Romanulu, ianuarie 1883 (Anul 27)

1883-01-24

­­ V­A ANUL­ AL XXVII-LE Voiesce și vei putea ANUNCIURI. Linia de 30 litere petit, pagina IV . Deto „ „ „ „ III . A sc adresa: . . 40 bani 2 lei — „ IN ROMANIA, la administrațiunea oiarului. IN PARIS, la Havas, Lafitte et C-nie, 8 Place de la Bourse. LA LONDON, la G. L. Daube et C-nie, 130, Fleet Street E. C. LA VIENA, la d-nii Haasenstein et Vogler, Wallfischgasse 10. LA FRANCFORT, S. — M. G. L. Daube et C-nne, pentru Ger­mania, Belgia, Olanda, Elveția și America. — Scrisorile nefrancate se refusă — Vacanța Camerei se sfîrșeste as­­tăzi En­der își va reîncepe ședințele ce se vor urma neîntrerupt în puți­nele zile ce ne mai despart de di­­solvarea actualelor corpuri legiuitore. Bugetele anului viitor nu sunt în­că votate ; legea asupra circiumelor din sate asteptă în cartanele secțiunilor; cea pentru înființarea de întrepo­­site provisorie în orașele unde se desființază portul franc se impune ca uă necesitate de prima ordine ; cea pentru nealienabilitatea a 10 pogone din pământul moșnenilor (ră­­zașilor) pare a fi uitată ; proiectul pentru a veni în ajuto­rul poporațiunii rurale din județele Tecuci, Tuto­va și Vaslui care e lip­sită de nutrimânt, nu póte suferi nici cea mai mică întănjiare. Ne facem că detona d’a apela la patriotismul represintanților națiunii să lucreze mai mult și cu mai mul­tă ardere de­cât pene acum. Acesta li se impune și, după pă­rerea nóstra, nici nu pot face alt­fel. Intr’adevăr, a treia citire a propu­nerii de revizuire a Constituțiunii nu s’a făcut încă și e probabile ca des­­baterile ultime în privința acestei propuneri vor dura câte­va zile. Ce mai rămâne dor din timpul Camerelor pentru cele­alte lucrări ? Mai nimic. Credem dor câ deputații vor ține ședințe și sora și—măcar acum —vor începe ședințele de zina­l ora unu și nu se vor descompleta mai nainte de ora șase. Sperăm dar ca finele sesiunii va compensa prin activitatea sea zăbara de până acum. Legea privitore la lotărie a fost promulgată. Deci, primul pas otărîtor în pri­vința înfrănirii abusului ce se făcea cu vântarea biletelor de lotării străine a fost făcut. Acum trebuie ca legea se fiă apli­cată. Am constatat prin noi onși­ne ca cel puțin unele din agențiile de lo­­tării au părăsit acea ostentațiune, care era uă grea ispită pentru ori­cine. Intr’adever, acum nu se mai ved —cum era penă­silele trecute, pe la tutungerii și zarafi — placarde care s’anunțe câștiguri colosali în schim­bul cător­va lei și nici acele oferte fățișe și cu voce tare d’a cumpăra bilete d’ale cutâreî sau cutâreî lotăriî, în vederea unor enorme câștiguri. Acesta însă nu e de ajuns; scopul legii nu se îndeplinesce numai cu atât. Sperăm ca presa —­ întru­cât o privesc e — va face ceea ce noi am făcut de mai bine de doui ani, când am văd­ut că periculosa era direcțiu­nea ce se da spiritului public, adică va refusa d’a insera d’aci nainte ori­ce anunciű­sea reclamă de lote­­riă și acesta nu de frica pedepselor ce prevede noua lege, ci pentru a opri esploatarea Românilor , supt preteeste din cele mai falaciase, și pentru a se feri să nu devie un in­strument în mâna particularilor străini ce -și fac din lotărie un mijloc de venit sigur, ușor și fără nici uă muncă. Sperăm asemene ca autoritățile ad­ministrative și judecătoresci nu se vor mulțămi a pune la arh­ivă a­­cestă lege, ca multe altele, ci vor căuta a o aplica, spe a stîrpi râul ce a provocat-o. BUCUISCI, 25 SS“ 1883 câtră guvern, care ar