Romanulu, iulie 1885 (Anul 29)

1885-07-22

646 duce la Marienbad. La Predeal, d. prim­­ministru, venind pe d. Plagino, îl întrebă de cá­tre Românul și dobândindu-l să puse să-l citescă. Semnalez faptul, spre sciințâ. — Camera de comerț d’aici s­a ocupat și cu mare interes de cestiunea conven­­țiunii comerciale austro-române. Cei trei­zeci de membrii ai Camerei nostre, în frunte cu valorosul și neobositul român, d. Dia­­mandi Manole, președintele Camerii, aui adoptat în unanimitate uă resoluțiune de cea mai mare însemnătate. Ei au decis în resumat: a se reîno­i convențiunea de comerț cu România pe baza celor mai mari favori pentru cerealele, vitele și produsele ani­male din România. Camiera dovedesce, în raportul său, câ interesul Ungariei este d’a acorda Ro­mâniei asemeni favori, câci alt­fel unele din industriele cu care Ungaria să fă­­lesce, ar suferi forte mult. Ast­fel, zice raportul, déci nu s’ar per­mite intrarea fară taxă a ginului român, care acum să macină în Ungaria și în­treține acesta mare și producătóre indus­­triă. Românii ar înființa denșii mori, și cum cerealele lor sunt mai­eftine, făina românescă va face uă mare concurență fă­inel ungurescă. Pentru porumb asemenea, caci porum­bul român alimentăză numerósele fabrice de spirt ungare. Déci deci ar fi supus séu n’ar mai intra, ceea ce ar avea de urmare închiderea unul mare număr din acele fabrice, séu taxele Par scumpi și deci spirtul unguresc scumpindu-se, l-ar fi mai anevoie d’a se esporta. D’uă cam dată, mă mulțămesc a vă fi comunicat acestea, vom­ căuta însă să am amănunte. Camera d’aici să ocupă acum cu cerce­tarea convențiunii comerciale cu Germa­nia ; ea, în ședința­ 1 d’a sără, a numit uă comisiune care să-i prezinte un raport a­­supra acelui proiect de convențiune. MORȚI DE FOAME „Nu mare nimeni de fume în țara ro­­mânesca,“ a strigat de la tribună primul­­ministru, și acest refren e mereu repetat de foile oficiase. Cu tóte acestea că voce autorizată se ridică a do­uă formală des­­mințire primului-ministru și sateliților săi. Intr’uă broșură de curând apărută de supt presă, întitulată: Raport general a­­supra serviciului igienei publice a orașului Iași pe anul 1884, de d. dr. Th. Filipescu, medic-șef și vice-președintele consiliului de igienă publică și de salubritate a o­­rașului Iași—Noua Revistă găsesce în ca­pitolul în care se vorbesce despre bâile publice următorul pasagiu: „Se scie ca bâile acestea (bâile mici și de prin mahalale) servesc noptea de adă­post la un număr considerabil de neno­rociți fară căpătâi­t, unde adese­ori sunt găsiți morți de bâle, de mizerie și de fume. „De­și acesta este în contra regulelor sociale, morale și igienice, nu putem însă opri de a se urma ast­fel, câci omenii a­­ceștia ar fi lipsiți de singurul adăpost ce-și pot procura mai cu semn în timp de iarnă. „Suntem însă datori de a semnala a­­cesta la ori­ce ocazie, pentru a deștepta p­e numerósele persone cari își închipuesc ca la noi nu­mere nimeni de mestrie și de fóme, póte câ de la un timp se vor convinge de adever și se vor găsi unele cari să se gândăscă și să participe la în­temeierea și lățirea instituțiunilor de bine­facere numite case de așii.