Romanulu, martie 1874 (Anul 18)

1874-03-31

.. TOESCE ȘI VEI PUTE Ori ce cereri pentru România, se adresezi la administrațiunea diuriului . ANUNȚUR 1. 11 pagina IV, spațiulu 30 litere petit 40 bani In pagina III, linii petit 8 lei. A. se adresa LA PARIS: la d- nil Drain et Michud, 9 rue Drouot, .9. LA TIEN A: la d-nil Naumenst,ein §i Vogler Neuermarkt, II. scrisori și ori ce trimiteri nefrancate vor fi efusate.—Articlele nepublicate se vor arde. 120 BANI ESEMPLARULU. ANUL PALU OPTU-SPRE SECELE Redactiunea și Administratîu Apa, Strada Academiei, No. 26. DUMINICA, LUNI gi MAW. 31 MARTIR 1 și 2 APRILS 1874 —1 -------------------------------------------------------------" — ------------------■ WM—Buwf .« ■ ■ | — _ _ |'3$ Editunea de séra sws Din causa serbatorilorü Pascelui, diarulü nu va apare de catű Mercuri séra. nvreií*... LUMINEZATE SI TEI PI A BONAMENTE In diftpitflie. unu anu 4S îeîndcesuiă 24 le l -i Uini li lei; nu .ună üt ín Dstricte: u 4 anu 58 leî; șase înnî 29 le trot Iuni 15 lei; uă lună 6 lei. Francia, Italia și Anglia, pe trimistru fr. 20 Austria și Germania, pe trimestru franci 18 A se adresa LA PARIS: la d. Darras-Halgrain, Rue de Tanderme comedie 5, si. la d-niî Crain et Micoud, 9, rue Drouot, 9. LA VIEAAr la d. B. G. Popovicî, Fleichrmarkt, 15. bucuresci, %sra i. Siliți de guvernă a desbate, în cadrul a celo strimptu ale unui §iara, cestiunea cea mai mare pentruă națiune, Gestiunea de marte sau de vieța pentru densa, întâmpinămă neapărată două pedice mari, și cari sciamă că nu le vomă pute înlătura. Una, d'a fi pre lungă, șa osteni pe cititorii unuia iară, alta, d’a fi pré scurtă pentru desvoltarea subiectului pusă în desbatere, sa scrie în alergarea condeiului, aruncându — cum este osândită a faceriaristului pagină cu pagină supt róta machinei tipografice, în prima și slaba serii schițare, cugetări, idei, fapte ce trebuiau presintate în întregulă loră și suptă formă îngrijită. Sperămu énse că publicul ne va ierta pe considerarea că critica situațiune, în care ne pună „îngagiamintele guvernului,“ ne siliră a vorbi câtu mai curéndu, p’aceaa că noi suntem cei mai răi pedepsiți, și pe promisiunea ce ’i dămu c’acesta este pentru momentucelu după urmă articlu, pentru care ’i ceremă bine-voitórea și seriosa sea atențiune. II. «România,—întrebă patrioții străini de la Independința din Iași, — fostă-a independinte sau ba ? Tratatele ne spună da. Asta dorit, cândă putemă revendica acele drepturi, pentru ce se nu profitămă de interesul ă ce ne portă Europa?» Da, respundem, la răndulu nostru, întocmai cum spună și tratatele. Da, avemu în dreptă independința, așia cum ne-o asigură tratatele, ce suntu singurile cari ne lega pe noi cu Pórta, și pe densa cu noi. Adaugemü. Da, avut-amă chiar d in fapta acesta independință, ori de-căte ori guvernulu nostru a fost o adevărata espresiune a națiunii. Actele vorbindu d’ajunsu, dovedindu cu prisosu afirmarea nóstra, este d’ajunsu se chema. Este guvernule actuale adevărata espresiune a națiunii? In acesta casa trebuie s’avem și ’n faptă independința ce ne-o dau tratatele, și prin urmare ‘nu ’nțelegemă pentru ce ne chiamă cu atâta grabă se ne vărsămă sângele. Simte guvernulu că nu este adevărata espresiune a voinței naționale? In acestu casă devine mederată că „momentulu este cu totul neoportuna“ pentru națiune, care n’a luată nici vădată ingagiaminte cu străinii d’a muri spre a le da foră vieță prin sângele iei. Dérű , adaugă mândrii și intusiasmații patrioți străini de la Independința cea nouă : «Cuvintele de vasale și suzerane nu respiră óre acela seculă de îngainfare orientale, cândă suveranii Oriintelui eutezaă a se numi, far’a provoca rîsesce, fii ai sarelui și ai leului, ș’alte denumiri, unele mai ridicule de câtă altele.» Respundemu. Se fiă are nevoia mare și grabnică trebuință ca Românii să se „intusiasme“ din chiarü senină, se se ’nflacăre în mifjloculu