Romanulu, ianuarie 1886 (Anul 30)

1886-01-24

fi fi fi ANUL AL XXX-LE Voiesce și vei putea. ANUNCIURI Linia de 80 litere petit, pagina IV...........................40 bani Deto „ , un DI..................2 lei — , Inserțiuni și reclame pagina III și IV linia . . 2 . — , A se adresa: IN ROMANIA, la adminietrațiunea diarnlal. IN PARIS, la Havas, Laffite et 0-nie, 8, Place de la Benrse. LA VIENA, la d-nil Haaaonstein et Vogler, (Otto Maass). LA FRANCFORT, S. M. — la G. L. Daube et C-nie, pentru Germania, Belgia, Olanda, Elveții și America. — Scrisorile nefrancaze se refusă — ♦ 20 BANI ELEMYIPLARUL BUCURESCI 23 CALENDAR Sunt cinci ani aprope de când C. A. Rosetti a propus și Camera a admis ca, pe baza art. 31 din Constituțiune, care dispune că tote puterile în stat emană de la națiune, să se numescá uă comisiune din sânul Parlamentului care se elabore un proiect de lege organic al celei de a treia putere în Stat: puterea judecătorescă. Comisiunea s-a și întocmit cu numeral de șapte membrii aleși de Camera legiuitorre; ea era compusă din d-nii G. Ghițu, C. Boerescu, G. Mârzescu, G. Cantilli, N. Fleva, Gr. Vulturescu și D. Gianni. După o lucrare aprope permanentă de zece luni, acea comisiune a depus pe biuroul Adunăreî două proiecte diferite de adevărată reformă a magistraturei, unul al majorităței compusă din d-nii G. Chițu, G. Gantili, N. Fleva, Gr. Vulturescu și eu, întemeiat prin organul meu ca raportor pe principiul efectivităței, altul al minorităței compusă din d-nil G. Boerescu și G. Mârzescu, întemeiat prin organul celui dânsel ca raportor pe baza presentațiunei sau aprope sistemul Belgian actual. Daci facem acesta enumerațiune nomenclativă, se crede oricine că nu o facem ca un simplu pomelnic desbrăcat de orice importanță, ci mai mult și mai cu osebire pentru a pune în vederea tuturor omenilor adânc cugetători că odinioră, când partidul liberal exista în totă ființa și întregimea sa, el s’a pronunțat cum se cuvenea pentru principiul cel mare al suveranităței națiunei, principiu de ordine, înscris fiind în pactul nostru fundamental. Facem acesta nu mai puțin pentru a protesta contra acelora cari ar crede un moment că acei membrii distinși ai partidei liberale, și cari fac parte astăzi din actualul Parlament, ar fi capabili să înlătureză ideie lung și matur cugetată, și înscrisă de mult pe drapelul nostru, numai și numai pentru cuvântul că acela, care continue încă a se numi represintantul ideilor liberale, în terorismul guvernamental, a declarat că cât va fi d-sa la guvern nu se va vota efectivitatea magistraturei. Oricum ar fi cnse acele proiecte zac îngropate în necropolul Camerei, și după un orecare timp apăra altele sub diferite forme, și țintind cu otul la altceva decât la organisarea propria z Usă a justiției ca uă putere în Stat. Astfel s’a presintat sub ministerul d-lui Voinov sub formă de proiect de organisare judecătorescă mai multe supresiuni din personalul judiciar, prin care se țintea numai la creațiunea unui fond budgetar prin desorganisațiunea justiției. Probă despre acesta este că atunci când guvernul, în urma combaterilor din partea nostră în Cameră, a fost nevoit se retragă proiectul, îndată el a fost înlocuit prin acela de spor al tacselor judiciare cu adaosul faimosei cele de un franc pentru procesulverbal al ședinței. Ce se mai cjicem acum de încercarea d-lui Nacu? Proiectul d-sele se află înlăturat de succesorul său, actualul ministru al justiției. Prin urmare... de mortals nihil nisi bene. Le pășim dor cu observațiunile nostre la ceea ce ne așteptă după atâtea tergiversațiuni și mai ales în fața înlăturării tacite a proiectelor depuse în