cere pe d’uă parte desființarea Bursei de efecte și de cereale, ci pe de alta — în cazul când acesta instituțiune nu s’ar pu­tea desființa d’a dreptul — desfiin­țarea iei de fapt, lăsând deplină li­bertate ori­cui d’a se face aginte de schimb. Nu cunoscem, e adevărat, testul petițiunii; totu­și ne credem dé tori a preveni piața de scopul ce se urmă­­resce și a o îndemna se se ferăscă de a-î da sprijinul său. A cere desființarea bursei este a uita câ Statul — represintantele tu­tor cetățenilor — are pe piață ti­tluri fiduciare, care se neomoieza și trec dintr’uă mână într’alta, indicând prin prețul lor gradul la care să urcă creditul Statului; este a unta asemene cu cel mai legitim drept al Statului și cel mai vădit interes al țerei este ca acestă negociere să fie publică, pentru ca nu căți­va particulari să potă dis­pune, după interesele lor proprie și momentane, de creditul Statului, și a-1 trata în vederea acelor interese. Deci menținerea bursei se impune ca uă necesitate generală. A doua cerere care are de scop a permite ca ori­cine, fară nici uă reservă, se putá deveni aginte de schimb, duce indirect la același scop. Acestă cerere într’adever nu des­­ființâzâ de fapt bursa, dar o trans­formă cu totul, făcând-o se înceteze de a fi barometrul creditului public și să devină un simplu local unde, fără nici uă regulă­­ Hi­lgaranția, se pot face specule care ating de-a drep­tul creditul public. Așa fiind, credem ca nici a doua parte a petițiunii—dacá așa va fi a­­cea petițiune—nu póte fi satisfăcută. Intr’adevar, piața nóstra cunosce deja, și de multe ori a suferit inter­­venirile unor case de bancă pentru a scădea sau urca, după interesele lor proprie, cursul valorilor publice. Fără bursă și agenți de schimb, acest joc să putea face mult mai lesne. Casa isbia câți­va particulari, dar își ajungea la scop și acesta era ceia ce voia dânsa. Creditul statului însă, și mai cu osebire al instituți­unil­or private se resimția de asemeni jocuri. înființarea bursei pune acestor jo­curi, deci un capăt, cel puțin un frig. Oă casă de bancă—care ar voi să întreprindă și acum acest joc — e silită se se găndască mult înainte de a-l începe. Și din acest punt de vedere dar interesul statului — și deci interesul generale — este ca să existe bursă, și să se determine rolul și atribuțiu­­nile agenților de schimb. Aceste explicațiuni date, credem ca petițiunea de care vorbim nu va găsi în piața financiară a Capitalei numă­rul de semnături ce sperau autorii iei și câ, prin urmare, cestiunea des­ființării sau reorganisarii bursei nu va fi adusă intempestiv la ordinea zilei. Timpul de când funcționază bursa e prea scurt și evenimentele esteid­ére au exercitat aprope necontenit asupră-i uă înrîurire nestatornică, în­cât să ne putem rosti acum în de­plină cunostință de causă asupra des­ființării sau cel puțin reorganisârii iei. Trebuie să asteptam ca spera­nța să ne lumineze pe deplin, pentru ca nu cum­va procedând după impresiuni momentane, se nu facem mai reu de­cât este. Ni se spune ca — în piața Capi­talei — s’ar supt­ scrie un petițiune 20 BANI EXEMPLARUL REDACTIUNEA SI ADMINISTRATIUNEA 14, STRADA DOAMNEI, 14 SERVICIUL TELEGRAFIC AX ASENȚilBi HATA* Paris, 3 Februarie. — Senatul va numi Luni comisiunea însărcinată de a studia pro­iectul de lege contra pretendinților. Se crede ca va respinge proiectul votat de că­tre Camera deputaților sau cel puțin câ­t va modifica. Demisia comitelui Duchâtel, ambasado­­rele Franciei la Viena, e confirmată. Viena. 