Romanulu, ianuarie 1878 (Anul 22)

1878-01-28

90 ----------«j ®»---------- ROMANULU, 28 IANUARIU, 1878 Petre, Cătiăă Constantin, Cogălniceanu Mihail, Cornescu Constantin, Deleanu Constantin, Droso Nicolae, Enescu George, Fotino Androcle (dr.) Ganea Matei, Ghica Dimitrie, Giani Alesandru, Grăjdănescu Apostol, Iorgulescu Grigore, Lahovari Nicolae, Lupescu George, Manolache Costache, Opran Pera, Orăscu Alesandru, Orleanu George, Pișcă Dimitrie, Racoviță Constantin, Stătescu Eugenie, Sturdza Dimitrie, Voinov Nicolae, Vucinic George, Zissu Alexandru, Șendrea Ștefan, Vioreanu Dimitrie, Corbu Constantin, Silion Constantin. (Biuroulu) Prea S. Sea Mitropolitulă primaru, Brătianu Dimitrie, Bello Stefan, Ghermani Menelas, Lecca George, Manolescu Nicolae, Șăicaru Vasile. Cei alți d-ni senatori au fostu absenți D. Dimitrie Ghica. D-loru, cunoscuți că d. G. Cantacuzin este bolnavii, ’și-a ruptă brațulă, ânsă ’mi-a declarată că și d-sea este pentru. D. Cogălniceanu M., ministru de externe. D-loră, ca guvernă ’mi-amă spusă opiniunea, ca senatore, declară că suntă pentru. D. I Vice-președinte D. Brătianu. D-loră senatori, în unanimitate este primită moțiunea privitore la integritatea teritoriului României (Aplause repetite și prelungite). D. Șt. Bellu dă citire raportului privitor la alegerea efectuată de colegiul III de senatori de la Dorohoiă. D. vice-președinte. Ne ivindu-se contestare asupra acestei alegeri, se proclamă de senatoră d. Vîrnav, la colegiulă I de Dorohoiă. Se dă citire raportului privitoră la alegerea d-lui N. Giuvara la colegiulă I de Fâlcă. —Necerându nimeni cuvântulă se proclamă de senatoră d. N. Giuvara, alesă la colegiulă I de Fălciă. —Ședința este rădicată la 4 ore sera, anunciându-se cea viitare pe a doua zi ADUNAREA DEPUTAȚILORU Ședința de Joui, 26 ianuariu 1878. Supt președința d-lui președinte C. A. Rosetti, ședința se deschide la ora 4 după a , măcji cu 93 din deputați presiați. Sumarul ședinței președinte se aprobă. La ordinea lilei desvoltarea interpelărei d-lui Basile Urechiă. D. B. A. Urechiă. In cestiuni de tote țilele, și încă respectură celă mare ceamă , pentru acăstă Cameră se face se iă emoționată forte multă de câte ori iă cuventură, cu câtă într’uă cestiune de importanța celei de astăzi.—Oratorii vechi, d-soră, aveaă ună artistă la spatele lor, care se dedea tonulă după care să ’și moduleze vocea, în vedere cu auditorul. Care va fi dia- ji pasonală, care va rădica cugetarea mea la înălțimea situațiunei? E patriotismulă neîndoiolă ală acelei bănci ministeriale și ală d-vală tuturoră care va povețui cuvântul să meă; mintea va îngrădi cu tăcere inima nerabdătore. Interpelarea ce -mi propună a desvolta adi înaintea d-vostră are de scopă de a întreba pe guvernă asupra situațiunei politice ce evenimentul din urmă ja putută face patriei nóstre și cu deosebire asupra unei cestiuni și mai dumeseancă ‘ pe care d-v. ați înțeles’o din forma anunță- j tőte interpelațiunea mele. D-lora, tote adresele pe cari d-vostră l v’ați socotită datoria le trimite tronului ca răspunsă la mesagiulu de deschidere de cândă suntemă în acestă Cameră aă dată necontenită una și aceași directivă politică guvernului nostru. Negreșită acestă directivă politică nu a întâlnită totădăuna uă unanimitate perfectă, dară trebuie sé o recunoscemă în momentele solemne ca cele de astăzi, că chiară și acele voci, cari se împotrivăă la acea directivă, n’o făceam mai multă decâtă diferință de vedere cu noi asupra mitjlocelor, eră nu a scopului. Și care a fostă d-lară acelă scopă? Acela care trebuie să fiă ală oricărei politice naționale, străduințe și lupte pentru menținerea neștirbită a individualităței naționale și pentru asigurarea, în timpă pacifică, a desvoltărei câtă mai repede și mai înlesniciosă a națiunei