Romanulu, septembrie 1874 (Anul 18)
1874-09-11
796 prin cuvinte bine simțite, aduse omagiele Românilorü de peste Carpăți. D. Fleva smulse lacrămi, prin propriele sale, lacrămi, carl ’Jü și mărginiră, la puține cuvinte. Publicații și voma publica aceste discursuri, în ordinea în care au fost rostite. Ora era înaintată, obosiala mare. Acesta nevoi uâ depărtare de la programă. Sicriulă, naintea căruia se depuseseră atâte o magie, fu dusă în biserica St. George până a doua zli dimineța, așezată iarăși pe catafalcă, acoperită de cunune și de flori. Mulțimea se strecură încetă, cu durerea în sufletă, darü și cu acea lună mângăiare de a’și fi îndeplinit a să sântă datoriă. Armata, care făcuse atâtă de demnă aceste ultime onoruri, reintră în casarmă. Se întrebaă case mulți: ore și miniștrii, cari nesocotiseră aceste funeralie, și d. Al. Lahovary, care mersese cu nesimțirea pene a privi ca ună indiferentă din balconulă unui clubă, și acei consilieri ai Domnului, cari ’să lăsaseră nerepresintată la aceste onoruri publice, încercau în sufletoă loră aceeași mângăiare și mulțămire a datoriei împlinite, pe care o simția atâta lume și personală chiară doar miniștrii, dol. Cantacuzino și Maiorescu? In numerasă viitoră vomă da semă și de ultimele datorii împlinite la Golesci, și cari atinseră mai profundă animele, decâtă tóte cele împlinite pâne aci. Reproducemű. urmatorele din edițiunea de dimineța a numărului precedinte: —In cercurile politice din Berlin se discută nerent esecutarea propunerii guvernului german pentru asediul efectiv alü castelor spaniole printr-oă flotă combinată a puterilor germane supt comanda unui admirale spaniole. Proiectul îl găsesce mulți partizani. Vasele germane Nautilus și Albatros au sosită la Bilbao cu consulele germană. Politica din Madrid declară că guvernul nu va ceda nici uă bucată din teritorii sau din colonii. — Se desminte scriea că ambasadorela Danemarcei ar fi presintata uă notă energică guvernului din Berlin pentru isgonirea supușilor danezi din Schleswig. —Bazaine a adresată directorelor Ziarului New- York Herald uă lângă epistolă, prin care se silesce a ’șî justifica conduita și aruncă cele mai murdare injurii judecătorilor”. — Candidatul ă bonapartisti! din Maineet-Loire, d. Berger, declară că ’nceteza d’a ’șî mai pune candidatura și la a doua votare, și cere ministrului de interne se’la urmăriscă pentru circulara sea, pe care o măn’ ține. Se sciemnse că ministrului a declarată că l’ară fi urmărită, daca nu era uă circulară electorale. — Porta a recunoscută cu solemnitate guvernală mare și ale lui Serrano, esprimându-se printr’ună grade imperiale. — In dieta Boemiei, cei 7 deputați cehi aî partitei «june» s’au presintată la ședințe în aplausele colegilor«, motivându’și presiuța printr’un declarațiune prin care mențină în principiu drepturile naționale ale Romiei, acceptândă triumfală pentru viitoră și cu concursulă tutoră elementeloru liberale. Congresul de la Bruxelles, în ședință plenară, a respinsă cele patru principii generale din memoriale Rusiei și tote propunerile relative la represalie. Nici uă incriminare sau iritațiune nu s’a ivită în desbateri între delegații francezi și germani. — Ambasada rusă din Paris desminte scomptură respândită de fiarele bonapartiste că Tzarulă ară fi invitată pe principele Ludovic-Napoleon s’asiste la manevrele de tomna ce se voră face ’n Rusia. Spre a pune capetă turburărilor din Statele Unite de sud, președintele Grant arată că proclamațiune îndemnândă pe cetățeni se concure la restabilirea ordinii și la apărarea autorității legitime Comandanții militari au ordine să dea măsuri eficace. După solrile posteriore din Nouvelle-Orlens, răscularea s’a potolită. ROMANU ÜLU, 11 SEPTEMBRE, 1874 sura GOLESCU Discursul fi d-lui N. Ionescu, la ceremonia funebră a lui Ștefanii Golescu,în Bucuresci. Concetățeni bucuresceni și frați Români carii asistați la acesta tristă petrecere! Permiteți’mi— în numele oposițiunii din cameră, ale represintațiunii democratice — s’aducu corpului lui Ștefan Golescu uă lacrimă de foen, pentru că ea arde ’n animele nóstre, căci ama perduta pe