3 Februari­ei —Noua Presă liberă anunță ca Muntenegrul și Turcia au închie­­iat ieri convențiunea privitore la cedarea teritoriului de la Kolaschin Muntenegrului. Roma 3 Februarie. — D. Cavalli, nu­mit comisar italian pe lângă comisiunea de despăgubiri pentru stricăciunile pro­duse de revolta lui Arabi, pleacă astă seră la Egipet. Paris, 4 Februarie. — Vă depeșă din Londra către ziarul Le Temps confirmă în­țelegerea intervenită între Austria și Rusia asupra cestiunii Dunării. Austria a promis de a adera la propunerea ce va face Rusia la Conferință d’a deschide gura Kiliei na­­vigațiunii. Colonia. 4 Februarie. — Gazeta de Co­lonia duce ca, într’uă apropiată circulară, Rusia va susține drepturile sale esclusive asupra gurei Kilia. Cair*, 4 Februarie. — Khedivul a sem­nat decretul numind pe d. Corvin consilier financiar pe lângă guvernul egiptean. Roma, 4 Februarie. — Se telegrafiază din Petersburg către Agenția Ștefani ca depeșa­ circulară a d-lui de Griers către re­­presintanții Rusiei în străinătate îi informa numai despre reluarea funcțiunilor sale de ministru al afacerilor străine; ea nu tra­tează despre nici oă cestiune specială. Constantinopole, 4 Februarie. ’Dragoma­nul consulatului Italiei la Alep a fost a­­restat supt inculparea de atentat adus u­­nei fete și de asasinarea unui servitor. Contrariu cu cele afirmate de ziarul­­­ Diritto, incidintele consulului italian la Tri­poli cu santinela de la pórta citadelei, nu s’a regulat încă. ALEGERILE COMUNALE TV rí A r»T»n t­r V >, „­­ x» u­n xj-u­un. Despuierea scrutinelor pentru alegerile comunale din Capitală s’a sfîrșit abia ieri, resultatul a fost proclamat a­seră la 6 ore. E că numele personelor proclamate con­­silieri comunali ai Capitalei: D-nii C. A. Rosetti, I. Cămpineanu, Const. Porumbaru, Anton Mavius, D. Polizu-Mic­­șunescu, colonel Baruț, Toma Tacifi, Stancu Bechianu, N. Pancu, N. Manolescu, P. Buescu, Stoica Duțulescu, D. Radoviceanu, D. Nicolau, Veniamin Hernia, Ștefan Pe­­troniu, Gr. Serurie, I. Poenaru-Bordea, dr. Măldărescu, Marin Christu, Const. Leca, Dim. M. Ionescu, G. Dobriceanu, Dim. Cariagdi, Gr. Cerchez, At. Toncoviceanu, Ion Culoglu, I. Procopiu Dimitrescu, Dim. Berendei, I. G. Bibicescu. IN JUDEȚE Ece numele personelor alese în nouele consiliuri comunale : Roșiori. — Oposițiă: Slatina. — D-ni: I. H. Popp, N. Dumi­­trescu, G. Ionescu, N. Protopopescu, R. I Popescu, I. Ionescu, Toma Dumitrescu, C. Dumitriu, N. Ion (liberali), Botoșani.—D-nii N. Sofianu, S. Romano, T. Boianu, G. Urzică, V. Niculescu, ma­ior Nicolau, T. Dumitriu, G. Dumitriu, G. Garabet, Balasan, P. I. Gheorghiade, N. Ivan, N. Giurca, Franciscu, Isac Iosif, Smeriu Em., Iorga (liberali), Galați. — D-nii G. Mihăilescu, Vițu, Nica, Teodorovici, V. P. Ionescu, T. Ștefănescu, Radovici, Sava Petroiu, J. Plăvănescu, K. Ressu, K. Dragomiscu, Gr. Moisiu, G. N. Janja, Eftimiu, D. Ionescu, Pavelescu, A. Bandu, M. Semaca, Călărași. — D-niu Atanasie Stoenescu, Teodor Niculescu, Procop Dimitrescu, Mi­­halache Antonescu, Nicolae Davidescu, Ma­rin Buricescu, Niță Mușetescu, Ion Gheor­­ghiu, Nae Mănescu, Tache Andreescu și Ion Vlădoeanu. Roman. — D-nii C. Balta, C. Ionescu Sufarin, G. I. Hotineanu, R. V. Morțun, V. Dumitriu, G. C. Botez, I. Agarici, Paul Strejescu, Vasile Gheorghiu Grădinaru, Gh. Gheorgh­iadi, Mihail Fundescu și D. M. Grajdeni. Craiova. S’au ales boi. Mihail Trișcu, Ion Petrescu, M. P. Romanescu, Gr. Stă­nescu, Alecsandru