Romanulu, noiembrie 1875 (Anul 19)
1875-11-26
ANULU ALU NOU ESPREZECELE Alledacțiunea și Administrațiunea Strada Domnei, NO. ÜL MERCURI, 26 NOEMBRE, 1875. VOIESCE ȘI TEI PUTE Oi-ce cereri pentru România se adreseza la administrațiunea ziarului. ANUNCIURI pagina IV, spațiul 30 litere petit 40 bani. In pagina IV, linia petit 6lei. A se adresa LA PARIS: la Havas, Lafflte & C-nie, 8 Place de la Bourse. LALONDRA: la d. Eugîjne Mieoud, No. 81-A Fleet Street, London, E. C. A V LENA : la d-nii Haasenstein și Vogler, Wallfîschgasse 10. Scrisorile nefrancate se refusă. 20 BANI EXEMPLARULU. (B) Sfârdițiimea de dimineța>E!!I LUMINEZA TE ȘI TEI FI ABONAMENTE In Capitalei un anul 48 lei; șase luni 24 M trei luni 12 lei; uă lună 5 lei In Districte; un anii 58 lei; șese luni 29 lei trei luni 15 lei; uă lună 6 luni Francia, Italia și Anglia pe trimestru, fr. 20. Austria și Germania pe trimestru, frânei 18 A se adresa LA PARIS: la d. Darras-Halle’ graine, rue de l’Anciene comedie 5, și la Havas, Laffire & C nne Place de la Bourse 8. LA VIENA : Iad. B. G. Popovici, Fleischmarkt, 15. Articulele nepublicate se vor fi arde . SERVICIULU TELEGRAFICII ALE «ROMANULUI.» Atene, 6 Decembre.—Camera a trimis pe miniștrii Nicolopulos și Vallasopulos și pe trei episcopi, ca complici, înaintea curții estraordinare de justiția Interogatoriele, relative la acuzarea politică în contra întregului cabinet. Bulgaria, continuă. Londra. 6 Decembre.—Storkes, guvernatorele academiei militare de la Woolwich, a primită ordină să mergă în Egiptă c’uă misiune specială. Paris. 6 Decembre.—Adunarea a ascultată citirea raportului comisiunii asupra disolverii; discnsiunea s’a fixată după votul asupra tablourilor, circumscripțiunilor electorale și după alegerea celor 75 s. senatori. I Co#•* M <5 i l HiniRV SKuLLulmill 25 BRUMARU 7 UNDREâ. Cilele din urmă s’a săvârșit în Occident un fapt, care este un mare semn distinctiv al politicei din adoua jumătate a secolului XIX. Acest fapt e dobândirea canalului de Suez de către Englitera, printr’o simplă lovitură financiară. Europa strigă astări de la o margine la cealaltă cu o profundă emoțiune: Englitera a pus mâna pe canalul de Suez, a pus mâna pe însuși Egiptul. Asta este. Și ce a costat-o acestă cucerire? Nici măcar un sacrificiu financiar, a cumpărat acțiuni, atâta tot: a făcut o afacere financiară: pentru suta de milione de lei pe care a dat-o pe cele șaptecese spre zecimi ale totalului acțiunilor, primesce de la medivul chiar dobândă 19 ani, timp pentru care cupanele acelor acțiuni sunt Înstrăinate, și după 19 ani, Incaseza venitul de pe cupane. Laudă dar și onore Englitezii, ai cărei omeni de Stat s’au folosit cu atâta spirit practic și patriotism de ocasiunea ce li se presinta; ei au uimit astfel tote guvernele Europei, au uimit pe guvernul Franciei mai cu osebire, care numai când faptul a fost săvârșit i-a înțeles însemnătatea și a ve<zut greșela nereparabilă pe care o comisese. Onore d-lui Disraeli că pătruns de rolul de prima ordine pe care ’l au astăzi cestiunile economice în afacerile și destinatele Statelor, că pătruns de acestă politică a ultimei jumătăți a secolului XIX, a cules pentru țara lui marele avantagiu pe care ’l dă oricui prima întrebuințare a unei nouă și fecunde idei. Mulțămită acestui spirit practic, propriu Englesilor, mulțămită patriotismului cu care el se uneșce, Englitera posede astăzi fără nici un sacrificiu canalul de Suez, posede însuși Egiptul, cum strigă în cor tote siarele francese, acum când perderea este neraparabilă pentru Francia; mai nainte însă casa de bancă Dervieu nu putea cu nici un preț se întrunescă la Paris un grup de capitaliști care se facă, în condițiuni încă mult mai avantagiose, ceea ce făcu în urmă guvernul englez în 2d de ore. Ce a perdut, ce a scăpat Francia din mână cu acestă ocasiune este necalculabil. Dintr’o singură lovitură, fără nici o demonstrațiune ostilă, fără nici un semn de rea-voință, Engliteza i-a răpit preponderanța ce o avem asupra marei și neapăratei căi dintre Occident și extremul Orient, cale deschisă prin banii, prin munca și prin capacitatea Francesilor. Și Francia n’are