Cameră de comisiunea parlamentară din 1881. Este adevărat, și acesta nici că este scopul nostru de uăcam dată, că proiectul ne având încă uă ființă reală, complectă și cunoscută de lumea întregă, nici putem să ne ocupăm de densul în tote amănuntele sale, nici sintetic nici analitic. Totuși ea ne putem prevede ceva din ceea ce ne-a pus în vedere pene acum unele qlrare ca emanând din senul comisiunii extra-parlamentare numită de ministrul justiției, că adică nimic definitiv și de natură a organisată adevărată putere judecătorescă nu poste eși din arcanele guvernamentale astfel întocmite. Lupta, cum ar fi trebuit se fie, dacă art. 31 din Constituțiune nu ar fi clar, nu exista între puterea esecutivă și națiune în scop de a decide care din amândouă are dreptul să numesca personalul judecătoresc, ceea ce ar fi necesitat revizuirea acelui articol din Constituțiune în sens de a reduce la două puterile din Stat. Ea este circumscrisă numai între puterea esecutivă esistente și puterea judecătorescă născundă, și în atare situațiune orice om de bun simț își pote închipui ce are să se întâmple și ceea ce are se iasă la lumină. Guvernul propune inamovibilitatea, fie totală, fie parțială, puțin importă, cu condițiunea bine înțeles de a numi dânsul pe magistrați. Prin urmare din naștere, de la origină puterea judecătorescă vine în lume îmbrăcată cu uă filiațiune naturală erau legitimă. Deci dor dânsa nu pdte avea decât sdrta bastarzilor. După Constituțiunea nostră, nici una din cele trei puteri recunoscute nu pote da nascere celei-lalte, ci tote emană de la națiune. Nici puterea esecutivă, nici cea legislativă nu pote da nascere putere judiciare, precum nici acesta nu pote da nascere celorlalte două. Câte și trele sunt chemate a conlucra împreună spre scopul comun al binelui social și a se controla între dânsele, ci nu a se nasce una pe alta, ceea ce ar fi un monstruoșitate! Inamovibilitatea nu este și nu pate fi un sistem de creațiune a unei instituțiuni preșîcare: ea este mai mult un paliativ, uă garanție luată în contra unei creațiuni rele. Probă este origina pe care a avut-o în Francia cu uă tradițiune din venalitatea serviciilor. Să ne închipuim un moment că am fi oă societate abia născândă, și că cugetăm a ne dauă justiție , la ce dre ne-am gândi ântâi ? la măsurile de luat pentru a ‘apăra corpul judiciar în contra restului societăței? sau la modul cum trebuesc asigurate interesele generale printr’uă justiție eșită din cugetul și păsul întregului corp social ? Nemuritorul Bluntschli afis în cartea sa «Despre Politică»: judecătorul trebue nu numai se cunoscă dreptul și legea, dar trebueancă să aibă și încrederea tuturor. Spre a se convinge acum oricine și mai bine că adevărate sunt apreciațiunile noistre în privința așa numitei reforme care ne așteptă, se ne fie permis a ne așterne supt forma următorului scenariu, tabloul fidel al situațiunei iar nu al aspirațiunei noistre reformătore în privința magistraturei . Uă colectivitate de magistrați și avocați prezidată de ministrul justiției. M. justiției. Eu și numai eu am dreptul se numesc pe magistrați. Un magistrat. Așa este, dar cum rămâne cu siguranța judecătorului. Acordă-neinamovibilitatea. Un avocat. Așa este , are dreptate înaltul magistrat. M. justiției. Prea bine, dar atunci magistratura ar fi prea de capul ei, fără control, fără respundere. Uă putere în Stat neresponsabilă ar fi un ce anticonstituțonal, și Camerile, suveranul nostru controlator, ne-ar face neajunsuri Deci dar trebuie să-mi atribuiți mift dreptul de disciplină , admonițiar și chiar destituire pentru motive bine înțeles, plausibile și bine internuite. In