Nicolaid, Nicu Dimovi­­ceanu, Ion Stoenescu, Dimitrie Spirianu, Marin Chițu, Gheorgh­e Cacaleceanu, I. G. Dobrescu, G. I. Peșicu, Scarlat Mateescu, Enache și Barbu Bălcescu, Tur­nu-Severin, DD. Mihail Ghelmegeanu, Aristid Anastasiu, George Băicoianu, Ilariu Isvoranu, M. Constantinescu, Grigore Ma­­rinescu, Nicolae Smadu, D. Dobrescu, Ni­­stor Bad­eșianu, Bala Basarabescu și Pe­­trache Dimitrescu. Iași, DD. D. Gusti, Ion Ionescu, Leon Nestruți, Nicu Ganea, Al. Racoviță, N. Cu­­lianu, Neculai Ion negustor, Theodor Mân­dru, Grigore Macri, I. Barozz, Eugenie Donici, P. Verusi, F. Xenopol, D. Gheor­­gh­iu, Gh. Crupensky, Gh. Popovici, C. Rijniță, Gr. Buicliu, C. N. Paraschivescu și Ion Ianov. Caracal. DD. Vie Prejbeanu, Th. Galan, Toma Hagi Chiria, Ion Leovenu, Ion A­­tanasiu, Mihalach­e Ceaușescu, Dimitrie Mi­­híulean, Dimitrie Guran, M. Petrovici, Ilie Georgescu și Ghița Pop. M­uteu. DD. Ion Teodorescu, Ion Dumi­­triu, D. Oprescu, N. I. Constantin, Nicu Georgescu, Nae Stănescu, F. Argintoianu, I.­ Dumitriadi, Ghiță Dăscălescu, N. Ștefă­­nescu, Costache Rădulescu, Theodor Leu, C. Simionescu și Em. Mechtupciu.­­ Drăgășani: DD. I. Stănescu, D. Con­stantin­escu, Costică Costache, Nae Scărlă­­tescu, Petcu Ion, Ilie Dimitrescu, C. Ilie­scu, Ilie Popescu și C. Niculescu. CESTIUNEA DUNAREANA D. Edouard Marbeau, autorul remarca­bilului volum asupra Slavilor și Teutonilor, a adresat că scrisóre­diarului L’Univers, forte interesantă în privința navigațiunii Dunării. Competința d-lui Marbeau este îndestul cunoscută și apreciată de toți pentru a ne grăbi să împărtășim acesta scrisore citito­rilor noștri. Ele cuprinderea iei: Vă mulțămesc ca ați bine-voit să dați în Scrisorile politice ale d-vestra uă atențiune cu totul particulară privitore la studiul Sla­vilor și Teutonilor pe care ’1 am publicat acum de curând. Vă mulțămesc mai cu sema ca ați semnalat lectorilor­­ ziarulu­i d­­vóstru interesul pe care­’l au catolicii d’a observa cu atențiune cele d’ăntei simptome ale reînvierii Poloniei. Națiunea polonesâ­c P­oate se­para, câci ea are ca misiune providențială d’a apăra catolicismul și ci­­vililația printre Slavi și d’a protege pe Ru­sia contra invasiunii germane, precum a protegiat altă­dată Occidentul contra inva­­siunii turce. Intr’uă scrisóre mai de curând: Pășirea spre liesărit, ați arătat cu nă lămurire sur­­prin­setóre, cum d. de Bismarck înțelege a­­lianța austro-germană și ceea­ ce pate să coste pe Austria când ea s’ar lăsa să fie sedusă de darurile cancelarului german. Plecând de la ocupația Bosniei, ăntâiul po­pas a acestei împingeri a Germanilor câtre Răsărit, ziceți câ „resultatul cel mai sigur ar fi d’a paralisa cel puțin 100,000 din ar­mata austriacă, décâ s’ar ivi uă complica­­țiune ore­care în Europa. “ Acesta este con­­cluzia la care am ajuns și eu în urma unei călătorii în Bosnia, după intrarea Austria­­cilor în acesta provincie, în 1879. De la acesta epocă, ind­uența austriacă s’a întins in apariuță într’Un mod repede în valea Have! și a Dunării. In ora de față curtea din Viena este cu totul puternică la Belgrad. Acesta reușită diplomatică promi­te Austriei avantaje economice mult mai superiore de­cât acelea ce ar putea se ai­bă din anecjarea Bosniei, dar acesta este uă complicație mai mult pentru politica s­a. Astă­zi, toți Slavii peninsulei Balcanilor scru sórta care le este reservată. Austria a putut prea bine să ademenescă curtea din Belgrad, dar poporul șerb nu este pen­tru Austria. Lăsați