“ Pentru moment nu putem de­cât să fe­licităm pe d. dr. Philipescu câ a avut cu­­ragiul a mărturi, cu vocea-i autorizată, a­­devărul pe care nimeni nu-l pute cunosce mai bine de­cât d-sea. D’A­LE POLIȚIEI Mai Zilele trecute veniseră în orașul Râmnicu-Sărat, d-nii M. M. Labin și A­­dolf Rechemberg, ambii represintanți ai firmei Iosef Lustig­e Comp. din Viena. După u­ ședere de trei zile în acel oraș, Zice Zierul Rom­-Sărat, ei se pomenesc cu polițaiul orașului ce-i opresc în mijlocul stradei principale chiar, spre a-I întreba cine sunt, de unde sunt veniți și daci au pasparte. Era pe la orele 10 p. m., când acești străin i eșiseră de la magasinul d-lor Robescu - Manolescu și când poliția puse mâna pe ei. Văzând străinii tatá poliția în giurul lor și întrebările la cari tre­buia să răspundă, au început să rîzâ și la rîndul lor să întrebe: unde-i d. po­­lițaisi ? Atunci d. Bănică Zisu, trântindu-și o­­chelarii pe nas, răspunde cu emfasă: eu­ sunt!... Mirați străinii ca nu gardiștii, sau comisarii, ci polițaiul însuși îi abor­­désc tocmai a treia zi și cu un așa ma­nieră își au făcut cruce și privindu-i că un aer batjocoritor l’a poftit la hotel ca să-I arate pasportul. Nu seim în ce scop a făcut d. Zisu a­­cesta, nici décá din nepricepere s’a pur­tat ast­fel; ceia ce se im­ensă, este câ a­­cești străini vor avea de sigur dreptul să spue ori­unde, câ poliția la noi e un nimic, câ polițaiul e mai simplu ca cel din urmă geandarm.­ ­ ROMANULU 23 IULIU 1885 SCANDALURILE DIN PARIS De câte­va Zili scrie Georges Grison în Le Figaro, lumea de pe bulevarde este asur­rită de strigătele împărțitorilor de Ziare care vînd uă traducțiune specială a Scandalurilor de la Londra. Se vînd ca pânea caldă, așa de bine ca un Ziar Pa­risian, se spune, ar avea de gând să publice Scandalurile din Paris. Ca titlu i­­deia, firesce, nu este rea, dar ori­care ar fi dibăcia ce ar pune-o reporterul fran­­cez, mă îndoesc ca el va găsi ceva nou în comparațiune cu descoperirile Ziarului din Londra. De aprape două­zeci de ani studiez Pa­risul, din tote puntele de vedere. Am vă­­zut lucruri pe care le credeam culmea grozăviei. Am descris cititorilor misterile din calea Revoltei, de pe bulevardele es­­teriore, acele din balurile de pe la ba­rieră, din cărciumele cartierului latin. Le-am descris str. St.-Margueritte, a­­céstá curte a minunilor moderne. I-am condus în locurile cele mai grozave. Au visitat cu mine cititorii acea stradă nu­mită Eilles. Dieu, care acum nu mai e­­xistă, dar a căreia semene, ca strada Ve­neției, a Cordierilor sunt încă. In tote a­­cestea am găsit viciul murdar, grozav, respingător, dar nu crima ca la Londra. Crima la noi, în adevăr, nu e de­cât uă escepțiune; vorbesc, bine înțeles, de crima relativă la desfrin. Despre acesta am făcut un studiu­ destul de special în un capitul al scrierei Paris horrible și cred ca e bine a reaminti câte­va fapte: Mal­antel am văzut afacerea de Nor­mand, din Argenteuil, un bătrân cultiva­tor, satir de la țară, care-și viola copi­lele sale cu ajutorul nevestei, uă biată ființă îndobitocită, care-l asculta cu supu­nere. Le Normand voind ca să nu și în­­mulțăscă familia fiersese într’uă căldare fructul amorurilor sale incestrose, și, de economie, păstra acesta căldare pentru a-și face mâncarea zilnică. Acest om prac­­­tic trebuie să fi murit în vr’uă temniță centrală. Am avut apoi pe Michel, salahorul din Hală, care după ce a înșelat p’uă femeiă, voi să aibă de amantă pe copila eșită din acesta seducere. Iși ajunse scopul îm­­bătând pe acesta nenorocită. Apoi, gă­sind ca acest lucru nu este de ajuns, își gătui copila cu propriele sale mâni, și’n momentul agoniei, atunci când spasmurile morții o sguduiau, o viola din nou. A mai fost afacerea Fallain. Bărbatul