Romanulu, noiembrie 1876 (Anul 20)
1876-11-26
1054 costa Înțelegere, decă puterile vor a esercita asupra Porții uă presiune morale de natură d’a o convinge că totă ce are mai banii de făcută e d’a se supune la tóte mesujele pe cari puterile le voră crede necesare pentru a garanta esecutarea reformelor, considerate ca indispensabile și pentru a asigura provincielor chreștine că situațiune administrativă și economică avantagiosa. I). Meleganu ar fi înlăturată ideia unei ocupări militare, contra căreia s-ară fi pronundată în principiă. Pe lângă acesta ară fi observată că în substanță, puntele supuse discnsiunii nu era atâtă de anevoiă de resolvată pentru a exclude posibilitatea conservării păcii, care e basa politicei italiane. Lordul Salisbury a primită aceste declarațiuni cu satisfacere și a esprimată simțimintele sincere de încredere și de amidă ale Angliei pentru Italia. ROMANULU, 26 NOEMBRE, 1876 ADUNAREA DEPUTAȚILORU Ședința de Mercuri, 21 Noembre, 1876. La ora 12, ședința se deschide cu îndeplinirea formalitățilorii regulamentare, cu 95 din deputați prestați, supt președința d-lui Al. Sihlenu, vice-președinte. Se dă citire sumarului ședinței precedinte, care se aprobă. Se acordă mai multe concedii. Se dă citire comunicărilor, cari se trămitu la comisiunile respective. Asupra petițiunii d-luî căpitanii Petrovici — care se plânge că comitetulă pensiuniloră refusă de a’la regula la pensiune — d. D. Lecca dice că supt regimura trecută mai mulți oficiali au fost depărtați pentru ca se se facă înaintări nechibzuite. Acești oficială au fost trimiși la pensiune, dară acesta li s’a refuzată. Dacă vomă trimite acesta petițiune comitetului pensiunilor, nu vomă face nimică, căci acolo e una pașalîcă; și e să voiesce, ca se vină câtă mai puțini pensionari la pensiune. Rogăciérü pe guvernă, ca se facă dreptate tutorii tânguitoriloră de acestă felă. D-sea cunosce pe d. căpitanu Petrovici, a servită 24 de ani; a fost îndemnată ca să-și dea demisiunea și se ceră pensiunea. Cere încă de la guvernă ca se intervie a se face dreptate tuturora oficialilor, cărora s’a creată acesta posițiune prin persecutările regimului trecută supt diferite motive. D. Vice-președinte arătă că se va comunica guvernului cererea d-lui Lecca. D. Ministru al instrucțiunii promite că va comunica și d-sea d-luî ministru de resbelă. Incidentală se închide. D. T. Bagdat anunciă d-luî ministru al lucrărilor publice interpelarea privitore la podurile de seră a căroră taxare s’a făcută în modă nelegală. D-sea cere suprimarea aceloră taxe. D. I A. Sturdza voiesce a comunica Adunării proiectulă elaborată deuă comisiune a Camerei asupra responsabilității ministeriale și pe care are onore a ’lu depune la biurcă. S’a mai presintată la biurcă mă proiectă de d. Blaramberg. Noi cu tóte astea n’amă esitatu de, a prestata proiectulă nostru, avendă în vedere legislațiunea Olandei și Belgiei. Causa pentru care ’să amă făcută și noi este pentru că amă credută că proiectele presintate pene acum nu erau destulă de perfecte și remâindă ca d-vestre se ’să faceți și mai perfectă. D. Dimancea cere urgența pentru acestă proiectă, mulțămindă d-loră Sturdza și Stolojană, cari Taű Costinescu, elaborată. Numai prin asemenea proiecte va scăpa țăra de miniștrii Cerchesi. D. E. Veniau rogă biuroulă se ia măsare ca se nu aibă și acestă proiectă sortea proiectului d-lui Blaramberg. Se continuă desbaterea asupra proiectului pentru fondurile școlare, rămasă la art. 6. D. Gregoriad Bonncchi nu înțelege pentru ce se se ia în considerare sărăcia sau bogăția comunelor. Comunele bogate contribuiescă mai în grabă la fondurile școlare. Calcululu d-lui ministru este forte conjecturasă. Câtă pentru argumentata că comunele mai sărace suntă mai doritore de lumină, d-sea nu se pote uni cu densura. Mai înainte de tote trebuie se face să scule pe la comunele mai popolate. Suntă comune cari plătescă chiria: ele plătescă și chiriă și să se plătescă și fonduri școlară. Ară crede dejű că e bine a se începe cu acele comune cari plătescă deja chirii și manifestă prin urmare dorința de a ave scule. In acestă sensă d-sea formeză ună amendamentă. Voci. Este făcută de comitetă. D. Bonachi zice că ideia d-să se difere de a comitetului. D. Vice-președinte comunică că d. Vișanti și-a retrasă amendamentulă. 