Romanulu, iunie 1893 (Anul 37, nr. 117-141)

1893-06-11 / nr. 125

486 puțin atingătare a aprecierilor aces­tor ziare, ci e ținut sa combată fal­sele interpretări, care tind a pune la îndoială înșiși basa politicii Aus­­tro-Ung­are, adică alianțele și relațiu­nile sale cu aliații săii. Ministrul a­­tribuie o mare importanță la faptul că nici o rea înțelegere în privința politicii Austro-Ungare să nu prindă rădăcini in Germania. El a declarat în mod clar și explicit că alianțele continuă ferme și imulabile. El adău­gase că și în relațiunile intime nu s’a schimbat nimic. Interpretări greșite sunt basate pe o pretinsă contrazicere între decla­rați­unile sale în privința raporturi­lor amicale cu Rusia și puntul de vedere observat de cabinetul din Berlin. Insă speranța de restatorni­­cire a relațiunilor amicale cu impe­riul rus, nu este nici decum de­dusă de la vre-un eveniment ore­­care, nici de la vre-o schimbare în direcțiunea politicei, ci dintr’un sen­timent general care se arată puțin câte puțin pretutindeni. Ministrul n’a tras, de asemenea, din faptul bune­lor relațiuni austro-ruse, consecința că s’ar putea de acum înainte să înceteze desvoltarea armamentelor; el a pledat din contra, pentru con­tinuarea lor energică, răspunzând în mod categoric la ori­ce ideie de desar­­mare. Natural că pacea Europei nu pate fi asigurată de­cât dacă pute­rile aliate posedă el e­­ înșiși senti­mentul pentru propria lor siguranță Dacá autoritățile militare și gu­vernul din Germania considera oare­­care măsuri militare necesare pentru a conserva, acest sentiment, d­ nu de Kalnoky nu pate de­cât să crează și să zică că In realizarea acestor măsuri residă o mare garanție a păcii. In ceea ce privește relațiunile cu Rusia, puterile aliate s’au înțeles tot­deauna asupra principiului că alianța lor nu exclude nici de­cum unele relațiuni cu cele­l­ alte state. însuși d. de Bismark, care a inaugurat po­litica alianțelor, a declarat tot­deauna că cu cât relațiunile cu Rusia vor fi mai amicale, cu atât garanțiile păcii vor fi mai tari și tot ce s’a făcut la Berlin In sensul acestei de­clarationi a fost primit în Austro- Ungaria cu încredere și cu o do­rință de succes. E dar absurd că ziarele germane văd In acesta ră­­cela a Austro-Ungariei pentru tri­­pla­ alianță. D. de Kalnoky repetă că Austro- Ungaria menține alianța cu aceiași sinceritate și cu aceiași realitate ca și în trecut. Alianțele sunt exclusiv defensive și destinate a asigura pacea. Nu există clar nici oă contrazicere în­tre declarațiunile amicale cu Rusia ele însăși nu sunt în contrazicere cu alianțele austro-ungarie, nici cu politica sa clară și continuă ; ele nu pot clar să semnifice o schimbare a direcțiunii. Răspunzând unui delegat, care a zis că ziarele germane reproșează Austro-Ungariei că nu și-a îndepli­nit în mod suficient datoriile sale militare, față cu aliații săi, d. de Kalnoky a zis că acest reproș nu e drept. El nu știe dacă autoritățile militare din Berlin au emis vreo­dată un asemenea reproș , însă e natu­ral ca fie­care din aliații să desvol­teze armamentele până la limita pu­terilor sale, făcând tot ce le este posibil. Nu se poate cere mai mult de la nimeni. Cu tote că acest guvern nu rea­lizează toate dorințele administrației militare, el urmărește desvoltarea puterilor sale cu mari sforțări în mod onest , călăuzit de interesu natural al Austro-Ungariei de a putea să­ se sprijine pe propriele sale mijloace și de­ i­deea că fie­care aliat trebue să vază o principală garanție în propria sa putere. D. de Kalnoky explică falsa inter­pretare dată de câte­va ziare decla­­rațiunilor sale prin excitația provo­cată de lupta electorala în