Romanulu, septembrie 1879 (Anul 23)

1879-09-12

844 ROMANULU, 12 SEPTEMBRE, 1879 represintanții națiunii r­omâne, adânca mul­­țămire ce simțiră deputații celor­ două pro­vincii, văd­ândă în mi­jloculü lorü pe unulți din fiii cei mai glorioși ai acelei Francie pe care ne place a o considera ca uă națiune­­sonoră. Nu avemü de­câtă un singură pă­rere de răă, domnule, și anume că aî stată așa puțină între noi și că nu’țî-aî prelun­gita șederea ca să poți aprecia mai bine adevărata stare morală, intelectuală și so­cială a coreligionarilor, d-tăle din princi­­pată. De-ai fi putută judeca prin d-tea ân­­surî și de aî fi putută pipăi, ca să dică așa, cu degetulă situațiunea reală a Israe­­liților­ din Moldova, cei mai numeroși și cel­ dun urmă veniți pe pămăntulă nostru fără 'póte te-ai temută de-a e spune ochii d-tăle a privi la ună spectacolă care nu era de­locă făcută ca să le placă; pute te­ai temută de-a întâlni pe țărani Seretului trei sute de mii din coreligionarii d-tăle­cari sămănă forte puțină cu acei israe­­lițî pe cari aî obiceiulă a’i frecventa la Paris, în adevără, acea mulțime de emi­grați, fugiți din Rusia, tăbărîți pe pămân­­tul­ României, nevorbindă de altmintrelea nici rusesce, nici românesce, neînțelegăndă nici una din limbile Europei civilisate, a­­cea mulțime superstițiosă și fanatică, îm­brăcată cu costume curiose și proprii a vă­tăma simțurile cele mai puțină delicate, nu sămănă de­locă cu Isra.Glit.ii politicoși, cul­tivați, eleganți, cari frecventăză salonele d-tele. Cu tóte astea ară fi fostă póte de da­toria d-tăle de-a cunosce acestă mulțime miserabilă și ignorantă ; căci cine n’o cu­nosce nu pute avă­tă părere bine înteme­iată asupra cestiunii Evreilor­ în România. Celă care vă scrie acestă epistolă a stu­diată cestiunea de visu și de ani îndelun­gați ; elfi­a înjghimbată de curând și resul­­tatele studiilor­ săle într’uă broșură de 60 pagine, pe care ’șî iea libertatea a ți-o su­pune și asupra căreia elă atrage totă a­­tențiunea d-tele. Vei vede că România nu este unica țără care a crezută că trebuie să adopte măsuri transitorii înainte de­ a ajunge la emanciparea completă. In cele mai multe state europene , după ce s’a fi luată pră în pripă măsuri care tin­­deau la emancipare, a trebuită să se facă uă reîntorcere înapoi. Așa s’a întâmplată în Englitera în 1754, în marele ducat și Ba­den în 1810, în Prusia după 1812. Chiar Francia, după ce a proclamată tóte prin­cipiile în 1789, a stat­ mai multă de­câtă uă dată la îndouială în aplicațiune , mai multă de câtă uă dată a fostă silită de-a pipăi tărâmură și a trebuită aci să înain­teze, aci să se dea îndărătă. Nu -ți vomă aminti edictură împărătescă din 1808, de­ore­ce autoritatea lui Napo­leon I este din acelea pe care c-tea, mai multă de­câtă ori­care , ești dispusă a o recusa. Însă nu totă așa de lesne vei re­­cusa autoritatea marelui cetățeană căruia Francia ’i-a decernat și titlul­ de liberatură ală teritoriului . d. Thiers, în 1871, a fostă nevoită să revină asupra măsurei generose, fără pripite, care acordase de­uă singură dată la trei­zeci de mii de Israeliți nige­riani tote drepturile civile și politice. Acestă proiectă de lege, aprobată de­­ Thiers și avăndfi de obiectă abrogarea de­cretului de emancipare din 1870, era pre­cedată de o d espunere de motive în care citimă : »Evreii au păstrază moravurile și insti­­tuțiunile tradiționale care aă permisă rasei loră de­ a străbate veacurile fără a se con­topi cu restul­ poporațiunii. El nu se con­sideră de­locă ca făcăndă parte din comu­nitatea politică. De la dânșii nu s’ar fi pută aștepta voturi dictate de considerațiuni po­litice săfi de apreciarea intereselor­ muni­cipale. Ei formăză și voră continua a forma ună corpă deosebită , înzestrată cu uă­e­­sistență propriă. Ei își vor fi îndrepta­torii­­d’a-una spre uă singură parte forțele de care dispună. »Israeliții n’afi intrată de câtă cu uă silă (neplăcere) extremă în servițiulă mili­tară. Temperamentul loră și moravurile lor î­­i facă cu totulfi nefolositori la încor­porarea în rangurile armatei nóstre. Ei nu suntă capabili de servițiulă militară.