Romanulu, noiembrie 1872 (Anul 16)
1872-11-25
1002 . ROMANULU, 25 NOEMBRE, 1872. Reformarea modului de alegere, cum s’a proiectații din partea inamicilor jurați ai autonomiei provinciale, are de scopu a emancipa senaturi imperiale din dependința sa de către dietele provinciali, prin alegeri directe, adică prin escluderea dietelor provinciali de la vieța constituționale a monarhiei. Actualminte, senatului centrale se compune din deputați aleși în numerafișată prin lege, din sînulu dietelorü provinciali. Majoritatea poporațiunii austriace fiind compusă de eleminte negermane, era prenaturale ca și majoritatea camerei deputaților din senatul imperiale se fia de colare anticentralistă, prin urmare a contra tendințeloru de terorisare și supremația ale Nemțiloru. De la introducerea sistemei dualiste, vieța pseudo-parlamentare a monarhiei nu fostă numai că dată pusă ’n cestiune prin absintarea deputaților strămiși și aleși din stau la dietelorui provinciali, de la senaturii imperiale. Decă ’n decursulu acestei periade de ani, care a trecută de la 1867 Tucace, guvernulă austriacă isbutin câteva rânduri se obțină a senaturii imperiale dă majoritate guvernamentale, d’acesta avea se mulțămescă flagrantelor, violări ale constituțiunii, călcării n piciare a legiloră, abusului și corupțiunii funcționarilor și celei mai neresponsabile terorisam și ingerințe ’n alegeri. Și cu tóte astea majoritatea guvernamentale era și este forte ilustriă, fiindă că este de ajunsă ca unei mici fracțiuni politice se’i treca prin minte a se abține de la votă sau a părăsi senaturi imperiale, și acestă corpa parlamentară devine uă comedia ș’una nonsensă, ne mai fiindă espresiunea majorității poporațiunii din care se compune monarhia austriacă. Pentru ca se scu pe c’uă singură lovitură de acesta miseriă parlamentară, Nemții centralist! și cabinetul ă actuale voră se itroducă un reformă n modulă de alegeri, care se le garanteze pentru totodeuna majoritatea a senaturii imperiale ș’astafe să se ’și legitimeze printr’uă lovitură de si tă supremația și terorismulă asupra elemintelor slave și latine din Austria. Mijloculă d’a ajunge la acestă scopă miserabile și destructivă s’au găsită în degradarea dieteloru provinciali la rangul de simple organe executorie și polițienesc! ale unui parlament nemțescă; n ștergerea autonomiei, a libertății și independinței constituționale a provincielor, în restrîngerea dreptului electorale activă și pasivă pentru elementele negermane și ’n concentrarea lui în cercurile electorale din cetăți și provincie, a căroră poporațiune este ’n majoritate germană, în camerele comerciale și ’n grupa marilor proprietari. Se preî nțelege că, afară de dietele a căroră majoritate este germană, tote celelalte protestă pene directă la tronă în contra acestui atentată la autonomia și drepturile nealienabili de cari s’aă bucurată pân’acum. Astăfelă amu redută pe Boiemî adoptândă pasivitatea și abținerea absolută de la vieța parlamentară, supt sistema actuale ele guvernare. Polonii protestară solemnă prin respuinsură ce adresată coronei la rescriptură prin care s’a deschisă dieta din Lemberg, în contra reformei proiectate de Nemții fideli constituțiunii, în modul de alegere de pân’acum. Dieta din Insbruck, care a fostă închisă, deși a alesă deputați la senatului imperiale, case deputații s’aă obligată se nu ’și esecute mandatului primită. In facia unei astăfelă de situațiuni