magistrat. Dar până unde acesi latitudine, și cui va aparține crificiumul suveran al plausibilităței și al temeiului ? In avocat. Cam așa este ! Dar dreptul de înaintare?... stă în scurt impasul din care anevie vom eși cu uă magistratură adecvat independentă și apărată de orice înrâurire a unui guvern reüvoiar. Gaveant judices, căci noi dorim din tot sufletul ca dintr’acesta adeverată luptă, redusă unde este, magistratura să lasă învingătore, cu tote că fără constituționalisarea base!, ori care va fi, a organisărei judecătoresc! nimic sigur nu pote esista atât pentru magistratură cât și pentru societate. Un guvern réu intenționat—și de acelea trebue să ne ferm cu toții—pute oricând, prin majoritățile sale parlamentare , fără de care nici póte sta la putere, se cre. desființarea unei inamovibilități, care și-a luat prea sus sborul spre independență, și atunci cum rămâne cu siguranțele pe care și le-a luat magistratul cu atâta chin și foc ? Nu va fi silit cre să facă apel tot la națiune, care este mai interesată decât oricine să aibă o justiție bună, demnă și inrespugnabilă ? Atât pentru astăzi, promitem a reveni asupra acestei cestiuni impozante treptat cu mersul pe care-l va lua din fabrica ministerială. I. Gianni. In ședința de erl a Senatului, ministerul de interne a înaintat desbaterea maturului corp dosarul alegerei colegiului I de Mehedinți, efectuată în persona-lul generare doctor Androcle Fotino. Reamintim următorele : D. generare Fotino era senator în sesiunea trecută ; mai înainte énsă de deschiderea sesiunei actuale a fost numit, prin decret regal, directore al serviciului sanitar superior, și, astfel fiind, din propria sea pornire—căci guvernul nu notificase biuroulul Senatului, conform legei, numirea d-lu îngenerare Fotino în acesta funcțiune—a crezut că trebuia să-șî depue demisiunea din senator. Senatul, în urma desbaterilor ur DUMINECA, 21 IANUARIU 1886 Luminetate și vel fi. ABONAMENTE la Capitală și districte, un an 48 lei; șase luni 24 lei; trei luni 12 lei; uă lună 4 lei. tru tóte zerile Europei, trimestrul 15 1st A se adresa: RUMANIA, la administrațiunea diarnlul și oficiele poștale. LA PARIS, la Havas, Laffite ot C-nie, 8, Place de la Bourse. LA VIENA, la d. B. G. PopovicI, 15, Pleischmarkt.. IN ITALIA, la d. dott. Cav. Gustave Croce, Via San Francesco de Paola (N. 0.) 15, Geneva. — Articolele nepullicat« se ard — mate, având în vedere incompatibilitatea ce există între mandatul de senator și numirea în funcțiune a d-lui generare Fotino, a votat pentru primirea acestei demisiuni. Colegiul I de Mehedinți declarându-se deci vacant, alegătorii au fost convocați pentru a procede la oă nouă alegere. Resultatul acestei alegeri a fost: realegerea d-lui generare doctor Androcle Fotino, directorele serviciului sanitar superior. E că faptele. Așteptăm se vedem ce va hotărî maturul corp în privința acestei realegeri. SERVICIUL TELEGRAFIC AL AGENȚIEI HAVAS Belgrad, 22 Ianuarie. — ziarul Vidole declară ca directorii săi d-nní Pirotsanați și Novacovici, vedând că părerile lor diferă de hotărârile luate de comitetul executiv al partidei progresiste, se retrag cu totul din viața politica, pentru a nu provoca vre uă divisiune in partidă. Berlin, 22 Ianuarie. — Banca imperiului iși a ficsat scumptul la 3 jum. la sută. Paris, 22 Ianuarie. — Cele trei imperii caută să se înțelagă pentru un acțiune comună ce trebue esei citată față cu Serbia și Grecia in presinta retușului lor de a desarma. Londra, 22 Ianuarie. — Vicontele Cranbrook este numit ministru de resbel. Berlin, 22 Ianuarie. — Dieta prusiana. — Ministrul de finance declară că el nu este un partisan fanatic al