nóstre. Politica unei națiuni, resultată ală voinței și inteliginței națiunei, duce cu sine meritată și demeritulă săă: a vedea scopulă, a’să urmări cu străduință și cândă se pare că deviămă de la dânsură totă la dânsură a tinde. E că negreșită uă directivă politică, écé unde trebuie să tindă totă de-una guvernele nóstre și écé unde ați împinsă pe celă actuală se mărgă. In acesta, d-loră, nu făcămă de câtă sĕ urmămă vechea deprindere străbună, căci nu nămului nostru românescă se va tăgădui meritulă de a fi soittă scopulă și de a ’să fi urmărită cu lăruință; nu lui se póte tăgădui meritulă de a fi voită să rămână ca națiune de sine stătătore, cu individualitate proprie a ei. Dără, d-loră, a înțelege scopulă, a ’lă voi și a ’lă și realisa nu este totă una. De multe ori națiunile ca și individele întâlnescă în calea loră resistențe, stavile, pe cari le numimă fatale, fatale căci nu atârnă de voința națiilor, a le întâlni scă nu în calea loră și pentru că numai cu mari lupte se puteau înlătura. Atârna are de națiunea nostră ca să aibă uă altă situațiune topografică ? Atârna ore de ai noștri strămoși ca să aibă alți vecini, vecini cari să fie mai apropiați cu âuima decâtă cei pe cari sortea ’i-a pusă în jurul ă țărei nostre? Negreșită că nu. Apoi în contra acestoră factori fatali au luptată totăde-una, la nevoie chiară cu spada României, și totă-de-una cu mintea. Din mintea sea românulă a făcută pârghia cu carea înlăturată din cale acele stavile cari se opuneaă la mersul ă seă. 1 Călătorulă, d-loră, stă uimită înaintea piramidelor Egiptului ; elă case nu rămâne în admirațiune înaintea blocurilor de marmură ale loră, înaintea lucrului brută, în sine, — fiindăcă orice munte eșită din mâna lui Dumnedeu ’i oferă blocuri de petră multă mai mari decâtă ale piramideloră — călătorulă rămâne uimită înaintea acelorăcoloși pentru că ’și aduce aminte că sunt opera mâinilor slabe ale omului. Asta omul inteligent care citeșce istoria adevărată a orientului trebuie să stea uimită văzândă lupta gigantică de 18 secole a unei națiuni mici, în raporte cu marii și puternicii ei vecini, pentru a ’și păstra individualitatea s a! A ’și ține neatârnarea țărei loră, întregimea olariloru săle, iată scopulă, iată politica străbuniloră noștri. Cândă erau în câmpul ă de luptă, ei strigau ca Costin : „să ludăm loculă, frațiloră, căci este stropită cu sângele strămoșilor noștri“. Și cândă bătaia se sfârșia— mă ’ncelă, ea nu s a sfârșită âncă pân’acum, — cândă bătaia se curma, voiescă se die,a, se curma pentru ună scurtă timpă, atunci uneltea, pregătea miijlocele pentru luptele viitore. Cum? Pe calea alianțeloru nari, alianțe ce le însemna admirabila loră maturitate politică, alianțe nu basate pe sentimente nici chiară de religiune, pentru că religiunea cea mai mare a strămoșilor a fostă conservarea intactă a naționalității (aplause) și teritoriului patriei. Dăvadă, că acesta a fostă în totădăuna mobilală unică ce i-a condusă în politica loră, este alianțele cu Turcii. D-vostră, împreună cu guvernul actuală, nu aț scăpată din vedere și în împrejurările de față direcțiunea politicei nóstre naționale. Sciă că ună d. deputată de talentă și de animă, care a lăsată mă golă în sînulă acestui parlamentă, a articulată altă dată că adevărată acusațiune, cum că noi ne-amă lepădată de Turcia, că ne-amă depărtată, că amă lăsată de uă parte politica pe care trebuia s’o urmămă, politica testamentului lui Ștefan celă mare. Erórea acestui bărbată a provenită de acolo, credă, că elăa considerată alianța propusă de Ștefan-Vodă ca scopă, iară nu ca mijjlocu, pe cândă trebuia din contră s’o socotăscă ca ună simplu mijllocă către scopă. In adevără, cândă alianța cu Turcia înceta d’a fi ună mijlocă bună, nemerită pentru a ajunge la scopulă