1. Constantinescu spune că este vorba cari comune voră ave preferință la construirea de locale. Observările ce s’aă făcută de ambele părți au dreptate. Preferința va rămână a se determina de Cameră în unire cu guvernul. Intre preferința comunelor bogate și preferința celoră sărace e unu termenă mediă, prin propunerea d-lui D. I. Ghika făcută în comitetura delegaților. Propunerea d-lui Ghika este ca se se dea preferință acelora comune cari au dovedită în modă positivă că suntă în stare a înțelege avantagiele scoleloră și au începută deja a face sacrificii. Sunt comune cari cu tote că n’au localuri, au făcută sacrificii enorme ca ședea acestoră instituții dă desvoltare însemnată, ele plătescă și profesori din propriele loră mijloce peste ceaa ce acordă guvernata. Mai tote comunele daă una asemenea adausă. Suntă comune cari aă înființată și scóle de fete, cum suntă mai multe comune în Buzău. Sistema d-lui Ghika este uă satisfacere dată aceloră din comune cari au făcută asemeni silințe. Este dreptă ca Camera se le dea uă satisfacere. Rămâne apoi la d-v. ca săă se ve realiați cu propunerea d-lui ministru, sau cu propunerea d’a se începe cu comunele mai bogate. Intențiunea d-sele, dice d. Constantinescu, a fostă de a propune se se adauge unu alineatu, ca construirea de scule se se facă în proporția cu capitalura depusă de comune seă de judecie. D. Constantinescu intră în mai multe calcule asupra fondului contributivă ală comunelor. Astăfelă, în judeciulă Buteă, pentru a se construi scule în tote comunele, voră trebui 14 ani; acesta ară fi un carantină pre lungă. Trebuie se ne dămu tóte silințele, se face că totă posibilulă a pune poporală în paralelă cu celelalte desvoltări politice și administrative. Se profitănta de ocasiune, ca se nu mai dămu ocasiune unui domnă ca Maiorescu ca se declare ca acestă poporă e nedemnă și neluminată. Amendamentul ce va propune are ună întreită efectă: 1 de a împăca disensiunile ce se facă în privința preferinței; 2 de a accelera înființarea școlelor în țără; 3 de a împăca scrupulele cari s’aă rădicată în privirea sarcinelor ce se impună comunelor, prin decimea ce li se adaugă. Amendamentulă d-sele este în cuprinderea că „consiliula județienă, în înțelegere cu consiliele comunale, voră pute, cu aprobarea corpurilor legiuitore, se contracteze de nădată construirea de scule prin plată de anuități“. D-sea speră că și d. ministru ală instrucțiunii se va grăbi se ’va adopte, pentru că are intențiune de a grăbi cu oă oră mai nainte realizarea nobilului și generosului scapă la care țintesce. Acestă amendamentă e ună desiderată, pe care îla recomandămă consilierer judeciene ; noi nu ’să impuneam. Terminândă, rogă pe d. ministru și Camera se adopte amendamentulă d-sele. D. Ministru al instrucțiunii dice că scopul proiectului a fostă generositatea, care este în tradițiunile acestei țări. Amă sacrificată ideia de justiția rigurosă, pentru că uă comună bogată mai lesne ’și póte găsi mijloce case ’șî construiescá scule. D-sea a mai disă că uă comună bogată, déca nu voiesce se ascepte, consiliuta judeciană se’i înapoieze mila și se ’i dea și uă subvențiune; prin acesta se remedieză totală. Decă Camera primesce amendamentulă ca se se incepa cu comunele cari plătescă acum chirii, îla primesce și d-sea. Câtă pentru amendamentulă d-lui Constantinescu, guvernuta s’a oprită de a’să pune în lege, pentru că n’a voită se ajungă și comunele rurale în starea de desastru a comunelor urbane, cari sunt înglodate în datorii prin contracte de lucrări și antreprise. Dacă mâneamă avea, ca printr’uă baghetă magică, 5000 de locale, credeți că vomă avea 5000 de scale ? Nu, pentru că lipsescă învățătorii. Tóte trebuiescă a se face treptată. Nu se potă produce mai multă de 200 învățători pe ană, cu totă adausulă cea făcută la scalele normale. D. D. Miclescu observă