Romanulu, ianuarie 1874 (Anul 18)
1874-01-13
ANULU ALU OPTU SPRE DECELE TOELCE ȘI VEI PUTE Crî-ce cereri pentru România, se suli<‘'■jîS la administrații mea chiar iii Ini . ANUNȚURi. in pagina IV, spațiulul de 30 litere 40 W.1 In pagina III, linia 2 lei. A se adresa LA PARiS : la d-nií Órain ei Micoud, 9 rue Drouot, 9. LA TIES'A: la d-nii Haasenstein §î VuT-v Neuermarkt, II. Scrisori și ori ce trtmiteri nefrancate vor fi fi refusate.—Articlele nepublicate se vor arde. 20 BANI EXEMPLARULU. Redactiunea șî Administrațiunea, Strada Academiei, No. 26. :V. ■,:, ■ —— ’~~2. — (B) I * iEdiții meade IMmfodialum DUMINECA, 13 IANUARIU 1874. LUMINEZA-TE ȘI TEI FT.... ABONAMENTE Ia Capitale: unu anul 48 lei; §ese luni 24 lei . T. * » i treb luni 12 lei «ună 5 lei „ la Dstricte: unu ană 58 lei; șase luni 29 lei . T1 lunile lei; uă lună 6 lei franoia, Italia §i Anglia, pe trimistru fr. .20 Austria și Germania, pe trimestru franci 18 A se adresa LA PARIS: la d. Darras-Halegrain, Rue de l’ancienne comedie 5, și la Ä&2?? Micoud, 9, rue Drouot, 9. LAIIENA: la d. B. G. Popovicl, Fleichînarkt, 15. SE R VICIÜ L U T E L E CI R A FIG U ulii «ROMANULUI.» Berlin, 24 Ianuarie— Legea pentru introducerea căsătoriei civile s’a adoptată de cameră conformă resultateloră estern a treia. Petresburg, 24 Ianuarie. — Cununia ducelui de Edimburg s’a celebrată dupa amer í cu mare pompă. Orașiulii a fostă splendidă decorată și iluminată. Ducele și ducesa au plecată la Zarsko S Selo, unde vor iista trei tile- BUCURĂ!, JÎ CÂR1DMIU Cu totă buna-voință ce avemü de-a discuta împreună cu Pressa Gestiunile, de una interesă generale a fi disbutute, pentru ca ciocnirea cuvintelor si contrarie se producă schînteia luminósa, lucrulă este peste putință, din mai multe puncte de vedere: mai întâia Pressa nu discută, ci înjură,— „petroliști, rose fortisti, comunaliști, maimuțări, agitatori de stradă etc.“ — apoi nu combate opiniunile ce emitemă, ei le înconjură spre a veni ierăși la injurie sau spre a ne spune că „în deșertă vorbimi,” că la deșertă discută mă afară d’acesta, Pressa, după ce că nici discută, nici combate, ci numai injuria, apoi, netratândă serioșii urci uă cestiune de principie, nu ne pune nici pe noi în posițiune d’a pute discuta ceea ce emite. In numerulü său de astăzi publică ună lângă articolu unue, fupt protestă că se ocupă de articolii noștrii relativi la starea societății române, nu face, de la începută pené la sine, de câtă a varia pe tóte tonurile monoton atârnă: „Românulu e supărată, Românulu e isolată.“ Ce se póte pregăsi seriosă de desbătutu, într’uă lucrare asta de nesăbuită, iucâtă semena numai cu fiaurele albinoșiloră că imaginațiune ie gMnosű pate singură se scotă la lumină asta-ielit de producte literarie. Negreșită că în facia unoră asemeni articol, lesne ne ară fi de-a ne juca cu nesocotințele și copilăriele ce conțină; déra este óre seriosă, este chiară consciințio șî de a ocupa atențiunea cititorilor, cu astă felii de subiecte ? Spre exemplu, noi «diferămă celoră de la Pressa, în numerulü de la 7 curentă, că nu este destulă se afirme că ei represintă principiele cele mai liberali șî naționali, și că noué nu ne mai remâne nimică de represintată, ci că ară trebui se dea și probe netăgăduite, căci pene acum au fostă considerați că opuși partitei consacrată prin timpă cu numele de liberală și națională. Ei bine, la acesta cerere cea ce frumosă și ce nostimă respundă: „Pe lângă probele și faptele citate mai susü (NB „mai susü“ nu este nici uă singură probă!), noi vomă adauge și soluțiunea în modă atâtă de echitabilii și avantagioși terii, a spinasei încurcături a cărelor„ ferate Strusberg“. Prin urmare, după serioșii scriitori de la Tressa, soluțiunea cestiunii Strasberg, prin supunerea la tóte caprinele speculanților prusiani, este nu numai echitabile și avantagiosă terei de mâncă și uă probă de liberalisms. Ce are a face liberalismulă într’uă asemene cestiune, nu ne putemă pricepe, liberalitate înțelegemă, și în adevĕra