Germa­nia. Față cu raporturile intime Intre cele două monarh­ii și deplină în­credere în fidelitate și realitatea reci­procă, nu e cu putință a vorbi de neînțelegi ce ar exista asupra aces­tor cestiuni importante in sferele mai înalte ale ambelor țări. Viena 9 Iunie. «Comisiunea bugetară». Ministrul de resboiü a desistat în mod confi­dențial necesitățile ce impun spo­rirea orie­ căror credite militare, pen­­a termina organizația militară. El a­­declarat că resoluțiunea ce-1 călau­­zesce nu e de­cât de a prepara pe fie­care soldat și de a nu întrebu­ința fie­ ca crăițar de­cât în vede­rea trebuințelor neevitabile ale res­­boiului, ori în ce timp s’ar în­tâmpla. Discuția va continua mâine. --­ ROMANULU, 12 IUNIE PROVINCIALII IN BUCURESCI POSTELNICUL GHEORGHE. I Rangul de postelnic se dedea in trecut mai tuturor fruntașilor din sate. De­și s’au desființat rangurile după Constituția țerei, postelnicii au rămas. Numirea s’a perpetuat din tată un fiu până în zilele nóstre și credem că va rămânea multă vreme căci poporul crede că este un pro­nume sau­ită poreclă. Dintre aceștia face parte și eroul nostru. Postelnicul Gheorghe locueșce intr’uă comună din județul Buzău, aprope de băi­le Boboci. Tatăl său­ era bogat. El l’a trimis la învățătură in capitala județului, dar fiind că nu voia­ să’i facă popă, după espresiunea lui, nu ’a lăsat să urmeze multă vreme și să ’și fa­că specialitate. După câți­va ani de învățătură la Buzeu Logofătul Gh­eorghe a fost adus înapoi la satul său și pus la cornele plugului. Aci a muncit cu totă aprinderea și cu totă stăruința cerută de la un om cu puțină învățătură, dar cu multă ambițiune de a -și face u­ situațiune independentă. După uă muncă seriosă de câți­va ani averea lor a crescut destul de bine. Bă­trânul postelnic a murit in acestă vreme Gheorghe a rămas stăpân pe averea. In momentul când Fam cunoscut noi el tre­cea că are de la 10 până la 15 mii galbeni. De­și călcase pe al 35 lea an, nu se în­surase încă. Fetele de la țără­ni se pă­reau­ prea grosolane pentru el, ci cele, de la orașele Buzău și Mizil prea lucrase, prea marafetese, prea învățate în cetirea și facerea romanilor, cu alte cuvinte prea superiore lui in educațiune și în eleganță Din acestă causă a rămas liolteit până acum. Este econom, dar nu sgârcit. Are însă un calitate superioră multor omeni de condițiunea lui. Mila jocă un mare rol in sufletul său. Când vede pe un om suferind matem­alicesce, dă fără calcul și fără pă­rere de rău­. Când vede pe cine­va sufe­rind moralicesce, îi da tot ajutorul care intră in pu­erile săle. Susține pe cei asu­priți și e neîmpăcat contra asupritorilor, contra tuturor nedreptăților. El e in conflict tot dăuna cu adminis­trația județu­li și plășei sale, dar ea nu ’i face nici un réu, pentru că el are in­fluență mare in popor și pe timpul ale­gerilor tote administrațiunile au trebuință de acea influență. In totă viața lui până la vârsta în care se afla, el n’a eșit din județul său. Deadu Ivan fusese de trei ori la morá, uă dată la râșniță și trei ceasuri afară din oraș. Logofătu Gheorghe însă îl întrecuse. El fusese de 300 ori la Mizil și de 150 ori la Buzău. Acesta era singura cale pe care o străbătuse cănd călare când cu trăsura. Bucurescu­ nici nu seia încotro vine dacă nu se uita pe h­arta țărei făcută de co­lonelul Gorjan pe care o avea în perete impusă de sub-prefect să o cumpere. Biblioteca sea se compunea din câte­va cărți bisericesci și câte­va romane prost traduse și reü alese cari se publică prin fascicule. Cât pentru ciiare, avea tot­dea­­una organul puternicilor­­ id­ei pe care îl citea numai când se petrecea vre­un eve­niment. Când se afla în școlă