câtuși de puțin dreptul să se plângă de Englitera , nici s’o considere mai puțin amică decât mai ’nainte . Engliteza n’a făcut decât să așeze de dreptul legitim de a îngriji pe calea pacinică de interesele iei; ceva mai mult, ea n’a făcut decât se primesc, în condițiuni mai puțin favorabile ceea ce Francia refuzase. Francia a încercat apoi, în acestă afacere, o perdere încă mult mai însemnată. Se presintase ocasiunea pentru dânsa, — ocasiune cum nu va mai fi alta, — de-a proba lamei că, deși supusă la cele mai teribile nenorociri militare, politice și financiare , deși ciuntită de două din cele mai frumose provincie ale sale, pástreza încă destulă putere, destule mijjloce și destul prestigio, spre a lua o posițiune de arbitru atot-putinte în desfășiurarea celei mai mari cestiuni europeane, cestiunea Orientului. N’a sciut să se folosiască de ocasiune. Acesta este cea mai mare perdere pe care a suferit-o Francia: o deplângem cu o profundă mâhnire, atât pentru densa cât și pentru noi Românii, cari și prin simțirainte și prin interese aspirăm ea și înșiși Francesii la rădicarea prestigiului și puterii Franciei, și mai mult decât dânșii la reaccentuarea rolului iei în Orient. De la săvârșirea acestui mare eveniment, fiarele franceze și chiar unele străine sunt pline de cele mai aspre imputări contra guvernului francez, și în special contra ministrului de externe, ducele Decazes. Guvernul francez a comis negreșit o greșeală capitală, dar are el singur să fie culpabil ? Noi avem convingerea că nu. Culpabili de acestă nerepărabilă greșeală sunt, după noi, Francesii în genere, spiritul rutinier care -i face se nu admită decât cu mare anevoință și mai totdeauna după ce este încercat și întrebuințat de alții, ceea ce e nou, ceea ce este o schimbare în vechiul mers al lucrurilor. Din causa acestui spirit rutinier pure, în Francia nu s’au putut aplica decât prin comoțiuni violente, ideiele cari la alte popore și-au găsit aplicarea printr’o desvoltare naturală și liniștită. Póte tot acestui spirit se datoresc reîntorcerile spre trecut, atât de dese în Francia. In fine acest spirit este pute reversul medaliei, pe care omenirea întregă trebuie s’o dea geniului frances, fulgerelor de geniu ce isbucnesc din sinul națiunii francese și ’și aruncă lucirea peste lumea întregă. Nu de mult un autor frances, deplorând amar perderea, părăsirea de către Francia a atâtor mari colonii, ce ar fi putut se devie o sorginte de avuție și de prosperitate pentru densa, cum au devenit coloniile pentru Enghiteza și Olanda, apăra pe miniștrii lui Ludovic XV de imputarea că numai ei ar fi perdut în America Luisiana și Canada. Națiunea întregă,jice acest autor, prin credințele iei în privirea coloniilor, prin necunoscerea însemnătății lor, a fost complicea miniștrilor lui Ludovic XV. Ei bine, noi credem că spre a fi drepți, trebuie să zicem astăzi acelaș lucru în privirea miniștrilor mareșialului Mac-Mahon. Ei sunt culpabili în adevăr, însă națiunea este complicea lor; ei n’au fost mai presus de națiune, n’au fost pionierii iei; éca tot. Obe Kectivul, mai nainte de a se adresa către guvernul englez, n’a făcut tot ce’i a stat prin putință spre a’și vinde acțiunile la Paris , Francesilor? Ore el n’a oferit se platesca Francesilor 11 la sută pentru cele 92 de milione ce le cerea, pe când de la Englesi a dobândit 100 de milione și nu le plătesce decât 5 la sută dobândă? De ce atunci publicul frances, capitaliștii francesi nu s’au folosit imediat de ocasiune, ci din contra au refuzat cu stăruință afacerea, silind pe mediv în desperare de cau să se trecă Mancha? Ore din tóte fiarele cari acuză astăzi atât de aspru pe guvernul francez, găsitu-s’a unul singur care, mai nainte de decisiunea Englitezei, se fi atras atențiunea guvernului și a publicului francez asupra însemnătății acestei cestiuni ? Nu s’a găsit nici unul; tote au inceput se stinge numai atunci când perderea era nereparabilă. E că dar că nici consciință nu avuseseră de gravitatea lucrului, până ce Englesii nu le-au făcut s’o simtă. Acum, de la Francia și Englitera, se trecem un moment la România și Austro-Germania. Daca