Romanul, august 1898 (Anul 42, nr. 147-169)
1898-08-05 / nr. 150
Anul 42-lea —No 150 Voescei și reî putea 5 "bstan, In toată țara Abonamente. In țară 5 lei pe trimistru In Streinătate 10 lei pe trimistru Redacția Str. Șelari 17 (colț cu str. Carol) Fondat de C. A. Rosetti Luminetate și vei fi 5 „"bstoad. în toată țara Anunciurî pagina IV linia 40 bani Inserții și reclame 2 lei linia. ------A Administrația',v Strada Șelari (colț cu Carol) Director Vintilă C. Rosetti Apelul comitetului democrat român Către representanți națiunei francesei) 1 4 Iunie 1849 Cetățeni represintanțî. In mijlocul veacului 19-a, la această epocă însemnată prin redeșteptarea naționalităților, două puteri absolutiste au săvârșit în România unichitatea săvârșită altă dată contra eronicei Polonie. Convenția încheiată la Balta-Liman între parta Otomană și Rusia aduce, înaintea Europei democratice o lovitură mortală unui popor de 4 milioane de oameni singurele rămășițe ale acelei naționalități române, care în grasnicele lupte ale Mahometanismului contra Christianismului, o sentinelă înaintată a Europei, în același timp în care combătea pentru menținerea independenței, scăpa tot de o dată civilisația și libertatea. In prezența enormității atentatului ce denunțăm, am crede că greșim înaintea Francei republicane și a Europei democratice, dacă am invoca alte titluri decât dreptul natural imprescriptibil al Popoarelor. Tratatele care până adt au decis asupra cestiunelor internaționale nu pot decide și asupra existenței popoarelor ; căci un fapt trecător, resultînd din puterea brutală, nu poate avea precădere asupra principiilor nestrămutate și ale dreptății. Astfel este însă monstruoșitatea convențiunei, prin care țarul, în ura sa contra mișcărei democratice silind pe Portă din România, să devie complicele scopurilor sale liber ticide, a sfâșiat tratatele existente și a călcat în picioare dreptul public european. In luptele sale pentru apărarea civilisațiunei, România nu fost nici odată subjugată și a conservat întotdauna, cu tradițiunile vechilor sale instituțiuni democratice, drepturile esențiale ale unei națiuni independinte. Convenția de la Balta e Liman, îi răpeșce toate drepturile sale și ÎI ridică în același timp, autonomia care îi aparține, independența legislativă și administrativă de care sa bucurat în totdauna, și pe cari chiar tratatele îi o garanta; violeza teritoriul ei și dă în mod arbitrar Rusii și Porței Otomane alegerea domnitorilor. In numele a 4 milioane de Frați, al căror glas d 1 năbușesc baionetele streine, venim să protestăm înaintea voastră, cetățeni represintanțî al marei națiuni care sa proclamat tutoirea Popoarelor apăsate. Nu vă vom face injuria d’a vă cere protestațiuni sterile, ca acele ale Franciei monarhice, în favoarea naționalităței Poloniei; nu, pactul implu, pactul rușinos de la Balta Liman trebue să fie sfâșiat. A trecut timpul când asemenea inichități puteau să râmâne nepedepsite. Regi se pot uni, dar legăturile unei solidarități frățesci unesc popoarele. Francia este aci,J Francia care a întins mâna sa popoarelor apăsate, nu o poate retrage fără a deveni complicele apăsătorilor lor. România voeșce să trăiască, sau să moară combătând pentru libertate. Plină de vieață și de putere, va lipsi misiunea care îi a fost dată de Providență, d’a sădi civilizația occidentală în Orient și d’a opri mersul cuceritor al despotismului, ale cărui țărmuri întind[ându-se pe fiecare <ji» amenință să arunce umanitatea în