* Și mai la vale . »Israeliții algerianî, cu totă numărul ă loră, n’am reclamată nici vă­dată naturalizarea întrună modă colectivă. Trebuie să seimți aștepta ca timpulu și progresulu instrucția­nil se’i facă a o dori; ea nu trebuie să li se presinte de­câtă ca­tă fevare indivi­duală. Naturalizarea în masă nu tinde de câtă de-a perpetua deosebirile de origină și a crea m­ă instrumenta în servițiul­ pa­­siuniloră și ală intereselor, în contra că­rora ori­ce pavăză nu e de prisosoi.* Aceste rânduri aruncă uă lumină atâtă de eclatantă asupra cestiunii de care ne o­­cupămă, în­câtă prescriându-le ne între­­bămă dacă e ună ministru română, să fi­e. Lambrecht, ministrului de interne ală Re­publicei francese, care le-a scrisă. Lasă-ne să sperămă, domnule, că vei primi acestă epistolă cu aceleași simțiminte de pace și de conciliare cu care a fostă scrisă. Ară fi ună rolă care s’ar fi potrivi cu caracterul ă d-tăle, atâtă de universală respectată, dăcă te-ar întrepune pe lângă coreligionarii d-tăle spre a potoli pasiunile întărîtate și a face să se audă vocea ra­țiunii. Pentru acestă scopă îmî voiă lua liber­tatea de a atrage atențiunea d-tăle asupra unor fi apărători aî intereselor­ israelite cari predică din escesii de zelă, și de a’ți cere se ’i readuci la respectul­ adevărului și dreptății. Acești nouî zelatorî pledără causa lor, așa că înveninăză situațiunea prin e­­xagerările loră, și se uită pe deasă până a’șî permite injurii pe care bunulă simtă și bunulă gustă le alungă de la ori­ce discu­­țiune curtenitare Nu vei fi trecută cu ve­derea unulă să­u două articole (atrocități române,), publicate în diarului l’Evénement de către ună coristă probal minte coreli­­gionarulă d-tăle, d. Daniel. Ascultând și pe acestă scriitură care abusără în adevără pră multă de hiperbolea orientală și biblică, s’ară­tută crede că Israeliții din părțile nó­stre suntă în acestă momenta chiar și în vizuina b­iloră. Care omă cu mintea întrăgă va pută fi făcuta să crădă că selbătecia Românilor­, chiară în aceste zile din urmă și în momentul­ în care cestiunea eman­cipării e în ajunși de a fi resolvată, încarcă cu lanțuri și aruncă în închisori pe pacî­­nicii lucrători israeliți, întocmai după cum obicinuiaă să facă oficialii vre-unui Faraon ore­ care ? Fără acesta nu e totă , acelaș­i­­ Șiarista, adresându-se în modă grosolană d-lui Ca­­limaki-Catargi, agentă diplomatică ală Ro­mâniei la Paris, îi duce în două rânduri : »D. Calimaki săă e înșelată săă e înșelă­­toră, săă ’i s’a mințită, săă minte cu sel­­ință.