amicii Pressei au fostă două colosale liberalitate cu averea țărei către cețcării prusiani. Se notămă — spre a nu ne opri mai multă decâtă se cuvine asupra acestei stranie probe,—că Pressa nu mai dă, nu mai găsesce nici una alta in favorea liberalismului și naționalismului patroniloru săi politici. Felicitându’i de astăfelă de probe, precum și de dibăcia organului loră de publicitate, se ne oprimă ună momenta asunda singurului punctă din Pressa de astăzi, ce cată se fră de bătută, fiind b ună neadevără din acelea ce afi privilegiulă d’a se insinui mai lesne. Pressa susțină că partita represintată de Românulu voiesce „fanatismă orbă“ din partea națiunii; după Pressa, cei de la Românulu „posezá în profeți și nu permită fideliloră se raționeze prin ei, ci numai se asculte, și se urmeze disciplina;“ fanatismulă orbă este în fine „singurulă loră alimentă și mijlocu de a fi.“ E că uă acusare fórte clară. Le vedem stinsé déca este totă atâtă de întemeiată. „Voimă fanatismulă orbitelă este singurulă nostru mijlocu de a fi." Dóra ară fi asia, amă cere are necurmată, de atâția ani de esistintă politică, și prin grăiS șî prin scrisă, ca națiunea să se descepte, se cugete, se raționeze, să Și formeze uă voință propriă, să’și o manifeste, să’și-o impună ? bî ’se cerceteze Românulu de la aparițiunea lui péne astăzi, și se va vede că elă n’a făcută de câtă se întindă (și cum si acesta propagantă de deșteptare, de predomnire a rațiunii, solide și eterne, asupra singurei credințe, mai multă sau mai puțină trecetare. Ei bine, decă fanatismulă orbă era singurulă nostru mijlocit de-a fi, amu fi propagată noi ore predomnirea rațiunii, adică înlăturarea oricărui simțimenză orbcă ? Amă fi distrusă are noi eușine „singurulă nostru mijlocu de-a fi?“ Iel apoi, decă noi amă voi fanatismiilă orbă, și dăcă elă ară fi „singurului nostru mijlocă de a fi,“ amă apela are acum în tote filele la totă ce este mai inteligentă și mai luminată în națiune, conjurândt junimearomână, inteligința și instrucțiunea română, să se puia vădată pe lucru, să’și ia vădată rolulă ce i se cuvine în conducerea destinatelor țărei ? Ore de la acesta parte luminații a națiunii putemă noi spera acelă fanatismă orbă, despre care vorbescă logicii noștrii adversari? Și déci de la densa nu este de așteptată decâtă rațiunea și credința prin rațiune, pentru ce o mai chiamămă ca se distrugă „singura nostră rațiune de a fi“ ? Pentru ce n’o chlamă Pressa, déci voiesce atâtă de sinceră lumina și rațiunea? Prin urmare, oricine vede câtă de absurdă este acésta acusare ce ne-o fă cu cei de la Pressa. Acum trebuie să constatămă că amicii noștri polițici, cari mai nainte încă de aparițiunea Românului, mai nainte chiară de 1848, lucrară cu atâtea ardere câtă și succesă la crearea României una și liberă, nu erau ajutați de acțiunea unei națiuni întregi, descepte și arendă consciința tutoră drepturilor și datorielor séle, ci numai de credință vagă a unui numără de Români, credința neactivă și plecândă din instioctulă națională tulburată de atâte furtuni. Ei bine,suntă ei pre culpabili de acesta, trebuie se le aruncăm a patra, sau din contra, să binecuvăntămă de mii de ori patrioticulă curagiu cu care urmară lupta, susținuți de acestă singură sprijină? Nară fi fostă ei ore de mii de ori fericiți, și resultatele dobândite de mii de ori mai frumose, daca, în locü de singura credință, ce nu se manifesta în modă efectivă, ară fi lucrată împreună cu uă națiune luminată, descepta, și avândui consciința deplina a drepturilor și datorielor sale? A face déra acestora omeni acuzarea că am lucrată singuri, susținuți numai de credința neactiva a Românilor,—nu de „fanatismulă orbă,“ cum jica cu rea-credință cei de la Pressa, — și a le face acésta acusare cândă se scie că pe atunci le era peste putință se lucrezi altă felă, este nu numai cea mai mare nedreptate, dérit și anti-patriotică și absurdă. Aceiași omeneasc, acusați astârji c’aă lucrată singuri ca profeții, cândă a nu lucra