Romanulu, ianuarie 1875 (Anul 19)

1875-01-15

SERVICIULU TELEGRAFICII ALE «ROMANULUI». Soma, 26 ianuarie. — Camera a respins, cu 232 în contra a 121 voturi, propune­rea lui Carroli, prin care blama guvernului pentru arestările de la Villa-Ituffi. Versailles, 26 ianuarie. — Adunarea a votată cu 512 în contra a 188 voturi tre­cerea în a doua deliberare a legii pentru senate. Nișce noutăți de la Madrid, spună că, cu ocasiunea primei întrevederi ce­a avută locă între parlamentarii alf­ensiștilor­ și carliștilor­, s’a­­fișată basele unei conven­­țiuni, a căreî primire de ambele părți este probabile. Viena, 26 ianuarie. — Notificarea despre suirea pe tronu a lui Don Alfons s’a încre­dințată ieri ministrului afacerilor­ străine, de către ministrul­ spaniolă. Puterile aă convenită se lase Austriei inițiativa recunoscerii. n­un­­it CrUi­üDARit D. Mavrogheni s’a identificată atâtă de multă în deprinderi, în apucături, în același modă de a procede, cu o­­norabilul ă săă tovarășiă, astăzi pe banca acusațiunii criminale, în­câtă apărarea d-sale, pe care o reprodu­­cemă mai la vale, pare a fi oă locali­­zare prescurtată a apărării d­lui Of­­fenheim. D. Offenh­eim, advocată dibaciu­ală unei cause abominabile, aflându-se înaintea juraților­ austriaci, și negă­­sindă totă­da­una argumente temei­nice cu cari să se apere, se aruncă în necontenite digresiuni, cu scopă de-a descepta simpatia juraților­, măgu­­lindă pasiunile și tendințele lor­. Cunoscândă simțimintele Austriaci­­lor­ în privirea Româniloru, precum și speranțele loră economice și poli­tice asupra Orientului, aretă mereu ce imense servicii a făcută elă Aus­triei în România, aruncândă în ace­lași timp și totă felulă de insulte des­­prețuitoire la adresa națiunii și a Sta­tului română. Astă­felă , în ședința de la 16 ianuarie, d. Offenheim c]irea unui martură: „ți-amă telegrafiată (la Iași) că ai face bine se te opui cu pu­terea unui secestru (din partea auto­rităților­­ române); îți ser iarnă se a­­runci pe ușia afară pe portărei, d­upă cum se întâmplă forte deșii în Valachia“. Acusatulu se fălesce e’uă epistolă pe care o scria unui funcționară ală săă întorșii din România : „mă bu­cură, îi­­ ficea elă, că te-ai scăpată de nesce personalități v­ âd­ăse și réa crescute“. Acesta este modul­ în care d. de Offenheim speră să’și pregătesca a­­chitarea, întocmai aceași procedere a adop­­tatu-o aci și d. Mavrogheni, în fac­a opiniunii publice române. la După cum se va constata mai vale, mai multă de două treimi din epistola d-sele suntă consacrate nu apărării, ci unoră digresiuni in cari se ocupă mai cu sem­ă a de­monstra câtă de lungă timpă s’a muncită și-a chiultuito, spre a în­zestra patria d sale cu căi ferate es­­tone și bune. Astă­felă descrie pe lângă tóte încercările ce-ară fi fă­cută în acesta privire încependu din 1859 și nu găseșee superlative des­tulă de energice spre a lăuda avan­­tagiele propunerilor­ anteriore, în care fusese amestecată. Termină apoi întemeiându-se pe oă carte despre vieța d-lui Brassey, spre a susține din nou câtă de multă și de bine a lucrată d-sea cu cele mai mari case din Europa pentru binele țărei în acesta cestiune. Singura scăpare din vedere ce-o face, limitândă tactica d-lui Offenheim, este că însuși măr­­turisesce