* Aceste forme brutale suntă cu atâtă mai puțină la locuia­toră aici, unde posi­­țiunea sea particulară interd­ice d-lui Cali­maki de a se coborî în arena polemicei, dără elă se va și feri de acum înainte de a se lăsa în vorbă cu cela d’ânteiă venita. in fine, spre a pune vîrfă acestoră pro­­cederî de înaltă civilisațiune, se adauge: »In România, nu există de­câtă duplicitate și minciună la autorități­, atacândă cu chi­­pulă acesta ună poporă întregă în repre­sintanții săi oficiali. Nu sc­ă dacă trebuie să adaugă că într’­­ună altă articolă de diară s’a mersă până a profeți uă viitore judeofoniă, ună felă de Saint-Barthélemy de Israeliți, de care România va da lumii câtă de curândăună înfiorătoră spectacolă ! Te facă judecătoră, domnule, ală unora asemeni procederî și întrebă dăcă suntă de natură a opera uă apropiare de dorită, când și alții se silesc și a lucra cu inteligință și cu lealitate pentru a potoli spiritele și a împăca interesele. Făcândă să înceteze uă agitațiune care n’a fostă de câtă pră multă întreținută, vei înlesni sarcina Guvernului Română și chiară pe aceia [a Cabinetelor si Europei, care, suntem fi încredințați, n’aă altă do­rință mai ferbinte de­câtă de-a vede sfîr­­șindu-se acestă crisă și stabilindu-se înțe­legerea între noi și coreligionarii d-tăle pe tărâmul­ adevărului și ală dreptății. Emanoil Cretzulescu, fosta agentă diplomatică ale României la Paris. Reproducemă din­­ Jiarul. Renasce­rea următorea denund­are. Credemă că, in interesul­ adevărului, dreptății, se va face grabnică ală­uă cercetare seriosă și nepărtinitdre, pentru ca nimeni să nu remână ne­dreptățită. D. VERNESCU-LEIBU HERDAN. Există uă ființă supt aceste două fețe. Una din fețe tronăză în Camera depu­­tațiloră, vorbesce de patriotismă, de iubi­rea țăranului și altele; cea­l­altă e la Tu­nari, unde despuia pe țărani. Uă fără e creștinăscă și vorbesce româ­nesce; cea-l-alta este evreiascâ și jăfuiesce evreiesce. Pentru uă însărcinare ca aceia pe care o îndeplinesce Leibu Herdan la Tunari, nici nu se putea alege ună altă oină mai bine de­câtă ună Evreă. Se înțelege pe deplină pentru ce d. Ver­­nescu își administrăză moșiele prin Evrei. E că fapte : Stoica Dumitru, Ion Petru, datori d-lui Vernescu-Leibu Herdan, celă d’ântâifi 5 fr. fără celă de ală douilea 6, aă fostă esecutațî ca să secere câte două pogone muncă de 20 fr. de flă­care și scăpați totă nu suntă, pentru că nu li s’aă dată, și nu li.,se daă bilete pentru­­ munca făcută, cum prevede legea tocmelilor ei agricole. Leibu Herdan se păstrăză pentru vreme rea; elă n’a depusă și nu depune la pri­­mărie tablouri de remășițe, pentru ca să potă scotă datoră pe orî­cine și ori­câtă vrea. G. Cârjan, ună bătrână de peste 70 ani, cu barba și părură albă ca zăpăda, fostă pădurar și la d. Vernescu, la ieșirea­’I din servițiă avea se mai primăscă vre 20 de fl. Leibu Herdan ânsă, după că socotălă făcută jidovesce ’lă-a scosă datoră 33­1. 80 b. și 13 dile de lucru. Nefericitului bătrână a protestată în contra acestei nedreptăți, dără Leibu ’l-a insultată, ’l-a bătută, ’l-a îm­brâncită și, apucându-’lu cu manile de mus­tăți, ’l-a făcută să deschidă gura și ’l-a scui­pată drept și în gură. Neputând fi să lucreze, acestă se plegen ar fi a fostă nevoită să­’șî vând­ă vitele, singurul­ mijloc și de hrană a copilașilor și lui, spre a scăpa de năpas­­tea lui Leibu. »Mi-a să fi vândută și viața din mine, ca să potă scăpa de chinurile acestei lifte*, ne dicea bietulă bătrână cu lacrimile în ochi­ ,’î-am fi muncită optă luni de zile cu credință și haramă să­ î fiă*. N’amă mai sfîrși, dăcă amă voi să în­­registrămă tóte faptele de natura acesta, ne oprimă ânsă la unul­ din cele mai gra­ve și asupra căruia atragemă seriosa a­­tențiune a parchetului. In actele de învoieli s’a comisă ună îndrăsneță falsă. Țăranii sunt­ trecuți a fi primită sume pe care nici uă­dată nu le­­dă primită. Țăranii s’afi împrumutată la d. Vernescu cu câte 6, 12 săă 18 galbeni, pentru a’șî cumpăra vite. Actele spună — lucru forte creștinescii—că acești bani li s’aă dată fără dobândă; ânsă fără scirea țăraniloră s’a a­­dausă în ele că