gerului ce ne bântuie, ș’acăsta numai pentru ca s’o prima pe Padișahulă Otomanilorü se nu se mai serve cu cuvinte carii provoca risulu ? Cu tóte aceste primimii se lucrámü pentru ca se ștergemu ș’acele ridicule cuvinte. Primimii,—și din parte-neluamii acesta îngagiamentă— se lucrámu cu toții l’acésta reformă, déru écé cum : Consilierii tronului se spune națiunii situațiunea și scopulü dorită și se convoce se-și alegă liberă represintanții iei pentru tratarea și conducerea acestei grave și gingășie afaceri. Consilierii tronului, reintrândü în litera și spiritulă Constituțiunii, se lucreze cu trimișia națiunii pentru reformarea legilor, cari sugrumă drepturile omului și scen averea naționale. Consiliarii principelui Carol se lucreze apoi, în unire cu puterile garanți, ca se facă pe consiliarii Sultanului se ’nțelagă că interesulă comună cere sc reînonimă tratatele nostru, schimbându, séu mai dreptu, reproducêndu suptuă formă modernă ceaa ce este astăzi ridiculü și iară ’nțelesă în veciniele nóstre tratate. Se explice Europei, puteriloru garanți și consiliariloru Sultanului că tributulu, cum se numesce astăzi, și „bacșișură“, cum s’a numită întru nceputu, n’a rostu și nu este decâtă uă suptvențiune ce se dă Porței, pentru care ea se fia hetérese ne dé ajutoru, când ă ílu vomu cere, contra inamicilor, carii ne-aru ataca. Ei bine, ajutorulu se se facă printr’una tratată de alianda și banii, ce’sdămă pentru ca se’și întreție oștirile ce ne-amü trimite în ajutore, se se de suptă formă modernă. Se se explice că ceaa ce se numesce învestitură n’a fostu decâtă vă garanția ce luamu noi contra divanului că nu va comenta intrige la alegerea Domniloru, că nu va da ajutoră pretendinților, carii erau forte numeroși cu sistema nostra mistă de ereditate și eligibilitate. Acesta causă dispărută acum, Porta va ’nțelege și va consimți la suprimerea unei clause cu totul fără efectă pentru dausa, in schimbul altoră interese ale iei ce putem acum să’i acordămă, spre exemplu, oprirea Turciloră d’a locui în țară, oprirea loră d’a ave giamii, etc. Acésta este calea ce trebuie s’o urmeze consiliarii principelui Carol, eră nu acea-a d’a lua drepturile națiunii spre a’i impune numai dâorii, cum mărturesce ănsuși noulu său organă din Iași, nici acea a d’a bate toba în respântiele din Bucuresci și din Iași, spre a intusiasma oștirea ș’a o îmbrânci să plece singură să’și verse sângele pentru nu scimat care altă causă, de câtă acea a a unoră îngagiaminte secrete ce guvernulu ne-a spusă ensușî c’a luată cu străinii. Ancă vă datâ, decă consiliarii principelui Carol voiescu în adevĕru se mergu, precum îngână uneori, pe calea românéscá, îi asigurămă că n’aă trebuință de surlele și tobile străiniloru din Iași, pentru ca să ne învețe istoria română și se intusiasmeze națiunea. Ea își cunosce mai bine decâtă străinii drepturile și datoriele iei, a fostă și este gata se mergá pe calea politicei strămoșesce prin care s’a mănținută ș’a dobândită totu, totă ce are astăzi, și care politică ne este impusă prin posițiunea nostra geografică, prin afinitatea de origină, prin religiune și prin tote interesele politice și economice. Care este acea politică ? Cari suntă acele legăminte? Să le arătămu pe câtă ne va permite cadrul în care na aflămă, ca sé le cunoscu și cel carii rotescu în politica germanomaghiară. III. Națiunea română, repetimă, are uă politică a sea, ce este impusa de posițiunea iei geografică, de condițiunile sale economice, de credințele iei religióse, de afinitatea și solidaritatea gintei din care face parte, de legăminte secularii și de totu felule ce are cu poporațiunile din Oriunte, și mai cu osebire cu cele din peninsula balcanică. Acea politică cuftotală a iei a urmatu-o necontenitul și cândvî împrejurările au silitu-oriiß-ori se’și schimbe mersuîu, acea schimbare a fostu aparinie numai, aiosta uă simplă abatere silita, unii ofîclu