și nevasta erau portari. Aveau uă fată de 14 ani. Nevasta avea de amant pe un numit Dubosc care eșise din temniță și mânca cu densa produsul tâlhăriei pen­tru care fusese osândit. Bărbatul, un be­țiv de frunte, nu se plângea de nimic, deci avea de băut. Intr’uă Zis Dubosc să sături de mamă și voi să aibă fata. Cu sila i s’a împli­nit dorința, câci copila resista și tatăl și mama trebuiră să-i răsucesca mânele, pen­tru a o face să cedeze. Biata copilă muri din acesta causă. Alta : In unul din pasagiele din vecinătatea foburgului Templului, și unde familiele sărace nu au de­cât un singur gat pen­tru mamă, tată și copil^JÉ|^r numai scie ce desfrîn^j^^aj^pnconscientă a­­duce acesta promiscuitate grozavă—în u­­nul din aceste pasagii, locuia un zidar. Era văduv și avea pe lângă densul un copilă de 19 ani. Copila crescea cum pu­tea, cacî tatăl nu se ocupa de densa de loc. Intr’uă sera zidarul aduse cu densul două tovarăși ca să bea. Beți, ei voiră să se ducă ca să mai pe­­treca aiurea. — Stați, Zise părintele, suntem forte bine aici. Și cum denșii voiau să plece ca să gă­­sescá femei. — El bine, Zie el, deea voiți numai­de­cât fată, în loc să mergeți pe bule­vard, luați copila. Bețivii aplaudată. Copila, care dormea într’un colț, a fost deșteptată și cu tóte țipetele, lacrămile, rugaciunele sale, de­veni prada celor două brute—a trei chiar, câci, ațâțat prin exemplu, tatăl făcu și el ca cel-l­alți. E că, de­sigur lucruri grozave.—Ele însă nu semana de loc cu acele din Londra. Acestea, repet, sunt escepțiuni, și ori­cât de murdară ar fi prostituțiunea noastră, totuși nu se găsesce la noi acel c«ér­­eiu statornicit, regulat, al copiilor, ci^’­­sistă la Londra. Scandalurile Parisului, e prostituțiunea de pe stradele „pe scele“ măndrindu-se de meseria s­a, e femeia publică insultând femeia cinstită. E viciul, nu crima. E tot ceea ce lumea vede și se plânge ca vede prea mult. In acesta privință dar, după câte sciü, nu cred să fie descoperiri noul de făcut, nevoie bine înțeles—ca cererile muncito­rilor sunt întemeiate. Intr’uă adresă trimisá cetățenilor și autorităților din Berlin, zidarii spun, în­tre altele : anul pentru un muncitor zi­dar este de două mii patru sute de co­­suri de muncă; câștigul anual, în cele mai bune condițiuni, este de nouă sute trei­zeci și șase de mărci, sau opt­spre­ Zece mărci pe săptămână. Un bun lucrător mijlociu nu pate câș­tiga mai mult de șase­spre­zece mărci pe săptămână. Bată însă cheltuelele unei fa­milii de muncitori alcătuită din tatăl, mamă, și patru copii : Chiria , două sute Zece mărci. Impositul două­ Zeci și patru de mărci. Doctorul și farmacistul: trei­ Zeci de mărci. Haine :­uă sută de mărci, încălțăminte: patru*Zeci de mărci. Chel­­tuela tatălui pentru meșteșugul său­: șa­­se­ Zeci și șase de mărci. In total: cinci sute două­ Zeci de mărci. Rămâne opt mărci pe săptămână pentru hrana familiei. Chi­­riele s-a urcat forte mult la Berlin și muncitorii săraci locuesc în locuințe ne­­sanatase, de abia luminate, dând în curte. Copii sunt nevoiți să vagabondeze, să cer­­șăscă sau să aibă profesiuni infame. S’a recunoscut adevărul acestor plângeri de vreme ce patronii au acordat muncitori­lor oă mică urcare de salariu. STAREA MUNCITORILOR IN BERLIN Greva zidarilor e pe sfărșit, să scrie din Berlin, ziarelor parisiane. Mare parte din­tre greviști, siliți de fume, a reînceput să lucreze. Și acesta a folosit mult stă­pânilor, câci greva devenea amenințătore, resistențe