întuneric și în barbarie. Membrii comitetului democratic român, din Paris. D. Brătianu, Mălinescu, C. A. Rosetti, 1. Voinescu. Ä (1) acest apel a fost scris de C. A . Rosetti și trimis camierei francese în 1849. Ungurii și portretul REGELUI Gazeta Transilvaniei descrie astfel scena barbară comisă de unguri la Elöpitak: In seara zilei de 19 31 Iulie (Duminecă) s'a dat la băile Elöpatak obicinuitul bal numit „Anna-Ball“. La sfîrșitul balului, după vara 12 din noapte, un grup de oaspeți unguri s' au dus în sala restaurantului Mora împreună cu musicanții unde au benchetuit până la ziuă. Dimineața s' a observat, că lipsește portretul M. Sae Regelui României din restaurantul Mora, unde de mulți ani împodobia păreții acelui restaurant, împreună cu portretul M. Sale Reginei și alături de portretele Maiestăților Lor împăratului Francisc losif și Împărătesei Elisabeta. Noi, oaspeții din România și de aici, foarte indignați de lipsa portretului, am cercetat și am aflat, că unul dintre acei Unguri, cari au benchetuit în sunetul csárdás-ului în acea noapte, o parodiță de vandal ticălos și desmățat, a rupt în bucăți portretul M. Sale Regelui României și apoi a eșit afară și rama a aruncat-o în vale, în apropiere de acel restarant, unde s' a găsit a doua zi dimineața. Vă denunțăm această gravă insultă din partea Ungurilor de aici în contra Suveranului României și deci și în contra regatului român, și ne rugăm a da faptul ,publicități „Budapesti Hírlap” înregistrează și ea această scandaloasă uitare de sine a eroilor dela Vâlcele și o califică drept un „exces regretabil.“ Celelalte foi ungurești tac și n’au nici un cuvânt de reprobare. Ediția de seară Colonelul Schwartzkoppe a fost atașat militar al Germaniei la Paris. El luase în solda lui pe Esterhasy,— 2000 lei lunar — care în schimb, îî dădea o mulțime de documente militare. un ajun de a izbucni „afacerea Esterhasy“ Schwartzkoppen fusese rechemat de guvernul său. Semn că în adevăr personalui e amestecată în acesta afacere. FOI RĂVĂȘITE ■ - SEARA - Fanta, Fanta, cine „ Iubește nu mai moare !...» j.......Târziu de tot ne-am despărțit. Am vrut să dorm și par’că un spirit, *reg. .un gând ucigător m’a țin^beăe^tiilor. Par’că aș fi citit un roman superb, par’că m’aș fi întors dintr'o călătorie, db perspective exotice, cu frumuseți dumnezeiștî, o călătorie la care mi-a renus o parte din mine... De ce m’am gândit atât în noaptea aceea ? Par’că știu , în câteva cuvinte, spuseu aerul unor glume, cu importanța lucrurilor de toate zilele, ți-am spus ceva din intimitățile mele, ți-am nesvăluit ceva din nimicurile scumpe ale unei vieți ciudate și mărturisirea asta, așa necomandată, și ca și când nu s’ar fi vorbit de mine, mi-a reamintit trecutul meu, toată simțirea mea de altă dată—povestea duioasă a unui stingher... și totuși povestea unuia care a iubit.. Dar de ce am zls amândoui de cei cari iubesc, de ce am glumit pe socoteala lor ? 0, în noaptea ce am ai fost pentru mine un izvor nesfâșit de gâniiei... ? Cum? ochii tel mări, frumoși, cu genealungi, orbii tSî cari sunt icoana expresivă sângelui impetuos al unui popor de castilani, mândri și vorbitori, ochii tet care nu au săgetat deci ochii vre-o inimă, nu au fost săgetați el niciodată“? O desigur... ai iubit și totuși cu ce măestrie a! căutat să ascunzi, să’ți desimulezi simțirea. Ca un fluturat de aripă și tot trebue să fi iubit vre odată. Dar nu, tu m’ai întristat, mi-și dat sensația ciudată a lumei, un bal mascat medieval. Suntem