Romanulu, ianuarie 1875 (Anul 19)
1875-01-13
DEPEȘI TELEGRAFICE (Servițiulă privată alu Monitorului oficiale). Berlin, 22 Ianuarie. — Reichstagule a adoptată proiectată pentru ridicarea glotelor, cu 198 contra 84 voturi. Se vorbesce de retragerea ministrului de financie, Camphausen. tvsmj&sgm: /villamntas. BUCURESCI, GABISDARII. In fada mărimii scandalului la care d. Mavrogheni juca ună rolă atâta de însemnată și supt greutatea căruia n’a mai putută sta nici chiară într’ună ministeriă atâtă de puțină scrupulosă în cestiune de probitate publică, în facia posițiunii de mituită și de agentă corupetorii, ce i-o crează epistola d-lui de Hera, apărarea d-lui Mavrogheni, publicată în Pressa de la 11 cuvinte, este de uă nesuficientă atâtă de isbitare, încâtă deși obligațiunile discnsiunii publice nu ne obligă absolutamente a i-o reproduce deorece nu ne-a fostă adresată, totuși ne vomă da mulțămirea de-a o insera în colanele nóstre și de-a ’i face alăturea analiza. Nedispunându énse de atâta spațiu astăzi, reservămă acestă lucrare pentru numărul viitor. In Decembre trecută, se considera ca și terminată, conformă drepturilor și intereseloră țăran, grava cestiune a ipotecării căieloră nóstre ferate. Din nefericire, și acesta încredere Într’ună sfîrșită favorabilă României ce ară pute se ieră cerere venită de la Berlin nu ținu multă timpă : fiilele din urmă fiarulu Allgemein Zeitung organilă înalte foră confesiuni, aduse telegrama din București, cu data 2 (14) Ianuarie, pe care o reproduserămă în numărul din urmă. In alte împrejurări nu s’ară fi dată póte nici mă creficmentu acestora informațiuni; cândă éasé cu i sosirea lor, coincidea mutarea d-lui Gl. Cantacuzino de la ministerială lucrărilor publice și înlocuirea d-sele prin d. Teodoră Rosetti, fostă agentă la Berlin și negociatoră în cestiunea multă eneresei conversiuni Bleichröder, câta să se admită că bucuria din Decembre nu fusese pote de câtă uă ilusiune. Nu ceea ce ne privesce, n’amă perdută însă orice speranță, căci telegrama țarului germană conține o parte vădită neesactă, ceea ce lasă să se spere că și restul va fi póte eronată. Partea neesactă este comunicarea „că tribunalulă arbitrară a recunoscută dreptulă societății căieloră ferate române de a emite obligațiuni cu siguranță ipotecară*. In Bucuresei se scie că nici ună tribunală arbitrara nu sa constituită pentru judecarea acestei cestiuni; și apoi cunoscema pre bine modulă în care se formeză acestă tribunală după convențiune, pentru ca să nu considerămă procesulă ca câștigată pentru România, pe dată ce sară deferi arbitriloră. Totuși, în cestiune de pretensiuni berlinese, nici uă precauțiune nu este de prisasă, și de aceea, împărtășindă temerile generale, vomă desbate astâzii cestiunea, astăfelă cum e pusă de telegrama farului din Augsbourg., Amă comunicată la timpu cititorilor, că d. Reinhard nu primise nici chiarü propunerea’făcută în consiliul de miniștrii de către d. Maiorescu de a se face din ipotecare să lege generale, privitóre la tóte căilee ferate ale Statului. Telegrama de la 2 (14) Ianuarie conține aceași ideiă. „Represintantele societății căreloră ferate,zice ea, se opune la acesta, fiindu-ca acesta dreptii nu se póte contesta după convențiune“. Netemeinicia unei asemeni pretențiuni este vădită, căci daca „după convențiune“ concesionarii ar ave facultatea de-a ipoteca căiele nóstre ferate, și acesta arü fi unu „dreptu necontestabilü“ alü lora, care arü fi necesitatea se recurgă acum întru acésta la autoritarea guvernului română ? Negreșită că, déca în convențiune sară prevede dreptulu pretinsă