că totă „asociații d-sele“ suntă aceia cari în urmă să constru­ită calea ferată scumpă și roa. După cum­ previzuserămnă, d. Ma­­vrogheni nu poace scăpa de acuzarea de mituire, de câtă declarându-se aso­ciată ală concesionarilor­ Statului. Se urmămă acesta strania apărare pe teremura pe care s’a pusă. D. Mavrogheni, după ce reproduce epistola amicului d-sale, d. de Herz, către d. Offenheim, pretinde că „con­­ținutul ă­iei nu are nimicii misterioșii, nimică ce póte atinge onorea sau deli­cateța cea mai scrupulosă“. Principiul­ relativității explică a­­cesta apreciare, și negreșită că, după modul­ în care d. Mavrogheni a­pro­bată că înțelege onorea și scrupulo­­sitațile delicateței, epistola banchia­­rului corupetorü este totă ce pote fi mai onorabilă, mai lipsită de misteră și mai delicată. După principiile moralei ruse, cari sunt­ absolute, și chiară numai după principiele logicei, întrebămă cum a­­cesta epistolă „nu conține nimică mis­­teriosü“, căndă d. de Herz ruga pe a­­micula său se „adevereze bancei că nu este respundetori pentru întrebuințarea baniloru ce i­ s’aă adresată“? Cum nu este misteră, cândă banchiarul­ spune că în viitoră va alătura numele co­­rupților, pe lîngă cecurile sale și chiară chitanțe, déca vor­ voi se­îdea? Cum apoi acesta epistolă nu a­­tinge onorea, — negreșită totă după principiile moralei, erő nu după ale asociatului d lui Offenheim, — când­ ea spune precisă că afacerea Mavro­gheni s’a trecută oficială prin condice, numai fiind­­ ca se divulgase, devenise de notorietate publică? Cum în fine ea nu atinge onorea, când­ sa vor­­besce de coruperea d-loră Gaeldry, Jora, Cociu, Winterhalder și de re­munerarea d-lui Gradovici, funcțio­nară la consulatul­ francesăi, negre­șită ca mijlocitoră în aceste afaceri? D. Mavrogheni afirmă énsé că ni­­mică di­n tóte aceste nu e nici miste­­riose, nici atingătora ouerii. Dă ase­mene opiniune explică pentru ce gă­­sesce propria d-sele afacere atâtă de corectă și de onorabila Preverenda negreșită sortea ce va ave în discusiunile publice șubreda d-sele apărare, califica de mai nainte pe cei ce vor­ atinge-o de omeni „cari se folosescă sistematică de ori-ce oca­­siune pentru a sfâșia uă reputațiune“. Noi fiind cei d’ântâră cari in acesta ocasiune deschiserămă atacului contra d-lui Mavrogheni, cu două mai nainte de căderea d-sele din minis­­terie, trebuie se admitemu ea pe noi bine-voiti de a ne suprînțelege. Ei bine, îi damă de astă-dată satisface­rea de­ a ne declara incapabili se mai putemă sfâșia reputațiunea d-sele. A­­cesta sarcină și-a luatu-o ănsuși de mulți ani, și și-a îndeplinită-o atât de bine, în­câtă n’a mai lăsată nimenui de lucru. Dead. d. Mavrogheni începe OJysea lucrurilor­ și sacrificielorü d-sele, spre a înzestra țara cu căi ferate; încredin­­țâzâ ce a depusă capitală, ea a depusă muncă, etc., etc.; înse pentru tote a­­ceste trebuie­se să credemă pe cu­­vântu, de­ore­ce nu dă nici uă sin­gură probă. Și probele erau cu atâtă mai necesarie, cu câtă o lesne de cre­­scură că, departe de a fi chiăltuită, alții au chiăltuită cu d-sea, în spe­ranță că, cunoscândü țara și jucândă m­ă rolă însemnată ca oină publică, vom­ '­dobăndi mai sicurți concesiuni prin d-sea. In fine ajunge la anul­ 1868, data acordării