Francia a putut se sufere o cădere politică atât de mare, printr’o cestiune economică, dacă Francia, cu totă puterea iei, cu totă avuția iei, cu tot prestigiul iei, a putut se încerce o asemene isbire printr’o cestiune economică, din partea unui Stat mai puțin însemnat decât dânsa, ce isbire pótere se primescá mica și slaba Românie, prin cestiunile economice, de la nesce puteri sdrobitore în comparare cu dânsa, cum sunt imperiile Austriei și Germaniei ? Este mult timp de când strigăm alarma : cucerire pe tărâmul economic ! Este mult timp de când arătăm în colonele acestui roiar imensul rol ce-l pot avea cestiunile economice asupra destinatelor unui Stat. Când începuserăm acestă propagandă, menită a descepta națiune și guvern la timp, nici că era vorba de falită turcescă sau de posesiunea canalului de Suez; și adversarii noștrii, prin ignoranță sau prin complicitate cu străinii, ne răspundeau cu ironie că aiutăm, că nu s’a mai vădut un Stat cucerit pe tărâmul economic; ei ne repetiă nesce banale locuri comune, precum, „banul n’are patrie,“ și altele asemenea. Ei bine, acum nu este asta că banul engles a făcut ca istmul de Suez se devie engles și numai engles, iar nu francez, nu german, nu rus? Se va mai putea prezice acum că banul n’are patrie, că banul nu este cel mai neînvins soldat în campaniile economice naționale, campanie cari în secolul acesta sunt în acelaș timp și politice și sociale ? Astăzi dar când alarmele nóstre sunt pe deplin justificate, prin fapte cari au sguduit Europa întregă , astăzi când modul nostru de a vedea în privirea cuceririlor ce se pot face prin cestiunile economice, este legitimat de probele cele mai isbitare, mai pute óre să fie un singur Român adevărat, care să nu recunoscă că Austro-Germania, care pe Dunărea ne-a încins cu un monopol de navigațiune comercială, care pe Prut a dobândit dreptul de-a face acelaș lucru, care pe tote marginele țărei și-a stabilit agenții,—adevărate factorării coloniale,—care a pătruns în interior, care dispune de guvernul din țară, după cum Olandezii dispun de abrutiții regenți indigeni din Java , care și-a stabilit căiele de comunicațiune ce a voit, care în fine și-a asigurat aservirea totală printr’un tratat de trădare și a comerciului național, și a navigațiunii naționale, și a industriei naționale, mai pute óre să fiă un singur Român adevărat, care în faa acestei acțiuni a Austro-Germaniei, urmărită sistematic pas cu pas, se nu vedă că ea pregăteste aservirea României prin cestiunile economice, și că a și realizat-o în parte ? Trădător guvernul ce n’ar vedea acest imens pericol, acesta peste nereparabilă,— de Turci, Tătari, Goți, și atâte teribile invasiuni am scăpat, dar când o dată, aserviți prin cestiunile economice, vom ajunge în starea laboriaselor dar nenorocitelor poporațiune din Indii sau Java, când strînși din tote părțile de tescul germanic, vom fi reduși la rolul misei de salahori ai Germaniei comerciale și industriale, atunci apusul națiunii române va rămânea vecinie fără resărit. Promulge-se și aplice-se vom mutórea convențiune cu Austro-Ungaria, și peste puțini ani ne vom vedea afundați într’o adâncă nopte, în care numai evenimente cu totul neprevăzute și independinte de acțiunea nostră, ar mai putea se arunce o lumină de salvare. Serbia care era în ajun de-a se afunda în aceeași cale de perie, pe care România este îmbrâncită de miniștrii principelui Carol de Hohenzollern, Serbia care era în ajun de a fi dată și ea în plocaust puternicei Germanie, cum mâne póte va fi dată România, Serbia s'a desceptat pe malul prăpastiei și se salveză : o telegramă de la Belgrad anuncță că guvernul voiescu se renunde la încheiarea de convențiuni comerciale, și pregătesce tarife vamale pe base protecționiste. Oprise va ore și România pe malul prăpastiei, soui aleșii principelui Carol de Hohenzollern se vor grăbi a o îmbrânci cât mai repede în prada lacomului vultur german? In tot cazul, acești aleși ai principelui Carol nu vor avea de complice națiunea, care simte totă mărimea pericolului, și care astfel, pare că se va salva singură, mai nainte de-a i se seca tóta energia voinței