în voia lor, Slavii de Sud, Bulgaro-Serbia, Bosniacii, Brțegovine­­nii, Muntenegrinii ar forma atâtea state mici ca și poporele deosebite ce le com­pun , amenințați de Austria, vor înțelege îndată ca nu vor avea uă adevărată auto­nomia de­cât în ziua în care vor recon­stitui vechiul imperiu șerb. —In peninsula Balcanilor, ca altă­dată în Italia, Austria prin politica sea de cucerire, ațâță simți­­mântul național, și în momentul în care se va ascepta mai puțin, va vedea eșind din strimtorile Balcanilor oă dinastie gata să joce rolul casei de Savoia. Chiar Austria ar face un Piemonte slav. Cestiunea navigațiunii Dunării, care are se facă peste câte­va zile obiectul delibe­rărilor conferinței din Londra, nu este de­cât urmarea acestei politice Este unul din marile popasuri ale „pășirii câtre Răsărit“ de care ați vorbit în scrisorea d-vestra de la 23 Ianuarie. Germanii caută să aibă eșiri spre mare. D. de Bismarck voind se deschidă Tri­­i estul Germanilor de nord, împinge pe Austria­­ câtre estremul sud, Salonicul, și câtre marea­­ Negra. Dar pentru câ opera de germani­­zare trebuie se înainteze paralel, se a­­tacă fie­care țară una după alta De astă dată este rîndul României. Pe când­ Evreii germani năvălesc din Galiția și Bucovina în Moldova, comercial german, prin mis­ LUNI: MARȚI, 24, 25 IANUARIE 1883 Lumineazâ-te și vei fi. ABONAMENTE: In Capitală și districte: un an 48 lei; șase luni 24 lei; trei luni 12 lei; uă lună 4 lei. Pentru tote țările Europei, trimestrul 15 lei. A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea diarului și oficiele poștale. LA PARIS, la Havas-Laffite et C­uie, 8. Place de la Bourse, LA VIENA, la d. B. G. Popovici, 15. Fleischmarkt. IN ITALIA, la d. dott. Cav. Gustavo Croce, Via San Fran­cesco da Paola (N. D.) 15, Genova. — Articolele nepublicate se ard — tocirea Austriei, își deschide Dunărea și se pregătesce să înăbușescă comerciul ro­mân din România (partea de dincelo de Milcov). Austria va găsi la Dunărea-de-jos aceleași nemulțumiri ca și în peninsula Balcanilor. Românii nemulțumiți contra Austriei nu vor avea alt­ce­va mai bun de a făcut de­cât să se rezime de Rusia. Patrioții români ne mai având nimic de menagiat, în loc să se mai încerce d’a liniști pe frații lor din Transilvania, cari sunt atât de nemul­­țumiți de despotismul austro-ungar, vor căuta se esploateze nemulțumirea lor. Curtea din Viena scie în urma procesu­lui cu Rutenii, care s’a înfățișat la Leopol (Lemberg) în Iunie 1882, cât de ușor este a face propagandă la poporațiunile de rit grec. Ceea ce ea face a fi contra României se va întorce chiar contra iei, și acesta va aduce într’un mod fatal ua coalițiune a Românilor și a Slavilor contra Germanilor din Austria și a Maghiarilor din Ungaria. D. de Bismarck are să triumfe în a­­cea zi. România maltratată, este un al treilea Piemont pe care Austria ’l va avea în casta sea Austria are deja pe spinarea iei cestiunea Italiei stridente la Adriatica, ces­tiunea serba la Sava, și acum este pe cale de a avea și cestiunea română la Dunăre. E că ceea ce n’a preve­dut delegatul fran­­ces la comisiunea europeană a navigațiunii Dunării. Interesul frances era de a susține pe față România, causă atât mai ușoră de susținut cu cât România are dreptul în favorea s­a și nu cere pentru regularea navigațiunii Dunării de­cât stricta aplicare a principiilor stabilite de tratatele din Vie­na, Paris și Berlin. Acesta este causa li­bertății navigațiunii Dunării în