așa de străini, după o vreme, da propriile noastre simțiri, ne înstreinăm de noi înșine cu atâta prevedere îngrijire și dibăcie... Și măcar de ne ar mulțumi lucrul acesta. Și tu ai iubit-o clipă poate, dar ai iubit—și am iubit și eu.. De ce mi-ai tăinuit dară în seara ceea un colț de suflet ? «Fanta, Fanta, cine iubește nu mai mare!...» Alphonse. PELAGRA Citim în o gazetă de peste munți: Italia e țara în care aceasta grea boală e mai mult lățită. Pentru aceea ministrul Perszel a trimes în Italia o comisie de trei medici, ca să studieze felul boalei. Acestă comisie în frunte cu Dr. Conrad, medic la casa alienaților din Sibiiu, a și petrecut în Italie mai multe luni și a cercetat mai ales spitalele numite pellagrosarii, în care zac și stau sub vindecare mulțimea bolnavilor pelagroși. Comisia a înaintat raport ministrului, în ca despre boala cum e lățită la noi și despre măsurile ce ar trebui luate în contact zice următoarele: In anul acesta peluga s’a ivit în țară noastră în mesură foarte mari. Anul cel rău cu puținul său rod a fost pricina ivire. In anul trecut au murit porcii și oile, cari formează hrana țăranului. Nu s’a făcut grâu și prin urmare țăranul a fost silit să și caute hrana în porumb, mâncând multă mămăligă și mălaiu. Precum în Italia polenta e pricina pelagrei, așa era noi mămăliga. S’a constatat, că în nici un an nu s’a consumat atâta porumb ca în anul acesta. Asemenea s’a putut constata, că s’a vândut mult porumb jilav și mucegăit. In urma consumării acestui porumb muncitorii - căci mai ales ei sunt jerfele acestui boale - primesc niște beșici la mâni, picioare și pe fața, aceste beșici iau forme tot mai mari și mai roșii, sângele se urcă la cas, dureri groaznice de cap îl cuprind. Aceste sunt semnele pelagrei și mulți bolnavi își perd mințile. Pentru aceea e bine, ca cât mai curând să se facă o conscriere a tuturor pelagroșilor din țeară. Să se înființeze spitale speciale "pentru acești bolnavi, unde Să fie curați pe cheltuelile statului fiind mai toți oameni săraci, înainte de toate țeranii trebue făcuți atenți, ca să se ferească de porumb umed și mucegăit, iar aceia, cari se simt bolnavi, să nu mănânce de fel mămăligă. Se recomandă cartofi, pâne de grâu și slănină, iar pentru copil lapte la mâncare. Pe lângă hrană bună nu există teamă de această boală, care are lipsă de vreme îndelungată până la vindecare. Țăranii noștri să aibă în vedere toate acestea și să caute medicul t îndată ce se ivesc cozuri. Boala aricum nu e lipicioasă, pe soțul său la polul Nord în mijlocul ernei și care era să plătească cu viața îndrăsneața lui întreprindere. La polul Nord o expediție aeronautică în capul căreia se găsesc două ingineri francezi, a părăsit era Vancouver pentru a căuta pe André, plecat după cum se știe în luna iulie, anul trecut spre polul Nord. Bărbații nu au monopolul exclusiv al expedițiunilor la polul nord. Câteva femei îndrăsnețe au înfruntat de asemenea ostenelile și pericolele unei călătorii de explorare în regiunile glaciale. Printre densele să cităm pe Lady Franklin, descendentă a unei familii franceze emigrată în Anglia după revocarea edictului de Nantes și femeia celebrului căpitan de vapor John Franklin. Lady Franklin se dusese în căutarea bărbatului său, care încercase să ajungă la hotarele polului Nord și despre care nu se mai aveau noutăți de mai mulți ani. Căpitanul Franklin pierise cu toți tovarășii săi. Femeea sa recunoscu scheletul grație bufonilor veștmintelor lui. Să nu se