se organisa cu putere ; ajutorele veneau de pretutindeni muncitorilor fară de lucru. S’au întâmplat și neorândueri și înalte arestațiuni s’au făcut. La Berlin sunt aprópe trei­spre­zece mii de muncitori; șăse mii părăsiseră o­­rașul pentru a căuta de lucru pe la țară. O­ mare parte din tr’ânși î și-au închiriat munca pentru secere. Poșta primise or­dine ca să oprească ori­ce sumă de bani trimisă pentru greviști. Cu tote acestea s’a putut face o­ înțelegere între greviști și patroni ; patronii au recunoscut — de CRONICA JUDICIARA VIENESA Filet de boeuf contra Beefsteak.—Un os­­pe al bucătăriei populare nu se va supe­­ra de loc, deca pentru prețul fix de cinci­­spre­zece cruceri îi se va da un beefsteak sau un filet de boeuf, câci după tota pro­babilitatea nu­ i se va servi nici unul­uid altul. Lucrul însă se presează ast­fel când s’a atinge de consumatori obicinuiți la nisce producțiuni mai alese ale artei culinare. A servi unul espe din acea ca­tegorie un filet de boeuf în loc de ceru­tul beefsteak, pate avea consecințe neplă­cute pentru feciorul servitor. Acesta ex­­periență a făcut-o Albert Peschek, însăr­cinatul cu ducerea bucatelor unui resta­urant la Brater, servind la patru consu­matori patru filet de boeuf în loc de a­­tâtea beefsteak ce comandaseră. Resulta­­tul acestei substituiri întreprinsă de moti­ve egoiste era mai puțin surprinzător de­cât neplăcut pentru purtătorul bucate­lor : In rendul întui, cei patru consuma­tori îl asverleau în cap patru farfurii cu filet de boeuf cu pretențiunea de a fi me­­tamorfosați în befsteakuri ; în al doilea rând consumatorii fără încredere,în meta­­morfose culinare, se plângeau stăpânului localului, care, după ce înlesnise înțele­gerea prin derangiarea frisurei sale, mij­­loci arestarea nenorocitului Peschek. Deposițiunile făcute de acuzat la in­terogatoriul său înaintea justiției sunt des­tul de interesante mai cu semn pentru per­­sonele silite a-și procura alimentațiunea lor zilnică la birturi sau restaurante. Fe­ciorul mărturi că servise cu intențiune în locul comandatelor patru porțiuni de beef­steak cu preț de un fiorin, atâtea porți­uni de filet de boeuf cu preț de 50 cru­ceri porțiunea. Prin acesta substituire trebuie să resulte un profit ilegal de două florini pentru cel însărcinat cu încasarea consumațiunilor făcute. Acu­zatul mărtu­­riseșce câ, în propriul său interes, a cău­tat a procura superiorului său însărcinat cu încasările mai multe folose pecuniare, fiind-că în proporțiunea beneficiului aces­tuia se calculă și tantiema ce îi se acor­dă din bacșișurile primite ; ca feciorul în­­casător cunosce și aprobă aceste procedări obicinuite la tóte birturile. In urma acestor deposițiuni s’a citat înaintea tri­bunalului și feciorul — casier al visului res­taurant, Franz Wintwarter, supt acusați­une de înșelătorie. El nega ori­ce înțele­­legere cu purtătorul bucatelor și Zisea: Nu înțeleg pentru ce sunt citat înaintea tribunalului. Oare nu ’mi ajunge ca în acea sără am fost amendat de câtre pro­prietarul restaurantului cu suma de cinci florini. Judecătorul: Acesta este fără îndoială destul de interesant, dar uă amendă dis­ciplinară din partea restaurantului nu ne privesce. Acuzatul: Dar mă privesce pe mine, care am fost silit să plătesc acel cinci florini și daca nu ’I-ași fi plătit, ași fi pierdut postul meu. Așa merge lumea, sila are precădere înaintea dreptului ! Winiwarter pare să gasesca pe urmă ocasiunea să se convingă ca nu este tot­­dea­una ast­fel și câ precăderea se cuvi­ne dreptului, câci spre a cerceta causa cu de amănuntul prin ascultarea altor marto­ri, judecătorul a­mănat procesul. Botniță poprită.