aă primită, pe lângă a­­cești 6, 12 săă 18 galbeni, încă 8 2 săă 3 napoleoni, cu condițiunea de a mun­ci pentru acești bani 1, 2 săă 3 pogone, cu desăvârșire. Nici ună țărână n’a primită acești din urmă bani, însă s’afi trecută în achii, pen­tru a ascunde uă faptă în adevără jido­­văscă. Munca ce se prevede pentru pre­­tinsulă napoleonei nu e de­câtă dobândă. Creștinăscă dobândă: 90 lei vechi pe ană la 192 180 » » » 284 360 » , 568 Demnă de Leibu Herdan. Mai multă : dacă banii nu se vor­ plăti la sfîrșitul­ anului, se îndouiescă : cei 6 galbeni devin 12. E că uă clausă penală, care póte servi de secțiune tutorii cămătarilor­; exemplul ă le vine de la ună represintantă ală națiu­nii, care a votată legea în contra imorale­­fără clause penale. Ne oprimă aci, aceste câte­va fapte do­­vedescă care e cântata simpatie a d-lui Vernescu pentru țărani; și terminămă re­petând fi . D. Vernescu își administrăză moșiele prin Evrei, pentru că numai Evreii îi pot­ face astă felă de trebi. Stăruimă ca parchetulă să facă uă an­chetă, pentru a dovedi falsul ă de care vor­­birămă mai sus și și a da ună esemplu cu acelă îndrăsneță jăfuitorii. Comuna Tunarii e într’uă stare misera­bilă , plângi de milă locuitorilor și, cândă ’î vetji pe ei, pe copiii și locuințele loră. Toți suntă reduși la sapă de lemn și. Sta­tuia chiară nu ’­și mai póte încasa imposi­­tele, pentru că numitulă Leibu ’î­ a stars și cu desăvârșire. Comuna Tunarii e cea mai înapoiată din totă jud. Ilfovă în plata impositeloră, și nici nu pate fi altă­ felă, de vreme ce aci jafulă e mai mare și mai nerușinată de câtă orî­­cftnd fi­ Ecă la ce se reduce dragostea d-lui Ver­nescu pentru țărani și ura pentru Evrei. Re unii ’i asupresce și vrea să’i ducă cu sila la rară, facându’i să mora de feme, pe cei-l­alți ’i îmbrățișăză, ’i ajută să se îna­­vuțăscă, dându-le pe țărani în esploatare, și înavuțindu-se și d-sea din munca jido­­văscă ce le impune pe nedrepții. Acum înțlegemă pentru ce d. Vernescu cjicea mai de­ună cji în chiarului său că, de­și prețuiesce servițiele lui Leibu Herdan, nu ’i va vota împământenirea. Vomă reveni. A. S. R. Domnulă, în urma raportului d-lui ministru al­ afacerilor­ străine, a bine-voită a acorda d-lui baronă Hugo de Ronav, inspector și ală căilor fi ferate ro­mâne , înalta autorisațiune pentru a primi și purta însemnele ordinului Tadova, în gradului de comandoră, ce i­ s’a conferită de A. S. Principele Serbiei. SOIRI­I ALE Z­ILEI. Din Capitală, Ministerulă adresăză prin Monitorulul de astăziî mulțumiri d-lui P. Verussi, care a oferită armatei 50 exemplare din scrierea d-săle: Ștefan- Voevodü­ celu-Mare. Din străinătate. Vorbind și de mișcarea trupelor și austri­­ace în Peninsula Balcanică, c^iarula Golos <Țce : »E vădită că acestă mișcare nu este de­câtă preludiulă unui mersă până la Salo­­nică și la Marea Egee; căci altă­ felă n’ară ară nici ună înțelesă. Orî­ ce tăgăduire în acestă privință n’ară servi la nimică. »Ense, credemă că trebuie observată că uă asemenă întreprindere mărăță ară fi fostă cu neputință pentru ună imperiă a­­tâtă de putrezită, dăcă guvernulă austriacă n’ară fi supt influința unoră bărbați de Stat, cari credă că dominațiunea austriacă trebuie să se întindă în totă Peninsula Bal­canică, și că acesta e misiunea iui istorică.* * Se telegrafiază din Pesta cu data de 21 a. c. . Ministrul și președinte Tisza a sosită aici ieri fără. Fiind și­ că toți membrii cabinetu­lui sunt­ presenți în capitală, mâne se voră începe conferințele ministeriale, care se voră ocupa cu redacțiunea finală a bu­getului, precum și cu stabilirea programei de lucrări pentru dietă. Conferințele vor­ dura mai multe c­ire; după terminarea loră d-ni­ Tisza și Szapary vor­ pleca la Viena, spre a participa la deliberațiunile ministe­riale comune, care s’a fi amânată pentru câte­va zile. Se zice că cornițele Andrassy va lua parte și la acestea.