că ară trebui se se începă cu acele comune unde s’aă stabilită colonii, cari suntă cu numele de Români, deri nu seta românesce. Scopur a guvernului, cândă a voită se începă cu comunele mai sărace, este ună scapă morală, generică. Celă bogată trebuie totădeuna se sprijine pe celă săracă. Scopula este ca nu cele bogate arendă scóle sé nu mai voiesc și a contribui pentru comunele cele sărace. Pentru acea a d-sea propune a se introduce amendamentul în coprindere : „încependu-se cu comunele cele mai lipsite de mijiloce și preferindu se acele comune cari suntă poporate cu colonii cari nu sem încă românesce.“ D. Ministru al instrucțiunii rogă pe d. Miclescu ca mai nainte de a regula pe străini, se se reguleze Românii. D. D. Miclescu dice că d-sea nu înțelege pe alți străini de câtă pe aceia cari suntă stabiliți de sute de ani prin comune, cari nu seta încă românesce și cari dorescă a sei. D. Ministru al instrucțiunii. Aceia sunt: Români. D. Miclescu. Vorbescă de acele comune cari plătescă tóte dările și contribuiescă cu locuitorii lor și în armată, dară unde este trebuință a se învăța românesce. D. Lecca zice că nu se ascepta a vede în parlamentul ă română uă propunere de intoleranță; țara nostră a fostă cea mai asuprită, deja și cea mai tolerantă. Se deschidema scalele nóstre pentru aceia numai cari voră voi se mergă într’casele; și pe cândă alții daă probe de intoleranță, noi se probămă toleranța, lăsândă libere și limba și cultura altora. D. Dimancea arată scoput a amendamentului d-lui Miclescu, care țintesce a se face scolei în acele comune unde se simte mai multă trebuință de învățarea limbei române și unde se cere chiară învățarea iei. Se cere închiderea discusiunii. D. Mârzescu combate închiderea discuției, d. Voinov o susține. Punându-se la votă, închiderea discuției se primeșce. Comitetul delegaților, întrunindu-se și consultându-se, d. P. Cernătescu, raportare, face cunoscută că respinge amendamentulă d-lui Miclescu, pentru că ară fină măsură escepționale. Comisiunea respinge asemenea și amendamentula d-lui Constantinescu, pentru că ară da locă la abuzuri și ară îngropa comunele în datorii. Comitetul delegaților respinge și amendamentulă d-lui Ghika, menținăndă amendamentula săă, care are în vedere comunele cele mai popolate, neavându în vedere nici pe cele bogate, nici pe cele sărace. Amendamentele d-soră Miclescu, Constantinescu și D. I. Ghika se respingă pe rendă.Se dă citire modificării introdusă de comitetă la proiectara guvernului, la care aderă și d. ministru respectivă. Cu acesta modificare se pune la votă art. 6 și se adoptă. D. Raportare dă citire art. 7 și arătă modificarea cea introdusă comitetul delegaților. Se dă citire amendamentului d-lui Pastia ca cele 8 orașe mari prevădute în legea comunale se contribuiescă numai cu 5 la sută din bugetata loră totală. D. Păterlăgenu propune ună amendamentă ca comunele cele mari, daca voră voi, se contribuie și cu mai multă. Minimum cnse se fiă de 5 la sută. D. T. Bagdat cere ca se se escepteze acele comune urbane cari construiescă scă aă construită scóle. Ară fi nedreptă ca acele comune se fiă obigate a contribui la fundarea scoleloră. D. P. Buescu arătă că comitetulă delegațiloră, din care face și d-sea parte, a primită amendamentulă d-lui Pastia. Acele comune cari voru voi sa contribuie cu mai multu vor pute se o facă. D. Cantili rogă Camera se grăbescă mai curendă cu acestă lege, care face gloria guvernului actuale și în speciale a d-lui ministru actuale ală instrucțiunii. Mai avemă și alte proiecte la ordinea dilei. D. Raportare zice că comitetul delegațiloră a primită amendamentulă d-lui Pastia, însă numai pentru cinci orașe mari din țără. Voci. Să se pună cele 8 orașe mari din legea comunală. Se depune la biurcă supt amendamentula ca cele 8 orașe principale din legea comunală se contribuie numai cu 5 la sută pentru fondura școlară. D. Dimancea observă că nu e dreptă acestă amendamentă, căci comunele mai bogate potă contribui și cu mai multă de câtă 5 la sută; centrurile mari au trebuință de mai multă lumină; d-sea