—Domna Ana Tomanek este acusată d’a fi lăsat pe cățelul său pe stradă fără botniță. Judecătorul: Te recunosci vinovată ? Acusata: Nici de cum, domnule judecă­tor, te pot asigura pe sufletul meu că cățelul meu n’a mai purtat vr’uă botni­ță de când s’a poprit. Tot cuartierul pó­te mărturi ca Ami al meu n’a mai avut uă botniță din acea zi­ Judecătorul. Dar atunci mărturisesc, în­suți că ai călcat ordonața care prescrie ca ori­ce câine trebuie să aibă uă botniță când este pe stradă. Acusată. Ba! mă iartă domnule, ai gre­­șală, așa a fost mai nainte, o sciț­dor s’a schimbat prin noua ordonanță, care pre­scrie ca câinii să nu mai porte botnițe. Judecătorul: Ce spui? de ce ordonanță vorbesci ? Acusata . De ordonanța emanată de la asociațiunea protectorilor de animale. Noua lege ordonă a nu mai maltrata pe bieții căței cu bob­u­l și amenință personele ce nu se vor conforma prescripționel cu uă penalitate aspră. D-le judecător, poți să mă crezi ca iubesc prea mult pe Ami al meu ca să-l maltratez călcând legea.". Cel ce susține că asemenea absurditate nu mă cunosce nici pe mine nici pe cățelul meu. Judecătorul: De unde ai aflat despre acea ordonanță nouă : Acusata: In gr­ădina de la Belvedere, d-le. Judecătorul: Și cine ți-a spus de densa ? Acusata: Un domn c’un nas roșu. Judecătorul: Asemenea d-ni­esistă cam mulți. Acusata : El a citit’o în gazetă, mi-a dat și foia în care era tipărită. Judecătorul: Va să zică ai citit’o în­suți ? Acusata : Nu, nu pot zice acesta, câci— cu voia d-tale, d-le judecător—nu e vina mea, dar nu sciti să citesc. Conform cu paragraful 45 al legei des­pre idrofobie, acusata se condamnă la uă amendă d’un fiorin. Acusata : Mă rog d-le, acesta amendă este pentru tot­deuna sau numai pentru astă-dată ? Judecătorul: Trebuie să pui cățelului ărăși botniță câcî, daca se va mai prinde âncă vă dată fară botniță vom­ fi silit a pronunța­tă penalitate mai mare. Acusata : Val de mine! Și ce e mal réü, am vîndut botnița și acum trebue să cum­păr uă alta. Acusata ese suspinând­­ sír­in anul meu Ami: Locuțiitorul.—Tribunalul corecțional a osândit pe birjarul Maierhofer la un a­­rest de 24 ore. Nedobândind că a treia amânare a penalităței, îndemna pe ami­cul său Gent a face arestul său în locu-I, plătindu-l pentru acesta substituire uă indemnisațiune de doui fiorini. Genz se înfățișă la închisore, dar, din nenorocire, penitenciarul cunoscea pe Maierhofer și duse pe Genz înaintea judecătorului, unde fu osândit la un arest de două săptă­mâni ; or birjarul Maierhofer trebui să­­îl facă mai anteia arestul de 24 ore și după acesta să se jidice pentru a fi îndemnat pe Gent să facă un faptă cri­minală. ACTE OFICIALE Sunt numiți și transferați: D. Dimitrie Talianu, fost sub-prefect și magistrat, în funcțiunea de sub-pre­fect la plasa Bistrița de­ Sus din județul Bacău, în locul d-lui George Sturza, de­misionar. D. Mihail G. Resmeriță, bacalaureat, în funcțiunea de polițaiu al orașului Ba­cău din citatul județ, în locul d-lui S. Grigoriu. D. Mihalcea Rădulescu, în funcțiunea de comisar clasa II pe lângă prefectura poliției Capitalei, în locul d-lui B. Peșicu, dat judecăței. D. C. Senătescu, actual sub-prefect al plășilor întrunite Motru-de-Jos-Dumbrava, în aceeași calitate la plășile întrunite Câmpu-Blahnița, în locul