutilitatea luptei ș’aă lăsată totă responsabilitatea loră administrațiunii. Comunele urbane luptară poné ieri contra invasiunii puterii în interesele loră; comunele urbane aă crezută că, cu resistință legală ce voră opune, voră pute să-și mențină drepturile neatinse. Disolverile ilegale, violențele electorale, arbitrariul puterii centrale credemă că le aprobată astăzi îndestulă că se intrină de uă himeră. Supt guvernul, ordinii legile și constituțiunea țarei sunt suspendate, bunulă placă este singurulă stăpână care domnesce peste toți. Pentru ce ar mai esiste luptă în alegeri? In regimele constituționale cuvântulă luptă ’n alegeri se ’nțelege fașiă cu pretensiunile diferitelor partite. Antagonismul partiteloră singură este justificabile, pentru că ele luptă cu forțele țară proprie, și victoria uneia asupra alteia nu este decâtă resultatură isbândei opiniunii publice. A lupta case cu guvernul, care-i depositabulă puterii sociale a națiunii, care posede forța și resursele țarei la disposițiunea sa, este uă absurditate; căci nu potemă parte din stată se lupte cu totă statulă, nu pote uă comună se fiă mai tare de câtă ună guvernă. Astăzi nu mai avemă guvernământă constituționale, de aceaa nu mai avemă alegeri. Ș’a voi se luptămă pentru votulă nostru in asemene condițiuni, este a voi se ’ncercămă imposibilele. A venită timpulă deci ca și comunele urbane se parasesc o terenul ă electorale , precum l’am părăsită comunele rurale; a sosită momentulă cândă trebuie se ne convingemă că nu mai avemă terenă legale de luptă in acesta țară. De multă ni se totă spunea de către favoriții palatului că nu trebuie ca cetățianii se facă politică, neguțâtorele la dughiană, preotulă la biserică, profesorele la șcală, omulă de legi la tribunală ... aci suntă meserii, nu suntă cetățiani! Lumea s’a ’ndărătnicită, și omenii puterii ’i aă probată că, daca nu vrea se ’nțelegă cu vorbă bună, se póte supune prin forță. Asia s’a făcută. Interesulă publică, adică politica țarei, a devenită astăzi ună apanagiă privilegiată ală Curții ș’ală omenilor Curții : țara nare rolă în cee a ce se face pentru sorta sea. Avemă Senatulă și Camera, dérü n’avemă represinta lume națională, deci nu mai avemă de faptă alegeri politice. După interesele politice, a venită rândulu intereseloru locale. S’a votată că nouă lege a consilielor judeciane, s’apoi s’a făcută alegerea acestoră consilie, cea resultată? Guvernulă n’a lăsată se se alege, ci a numită, prin prefecți, pe represintanții judeciului. S’a făcută disolveri parțiale de consilie comunale , s’a făcută realegeri, și, după tóte presiunile și violențele întrebuințate de putere, p’acolo pe unde opiniunea publică a ’nvinsăj și astăzi staă aleșii la ușia municipieloră. Așia s’a ’ntâmplată la Botoșani, unde consiliul ă comunale realesă stă afară din municipalitate și unde, de cinci luni, cu călcarea flagrantă a legii, funcționază pene acum ună interimariă? Amăjis’o că legile de Constituțiune aă contenită de faptă în Români, și déca se mai întrebuințază formele lor p estemóre, este numai pentru a acoperi cu relula responsabilității popolare cinismulă puterii fara frén. Deci cândă, sclindă de mai ’nainte resultatele neputinții de-a susține lupta electorală, mergemă la alegeri și le legitimămă prin presința nostră , nu facemă noi vă greșeală politică? Deorece legea este ucisă, lăsați pe miniștrii ’n pace se numescu, prin prefecții soră, pe cine voră voi: numic și orați sarcina responsabilității loră culpabile ! Va veni ună timpă în care țara va ținâ să semá aspră despre faptele flăcăruia. Sarcini și drepturi, ne-a spusă ministrul instrucțiunii publice; lăsați déju tate sarcinele acelora , cari ne-aă răpită tóte drepturile! N’a lisă guvernulă acesta că nu vrea se saiă de opiniunea publică, că va sfărâma tribunale cari vor judeca altăfelă după cum poruncesce elă, că va sfărâma legea jurațiloră? In audulă Camerei și a Senatului aă declarată miniștrii că voră isbi pe toți aceiaa ce cugetă altă felă după cum cugetă ei. Vorba n’a rămas o vană; amenințarea n’a fostă numai spre spaimă, ci s’a tradusă în fapte , ce mai voimă spre a ne convinge că’i ridiculă de-a mai lupta pe terenuri legale, cândă nu mai este legalitate ? "Îndărătnicia nóstră de-a lupta face mai multă rea țârei; căci descepta ne’ncetată în poporă speranțe ilustrii, cari, nerealisându-se nici uă dată, enervă energiele și plasază animele... Ș’apoi este necesar su sé se vérsá fără artificii totă goliciunea acestui guvernă, pe care străinii l’aă tăvălită în noroiulă batjocorii ș’ală disprețului loră... Convicțiunea nostră este dorit că, pene ce Măria Sea nu se va decide de a schimba sistemulu soc de guvernamentă personale, și ’ntrucâtă nu va da țârei garanții despre respectul séu pentru Constituțiune, cetățianii n’au terenă legale, și nu trebuie să se amestece in alegerile cari se facă de guvernul principelui Carol