de a trăi. țiaruri francesü le Monde de la 2 Decembre, organü ala dreptei, publică următorulu importantă articlu, relativă la jubileula evreo-nemțescă, prin care s’a serbată,—cu ocasiunea inaugurării universității nemțesci din Cernăuți,—centenarulu răpirii Bucovinei de către Austria : Uă anestime în secolulu altt 18-lea. Intr’una colță retrasă aici Europei s’a făcută ore care scomotu în luna trecută. Voiniü se vorbimu de Bucovina, țara fagiloră. S’a serbată acolo aniversarea anesării acestei provincii la Austria, s’a serbată totăd’uă dată fundarea universității germane. Ce suvenire reamintesce anesiunea? Ce perspectivă deschide fundarea inaugurată cu atâta scomptu ? I. Librăria Guillaumin a publicată u broșiură în 72 de pagine, ală căreaa titlu este cam aspru: Răpirea Bucovinei. Ceea ce dă interesă operei, este aparițiunea pentru prima oră a corespondinței urmate în privința acestei....achisițiuni între cancelarul Kaunitz și ambasadorele curții din Viena la Constantinopole, Thugut. Autenticitatea acestor documente nefiindă contramisă, le ținemă de adevărate; dacă se va arăta că nu simtă astă-felă, vom modifica în consecință aprețuirile nóstre. După documentele publicate la d. Guillaumin, argumentele invocate de cabinetul din Viena spre a decide pe Turcia d’a ratifica desmembrarea Moldovei suntă de două feluri: unul ă de convenință, altulă de dreptu. Primul a argumentă ară putea fi formulată astăfelă: „Fiindă c’Austria a operată răpirea (fiindă-că cuvântulă s’a zisă) Galiției în dauna regelui Poloniei, ea are trebuință, spre a stabili mai cu ușiurință comunicarea Intre noua sea concistă cu cele-lalte state ale iei, d’a opera răpirea Bucovinei in dauna Moldaviei. “ Orice comentariă nară face de câtă se slabesca acésta simplă espunere. Argumentul dreptului este mai complicată, derutată de felul ă acesta, écé’lu în câteva cuvinte: „Amă despoiată pe regele Poloniei, care avea drepturi asupra Bucovinei. Spoliatorele este suprstituitü de pleno în drepturile celui pe care l’a despoiază. Deci, amă drepturi asupra Bucovinei“. Este ună silogismu. Spirite rău făcute ară zice bucurești ceva în contra acestui raționament”. Se cercetămă cu tóte aceste, și supt tóta reserva, cari erau drepturile ce regele Poloniei putea, ca șefă ală Galiției, să le puie ’nainte cu valore asupra unei părți a tărâmului moldavă. „Decisiunea imperiale, scria Kaunitz, la 20 Septembre 1774, este d’a lua în stăpânire cunoscutulă judecă ală Moldovei ca uăpertinință a Pocuției usurpată de Turci și asupra căreaa avemă dreptulă în virtutea cesiunii unei părți a republicei Poloniei către casa imperátéseá. “ La 6 ianuarie 1775, cancelarul scria din nou: „Suntemu tare și ne’ndouiasăotărîți a ne ține în stăpânirea bucății de pământă, care atâtă în privirea Ardeiului câtă ș’a Pocuției a fostă mai ’nainte usurpată de către Valachi și Moldoveni ș’acum iarăși este revendicată de noi. “ In fine la 5 Februarie următoră d. Thugut respundea: „N’amă lăsată Porței necunoscute dreptele pretensiuni ce pre înalta curte are asupra deosebitelor ținuturi moldoveneșci în urma recâștigării Pocuției de la Republica polonă. “ Făcurâmă mă pasă : seimă că pretențiunile Austriei sunt întemeiate pe posesiunea Pocuției. Problema dore d’a cerceta ce drepturi a putută posesiunea Pocuției să de mai ântâiă regelui Poloniei ș’apoi.... succesorului său. Corespondința publicată de d. Guillaumin stă pe deplină mută în acestă privință; ea ne lasă într’uă ’nfundătură. Voi rămă se eșimă, și, cu acestă scapă, căutarămă cari fuseseră, înainte de 1772, raporturile Moldaviei în genere și ale Bucovinei în particulară cu Pocuția. II. Nu vomă nesocoti pe cititoră presupuindă că nici uădată n’a auzită vorbindu-se de Pocuția. Este celă după urmă distinctă orientală ală Galiției care formeza mă ânghiă între Bucovina și Carpați. Prutulă și Siretulu își au aci sorgintea loră. Kolomea și Sniatin, stațiuni ale cărei ferate, de la Lemberg la Iași, sunt cele de căpeteniă localități, locuite d’uă mare cătățime de Armeni, deși poporațiunea de la țară este curată rutená, adică nici-de-cum moldovană, și mai puțină încă germană. Omenii de la