concesiunii Offenheim. Se -i ascultămă esplicările : «Ia sfirșit­, în 1868, asociații mei s'au înfățișatU itrăia cu cererea concesiunii. Cât­ pentru mine, obosit­ de atâtea străgăuiri și de atâtea ch­iăltuielî, cari sdruncinaseră în parte averea mea, am declarat­ companiei că nu mai eram­ în stare de-a urma îna­inte și că renunțam! la drepturile mele de concesionar!, lăsând! la aprețuirea lor! dreptul­ me! de-a fi despăgubit! pentru chiălti,sălele și osteneleie ce întrebuințasem! pene atunci în curs! de opt­ ani, ehiăi­­nm­ărî privitóre, precum am mai­­ sisit, la lu­crările pregătitore, la studiuri de traseuri și la nenumărate călătorii în străinătate. Tovareșii mei n’a! stat! nu! singur! mo­ment! la îndouială pentru a recunosce le­gitimul! me! drept!. Așia dor! m’ami re­tras! atunci din asociațiune, și d. Offen­heim, care s’a înfățișiat! atunci ca represin­­tante ale noului grup­ de concesionari ce se formase: ’mi-a dat!, în numele acestui grup!, uă declarațiune, prin care se îndatora a mă despăgubi cu suma de" 300,000 franci, pen­tru chiăltuialele și lucrările mele, în cas! când­ ar­ isbuti a obține concesiunea.» D. Mavrogheni pretinde că suma ce i­ s’a dată era prețuiți retragerii d-sele din compania cu care lucrase ânca de la 1859 péna la 1868. Spre a sei déru déca d. Mavrogheni spune séa nu adevérulu, este de a­­junsü se constatama déca compania concesionara din 1858 era totă com­pania din 1859, din 1862 și din 1863, căci la casă de-a nu fi totu aceași, în­trebămă după care logică, după care regulă comercială „ună noă grupă de concesionari“ ară avè sé plătascâ so­­cotelele unoră vechi grupuri, cu to­­tulă distincte? Spre a descurca acesta cestiune, ne vomă servi de propria ’i apărare. D. Mavrogheni arăta că de la 1859 până la 1863 a făcut­ parte din com­pania d-soră Brassey, Glyn, Leo Sa­­pieha și alții, deră ea în acestă din urmă ană, făcendu-se în România pro­puneri și de către d-nii de Salaman­ca și Delahante, compania d-sele a fusionată cu d-nii de Salamanca și De­lahante. Apoi, după cum­ areta și car­tea citată de d. Mavrogheni, la pa­gina 265, „concesiunea fu acordată pentru Interega liniă d-loră Salamanca, Delal­ante, Mavrogheni, Sapieha, Peto, Brassey și Betts“. Acesta era dorit, după ultima sea transformare, compania cu care lu­­c­ase d. Mavrogheni. Aceștia erau a­­num­e asociații d-lui Mavrogheni. Cândă dora d-sea­­ jme ,­nin sfirșită, în 1868, asociații mei s’au infaciliază ieruiși cu cererea concesiunii“, ori­cine se asceptă se găseștă în asociațiune pe aceleași persone, căci alte­ felu d. Mavrogheni aru spune ună vădită ne­­adevere. Ei bine, écé cari suntü asociații ce s’au presintatü și au dobândită con­cesiunea în 1868: Victor d'Offenheim, Vladimir comite Borchowski, principele Leo Sapieha, Dr. Carol Giskra, Tho­mas Brassey, W. Drake și L. M. Rate. Aceștia sunto­are vechii asociați ai d-lui Mavrogheni ? S’a pomenit a ore de cinci din aceste șepte nume în fostele companii, cu cari Z’ve d-sea ea lucrase? Ore din faptulu că doui dintre aceste șepte noul concesionari participaseră în alte companii, rezultă că compania din 1868 era tot­ cea din 1859 și 1863? Este déja vedită, prin compararea grupurilor­ de mai susă, ca în 1868 se presinta uă companiă­­ cu totulă nouă, cu uă