sistemului monetar, ce are de basa unică etalonul de aur, dar că cestiunea bimetalismului fiind u c cestiune internațională, guvernul va urma discuțiunea cu interes. Cu tote astea de acolo pene la a formula propuneri relative la introducerea absolută a bimetalismului, mai este încă un drum lung de percurs. --------------1 «ti—«saase*»«------------------------------- DIN AFARA GERMANIA Militär-Wochenblatt, organul ministrului de resbel din Prusia, vorbind despre resbelul sârbo-bulgar, încheie cu urmatorele cuvinte : In adevăr, mersul campaniei care a fost purtată cu succes, umor la umăr, de către Bulgari și Rumelioți și care mai pe urmă, la 21 Decembre 1885, în urma intervenției puterilor a fost terminată printr’un armistițiu ce se face onore, a format în toți omenii politici, obiectivi, convingerea că unirea Bulgariei cu Rumelia, într’uă formă orecare, nu mai pate fi îndepărtată și că oă Bulgarie unită, condusă de principele Alecsandru, ar fi în peninsula balcanică nu un factor de neprețuit, cum s’a întâmplat, ci ar fi pentru pacinica desvoltare a lucrurilor în sud-estul Europei astăzi chiar, și mai târziu și mai mult, de uă importanță deosebită. Fapta poporului bulgar de la 18 Septembre se asemână mult cu faptele neprecugetate ale unui tânăr, dar ténărul stat, bulgar a eșit din acest conflict ca un bărbat vrednic de tot respectul și pe deplin îndreptățit de a sta și el la vorbă Adevărata inimă de soldat din peptul principelui Alecsandru a sorut să facă să fie găsită și menținută direcția cea bună. Cu uă veselă stimă armata germană îl numesce fiul său. AUSTRO-UNGARIA Am vorbit într’unul din numerile trecute despre memoriul comitelui Andrassy făcut cu privire la cele ce se petrec în Orient, după ,ense și dorința împăratului Francisc Iosef. E că ce mai citim acum în Correspondance de Vienne . Suveranul, după ce a luat cunostință de acest memoria, l-a comunicat ministrului afacerilor străine, cornitele Kalnoky. Ministrul a redigeat, la rândul lui, un respuns în care este vederile sale personale asupra situațiunei. In fond, cei dnoi omeni de stat, sunt de acord în privința trebuinței de a menține înțelegerea cu Rusia ,ca și cu Germania. Dar, se deosibesc cnse în părerile lor asupra formei cum trebue făcută acesta înțelegere, până aci puțin cam vaga. Cornițele Kalnoky este de părere că trebue a se raporta la realitatea Țarului Alecsandru și a ministrului său, d. de Giers, după cum și Rusia are deplină încredere în realitatea împăratului Francisc Iosef și a ministrului său. Cornițele Andrassy voesce, din contră, se intre p’uă cale mai practică, ș’a determina mai lămurit natura relațiunilor dintre cele două imperii. In loc d’uă simplă înțelegere între suverani, sfătuesce d’a se încheia uă alianță, cimentată printr’un tratat formal. Ar trebui a se redigea stipulațiuni precise, în vedere de a se specicifica marginile în cari se va exercita în viitor sfera de acțiune a celor două imperii, cu privire la Orientul creștin. Acesta este înțelesul exact al celor două memorii Supuse împăratului de către cei două omeni de Stat, pe cari i-a consultat asupra situațiunei. SPANIA Se telegrafiază din Madrid că guvernul a dat autorităților de la fruntarea Pirineilor și consulilor și agenților consulari din Francia instrucțiunile cele mai amănunțite pentru a supraveghia pe emigrații republicani, printre cari domnesc cuă mare agitațiune. Nimeni nu se mai ocupă acum de carliști, cari, cu tote acestea, declară pe față că se pregătesc pentru a se scula în masă în primăvara viitare. Kreuzzeitung publică un scrisore din Madrid, în care se zice că Germania, Austria și Italia au adresat guvernului