precum, fără case ași perde din fvedere naturala’! direcțiune. Asta-feln spre elimpici,ândă nevoiele .Jilei ne siliră se căutămă una sprijinit la Petersburg, la London, la Viena, la Paris sau la Berlin, nu ne schimbai amu axulu nostru de rotațiune, nu ne desliprâmă de sistema politică ce se compune de tóte naționalitățile peninsula balcanice, alti cărora centru este Constantinopole, spre a ne arunca in cealalta sistemă, alti căreia centru ar fi Vierna sau Pesta. Teritoriul României, așezată pe o parte a albiei Dunafil-de-jos, face parte din peninsula balcanică. Acesta basina nu este domnită numai de Carpați, ci mai cu osebire de Balcani. Dunărea se versă ’n Marea Negră, ș’acesta comunică cu Mediteranea și cu lumea ntrega prin Bosforu. înțelegi! óre acum, cei cu politica germano-maghiară, conclusiunea, naturale, și care se esprime de sine și în câteva cuvinte: închide Bosforul, și România este năbușită, pericliteză. Deschide Bosforulă, și ea r suflă, re’nvieza. Inceputulu scăderii Principatelor române dateza de la cucerirea Constantinopolei de către Turci. Renascerea lerii începe, puteam crice, de cândă s’a redeschisă Bosforulă și s’aă eliberată gurele Dunării. A doua deslușire pentru cei străini de geniul României. Românii, deși au, ca tote națiunile peninsulei balcanice, că biserică autonomă și naționale, totuși acesta biserică nu face mai puțină parte din marea biserică resaritena. Aceste biserici naționale compună împreună uă confederațiune religioS3,ală cânia-a acaună este sora Constantinopole. Béé , ierăși ună faptă de mare însemnătate, pe care Românii nu l’au perdută nici ■ ua dată din vedere. D’acea a vechii Român: adevărați dădeau averile loră bisericeloră din Oriinte; d’acea a patriarhii din Constantinopole făceaă Domuiloră României ceremonia imperal tescă, eră organele guverneloră cu politica germano-maghiară necriticaă, ne sună în derâdere și ne trataă de venduți Muscaliloră, cându vorbiamu de confederațiunea religiósǎ. A treia lămurire. Românii facă parte din gintea grecolatină. Grecii de rit și Albanesii ne sunt veri primari. Națiunile slavice din peninsula balcanică sunt constituite din elementul slavică, venită aci din Rusia în seclul al X V-lea, care s’a altoltă prin poporațiunile indigene cari, prin fusiunea cu efemerftula romană, au constituită națiunea română. Acesta este causa că poporațiunile slave din mie$a<fi nu s’osebescu multă de noi, de câtă numai prin limbă, și că prin ea numai s’aséracea cu cel de la Noidă, și d’acea a cele d’ântâiă avura totu-de-una cu noi cele mai bune relațiuni și chiar o legăminte. Se semnal amu âucă că Românii nu locuiescu numai în România actuale. Ei suntu presărați pe totá ’ntinderea peninsulei balcanice. Aceste grupe numerose, cari trăiască în cele mai bune relațiuni cu concetățenii loră de alte naționalități, constituiescu multe legăminte între țărele acele cu Statula română, și d’aceaa istoria atestă că de la căderea imperiului romană și pen’acum, peninsula balcanică a fostă teatrală de căpetenia ale acțiunii nóstre politice, religiose și economice. D’aceaa nu mai puturămu se constituimă, cu Bulgarii și cu ceilalți Slavi, imn imperiu puterică, care dăinui mai mulți secui. Déca avurămu mai multe resbele cu Grecii din Bizantiă, causa fu ceștiunea de moștenire și de predomnire, neputénde primi ca element^gin fanariotă se domnescá esclusivă Constantinopllele. 