* Novoje Vrtmja a publicată ună memo­randa bosniacă, în care Bosniacii se plângă în contra pretinselor­ cruzimi ale autori­­tăților­ austriace, și se rugă pentru li­berare.* Biuroulă Reuter anunc­ă din Havana . Căpitanulă generală din Cuba a publicată la Santiago de Cuba starea de asediu, a instituită iărășî tribunalului de resbelfi și a promisă amnestia insurgenților, cari se vor­ supune în 14 cjfle. * Oficială Reuter anunc­ă din Simla urmă­­torele : Soliile oficiale din Cabul confirmă că în 5 Septembre a isbucnită în Herat­ită re­­sculă. Se zice că rescula a isbucnită mai ântâiă în districtulfi Kohistan și mai alesă din cauză că e­uh­alfi­a pusă să se omore ună capă de-al Kohistanilor și, de­ore­ce cea mai mare parte a resvrătitorilor­ din Cabul era fi Kohistanî. Soldații din regimen­tele indigene care au scăpată spună că Jakub­ Khan n’a fostă complice la măcelului din Cabul, ânsă că s’a așteptată la mnă a­­semene măcel și și a înșciințată pe maiorul­ Cavagnari despre acesta. ADUNAREA D­EP­U­T­AȚILO­R U. A Ședința de Luni, 10 Septembre. Președința d-lui președinte C. A. Rosetti. Ședința se deschide la una oră după a­­măcei. Presintî 129 d­ ne deputați. Sumarulă ședinței precedente se aprobă. Se citescă mai multe petițiuni și se t­ră­saită la comisiunile respective. Intre acestea este oă petițiune a locuitorilor si din comu­na Lesei, jud. Tecuciui, cari se plângă de abuzurile d-lui prefectă Tache Atanasiu. Asupra acestei petițiuni se admite urgența. L­. N. Catargiu rogă pe d-nii delegați să se întrunască spre a trata cestiunea privi­­tore la scăderea prețului transportului cu drumul­ de seră pentru materiile brute. I­. G. Vernescu cereA ’i­ se pune la dis­­posițiune atâtă dosarele privitóre la dru­mul­ de seră Ploiesci-Predălă, câtă și cele privitóre la predarea tutunurilor­ de către fosta regiă. D. ministru de financie fjice că în dosa­­rula care s’a comunicată Camerei se află și predarea provisoriă și cea definitivă a tutunurilor­ de către fosta regiă. O depu­tată nu are de­câtă să cităscă dosarului și va vede. D. P. Carp iă cuvântulă ca să dă uă esplicațiune. Cândă a vorbită în una din ședințele trecute despre d Maiorescu, a­disă că din puntură de vedere morală dis­­cursulă d-săle a fostă uă faptă rea., A­ceste cuvinte s’aă interpretată refi de că­tre unii, cari aă voită să înțelegă că prin acăsta s’a acusată d. Maiorescu de imora­litate. De aceia d-sea ține a da ore­care esplicațiuni, din care resultă c’a voită să dică că, din puntură de vedere politicii, d. Maiorescu a comisă un faptă m­utăciosă. De aceia își retrage cuvântulă de morala și­ să înlocuiesce cu cuvântulă politicii. D. Carp mai dă apoi esplicațiuni d-lui Blaramberg și d-lui Vernescu. D. președinte. D. Rosetti Tețcanu are cu­­vântulă. D. Rosetti-Tețcanu. Cedeză rendiile medi­oratorului care este înscrisă după mine. D. președinte. Atunci d. Maiorescu are cuvântulă. D. Maiorescu, luând și cuvântul ă, declară, în numele partidei conservatore, că pri­­meșce propunerea majorității, ca singură corespundetare intereselor, țărei, și de na­tură de a fi primită de Europa occidentală. S’a preocupata de cine e la guvernă, nu din causa personelor și, ci pentru încrederea ce elă­ară pută inspira țarei prin tăria și co­rectitudinea sea, căci cestiunea Evreilor­ nu va fi sfîrșită