încurcate și conduse, s’accepta cu mare interesă deschiderea sesiunii parlamentare a senatului centrale, în care va avé se se decidă din nou vitalitatea constituționale a monarehiei. Intre acestea cabinetul actuale, care primi uă lovitură destulă de simțită din partea partitei feudale ultramontane din dieta Tirolului, se ’ncercă din tote puterile se înduplece pe monarehă a ’și da consimțimentulă stă la acelă atentată detestabile ’n contra autonomiei provincielor austriace. Presa guvernamentale și centralistă se nevoiesce a demonstra, prin argumentele cele mai sofistice și mai machiavelistice, că reforma proiectată a devenită și este condițiunea de esistență a monarhiei pe care o identifică ’n totă momentulă și la ori ce ocasiune cu dinastia. Impertinența loră merge atâtă de departe, încâtă deja pună coronei alternativa, ca să se ’ncredințeze Nemțiloră destinele monarchiei seă, daca nu, ei se lepădă de monarcia și de dinastia absburgică și trecu în tabăra Pruso- Germaniei. Or’i și cum se va decide corona, într’ună modă seă intr’altulă, în favorea reformei proiectate, fiindă amăgită și sedusă de Nemți, monarcia va ave se trecă ierășî din crisă ’n crisă pene la catastrofa pe care o provocă egoismul, intriga și perfidia acelora ce se numescă apărătorii dinastiei și fideli constituționalismului austriacă. Comisia. ADUNAREA DEPUTAȚILOR*). Ședința de Joui, 23 Noembre, 1872. Președinta d-lui Dimitrie Ghica. După citirea apelului nominale și aprobarea sumarului ședinței președinte, d. ministru de interne Lascaru Catargiu dă citire mai multora proiecte de legi pentru deschiderea mai multora credite estraordinare în sumă totale de 10,129,086 lei noui, în care se cuprinde și înființarea unei fabrici de hârtie, spre a furniza imprimeria statului, și tote cancelariele diferitelor autorități din țeră. D. Eraclide, luându cuventulă, desvoltă interpelarea sea anunțată d-lui ministru de financie. La salinele de la Târgulu-Ocnii a ’nceputu a se respândi zvonulă prin amploiați că salinele suntu improductibile, că e bine a se căuta numai cele de dinceco de Milcovă, și că salinele nóstre trebuiescu vândute. Tóte aceste scompte se dovedesc în printr’acésta că ’n véra trecuta ingenian străini, veniți de la Berlin, au sondații salinele. Pe lângă acesta mai e și negligința în care s’a lăsații salinele. Acestă negligința nu e nevoie a o explica. Persone onorabile au înșciințatu, prin scrisori particulare, pe d. ministru de financie despre anusurile ce se comițui, și nu numai că nu s’a luată mesuri, déruancă, la Iubii, 1872, s’a descoperitu că lipsesce 3,440,585 ocalare. S’a făcutu raporta, și abia la 26 Octombre a venită că ancheta, compusă de prefectul locale, d. Ghica Comănăscenu, și advocaturu statului, d. Eruest Sturdza. Procesulu-verbale făcutu de acestă anchetă constată că uă companie de Evreî, în unire cu șialgăiî, esploata salinele ții și nópte, fără ca administrațiunea centrale se scie ce se face. Tóte acestea s’aă comunicată confidențiale d-lui ministru, prin scrisori particulare. Se elicea la ’nceputu, cândă s’a dată peste acestă lipsă, că nu cumva sarea s’a topită. Aci d. ministru chiară atrage atențiunea prefectului ca nu cumva se se fi topită sarea. Déru, de la ’nceputulu lui 1872, era imposibile se se fi topitu atata capuț^fe de sare. Totă lumea d’acolo se ’ntreba cum^spate ca amploiații se fure atâta cantitate de sare, fără ca administraținea centrale