Spaniol o o notă colectivă declarând că ele sunt gata să dea sprijinul lor spre a se conserva tronul spaniol pe sema moștenitorilor FORȚA ROMANULUI 24 IANUARIU 1 DOVADA 1* i Sunt cinci ore. Lampele ce s’au adus de curând răspândesc, sub mari globuri de hârtie îndoita, un lumina învăluita. Un foc vesel arde într’oă sobă, în giurul căreia sunt așezate mai multe scaune. Ciaiul e pus pe uă măsuță ce se află dinaintea unei mici canapele care ocupă unul din colțurile salonului, și în atmosfera caldă se răspândesc parfumuri străbătutore, înfundată ’n jetul de atlas cenușiu brodat cu flori rose, pe care un paravan îl apără și ’1 isoleză, stă un teneră femee îmbrăcată în negru.—Insă rochia ei e atât de presărată cu mărgele negre și se potrivesce atât de bine cu frumusețea iei blondă, încât acest doliu strălucitor pare mai mult văgătală și ar putea fi luată drept uă cochetărie. Oricum ar fi, sunt trei ani de când e văduvă—trei ani—un secol la vârsta iei. Unei retrageri aspre în care marchiza d’Orbevres se înfundase la început, urmă puțin câte puțin, încetul cu încetul încât transițiunea mai nu s’a simțit, uă intimitate plină de farmeci, în care bâtrânii prieteni, și mai pe urmă chiar cei tineri, au pătruns unul dupa altul. Și acuma, în cercul lărgit unde fiecare 'și are locul seu, asigurați de a găsi un bine-voitóre primire pe acesta frunte subíZetóre, e că pretendenți ce încep a se arăta din tote părțile, geloși d’a cuceri, că dată cu mâna unei plăcute femei, atâta tinerețe, grație și avere. — D-ta, în sfârșit ! Credeam tocmai că m’ai cam uitat de câtva timp, Zise ea, întinzând mâna celui ce intră plecându-se înainte’. — Te-am cam uitat, nu scii pentru ce? — Știa, dar nu înțeleg. Un moment, amândouî tăcură. ’ El era ’nalt, și în piciore, sta rezemat de sobă; ea, care stătea jos, ridică forțat capul, întorcându’l puțin îndărăt ca sâ’l potä privi mai bine vorbind, pe când ochii ei curioș’ și scrutători păreau că aruncă uă întrebare chipului, a cărui espresiune o studiau cu un amestec de interes și mândrie. — Ce citia ea ore ? Pe fruntea lui palidă, umbrită de un par des și negru, pe buzele lui cu zîmbet trist, în privirea lui adâncă, pasionată der amară, era gre uă dragoste înfocată și sinceră în care trebuia sa recunosc! pecetia dumnezeiască, sau nu era decât necarjul nereușitei, tristul surîs a unui om ce și-a trăit traiul ? A fi iubită într’adevăr și cum trebue, pentru ea însăși, pentru ea singură, era visul acestei tinere femei, care nu voia sâ se mai dea decât aceluia ce ar merita’o vis pe care ’1 avea ca de când era văduva, ghcind numai, fără sâ fi cunoscut cea ce e într’adevar a fi iubită. Insă cum, și cui să recunoscă astă dragoste curată, a cărui nume i l’au furat atâtea sentimente ? — Ce ?! Nu înțelegi, reluă acela a cărui gândire ea voia s- o pătrundă până în fundul sufletului ; nu ’nțelegi că’i dureros pentru un prieten sau chiar dușman câte uă dată, se te vede astfel, atât de crudă atunci când preferă să te evite și se sforțâză să te uite ? — Nu, eu cred că dacă m’ai iubi mai mult, ai fi fericit să mé vezi cum vrea, decât deloc. — Ei bine te ’nșeli. Tocmai fiind câte iubesc mult mai mult decât nu’țî închipui. Tremur pentru asta, nu consimt sâ vin aici cu condiție d’a tăcea tot timpul, d’avea inimi reci ca chipul și d’a minți într’una. Din astă causă sufer forte mult și să’ți mai spun ? mi se pare că chiar mă înjosesc întru câtva. — Esti estrem în tote. Asta e un defect și un farmec. — Iată cineva care n’are nici farmec nici defect, răspinse el surîzând, arătând înspre una care se deschidea sub bogata îmbrăcăminte, la capătul marelui salon care venea mai înaintea celui