astă-felă era atunci a nu lucra de lopă, aceiași omeni, sciindă bine că singura credință neluminată nu este de ajunsă pentru progresul și fericirea României, apelată în același timpă la deșteptarea, luminarea și lucrarea tuturor; tóte scrierile loră, tóte discursurile loră, țintesc,ă și la acestă scopă. Ei bine, astăfelă procedă are partite cari voiescă tanatismulă orbă, și cari nu potă trăi de câtă prin orbirea națiuni loră ? Aci este locul și se răspundemu și celeilalte aculâr). ..Fosáraă în profeți și nu permite să fideliloră se raționeze prin, ei, ci numai se asculte și se urmeze disciplina.“ Prin ce probeza are cei de la Pressa acesta manstruosa alegațiune? Prin absolută nimicii. Noi cnse se declarămă că neadevără spună, și le vomă proba acesta. Era quă timpă, cândă nu pre erau cine se raționeze prin ei înșii, în afacerile țării; lunga domnire a despotismului celui mai desfrânată nimicise exercițială acestei facultăți. Atunci dora era neapărată, era fatale ca numai ună mică numără de aleși se cugete, se raționeze, pe cândă fidelii țară, prin instinctii, nu puteau decâtă se asculte și se urmeze. Acesta era starea de lucruri, acesta era societatea de atunci. Și acesta constituia uâ tristă necesitate pentru acelă mică numără de aleși, era nouă tendință asoră, spre tirania morală. El era ca Licurgu legiuitorul î spartiată, ce era nevoită se cugete singură pentru ună poporă aprope barbară, era nu ca Bringam Yong, președinție Mormoniloră, care, în mijloculă unei poporațiuni luminate, compleza pe fanatismulă adepțiloră, spre a susține că a bănui, măcară ca elăară puié se se amiltescá, este mă pusă spre apostasiă. Probă că ei considerau acesta ca uă tristă necesitate, creată de efectele îndelungului despotismu, este că necurmată chiamaă națiunea la descoptare, la exercițiul datoriei de cetățiană, pentru ca toți se se deprindă a „raționa prin ei înșii. “ Este constatat că puținele întruniri publice ca se mai făcură cu acestă scapă, totă partita liberalé-națională le făcu, câte scrieri se publicară cu același scapă, totă ea le publică. Déra epoca ia circ aceste silințe se arăta și mai vii este anulă 1860. Arătarâmă în numerulü de la 1 ianuariă curentă, că la 1866 împlinindu-se cererile formulate in numele națiunii de la 1848 și dotându-se țara cu oă Constituțiune din cele mai liberale,se închiriaserâ și marele misiuni ce se putuseră realisa prin singura credință a națiunii, ce înconjurase pe câțiva omeni; de aci nainte toți trebuiaă se se puie pe lucru, spre a se mai putea înainta pe calea unui viitoră măreți și prosperi.. Ei bine, ceea ce <jie emu acum, nu este numai uă constatare făcută in urma faptelor împlinite: acesta se întrevăzute și se se spusese încă din 1866. Se deschidă oricine colecțiunea Românului din acelă ană, se-și aducă aminte de formarea societății amicilor Constituțiunii, și se va convinge că partita liberală, departe de-a compta în fanatismulă orbă, departe de-a nu permite fidelilor, să raționeze, nu căuta din contra, prin tote mijlocele, de câtă controlulu tuturoră, de câtă raționamentală și acțiunea inteliginte a tutoră cetățianiloră. Scopulă era însăși schimbarea interiorului societății , dobândirea tipuilor, simțiminte necesarie cetățianului, omului care póte în cestiunile publice se raționeze și să lucreze după rațiunea sa, ori nu numai se urmeze. Români dă, din acelă ană, de la reluarea direcțiunii, de către d. C. A Rosetti, întreține un propagantă necurmata cu acestă dopă, Mintă sute de articole, și spre a da na ideiă despre direcțiunea și tendințele loră, vomă reproduce aci uă mică parte dintr’mă studisi politică rolii d-lui C. A. Rosetti, întitulată ce trebuie se facemu? 