era domnia lui Cuza. Evenimentul de la 1866 l’a găsit în clasa II primară. Prin urmare era prea tânăr ca să înțelegă importanța actului săvârșit. Mergând apoi la țară, nu se gân­dea de­cât la muncă și la interesele casei lor. Pe timpul răsboiului nu avea vârsta pentru a fi luat în armată și prin urmare nu a putut să iasă din districtul său. Doui ani în urmă când a fost recrutat, prin in­­tervențiunea prietinilor familiei săle ,și-a făcut­ termenul cu schimbul nedepărtându-se mai încolo de Buzeu. Din când în când ’i trecea prin gând ideia de a vedea și el capitala țărei, Bu­­curescii cari au fermecat să sumă din conjudețenii lui și nu’i a mai lăsat să se întorcă înapoi la cornele plugului, pentru că apucase cârnele dracului care ’i târâse în lueș și corupțiune. Câte uă­ dâată ch­ir se hotărea să plece într’acolo ; dar tot­ dă­una 'i; se punea căte­ uă piedică neaștep­tată. Uă împrejurare însă ’i sili să’și pă­­răsăscă cuibul său. Ca în tóte districtele sunt și în Binjea omeni influenți cari îndrăsnesc totul fără se li se pue nici uă piedică de adminis­trație. Ei exploateză pe săteni, ’și fac tre­burile cum se pare mai bine, ’și rătunjesc moșiele cu proprietățile streine din veci­nătate. Logofătul Gheorghe avusese și el nenorocirea să aibă un vecin de felu a­­cesta. Când trăia tatăl său acest vecin încălcase vi’uă 15 s­a 20 pogane de ale lor, dar bătrânul care avea frică de ju­decăți mai mult de cât dracul de tămâie, a închis ochii și a tăcut. Acesta a încu­rajat pe rapacele proprietar și a înaintat mereu până într’uă­­ și, după mortea tată­lui său, logofătul Gheorghe se pomeni cu moșia culcată și stăpânită mai mult de jumătate. Acesta îl îndemnă să se mișce. El intenta proces vecinului, afacerea se trată la tribunalul din Binjea și logofătul Gheorghe pierdu. E’ăcu apel la Curte și iată’l silit vrea nu vrea să plece la Bu­­curesci pentru diua infățișăre, care se ho­tărâse in Aprilie trecut. Logofătul Gheorghe avea un alt vecin care era om de omenie și bun prietin. Acesta fusese însurat, dar a­ murit soția fără să-i lase nici un copil. Nici el nu că­lătorise așa departe. Afară de Mizil și Buzeu mai văzuse Brăila și Galații cu împrejurarea vinderii unor producte. Cât despre Bucuresci abia ii scia numele. Când prietenul soü dor se hotărâ să plece, îl rugă să-i scrie și lui tot ce va face in capitala țărei și tot ce va vedea. El promise și se ținu de vorbă. Cu ocasiunea unei călătorii ce am făcut zilele acestea la Băile de la Boboci ca să încli­nem camere pentru o rudă a nostră, că­­dându-ne in mâinile nóstre scrisorile lui Logofătul Gheorghe, le vom publica in nu­­merile no­tre viitore. In deosebi cititorii noștri nu vor găsi aici stilul lui Delavrancea, nici filosofia lui Voltaire, ci un stil mai necultivat, uă critică naivă dar draptă, uă filosofie curat populară. Frunzărescu 131 ii Iu tu­e Berlin, 9 Iunie Cu totă situațiunea favorabilă a pieții monetare din Londra, comisiunea centrală a Băncii imperiului a decis a nu scădea scontul ei, pentru că trebuința de bani se mărește la finele fie­cărui trimestru. Viena, 9 Iunie Vo­uă două-izeci studenți ruteni au fă­cut ieri sera la gara de Nord o manifes­tație ostilă arh­iepiscopului greco-catolic Sembratovici și episcopului Kailowski din Stanislau, cari se intorceau din Roma. Studenții au strigat: Pereat­­ și au aruncat ouă putrede in vagonul e­piscopilor. Doi din ei au fost arestați și condamnați la 25 florini amendă. Certe, 9 Iunie . Cinci decese h­oleriforme s’au produs de ieri. Triest, 9 Iunie. Alegerile comunale din colegiul intâin­ au dat 10 consilieri progresiști și 2 con­servatori. Berlin, 9 Iunie. Monitorul anunță că împăratul a confe­rit