mic, unde se afla marchiza. — Ducele de Vellesetier, Zise ea plecându-se puțin înainte se vede cine intră. Cu pași rari, drept și țepăn, înainta ducele în ținuta’I fără cusur, în gazela’I corectă. In trăsăturele’I nesimțitore, în totă persona lui chiar, era ușor de ghicit ceva, mai cu semn el fiind neîndemânatic d’a ascunde cea ce gândea. — Eram așteptat, scumpa marchisă? întrebă el cu orecare satisfacțiile privind pe rivalul său cam cu mândrie, căci simțea îndestul că trebuia sâ fie un rioval acela pe care -l găsea între patru ochi cu tînera femee. — Așteptat, nici uă dată, răspunse ea cu uă ușoră înțepătură de nerăbdare, bine-venit, totdeuna. Că umbră trecu pe fruntea ducelui, dar nu fa decât umbră, zîmbetul satisfăcut, care’i era obicinuit reveni, împrâștiindu-se pe plăcuta-i față. — Bine-venit totdeuna, și asta-i ceva, mai cu semn deca n’o zici fiecărui d’a rândul. — Și de ce nu ? — Ar fi banal. — Nu, ar fi cuviincios. Se cere fi că am vr’uti drept la preferință ? Drept vorbind, marchiza era într’uă disposiție mândră în Ziuă ce ea. Ore avea-un noroc Petru de Louvru ? Stând p’un scăun jos, despărțit, de ea numai prin măsura de care se rezima jestul ei, el se făcea că n’ascultă, și cu uă mână distrasă resfuia o carte întredeschisă pe care ea uă pusese acolo în momentul când el intrase, însemnând pagina întreruptă cu un mare buchet de viorele. — Iți plac romanele? Zie Petru. = îmi plac, și cu tote acestea câte uă dată chiar îmi displac ; îmi par făcute mai degrabă sete desguste de sentimentul pe care se ’ncerc să'l descrie, decât să’ți inspire gust și stimă pentru el — nu se scie într’adevĕr unde s’ar găsi scena unei dragoste adevérate. Și pe când un perplecșitate aprópe cinică se zugrăvea în ochii ei mari și limpezi, își purta privirea, cu orecare naivitate, când la unul, când la altul din cei duci adoratori. — Adevărul face póte mai mult decât minciuna, îndrăsnise Z ca ducele care, neputându-se apropia mai mult, se instala în marele jeț care, de cealalta parte a sobei, stătea față ’n față cu acela în care era tânăra femeiă, pe când totul în atitudinea lui anunța hotărârea unei visile prelungite. După câteva momente, domnul de Lauvry crezând că a maista este că indiscrețiune, s’a descuragiat, se sculă și plecă. — In curând, nu’i așa ? Zi e marchiza. El salută fără să răspundă și eși. I — în sfârșit! strigă ducele după ce d. de Bouvry dispăruse. En se bucuria fi fu scurtă: ușa închisă abia, se redeschise din nov și de astă dată apăru un încântător cap blond, încadrat do uă capotă negru brodată de dantelă auriă. — Tu! te-am întors în fine ! strigă marchiza ridicându-se spre a’l săruta. Ducele de Villesetier adaogă ea presentându-i'l ; cea mai bună a mea prietenă, domna d’Ardeux. Nimic nu e mai supărător pentru că femeie inteligentă decât să i se întâmple sa întrerupa convorbirea în patru ochi, a unei alteia cu un bărbat tânăr. Este evident că presența-l, oricât de plâcutâ ar fi, n’ar aduce nimic plăcut în astfel de împregiurare, și sentimentul de neîndemănare-i o face sâ se rușineze. Ce sâ facă cu tote astea ? Era acolo, trebuia sâ remâe și sâ caute sâ fie cât se pote de discretă. — Da, écámé. zise ea, casé nu me pot opri decât un moment. Nu fac de cât se intru și se ies, tocmai timpui cât îmi trebue ca se’ți Zic buna-Ziua, se’si spun că m’am întors. — Ași rămus și mânând la mine , și pene atunci sea uă cușcă de claia. Iți place forte mult, cred ? — Atunci petre în grădina mea, cum s'ar zice. Totdeuna m’ai mustrat că’mi lipsesce cumpătarea in orice lucru.— Ca să’mi respun când mă găsesc prea liniștită, prea rece, prea nemnare detare, cum zici tu. 1) La noimile revne.