d-lui I. Tănă­­sescu, care se destitue. D. G. Burileanu, actual sub-prefect la plasa Motru-de-Sus, în aceeași calitate la plășile întrunite Motru-de-Jos-Dum­­brava, în locul d-lui C. Senătescu, trans­ferat. D. A. Bengulescu, fost polițată și sub­prefect, în funcțiunea de sub­prefect la plasa Motru-de-Sus, în locul d-lui G. Bu­rileanu, transferat. D. Dimitrie Penescu, actual comptabil în serviciul exterior al vămilor, în func­țiunea de șef perceptor clasa II, în a­­celași serviciu, în locul d-lui M. Scriban, destituit. D. Atanasie Costescu, actual verifica­­tor-taxator în serviciul exterior al vămi­lor, în funcțiunea de comptabil în același serviciu, în locul d-lui Dimitrie Penescu, înaintat. D. Dimitrie I. Băbeanu, licențiat, ac­tual ajutor la ocolul I Bucuresci, jude la ocolul Corabia, județul Romanați, în locul d-lui P. A. Brăneanu, demisionat. D. C. I. Cardaș, ajutor la ocolul I din Capitală, în locul d-lui D. I. Băbeanu, înaintat. D. N. Zaharia, actual ajutor la ocolul Buzău, în aceeași calitate la ocolul Mizil, în locul d-lui G. Par­aschivescu, care trece în postul ocupat de D. N. Zaharia. INTÂMPLARILE DILEI CAPITALA.—ȚERA.—STRAINÉTATE împușcat. — In Ziua de 7­ Iulie, Rosa Dima din comuna Sălcieni, județul Tu­­tova, pa când se afla afară d’inaintea bor­deiului său, spălând cămăși într’un ciubăr, a fost împușcată în pept, fară de a se cunosce autorul. Rosa, aflându-se încă în viață, s’a transportat în căutarea spita­lului. Incendiu. — In naptea de 7—8 Iuliu curent, de câtre necunoscuți făcători de rele, s’a dat foc casei locuitorului Nicolae a Ilenei, pe când lipsea fiind dus dupe muncă în alte localități; până în present nu s’au putut descoperi autorii faptului. Copil mâncat. — In Ziua de 8 Iuliu, uă serata crescută de Ion I. Gheorgh­e din comuna Groșerea, județul Gorj, a mâncat urechile, gura, nasul, obrajii și pă mână ale unei fete a acestui locuitor, în etate de 11 Z^0» Pe care 0 ^sase cul­cată în lăgăr în tinda casei, pe când den­sul și soția au plecat cu vitele la pă­șune. Cadavru găsit. — In Ziua de 9 Iulie, s’a găsit mort într’un ogor cu orz din marginea drumului mare dintre Piricul și Bériad, la locul numit Puțul-Mândri, un individ necunoscut, în etate­­a de 30 40 ani. Caspi s’a comunicat parchetului. CURIERUL LITERAR SUMAE: La Revue Historique, din Par­is: bule­tinul său istoric: Roumanie, ded. A. D. E­nopol. A­­preciațiunile d­ nil-séle asupra lui Ludovic XIV și Constantin Brâncovenu. Lămuriri și obiecțiuni. Ceva din ale unui fel de critică română.—A. D. Psenopol. Memoriu asupra învățământului superior în Moldova. —Elenismul în Moldova și Țara­ Românască. Unul din incontestabilele și incontesta­­tele merite ale distinsului nostru profe­sor de istoria română de la facutatea de litere din Iași, d. A. D. Xenopol, este de­sigur și nemințita stăruință cu care d-nna­­sea nu uită, la anumite epoce, a face cu­noscut lumei apusene ceia ce am putea numi produsele șciinței și literilor române, mișcarea literară și științificâ, mult-pu­­țină ce avem și noi în țările române. Cel cari ’și daă sema de ceia ce va să zică în ochii învățaților din Occident două sau trei rânduri publicate asupra unei sciințe tinere ,în vr’una din însemnatele reviste sco Ziare sciințifice ale marilor capitale, aceia singuri sunt în stare se aprețuiască ast­fel cum merită lucrări de de felul celia a d-lui A. D. Xenopol în la Revue Historique, una din publicațiunile istorice cele mai însemnate din Paris In acesta­­ revistă, onor, profesor de la facultatea de litere din Iași publică din trei în trei luni un dare de semn asupra cărților și scrierilor mai de căpetenie, cari apar nu numai în Moldova și în Țăra­Romască, ci și în cele­l­alte țări locuite de Români. Pe lângă acestea, scrierile străine cari ating de aprope sau de de­parte istoria țărilor nóstre sunt studiate de d. Xenopol pentru cititorii săi străini din punctul de vedere român. Nu’s multe Zorele Și revistele străine, germane sau francese, cari vor să se o­­cupe și de țara nóstra mai cu semn din punctul de vedere al încercărilor nostre sciințifice și literare; și sunt forte puține acelea cari ocupându-se probeza depline cunoscințe asupra subiectelor ce vor a studia. Drept acesta, multe sunt noțiu­nile greșite, teoriile false și afirmațiunile neîntemeiate cari dau­rotocol prin ziarele și revistele străine, când vr’unul din ele a lansat séu dat în világul obștiei cutare sau cutare mod de a tracta uă cestiune română. Din aceste puține lămuriri, cititorul pare să măsure folosul ce aduce buletinele istorice din la Revue Historique ale d-lui A. D. Xenopol, șciinței și literilor ro­mâne, și tot de nă­dată cititorul are dreptul să dorescá cu multă rîvnă ca alții, în ziare germane sau francese, sau italiane, se facă tot ast­fel în loc de a-și perde timpul căutând a găsi pete în în­cercările altora. In buletinul publicat în ultimul număr (Mal) din la Revue Historique (p. 377—398), d. A­. D. Xenopol îmi face prețuita o­­­­nare de a se ocupa și cu studiul meu isto­­rico-documentar Ludovic XIV și Constan­tin Brâncovenu, de care cititorii Românu­lui și-aduc pute aminte după estrad­ele publicate la timp de redacțiunea Zia­­rului. Dând sema de modul cum d. A. D. Xenopol judecă lucrarea mea, îmi voiți permite, cu acesta ocasiune, câte­va cu­vinte pro doma mea. Recunosc dreptul criticei, închinându-mă înainte­, cu cel mai adânc respect; ascult cu deosebită aten­țiune consiliere ce densa mi-adresă, le ur­mez în marginele priceperei și puterilor mele; dar ea, ca și d-tea, ca și alți scri­itori, conserincioși întru cât ne taiă ca­pul, ne permitem a surîde când vă critică, făcută în dorul lelei, afirmă cu­tare sau cutare ciudățeniă sau nostima­tă asupra unei cărți pe care a citit-o ca și capra când sare „din muscel și fagărel, după piatră pe corlată“ sau pe care o ju­decă ne­fiind nici de frică pregătită pen­tru darea unei atail sentințe, înțeleg critica d-lui A. D. Xenopol cum am înțeles—în parte—critica d-lui B. P. Hasdeu, și mulțămesc celui d’ânteiu cum m’am grăbit a mulțămi celui d’al doilea pentru bine-voitarea și conșcienta aten­țiune cu care a urmărit desvoltările mele asupra politicei francese în orientul Eu­ropei, și în specie în țârile române, de la Francisc I și până la finele domniei lui Constantin Brâncovenu. Mă vom­ fo­losi de amicalele sale consilie, și animat de dorința de a face mai bine, vom­ con­tinua, chiar și în Țara Românesca, studiele mele asupra relațiunilor Munteniei și Mol­dovei cu străinătatea, — cu riscul de a fi numit și de aci ’nainte „istoric fantasist și scriitor cu neînstrinată imaginațiune“ cum și mulți de sus și mulți de jos au bine-voit a mă numi citindu-mi cartea cum zisem­ ca se citesce în genere la noi. Și­ acum, câte­va lămuriri, cu privire la darea de sémá a d-lul A. D. Xenopol a­­ supra lucrarei mele. In ceia­ ce privesce ordonanța subiectului, planul lui Ludovic XIV și Constantin Brâncovenu, criticul român mă învinuesce