colonelului Sârb Pantelici Vulturul roșu cl. II-a cu placă. Berna, 9 iunie. Conferința internațională a căilor ferate și-a terminat lucrările: înțelegerea e sta­bilită pentru tote chestiunile afară de a­­cea a transportului dinamitei. Wasington, 9 Iunie. Vechiul edificii­ al tatrului Ford unde se gaseau actualmente biurouri de ale guver­nului s’a surpat. Se crede că sunt multe victime. A­­c­te ofi­ciati­e Monitorul Oficial de astă­zi pu­blică promulgarea următarelor legi, prin cari. Se aprobă o­ transacțiune intervenită între primăria capitalei Bucuresci și eforia spitalelor civile din Bucuresci.­­ Comuna Bucuresci este autorizată a contracta, de la casa de depuneri, con­­semnațiuni și economie, un împrumut de unu și jumătate milion lei, platibil prin anuitate în termen de 15 ani, cu procen­te de 5 jun. la sută.­­ Comuna urbană Galați este autori­zată de a acorda D-lui Charles George concesiunea iluminărei orașului cu gas fluid și electricitate în condițiunile ofertei de­pusă de d-sa pe lângă petiția înregistrată la ministerul de interne sub No. 1.953 din 1892, și a votului consiliului comunal din ședința de la 25 Aprilie 1893. Comuna urbană Buzău este autorizată de a contracta, de la casa de depuneri și consemnațiuni, sau de ori­unde va găsi, un împrumut de cei 100.000, cu procente până la maximum de 6 luni. la sută, plă­­tibil prin anuități de termen de 15 ani până la 25 ani, cari se vor înscrie intre cheltuelile obligatorii ale comunei, spre a servi la terminarea lucrărilor de nivelare pavare și regulare a pieței oborului. — Eforia spitalelor civile din Bucuresci este autorizată a închiria, pe termen de 30 ani, un teren, situat la Sinaia intre strada Cantacuzino, bulevardul Gh­ica, și proprietatea Elefterescu și Anghelescu pen­tru a servi la construcțiunea unui casino cu dependințe și parc.­­ Se modifică legea de constatarea și perceperea contribuțiunilor directe. Se acordă urmatorele împămân­teniri : mmhrim FOIȚA PIARULUI «ROMÂNULU» 4 DORIN MOINA DE ACELA XENOPOL. — Nacșa, nu știi de ce mă ch­iamă mama? — Pesemite unde ți-a venit logodnicul puicuță. — A și venit? Ca și cu altul, adause Năcșa ridicân­­du-se in urmă cu zăbavă de o trâptă lingă Liliana care se opri spunând: „Cine cel­­l’alt ? Oare nu e Dom­n ? — Nu știu, nu l’am­ văzut, da nu cred aste presenite îi sluga lui, séra soldățește. — Și, cum se Nucșo. — D’apoi, ieü la dînsu­ierea se mă uit, pe-alt tăă mi s’a oprit ochii, strălucea ca un sare, și ce mai turnit de sabie, de pin­teni, ce de­steluți pe piept, parce­l un domnitor. — Nucșa, dar de-o fi Dorin? — Dă, se poftească sănătos, da­r eu cred că acum iți bate inima după o slugă, iera îmbrăcat sadea. Ast­fel sfătuind iele urcară trepte el in­trând într’o cameră de unde putea privi când vor urca din camera ce li se dă­duse, din catul­­ de Jos­—De cum intră, Liliana lasă ușa deschisă cât putea privi fără a fi văzută, pândind mereu pe când Năcșa o privea. Când pașii resunară pe scările de marmură bătrâna strânse în brațe pe Liliana care-și pierdu cumpătul și ’ngălbenind șopti. „Dorin“. — Așa ți-e de drag ? cuvântă Năcșa înspăimântată, și ajutând’o în mers, pășit până lângă sora pe care fată căzu ca trăsnită, în lupta simțiri­lor atât de po­trivnice. Acum încă mai mult îl ura pe­ logodnicul cu care silită vroiau să o mă­rite și parcă nu îndrăznea să se înfăți­șeze cu iei, care iera să-l facă cunoscut pe Dorin, în fața căruia să simțea zdro­bită de sfială (­genă) și iubire.—Cum pu­tea ia să se mai mărite, acum când iarăși l’a văzut pe densul?—Și iarăși cum să nu se mărite când mama iei îi hotărise cu atâta înverșunare , hotărîre neînțeleasă de tînăra care nici bănuia că Roxandra iera atât de zuleată de soțul iei, vitrigul Lilianei, și că ființa iei iera ghimpele de care vroia să scape cât de curând.