se scie. D-sea se miră cum d. ministru de financie n a autorisatu pe d. C. Negri, ce șede acolo, se constate abusurile ce se comită. Apoi organele pen’acum, se făceau la penitenciarulu d’acolo, anulă acesta casé s’au făcută în regie, la Brașiovu, și, în urma unei neînțelegeri, se constată că s’a adusă uă mare pagubă statului d’ună amploiată ală seu, care a și fostă dată în judecată, și camera de punere supr aculare ad jisă că nu e casă de urmărire. Noi credemu că, deca persona ce fură nu se pedepsesce de tribunale, de ce ați făcută nămodă ca acea persona se n’ajungă la jurați, cari dicețî că cam achită? De ce d. ministru de financie n’a comunicată d-lui Costa-Foru, care se scie că’șî depune totă activitatea în asemene casurî, și care pe totă dina împle cu densele colonele Monitorului oficiale? Impedecarea căieloră de comunicațiunea făcută pe lumea d’acolo se creija că guvernulu are în gândi se vâneă acestă avuție a statului. Noi credemă că pân’a se vinde salinele, totă trebuie se se îngrijescă de ele.—După constatarea furtului, cea făcutu d. ministru de financie? N’a luată nici uă mesură. Ne mirămă cum pentru atâta fură d-sea stă cu manele încrucișiate. Acolo se spună lucruri mari, déru nu le comunicămu camerei, pene ce d. ministru nu ne va spune ce mesuri a biată. D-sea rogă pe d. ministru de financie se numesc a uă anchetă seriosă, compusă de Omenî competințî, ca nu mâne poimâne se se <fică, sarea se fură, amploiații ne prăpădescă, și apoi aicie se vindemă salinele. Faptulu e patentă, și credă că d. ministru de financie nu’lu va nega, căci s’a petrecută astă felu, cum amu avută onorea a vi’lu areta. D. P. Mavrogheni, respundendu la interpelarea d-lui Eraclide, spune că și d-sea a fostă forte preocupată de salinele fereî. De la venirea sea la ministeriă s’a ocupată de ele ș’a făcută ameliorările posibile. In sesiunea trecută a propusă unu proiectă de lege relativă la saline, care singură probdză că s’a preocupată de densele. D. Eraclide spune că administrațiunea centrale ar fi declarată că salinele sunt improductibile. Acestă alegațiune e nefundată, și provine de acolo ca ingeniarii minori veniseră în temere că ele se voru periclita decă nu se voru lua mesuri. Atunci guvernul a luat mesurî de îmbunetațire. Relativă la ingeniarii veniți de la Berlin se facă sondagie, d-sea nu scie absolută nimicu. Totă ce scie e că, la sfîrșitul lui Octombre 1872, a venită d. Feterle , directorele institutului de geologie din Viena, și i-a cerută se’î acorde permisiunea d’a cerceta salinele, pentru a studia compunerea munuților Carpațî. Acelă donmă e unu mare savantă, și d’aceaa i-a acordată acestă permisiune. Prin sistemulu de astăzi era peste putință se nu se facă abuzuri mari, căci constatările nu se făceau de câtă la finele anului. D-sea a voită se scie unde stămă cu aceste nenorocite saline. A voită se schimbe cu totulu acestă sistemă, adică se se plătesca sarea după cântară, și la predare se se dea totă după cântară, și apoi se se facă constatări la finele fiecăreia luni. Pentru aceaa a comandată podețe cu balanțe, pe cari le va așetia la Ghenarie. Pene acum s’a vândută sarea mai multă din ochi. Muncitorii erau supuși lipsurilor, și acum nici ei nu maî voiescă ca la măsurile din ochi lipsurile se fia pe spinarea loră. Lipsurile constatate suntu : la Târgulu- Ocneî 3,450,058, la Ocnele marî 3 milióne, la Slănicu 4 milione și jumătate, peste totă 10,940,585 