nostru, cândă ea nu mai fu mijiloculă de asigurarea neatârnării, independinții țărei nóstre, are greșită-aă domnii urmași ai lui Ștefan celă mare cari aă avută și aă lucrată de a rupe cu Turcia și de a se apropia de alți vecini și mai în urmă de Rusia ? Încă pe la jumătatea secolului ală 15-lea Românii luară în băgare de sămă născânda putere a Rușilor. In partea în care Alesandru celă bună află pe Sfredrigioni, Stefan cară află uă fapt o rănoă politică, cu care intră în alianță și de înrudire. Acum, d-loră, rasele prin carină trecută relațiunile nóstre cu noulă factură ală politicei din Orient, cu Rusia, negreșită suntă de domeniil istoriei, și nu intră în cadrul unei interpelațiuni ca acesta; cu tote acestea, fiindăcă tocmai este cestiune astăzii de regularea orientului — pentru că tocmai astăzi se vorbesce de deslegarea necesară a cestiunii orientelui — nu credă e’ară fi răă venită înaintea d-vostră că mică aducere aminte a rolului mică ce noi amă putută ară în acestă cestiune mai înainte de ce Rusia să fi luată în mână frânele politicei in orientă. Clară, cestiunea acesta a priintelui a fostă ca nisce friguri cari, în locă d’a veni , la câte două file, venia la fiecare secolă; dără, ca să nu mergă pră departe cu aceste amintiri istorice, voiă lua de exemplu secolulă ală 17-lea și 18-lea. Ce găsimă pe la anii 1670—1680? Pe atunci încă d-lară, se zicea că Turcii au să fie goniți din Europa, că are să se sfârșăscă cu imperiulă turcescă. Pe atunci avă dreptate să se fică așa pentru că Leopold al Austriei vede oștirea turcăscă fugindă din jurul Vieniî, pentru că Peloponesul era luată de Venețieni, pentru că Transilvania, Ungaria erau scăpate de jugulă Turcilor. El bine, pe atunci era adună Domnă, Șerbană Cantacuzino; acestă Domnă câtă de mică era a trebuită să apese multă în cumpăna politicii vremiloru de atunci, deorece Impăratul Leopold fu silită să compteze în elă pentru a merge mai departe în contra Turciloră și să compteze până într’atât încâtă să’i promită tronulă Constantinopolului, și acestea nu pentru că Șerbană Cantacuzino dispunea de vr’uă 40 tunuri și d’uă oștire numerosă, ci pentru că elă era adevăratulă pivotă în jurulă căruia gravitau lucrările și omenii din 0riunte. La curtea lui Șerban petrecea patriarhulă de Constantinopole; în sculele lui Șerbană reînvățaă Grecii patriotismul; cu banii țării lui Șerbană se întreținăă bisericile creștine ale slavilor din imperială turcescă. Șerbană scotea din domnia Moldovă Domnii con rari alianței chreștine contra Turcilor. Șerbană chiăma în acestă alianță prin emisarii bosniaci pe țarii Petru și Ion Alexievici cari declarau ca și Leopold că tronul Constantinopolului are să fiă ală lui. Ei bine, pentru ce alianța chreștinilor nu a isbutită? Pentru că mulți din acei aliațî aveă scopuri ascunse și erau de rea credință. Impăratul Leopold trata cu Constantin Cantemir în secetă de Sobieschi, și lui Sobieschi ’i promitea Moldova, și pe când Leopold promitea lui Șerban tronul Constantinopolului, Veterani intra cu armatele imperiale în Muntenia. Atunci Domnii români își aduseră aminte că avăă a se ocupa mai întâiă de țăra loră decâtă de portea imperiului Turciei, atunci Constantin Cantemir cu 5,000 de Moldoveni văteaj la Boian pe gloriosul Sobieschi, care avă 25,000 de Poloni. Țările române dovedia atunci că nu se pute merge la Constantinopole că vândă peste ele dușmănesce. D-sară, mai târiziu una sută ani era românimea în mai rea stare de lucruri decâtă în timpurile lui Constantin Cantemir și Șerban-Vodă, și cu tóte aceste totă nu se putură bucura Potemkinii și Daminiții și nu se realisa împărțirea țărilor nóstre. Pentru ce ? Pentru că oricâtă de căijuți Românii rădicară fruntea și luptară, pentru că apărători generoși ca principele de Ligne vorbi Europei în numele lor, pentru că imperatrieea Maria Tereza, care servea la Paris că „dans les affaires de la Moldavie nous avons entrèrement tort“ (o lucea acesta de și lua Bucovina) tată ca dicea Austriei să nu facă greșăla unei împărțiri a Turciei: „speră, dicea ea, că nu voră face acăsta nici urmașii mei.