incontestabilă, concesionarii n’arü avé de câtü se îngagieze căiele ferate, în virtutea articolului cutare, și ipoteca arü fi bine și legalmente constituită. Este veditü dejű că din alte disposițiuni ale convențiunii ei caută se derive unu dreptu ce nu ’lu au. Aceste disposițiuni sunt negreșită cele privitóre la posițiunea lor, ca parte contractantă. Se ne represintămă și noi acea posițiune, spre a vede daca pute decurge dintr’ensa dreptuli în cestiune. Care este prima condițiune cerută pentru ipotecare? Negreșită ca acela care pune ipoteca să aibă mai întâiă proprietatea lucrului ipotecată. Deci, pentru ca concesionarii să potá ipoteca căiele ferate, ară trebui se fiă proprietarii lor. Luntă însă ei proprietari? Negreșită că nimeni nu pote susține asemene monstruoșitate. Derii căiele ferate trebuie se fiă proprietatea cuiva, și acela nu pote fi decâtă Statula română. Cum déra concesionarii pot să aibă dreptul de a ipoteca proprietatea altuia, proprietatea Statului? Ca să stabilim și mai lămurită posițiunea concesionarilor, ca parte contractantă, se ne servimü de unü esemplu simplu, apropiată de înțelegerea oricui: Proprietarulă unui tărămă voiesce să’și construiescă să casă. Neavendă iasă destui bani și tóte îndemânările ca să și-o facă singurü și să plătescâmediată tóte lucrările, găsesce unu constru etorü, cu care se învoiesce să o construiéscu, și costulă iei să i’să ■ăspund că în rate, spre exemplu în t ermină de 10 ani. Bine reu, constructorulű face casa; moprietarulă intră în posesiunea ieii urmeză regulată cu plata rateloră. )Ara iată că după acesta, onstructură se găsesce lipsită acelă de 1 iani și, spre a și’l procura, îi vine ' n gândă și pretinde se ipoteceze [ asa pe care a construită-o. Constructorul nu va fi are trasată de smintită pentru uă asemenea retensiune. Ei bine, posițiunea Statului română facia cu concesionarii căreloruerate, este întocmai posițiunea pro netarului despre care vorbirămă ccadă cu constructorulu casei sale. Deci, déca pretensiunea constructoru ctucată se fiă smintită, nici pretensiunea concesionariloru nu este altfifelă, afară numai déca nu se va conveni că e deuă rapacitate pe care nu vr’unu dreptu o póte justifica. Unde e dorit dreptulu despre care d. Reinhard a cutesată să se prevaleze în tratările la cari consiliulă de miniștrii s’a înjosită? Destulă se întrebă că atâtă: concesionarii sunt: sau nu constructori ai linieloră? Statula este sau nu proprietarulă, intrată cinară în exercițiulă posesiunii din momentul primirii linieloră și începutulă curgerii auuităților? Negreșită că da, deci singură Statulu pate ipoteca. A recunosce societății acesta dreptu este peste putință, căci ară fi a’i cede proprietatea, a o lăsa la discrețiunea creditoriloră, la casă de neîndeplinirea îngagia minteloră. Pretensiunea concesionarilor e cu atâtă mai stransă, cu câtă vine după terminarea linieloră. Nu se pute dori sprijini nici pe necesitatea Statului română de-a face noul sacrificiu, pe lângă cele deja atâtă de colosale cea făcută spre a dobândi în fine căi ferate. Bunerele, căiele ferate sunt dobândite, și chiară de-ară lipsi constructorilor, bani .pentru completările ce mai sunt necesare, convențiunea, art. 10, prevede în terminii cei mai preciși că, într’ună asemene casa, guvernul română completeza prin întreprindere iată ce este nescermi A comptuiu concesionarilorü. Prin urmare, nu lipsa de bani pentru terminarea lucrarilor o face pe d. Bleichröder și compania se fie sprijiniți de înalte epistole, cu nesce cereri in adeverű fenomenale. Este de sicura amenințarea de una imensă procesă