uulți din fruntașii democrației române. Cu acesta titlu mi-araü luat și libertatea de a veni, ca represirxtante alü poporului, și ’n mijloculu poporațiunii capitalei, s’aducu închinăciunile mele respectase, cum și din partea celegiloru mei, memoriei lui Ștefanii Golescu, cu care de patru ani stâmna alături într’unii anghiă alu represintațiunii naționale, privindu la cea-a ce se face pe töremuri pregatite de densulă și socii sei. laté titlulu, iaté scusa mea, iaté ce mé ’mbărbătâză ca sĕ vin înaintea acestei adunări luminate și patriotice spre a spune cine a fostu Golescu, cari ’i suntu meritele și ce era națiunea cândü a ’ncepute sĕ lupte pentru dânsa, încâta nici unuia dintre d-vostră, în facia meriteloru lui celorü mari, se nu credu c’a muritu Stefana Golescu. Unii sufletu naționale, vă animă nobile ca a lui va trăi câtil va trăi și națiunea, și ori-ce sufletu naționale, ori-ce animă nobilă va fi totădeuna într’uă strînsă unire cu sufletul, cu animalui, laté omulü generoșii, care credea în cele neperitóre, în cele nemuritóre. Suntemü creștini, precum au fostă părinții noștril, precum a fostă Ștefană Golescu. Suntemă Românii, precum au fostă părinții noștril, precum a fostă Ștefana Golescu. Aceste două credințe, în eternitate și ’n nemurire ale poporului românii, au făcută ca Ștefană Golescu, in decursulă întregei séle viețe, să se lupte pentru democrația, și ’n tote ocasiunile, atâtă cândă era la putere câtă și cândă nu era, sé nu se îngâmfe de cele ce a făcută, ci ’n totude-,una se caute a face ca cea-a ce a ’nceputo, se aibă ună resultată folositoră. Domniloră, d’abia amu începută a trăi, vieța, fericirea suntă înaintea nóstru, deși cu dreptă cuvântă ne întristămă, ne este amară cândă vedemă că unulă dintre noi, fruntași ulă democrației române, mă oină datata valore pere fără de timpă, deorece la 65 de ani omulă nu trebuie se pera, și mai alesă acel omen! cari tota viâți se gândescă la alții, la lucrură publică, la binele și fericirea poporului. Junețea, aă ținsă unii cu dreptă cuvântă, și mai alesă puterea și bărbăția unui omă nu începă decâtă într’uă vârstă de jumătate seculă, și iate că noi perchemă pe ună fruntașiă care, cu anima și cu sufletulă, era jine. De acea a dâtă mi-amă luată libertatea se via a va vorbi despre cugetările și convicțiunile sale, despre patriotismul ă stă, despre totă ce era, nobile și naționale, în animă sea, căci toți câți îlă cunoscemü l’amo vérjutö pene ’n cele din urmă momente viiidă sĕ boteze ’mpreună cu noi, făcându’și datoria cu vigóre, l’amă vejuta ca p’măjune la postură seă, l’amo vérjutu viiidă ca ună amă care, cu inimă și cu sufletulă, nu se gândesce de câtă la binele poporului; în tóte ocasiunile și ’n tóte întrunirile ela celă d’ântâiă, i apoi ela sĕ le preside, ela sĕ le con ducă spre a lua uă resoluțiune penttru binele generale; l’amă vérjutu vividă sé ’și implinesca misiunea de represintante, deși scia că face parte din minoritate în Adunarea țârii, unde, ca ună vechiă militară în tóte lucrările, în tóte voturile sale, a respectată acesta devisă unică și simplă „onore și patria“, devisă pe care o vedeți scrisă pe malți acestei biserici, cu cea mai mare ’ngrijire, cu cea mai mare scrupulositate. Acum, domniloră, care este datoria nóstru, cândă perchemă pe ună omă care are astă felu de convincțiuni, care cu atâta ardere a represintată democrația română, care, începândă de june la Islază, în I SAS, și pâne ’n Adunarea din 1874, a fostă ună bărbată integru, unulă și același, , cu animă totu-de una bătânită numai pentru interesele poporului, care numai ele pute ’n adevére serică: „totulă pentru patriă, totulă pentru poporă și nimică pentru mine!