cerere cu totulă nouă, și d. Mavrogheni înainteză m­ă cute să­­tore neadeverit cândă­­ sfice : „în 1868, asociații mei s’aă înfăciși ază iarășî cu cererea concesiunii“. In acesta privire, ânsuși acusatură se prinde cu vorba, căci, după ce ^ico mai ântâiu că totă vechii d-sele a­­sociați s’aă presintată, cerendă aceași concesiune, apoi, mai la vale, măr­­turesce că „d. Offenheim s’a înfăci­­șiatu ca represintantă ală noului grupă de concesionari ce se formase“. Fiindu dorit pe deplină constatată că concesionarii din 1868 erau cu totulă alții de câtă cei din 1859 — 1863, și că formau unu „noă grupă“, întrebămă : în ce erau datori aceștia se plátescu d-lui Mavrogheni ipote­ticele sau realele chiăltuieli, pe cari d-sea le-ară fi făcută în alte com­panie cu totul­, și împreună cu alți asociați? Cu ce titlu i-am putută ei da acei 300,000 franci, pe cari în­­suși d-sea mărturesce că i-a pri­mită? Să ne amintimă ore­cari împreju­rări din 1868, și ori­cine va remâne convinsă că acești 300,000 franci mărturisiți i-au fost­ plătiți ca mită, pentru ca, în calitate de deputată și membru forte influente ală dreptei, să facă a se dobândi concesiunea. D. Offenheim a spusă ună adevere, susțiind î­naintea juraților, că în România a avută a lupta și­ a tri­umfa contra concurenței prusiane. Se născuse în adever, de pe atunci acea temere seriose, că este contrariă in­­tereselor­ naționale de-a se concede căiele ferate inoră companii din­­tr’ună Stată învecinată, pentru a­­cestcă motivă, precum și pentru al­tele, concesiunea prusiana Ujest-Ra­­tibor și cei­l­alți avea cei mai mari sorți de-a trece pentru Intrega nóstra rețea de căi ferate. S’a plătită atunci fórte scumpă d. Mavrogheni, pentru ca, în calitate de deputată și cu reputațiunea, în­temeiată séu nu, de cmă specială în cestiune, se caute a dobândi, în fa­­vorea causei d-lui Offenheim, apro­barea celui mai mare numără posi­bile de deputați. Consecința a fostă că drepta, din care făcea parte d. Mavrogheni, fu atâtă de bine îndoctrinată, în­câtă declara, și duse declararea acesta pâné în locurile cele mai înalte, că nu va vota concesiunea Urest-Ratibor, daca nu se va concede și d-lui de Offen­heim linia Sucav­ a-Iași-Romană. A­­cesta decisiune și stăruința ce puse drepta de­ a o menți nâ înduplecă pe întrega putere esecutivă la acestă compromisă, și numai mulțumită lui, putu­se triumfe causa d lui de Offen­heiten Eco pentru ce a fostă plătită de Mavrogheni. Și merita cu atâtă mai multă se fiă plătită, căci trădase pétic într’atât’î interesele țărei, în­câtă nici nu lua cuvântulü sĕ aréte, cum arăta astăzi, că concesiunea este forte scum­pă și că acea­a pe care o dobândise d s ea la 1862 avea „condițiuni așia de nemărginită mai favorabile“! Ș’apoi faptul ă cu care se laudă as­­tăzie faptul­ abținerii de la desbateri, în locu de­ a arăta cum arăta astazi că concesiunea e scumpă, ce probeza altă de­câtă că d-sea era complice cu concesionarii Statului; și cum putea mai târ­ziu se fiă ministru și complice cu concesionarii, căci complicitatea însuși n’o negă? Déra partea în care turpitudinea nu se mai póte ascunde, nici chiară supt tertipurile fanariotice, este acea­a unde voieste să se apere de rolulu de agenta corupétorii, pe care i-Tu dă epistola d-lui de Herz. „Reposatulu ingineră Gueldry, Z’­ce d-sea..V. nu era pe acea vreme în ser­­vițiulu Statului, ci ună simplu par­­ticulară, directoră ală unei mori cu aburii din Iași.