din partea acționariloră, procesa care ară aduce la baza justiției pe acei principi și duci, despre cari d. Dimitrie Ghika asigura că este peste putință să nu facă onore îngagiamentului loră, și cari totuși în urmă să adată concursulă loră celui mai mare jafu care s’a comisü vr’uă dată de uă companiă comercială asupra unui Stată. Amă făcută onerasa conversiune Bleichröder; amă autorizată emiterea atâtoră Jecimi de milione în priorități, cari ne-ară îndoiți greutatea unei răscumpărări când ama pute-a face; ama primita lucrări proste, materială rulantă insuficientă, în locuia unei linii ca cele d’ântâi din Europa, și tóte aceste capitulațiuni ruinatore și umilitare s’au impusü Etomâniei ca să scape de răspundere morală și materială principii și ducii cari și-au ilustrată numele în famasa corearcă Strousberg. Ei bine, nu suntemă încă plătiți? Nu se voră rădica are de nădată treptulă și demnitatea română în fada atâtoră impuneri batjocoritore, în alt avemă aerulă, facia cu nescepeculanți străini, ca uă națiune indusă prin arme, căreia nu ’i mai remâne decâtă a se supune la tot condițiunile învingătorului ? Punemă aceste întrebări noului ministru, onor. d. Teodoră Rosetti. Și amintimă că predecesorului d-sele fostă ministrulă celă mai onorată hiară de oposițiune, fiindăcă, în aestă cestiune, a ruptă cu tradițiunea nora din predecesorii d-sele și s’a pusă cu neînduplecare chiară coleiloră sei. Déca înse numirea noului ministru la lucrările publice va însemna schimbarea acestei căi, atunci nu numai cî d. T. Rosetti va îndeplini cea mai tristă misiune dată unui ministru, care acum începe viețatea politică, și care astă-feră se va ucide ca Omă publică, deră vatere în căderea d sele și pe d. G. Cantacozino, căci nu va fi nimeni care se inidică cu dreptă cuvântă că aceste mutări și noule numiri au fostă făcute în înțelegere chiară cu d. Cantacozino, spre a se pute săvârși necalificabilul faptă. Ensö d. Cantacozino înțelege negreșită, că nu se póte spăla pe mâni ca proconsulul din Pontă, ci că ori la ce ministeriă ară fi, trebuie se merga pene în capătă, pene a face în acésta cestiune, ia trebuință, chiară casă de rupere cu guvernulă, ca se mă uiie triumfatóre prima d-sele decisiune, împovărări, noul sarcine și ocrotiri numai pentru împilători. Duminecă, la 12 ale cuvintei, adunându-se membrii societății creditului fondară urbane, spre a completa consiliului de administrațiune cu ună ală optulea membru, care în întrunirea precedinte nu obținuse majoritatea necesară, s’a aleșii d. Alesandru Crețescu, membru al înaltei curți de casațiune. Rămas întrunită înse uă mare parte de voturi și d-nii P. Buescu, Dumitru Geani, Gr. Manu și alții. In ședința de la 10 ianuarie, camera a votată legea pentru ajutarea sătenilor lipsiți de mijilace din causa secetei. Acesta lege va fi de bună sematină adevărată „muștarul după mesă* a cărei menire nu e d’a aduce vr’uă îmbunătățire reală sort? I nenorocițiloră săteni sărăciți mai multă printr’uă administrațiune jâfuitore decâtă prin seceta anului trecută, ci d’a scăpa aparințele gi se facese se crode că acestă regiună, cu camerile sale, purtauă mare solicitudine poporațiuniloră ajunse în sapă de lemnă. Probă că legea nu va fi decâtă uă slabă paliativă, uă mână de pulbere care se aruncă în ochii nefericiților săteni, e faptulă înțărcării iei péne a fii. Péné va vota o și senatulö, péné se va comunica consilielor județene, péné acestea vor face publicările necesare și tóte formalitățile pentru contractarea împrumuturilor, autorizate prin lege, e mai multă decâtă sigură că va trece cu desăvârșire