prin votarea soluțiunii ma­jorității. I­. ministru de interne a declarată că este și a fosta pentru categorii și aces­tă declarațiune, în contrazicere cu programa de la 11 iunie, îngrijesce țăra, șovăirea gu­vernului o neliniștesce. Camera trebuie și pare să limpez­ ăscă acestă îngrijire. Departe e de d-sea ideia de a bănui pa­­triotismul, ori buna intențiune a guvernu­lui; e perfecta convinsă de patriotismulă și buna intențiune a miniștrilor de a scăpa țăra; dără șovăirea loră îngrijesce țara. Nu ca ces­­tiune personală săă de partidă — fiindă­că cuvintele d-săle le aude și Camera și străi­nătatea—ci spre a aduce lumină în cestiu­­ne­­a vorbită de miniștri Partida conservatore susține propunerea majorității și o va susține până la cele din urmă; ori­ce ideiă contrariă ce­­ i se a­­tribuie este uă ealomnnă. Să nu ne atribu­­imă unii altora lucruri ce nu suntă, căci acesta ne discredităză și discreditază țăra. Revenindă la fondă, recunosce suscepti­bilitatea propunătorilor, revizuiri s­­e sigură că toți Românii, împreună cu guvernulă, ară voi să scape situațiunea, fără a modi­fica Constituțiunea în acestă momenta. Fără aci nu e vorba de simțiminte și declară că e dreptă de a revizui art. 7. Renascerea nostră politică datăză de la 1856, atunci aă venită comisari străini; noi i-amă primită, ne-amă arătată dorin­țele și, cu voia nostră, ni s’aă înscrisă drepturile în tratată. Câtă pentru organi­­sarea internă, comitetul­ din Bucuresci a de­clarată că acestea privesc și numai pe Adună­rile legiuitore ale țărei. Convențiunea, ve­nită în urmă, a regulată viața nóstru pu­blică; țăra a primită-o și în urmă s’a fă­cută unirea de faptă. Spiritulă generală în țără era în contra amestecului străină și de aceia bine a făcuta principele Guza de a înlăturata, una câte una, instituțiunile date de străini. La 2 Mai­, patriotică a făcută Vodă­ Cuza și miniștrii săi, căci au restur­­nată uă operă a străinătății, nu Constitu­­țiunea țăreî. Prin Stătută, nu s’afi ruptă relațiunile cu puterile. Convențiunea a fostă păstrată în partea privitore la drepturile internaționale și înlăturată numai în partea privitore la dreptul­ internă, în privința că­ruia nimeni n’are să se amestece. Cod. civ., la 1865, se încărcă a pune în aplicare principială formulată în tratatul­ de la 56, în privința Evreilor”. In acest tratat era uă direcțiune­­ indicată, însă naturalisarea se putea obține numai prin legi interne. Cod. civ. a fostă favorabilă primită de ambasa­dorii puterilor și la Constantinopole și C. Ne­gri stăruia să se facă, ca ună bine. La 1866, se introduce art. 7, ca uă restric­­țiune, și e dreptă ca elă să fiă privită ca vă iubire a tratatului de la 56. Reă aă fă­cută cei ce aă pusă art. 7. Atunci ânsă se îndeplinia dorința patrioților și de-a avea ună Domnă străină și țăra se temea că, prin venirea lui, străinii vor căpăta prea mare preponderanță. Temerea a fost d exagerată. Principele străină și dinastia nu e făcută după Constituțiune, ci după ună actă ple­biscitară. Aci e rădăcina sea poporară ; principele a primită-o și a jurată-o, dără putea să dică , nu o primescă. In Const­it. nu se vorbesce nimică despre relațiile cu Turcia; ea accentuăză momentul­ cândă vomă fi independenți, momenta care a ve­nită. Constituția nu atinge relațiunile inter­naționale și de­ aceia, chiar în ajunului ulti­mului re­belă orientală, la puteri ne adre­­sată ca să ne garanteze. Vine tratatul­ de la Berlin , care e dă continuare­a celui de la Paris (v. pream­­bululă). Să fim fi drepți chiar cândă lucrurile sunt în contra nostră. Tratatul de la Paris

Next