­Din tote aceste ne­știri ia nu se alegea decât cu loviturele ne­ pricepute, care o înspăi­mântară din ce in ce mai mult, și care crescuseră uriașe în mintea și inima Lilia­nei remasă ca o mortă cu ochii deschiși, pe când, pe Năcșa parcă o durea acea sufe­rință ce-o lovise ca o boală zguduindu-i liniștea ce de mult amorțise anii sei bă­trâni.­Cu mânele ce-i tremurau îi venea în ajutor cu mirodenii și apă, pe când glasu­ i stingherit de lacrimi șoptea. „Co­pilă caută de te liniștește, e să te cheme in casă, ce te faci, fii tare... — Ca mamă ai dreptate, însă parcă nu mă pot hotărî să mă găsesc între a­­mândoi. — Las că ții alege pe cari vrea, cine te oprește, pentru ce să te ucizi așa?... Alte cuvinte atât de simple o imputerni­­ccă ogoind suferința, cugetând că pute pri­lejul sosirei lui ’i se arată în bine căci totul se putea schimba. „Ai dreptate Nacșo“ șopti ia—apoi mai liniștită spuse . Dute să fii pe aprope, când m’o li chema să te trimeată pe tine, iar tu mai îngădue. — Că mă duc să’l văd și ieii, ce­i de dânsu; și de se cuvine să te farmece atât de nebunește.... După aste cuvinte Necșa trecu în salo­nul mic de unde putea privi la noul venit și cu șapte de abea audite îl adormia a­­propiindu-și­­ în inima și găsind că Liliana are dreptate. Bătrâna însă își stingheri gândul când Resboianu repetă iarăși încă mai nerăbdător cuvintele : „Duduia nu mai vine ?“ — O să vină îndată, răspunse Ruxan­dra și zărind-o pe Necșa ce se chinuia să-l vadă pe ascuns, spuse: „Necșa poftește pe Liliana în salon iar logodnicul urmă pri­vind spre bătrână. — Bine te am găsit mamă Necșă, ce mai veste ? — Bună pace răspunse un grai bătrân. — Mamă Necșă poftește pe duduia că ți-am adus testemele care întineresc când te îm­brobezî cu iele. Să te gătești la nuntă. — Mulțumim de ne­ uitare, iaca mă duc. — Bătrâna dispăru din ușă, pe când Dorin, cu’n surîs amabil întrebă : Bătrânica­re cum spune vorba veche stâlpul casei vóstre. ■— Da domnule Moine, m’a dădăcit, și pe copila mea încă , o să i’o dăm de zestre. —­ Domne urma­ră vechile tradiții de a da și suflete in zestre, și fiind­că nu mai sunt robi.... — Dau un putregai. — Și un rob­ răspunse Răsboianu, ceia ce făcu pe domni Aramă să surâdă cu mulțămire, iar pe Moine să o admire, cât de minunat se îngâna și trăsăturele corecte și înveselite sub marama gălbie. Ast­fel stăteau­ de vorba schimbând acele fraze scurte ale întrei întâlniri, mai mult Ro­xandra cu Moine, căci Răsboianu rămase in gânduri, nerăbdător ca și Dorin, care furișse necontenit priviri spre ușa de unde aștepta să vadă apărând fetița aceia atâta de iubită. Ființă pentru care inimele lor să țneau în aceași dragoste, pe când min­tea le depărta, căci unul iera atât de si­gur, cel alt atât de rătăcit. In clipa însă când sfătuitorii se puseră iar de vorbă Liliana ne­simțitor de încet apăru, privirea lui Dorin o făcu să tre­sare; o clipă rămase înmărmurită, cu och­i mari, văzând’o. Moiia se stăpâni de prins cum era să-și înfrâne, pe cât putea sim­țirea ast­fel se ridică privind’o străin și cu răcălă. Mișcarea lui îi făcură atent. Resboianu văd­ându-șî logodnica îi păși re­pede în cale și luându’i mânele i se sărută in mai multe răstimpuri privind’o iubitor și spunându’i. Dudue dorită, in sfârșit am răsbătut să te revăd după un potop de foc. Acum dă’mi voe să-ți fac cunoscut pe Dorin Moine unul din cei mai buni prietini m’a ingrijit ca pe un frate tot timpul cât am fost rănit, și fiind­că nu împărțesc la gazde mi-am luat indrăsnăla de a nu­ mă desparți de iei. (Va urma).

Next