1) Ce facurămă case atunci, cândă feudalismulu și catolicismul occidentale puse mana pe Constantinopole ? Românii se uniră cu Grecii, și goniră pe Frânei din capitala peninsulei. In urmă lupta rămă cu ei pentru apărarea Constantinopolelui contra Turcilor, și de la căderea cetății supt domnirea otomană, faptele dovedesc că niciuodată Românii n’aă despărțită sort^a loră d’aceaa a celoralalte poporațiuni ale peninsulei. Ca se facemu se reesă mai clară acesta scurtă și fórte atrînsă relatare istorică, care dovedesce solidaritatea nostră cu societatea peninsulei balcanice, s’amintimă, celoră carii voru voi se cugete, și vorü liberi se mai înțelagă că, peste Nistru și Tisa, Românii n’au avută de âsă relațiuni d’acele ce să intre densele națiunile cele mai eterogene. Dea’avurámu resbele, ele fură lupte ele apărare. Déca fâcurămă aliațieie, și déca uneori merserămu pen’a recunosce supremația Poloniloru, a Unguriloră ș’a imperatoriloru Gemaniloru tóte, acesta fună numai nesce fapte isolate, impuse de ’mprejurări momentane, și numai pentru ca se putema aveaă acțiune și mai puterică în peninsula balcanică. A patra lămurire, și limpdea și naturala conclusiune. Viena și Petersburgulü au fostă tote-clovni’i deschise. Ele au fost unesce centrări puterice, cari aveau mijlloce d’atracțiune multă mai mare. Ele luptară puterică spre a ne atrage, și cu tóte aceste guvernele nóstre cele naționale nu se lăsară să’i ie unda amăgirii, hindu că geniulu României le dovedia că ele 1) A se vede în acesta cestiune și nemuritórele pagine ale marelui Românii Șincai, sunt centrări ale cărară eleminte naționale, religiose și economice suntă cu totală străine, cu totulü antipatice Româniloră, și prin urmare detractare vieței nóstre ca națiune. E! Imperatori de Iosif a făcută se resane titlulă sec de imperatore română, cu uă tăria însutită mai mare de câtă tobele și sursele actualiloră Germano- Maghiari, ș’ale aginților, guvernului nostru cu îngagiamintele luate. Horia și Cloșca, îmbătați de politica românéscá,«’amăgiră asupra momentului, și plătiră cu viăța soră planulă regesc d’a smeri feudalitatea maghiară ș’a-’și încorpora principatele. Principele Transilvaniei s’aruagi și ’nchin, principatul ă. Și principele Constantină Bâncovenu cădu în cursele ’ntinse și cum a că va salva România, făcăndn-o se graviteze în jurulfl Vienei, și dobândi și titluri de principe ale imperiului. După ce ca se veni în țară oștirea nemțăscă, principele Brâncovenu vă§iee cronicarulu maghiară, înțelese, că și boiarii lui, greșiala ce făcuseră și lucrară din nou cu Pórta, și speriară pe Nemți, și ’i fára s’o ié la fugă de frica Tatariioru. „Ce vrei, — adauge cronicarulu ungurii : —■ elementulu este străină, și măritișiu nu se póte face.“ Marite se déru cine va mai voi cu Germano-Ungaria, déru se scie mirele că măritișiulă este sterpă. Se cunoscu noua nostră generațiune că, de va priimi, măritișiulă cu voia iei sau prin indiferință cu martea se va mărita, căci amară ne vine a crede că națiunea română va mai pute fi ucisă în ajunul învinării tutoră naționalitățiloră. In ziua de 29 Martie s’a înmânată d-lui Thiers medalia oferită de colonia franceză din România, în asociațiune cu mai mulți Români. piarulă la Roumanie de la 30 ale curintei publică urmatórea epistolă a fostului președinte al Republicei francese: Domniloru francesi stabiliți în România, și domniloru Români, cari s’au asociatu cu denșii Domniloru, Amu primită medalia ce ’mi ați făcută onorea a ’mi adresa, și suntu totode una fericită cându vădu că servițiele ce amu încercată a da patriei mele sunt apreciate de către Francesii stabiliți în depărtare, și rămași afară de pasiunile nenorocite cari ne dividă. Vă mulțămescă dorü de si m ți mi ut,le cu ’mi esprimeG, mulțămescă asemena Româniloră, ca i au binevoită a se asocia cu voi, și ’mi manifesto pentru decișii și pentru voi dorințele cele mai sincere. A. Thiers, Paris, 2 Apriliü, 1874. Aceiași față anundă că d. directori și redactore aluiera primită, de la persaoa ’nsarcinată se presinte medalia destinatarelui,două copii de pe ea: una în bronza aurită, pentru muzeală din Bucuresci, și alta în bronzű simplu, pentru a iaruri la Roumanie. Primă s’a înaintată di d. Frédéric Dame d-lui ministru a instrucțiunii publice, spre a se așeza n muzi n, era secunda s’a in mai su d-lui Djean, peședintele cercului francese din Bcuresci, ca s’o depuse în arehiva cercului.