“ Neadevĕru! D. Mavrogheni spune aci celă mai sfruntată neadevĕrit. In 1868, d. Gueldry era deja de multă ingineră ală Statului. In 1866 era șefă de circumscripțiune la Iași; în urmă fu adusă ingineră peste cana­­lisarea Dâm­boviței, și îndată ce căzu ministerială din 1868, fu numită in­­spectoră­ generală și apoi controloră ală căreloră ferate, adecă controloră asupra concesionariloră ce­lă plătină. In facia unui asemene neadeverit de faptă d. Mavrogheni ne apare mai prejosă de­câtă ună mare cul­pabile; treceme dorfl răpede asupra acestui punctă, constatândă numai că d-sea servia de agentă corupetorii, spre a face să se văndă concesionari­­lor, tocmai funcționarulă teh­nică care trebuia se­­ controleze. Cită despre mijlocirea către d. Jora, de care zice că „nu ’și aduce a­­minte“, se­­­venim­ în ajutorul­ me­moriei: să ’i amintindă că d. Jora era pe atunci deputată și delegată ală Camerei tocmai în cestiunea căre­loră ferate. Conde­dora asupra punctului celui mai gravă de acusațiune, acela care­ să arata ca corupetorii ală funcționari­­lor­ publici în favorea concesionari­lor­ Statului, d. Mavrogheni nu se póte apăra de­câtă prin celă mai sfruntată neadevĕrit, s­e pretioZăndă că nu ’și aduce aminte, cine póte se păstreze cea mai mică índouiala des­pre culpabilitatea sea? Nu e destulă că în tote cele­l­alte puncte ale apărării n’a emisă de câtă aserțiuni, fără nici uă singură probă, dară încă asupra punctului celui mai gravă, recurge la ună vădită neade­­verit și la­să pretinsa lipsă de me­­morie. E co cine este prețiosulă ministru de finance al­ regimului actuală, ma­rele financiară care a făcută datorii de 120 milione în limpă de 4 ani și a sdrobită țăra supt greutatea celoră ne mai pomenite imposite ! Și acum, când­ nu mai este mi­nistru , felicitama demna majoritate din Cameră, care să pastreze în si­­nulă iei. Ce se face cu scandalosa cestiune Herz-Ma­vrogheni - Jora -Gueldry- Gra­­dovicz și compania , descoperită de parohesculă din Viena cu ocasiunea urmăririi lui Offenheim ? Eco întrebarea ce publiculű, indig­nată, face domniloră procurori, caii s’au arătată asta de scrupuloși în alte afaceri forte puțină importante, cari aă urmărită și chiară arestată pe șco­lari, Hindu c’nă voită se ia pânZa j de pe statua lui Michaiu­ Vitézula, și cari temporiseră și umblă cu atâta blân­dețe, déca nu cum­va stau în locă, în­­tr’uă afacere atâtă de scandalosa. In facia strâiniloră, nu este dastâ­­data cestiune numai de averea Româ­niei spoliate, de interesele iei economice compromise: este vorba de totu ce are mai scumpă uă națiune, ca și una individă, de simțimintele de morali­tate și de justiția ale națiunii ro­mâne de onorea iei! Déca cavaler­ula austriacă Offenheim a cutesatu, la co­respondința sea in­tima cu una coreligionară și asociată al lui din România, d. Harz, se trat­­a­ă pe toți Românii de încelători și stupindi și, prin uă nenorocită coincidință de îm­prejurări, se caute a justifica infamele lui aserțiuni, prin faptul­ că a trebuită se cumpere cu bani pe vre una funcțio­nară sau personă politică importantă

Next