“ ? Care este datoria nostră, ce putemă cjice noi, în facia acestei separațiuni corporale? Se cugetămă și se’ntipárimai adâncă în animele nóstre simțulă datoriei. Dară atâta ore este destulă ? ! Cândă cineva are simțulă datoriei, ura se socotesce achitată de tóte sacrificiele cotidiana ce trebuie s’aducă ’n interesulă publică, mai cu semă cândă își iea misiunea d’a represinta ună poporă, uă ideiă? Simțul datoriei e pre puțină: trebuie și ’mplinirea acelei datorii, totădeuna, nestrămutată, căci celă ce posede numai simțulă datoriei fara și-o împlini, dispare cu desăvârșire în fâșia unoră bărbați ca Ștefană Golescu, adevărată petră de aclamantă a democrației române. Déca, pentru momentă, ne-amă închipui c’amu donația 90 de ani, ca acelă Ebreă care avu privilegiulă d’a dormi pe ună coștă de smochine în totă timpulă câtă dura captivitatea din Babilon, déca ne-amă închipui c’amu dormi acei 90 de ani, ce amă vede mai ântâiă la desceptare? Amă vede pe Ștefană Golescu cu figura’i fericită, încântătore, nici-uă dată obosită, la lucru lângă colegii sei ș’aflându-se — dup’mă dulce somită de 90 de ani — lâng’acelă pancrașiu, totă așia de verde cum l’amă lăsată la adormire. Prin urmare amă fi găsită pe Ștefană Golescu, déc’am fi mai trăită încă ună seculă, viindă în Adunare, viindă la guvernă, viindă în întrunirile particulare și stândă lângă acelă panorasiă de idei pe cari le represinta și din cari cele d’ântâiă erau onestitatea politică și ideia de patriă predominându’lă. Dóra, fiindă ca nu ne este dată, ca profetului din Isdrailă, să ne gândimă că vomă dormi 90 de ani, ce trebuie sĕ facemă noi, omeni moderni, cu buna credință a nostră, cu convincțiunile ce avemă? Ce trebuie se facamă cu acestă mânuchiă de idei democratice, care a stată d’atâtea ori în mâna lui Golescu, și ca revoluționară, și ca omă de stată, și ca primă-ministru, ce trebuie se facemă ca acestă mănuchiă de idei se nu se ’ngrope cu dânsulă, se nu trăiescu numai în lumea ideieloră, ci se intre ’n sufletele nóstre, pentru ca să rodescă asemenea fruntași, asemenea ’nchinători la „onore și patriă“? Ună singură lucru. Ca tinerimea să se pătrundă d’acestă lucru că, în momentulă cândă dispare ună frun rtașiă din sînulă nostru, avemă datoria d’a inventaria ș’a vede ce ne lasă de moștenire pentru onore și i pentru patriă, ce ne lasă cu sufletulă, I ] ■ spre a urma și noi p’aceași earti demnă 1 ■ și nobile pe care a urmată densulă. Iate ce mi-amă propusă s’arate în puține cuvinte, după slabele mele pu■teri. Din ce se compună aceste idei sfinte ■ ale democrației, pe cari Golescu le recomandă celorălalți frați ai săr, carii români în viață și carii, împreună cu juna generațiune, să se continue opera’ncepută de densulă?—căci, domniloră, se nu ne facemă ilusiuni, o re-ipetă încă vă dată : fasa ’n care sun■ temă este numai ună începută; mai ■ avemă multe de făcută pentru ca sĕ ne organisămă puterile, spre a realisa . ceea ce merităm ă, cee a ce voi măi voința nóstru astăzi e mai presusă , de puterile nóstre; pentru aceaa avemă datoria ca cu același capitală , de idei, cu aceleași convincțiuni morale , se creămă și mijlócele apropriate pentru ajungerea scopului la care țintimă. Cea d’ântâră ideiă, pe care ne-o lasă Ștefană Golescu ca moștenire, este acesta: când e vorba de emanciparea poporului, de drepturile, de guvernarea lui, nici uă altă ideiă nu e mai presusă d’a puerii, virtuții și patriotismului. Acestea ni se inspiră de la ’ncepută, onórea ’nainte de tóte, în întrebuințarea miijlocelorü sale pentru binele patriei. Numai celă ce practică asemenea idei merită ’n adeverit să fii ună fruntașiă cum a fostă Ștefană Golescu. A doua ideiă pe care Golescu neo lasă de moștenire, este ca ’n nici uă ’împrejurare se nu ’mpinge mă ura ce divide partitele pene a fi uă urgia pentru țară, ca nici-uă dată spiritulu de toleranță sĕ nu ne părasescá, ca nici-uă dată amenitatea atitudiniloră se nu se depărteze de noi, c’ună cuventă se nu ’ncetămă unu momentu d’a fi bărbați, bărbați chiară atunci cândăară trebui să ne luptămă chiară cu forța spre a ajunge binele. Acesta, domniloră, mi-se pare că este uă ideiă seriasa, și d-vóstra sciți că, iară acestă spirită de conduită urbană, făr’acestă spirită de frățască iubire ’n luptele cele mai crâncene dintre națiuni, se produce cea mai mare selbatecia. Avemă chiară ații exemple de selbateci carii mănâncă omeni. Ei bine, chiară acel selbateci suntă mai puțină selbateci de câtă ună poporă desbinată, care se sfâșiă fără cea mai mică cruțare. Amă véi juta popare pétrundéndü în sînul societății