“ Și nu numai Maria Tereza împedeca desființarea nostră ci și ună Domnă depărtată ca Ludovic, care scria note către Vergenes în care opuna cu amenințare uă împărțirea țărilor române, note în care, de altmintrelea,zicea „că ses cours compartamentes, je les crois plutet en observation vis-a-vis les unes des autres et se défiant d'elles mutuellement.“ , Și împărțirea nu s’a făcută căci se găsea încă destule brațe, destui români cari să aducă cuvântulă soră modestă, fără cuvântă puternică la dreptatea Europei (aplause); împărțirea nu s’a făcută, cum nu se va face nici astăzi, dără Rusia stărui în calea, permiteți’mi să o facă, greșită în privința țărilor creștine, în privința țăriloră nóstre, ceia ce făcea pe cea d’ântâiă generațiune a epocei de regenerare pe cari mulți din d-vostră nă vădută-o că nu conține simțimintele de simpatie cu cari se făcuse primele legături dintre țările nóstre cu vechii Țari ai Moscovei. Acestă greșălă, căci și imperiile mari, ca și omenii mari, încă potă greși, acestă greșălă avu consecința nenorocită care se simți până în timpul resbelului Crimeii. Acestă greșălă va explica puternicului, cavalerescului imperator. Alesandru simțimintele opuse ce convențiunea din 4/1g Aprile mai întâlni în sînulă represintațiunii naționale. Acesta ne explică oposițiunea ce întâlni ministerulă din partea a câtoră-va deputați și cari ’î dicea că „perdând din vedere scopulă vecină ală politicei naționale, neatânuarea țarei, ați intrată în alianță cu Rusia în contra Turciei“. Noi, cami la 116 Aprile anulă trecută am votată convențiunile ce s’a închieiată cu guvernulă Maiestății Săle Imperatorelui Alesandru, am fostă înțelesă, ca și d-vostră d-soră miniștri, că Rusia condusă de mâna generosă, liberală și cultă a actualului seu imperatură, că Rusia în care iobăgia a făcutălocă cetățianului, că Rusia care în conferințele din urmă de la Constantinopole a arătată că nu urmăresce resolvarea chestiunii Orientului cu scopur de cucerire și a esplicată cum înțelege ea resolvarea cestiunii Orientului, că Rusia de astăzi nu mai este Rusia din zilele de greșeli, numai Rusia de la fine a secolului al 18-lea și de la începutulcelui al 19-lea; în acestă convingere am aprobată convențiunea, vădândă mai alesă art. 2 din acesta, am aprobat -o cu inima plină de recunoscință pentru generosulă și adevărată cresciință imperatoră prin suptscrierea căruia Rusia recunoscea și garanta nu numai integritatea teritorului fără recunosce implicită și însășî independința nostră. In totă casulă acea convențiune o aprobamă avendă credință că ea făcea ca torentulă care în Mariță amenința ogorulă Românescă,în Aprilie, mărginită în zâgase de înțelepciunea d-vostră, se va transforma într’ună fluviă restrânsă care să trăcă fără a inunda câmpia. Clară, convențiunea acesta nu a fostă folositare numai nouă, și pentru ca să ne convingemă n’avemă de câtă se citimă ce dice ânsușî ună jurnală importantă ală imperiului Rusescă. Invalidulu Rușii. Invalidulu Rusii recunosce grelele momente în care Rusia a declarată resbelă, enumără aceste dificultăți și la bilanțulă avantageloră nu redejdecâtă concursulă Muntenegrului și amiciția transformată mai în urmă în alianță a României. „La intrarea oștirei nóstre în România,“ duce marele organă Rusescă, „ca fa cordială primită de guvernământă și de poporă etc.