ocalare. Numai la Telega nu s’a constatată nicî uă lipsă, din causă că posițiunea sea e maî favorabile esploatăriî. Tóte aceste perderi suntu într’umană. Și acestea provină din causa lipsei de ameliorări, căci magazii nu suntu decâtă la Telega și la Slănicu. Din dosară s’aă vedintă asemeni peste 900,000 ocalare ca lipsă, și s’a numită uă anchetă, care n’a credutu că se se fi furată atâta de multă. Apoi de la 1868—1869, s’a constatată la Târgu-Ocnei că esiste un d escedinte de peste 1 milisim. La 1869, s’a constatată la Slănicu 1,710,000 ocalipsă. S’aă găsită că aci, unde se deschisese ocne sistematice în 1862, rămăsese sare, și s’a trecutu și astă cantitate de sare la socotelă. D-sea a vrută să’și dea sema despre acestă sare, și a conchisă că se se trămită notă la curtea de compturi, care se va pronunța asupra faptului cu ocasiunea cercetării socoteleloru. Relativă la ce mesurî a luată, nu e bine a aduce noi nume străine. Numele ce s’a pronunțată are celă mai mare respectă. E că măsurile ce d-sea <zice c’a luată . După constatarea lipsei, s’a autorizată prefectură și advocatură publică d’a prinde pe culpabili. Aceștia, prin raporturile lora, Ü spună că judele-instructore n’a găsită ancă pe culpabili și că urmeză ’nainte cu investigațiunile sale. D-sea crede că justiția nu va pute constata mai nimică, căci nu se scie positivă ce s’a furată: sarea se topesce , se volatileza, se perde prin tăiarea cu toporulu, și ce e lipsă din totă, aceaa e furată. Acesta e greu de constatată. D. Eraclide arisă că ancheta ară avé de scopă a învălui lucrurile, a le îmbrobodi, și că de ce n’amu numită pe dl. Negri. D-sea a numită p’aceia, pe cari îi scia că voră pute constata perderile și voră pute face uă instrucțiune, ca se se pedepsesc a culpabilii și se se dea esemplu cu dânșii. îndată ce se voru constata perderile la Ocnele-mari și Slănicu, va chiăma justiția. S’a vorbită despre neglijința administrațiunii centrale. E că măsurile ce s’aă luată la salinele de la Târgulu-Ocnei : consolidarea interioră, reunirea ambelor saline prin galerii, aducerea unei machine de estracțiune cu vapori; la Slănicu uă magazie nouă; la Telegauă magazie, unu grajdu, s’a mutată administrațiunea, și apoi s’a abolită venisarea pe credită la sate. Acestă venerare s’a oprită, pentru că aducea mari pagube: împlinirile trebuiau făcute prin agiuți plătiți cu lofa. D-sea a spusă că nu mai dă pe credită, și cu tóte că s’a r]isula ’ncepută că consumațiunea va scade, déru s’a achitată cu satele. Relativă la cestiunea orgoneloră, e adevărat c’a contractat la Brașiovă; caséa contractată avantagiosă, căci prețulă e multă mai eftina și organele multă mai bune. Doru, după contractare, a primită uă denunțare că din FOIȚA „ROMÂNULUI“ * 12 REVISTA TEATRALE (1) Teatruli naționale. — Reminiâerițe. — Ilusiuni perdute. — Invasiune a pieselor și de efectu. — Scădere morale a artei dramatice. — Drama Banală Mărăcine a d-lui V. A. Urechiă. — Inehiniare (2) — Vă dini oră, acum treizeci de ani și mai bine, teatrul naționale se născuse într’uă învelitore de scîndurî, din cartea Slătinenului, spoită cu vară, cu chinavara și albastru de Prusia. Eliade, Câmpinenu și Aristia primiseră pa brațele foră piese acestă admirabile copilii ale fantasiei. Era rumenit, plină de vidță și de vigore acestă produsă ala veghiărilor c alătură anime române. Abia ’și încercase primii pași și deja umbla bărbătesce. Avea perilă