celei mai civilisate, în capitala luminelor, și comiândă cele mai mari sălbătecii, cele ne maiaudite cruzimi, numai din causă că spiritul de urbanitate dispăruse ună momentă de la acele popore. Ei bine, Ștefană Golescu ne lasă acestă modelă de urbanitate, acestă modelă de democrația modernă, pe care trebuie se tindemă a’să avea ’n vedere. El n n’avea inamici personali, cu tote că avea adversari politici. Golescu ne mai lasă modelulă demnă de imitată, că toți trebuie se cugetămă, în orice momentă, la binele publică, că — de câte-ori vreunulă din noi va fi la cârma țerii — trebuie a’o serve cu credință și fidelitate. Uă altă ideiă, pe care ne-o lasă de moștenire, este că, de câte-ori poporală se află suptă amăgire ca aceaa care l’a făcută se lapideze pe Ieremia, să nu încetămu dacă iubi. Trebuie se ve spună că elă nu scia se urască, precum trebuie să ve spună că scia se iubesc o poporală chiară în r amăgirile și ’n rătăcirile lui. Scia că o poporulă are redesceptările séle, scia i că sufletulă și consciința unui poporă neperitoră nu póte se nu se descepte, și d’aceaa n tota viața sna - nulă veți vede amărîtă în contra poporului, chiară cândă era singură i c’ună mică numera de ómen!, chiară î atunci iubia poporulă și făcea totulă ■ pentru dênsulü. Iî Tipsia completa- L minte ura ’u contra poporului, chiară i cândă s’arĕta nemulțămită, nedreptă • și nerecunoscătore către densulă. Și • chiară atunci ^se lupta ca se’i facă ■ binele, desvoltândă în tote momentele , virtuțile cele mai rare, calitățile cele mai morale. late cea făcută Ștefană Golescu : pentru poporă, cândă era amăgită, și d’aceaa, cu aceste calități și me■rite, nici ună momentă nu deveni adversarulă poporului, nici ună momentă nu l’a urgisită și nu l’a părăsită în rătăcirile sale. Altă ideiă pe care ne-o lasă Ștefană Golescu de moștenire, nouă și viitórei generațiuni, este ideia că, mai presusă de tóte, poporulă trebuie condusă d’a dreptură prin poporă. Densulă n’a lipsită sacrei datorii d’a lupta pentru ideiele democratice, cari se impună fie cărui omă, fie cărui cetățână care voiesce a se devota poporului, deore-ce ună asemenea bărbată nici-vă dată nu trebuie se aibă altă cugetare decâtă aceaa pe care ară ave-o ună părinte. Ștefană Golescu, din nobile și ilustră familiă, avea simțulă și ’ndeplinia acestă datoria: atunci e cine-va nobile, atunci devine ilustru, cândă își pune capitalulă intelectuale și morale, activitatea și cultura ’n servițiulă celoră mulți, ală poporului. Acesta este esința democrației moderne, acesta a fostă originea iei. Cele mai mari popore din lume, Incepéndu de la Englesi, viindă la Frances, péné astăzi la Germani, caută ca omenii soră de stată sĕ se inspire de interesulă poporului. Și acesta e atâtă de adevărata, în câtă la noi vedeți că și cei ce nu iubescă poporulă, cândă vă cârma ’n mână, apoi, pentru ca sö ei atragă popularitate, caută sa facă câte ceva pentru poporă. Ș’amă ajunsă acolo, în câta chiară cândă noi democrații ne luptămă cu forțele nóstre cele slabe ’n represintațiunea națională ’n contrafară, ei nu facă altă ceva decâtă, vorbescă de poporă și de interesele lui. Ce voiți se mai adică, domniloră ? Tóte aceste idei, pe cari vi le desvoltai, ne aratá modelulă cărei morale și politice ce Golescu ne lasă de armată. Apoi cine, din tóta acesta poporațiune bucurescéna, nu’șî manifestă durerea pentru perderea unui fîuntașiă care ne lasă dreptă moștenire uă viață plină de sacrificie și de idei nobile ? Datoria nostra e dérü să luămă din mâna lui Ștefană Golescu acestă patrimoniă, sé luămă inventariulă ce amu făcută, și se ’In incredințămă generațiunii june, care vine pe urma patriotului democrată. Trebuie ca noua generațiune, déca este sinceră, déca voiesce să lucreze pentru poporă, se iea patriotica otărîre d’a ’și apropria acestă prețiosă tesaure, se facă una inventariă și mai minuțiosă și mai completă de câtă l’amă făcută eö de tóte aceste idei sacre, de tóte aceste esemple nobile, pentru ca să scie că ele vină din mâna lui Ștefană Golescu, pe care ne-amă deprinsă toți să’le iubim de la 1848 ln cóce. Acestă amă care în tóta viața n’a