dără susținem ca tóte comunele se fiă d’uă potrivă impuse, și cere să se respingă tote amendamentele. Ună amendamentă ală d-lui Mărgăritescu, nefiindă susținută de cinci d-nî deputați, cade. D. N. Voinov nu înțelege amendamentula d-lui Cantili. D-sea susține că tóte comunele se fiă d’uă potrivă impuse și după ce se voră sever și tóte trebuințele pentru scule, comunele cele mari vor înceta d’a mai contribui. Să nu facemăinse favoruri. Pentru acea a d-sea susține numai proiectata guvernului. D. P. Grădștenu demonstră că scopul a acestei legi este ca în intervală de 10— 15 ani, tote comunele se aibă scule. Cum voiți să impuneți comuneloră mari se facă într’unăană ceea ce cele-l-alte voră face în 10 ani? D. Grădiștănu arătă că comuna Bucuresci este impusă, cum suntă și alte comune, cu dări pe cari nu le dau tóte comunele. Astăfelă Bucurescii plătesce poliția țării întregi și deca iațî impune să dea milionă pentru fondură școlară, ea nu va mai pută merge. D. A. Mcmiu susține amendamentul d’a se impune numai cu 5 la sută comunele cele mari. D. G. Mârzescu, după lungi desvoltări și digresiuni, găsesce că este esorbitantă a se impune orașele mari cu 10 ’’, arătând starea dificile în care se află mai multe din acele orașe și mai cu sănia Bucurescii și Iașii, pe cari le amenință deficite însemnate, pentru că li se taiă subvențiunile ce li se dedeaă de stată; d-sea susține amendamentul d-luî Cantili. D. G. Cantili susține și desvoltă amendamentul a d-sele și rogă Adunarea se voteze cu uă oră mai ’nainte acestă proiectă atâtă de necesară pentru luminarea poporului. D. N. Voinov propune amendamentulă ca tote comunele urbane de reședință se fiă impuse numai la darea scăzută de 5 g pentru fondurile școlare. Comitetul delegaților, întrunindu-se și deliberândă, primește scăderea la 5 la sută propusă prin amendamentul d-lui Cantili numai pentru orașele Iași și Bucuresci. I). Gheorghiu face apelă la Cameră să revie asupra unui votă pe care l-a dată deja, și anume asupra votului privitor la înființarea dării de 10 la sută asupra tuturora comunelor. Comunele rurale se află în stare deplorabile, și comunele urbane fundă mai prospere, se impuneți numai cu 5 la sută! Acesta e nedreptă și pute ave consecințe dezastrese. Susține deja ca tote comunele din țără se fiă două potrivă impuse. Se cere închiderea discuției și se primesce. Se pune la votă părerea comitetului delegaților și se respinge. Se pune la votă amendamentulă d-loră Pastia și Cantili de a se scade contribuția la 5 la sută pentru cele 8 orașe mari prevădute în legea comunale. Ivindu-se contestări asupra votului, se procede la votarea prin bile. Amendamentul a să respinge cu 53 voturi contra 21 din 74 votanți. I. Voinov declară că’și retrage amendamentul i. D. Ferichide și alți d-ni deputați declară că’și însușescă amendamentul ă d-lui Voinov. D. Raportore dă citire acestui amendamentă, care punându-se la votă, biuroulă declară că s’a respinsă. (Scomotă). Voci. Nu s’a respinsă. Puneți la votă prin bile. (Scomotulă continuă). D. Pantazi Ghika, în cestiune de regulamentă, arătă că votata s’a proclamată de biurcă și nu se mai póte reveni asupra lui. (Scomotulă continuândă, d. vice-președinte suspende ședința pentru cinci minute). La redeschidere, d. președinte, ocupând o fotolială președențială, dice că, din causa diverginței ce se a ivită, va propune a se vota amendamentală însușită de d. Ferichide prin apelă nominală. Camera, încuviințândă, să face apelura nominală, la care 39 d nn deputați răspundă pentru, 43 contra și j abținuți. D. Președinte proclamă că Adunarea a respinsă amendamentulă. D. Raport pre zice că tote amendamentele cădendă, va da citire art. 7 din proiectul guvernului. Se cere votarea cu apelă nominală. D. Pantazi Ghika dice că a cerută votarea prin apelă nominală,[ca să vedá țera cine votăză acestă noă imposită de 10 la sută asupra comunelor rurale. Considerați acesta, daca voiți, ca reclamă electorală. Procedându-se la votarea părții ântâiă a art. 7 prin apelă nominală, răspundă: 60 d nn deputați pentru, 15 contra și 10 