1). Ecuo ; ■:<li iispiramu la egalitatea, la libertatea politică la progresul Sfioi'ale. Se nu ne maaigmhnți în a aspira numai se voimu a le dobândi ; și pentru acesta se soma, vă-dată pentru toțiVuéuna, că acele atribute sânte ce se numescă demnitate și libertate, se iau, se dobândescă firii nu sa dau, se seimă că, spre a le lua și alte posede, trebuie mai ântâiu ca omplu se le merite și se mergă elu spre densele.» " • Și mai h vale : «Avem8 acum nă Constituțiune, care conține tote libertățile. Se nu uităm sens.Sei Constituțiunile au iacii de cată a le înregistra și că numai voința și lucrarea neconteuită pentru a le menține le garanteză. «deliu, uitămu casa noi lipsesce mai cu totlu tradițiunea libertății, unde déru se aprindemu facla care se ne arate calea înainte, cându trecutură nu ne-a lăsată vă schînteia în cămină? Pe ce se punemu pârghia, cându bvcutură nu ne-a lăsată punctură de redernü, ? «8e nu uitămă e’a resturna sistema cea vechia nu este atâtă de anevoiă, câtă este d’a planta bine pe cea nouă. Pentru cea d’ântâiu esti d'ajunsiî uă unire, chiară că coaliția ne dorine va fie, ună momentă de snnnstagmă, de mânia numai; adesea este d’ajunsă voința și devotamentulu a câți va inși, și resturnarea s’a făcutu; pentru a doua case se cere neapărată uă unire deplină între cei mai mulți, credință tare în principii, voință nestrămutată, devotamentă fără margini, uă lucrare necurmată de totă Ziua și timpă îndelungată, pene ce rădăcinele arborelui celui nă se prindă și să se afunde în consciința naționale. «Costă multă a face pe rună se facă unu «pasă în ordinea mexaio. Aci în adeveră «este greutate. De vei lua una câte una tóte «revoluțiunile, vei vede că cele mai mari «ș’aă propusă a schimba pe omul în întruhî «■Seü. A muta din locu simțimintele, a da«bânda altele noul, a se ’naruți în lucrurile «ce nu se vedă, nu se pipăia, aci este problema.» 2) Ei bine, întrebămă acum, astafe să vorbescă omenii ale cărora „mijlocii d’a 11“ este numai „fanatismulă orbii?* Astă-felă vorbescă omenii cari nu „permită fideliloră se raționeze, ci numai se asculte și se urmeze disciplina?* Aci este vorba nu numai de uă lucrare, de „uă unire deplină între cei mai mulți“ și de credința numai „în principie,“ ci chiară „de schimbarea omului în întrulă séu,“ chiară de „mutarea simțimintelor“, de dobândirea aspră noui,u cari se formeze pe cetățianulă ce cugetă și sncreza prin elă ănsuși. Aci se prevede și se cere însăși transformarea socială ce se realisă astăzi, atâtă de încetă, și în a carii transiliuni dormitămă de atâtă timpă. * Fia totuși ca ea se se realise, și atunci scopulă nostru va fi ajunsă, aspirațiunea nostră cea mai scumpă împlinită. «Ce este comuna? Este pria dintre însosiri cari, întrunite, formeză statală. Comuna este represintătă de consiliulă municipale și de primare, «..nu escentiî decisiunile consiliului. «Déru primarele maî este și altă ceva : elu este legătura care relega tóte comunele între ele; elă este, pentru guvernă, garanția esecificațiii legiloră, și, pentru administrată, protectorele intereseloră se le faciă cu guvernulă. Elu are astă feră ună mandată îndouită: elă ține și de puterea centrale, și de administrații seî; de unde nasce necesitatea a face se concure aceste clone elemente în numirea primarelui. «Prin ajutorul a cărui miijlocu, amă crezută tă că potă respinge acestă perieri? «De la 1789, 9 legi organice au regulată cestiunea municipale, unele dându numirea primariloru statului, altele comunei. Iurnele mai tate au mărginită alegerea Statului, dând’o consilieroră municipale. Acesta este limita care vi se propune s’o treceți, și în care așî voi să se mărită legea. * «Ni se va zice ca nu va face mă vă lege organică, ci uă lege de transițiune, care trebuie se fia uă armă de apărare în manele guvernului. Déru are voiți se se continue în țară starea de luptă ? . l«Se revenimu la starea păcii fără înțărcare. (Porte bine ! forte bine! în stânga). E că pentru ce amu alesă din cele 9 legi municipale pe cea care mi s’a părută mai justă, mai imparțiale, faciă cu pretențiunile statului ș’ale comunelor, legea din 21 Marte, 1831. (Fórte bine! forte bine! în stânga).» Una altă deputată, d. Lencel adauge : «Dreptul de a lua pe primari chiară afară din comună, acesta e ceva neauzită. Cum s'ară putea