naturale, blondă și că<ălândă în mii de grațiose bucle ,peuă frunze strălucitore de voioșia și de candore. Avea o chiulă pătrundotoră și privirea faguduitore. Pelița sea fragedă insulta fardidlă artificiale și camenuld poștișiă ală manechiniloră de astăzi. (1) E cunoscută stilulu veheminte și caracterulü severă ală scrieriloru autorelui acestei reviste teatrale. Unele din aprețierele d-sele suntu esprimate adesea cu pre multa ascuțire: acesta îlti și face se trecă peste unele considerațiuni ce-art veni în favorea scriitorului piesei «Banulă Mărăcine.» Derută critică, fiă și mai severă, e mai utile decâtă uă laudă nefundată și d. V. A. Urechiă este îndestulă de luminată pentru ca pe d’uă parte se dorescă critica, eră pe d’alta publicarea ei se nu flă uă causă de descuragiare. Redacțiunect. (2) A vede «itamamilü» de ieri. Ce speranțe, ce ilusiuni la vederea acestei esistențe desvoltate supt nisce atâtă de fericite auspicie! Născută de ieri, arunca departe de densulă flauturil grecii și păpușile lui Polichinele, voia pe Voltaire, Moliere, Alfieri și pe marii clasici ai artei dramatice. Trecu puțină, și acestă poetică copilă avu piciorele sucite, brațele întorse, spinarea curbată, figura bursuflată ca a unui vițiosă. Ii tăiară periilă, îi fardară figura, îl poaită umbletulă spre a face din trensulă uă ființă disgrațiată ce inspiră compătimire trecătorilor, ună gnomă, ună satiră, una pitică ce provocă rîsulit, groza, spaima, scăună saltimbancii ce se svîrcolesce ’n convulsiuni studiate pentru plăcerea unui publică, căruia s’arunca disprețuia. Nu mai fi t artea, gustulă, idealele estetică în alegerea repertoriului. Totă ce seduce prin nume, prin decoră, prin joculă machineloră, prin grotescală situațiunii, prin lumina fosforică a focurilor bengale, a artificieloră ș’a plesnitoriloră, fu pusă în scenă și dată dreptă spectaculă acestui bună publică care, pentru a nu ’și simți desgustulă situațiunii, ceru celă puțină se fiă amețită în fiecare seră c’uă nouă producțiune de genă. Vă dată p’acestă cale, nu mai fu nevoiă nici de orecare arte în disimulațiune. Industriașii nu se mai sfidră a ’i anunța cele mai grosiere și mai banale represintațiuni, trase p’ună afiștă monstru, în care i-se promitea treizeci și șase de minuni într’uă singură sera de patru ore și ’ntr’uă singură piesă. Adevertttă este că opera aparține ilustrei pene a d-lui X.***, operă represintată de 214 ori pe teatrul de la Porta St. Martin, — în Francia, ve rogă ! — Traducțiunea este depasășî mâna întreprinzătorelui. Citiți: costume cu totală noul, musica compusă într’adinsă, punerea ’n scenă de d. SA**, decorată de d. F***. Direcțiunea și chiară comitatulă s’aă ruinată ca se procure domnolorii din trupă cele mai elegante costume, și speciale, domnelor. M.*** M.*** done mari toalete, una de regină și alta de mare ducesă din seculul XVII. Intre acte, mare danță fantastică, în care Cina floriloră, în fruntea a douesprezzece silfide,—cu totulă diafane,—și stres vestite și șoimane, va reproduce sborură neimitabile ală fluturelui verde, va da idealele fandangului, tarantelei, boierului, cancanului piramidelor egiptiane și fermecătorului brâă românescă, după care va termina cu răpirea Sabinelor, dlannă naționale, inventată cu 753 de ani ’nainte de Isusü Christi, și care numai vă dată a fostă produsă cum se cade, la nunta din Cana. Spectaclulă se va ’ncheia cu apoteosa martiriloră direcțiunii. Pate