“ Amiciția cu care națiunea română a primită armata rusăscă, care se declara că merge să pună în esecuțiune protocolulă conferinței din Constantinopole, nu credămă ! să o fi alterată orijicnită nici ună actuală representanției țărei. Din contra, Camera acesta a aprobată mai în unanimitate tóte disposițiunile ce ministerulă a luată în interesul alianței acesteia și armatelor Rusescu și a mersă până acolo acele disposițiunî că văi jurămă pe ostașii noștri, pe mica nostră armată alături cu viteza armată imperială, luptându-se și vărsându’și sângele pentru creștinătate și omenire, o reȚuzămu cum a avută fericirea să primăscă bine-voitóre și încuragiatore laude de la însuși marele imperatore. Chiară și în cele din urmă (joile jurnalele rusescî mai seriose precum este acela pe care ’lă citară „Aafidulă Rusescă“ recunosce : i „Că la Plevna, de la luarea căreia, precum evenimentele ulteriore aprobată, atârna succesele și victoriele de care armatele imperiale se încununără astăzzi în drumul Constantinopolei.“ Invalidulu rusescă recunosce,dica, că, la Plevna situațiunea armatei ruseșcî era grea și că acesta se ameliora prin întrunirea armatei române la corpul de la Vest supt comanda imediată a bravului nostru* Domnitoră. i Așa fiindă starea lucrurilor de astăzi, în momentulă cândă mamele și socrele române și sugrumă oftatură pentru perderea a loră săi cârândă mângâiarea loră în credința viitorului mai ferice ală patriei, în acea simțire care a redeșteptată străbuna hărnicie îndreptând-o din orașe și din sate spre câmpul de onore la Plevna, la Rahova, la Lom-Palanca, la Vidin, în momentul când toți Românii salută voioși isbândele neîntrerupte ale Alteței Sale marele duce peste Balcani, prin ce greșală a nostră, nu scimu, audilă țărei este isbită în modă neașteptată de scrrî care de care mai imposibile, de soiri care de care mai întristătore. Condițiunile propuse pentru acordarea armistițiului cerută de Turcia sunt oficială cunoscute, fiind comunicate de guvernulă engleză Camerei comunelor. Acele condițiuni, care sunt publicate și de tóte foiele nóstre, socotescă ,de prisasă a le mai citi, căci d-vostră le cunosceți, dără amintindu-le nu putemă să uitămă și să nu facemă în întrulă animei nóstre uă întrebare: are nu era mai potrivită, mai în concornanță cu recunoscerea de faptă a independinței nóstre de către Rusia, ca la suptscrierea tratatelor de armistițiu dăcă nu și ală preliminariiloră păcii să fiă luată parte și ună trămisă ală nostru în modă directă, săă celă puțină să fi întrebată prealabilmente cari suntă dorințele guvernului nostru. Dără se vede că panta pe care nătângia a împinsă mereu pe nenorociții Turci i-a făcută să ignoreze că la Plevna alăturea cu armata rusăscă era și armata» nostră. Se vede că cândă Joe vrea să părdă pe cine-va ’să lipsesce de minte. Dără nu putemărise totă astă-felă și despre alte seriî răspândite cu mare întețire în presa europenă. Astă-felă Morning Post, din 27 Ianuarie, scrie că condițiunile de pace, comunicate de ambasadorulă rusă Șuvalov cabinetului englesă, suntă : independința României cu mărire teritorială, spre a o compensa pentru cesiunea către Rusia a unui pământ de la gurile Dunării. Alte jurnale au fostă și mai categorice , căcină numită chiară partea de rocă pe care România urmă să se o cedeze Rusiei la gurile Dunării. D. G. Vernescu. Spuneți care parte anume ? D. B Al. Urechiă. Basarabia. Ună fiară rece a sguduită la acestă scrie inima tuturoră Româniloră, de la ună capătă până la celăaltă ală țărei, și cu tóte acestea multe dile nimeni dintre noi, representanții țărei, nici din Cameră nici din Senată, nu și-a permisă până astăzi să dea crenământă unoră asemenea scompte. Pentru ce? Pentru că se scie că România n’a fostă în resbelă cu Rusia ca, învinsă, să plătăscă învingerea sea. De ce? Pentru că nici banca ministerială nici noi, Camera, nici Senatulă, n’aveamă dreptură, după