admite ca șefulii fiamiliei comunale se nu facă parte din e<!? Legea de la 1831 cerea nu numai ca primarului se fiă luată din consiliulă comunale, dar p âncă se aibă în comună domiciliulă reale. Cu legea ce discutăm«, va fi îndestulă ca se fia înscrisă în foințu uneia din cele patru contribuțiuni. «Astaferă, mă supt prefectă,care ară voi se aibă în mânele sale principalele comune din arondismentuln seu, nu va trebui decâtă se le dea ca primari pe câțiva din proprietari, înstăriți, omeni de petreceri, cari locuiescu în reședința arondismentului, cioru cari voru avea în comunele cari li se voru încredința spre administrare unu bordeiu, uă câmpia, uă stână. (Rîsete în stânga). «Cându va fi se îníeplinésca unu actu seriosă privitoru pe suptprefectură, primarulă va apare în comuna sea, și misiunea’i terminată, se va reînturna sera la reședința suptprefecturei. Nu va esiste între primaru și administrații se» nici una din acele legături esențiale» cari formeză comunitatea de reședință.» Cu tote aceste puternice argumente, majoritatea populară ș’a candidațiloru detronuri a respinsă și amandamentulă d-lui Ducarre, precum a respinsă încă unulă, aîă d-lui Ferray, jimimarü de 24 ani, care propunea ca dreptul ă de n urnirea primarelor , de către guvernă se nu se întindă și la acte comune, cari aru aveauă poporațiune mai mică de 3000 suflete. Pe cându énse fidelii servitori ai Vaticanului ș’au tuturoru*pretendinților de corone triumfă momentană în întru prin votarea, unoru asemeni legi anti-liberale, în afară întâmpină mari eșecuri și chiară umiliri, pe cari Francia nu era deprinsă a le suferi. ’Șî aducă aminte cititorii cum ministrul de culte fu nevoită, după intervenirea ambasadorului Prusianu, se cheamă circulară, deși cam îngânată, către episcopii francesi, invitându’Î cu mare aSenă ca se Înceteze d’a maî adresa scrisori pastorale în diocesiele loră., prin cari ș’aru maî permite, se escite întru ceva nervositatea d-lui d.» Bismark, criticându măsurile luate de guvernulă presiunii în contra ultramontanismului.. ’Și aducă aminte cum ministrul de interne fu constrânsă, se suprime pentru 2 luni chiară primulă organă silă sfântului scaună . R Univers , după cererea totă a ambasadorului d-luî de Bismark, pentru publicarea mai multor acte contrarii politicei anti-clexicale a Germaniei. E că acum și scrisele Gazettei Germaniei de Nord, despre cari ne-a anunțată mai deună de serviciulă nostru telegrafică, scrise la adresa Franciei și cari nu puțin au mișcată tota lumea politica: «Amu comunicată lectorilor noștrii, acum , câte-va firme, discursulă adresată de guvernatorele Parisului, generarele Ladmirault, cereului oficiărilor din, garnisona Parisului, cu ocasiunea anului n oă. «Nu trebuie nici de cum ca acestă discursă, demn pendinte de scrisori a pastorale a monseignorelui Piautier, se trecă nebăgată în somn în Germania, căci prima detoria.o wmim mamapamamimism Deși legea pentru numirea primariloru de către puterea esecutiva s’a votată de Adunarea de la Versailles, credemă ' ease că este bine se mai clamă, forte pe scurtă, din cuvintele rostite de către cei cari aă combătută acesta lege» Credemă că este bine se facemă acesta, căci uă asemenea lege are se se desbată în curéndu și de carnerile nóstre, și orî ce lumină adusă în acestă cestiune care se aduc din temelia edificiului orî căruî stată constituționale, nu este de prisosu. Cu ocasiunea desbaterii articlului 2, una deputată forte moderată, d. Ducarre, propune umătorului amandamentă: «Pene la votarea legii organice municipale, cu începere de la promulgarea legii presinte și fără a face numiri în locurile vacante cari ară esista in consiliulă municipale, se va precede la numirea primariloru și ajutarelor, după prescrierile legii din 21 Marte 1831», adică ca guvernulu se aiba dreptulu a-î numi, case numai dintre consiliarii municipali. In susținerea acestui amandamentu, autarhie între altele: 1) Veiji Românulu de la 9 Agustin 1866» 2. E. Ouinet. La Revolution