pentru ca am adop­­tat în expunerea subiectului meu siste­mul cronologic, fără a intitula capitolele și prin urmare fară a avea un tablă de materii la finele studiului, câdl, 7­06­4. A. D. Xenopol, indicele de nume proprie nu facilită sarcina studiosului, îmi pare ca fiind dat genul lucrării și cercetărilor mele, singurul sistem posibil era sistemul cronologic, câci altmintre­lea mulțimea cestiunilor, negociațiunilor și evenimentelor, tóte de egală valore, nu mă indrituia pe mine a face să reiasă din ele una singură, și prin urmare a da ca­pitolului meu numele acelei cestiuni séu eveniment. De obicei­, în publicațiunile cari au de scop studiul unilateral al unei singure cestiuni, și cercetarea de aprope a documentelor cari lămuresc acea ces­tiune, învățații apuseni adoptă mai tot­­deuna acest sistem cronologic când au de gând să nu părăsască de loc documen­tele, ci din l­ontra mai tot­deuna să nu facă alt­ceva de­cât a le parafa, a le co­menta, a le completa cu alte publica­­țiuni privitore din alte punte de vedere la aceeași cestiune. De nu mă ’ncet, chiar în la Revue Historique, prin 1881-82, auto­ rul al carui nume îmi scapă și care stu­dia după documente și scrisori familiare relațiunile lui Ieronim I Bonapartekul fra­tele său Napoleon I a urmat aceeași me­todă. Ce este lucrarea mea daca un șirul unor asemenea relațiuni între Brânco­veni și represintanții politicei francese de la Bosfor, relațiuni întemeiate pe do­cumentele de cari d’un pas nu voiam să mă depărtez ? Déco­t. Masson bunioră, ar fi voit cu Le Journal inédit de Jean- Baptiste Colbert, marquis de Torcy, să es­­ plice viața, activitatea și influența acestui bărbat de stat în politica franceză, ar fi trebuit să urmeze același plan. Déca­ensé, consultând d’avalma docu­mentele pentru a face să reésá, împru­mutând de la anul cutare, cutare eveni­ment sau cutare cestiune, or de la anul cuta­re altele, pentru a face, Zic, să reiesá complet portretul sau natura unui eveni­ment, ast­fel, buniura, cum a proces d. Albert Vandal îu al séü Louis XV et E- lisabéth de Russie, séü ilustrul duce de ' Broglie îu tóté publieaținnile séle asupra Franciei și Europei din jumătatea secolului XVIII atunci personalitatea, sau ființa dis­tinctă, totul complet al fie­cârui capitol ar fi fost posibil. Nepărăsind de loc do­cumentele, urmărindu-le pas cu pas, din lună în lună și din Zi în Zi, ființa dis­tinctă a unor cestiuni în a­nume capitole, în loc să-mi faciliteze sarcina, mî-ar fi fă­cut-o cu neputință, avându-se în vedere antáia însemnătatea documentelor și al douilea căutarea publicațiunilor, impri­matelor cari mi le lǎmureau și mi le com­­pletau. Când vom cunosce mult mai multe do­cumente de­cât cele ce avem astă­zi a­­supra acestei cestiuni, când în studiile nóstre nu le vom mai urmări de aprope, citându-le la fie ce moment în firul po­vestirii nóstre, atunci divisiunea pe capi­tole, chiar « tirorii, va fi, nu numai posi­bilă, dar chiar se va impune de sine. La pag. 381 și urmatorele din darea de sémá, d. A. D. Xenopol notézá uă la­ cună în studiul nostru. Autorul, 7^00 d-sea, ne aréta­ ceia]ce fu originea oposițiu­­nii ce Francia face la început lui Brân­covenu, Ludovic XIV și miniștrii sefi din Paris și din Constantinopole voiau să pună cu ori­ce preț pe principele ungur Emerik Toekoely pe tronul Terei-Româ­­nesci. Bine, dar după disgrația și mortea lui Tököly, pentru ce Francia continuă o­­posițiune a sea în contra­clu! Brancovénu?

Next