fi uă deosebire între ceaa ce se petrece pe piața Sf. Constantină, la adăpostul unoră barace mobile, cu cea a ce s’a urmată de atâtea ori în marele edificiu ală teatrului ? Déca este uă deosebire, este negreșita în preță. Spectatorele d’acolo plătesce mai puțină, ba chiară la eșire i-se restituie că parte din tasa intrării supt forma unui obiectă de trebuință ce i-a cădută în fotă. Nouace storă-l-aici nu ni se ’ngăduie nici măcară plăcerile musicei, chiară cândă se zice că este compusă într’admsfl pentru reeșita spectaclului. Acestă musică ea însăși este uă tristă memerie. Stă acolo pentru că începutulii unei comedii cată a fi precesă de scomptură fanfareloră, ală cornuriloră, ală cimbaleloră și de bubuitură asurditoră ală tobei celei mari, și pentru că, în definitivă, între splaiul scenei și primula rendu ală fotolieloră, este ună spații care trebuie locuită. Credeți că maiestrulă de capelă stă directorele orchestrei are se ’și dea ostenela d’a compune ună repertorii pentru una publică care n’a dată nici uă dată semne că are urechiă pentru musică, pentru ună publică care, de cândă este teatrală română, n’a scosu uă protestațiune ’n contra putregaiurilor artei ce i-se dă dreptă potpourî? Vedeți: déca o facă Românii, de ce nu și-ară permite-o și Nemții ? Cu atâtă câtă i-se dă, publicul il e pre mulțămită, și treba merge. Priviți: acesta e camera Banului Mărăcine, uă piesă dintr’ună mare paiață din secluli! XIII! Deri! nu este aci nici ună caracteră românescă ; nu sunti! nici chiară accesoriile indispensabili decorului scenare; peretele din faclă este dată d’uă cortină, stilă pomposă ală renascerii, pe cândă în fotă spațială ce ’lichide larga cameră nu esiști! de câtă done sărmane scaune de lemni! cu rezemătore la spate. Ce face acesta?... Ami! veduti! cu neodihnă pe sărmana jupănesa Clara din drama „Banulă Mărăcine“ căutândă cu ochii duioșî mă pată de odihnă, lină jeță măcară de pete de boii, în totă acea boltă, pentru așezarea scumpului sortfită, rănită și sdrobită de ostenel! și de amoră. In lipsă de tote, sărmanulă june a fostă înțepenită pe onulă din acele scaune, în posițiunea inuiii nefericită pătimașii, asceptândă pe jupână Slave bărbierul se-i scoță măseția. Eramă se dau cursă, în acea sară, indignațiunii mele și contra acestei uitări a registrelui, cândă fuses uimită d’ună altă sacrilegii!: Vladă Mărăcine, înamorată de principesa Maria de Hally, modulându’și suspinele în cisme galbene, cu căciulă bârsană ’n capă, eră în loculă avutului seă costumă de catifea de Utrech, purtând ună de fer scurtă, venetil, din strada nemțescă!... Acestă cavalerii, care negreșită își perduse mințile, n’avea măcară teca pumnalului scă la brâu, sau acelă cuțită oltenescul cu prăsele albe. Și pretindea se facă concisia unei astă felă de grațiose! Ce trebuie se dicemil despre Ursula și Brumă, doar cumetrii, desgustabili de selbâteciune, de imbecilitate și urîțenia? Amii cred util unu momenta în aparițiunea neprevăzută a două gușați de pe Vâlsanu, abrutisați, năuci, purtândă în totă timpul anului eterna soră sarică de lână țurcană, cu încălțămintea destrăbălată, cu figura smolită și respândindă în jurul euă atmosferă insuportabile? Aceste douî mocani, cari rîdeau continuă și ’n nescrie, erau scutaril Banului, omenii credincioși ai casei, salvatorii viitori ai Franciei, obiectulă unul triumfă în piața cetății, ca angeli salvatorii Ați văduvit și afișiul ă 7 tv 4