timpulă semenaturilorü și că țăranii fără mijiló ce voră ave totu timpul a să cadă într’uă mai adâncă miseriă de câtă suntă anii. Deră chiară déca legea s’ară pune in practică cu tóta graba posibilă, consecințele ce va ave peste câțiva ani voră fi de natură a nămoli pe săteni în datorii, căci legea nu determină masimulă dobândit cu care să se contracteze împrumuturile, deci mărimea lor va căde — sub formă de fiecimi și adause județene — totă în sarcina nenorocițiloră muncitori. Apoi lipsa unui regulament de aplicare, nedeterminarea modului de procedere în privința distribuirii ajutoreloru și tóte lacunele în ziduru semnalate de oposițiune în ședința de Vineri a camerei voră da hocă la numeróse abuzuri, pe care de obicinuită le plătescă totă cei fără altă avere decâtă speranța unei mai bune recolte, cândă se întâmplă să aibă cu ce o pregăti. Tóte aceste motive ne facă a considera proiectulă în cestiune ca uă simplă mascare a aparințeloră, eră nu ca uă dorință sinceră d’a scăpa de ultima miseriă uă mare parte din locuitorii țării. Lucrulă era și naturală supt ună regime și cu nesce camere care n’au sclutit s’aducă de câtă D. primară ală capitalei ne trimite ună comunicată, care, daca ară fi scutită numai de cuvântul, rectificare, ne-ară pune în celă mai perfectă acordă cu d-sea. In adevără, noi amü filsă că împrumutarea de 7 milione s’a făcută nu de către Banca României, ci prin Banca României; și d. primară ne spune acum că „Banca României a făcută numai versămintele, în numele d-lui Dimsdale“. Asta dorit cine nu se mulțămesce numai cu formalități și caută de preferință fondulă lucruriloră, vede că d. Dimsdale n’a fostă de câtă formalitatea, pe cândă Banca României era fondută. Deci ori amă fiice scurtă ,prin Banca României“, ori s’ară • fiice ..Banca Rom, făcută vărsâmintele,“ cândă se scie că d. Dimidale nu era de câtă samsarii, care negăsindă mușterii aiurea, a trebuită sé încerce realizarea afacerii „prin Banca României,“ totă coloe. In ceea ce privesce legalitatea demmisiunilor luate de consiliulă comunală actuală, în privirea împrumutului în cestiune, nici uă singură dată n’amă pus’o la cea mai mică índouiela; din contra, pentru cea din urmă l’amă felicitată, și profitămă de ocasiune spre a’iă felicita din nuoă; deci, nu înțelegemă la cerespunde în acesta privire d. primară. Asemenea’amă spusă că d. D. Ghica a demisionată de la comună din causa împrumutului de 7 milione, ci după părerea nóstru particulară era forte nemerită ca d. D. Ghica se nu facă parte din consiliul comunală, în momentul cândă trebuia să se trateze despre oă nouă călcare a condițiunilor a împrumutului vărsată de banca României, cu ală cărui directorü d. D. Ghika era strânse relațiuni. Nu putem deja privi lămuririle ce d. primiră crede de cuviință a ni le trimite, decâtă ca dictate de uă mare dorință de a nu fi uimită displătită d-lui Dumitru Ghika. E ce acumă și comunicatură d-lui primară: „Primăria capitalei Bucureșei este datare a rectifica ajetarea ce faceți în fiiarulu J Românulu de la 10 Ianuarie, cum că împrumutulă de 7 milióne ce s’a făcută de fostulă corsisiă comunală, ară fi fostă făcută prin banca Români. I. „Acestă împrumută este făcută de d-lă Dimidale. Banca României a făcută numai vărsâmintele în numele acistui domnă. „Ori ce decisiune dore3 luată de consiliulă comunală, în privința acestui împrumută la care a participată d-lă Dimitrie Ghika, consilieră comunală, este din cele mai legale. „Demisiunea d-lui Dimitrie Ghika, de este dată, ceea ce ar fi regretabilă, nu are nici oă relațiune cu împrumutură de 7 milione.“