profitul tu­tor puterilor Occidentelui și mai cu semn al Franciei, este garanția independinței României, care ne datoresce­nsistența­rea. Opunându-se politicei fisă austriacă, care nu este alta de­cât politica impusă Austri­ei de Germania, delegatul frances protegia pe România și menținea în acesta parte a Europei privitate vechea tradițiune franceză, care este de a apăra pe cei slabi contra ce­lor tari. Se scie cât de puțină atențiune da de cât­va timp guvernul frances intereselor Franciei în străinătate, și este a cere prea mult de la el ca să urmeze o­ politică na­țională. Tânărul d. Barrere, delegatul fran­cez la Galați, vetând greutățile la care da loc înființarea unei comisiuni pentru navi­­gațiunea Dunării între Galați și Porțile-de­­Fer, și mai preocupat de a găsi un tărâm de conciliare de cât de a căuta să scie care este scopul Austriei, a propus, în numele Fran­ciei, un proiect mai puțin asolut în terme­nii săi de­cât acela al Austriei, dar care lasă într’un mod tot atât de complet navi­­gațiuna Dunării la influința austro ger­mană. Este nefolositor d’a mai pune în vede­rea cititorului esamenul celor două proiecte pe cari mai multe ziare le-au reprodus zi­­lele acestea din urmă. Nu voesc că altă dovadă despre greșala comisă de delegatul francez, de­cât grăbi­rea pe care ați pus-o puterile cele mai in­teresate de a seconda vederile d-lui de Bis­marck pentru a primi acestá propunere. Austria, care nu este riverană a Du­nării în partea unde este vorba de a orga­­nisa poliția navigațiunii, pretinde a-și eser­­cita aci preponderința, câci este așa sea de eșire la marea Négrá. Ce s’ar fi ce deca Prusia, pentru ca are porturi în marea Nordului, ar voi să re­guleze navigațiunea în Pas-de-Calais, supt pretest ca vasele sale sunt nevoite să treca pe acolo pentru a intra în Ocean ? Acesta este și pretențiunea Austriei, în ceea ce privește Dunărea. Cestiunea este prea gravă pentru a lăsa ca opiniunea publică se fie rătăcită. Mai multe diare, chiar simpatice Româ­niei, au numit proiectul Barrere un pro­iect de conciliare. Prin acesta se face oă erore gravă, afară numai decâ geandar­­mul care întâlnesce pe drumul mare un călător în luptă cu un hoț care-i cere punga sau vieța, nu face un act de conciliare propunându-i hoțului d’a se mulțămi cu punga și d’a cruța viața călătorului. Guvernul nostru va avea el destulă grijă față cu interesele nóstre în priinte pentru a reveni asupra greșelei sale ș’a lua la conferința din Londra singura atitudine care convine demnității Franciei? Nu mai trebuie a compta în privința a­­cesta, câci el a trimis pentru a-l repre­­sinta tocmai pe au­torul funestului proiect, care este uă rușine pentru diplomația nostra. Trebuie atunci­­ să ne întrebăm ceea ce are să se întâmple la Dunărea de jos, daca plenipotențiarii întruniți la Londra ar de­cide înființarea unei comisiuni jisă miestă, pentru a regula navigațiunea în sus de la Galați și Brăila. Germania și Austria tre­buind cere d’ăntei să aibă președința a­­nuală a acestei comisiuni, după proiectul Barrere, totul va fi organisat de la înce­putul funcționării sale în profitul exclusiv al comerciului german în Statele dunărene. Consecințele imediate vor fi : Monopolul navigațiunii fluviale în profi­tul bastimentelor austriace; neputința pen­tru Serbia, Bulgaria și România de a-și face marine naționale; monopolul comerciului german în tote regiunile acestea; neputința, în fața concurenței germane, a acestor mici State de a avea