abținuți. D. Președinte proclamă că Adunarea a primită art. Se dă citire și aliniatulu al douilea din art. 7 și punendu-se la votă se primesce. D. Raportare arătă modificarea ce a introdusă comitetul delegațiloru la acestă articolă. S’a resclus consilierii comunali, fiindăcă nu totă-de-una aă respundere. D. N. Voinov cere a se șterge din acestă articulă partea aceaa în care se dă guvernului latitudinea de a revoca pe acei consilieri să primari cari ară deturna fondurjurile școlare. E de ajunsă că se dă în judecată deturnătorii. D. Ministru al instrucțiunii declară că aderă la amendamentul d-lui Voinov. Comitetul delegaților, admițendu-lă asemenea, se pune la votă art. 8 și se primeșce. Se dă citire art. 9. D. Pantazi Ghika observă că acestă art. cuprinde ună principiă de mare inicitate; e oeră contra art. 9 și cere suprimarea lui. Elă impune sarcine mari comunelor. Art. 9 nu conține scutirea pe care d-sea a cerută-o pe cândă se discuta art. 3. Dispensa ce se pune în acestă art. nu e uă dispensă, căci nici uă comună nu are scule în condițiunile ce se ceră. Suntă comune cari au făcută mari sacrificii, suntă ierăși comune unde și proprietarii au făcută asemenea sacrificii. Ei bine, va veni un ministru și va găsi că acele scule nu suntă făcute după proiectul-tipă al guvernului. D-sea nu voiesce ca se se dea dă urmă unei partite contra altei partite. Restricțiunile ce se pună în art. 9 sunt pre mari; prin urmare d-sea propune cari^ se se facă scutiri bine determinate, nu nesce scutiri evasive. D-sea susține ca testul acestui articolă se se schimbe în sensul ă celoră ce susține. D. Miniștrii alț instrucțiunii observă că d. Pantazi Ghica nu a citită cu atențiune coprinderea art. 9. In acestă art. este vorba de consiliulu permaninte ală instrucțiunii, erăru de consiliul permaninte ală judecieloră. Acestă comitetă, numai în urma unui avis conformă aleseă, va pute acorda dispensa. D. ministru espune motivele pentru cari d-sea a făcută acestă articulă. D-sea se teme că acei cari vor fi fi reuvoitorii scaleloră voră acorda pre lesne dispensa, seă le voră acorda după favoruri. In alte țări se impună pedepse mari, și d-v. ve preocupați de stilulă imperativă ală acestui articulă! Suntă omeni cari cedeză influințeloră primariloră, vină la ministeră și obțină dispensa. D-sea s’a preocupată de ideia ca se fiă scule, ș’a voită ca se pună restricțiuni dispensei. Dreptulă ulterioră ală acestei dispense se fiă lăsată ministrului și acestă dispensă se fiă motivată și publicată și prin Monitori. D-sea a voită ca se fiă cunoscute actele ministrului, pentru ca se se cunoscă de toți, căci adesea deea țara sufere miseria guvernanțiloră, causa este că nu se cunoscu actele lor si nici a vă suta parte nu se publică. Ve rogă de să se primiți articolul din proiectul guvernului. D. Climescu propune amendamentulă ca devisurile scoleloră se fiă aprobate de corpul tehnică ală judeciului respectivă. D. L. Eradide dice ca a înțelesă din spiritul acestei legi că comunele rurale, îndată ce ’și voră avè localele de șcală, nu voră mai contribui pentru fondulă școlară. Câtă pentru dispensă, d-sea susține ca ministerulă se fie obligații a o da, eră nu cum ^ se dice în art. 9 că va pute-o da. Cere dară ca se se dea oă redacțiune mai lămurită acestui articulă. D-sea mai susține ca acele comune cari vor a proba că aă scule făcute din fondurile loră, se fiă dispensate și se li-se napoieze fondurile cu cari aă contribuită. Voci. Suntă 5 ore. D. Vice-președinte consultă Adunarea, decă voiesce a prelungi ședința. Adunarea otărasce a se continua mâne desbaterea. D. Președinte face cunoscută că s’a depusă raportulă privitoră la ună credită cerută de d. ministru de resbelă. Interpelarea d-lui Blaramberg e asemenea la ordinea dilei. Ședința se rădică. Una nou moda de resolvere a cestiunii Orivntelui, piarele anglese publica uä lunga scrisóre a renumitului istorică, d. Thomas Carlyle, care apăra causa chrestiniloru din Turcia și propune unu nou mițjlocă de resolvere a Gestiunii Oriintelui, arbitragiulu. Scrisórea acesta începe prin a de