uite de asemenea Mme Peary, care a întovărășit • • • PAUL MURGUERIE Nobila damă Toate amintirile mele din Corsica vor rămânea în balsamate de mirosul murtel, mentei și al erburilor sălbatice Legendele de acolo sunt cu totul străin. Iată asemenea acea a frumosei Savidia pe care îmi o istorisise prietenul meu mergând de la Olmeta la Sallacaro, la poalele muntelui care se întinde ruinele Castelului de Tranchi devenit mai târziu al Contelui Vincentile d’Istria. Contele de Franchi era in dușmănie cu contele d’Istria. De un timp îndelungat ei se certau și se urau, toate rudele erau pentru vendetta.. Frumoasa . Saviba înrădăcinase și soțului ei această ură, căci Cai duce d’Istria o iubise cu un amor nebun violent până chiar la estremitate, căci cu toată ura dorea să o ia de soție, și poate o iubea și acum încă vâ^ând.’o la brațul altuia așa că printre acești doi barbați crescea acea furie de rivalitate și de gelozie pe care o simte acei cari combat sub ochii unei femei, și pentru ea. Intr’o seară pe când Savina accepta pe soțul ei plecat de 8 zile ea sa simți apucată de niște temeri neințelegibile, cu ochii ficșî, din înălțimea turnului castelului eaf privea în neagra noapte simțind ...penorQ © irȚ' . f Inima eî rămase inertă ca și puîri' ar fi băpt opium și "de-odată se credeșteptă, și inima e bătu cu putere" . Era cu totul abătută Chemă bmerii castelului în jurul ei. JV“ : " ' De-odată niște torțe roșii'apărură din dj.Qnul muntelui și dispărau puțin mai jos, apoi iarășî luminau, un cort regiu ce mergea încet. Erau oamenii caselului, în cap. Unchiul , frații contelui, în doi 13 rude, veri și verișoare a contelui și a contesei. Și Savilia, descinzând în grabă recunoscu bărbatul ei, omorât pe neașteptate, înîn luptă ce o avuse cu soldații lui Caiduce d’Istria:" De frumos ce era cu ochii lui, mari dulci, era acum hidios, umplut pe față cu sânge. " 1 . Desperarea ȘaviRjei' la ' oștream. Ea ’șî rupea“părul plângând și, scoțând strigăte disperate. Ea trăia trei dile fără a bea și a mânca ceva.Ea blestemă pe Ciudicî și pe tot neamul lui. Ea ’și jură sâ-șî răsbune. • Cu tóte astea, cu tóta marea dragoste și a durerei sale ea reflecta. Trebuia să se temă!Contele Guidice putea să îi facă și ei vre’un zéu, căci el purta sufletul lui, pe fața sa, sălbatecă și urâtă. El căpătase partisan ror. Dacă îî asedia castelul ce se va face ? Neavând nici stăpân nici bărbat, cum putea să o proteje, și o frică necunoscută , o coprinse de o dată“. Dar prea rafinată pentru vârsta ei, ea se conftă duhovnicului mai puțin deșcept dar care o înțelegea în privire, într’un surîs. — Dutedise ea, înaintea lui Giudice și spune că bărbații singuri duc lupta între ei iar nu o femee slabă contra unui căpitan ca el. Să lase în pace pe văduva inimicului seu, dacă într’adever a avut vre-o înclinație pentru ea, când era fată. Și dacă își amintește încă de dorința nebună a amorului seu, spune că sentimentele mele nu erau contrariu alor lui, și că dacă ar putea să citescă în sufletul meu, ar găsi numai binele ce îl port. Duhovnicul plecă cu comisiunea lui. Cum avea aerul de a fi sincer și dupe .puțină neîncredere Giudice îl crede. El însărcină pe călugărul cu un mesaj, pentru stăpâna sa. Ea îl pui fără ură, trimise din nou pe călugăr ca intermediu și primi cadourile ce contele ei le trimetea. Așa, încât, creditor, în haine de ceremonie, acompaniat numai de câțiva pagi, el veni să viziteze pe Savida cefuri fird în căsătorie. Atunci ea începu să rîză el îi dat