uă industrie locală; ruina definitivă a ori­cârui comercia și a ori­cârei influențe franceze printre aceste poporații; câmpul cel liber pentru tote proiectele de germanizare a Slavilor și Românilor prin băncile, comerciul, industria și presa ger­mană. Și, ca contra-lovitură, oprirea imediată a ori­cârei desvoltari a individualității na­ționale la aceste rase, cari, neputând să se apere singure, vor fi obligate a se întorce spre Rusia și a o invoca încă uă dată ca liberature. Din puntul de vedere al dreptului pu­blic, va rezulta un fapt nu mai puțin re­gretabil. Comisiunea europeană a Dunării, înfiin­țată în 1856 pentru a asigura libera navi­­gațiune a fluviului, a funcționat în timp de trei­zeci de ani fără cea mai mică greutate și cu uă reușită completă. Era uă frumosa concepțiune. Era un mare pas pe calea progresului acela de a înființa, supt garanția comună a puterilor, oă comisiune de navi­­gațiune, formând întru căt­va un mic Stat independinte, cu bugetul seu, cu adminis­trația sea deosebită, cu pavilionul său spe­cial și cu u­ misiune bine definită : a asi­gura libera navigațiune a gurilor Dunării. Acesta instituțiune putea să servesca de tip pentru tote situațiunile analoge, unde comerciul lumii întregi era interesat. (Ceea ce reușise pentru gurile Dunării, ar fi pu­tut să se aplice într’uă ji la Bosfor, la canalul de Suez, la canalul interoceanic. Ast­fel este instituțiunea care este a fi amenințată. Comisiunea iniestă, înființată după pro­­ectul Bariere pentru navigațiunea în sus de Galați, va deveni în mod forțat rivala comisiunii europene, care reguliza naviga­țiunea în jos de Galați. In curând au să se producă conflicte în­tre aceste două autorități și va veni vă­ri în care, pentru a sfîrși, se va întinde pu­terea comisiunii mieste, adică comisiunea austro-germană, în domeniul comisiunii eu­ropene, care ast­fel va înceta de a esista. Acesta este cestiunea Orivitelui pe care, după f­ă­care resboiu, diplomații se lingu­șesc a crede ca au suprimat o pentru tot­­dea­una și care se deschide necontenit. Nu s’ar fi întămplat nimic din tote acestea dacă Francia, revenind la gloriosele sale tradi­­țiuni, ar fi putut să ocupe un joc onorabil în consiliere Europei. Când cine­va trece prin țările Orientelui, vede pretutindeni nesiguranța de ceea ce se pute întâmpla a doua zri și micele State oprimate de cele mari, și se aude eșind din gurile tuturor aceea­și plângere : „Fran­cia este aceea care lipsesce Orivnterul.“ Singură Francia ar fi putut, în acesta împregiurare, a se interpune între Austria și Rusia, împedecând ca România se fiă sacrificată unuia sau altuia din aceste două imperii. Daca delegatul său ar fi fost mai bine inspirat, și-ar fi adus aminte ca după trata­tul din Paris să recunoscuse neputința d’a stabili oă comisiune specială pentru navi­gațiunea în sus de Galați, și, cu tratatul din Berlin în mână, ar fi dovedit ca inter­pretarea acestui tratat nu putea să fie în­­douiala; ca singură comisiunea europeană avea misiunea d’a garanta libertatea comer­ciului pe Dunăre, și ca era de ajuns, pen­tru ca ea sé índeplinesca acesta misiune, ca un inspector special, numit de ea, să supravegheze la aplicarea regulamentelor de poliție a navigațiunii dintre Galați și Porțile de fer. Ast­fel ar trebui să lucreze plenipoten­țiarii conferinței din Londra, deci puterile semnatare ale tratatului din Berlin cari sunt represintate aci, se îngrijesc cu ade­vărat pentru a menține pacea în Oriinte.

Next