de Hohenzollern. Până atunci cea mai bună politică este abținerea și răbdarea. (Uniunea liberale). țulă și încă câte uă persona sosü pe coperiștă. In partea dinapoi se plătesce 22 lei, 15 bani de persona, era în cabrioletă numai 17 lei și 75 bani. Imagineze’și cineva apoi turnul ă de pachete ce se ’ncarcă pe acea haraba numită diligință și se semire deca, mai alesă între Orații, nu se restornă, totă a treia li, pentru ca se cală ’nacea rîpă în care cadă pe fiă=care ană câte două trei care d’ale nefericițiloră cărăuși. Adesea cândă se acopere drumul cu zăpadă, diligința remâne înțepenită în mijloculă codriloră, era călătorii în peliculă d’a degera. Podulă de la Câmpinița se află totă în starea la care s’aă redusă inundațiunile d’acum vre optă ani. De sară fi ’ntrebuințată pentru repararea lui numai vama de drumă, câtă se ii de optă ani încoce de la călători, după numerula vitebră, podulă și drumulă sară afla ’n stare mulțămitore. In Predeală se plătesce de carele încărcate câte 20 bani de cală, era de carele gole câte 10 bani. La Ploiesci se plătesce de cală câte 6 bani de la cărăuși, și câte 42 bani totă de cală plătesce flăcare neguțătorii pentru marfa ce primesce. La podul Prahovei se iea câte 8 bani, la Ialomița 8 bani, la Bucuresci 5 bani. De la ’nființarea timbrului, în Predeală se ia pentru fiecare biletă de marfă, ce se numescec’ună termină nemțescă Fracht, câte ună lea noă, cându, din contra, în Austria se iea numai câte 5 cruceri, sau 11 bani. Deca mă cărăușă va ave marfă pentru 10 comercianți, cu 10 bilete plătesce 10 Si noul, fără nici uă considerațiune de calitatea și cantitatea mărfei. Nicăiri in Europa nu s’a văzută absurditate mai mare ca acesta. Se pare cnse că Ploiescenii sc să se imite pe Abderiți mai bine decâtă i-a imitată chiară autorele legii de timbru. In Ploiesci se ie de la toți cărăușii la intrare câte uă jumătate de sfanță de casă, nu numai pentru câtă marfă rămâne in locă, ci și pentru câtă vine in capitale sau în oricare altă parte a țârei ca transita, era acesta ta să numescă Ploiescenii deposito. Déca cărăușulă va eși in 18 ore din Ploiesci, atunci la bariera opusă i-se reîntorce deposito, case cu diferința că la intrare i-se aă luată 90 de bani în valore bună sfanță, eră la eșire i-se daă numai câte 80 bani pe sfanță. Din causa acesta se nască certe nenumărate intre cărăuși, neguțători și impiegații de la bariere. Nu cumva Ploiescenii ară avè plăcere se ie lasă de barieră și de la trenurile căreloră ferate? La intrare de către Câmpina în Ploiesci, stai se te ’neci, în timpă de ploia; pe stradele lăturașe trebuie se ’ți ții nasulă strînsă și se treci cu pași răpezi, pe la oteluri prețuri enorme și servițiă totă astăferă de reă, ca de exemplu în Brăila, Galați și ’n tóte orașiele Moldovei. Totulă este necurațensă turcesca și jidovesca. Adaugemű la tóte aceste calamități ale călătoriei pe linia Bucuresci-Ploiesci- Brașiovă și împrejurarea că, avendu nefericirea se sosesci la. Predeală în ajunul unei Dumineci sau serbători, ești silită se stai cu carulă cu marfa pen’a treia li, pentru că d-nii impiegați de la vamă suntă cei mai buni chreștini din lume, țină Duminecile și serbătorile multă mai strictă decâtă țină Jidanii Sâmbetele soră. Se pare onse că acestă escesă de religiositate vine în conflictă cu interesele statului sale particulariloră. Déru cândă ară trece câte trei sau patru trenuri pe fiecare $i péne și ’n Vinerea Mare ? Atunci d-nii impiegați n’ar ave de câtă se ’și dea demisiunile Comunicațiunea poștale și cea comerciale între Bucuresci și Brașiovă. Actualminte, cândă calătoria pe Dunăre este aprópe închisă pâné ’n primăvara și, pe câtă timp, locuitorii capitalei sunt lipsiți de comunicațiune mai scurtă prin calea ferată cu pieștele Europei, lumea comerciale din capitale și din Ploiesci este constrînsă a călători și a ’și trage mărfurile prin Brașiovă. Acea linie de comunicațiune va fi și mai frecventată din anul viitorü înainte, pentru că calea ferată transilvană are se fie deschisă și dată comunicațiunii peste cinci luni de zile. Remâne apoi ca, de la Ploiesci pâné la Brașiovă, se facemă șapte poște. Ense comunicațiunea cu poșta intre Ploiesci și Brașiovă este parodia tuturoră poșteloră Europei. Partea cea mai mare a trăsurilor, numite diligințe sunt nișce vechituri ruinate și necurate, adesea cu ferestrele sparte. Cursulă este câtă se pate de neregulată, mai alesă la Predeală este că adevărată raritate, daca diligința, care vine de la Brașiovă, stă mai puțină de două ore, supt pretestă că conductorele are se plătescă vama pentru pachete. Diligințele sunt destinate a duce cinci persone, adică patru în partea dinapoi și una în cabrioletă. Se vede case și s’aă vedutü de nenumărate ori calătorindu câte 10 persone cu aceași diligință, adică câte patru în partea dinapoi, trei în cabrioletă, conductorele afară lângă visulă, doroban