art. 2 din Constituțiune, s să înstrăinămă nici înăcară mă palmacă din pământul Patriei Cum? Cândă oștenii noștri moră vitejesce pentru a realisa independința țărei, noi, oștirea legiloră iei vomă da suptscrierea nostră pe ună actă prin care se va deslipi de la mama patriă uă provincie a iei? (Aplause). Nu vomă da cu voia nostră, căci suntemă răspundător pentru ea nu numai urmașilor noștri, dămu și întregei Europe, care, recunoscândă că Turcia nu avea dreptulă să o înstrăineze, ne-a înapoiat’o după resbelul Crimeei. Nu vomă da-o de bună-voiă căci ară fi actă de sinucidere. Basarabia, gurile Dunării, suntă titluri de noblețe cari ne-aă deschisă și ne voră deschide pe viitor, încă ușile ambasadorilor și a diplomației europene, și cari ne póte aduce de la Europa dorita neutralitate. Nu putemă da de bună-voe, pentru că nimeni nu ne pote cere de la representații țărei române ca, prin recunoscerea retrocesiunei Basarabiei române, ca nedreptă făcută prin tratatul de la Paris, să legitimeze cesiuni anteriore nefăcute de ea. Nu putemă da Basarabia pe compensațiuni teritoriale. (Aplause). Nu, nu suntemă mă po oră cuceritorii; noi, trăgândă spada pentru independința nostră, n’amă înțelesă să răpimă pe a altora; noi nu voimă să semănămă furtune în viitorulă nostru prin alipirea da pământuri cari nu suntă ale nóstre. (Aplause). Dără vorbescă, d-loră, întemeiată pe jurnale, pe simple ipotese, căci lucrul este imposibilă. Cu toții cunoscemă simțimântele cu cari M. S. Imperatorele Alesandru face respectată înalta sea supt scriere, și suptsemnarea Lui o aremă pe convențiunea de la 4 Aprilie. Este imposibilă acestă retrocesiune, căci amă fostă și suntemă sinceri aliați ai M. Săle și M. Lea prin acte ne- Indoiese a recunoscută independința nostră. Este imposibilă și de necresjută scirea răspândită, căci cum se pare ca, a doua zi după bătălia de la Plevna, pe mormântulă încă caldă ale celoră cari aă murită strigândă: Trăiască România ! Trăiască Țarulă, cum se pate ca pe mormântulă loră să se suprscrie ună actă de înstrăinare a unei părți din țăra loră? (Aplause prelungite). Nu putemă crede că Impăratulă va îngădui acestă greșală, care ară pune umbră negră în luminosa pagină a M. Săle. Dără se șoptesce că acestă retrocesiune a Basarabiei o cere suvenirile, interesele și onórea militară a Rusiei, care se simte datore a nimici tractatură de la Paris în tote efectele lui. O cere acestă retrocesiune a Basarabiei suvenirile de cari ară fi acoperită acestă pământă, suvenirile luptelor și glorielor ei în contra Turciei ? Nobilă și duiosă este cultură suveniriloră străbune, fără care suvenir de gloria străbună ară putea se precumpănăscă, înaintea istoriei, acea altă suvenire, care ară lăsa la pasivulă marei și gloriasei Rusii ruperea Basarabiei de România, România fiindă în deplină pace cu Rusia, România fiindă aliată sinceră a Rusiei ? (Aplause). Suvenirile Rusiei în Basarabia ? Dără ale Rusiei suntă de ună secolă și ale nóstre de șăptespreczece. (Aplause). Dărădin ală Rusiei origin ală nostru sânge este plămădită pământulă acestei țări până în terunchii lui ? Rusia ori vechii Basarabî au apărată țărmură stângă ală Dunărei până la mare și la Dnistru înpotriva Sultaniloră, căroră nimeni din pregintă și în Europa nu mai resista? (Aplause). Rusia săă Românii se bătură la Rahova , la Tigina, la Cahul supt lon-Vodă, la Chilia ? Voesce Rusia monumente în adevără neperitate în Basarabia? Le pute avea nu numai în Basarabia, ci și în tote orașele României,i în inima tuturoră, nu are decâtă se jică oștiriloră săle puternice. Cine ară putea disputa vouă cu succesă reluarea Basarabiei ? Puteți să mergeți în Basarabii.; Fără nu veți merge, pentru că o apără, în contra unei dorinți greșite animei rusescă, onórea Rusiei. (Aplause).